Marcus Aurelius : Viziunea Filosofică !


 Începând cu secolul III î.e.n. se dezvoltă şi răspândeşte de la Atena o gândire filosofică nouă cunoscută sub numele de stoicism . Acesta are trei mari perioade în dezvoltarea şi evoluţia sa istorică : stoicismul vechi al secolului III î.e.n. având ca reprezentanţi pe Zenon din Citium ( fondatorul şcolii 336 – 264 î.e.n. ) , Cleanthos ( 331 – 232 î.e.n.) şi Chrisip ( 280 – 210 î.e.n. ) , stoicismul mediu al secolului II î.e.n. ai cărui reprezentanţi sunt Zenon din Tars , Diogene din Babilon ( 230 – 150 î.e.n. ) , Antipater din Tars , Archidem din Tars , Boethus din Sidon , Panaitios ( 185 – 112 î.e.n. ) şi Posidonius ( 135 – 51 î.e.n. ) şi stoicismul imperial al secolului I – II e.n. care-i are ca mari reprezentanţi pe Seneca (1 – 65 e.n ) , Musonius Rufus (25 – 80 e.n.) şi pe împăratul – filosof Marc Aureliu ( 121 – 180 e.n. ) .

220px-0_Marcus_Aurelius_-_Piazza_del_Campidoglio_(3)

Stoicismul – “ filosofia porticului căuta să arate că sufletul reprezenta o esenţă divină – pură şi că el trebuie eliberat de patimile corpului , pentru ca pentru aceasta să poată ajunge în mod demn la deplina mulţumire spirituală , la demnitate umană şi la armonie în viaţa cosmosului1 .

Mai mulţi autori de seamă ( Vasile Pârvan , E. Bezdechi ) menţionează în lucrările lor dedicate vieţii lui Marc Aureliu ( teze de doctorat , studii etc.) că filosoful Platon a spus :” Statul va fi fericit numai atunci când regele va fi un filosof , sau când filosofii vor fi chemaţi să fie regi” . Aceasta condiţie a fost îndeplinită de către Marc Aureliu , dar în privinţa bilanţului întregii domnii nu se poate vorbi nici pe departe de o fericire socială . Viaţa statului roman n-a fost privată de probleme interne şi externe , iar populaţia n-a simţit o uşurare deosebită prin existenţa la cârmă a împăratului – filosof . Este foarte adevărat însă că experienţa şi înţelepciunea în guvernare a lui Marc Aureliu , însoţite de exemplul vieţii proprii , au reuşit să ofere şi să asigure Imperiului Roman o ultimă perioadă de glorie militară şi nu în ultimul rând culturală . Încă din timpul lui Traian şi Hadrian multierudiţia a început să fie o preocupare şi o ţintă în rândul fruntaşilor romani , odată cu Marc Aureliu realizându-se ceea ce nu se credea că s-ar fi putut atinge vreodată la nivel imperial – austeritatea , simplitatea , grijă şi respect faţă de semeni , resemnare şi erudiţie .

Marcus Aurelius a cunoscut filosofia stoică mai ales prin scrierile lui Epictet şi prin profesorul său Rusticus , dar el cunoştea nu numai întreaga filosofie stoică începând de la Zenon , ci şi întreaga filosofie greacă . Interesant este faptul că Marc Aureliu nu a fost atras într-un mod deosebit de stoicismul roman a cărui înaintaş era Seneca , îndreptându-se spre cultura filosofică greacă .

Ca toţi stoicii , se mângâie şi el cu gândul că o pronie conduce toate lucrurile , şi dacă , cu sistemul lor , stoicii ştiuseră să împace noţiunea de pronie cu cea a necesităţii ( determinismul , cum i-am spune noi ) , la Marc Aureliu cumpăna se pleacă mai ales de partea acesteia din urmă . El deznădăjduieşte de a mai găsi vreun sens în evenimentele lumii exterioare . Şi se mângâie totuşi cu speranţa că în acest haos de întâmplări , dăinuie un spirit divin care contopeşte totul într-o armonie . Dar un lucru e sigur : că tot ceea ce se întâmplă , se întâmplă aşa cum trebuie să fie . De aceea la ce bun să te mai ridici împotriva ordinei prestabilite ? Datoria înţeleptului e să se acomodeze cu seninătate în toate situaţiile vieţii . De aici atitudinea lui resemnată faţă de tot ceea ce vine din afară2.

Capodopera realizată de către Marcus Aurelius este jurnalul „ Comentarii. Către sine însuşi” . Este o lucrare în care Marcus Aurelius îşi expune gândurile , convingerile ,observaţiile în timpul liber din serile în care se afla în campaniile de la Dunăre . Această lucrare cuprinde 12 cărţi în care putem surprinde cu uşurinţă multe dintre înclinaţiile şi simţămintele împăratului-filosof .

