Archive | December 2013

Despre congruenţa ideilor : Ştiinţă şi superstiţie !


La sfârşitul acestui an 2013 ne punem cu toţii speranţele într-un an 2014 mai bun, mai prosper, poate chiar providenţial. Simbolistic şi aritmetic 2013 are o importantă doză de maleficitate sau de ghinion. Majoritatea previziunilor pentru 2013 au fost în cel mai fericit caz rezervate , sceptice de-a dreptul. Chiar dacă nu suntem superstiţioşi ne mai aplecăm urechile şi ţinem cont de superstiţiile semenilor noştri. Îmi aduc aminte ,referitor la flexibilitatea şi expresivitatea limbii latine, că termenul superstitio este delimitat categoric şi magistral de termenul religio. Subtilităţile acestei limbi sunt de-a dreptul magnifice şi pe deplin cunoscute doar de către lingvişti şi esteţi.

Aşteptăm 2014 cu speranţe mari şi încercând să ne proiectăm diferite planuri personale. Aşteptările sunt îndreptate majoritar însă către domeniile disciplinelor ştiinţifice şi macroeconomice care am dori să acţioneze în sensul redefinirii şi transformării societăţii umane. Depăşirea propriilor limite şi condiţie umane a constituit o provocare continuă pentru om şi umanitate. Resemnarea devenită atributul celor evlavioşi şi contemplativi este privită în numeroase cazuri ca o slăbiciune în societatea contemporană. Măreţia regăsirii interioare şi exterioare sunt inegalabile şi sunt în măsură să producă linişte sufletească , însă sunt de neînţeles în condiţiile societăţilor moderne unde stresul şi competiţiile acerbe sunt neiertătoare.Cu toate neajunsurile care trenează , nu trăim nici pe departe într-o lume perfectă, funcţionarea şi instituţiile societăţilor moderne lasă spaţii  şi pentru refugiul spiritual , pentru educarea trupească. Educaţia , Biserica , sportul sunt adevărate oaze în acest sens.

Omul a sfidat dintotdeauna reguli care păreau a fi de nezdruncinat. Am putea spune că lăcomia şi vorbele mieroase ale şarpelui a convins-o pe Eva să întindă mâna spre mărul interzis şi să-l guste. Curiozitatea , dorinţa , lăcomia încununate cu inocenţa renumitei Eve mitologice s-a cicatrizat ca o trăsătură dominantă în genele umanităţii. Momentul ruperii codiţei mărului de ram ne obsedează şi urmăreşte până în zilele noastre. Am devenit, din punct de vedere biblic bineînţeles , dintr-o pereche inocentă , neştiutoare şi protejată de divinitate, o specie proscrisă care luptă pentru îmbunătăţirea propriei condiţii şi conştientă de propriile greşeli şi neajunsuri.

6076859752137056647042-6624692-700_700

Provocările au fost în ultimele milenii deosebit de mari , iar omul ,în ciuda unor lupte interne interminabile şi crude , a răspuns cu o “pasiune a imposibilului” , vorba lui Petre Ţutea , incredibilă . Aş enumera doar alchimiştii medievali care au murit agonizând formule în sărăcie, cavaleri şi regi căutând nemurirea. Această pasiune a imposibilului considerată nebunească în secolul XX pare a căpăta o turnură nesperată în secolul XXI. Francezii şi-au dezvoltat această pasiune în direcţia unui patriotism aventurier şi a unui umor siropos, germanii şi l-au îndreptat către o disciplină de “oţel” şi proiecte minuţios realizate, americanii către un cult al gloriei , competiţiei , ştiinţei, demnităţii aproape inegalate , cosmice. Japonezii către un cult al muncii şi creativităţii fără egal.S-au depăşit de peste 50 de ani graniţele fizice telurice ale activităţii şi responsabilităţii umane. L-am văzut pe Petre Ţuţea într-o înregistrare la peste 80 de ani vorbind cu dinţii în gură precum grebla. Îi numea pe americani în cugetările sale “lăcătuşi ai cosmosului”.

