IMAGINEA Evreului(lor) în Scrierile Greco-Romane, Creştine şi Poziţia Tradiţiei Iudaice (sec. I î.e.n.-VIe.n.)!


 

În stabilirea unei opinii şi a unei poziţii cât mai aproape de statutul real şi imaginea pe care şi-o creaseră evreii de-a lungul timpului cu accent special asupra perioadei care ne interesează într-un mod deosebit în aceste rânduri (sec. I î.e.n. – VI e.n.) trebuie să ţinem cont de trei direcţii principale de care era suspendată această complexă problemă: tradiţia iudaică (poziţia lor pretenţioasă în raporturile cu ceilalţi), literatura greco-latină, care a adoptat nu de puţine ori poziţii antisemite şi din secolul I era noastră, scrierile părinţilor Bisericii care în numeroase rânduri au condamnat poporul evreu şi iudaismul, aducând momente de persecuţie în interiorul poporului evreu. Putem să constatăm cu putere că de-a lungul acestor secole evreii au fost o ţintă, uneori principală, a populaţiei în mijlocul căreia locuia sau a autorităţilor civile, militare sau religioase. Ne-am propus în aceste rânduri să expunem atitudinea livrescă a autorilor cunoscuţi de-a lungul secolelor şi modul în care aceste opinii au fost influenţate sau au avut vreo urmare imediată sau de durată în relaţiile dintre evrei şi ceilalţi.

iaamenorahseal268

La începutul epocii elenistice în secolul III înaintea erei noastre, constatăm o primă mărturie împotriva evreilor prin opere lui Hecateu din Abdera. Putem să afirmăm că el ori în necunoştinţa subiectului tratat ori interesat afirmă mai multe inexactităţi şi lucruri neadevărate despre evrei, aducând grave prejudicii acestui popor, dând naştere antiiudaismului alexandrin.

Tradiţia iudaică a avut o poziţie pretentioasă multimilenară în raporturile lor cu popoarele vecine înconjurătoare. Prin religia lor, ei susţineau că ei şi numai ei sunt poporul ales şi s-a întâmplat să trateze uneori cu multă superioritate chiar şi în situaţii de netă inferioritate militară, politică sau chiar economică restul popoarelor şi populaţiilor din jur. Această atitudine, dar în unele cazuri dintr-o convingere sinceră a deranjat populaţiile cu care convieţuiau sau pe cei care stăpâneau. În relaţiile lor cu grecii şi romanii ei au mers pe aceeaşi formulă multimilenară, ţinând să prezinte vechimea propriilor valori şi credinţe şi arătându-se hotărâţi să sufere şi să plătească pentru ele. În această perioadă romană, şocul care a zguduit poporul evreu prin intermediul religiei lor a provocat cele două mari războaie. Dezamăgirea şi trauma ulterioare a făcut necesară o repliere şi o repoziţionare a iudaismului în condiţiile unei dispersări aproape totală a poporului evreu. Din secolul II e. n. ruptura dintre iudaism şi creştinism s-a transforamt într-o dispută aprigă, rabinii modificând şi liturhia şi introducând o rugăciune specială „împotriva ereticilor” (a creştinilor)1 . Constatăm aşadar o continuitate fără concesii a mai marilor şi resposabililor religioşi evrei în raporturile lor de orice fel cu lumea exterioară şi o supunere a credincioşilor faţă de aceştia, dar şi o suportare a tuturor persecuţiilor. Chiar şi atunci când evreii sufereau pentru credinţa lor observăm că simpatia sau chiar convertirile la credinţa iudaică nu au încetat.

antiquitiessynagogue1

De cealaltă parte însă , tocmai pentru a ne da seama de dimensiunea situaţiei şi de impactul atenţiei pe care au atras-o evreii de-a lungul acestor secole, s-a aflat în primă fază scrierile a peste o sută de autori greci şi latini şi multe dintre ele au fost nefavorabile, dar şi cei mai înverşunaţi adversari ai lor, le-au recunoscut unele dintre virtuţi. Exista după cum vom vedea scriitori favorabili evreilor şi chiar scriitori care au tratat cu ironie încăpăţânarea şi obiceiurile lor.

Hans Kűng a identificat patru motive principale ale antiiudaismului precreştin. Evreii nu vroiau să venereze alte zeităţi, faptul că reprezentarea agresivă a propriei lor istorii a mântuirii avea efecte jignitoare la adresa altor popoare civilizate, circumcizia devenită din sec. I î.e.n. mai degrabă un stigmat pentru neevrei, poruncile referitoare la purificare şi alimentaţie îi separau pe evrei de ceilalţi2 . Pentru perioada care ne-am propus-o pentru dezbatere (sec. I î.e.n. – sec. VI e.n.) distingem două perioade în manifestarea antiiudaismnului, antiiudaisml precreştin şi antiiudaismul creştin. Manifestările antievreieşti sunt deosebit de vechi (încă în Imperiul Persan , Xerses I- Ahaşveroş lua o poziţie duşmănoasă privitoare la evrei)3 , iar din sec. III î.e.n. Manethon în a sa istorie a Egiptului, Lisimah din Alexandria şi Hecate din Abdera acuzau pe evrei că ar fi nesociabili şi pângăritori4 , opinii reluate de Posidonios (135-51 î.e.n.), iar acuzaţia de „omor ritual folosită pentru întâia dată de Democrit (460-370 î.e.n.) a găsit în Apion (sec. I e.n.) un adept convins5 .