Erudiţia multilaterală devenise un curent molipsitor încă din epoca lui Hadrianus , patima de care a fost cuprins şi Marcus. Dorinţa de a învăţa mereu nu l-a părăsit pe împărat nici în ultimele zile ale vieţii3.

120px-Marco_Aurelio_bronzo

Cartea I este dedicată amintirii străbunicului ,bunicului şi părinţilor săi , iar mai apoi celor care au fost chemaţi să-i asigure educaţia cea mai aleasă . Aflăm astfel de la el însuşi amintirea pe care o păstra tuturor celor apropiaţi , rude şi profesori . Astfel aflăm că profesorul de muzică al viitorului împărat era Diognet , Bacchus profesor de drept , Tandassi – profesor de filozofie , Marcianus – profesor de pictură , Rusticus – filosof stoic , despre care Marcus Aurelius spune că l-a învăţat să scrie scrisorile într-un stil simplu . De asemenea tot despre el spune că „ mulţumită lui m-am dezbărat de orice vorbărie declamatoare şi poetică , de orice obicei de a face fraze frumoase , precum şi de orice deşertăciune în îmbrăcăminte sau altfel de lux4 .La fel îl prezintă şi pe Epictet .

În Cartea a doua Marcus Aurelius atinge şi tratează ,exprimându-şi astfel punctul de vedre în câteva probleme filosofice deosebite precum existenţa , efemeritatea ,dispariţia fizică,raţiunea şi poziţia şubredă a geniului uman într-o lume insuficient de sensibilă şi evoluată pentru a-i satisface aspiraţiile sau pentru a încerca să-l înţeleagă altfel decât prin forţă . În cartea II,2 Marc Aureliu spune : „ Orice aş fi eu , nu este totuşi decât o mână de carne , o slabă suflare de viaţă şi raţiunea conducătoare . Lasă cărţile , distracţiunea , nu ai timp . Priveşte ca unul care este pe punctul de a muri , dispreţuieşte carnea aceasta : sânge,oase, o ţesătură şubredă împletită din nervi,ţesuturi şi vine . Consideră şi suflarea aceasta vitală însăşi , ce este ea ? Doar vânt , şi nici barem mereu acelaşi , ci în fiecare clipă respirată şi iarăşi respirată .A treia parte este raţiunea poruncitoare ;cu privire la ea trebuie să fii cu luare-aminte . Eşti în vârstă , nu mai îngădui ca ea să fie o sclavă , ca nici să mai fie târâtă de către instinctul brutal ,şi nici să nu se mai revolte contra soartei prezente , sau să se frământe din pricina celei viitoare”.

În Cartea II,8 Marc Aureliu atinge problema relaţiei omului cu cosmosul : „ Nu uita nici un moment care este natura universului şi ce fel este a ta proprie , ce legătură este între aceasta şi aceea , şi ce fel de parte alcătuitoare eşti tu ,din care întreg,,şi în urmă ,ţine mereu minte că nimeni nu te poate împiedica să faci sau să zici ceea ce este în concordanţă cu natura , din care tu însuţi eşti o parte”.

În cartea II,11 împăratul-filosof tratează efemeritatea lucrurilor şi oameniloor exclamând îndurerat : „ Cât de repede pier toate lucrurile ! În lume ,înşişi oamenii,în timp, amintirea lor ! Ce sunt toate senzaţiunile noastre , mai ales excitaţiunile noastre de plăcere şi durerile noastre dădătoare de groază şi în sfârşit , lucrurile care din pricina măreţiei lor aparente ne smulg strigăte de admiraţiune : cât de neînsemnate şi vrednice de scârbă , cât de josnice , de şubrede şi pieritoare ! Omul gânditor se cuvine să cugete la acestea . Şi chiar aceia ale căror păreri şi cuvinte dau gloria , cine sunt ei ?” . În continuare se întreabă : „ Ce este moartea ? Dacă o privim numai în ea însăşi , şi desfacem , în cugetul nostru , de ea , ideile legate de ea în închipuirea noastră , nu vom vedea în moarte decât un efect al naturii . Însă cine se teme de un efect al naturii este un copil . Ba încă, moartea nu este numai un efect al naturii , ci este chiar o acţiune binefăcătoare pentru natură . Consideră , în sfârşit , în ce mod şi prin care parte a fiinţei sale , stă omul în atingere cu Dumnezeu , şi în ce stare se află el atunci când părticica aceasta de materie se preface în ţărână”5.