3219_maxime

Aţi putea întreba : “Dar românii ?”. Dincolo de balcanismul şi practicile corupţiei otomane care se mai regăsesc inclusiv în Transilvania împreună cu cupiditatea nobilimii maghiare spre exemplu, românii din ţară în lipsa capitalurilor au rezistat surprinzător. Au erupt în străinătate unde au fost capabili de toate năzdrăvăniile. Construcţii măreţe la Londra, în SUA, Dubai, fizicieni, matematicieni , informaticieni , oameni de cultură de geniu în toate statele vest-occidentale formaţi în ţară din mărunţişul banului public şi în media ni se prezintă doar abilitatea de a opera la buzunar a conaţionalilor noştri de etnie rromă în Franţa şi Belgia sau taberele lor infecte. Oricum aş privi lucrurile, eu aş plasa naţiunea română într-un Top 30 al naţiunilor lumii şi , zic eu, sunt modest.Recent un elev de-al meu de clasa a V-a de etnie rromă revenit în ţară îmi povestea cum a găsit la marginile Parisului în zonele de depozitare a resturilor menajere două lănţişoare de aur, iar unchiul său 8500 de E sau cum uneori … se mai droga. M-a surprins mai ales pentru că nu-l forţasem să se destăinuiască şi nu cunoşteam bine cazul său. Întrebat de către un profesor de fizică : “La noi ,Radule, de ce nu se poate ? Ce e de vină? …  am răspuns: “Libertatea…!!!”. Poate nu e cel mai bun răspuns, însă este unul cu siguranţă. În locul importării unor guverne chinezeşti ar trebui oameni care să studieze producerea unui porţelan de o calitate mai mare decât cel din China sau a unor roboţi şi drone mai performante decât cele americane sau japoneze. Dar … mai departe despre români – aceşti vitregiţi ai Evului Mediu – fără drepturi , fără şansa de a construi durabil. Avem “Mioriţa” o perlă a cântecului de jale mondial şi aspiraţia către nemurire , cosmic şi tinereţe prin “tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”. Am vizionat în urmă cu o lună filmul “Dracula 2013”. Realizat de către o echipă de români din SUA , Dracula apare mult umanizat , mărinimos , apare şi idila, contaminat doar de nemărginita dorinţă a nemuririi şi a stăpânirii lumii . Este altceva… Toate filmele cu acelaşi nume din anii 1940-1990 realizate de către vest-occidentali prezentau personajul principal într-un mod îngrozitor , nemilos , însetat de sânge.

DraculaTheDarkPrince

Sângele artificial operă a Institutului de la Cluj pare acum o realitate acceptată de către toţi , o banalitate chiar, iar recent am citit o ştire de pe Yahoo care relata la modul cel mai credibil că o echipă de cercetători de la Harvard University au obţinut o substanţă care are proprietatea de a regenera şi întineri şi care a fost testată pe şoareci dând rezultat peste aşteptări , intrând în a doua fază a testării pe subiecţi umani. Să fie adevărat? Astfel ne-am găsi în zona speranţelor complet justificate. Nu ştiu în ce măsură va putea realiza omul progrese deosebite în acest sens fără Creator , dar unele evoluţii pozitive sunt deja observabile. Consider că omenirea a plătit suficient tributul modului mecanicist de a gândi. Incontestabil niciodată un iepure nu va învinge la trântă un elefant. Dar oare visează? Principiile mecanicii rămân valabile pe Terra , dar devin mai practice , mai ieftine, mai utile alte principii.“Noile energii” sunt în măsură să ne dezvăluie tot mai mult forţa şi beneficiile energiilor telurice şi cosmice. Dar ele nu sunt noi , sunt vechi … de când e lumea…!!!… E doar un gând

thumbmed_dezvoltare_personala_energie

În privinţa previziunilor mă miră cu câtă convingere reuşesc unii “clarvăzători” să destăinuie viitorul. Nu contesc că unii sunt chiar pregătiţi şi folosesc metode dintre cele mai variate . La fel cred şi în paranormal şi că pot exista pesoane cărora să le parvină imagini fidele sau corupte din viitor, repet ca posibilitate. M-a impresionat cartea de mare succes a lui Frank Herbert – “Dune”. Acolo autorul preciza cât de greu puteau fi descifrate imagini şi situaţii din viitor de către cele mai pricepute persoane. Viitorul se compunea din suma situaţiilor şi posibilităţilor, fiecare individ şi element putând avea o anumită influenţă continuă, reactualizându-se permanent ca un imens efluviu veşnic. E o concepţie măreaţă. În rest toate celelalte sunt simple supoziţii.

9865_1_1343650717_thumb

Mai cred însă că viitorul trebuie să aparţină celor care-l merită. Schimbările trebuie să aibă loc ţinând cont şi de sistemele de valori existente. Îmi aduc aminte de afirmaţia lui Thierry de Duve din cartea sa “Au nom de l’art” : ” Şi ca de obicei, peştele nu ştie că se află în apă”. Marele istoric şi critic de artă , estet de origine belgiană stabilit în Canada propune situaţii şi viziuni numeroase. Ne solicită imaginarea unei situaţii în care fiecare personal ar fi un extraterestru care trebuie să exploreze planeta noastră. Bineînţeles am trăi sentimente surprinzătoare datorită diversităţii culturilor şi tradiţiilor , dar şi ferocităţii constatate. Arta chiar ar fi dificil de definit şi catalogat. Trimiterea aceasta este însă specifică gândirii pragmatice, matematice pure, atee.

