Amintire, Memorie , … Vise !


Mi-am propus, timid, să abordez o zonă deosebit de dezbătută şi sensibilă cu reverberaţii fabuloase şi adânci în istoria umanităţii . Titlul ales , de mai sus , deosebit de accesibil şi comun, în afara intelectului , diferenţiază definitiv natura umană de cea animală. Bineînţeles , am întâlnit animale plângând, bucurându-se, chiar râzând … dacă vă vine să credeţi, capabile de sentimente şi inteligente, de o nobleţe rarisimă uneori, faţă de care manifest un respect şi ataşament mai mare decât faţă de unii oameni (spun cu ruşine acest lucru, dar e adevărat), însă omul capodoperă a ecosistemului planetar sau a creaţiei divine (dacă credeţi în Dumnezeu, … nu e obligatoriu) rămâne o surpriză veşnică indiferent de ipostazele şi situaţiile în care a ales sau a fost obligat să trăiască. Consultând un DEX am primit confirmarea definiţiei unui cuvânt atât de arzător : vis la plural. Două variante , ambele corecte… Visuri este utilizat atunci când este vorba despre aspiraţii , speranţe , dorinţe . Personal, încă din copilărie … am avut o mulţime de visuri, nu cred că trebuie să vorbesc mai multe despre ele pentru dumneavoastră potenţialul cititor. Cu siguranţă este contraproductiv să le ai. Întotdeauna există cineva care se străduieşte să le distrugă, să le zădărnicească. Majoritatea acestor visuri nu s-au împlinit şi mi-au creat o dezamăgire profundă. Îmi doream încă din primii ani de viaţă , încă din perioada comunistă a lui N. Ceauşescu, să călătoresc mult pentru a vedea lumea, să am propria afacere , afaceri, îmi imaginam interesele în domenii diverse ale economicului sprijinindu-se reciproc fiecare dintre ele, imaginam chiar existenţa unor televiziuni non-stop atunci când se dădea doar 2 ore de transmisie tv pe zi şi doar o jumătate de oră pe săptămână desene animate cu Mihaela, şi nu în ultimul rând să scriu, să citesc , să mă cultiv permanent, fiind din fire autodidact, perfecţionist. Mărturiseam dintre aceste aspiraţii doar secvenţial câtorva apropiaţi din familie şi rude care zâmbeau şi mă lăsau în lumea mea. Nu vreau să spun mai multe în această privinţă, dar într-un sens profund am fost umilit de ceea ce a urmat după încleştarea din ultimii ani ai perioadei comuniste. Persoane obscene, needucate , lipsite de sensibilităţi şi maniere au devenit posesoare ale unor capitaluri imense în anii 90, 2000, dar volatile , nesigure , pe cât de nestrămutat păreau la momentul respectiv. Cum vă puteţi explica o apreciere atât de majoră a averilor unor potentaţi ai acelor timpuri (raport 1:10000 sau 50000) peste noapte , când în condiţiile actuale având la bază echilibrul pe care îl oferă capitalurile şi afacerile străine din România în ultimii trei ani niciun domeniu nu şi-a dublat capitalul , din contră au înregistrat  pierderi în termeni reali deosebite ? Când peste jumătate dintre societăţile româneşti s-au închis în ultimii trei ani? De cealaltă parte însă al doilea plural : vise se referă la ceea ce ne este îndeobşte cunoscut în timpul somnului, somnolenţei , convalescenţei.

vise-placute-50_a601e286c9cd64

Visele fac parte din viaţa noastră zilnică. Fără ele susţin toate teoriile ştiinţifice moderne orice fiinţă umană ar muri cu siguranţă. Creierul uman atât de solicitat în timpul activităţilor zilnice găseşte ocazia în timpul somnului de a se degaja pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Acest moment se realizează în timpul visului în care ni se pare că se întâmplă uneori atât de multe , că durează atât de mult , dar în realitate susţin cercetătorii este de durata nanosecundelor.