În cartea a II,12 observăm cum Marc Aureliu deplânge soarta omului de geniu , a omului preocupat de a pătrunde cât mai bine , în interiorul limitelor sale şi uneori chiar forţându-le , tainele lumii în care trăieşte , încercând să se autodepăşească permanent : „ Nu este nimeni mai de plâns ca omul ce voieşte să adâncească toate lucrurile , care pătrunde , cum zice poetul acela , adâncimile pământului , şi care caută să ghicească ce se petrece în sufletul semenilor săi , fără să cugete că ar trebui să se mulţumească , să se păstreze în legătură cu geniul pe care îl are înlăuntrul său, şi să slujească credincios acestuia . Slujba aceasta însă constă în a-l feri de orice patimă , mândrie ori nemulţumire faţă de faptele zeilor şi ale oamenilor . Căci păţaniile trimise de zei merită veneraţiunea noastră , din pricina calităţii lor , şi ce ne vine de la oameni merită iubirea noastră , din pricina înrudirii dintre noi , câteodată merită un fel de compătimire , din pricina neştiinţei lor cu privire la bine şi la rău ; ei sunt ca nişte orbi , ori ca oarecine , care nu poate deosebi albul de negru”.

Deosebit de bine prezentată este problema sufletului uman , a sentimentelor umane , a necesităţii dominaţiei raţiunii asupra propriilor porniri carnale şi asupra manifestărilor exterioare a pornirilor umane nesănătoase , toate acestea fiind cuprinse în cartea a II-a , 15-16: „ 15. Sufletul omului se acoperă cu ocară mai ales atunci când el ajunge oarecum un buboi , o umflătură bolnavă în lume . Căci a fi nemulţumit cu privire la lucrurile ce ne ating , însemnează totuna cu a te desface de natura universală , care cuprinde în sine natura tuturor fiinţelor deosebite . Mai departe el se necinsteşte prin ura altui om , oricând năzuieşte să-i facă rău din vrăjmăşie ; şi de felul acesta sunt inimile mânioşilor . Se mai face de ruşine când se preface şi când în faptele şi vorbele sale simulează şi minte ; în sfârşit , când în acţiunile şi tendinţele sale nu urmăreşte nicio ţintă , ci lasă activitatea sa , în mod neprevăzător , întâmplării , în vreme ce datoria porunceşte a pune legătură cu un scop chiar faptele cele mai neînsemnate . Ori , scopul fiinţelor înzestrate cu raţiune este a urma legile conforme raţiunii , ale statului cu constituţiunea cea mai străveche .

16. Durata vieţii omeneşti este o clipă ; fiinţa ,ca o scurgere neîncetată ; sentimentul ( un fenomen ) o arătare întunecoasă ; corpul nostru , o materie putrescibilă ; sufletul , o sfârlează ; soarta, o ghicitoare ; faima, ceva nehotărât . Scurt în ce priveşte corpul , el este un râu repede ; cât priveşte sufletul , visuri şi ceaţă ; viaţa este un război ,un popas pentru călători ; gloria postumă este uitare . Ce ne poate călăuzi sigur aici ? Numai filosofia . Şi a fi un filosof va să zică : a feri de orice ocară, de orice rău geniul din noi , a bănui plăcerea şi durerea , a nu lăsa nimic pe seama norocului , să nu ne slujim niciodată pe minciună şi prefăcătorie , să nu avem nevoie de munca şi cruţarea altora , să primim toate păţaniile şi întâmplările resemnaţi , ca unele ce izvorăsc tot de acolo de unde ne tragem şi noi , în sfârşit să aşteptăm cu inima împăcată moartea şi să nu vedem în ea altceva decât dezagregarea corpului în elementele primordiale din care este alcătuită orice

fiinţă vieţuitoare . Dar dacă , pentru aceste elemente însele , nu este nimic groaznic , pentru ce oare am privi cu ochii întristaţi prefacerea şi dezagregarea tuturor lucrurilor ? Schimbarea aceasta este în firea tuturor lucrurilor şi ceea ce este în acord cu natura nu este nici un rău .

În ultima propoziţie a cărţii a doua aflăm că aceasta a fost scrisă la Carnuntum .