Thierry_de_Duve_por_Candido_Quesada_nota_slide

Şi  ca şi un corolar al celor spuse mai sus îmi vine în minte un aforism celebru din “Centiloquium“-ul  lui Claudiu Ptolemeu : ” VIII. O minte  inteligentă îmbunătăţeşte funcţionarea cerurilor , aşa cum un agricultor iscusit , prin lucrul pământului , îmbunătăţeşte natura”.

200px-claudius_ptolemaeus2

Moş Crăciun … cu plete dalbe !


Se apropie cu repeziciune Sărbătoarea Naşterii Domnului Isus Hristos. Cea mai apreciată şi aşteptată din cadrul sărbătorilor de iarnă şi cunoscută îndeobşte sub numele de Crăciun. Vacanţa de Iarnă a venit şi prilejuieşte copiilor bucuria şi pregătirile speciale pentru Sărbătoarea Crăciunului.

iesle_craciun_or

Naşterea Mântuitorului Isus Hristos în ieslea din Beetleem alături de grijulia sa mamă Maria şi tatăl său Iosif a avut loc în contextul mai larg a societăţii evreieşti din perioada romană la răscrucea dintre secolele I îe.n. – I e.n. Descrierea acestor momente deosebit de emoţionante se regăseşte în Evangheliile Noului Testament. Ciobani care vin să I se închine şi Magii (Melchior, Baltasar, Gaspar) aducând daruri fiinţei divine. Scena constituie subiectul unor încercări artistice şi expuneri deosebite peste tot în lume. Dincolo de semnificaţiile religioase creştine , sărbătoarea Crăciunului colportează şi numeroase obiceiuri , superstiţii, tradiţii precreştine. Solstiţiul de Iarnă care are loc exact în această perioadă se află în strânsă legătură cu tradiţiile europene şi româneşti din aceste momente magice de iarnă. Împodobirea bradului de iarnă , aducerea darurilor de către Moş Crăciun cu sania trasă de reni constituie obiceiuri şi superstiţii atât de frumoase şi nobile milenare specifice emisferei boreale , lumii central şi nord europene. Victoria luminii Soarelui asupra expansiunii întunericului nopţii oferă oamenilor bucuria sărbătoririi până în zilele noastre.

04_iarna_91177000

Îmi amintesc că la o vârstă de până la 10 ani şi eu mergeam cu colinda împreună cu mai mulţi prieteni de vârstă apropiată. Euforia cuprindea întreaga comunitate. Cântecele răsunau peste tot. În zilele noastre există formaţii de colindători de diferite vârste deosebit de bine organizate , profesioniste. Recent am văzut la televizor grupuri de colindători oferind colindele lor diferitelor instituţii ale oraşului de pe Crişul Repede. Erau copiii de la Liceul Greco-Catolic “Iuliu Maniu” Oradea a căror clinchet al glasurilor şi viociune a privirii a încântat . Doresc să felicit pe toţi cei care din mediul rural sau urban s-au străduit să ne destindă şi să ne încânte prin intermediul colindelor şi a sincerităţii lor.

peisaje-colorate-de-iarna

Postul Crăciunului este pe sfârşite. Beatitudinea sfârşitului de an lansează febra pregătirilor, a cumpărăturilor. Fiecare român se străduieşte după dare, după buzunar să fie cât mai bine pregătit. Mă mâhneşte enorm neajunsurile multor români . Încă un an care este pe cale de a se încheia şi perspectivele nu sunt pe roze. Mă gândesc că dacă ar trebui să sintetitez situaţia relaţiilor interumnae şi comunitare la nivel regional, naţional, mondial primul sentiment ar fi de bulversare. Despre modul  “cum văd eu lumea” , vorba savatului A. Einstein, aş putea enumera elemente pozitive şi negative deopotrivă şi într-o perioadă de evaluare personală m-aş declara nemulţumit într-o mare măsură asupra realizărilor personale raportate la potenţialul propriu constatat şi nevalorificat. Iar timpul se scurge implacabil. Îmi amintesc de un alt titlu definitoriu al unei lucrări importante a doamnei scriitoare , intelectual de excepţie a literaturii româneşti , Ana Blandiana . Lucrarea poartă numele de “A fi sau a privi”. Am devenit involuntar un privitor-spectator care din public joacă propria scenă şi categoriseşte propriile experienţe, transformat într-un mic critic anonim , dezinteresat , extern. Putem supravieţui , deveni prin modul în care “privim” – spectacolul lumii ? Cu siguranţă reflectăm într-un anumit mod asupra sumei evoluţiilor din  jurul nostru fără a fi siguri că ne foloseşte sau nu.