vise-frumoase-4_826f20f76a91dc

Din punct de vedere teologic visele sunt catalogate ca fiind de mai multe feluri : de natură divină, de natură trupească – pur umană, funcţională, şi de natură malefică. Fără a filosofa prea mult pe acest domeniu, personal, nu am avut vise de natură divină sau malefică niciodată. Mi s-a întâmplat ceva asemănător pe timpul zilei, treaz fiind şi împreună cu încă doi prieteni din copilărie , în jurul vârstei de 5-6 ani, dar n-am să insist aici în această privinţă.Am constatat însă câteva stranii coincidenţe care s-au concretizat în concluzii de neclintit în urma unor vise repetate. Când visez peşte sau ceva care are în context domeniul piscicol de fiecare dată plouă a doua zi sau chiar în timpul somnului. Când visez aur atunci sunt criticat , mi se atrage atenţia asupra unor probleme de serviciu. Când visez miere sau albine atunci se poate să primesc o sumă de bani dintr-o sursă nepermanentă,neprevăzută.Nu vi se pare straniu ? În fine , este greu de descris , de explicat acest proces care are loc în momentul elaborării şi producerii viselor de către creierul uman. Biblia şi toate celelalte mari lucrări ale lumii antice (indiene, iraniene, chinezeşti, egiptene, scitice, germanice etc.) conferă o atenţie deosebită , chiar o preeminenţă acestor genuri de manifestări, experienţe : vise, viziuni.Impactul lor putea avea un efect devastator sau constructiv în funcţie de structura şi posibilul mesaj al acestora prin interpretare. Biblia abundă de exemple de acest gen ( vise interpretate – cele şapte vite grase şi slabe din visul faraonului, Daniel la curtea lui Nebucadneţar, visul lui Iosif căruia îngerul îi spune să plece cu Isus şi Maria în Egipt etc.) sau viziuni , experienţe transcedentale precum cea a lui Zarathustra , Iluminarea lui Budha , a apostolilor Pavel şi a lui Ioan la Patmos etc. Creditul acestor gen de manifestări şi experienţe îl oferă şi literatura greco-romană. Spre exemplu Pindar afirmă : ” Corpul fiecărui om urmează chemarea atotputernică a morţii; o anumită imagine a vieţii rămâne totuşi vie , căci ea şi numai ea e de la zei . Ea adoarme când mădularele trupeşti sunt treze , dar când ele dorm ea face să apară în visele oamenilor bucurii sau necazuri care stau să vină“.

220px-Pindar_statue

Toate aceste experienţe sunt rezultatul unui zbucium sufletesc , a unor aşteptări, iar în cazul celor mai maliţioşi ar putea fi rezultatul final al unor complex de factor favorizanţi  : întreruperi , disfuncţionalităţi ale câmpului energetic propriu al organismului , reducerea ,precaritatea funcţionalităţii simţurilor având la bază meditaţia , lepădarea de sine, malnutriţia etc.

o-noapte-albastra-cu-vise-frumoase-3_34d579a9b85b93

În privinţa viselor se mai susţine de către unele persoane că le parvin imagini şi situaţii de o vechime apreciabilă , milenară. Se găsesc în situaţii, unele de coşmar care ţin de logistica şi tehnicile lumii antice şi medievale. Aici trebuie să admitem că pot exista cazuri în care întocmai ca şi în cazul transmiterii pe cale genetică a caracterelor către noul individ de către părinţi, să aibă loc şi o transmitere în planul inconştientului, subconştientului a temerilor, slăbiciunilor, stărilor sufleteşti complexe, extatice care să răbufnească ulterior în momentul declanşării viselor. Nu se mai ia în calcul experienţa multimilenară de natură şamanică a omenirii prezentă până şi în zilele noastre în Asia de Nord şi Centrală, America de Nord şi Sud. E.R. Dodds în “Dialectica spiritului grec” definea şamanul ca fiind “o persoană instabilă psihic, care se simte chemată spre viaţa religioasă . Ca rezultat al acestei chemări şamanul trece printr-o perioadă de pregătire foarte riguroasă , care de regulă presupune izolare şi post, şi eventual chiar o schimbare psihologică de sex“.