panoc

În cartea a III-a Marcus Aurelius reia temele şi ideile tratate în cărţile anterioare , rearanjându-le , reanalizându-le şi aduce în discuţie asumarea responsabilităţilor în societate şi dedicarea , sacrificarea timpului propriei vieţi pentru binele întregii societăţi : „ Nu petrece restul vieţii tale în gânduri despre ceilalţi , dacă nu au ca scop binele obştesc ”6 şi „nu face nimic[ cu rea voinţă ] , nimic cu legătură faţă de binele public , nimic în pripă , nimic fără luare aminte”7 sau „ binele suprem este totdeauna ceva folositor . Dar ceea ce e util fiinţei raţionale trebuie să păstrezi pentru tine , dacă însă nu-ţi e folositor decât ca fiinţă animală , lasă-l să-ţi cadă din mâini şi păstreză-ţi mintea liberă de prejudecăţi ca să poţi cerceta toate temeinic8. La fel el susţine necesitatea păstrării moralităţii şi onoarei personale şi a educaţiei de asemenea spunând : „ Nu socoti niciodată ca folositor un lucru care te-ar putea sili odată să-ţi calci cuvântul , să-ţi pierzi onoarea , să urăşti pe cineva , să-l bănuieşti , să-l blestemi , să fii făţarnic faţă de el ; Nu-ţi dori niciodată ceva ce ar trebui ascuns îndărătul zidurilor şi a perdelelor9 şi „ în sufletul unui om bine educat şi cu minte limpede , nu se află nicio putreziciune , nicio necurăţenie , nici un vicleşug10 . De asemenea îndeamnă la prudenţă şi înţelepciune : „ Formează-ţi cu îngrifire judecata …Raţiunea ne prescrie a se abţine de la orice pripire în judecăţile noastre , a fi binevoitori faţă de oameni , şi a asculta de poruncile zeilor11.

La sfârşitul cărţii a III-a ( Cartea III,16 ) împăratul-filosof dezbate laturile fiinţei

umane : „ Corp, suflet, raţiune – corpului îi aparţin simţirile ,sufletului, înclinaţiunile , raţiunii, principiile ” .

În cartea a IV-a este reluată efemeritatea fiinţelor umane , dar şi idea sorţii fiecăruia în urma tragerii din urna sorţii . În acest sens el spune :” Ori poate eşti nemulţumit cu soarta ce ţi s-a dat în urma rânduielii universului ? Atunci adu-ţi aminte de alternativa aceasta : ori ne cârmuieşte o Providenţă , ori totul nu este decât o ciocnire de atomi , sau adu-ţi aminte de dovezile că lumea aceasta se aseamănă cu un oraş12. Aici împăratul-filosof prezintă o idee reluată şi în zilele noastre : aceea a reducerii întregii activităţi umane la dimensiunea unei singure localităţi , subliniind în concepţia lui îngustimea întregii lumi vechi şi a Pământului însuşi . Mai departe Marc Aureliu subliniază necesitatea existenţei valorilor perene şi totodată neperisabilitatea acestora : „ Ceea ce este frumos într-adevăr , n-are nevoie de nicio laudă , tot atât de puţin ca şi legea , tot atât de puţin ca şi bunăvoinţa , ca moralitatea . Cum s-ar putea ca lucrurile acestea să devină bune numai graţie laudei , ori rele , numai în urma blamului ? Oare smaraldul îşi pierde valoarea sa dacă nu este lăudat ? Şi tot astfel , aurul , fildeşul , purpura , o liră , o spadă , o floare , un buchet ?”13 .La fel Marc Aureliu dovedeşte că este un bun cunoscător al câtorva idei promovate de mai mulţi filosofi şi în acelaşi timp detaşat înşiră plictisit : „ Consideră odată ,spre exemplu , epoca lui Vespasian şi vei găsi toate evenimentele ca acum : oameni care umblă după femei , cresc copii , bolnavi şi muribunzi , ostaşi şi oameni ce dau serbări , negustori , agricultori , linguşitori , oameni semeţi , bănuitori , atei , unii care cheamă moartea cutăruia sau cutăruia , alţii care murmură împotriva prezentului , unii îndrăgostiţi , alţii adună avuţii , năzuiesc la consulate şi coroane regale . Ei acum nu mai sunt, ei au încetat de a mai trăi .

Treci pe urmă la vremurile lui Traian . Iarăşi cu totul aceiaşi privelişte . Consideră deopotrivă şi celelalte epoci şi alte popoare întregi şi vezi câte neamuri care au săvârşit isprăvi eroice , au pierit degrabă şi s-au topit în stihii14 .Marc Aureliu încheie cartea a IV-a cu un sfat : „ Umblă întotdeauna pe calea cea mai scurtă . Calea cea mai scurtă este cea naturală , adică urmează raţiunea sănătoasă în toate vorbele şi faptele sale . O asemenea hotărâre te eliberează de nenumărate necazuri şi lupte , de orice prefăcătorie şi vanitate15 .