1967(1)

Vă urez tuturor Sărbători Fericite, Crăciun Fericit , destindere cât mai utilă , multă sănătate, prosperitate şi tot ceea ce vă lipseşte şi vă prieşte !!!

craciun_craciun_craciun_65877100

Vise, speranţe şi nostalgii de Decembrie !


Decembrie a sosit cu temperaturi scăzute. A venit iarna şi în România. Sărbătorile de Iarnă sunt cele mai plăcute şi aşteptate dintre toate sărbătorile de peste an. Din nefericire frigul şi vântul au făcut ravagii în America de Nord şi Europa. Am văzut imagini cutremurătoare atât de peste Ocean unde sursele media susţin că au decedat peste 10 persoane , cât şi în Europa de Vest ( Franţa, Olanda , Marea Britanie, Germania). Din câte am observat cel mai afectat oraş a fost oraşul german Dresda. Acolo alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă , vântul a atins viteze de peste 150 km-h, ninsoarea a fost viscolită nemilos, mulţi oameni suferind avarii importante la locuinţe sau trebuind să lupte ca şi în urmă cu secole cu intemperiile anotimpului geros. Cred că astfel de neplăceri pot apărea chiar şi în ţările mai bogate şi pregătite dacă surprizele atmosferice se intensifică în unele momente. Dar … mai cred şi altceva. Sunt descumpănit de faptul că în secolul XXI al mileniului III d. Hr. societăţile avansate se confruntă cu astfel de probleme. Un avion poate să aibă probleme datorită vremii şi peste 20 de ani , deşi chiar şi în această privinţă se pot face multe, dar să se măture zăpada în faţa Casei Albe, la Kremlin, la Berlin sau la Shanghai să-ţi trebuiască echipament special de protecţie datorită smogului mi se pare total inacceptabil. Periferic fiind, deci anulat geo-strategic nu ar trebui , puteţi spune dumneavoastră, să-mi pese prea mult, dar într-o lume civilizată, interconectată nu pot rămâne indiferent. Într-o eră a progresului tehnologic mi se pare aproape de neadmis pentru că nu s-a încercat mai mult şi pe acest domeniu. Noile energii şi abordări tehnologice ar putea şi trebui teoretic să poată asigura o acoperire totală comunităţilor în privinţa intemperiilor.

2005(1)    238211   708311(1)

Personal credeam că nimic important nu mai poate fi inventat, inovat în regiuni şi centre de cercetare secundare, dar iată apare : “Sângele de Cluj” (artificial) şi nu e o glumă adusă capitalei Transilvaniei , iar exemplele pot continua. De cealaltă parte un interviu realizat unor splendizi studenţi de la Universitatea Harvard, cea mai bine cotată în topul universităţilor, relevă că foarte mulţi  dintre ei nu ştiau care este capitala Canadei. Nu speram prea multe nici în vreo apreciere notabilă a învăţământului şi cercetării româneşti, dar în urmă cu două săptămâni renumitul academician Ioan-Aurel Pop a fost nominalizat în Statele Unite ale Americii în topul celor mai buni profesori ai anului 2013.

