Airyana – Vaeja , “Intelectualii şi Puterea” !


Deşi s-a lăsat destul de mult aşteptată , iarna revine şi promite zile înzăpezite cu viscol. Toate canalele televiziunilor de ştiri relatează şi redau imagini ale unei Românii luată prin surprindere chiar şi acum la sfârşitul lunii ianuarie. Întreaga săptămână până vineri a fost cald şi fără vânt, dar de dimineaţă se simţea un uşor ger care se înteţea de la fiecare zi care trecea.

238211

Miercuri după terminarea orelor de curs am dorit să merg la o întâlnire în Oradea prezidată şi iniţiată de către universitarul orădean Mihai Maci. Nu prea mă dau în vânt după orice gen de simpozioane , întâlniri, manifestări etc., dar subiectul propus de către distinsul domn m-a făcut curios. Tema propusă a fost : “Intelectualii şi puterea”. Am participat anul trecut la un eveniment susţinut de către un coleg de-al dumnealui de la Cluj , domnul prof. univ. Sandu Frunză care a abordat tema fundamentalismului. Eram deosebit de interesat de modul în care se va realiza sau despre cum va aborda universitarul M. Maci această temă atât de vastă şi deosebit de actuală. Pe mine mă interesa deoarece implicaţiile unei astfel de teme sunt de când e lumea , am putea spune “presocratice”. Ferocitatea atitudinii celor care au deţinut într-un anumit mod “puterea” de-a lungul timpului faţă de intelectuali este de nedescris, dar niciun potent al vreunui moment din antichitatea îndepărtată n-a putut face abstracţie de ingeniozitatea acestora. Tehnologia, logistica , identitatea culturală a fiecărui regat s-au bazat pe cunoştinţe solide ale unor savanţi celebri. Alexandru Macedon elogia atât pe Aristotel , cât şi pe Diogene . “Apărarea lui Socrate” este o mostră grandilocventă a încercării de justificare a marelui Socrate în faţa juriului , cetăţenilor Atenei şi a propriei conştiinţe. În fine sunt scurte reflectări personale şi s-ar putea spune atât de multe. Evul Mediu , epoca modernă sunt profund impregnate de încercarea intelectualului de a se impune, de a-şi depăşi propria condiţie, de a se desprinde, de a visa şi visul să devină realitate. Mihai Maci a realizat o abordare deosebit de interesantă într-un limbaj accesibil şi captivant. Referirile au coborât în timp până la jumătatea secolului al XIX-lea ceea ce m-a dezamăgit un pic. Sintezele însă au fost deosebit de lejere, obiective, nepolitizate , însoţite de comparaţii pertinente. Alternarea orizontului naţional cu cel european a reprezentat deasemenea o reuşită. A fost invocată perioada interbelică  prin puternica amprentă lăsată de o generaţie de tehnocraţi români , dar şi realizări şi conflicte dintre intelectuali şi putere din perioada comunistă. Au fost punctate şi erorile lui N. Ceauşescu. Statutul intelectualului în societatea românească postdecembristă a fost şi el analizat. A propus mai puţin perspectivele deşi chiar şi în acest sens a emis câteva coordonate. Participanţii la acest eveniment au fost spre surprinderea mea deosebit de puţini. Incredibil de puţini. Cei care au participat însă s-au constituit într-un adevărat “buchet” , splendoare a unui florilegiu . Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, Dacian Palladi, Adrian Hatoş, renumiţi universitari orădeni de la filosofie, litere. În total aproximativ 30 de persoane mai mult decât reprezentative.

intelectualii-si-puterea

Spre surprinderea mea la încheierea materialului pe care l-a parcurs iniţiatorul acestui eveniment , au urmat dicuţiile , … adecă dialogul. Dacă în timpul altor întâlniri cei care doreau să pună întrebări sau să îşi expună un punct de vedere erau deosebit de puţini şi timoraţi, de data această s-a discutat cu o deschidere surprinzătoare. Aş fi dorit să pun şi eu câteva întrebări şi să-mi expun opinia , dar timpul s-a scurs atât de repede şi în mijlocul unui astfel de auditoriu îmi era frică că observaţiile şi nedumeririle mele ar fi necesitat mult prea mult timp pentru a fi analizate. Cert este însă că “Sala Mare a Primăriei Oradea” a vibrat şi cred că toate consecinţele unei astfel de eveniment nu pot fi decât constructive , pozitive. Definirea intelectualului şi a ceea ce reprezintă “putere” este o altă provocare, altfel ne trezim că vorbim despre lucruri pe care nu le cunoaştem. Sunt nevoit să constat şi cupiditatea intelectualului , trufia şi euforia histrionică a acestuia de-a lungul timpului. Cred că educarea ambelor categorii care sunt cele mai influente în lumea în care trăim ar constitui cel mai sănătos punct de plecare. Ar fi evitate astfel atrocităţi , catastrofe ale istoriei. Homo politicus a reprezentat de-a lungul istoriei umanităţii o majoritate a ceea ce a constituit “puterea”. Caracteristicile acestuia şi personalitatea , mândria acestei clase a condus de numeroase ori la conflicte dintre cele mai sângeroase. Faptul că există instituţii de învăţământ superior care au specializări de “ştiinţe politice” reprezintă un mare pas înainte. Regret că nu am putut participa la un alt eveniment dedicat creaţiei lui Michelangelo Buonarroti de la decesul căruia se împlinesc 450 de ani.

Am măturat azi, sâmbătă – 25 ianuarie 2014 – pentru prima dată în această iarnă-  zăpada. Totul părea până ieri ca un trai în celebrul Airiyana-Vaeja unde verile erau foarte lungi , iar iernile foarte scurte, tărâm paradisiac creat de către Ahura Mazda pentru oameni. Înştiinţat de către divinitate – regele Yima s-a pregătit împotriva lui Angra Mainyu care a pregătit instaurarea unui îngheţ şi ierni prelungite în ţinutul edenic. Vitele reprezentau un simbol al bunăstării şi concordiei sociale. Este deosebit de sugestivă întrebarea lui Zarathustra : “O, Mazda , cum ar putea cineva [să dobândească şi prin ce mijloace] să găsească Cireada aducătoare de noroc ? Şi cum ar putea el să-i asigure păşuni pentru hrană [spre bunăstarea acestui ţinut] ?” Răspunsul lui Mazda s-a concretizat printr-o promisiune : Mazda : “Pe cei ce trăiesc cinstit şi după [învăţătura] Celui Drept , printre cei mulţi care privesc la soare , pe aceştia , când voi fi la judecată , îi voi aşeza în locurile [unde stau] cei înţelepţi”(Yasna L ).

ZARATHUSTRA-JPG

Îmi amintesc că referitor la ceea ce omenirea a îndurat de-a lungul timpului renumitul scriitor de literatură ştiinţifico-fantastică Frank Herbert observa : “Oamenii au nevoie de suferinţe şi de oprimare ca să-şi dezvolte muşchii psihici“.

9865_1_1343650717_thumb

Advertisements

3 thoughts on “Airyana – Vaeja , “Intelectualii şi Puterea” !

  1. Pingback: Airyana – Vaeja , “Intelectualii şi Puterea” ! | balajradualin

  2. Pingback: Airyana-Vaeja ! | matinalcafe

  3. Pingback: Airyana Vaeja , intelectualii si puterea ! | regatulpovestilor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s