În cartea a V-a Marc Aureliu dă dovada încă o dată în plus de bune cunoştinţe în filozofie prin tratarea unor teme variate , dar la fel ca şi înainte suficient de dezorganizat prezentate . El constată mulţimea evenimentelor din lume şi a răutăţii care vieţuieşte în sufletele multor oameni . Asaltat de rapiditatea evenimentelor din jurul său el afirmă : „ Lucrurile din lume sunt învăluite oarecum într-un întuneric aşa de nepătruns că mulţi filosofi , desigur nu de rând , au mărturisit că nu le pot înţelege . Chiar stoicii le consideră ca fiind greu de aprofundat . Şi într-adevăr toate noţiunile noastre sunt schimbătoare . Căci unde este omul care nu şi-a schimbat niciodată părerile ? Treci acum în revistă obiectele pe care le cunoşti bine . De ce scurtă durată şi ce neînsemnate sunt ele , şi apoi ele pot ajunge şi în stăpânirea unui caraghios , un stricat , ori un tâlhar16 . Modul în care oamenii cu înclinaţii rele pot să influienţeze viaţa celor bine-crescuţi îl preocupă în această carte : „ De ce adică nişte suflete necioplite şi necultivate să poată nelinişti o minte cultă şi pătrunzătoare ? Dar ce este un suflet cult şi inteligent ? Acela care nu cunoaşte originea şi scopul lucrurilor, precum şi spiritul timpului , universul , potrivit unor legi determinate17 .

454a2-Rome--colonne-Trajane

În finele cărţii a V-a Marc Aureliu face apel la necesitatea renunţării la interesul personal şi imediat în favoarea celui public şi de durată : „ Nu te lăsa târât de închipuirile tale , ci vino în ajutorul celorlalţi , după putere şi după merit18 .

Cartea a VI-a conţine multe observaţii . La începutul ei autorul afirmă că : „ Materia universului este plastică şi lesne susceptibilă de prefaceri şi raţiunea ce stăpâneşte toate nu are în sine niciun motiv de a crea rele”19 . Mai departe el rămâne impresionat de modul în care se împletesc sau se despart lucrurile din lume : „ Lumea este ori un amestec întâmplător de lucruri , care ici se împletesc laolaltă , ici se dezleagă unele de altele , – ori un tot , în care domnesc unitatea şi rânduiala şi Providenţa”20 .

Înclinaţia lui spre virtute o surprindem limpede în paragraful următor :” În sus , în jos , circular se mişcă elementele . Mişcarea virtuţii însă nu are loc după niciuna din direcţiunile acestea ; ea este ceva şi mai divin şi înaintează după o orbită bună , deşi greu de înţeles , mereu către ţel”21. Dă dovadă şi de o grijă şi o atenţie deosebită în luarea deciziilor chiar şi a celor mai puţin importante :” Dacă cineva poate să-mi demonstreze , în mod convingător , că nu judec, sau procedez just , atunci bucuros fac altfel .Căci eu nu caut decât adevărul , pe el , din partea căruia nimeni n-a suferit vreo pagubă vreodată . În schimb suferă desigur pagebe acela care stăruie în eroare şi în neştiinţa sa”22 .

Grija lui Marc Aureliu pentru a rămâne un împărat echidistant şi pentru a crea o stare de echilibru de la cel mai înalt nivel , prin exemplul vieţii proprii chiar , o putem surprinde prin încurajările pe care şi le face singur : „ Fereşte-te să nu devii un împărat tiranic . Să nu iei o asemenea aparenţă , căci aceasta are loc atât de lesne! Aşadar, păstreză-te simplu, bun, serios, fără strălucire , iubitor de dreptate , cinstitor de zei, binevoitor, amabil, statornicîn împlinirea datoriilor tale . Luptă , cu scopul să rămâi omul pe care filosofia voia să-l formeze din tine . Onorează pe zei , fă să prospere binele oamenilor ! Scurtă este viaţa şi nu este decât un singur fruct al existenţei pământeşti : o concepţiune morală şi lucrări de folos public . Fii în toate şcolarul lui Antoniu (Piul) , tot aşa de statornic , caşi el , în ascultarea de poruncile raţiunii , tot aşa de egal sufleteşte în toate situaţiunile , tot aşa de curat şi de senin la chip , tot aşa de zelos şi de străduitor de cunoaşterea lucrurilor!”23 ( VI,30).

Având o poziţie atat de importantă în lumea în care trăia împăratul filozof privind de sus regulile constată cât de mici şi înguste sunt spaţiile lumii şi cât de mică este planeta noastră prin comparaţie cu Universul: “Asia, Europa; oceanu întreg- o picătură din macrocosmos! Muntele Athos- o grămăjoară de pământ din Univers; prezentul întreg- o clipă a eternităţii! Toate mici, schimbătoare, pe cale de pieire! Toate au aceeaşi origine, izvorâte din Atotstăpânitorul tuturor existenţelor în mod nemijlocit, ori ce efect al activităţii sale”24.

7820161-colonne-de-marcus-aurelius-rome-italie

Sfârşitul cărţii a VI-a are în conţinutul său în special idea efemerităţii tratată şi analizată din mai multe puncte de vedere.