1441232_464460830342758_287228792_n

Sărbătorile de Iarnă au darul de a ne face să reflectăm mai mult la noi, la existenţa şi sufletele noastre, la umanitate şi divinitate. Suntem mai deschişi, mai iubitori , mai atenţi în această perioadă. O linişte şi împăcare aproape suspectă se aşează pe feţele şi în minţile noastre. Momente feerice pot fi surprinse pe bolta de cristal şi rece a cerului şi clipe magice se înfiripă printre noi. Bineînţeles că nu mai constat aceaşi stare de beatitudine ca şi în copilărie, dar sunt şi diferite situaţii care mă surprind. Spre exemplu în urmă cu două săptămâni când coborând din tren în gara Salonta şi plecând din zona gării către zona centrală a oraşului la orele 6.00 a.m. , trotuarul de regulă era liber de dimineaţă , iar frigul descumpănitor. Surpiză însă. Un bătrân care apreciez eu era între 70-80 de ani , de o statură impresionantă , cu o musteaţă albă prelungă neaoşă , cu faţa brunetă şi binevoitoare mi-a ieşit la zece metri în faţă. A venit deosebit de bucuros până la mine şi în limba maghiară mi-a urat “Bună dimineaţa”, strângându-mi deosebit de călduros mâna şi zâmbind. Primul contact vizual contrasta cu toate zilele anterioare, dar deosebit de bucuros de starea de beatitudine a domnului respectiv m-am bucurat nespus şi am răspuns imediat cât mai deschis atitudinii pozitive a dumnealui. Dacă nu ar fi avut subsuoară în cealaltă mână două flacoane cu apă minerală cu siguranţă ne-am fi îmbrăţişat. La fel de bonom distinsul bătrân a dorit să-mi ofere apă minerală vrând să desfacă unul dintre flacoane. Am răspuns şi eu în limba maghiară salutului şi am mulţumit încercând să-l conving că nu-mi trebuie. Înţeleg în limba maghiară multe cuvinte chiar dacă se vorbeşte cursiv, dar când trebuie să răspund repede e mai greu, însă la conversaţie minimă mă descurc. Am fost convins că în tinereţe respectivul domn nu a oferit celor pe care i-a întâlnit apă minerală , ci pălincă de cireşe (Cseresznye). Astfel de momente sunt unice , de neuitat. Unii oameni nu salută nici când e necesar darămite să mai şi ofere ceva gratuit.Ceva de genul mai reţin doar anul trecut când trecând de vizavi pe lângă o grădiniţă din Oradea circa zece “piticoţi”, băieţi şi fetiţe, care stăteau lângă un geam termopan , mi-au făcut deosebit de bucuroşi şi zâmbitori din mâini. Am răspuns aproape instantaneu scurt cu o mână deoarece din faţă pe şosea veneau mulţime de maşini şi puteau crede că-i salut pe ei sau că sunt nebun. Nu ştiu nici acum cui să mulţumesc dintre acei copii, dar clipa respectivă când privirile ni s-au intersectat a fost mirifică. În rest, monotonie. Doar unele evenimente, momente muzicale sau conferinţe ne mai scot din rutina cotidiană. Aceste momente mi-au adus aminte despre mine cel din copilărie. Salutam şi întâmpinam bucuros orice om sosit în localitate sau pe strada noastră.

Modul în care vibrează totul acum din Univers şi eter către noi şi felul în care rezonează oameni, animale cu planeta vie şi Universul, reliefând aspiraţia cosmică şi către eternitate a fiinţei umane ne poate frapa în această perioadă. În timpul ultimelor zile frumoase din noiembrie trebuind să aştept într-una dintre zile peste o oră şi jumătate , am hotărât să aştept pe o bancă. Gândind la diferite lucruri şi stând mai mult nemişcat am observat mişcând în jur un fluture multicolor gătit deosebit. S-a aşezat surprinzător pe un picior şi văzând că vrea să stea mai mult m-am străduit să stau precum o stană. Parcă vroia să-mi spună ceva şi să se contopească cu mine. Pentru o secundă totul a rămas pe loc, un time-out incredibil, după câteva minute însă viaţa oraşului şi-a reluat cursul şi pulsul normal. Mi-am amintit atunci de splendidul monument din Salonta închinat Holocaustului şi persoanelor deportate în timpul celui de-al doilea război mondial. “Steaua lui David” deasupra , inscripţiile “Ad Deportatorum Memoriam” şi porunca din Decalog : ” Să nu ucizi” gravată în limba română, maghiară şi ebraică. De câte ori într-o zi realizăm ciuntiri sau ucidem în noi sau în jurul nostru armonia socială, sentimente nobile ?!?! , … câtă răutate. Existând atâtea probleme mă miră că toată lumea este mulţumită şi că nu protestează.

photo0253_001

Urmează să vină după Moş Nicolae şi Moş Crăciun. Se pregătesc colindele peste tot şi luna cadourilor este prezentă şi deosebit de gătită peste tot. În ciuda unor semnale de tensiune politică , euforia neprefăcută acestor zile ne mobilizează pe toţi. Primii sunt copiii care caută scuzele cele mai bune pentru a nu mai fi ascultaţi sau pentru a nu mai face lecţiile ca şi înainte. Sunt mai deconectaţi de la învăţătură şi mai predispuşi destinderii, jocurilor şi creativităţii decât oricând.

1967(1)

Referitor la sărbătorile naţionale şi religioase, la tradiţii , obiceiuri, la spiritul european şi de demnitate umană care ar trebui să ne anime îmi vine acum în minte o poezie postumă a lui George Coşbuc : “La bani li-e gândul tot” , a cărei pilduitoare versuri sunt îngrijorător de actuale : “Corabia în zări încet spre stânci pluteşte./ O vezi?… şi niciun braţ n-o cârmuieşte./ Piraţi în ea şi numără grăbit/ Şi-adună repede tot ceea ce au jefuit./ Nici stânca nu o văd , n-aud furtuna /La bani li-e gândul tot şi numără într-una / Iar marea-i duce-ncet, dar drept spre stânci …/ La ce-aş cânta, români, cuvinte-adânci”.

mos Niculae

Nelson Mandela (1918 – 2013 ) !