Shaman_zps3a119cf1

Mircea Eliade în “Şamanism şi tehnicile arhaice ale extazului” afirmă : “Mitul grec al lui Orfeu ca şi numeroasele povestiri paralele din Asia Centrală şi Septentrională, din America de Nord , din Polinezia , a fost inspirat , dacă nu chiar creat de către experienţe extatice de structură şamanică . Într-un anume sens ,Orfeu nu este un Mare Şaman: este un erou civilizator ,cultivă muzica, magia , medicina, excelează în îmblânzirea fiarelor“.

220px-Charles_François_Jalabert_-_Nymphs_Listening_to_the_Songs_of_Orpheus_-_Walters_3737                             220px-Nymphs_finding_the_Head_of_Orpheus                         250px-Head_of_Orpheus

A. Funkenstein susţine : “ Cât despre zei, Democrit tinde uneori să-i identifice cu imaginile lor din viziuni sau vise. Epicur postulează existenţa unor zei reali , care emit sau radiază un efluviu continuu care se imprimă pe spiritul nostru ( deasemenea material), deoarece acesta este înrudit material cu imaginea lor ( simulacrum). Urmează cel puţin potrivit lui Epicur, că zeii sunt exact aşa cum apar în viziuni şi vise : cu formă umană“.

E.R. Dodds  în aceaşi lucrare prezentată mai sus sintetiza magistral : ” C.G. Jung ar considera aceste vise ca “imagini arhetipale” transmisă printr-o presupusă memorie a omenirii . Dar cum arată Lincoln, dispariţia lor în momentul declinului unei culturi demonstrează că imaginile sunt transmise cultural. Jung însuşi(Psichology and Religion, 20) înregistrează declaraţia semnificativă a unui vraci care mărturiseşte că are un somn fără vise de când funcţia lor e îndeplinită de oficialităţile regionale. “De când sunt englezii în ţara asta nu mai avem vise” spune el , ” ei ştiu totul despre război şi boli şi despre cele mai bune locuri de casă“.

Convins de sentimentele nemărturisite ale oamenilor , Nock nota: “Se poate spune că lumea este un mit , căci corpurile şi lucrurile sunt clare în ea , pe când sufletele şi spiritele rămân ascunse“.

Cu certitudine şamanul a fost o persoană cu înclinaţii spirituale, religioase evidente (homo religiosus). El este preocupat de tot ceea ce ţine de ştiinţele naturii , existenţa omului , vindecarea bolilor sufleteşti şi trupeşti, tradiţia strămoşilor, lumea spiritelor, clinchetul eterului, având la modul empiric preocupări ştiinţifice de necontestat. Ţine cont şi operează cu simboluri , interpretează vise, are o viziune panteistă , filosofică, spirituală asupra lumii.

Dacă suntem sinceri cu noi amintirile din copilărie, copilăria însăşi este deosebită în orice condiţii s-ar fi desfăşurat. Păstrarea acestor imagini , amintiri din timpul copilăriei ţin acum de identitatea personală a fiecăruia şi cu o conştiinţă de sine asumată acum. Conştiinţa de sine se afirmă că se conturează pe la vârsta de 5 ani, după unii între 7 şi 10 ani. Referindu-se la raţiune şi conştiinţa de sine , Philon Alexandrinul afirmă : ” Se spune că omul devine fiinţă raţională după primii şapte ani de viaţă , când deja e capabil să înţeleagă cele mai obişnuite nume şi verbe , dobândind deja facultatea raţională (asociată conştiinţei de sine n.n.)“.