Următoarea carte, a VII-a, scoate în evidenţă întrebările pe care şi le pune autorul. “Ce este răutatea?”25 sau “Cum ar fi cu putinţă să nimiceşti prejudecăţile, când ideile pe care le dau naştere nu sunt dezrădăcinate, a căror statornică redeşteptare depinde de tine?”26 sunt întrebări care frământa sufletul preocupat şi sensibil al împăratului filozof. La VII, 8 Marc Aureliu face o afirmaţie surprinzătoare pentru funcţia şi poziţia lui: “Nu te îngriji de viitor! Oricum, o dată tot o să-l atingi, când va fi să fie, înarmat cu aceeaşi inteligenţă, care te slujeşte în present”. Mai departe el pune în discuţie problema perisabilităţii şi perenităţii lucrurilor din lume şi a valorilor , exprimându-se magistral la VII, 15: “Zică sau facă lumea orice-ar vrea, eu sunt dator, oricum, să mă port cinstit, ca şi cum aurul, sau smaragdul ar zice mereu: facă sau zică lumea orice-i place, eu tot smaragd rămân şi îmi păstrez culoarea”. Dezbate tot aici o tema filisofică profundă: fericirea. “Fericirea nu este altceva decât a avea un geniu bun, sau a fi un om bun”, continuând “Atunci ce cauţi aici imaginaţiune? Pleacă pentru numele zeilor, cum ai venit că n-am treabă cu tine!”27. Deasemenea constată teama majorităţii faţă de schimbare: “Cutare se teme de schimbare întrebându-se imediat: “Dar poate să existe ceva fără schimbare? Ce-i place mai mult sau ce-i convine mai bine naturii?”28. În a doua parte a acestei cărţi Marc Aureliu face dovada cunoaşterii mai multor autori antici ca Antistene ,Platon, Euripide, Telanges sau Socrate citându-i sau punându-le în discuţie ideile.

În cartea a VIII-a Marcus Aurelius repetă în mai multe paragrafe ( am putea spune aproape obsesiv ) problema efemerităţii. O surprinde atât de bine în paragraful 31 al acestei cărţi:” Curtea lui August, soţia sa, fiica sa, nepoţii săi, ginerii săi, sora sa, Agripina, rudele sale, vizitatorii săi obişnuiţi şi amicii săi, Arius, Mecena, medicii săi de corp şi preoţii săi sacrificatori, într-un cuvânt, toata Curtea sa – o pradă a morţii. De aci mergi mai departe, nu impune moartea unui singur om, ci a unor ginţi întregi, spre pildă, ginta Pompeilor. Vezi pe câte un cavou inscripţiunea: cel din urmă descendent al familiei sale. Acum gândeşte-te un moment, cât de ingrijoraţi erau străbunii lui, să poată să aibă un urmaş şi cu toate acestea unii din ei trebuia în mod necesar să fie cel din urmă. Cugetă apoi la moartea unor întregi popoare”.

Mai depare el sfătuieşte:” Ia fără semeţie şi dă fără părere de rău”29. În continuare el susţine idea participării fiecărui om la rânduirea societăţii dupa putinţă, fiind împotriva inactivităţii vreunuia sau a lucrării vreunuia împotriva corpului social: “Ai văzut vreodată pe jos o mână sau un picior, sau un cap tăiat despărţite de restul corpului? Întocmai aşa de straniu pare cel nemulţumit de soarta sa, cel ce stă de o parte de societate, sau cel ce cutează a săvârşi fapte ce vatămă colectivitatea”30. În a doua parte a cărţii a VIII-a, împăratul filozof face apel la necesitatea promovării raţiunii şi îşi face sieşi încurajări.

În cartea a IX-a este adusă în dezbatere tema ateismului sau a morţii. În paragraful 5 al acestei cărţi autorul afirmă:”Adeseori săvârşeşte o nedreptate şi acel ce nu face nimic; cine nu împiedică nedreptatea, când poate, îndeamnă la săvârşirea ei”. În continuare, el sfătuieşte:”Înlatură închipuirile deşarte; stăvileşte patimile; înăbuşeşte poftele; păstrează în mâna raţiunii puternica stăpânire de sine însăşi!”31. La fel Marc Aureliu răspunde afirmativ întrebării:”Au animalele suflet?”; “Fiinţelor fără raţiune li s-a hărăzit un suflet, celor înzestrate cu raţiune însă, o conştiinţă cugetătoare, după cum pentru toate făpturile pământeşti nu există decât un singur pământ, şi noi toţi cei ce suntem înzestraţi cu vedere şi cu viaţă, vedem graţie unei singure lumini şi respirăm un singur cer”32.