O veste neaşteptată a îndurerat întreaga planetă. Nelson Mandela – cel care s-a făcut atât de îndrăgit de către toate vârstele şi de către oamenii din toate ţările – a încetat din viaţă la o vârstă respectabilă. Aflasem în vară că marele luptător pentru drepturile omului şi a rasei negre a fost internat de urgenţă din cauza unor complicaţii pulmonare. M-am bucurat enorm când am aflat că s-a reuşit stabilizarea sa sperând într-o redresare fizică de durată. Nelson Mandela s-a bucurat atunci de vizita preşedintelui Statelor Unite ale Americii în Republica Africa de Sud. Respectul şi aprecierile ca şi urările de bine au fost atunci unanime. Acum însă întreaga omenire a pierdut o adevărată legendă vie . Încă din timpul vieţii personalitatea marelui lider african a căpătat o dimensiune mitologică. Forţa eului interior, vigoarea încrederii de sine şi a tinereţii au animat şi propulsat acest meteor al lumii africane către topul celor mai populari şi iubiţi oameni ai planetei noastre şi au făcut posibilă depăşirea oricăror complexe de inferioritate personală.

305927-awesomestories.com-second-wife

Nelson Rolihlahla  Mandela s-a născut în anul 1918 la 18 iulie, în satul Mzevo,  Transkei (sud-est), în clanul regal Thembu , etnia xhosa. De timpuriu familia s-a mutat  în satul vecin Qunu, unde a petrecut, conform spuselor sale, “anii cei mai fericiţi” – o copilărie splendidă la ţară  -,  primind ulterior o bună educaţie.

305958-family

În timp ce învăţătorul său îl  numea Nelson, tatăl său îl striga Rolihlahla (“cel care creează probleme”, în xhosa). Mandela a manifestat foarte devreme  un spirit iubitor de libertate, demnitate , egalitate şi autodeterminare umană. Studenţia la Universitatea Fort Hale a fost întreruptă prin exmatriculare din cauza convingerilor sale. A urmat şi un conflict în familie care părea să-i diminueze toate şansele de a accede către celebritate şi consacrare în cadrul tribului său şi a lumii întregi. Plecând la Johannesburg,  vigurosul şi arătosul tânăr – Nelson Mandela , a luptat împotriva persecutării conaţionalilor săi de culoare de către guvernele care au instituit în Africa de Sud – Apartheidul. Întâlnind pe Walter Sisulu care-i devine prieten apropiat şi devenind membru al Congresului Naţional African, Nelson Mandela a întruchipat cel mai bine imaginea eroului luptător împotriva Apartheidului şi pentru drepturile şi demnitatea umană. Arestat în anul 1962 , a fost condamnat la închisoare pe viaţă în anul 1964, fiind încarcerat timp de 27 de ani dintre care 18 ani la închisoarea Robben Island din largul Cape Town. În timpul detenţiei a dobândit afecţiuni importante care s-au agravat cu înaintarea în vârstă provocându-i neplăceri şi dureri numeroase şi chiar pneumonia şi tuberculoza care i-au provocat în cele din urmă decesul. În urma unei campanii pro-Nelson Mandela la 11 febr. 1990 marele lider a fost eliberat şi în anul 1993 a fost distins cu renumitul Premiu Nobel pentru Pace.

nelson_nobel
Alegerile generale organizate în anul 1994 au condus la victoria partidului a cărui preşedinte era şi i-a oferit şansa de a deveni primul preşedinte al Africii de Sud între anii 1994-1998. A iniţiat realizarea primei constituţii sud-africane şi a coordonat o comisie a cărei misiune era să lupte împotriva abuzurilor comise în trecut împotriva drepturilor omului, a tutelat implementarea reformelor agrare, de sănătate publică, de combatere a sărăciei, a fost apreciat ca fiind un adevărat “părinte al naţiunii”. În anul 1999 s-a retras din politică la o vârstă înaintată petrecându-şi restul zilelor între Johannesburg şi Qunu.

cine-a-fost-nelson-mandela-intre-parin-ele-na-iunii-madiba-i-ca-tigatorul-premiului-nobel-pentru-pace-109787-1

Joi seara, 05.XII.2013 , Nelson Mandela a încetat din viaţă la vârsta de 95 de ani. Actualul preşedinte al Africii de Sud, Jacob Zuma, a declarat imediat după aflarea veştii : “Fostul preşedinte NELSON MANDELA ne-a părăsit (…), acum se odihneşte în pace. Naţiunea l-a pierdut pe unul dintre cei mai iluştri fii ai săi”,  în jurul orei 21.30 GMT .”Poporul nostru a pierdut un tată”. Preşedinţii şi oficialii tuturor ţărilor lumii şi-au prezentat omagiile , îndurerarea şi condoleanţele.