220px-Philon

În ceea ce mă priveşte amintirile personale sunt relativ vechi , chiar de pe la un an, dar acestea sunt fragmentare, neclare, opace. Cele de pe la doi-trei ani sunt mai consistente. Stăteam pe trepţile înalte cam de un metru de la intrarea principală a locuinţei părinteşti , beam o cană cu lapte proaspăt, când din neatenţie am scăpat cana care era deja goală . Căniţa fără a fi aruncată special s-a strecurat printre trepţile casei până în faţa acestora în curte. Minune, nu s-a spart sau deteriorat. Câinele familiei, un câine de vânătoare, de urmă, un Brach german negru lins, de o inteligenţă “umană” şi nobleţe canină rară, pe nume Rex, care fără să-mi dau seama îmi urmărea fiecare mişcare, a luat căniţa cu botul de toartă şi mi-a adus-o înapoi. Este una dintre amintirile cele mai bine păstrate. La fel ziua de duminică când bunica din partea tatălui îmi căuta hăinuţele să mă ducă la biserică ,  iar eu bucuros alergam prin curte strigâng : “Mergem la biserică !!!” sau momentele când după zile grele de muncă tata dorind să se destindă consuma câteva pahare de vin sau pălincă şi la voie bună îmi cânta la muzicuţă , tinându-mă pe un genunchi cu care ţinea şi ritmul melodiei. Sau când observând maşina, în colţul străzii, (o Lada în vogă atunci) unui profesor universitar doctor inginer de la Institutul din Oradea ( renumitul domn Lezeu A.) care venea în vizită la noi şi pentru vânătoare la Cefa, ştiind că îmi aduce ciocolată , dar mai ales pentru spiritul lui împăciuitor şi candid , alergam cu nerăbdare într-o parte şi alta a porţii casei şi  îi mulţumeam pentru rarisimul atunci aliment, urându-i “Bun venit”. Conştiinţa mea de sine atunci era inexistentă. Păstram amintirea unor zile din trecut, identificam persoanele din propria familie, vecinii, cei care ne vizitau , dar tot ceea ce înseamnă memorie , conştiinţă de sine a apărut ceva mai târziu.

Deosebit de important , Philon Alexandrinul face o observaţie magistrală în acest sens : “ 91.Ce-ar mai trebui să spunem , decât că în suflet au fost create de Dumnezeu două naturi, care sunt foarte necesare : memoria şi amintirea ; memoria e cea superioară , iar cea inferioară e amintirea. Memoria păstrează , ca să nu greşească din necunoştinţă, proaspete şi clare , toate percepţiile , amintirii însă îi precede întotdeauna uitarea , de aceea ea este neputincioasă. 92. Natura inferioară, amintirea, se descoperă a fi mai vârstnică decât natura superioară , memoria, căci aceasta din urmă e continuă şi neîntreruptă. Se întâmplă ca, atunci când ne iniţiem în vreo disciplină , să nu putem să-i stăpânim de la început toate principiile , căci va trece o vreme în care vom uita şi ne vom reaminti, până când , uitând şi reamintindu-ne de multe ori, la sfârşit, memoria, întărită şi sigură, va domina şi de aceea memoria este mai tânără , căci ea este “cea din urmă născută” , pentru că se formează în urma amintirii“(Comentariu Alegoric al Legilor Sfinte după Lucrarea de Şase Zile).

Într-un mod emoţionant Theodoret al Cyrului îşi realizează prefaţa lucrării sale Istoria Bisericească , Scrieri , partea a doua astfel : “ 1. Pictorii înfăţişează istorisirile vechi pe plăci de lemn şi pe pereţi, procurând plăcere celor ce le privesc. Totodată ei păstrează , astfel , multă vreme , amintirea vie a faptelor din trecut. Mânuitorii condeiului folosesc însă , în locul plăcilor de lemn , cărţile , iar în locul culorilor florile cuvintelor. Ei fac în felul acesta mai completă şi mai durabilă amintirea celor întâmplate mai înainte , în timp ce lucrarea pictorilor se poate şterge cu vremea“.

Advertisements

2 thoughts on “Amintire, Memorie , … Vise !

  1. Pingback: Amintire, Memorie , … Vise ! | balajradualin

  2. Heya i am for the first time here. I came across this
    board and I find It truly useful & it helped me out much.

    I am hoping to provide something again and aid others like you helped me.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s