Apa. pământul, focul, aerul ca elemente esenţiale şi primordiale sunt analizate la fel ca vechii antici şi de către Marcus Aurelius. Deşi în majoritatea cărţilor Marc Aurelius susţine cu siguranţă existenţa zeilor în câteva locuri la fel ca în cartea IX, 28 el îşi exprimă oarecum fără voie şi insesizabil îndoiala în zeităţii: “Scurt dacă e un Dumnezeu, toate-s bune, dacă însă domneşte hazardul, totuşi nu te ţine în contingenţa oarbă.”33. Aceeaşi nesiguranţă şi-o exprimă şi la IX, 39: “Din două lucruri, unul. Ori o inteligenţă supremă este izvorul primordial, din care izvorăsc toate fenomenele şi spre care concurg iarăşi toate, şi atunci partea nu trebuie să se plângă din pricina transformărilor care au loc în interesul cosmosului, ori Universul este o Învălmăşală de atomi, o confuziune accidentală şi apoi iarăşi difuziune, şi atunci la ce bun neliniştea ta?”

În cartea a X-a găsim că Marcus Aurelius susţine idea predestinării: “Orice păţeşti, ţi-a fost predestinat de la începutul lumii şi înlănţuirea cauzală a invadat împreună din vecie, viaţa ta cu soarta asta a ta”34. Mai departe îndemnuri sieşi şi celorlalţi la bunătate, modestie, corectitudine, exprimându-şi şi preocuparea pentru veşnicie şi imensitatea spaţiului din Univers: “Cugetă adesea la veşnicie şi la infinitul spaţiului şi da-ţi seama că orice fiinţă individuală comparată cu Universul, pare o sămânţă se smochină şi alături de infinitul timpului, pare o clipă, în care cineva învârteşte un sfredel”35 .

“Însuşirile sufletului înzestrat cu raţiune sunt : se priveşte pe sine însuşi, se analizeaza singur, se cristalizează singur, după placul lui… În sfârşit, o altă însuşire proprie sufletului înzestrat cu raţiune, este că el iubeşte pe aproapele său, precum iubeşte şi adevărulşi modestia, cunoaşte legea naturală şi că nu respectă altceva mai presus decât pe sine însuşi. Astfel, între raţiunea logic teoretică şi între raţiunea practică cu justiţie nu se găseşte nicio deosebire.

Farmecul unui cântec, sau al unui balet, sau al unui joc atletic, nu-l vei mai simţi aşa pe deplin, de îndată ce, de exemplu, desfaci ansamblul armonic al cântecului în tonurile sale isolate şi la fiecare te intrebi: daca nota aceasta, ori cealaltă poate să te farmece”36. (XI, 1, 2) Aşa îşi incepe Marc Aurelius cartea a XI-a Comentariilor sale. Mai departe la paragraful 18 el distinge două trasee de conduită care ar stabili şi delimita relaţiile dintre fiinţele umane. La fel Marc Aureliu observă că : “Natura nu rămâne niciodată mai prejos de artă, ci din contră artele sunt imitatoare ale naturii, şi dacă aşa este, ar trebui ca natura cea desăvârşită şi atoatecuprinzătoare să nu fie clasificată în urma iscusinţei artistice”37 (XI, 10).

În ultima parte a cărţii a XI-a Marc Aureliu înşiră gândurile sau maximele mai multor filosofi din vechime ca Socrate sau Epictet. Circuitul transformărilor este surprins într-un vers cu rimă:” Astăzi aguridă, strugure-n ciorchină , şi-n sfârşit stafidă- numai prefacere însă nu în neant, ci simple alterări”38 .

În consecinţă, “Comentariile” lui Marc Aureliu se observă că sunt mai puţin expuneri bine structurate ale propriului punct de vedere asupra lumii în care trăia şi mai degrabă maxime şi cugetări, dar de o calitate deosebită în care autorul face dovada unor vaste cunoştinţe. Tocmai perioada în care le scrie face ca aceste cărţi ale sale să sufere de o organizare deosebită, din cauza situaţiei de pe frontul dunărean sau a stării sale de spirit influenţată de totalitatea problemelor şi situaţiilor întâlnite şi de aspiraţiile sale nobile.

De-a lungul întregilor sale “Comentarii” filosoful împărat face dovada cunoaşterii unui număr mare de filosofi, nu numai a celor mai renumiţi, ci şi a multora menţionaţi şi mai puţin celebri în zilele noastre, dar care fie în vechime , fie mai apropiaţi de zilele lui şi chiar contemporani, îi erau familiari prin opiniile şi ideile exprimate. Acest lucru demonstrează o dată în plus erudiţia lui Marc Aureliu şi am putea spune că surprinde din această cauză , dezordinea care tronează de-a lungul tuturor acestor cărţi , altfel remarcabile prin multitudinea ideilor şi simţămintelor exprimate şi dezbătute.