330816-

Suntem siguri că simbolul şi spiritul “nelsonian” va deveni nemuritor în numele luptei pentru drepturile omului, democraţie sau monarhie constituţională, libertate şi demnitate umană, depăşind acest moment funest al trecerii în nefiinţă a omului Nelson Mandela şi chiar va deveni mai puternic, mai sugestiv, mai reprezentativ.

Condoleanţe întregului popor sud-african şi familiei, tribului din care face parte Nelson Mandela, “Dumnezeu să-L ierte” şi “Să-i fie ţărâna uşoară”, existenţa lui va servi pentru totdeauna ca un exemplu al respectului de sine şi a dragostei de oameni !

636x477_138628526959e20d37

A Venit … Moş Nicolae !


 Debutul Postul Crăciunului realizat de pe la mijlocul lunii noiembrie ne aminteşte despre iminenta apropiere a Sărbătorilor de Iarnă din luna decembrie. Primul mare moment din categoria acestor sărbători este cel a Ajunul de Moş Nicolae atunci când fiecare copil în aşteptarea vreunui cadou cât mai consistent îşi pregăteşte ghetuţele şi sfios speră ca Moşul să fie cu el cât mai darnic şi mărinimos. Acest Ajun are loc invariabil în fiecare an în data de 5 Decembrie ,pentru ca, în ziua următoare 6 Decembrie să se sărbătorească de către oficialităţile bisericeşti marea sărbătoare şi pomenire a Sfântului Nicolae.

sf-nicolae

 

Acest Mare Sfânt al lumii creştine s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică pe la mijlocul secolului III e.n. pentru ca în calitate de episcop să participe la Sinodul Ecumenic de la Niceea din anul 325 e.n. atunci când erezia lui Arie a fost anatemizată , episcopul şi viitorul sfânt Nicolae susţinând cel mai fervent condamnarea ereziei lui Arie şi adresându-i acestuia cuvinte de descurajare. De la acest episod în tradiţia populară se practică acordarea unui băţ în ziua de Sf. Nicolae celui care a greşit în vreun fel în semn de avertisment. Fiecărui copil însă de regulă Moşul Nicolae se străduie să aducă daruri cât mai bogate în funcţie de “buget” chiar dacă mai pune şi o nuieluşă.

avatar-mos-nicolae-150x150

La Mulţi AAAni tuturor celor care poartă numele de Nicolae , Nicoleta sau derivate ale acestora. Numele acestora este purtat de peste 800000 dintre români.

mos_nicolae___

Să sperăm că în acest an Moşul va fi mai înţelegător şi mai darnic decât în toţi ceilalţi ani şi că toţi copiii vor primi cadouri pe măsura aşteptărilor lor pentru a ne bucura şi noi împreună cu ei şi pentru ca Sărbătorile de Iarnă să poată continua apropiind pe oameni de Cer şi sufletele de cele mai bune gânduri şi de cele sfinte !

mos Niculae

LA MULŢI ANI – ROMÂNIA ! – 1 Decembrie 2013 !


Ultimele zile ale lunii noiembrie au confirmat apropierea calendaristică de sezonul rece – iarna. Deşi a fost cu mult mai cald în noiembrie decât în alţi ani , scăderea bruscă a temperaturii din ultimele zile nu mi-a priit. Au fost mai solicitante dimineţile când a trebuit să fac faţă cu un uşor efort deplasării către locul de muncă. Până acum acest lucru rămânea  pentru mine insesizabil, ba chiar avea doza lui de aventură.

Trebuind să fim mai atenţi decât de obicei în privinţa lecţiilor predate deoarece urmează perioada tezelor şi a sărbătorilor de iarnă , profesorii de istorie au asumate în cadrul propriilor sarcini alte evenimente şi proiecte majore cu o încărcătură istorică deosebită. Între acestea cea mai specială , solicitantă prin pregătirile care le presupune , îndrăgită şi aşteptată de către profesori şi elevi o reprezintă activităţile organizate cu ocazia ” Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie”. Aceste manifestări au loc în spaţiul mediului şcolar începând cu 27-30 noiembrie când în cadrul unor comemorări solemne profesorii de istorie conştientizează elevii despre aportul şi importanţa acestui eveniment istoric în devenirea naţiunii româneşti contemporane.

În acest an şcolar 2013-2014 , am avut onoarea să organizez în colaborare cu profesorii de religie , limba română, muzică acest eveniment la două şcoli ale judeţului Bihor unde sunt încadrat în calitate de profesor de istorie : Şcoala Gimnazială Tămaşda şi Şcoala Gimnazială Gurbediu, Bihor. Folosindu-ne de mijloacele didactice şi grafice moderne am reuşit să conturăm un program dedicat exclusiv “Zilei Naţionale a României” bine organizat compus din mai multe momente : o scurtă evocare, intonarea Imnului Naţional, Discurs despre Marea Unire (perioada anterioară, Primul Război Mondial, anul 1918, susţinerea americano-anglo-franceză – viziunea wilsoniană, organizarea României din perioada interbelică, implicarea intelectualităţii bihorene, a Bisericii Ortodoxe şi Greco-Catolice în înfăptuirea actului Marii Uniri etc.), cântece patriotice susţinute de către elevi, filme documentare, prezentare Power Point , miniconcurs cu întrebări scurte referitoare la Ziua Naţională a României. Dacă la Tămaşda desfăşurarea evenimentului şi implicarea elevilor a lăsat loc şi de mai bine , la Şcoala Gimnazială Gurbediu eforturile tuturor s-au concretizat printr-o activitate şcolară pe care, cel puţin eu, n-am s-o uit niciodată , iar atenţia şi contribuţia elevilor ireproşabile. Le mulţumesc pe această cale tuturor profesorilor şi elevilor implicaţi şi participanţi . Mă bucură nespus că această lună a cadourilor începe cu această zi deosebită  care am dori să fie cât mai însorită. Personal am pus accentul pe rolul şi devenirea statului şi poporului român în contextul actual al României ca stat european şi pe necesitatea centrării relaţiilor statelor europene pe acest fundament al valorilor şi tradiţiilor europene şi universale.

IMG_2572 (1)        IMG_2569           IMG_2578IMG_2579      IMG_2579         IMG_2573IMG_2580       IMG_2577

Vineri după încheierea cursurilor mi-am dorit să particip la un eveniment despre care am aflat dintr-o invitaţie adresată de pe profilul Facebook al Bibliotecii Judeţene Bihor. În cadrul “Zilelor Porţilor deschise” a Bibliotecii Judeţene Bihor au avut loc activităţi multiple de ordin educativ, cultural-ştiinţific, patriotic, social. Între aceste activităţi , una dintre ele a avut un pronunţat caracter istoric şi patriotic şi a fost patronată întâmplător sau nu de către Organizaţia Femeilor Liberale Bihor . Este vorba despre ” Ziua Românilor de pretutindeni” care a fost moderată şi modelată de către doamna deputat Florica Cherecheş cu participarea unor personalităţi orădene recunoscute în plan internaţional : prof. univ. dr. Sorin Şipoş, prorector al Universităţii Oradea etc. Cuvântările au adus elogiu faptelor înaintaşilor şi au prezentat implicarea intelectualităţii , Bisericii şi poporului în realizarea Marii Uniri. Elevi în strai popular au susţinut cu un timbru vocal deosebit cântece patriotice foarte apreciate de către public şi care au obţinut în cele din urmă aplauze călduroase. A fost omagiată şi contribuţia şi activitatea lui Nicolae Iorga în plan ştiinţific , cultural şi naţional în perioada pre şi post unificare. La intrarea în sala Amfiteatrului Bibliotecii Judeţene Bihor unde a avut loc evenimentul participanţii au primit o frumoasă împletitură textilă tricoloră pe care am purtat-o bucuros la piept.

Photo0252

Bineînţeles , manifestările majore privind Marea Unire încep abia din 30 noiembrie  şi continuă pe durata întregii zile de 1 Decembrie în toate marile oraşe şi localităţi din ţară. Capitala ţării, Bucureşti , este aşa cum era firesc centrul acestor splendide parade şi cuvântări dedicate întregii naţiuni române. În data de 30 noiembrie Biserica Ortodoxă Română este în zi de mare sărbătoare : Sf. Apostol Andrei – căruia i se atribuie prima activitate misionară creştină pe teritoriul României şi căruia i se recunoaşte titlul de Patron spiritual al naţiunii este comemorat la cel mai înalt nivel. Doresc să adresez un călduros “La Mulţi AAAni !!!” tuturor domnişoarelor, domnişorilor,domnilor, doamnelor care poartă cu mândrie acest nume sau derivate ale acestuia.

La Mulţi AAAAAAAni , ROMÂNIA !!!!!!!!!

La Mulţi AAAni tuturor românilor de pretutindeni !!!!!

276377_100006287911771_1314798113_q    300580_554424431263227_309082744_n(1)  pahare-tricolor-300x223

tricolor