Putem aprecia ca remarcabil faptul ca ideile “Comentariilor” sale depăşesc orizontul îngust al gândirii marii majorităţi a contemporanilor săi. El instrumentează cu usurinţă teme privind realitatea universului în raport cu dimensiunea redusă a pământului, apreciază ca reduse dimensiunile lumii vechi cunoscute de el atunci şi de o importanţă minoră în univers lucrurile care se întamplau pe Pământ , asigurându-ne că a depăşit limitele lumii şi timpului apropiat şi privea deschis spre univers şi spre timpuri mai îndepărtate. Era dezgustat de nemerniciile lumii în care trăia , pe care o contrazicea prin însăşi modul său simplu şi auster de viaţă. Întrebări filozofice celebre ca:”Ce este omul?”,”Care este rolul lui pe pământ sau în univers?”, “Ce este viaţa?”, “Ce este moartea?”, “Există sau nu există zei?” etc. , se regăsesc şi la Marcus Aurelius şi au o importantă scenă de manifestare cu o repetabilitate excesivă şi chiar obsesivă. El este convins de efemeritatea tuturor lucrurilor, dar nu sugerează nicodată la noncombativitate împotriva răului social, iar în privinţa existenţei zeilor nu pune în discuţie nici măcar existenţa lor, doar în două locuri manifestând nesiguranţă şi l-am putea acuza de un uşor ateism. La fel apa, focul, aerul, pământul sunt recunoscute şi de el ca elemente primordiale ca şi la vechii filozofi antici greci cărora le purta un atât de mare respect şi a căror mod de gândire îl impresiona şi îl studia.

Marc Aureliu este deci un mare erudit al timpului său şi un mare sprijinitor al bunului gust şi al bunelor maniere. Iubitor al filozofiei şi un reper el însuşi în cadrul învăţaţilor din acest domeniu el face dovada unei reuşite la nivelul întregului stat roman ca împărat filozof, iar modul său de viaţă conform cu filozofia îmbrăţişată a servit ca model aproape unic în rândul împăraţilor romani şi chiar a romanilor înşişi. El rămâne omul care a reuşit să depăşească grandomania imperială şi care a căutat să se apropie de omul simplu şi chiar să se identifice cu el, dar vremile tulburi din interior şi exterior l-au dezamăgit, l-au obligat să ia măsuri pe care nu întotdeauna le agrea şi care sunt discutate şi azi şi îi umbresc uneori numele şi nu l-au lăsat uneori să-şi definitiveze opera sau să reuşească să creeze o lucrare elaborată într-un mod disciplinat.

1D. Tudor , op.cit., p. 127 .

2E.Bezdechi , în Marc Aureliu , Către sine însuşi , Editura Vestala , Bucureşti , 1999, p.37.

3D.Tudor, op.cit.,p.128.

4Marc Aureliu , Către sine însuşi ,I,7.

5Marc Aureliu , Către sine însuşi , II, 11 .

6 Cartea III,4.

7 Cartea III,5.

8 Cartea III, 6.

9 Cartea III,7.

10 Cartea III,8.

11 Cartea III, 9.

12 Cartea IV,3.

13 Cartea IV,20.

14 Cartea IV,32 .

15 Cartea , IV,51 .

16 Ibidem, V, 10.

17 Ibidem, V,32.

18 Ibidem, V, 36.

19 Cartea,, VI,1.

20 Ibidem,VI,10 .

21 Ibidem,VI,17.

22 Ibidem,VI,21.

23 Ibidem,VI,30

24 Ibidem,VI, 36.

25 Cartea , VII, 1.

26 Ibidem, VII, 2.

27 Ibidem , VII, 17.

28 Ibidem , VII, 18.

29 Ibidem , VIII, 33.

30 Ibidem , VIII, 34.

31 Cartea , IX, 7.

32 Ibidem , IX, 8.

33 Ibidem , IX, 28.

34 Cartea , X, 5.

35 Ibidem , X , 17.

36 Cartea , XI, 1, 2.

37 Ibidem , XI, 10.

38 Ibidem , XI, 35.

Advertisements

2 thoughts on “Marcus Aurelius : Viziunea Filosofică !

  1. Pingback: Marcus Aurelius : Viziunea Filosofică ! | balajradualin

  2. Understanding both advantages and disadvantages are important in order to choose the best internet
    marketing strategy. Then consider yourself one of the few, true internet marketers.
    By ranking your website on the very first page of search engine results, you are tapping into a huge number
    of people looking for what exactly you offer.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s