„Antiiudaismul lumii greceşti (Alexandria a jucat în acest caz un rol primordial) a pătruns în lumea romană unde, după distrugerea celui de-al doilea Templu de la Ierulalim (70 e.n.) diaspora evreiască s-a întărit într-un mod considerabil. Născociri, acuzaţii şi mituri antievreieşti… sunt reluate de autorii latini”6 . Antiiudaismul păgân poate fi circumscris în timpul secolelor II î.e.n. – II e.n. fiind în principal o manifestare ostil religioasă împotriva monoteismului7 .

Cu deosebire în sec. I î.e.n. evreii fac obiectul unei aprige dispute în rândurile scriitorilor greci şi latini.

church_mosaic_Tiberius

Cicero circumscria iudaismul termenului de superstitio8 şi spunea că evreii „se ţin între ei” (sunt solidari). Atentă la citirea acestei scrieri a lui Cicero, Mirelle Hadas-Lebel a observat că Cicero nu ar fi pe o poziţie exclusiv antievreiască fiind la fel de critic în privinţa altor popoare de la Roma: gali, sarzi, cretani, egipteni, beoţieni sau alte popoare din Asia9 . Dacă Cicero dispreţuia o religie străină ca şi cea a evreilor, contemporanul său Varro propunea filosofilor cultul evreilor putând deduce că Varro ar fi cunoscut şi frecventat evreii din Roma10 .

200px-Marcus_Tullius_Cicero

August face şi el dovada unei cunoaşteri incomplete a evreilor prin câteva inexactităţi, iar poetul Ovidiu pomeneşte de „ Ziua a şaptea ce nu-i pentru muncă rostită. E sărbătoarea ce-o ţin toţi din neamul iudeu”11 . La geograful Strabo găsim referiri la „superstiţia” iudaică şi puritatea monoteismului. Ca şi în opera lui Ovidiu, găsim referiri asupra evreilor şi a lui Vergiliu şi Horaţiu.

220px-Ovidiu03

Împăratul Augustus înţelegea Sabatul ca pe o zi de post12 . Grecul alexandrin de la Roma, Apion îi acuza pe evrei de „omor ritual” , iar Philo13 din Alexandria plecat la Roma, în întrevederea sa cu Caligula este întrebat de acesta: „De ce nu mâncaţi voi carne de porc?”. Horaţiu glumea constatând comportamentul prietenului său, poetul Fuscus Aristius, în zi de Sabat. Seneca credea că evreii cunosc semnificaţia ritualurilor lor, dar spunea că „obiceiurile acestui neam s-au răspândit într-atât că acuma sunt acceptate de întregul univers; învinşii dau legi învingătorilor” şi că Sabatul era „o practică dăunătoare, pentru că, dacă stai fiecare a şaptea zi fără să faci nimic, înseamnă să-ţi pierzi a şaptea parte din viaţă, şi multe interese urgente suferă din cauza acestei leneviri”. Philo din Alexandria şi Flavius Iosephus expun într-o parte a operei lor poziţia pe care o considerau ei cea mai adecvată în ceea ce-i privea pe evrei. Poetul Persius descrie pregătirile pentru Sabat descriind lumânările de ulei aprinse vineri seara şi mâncările şi băuturile pregătite. Glume grosolane pe seama circumciziei făceau şi Marţial14 şi tot el considera Sabatul ca pe o zi de post15 . Petroniu se înscrie şi el pe lista celor necunoscători a legilor, a obiceiurilor şi credinţelor evreieşti16 . Celsus afirma că evreii adorau Cerul, iar Lucan observa că evreii se închină unui zeu nedefinit. Pliniu cel Bătrân vede că evreii dispreţuiau divinităţile şi descrie Iudeea, făcând o descriere importantă a esenienilor17 . Continuând pe linia lui Apion care susţinea că „iudeii au jurat […] să nu doreasca binele nici unui om, în primul rând grecilor”, Filostrat spune într-un mod răspicat că: „Acest popor s-a ridicat de multă vreme nu numai împotriva romanilor, ci şi împotriva întregii omeniri. Oameni care au conceput o viaţă nesocială ,care nu împart cu semenii lor nici masa, nici libaţiile, nici sacrificiile sunt mai departe de noi decât Susa sau Bactra.

masa-de-pesah

În Noul Testament găsim deasemeni acuze şi simpatie în ceea ce-i priveşte pe evrei.

În sec. II e.n. iritarea scriitorilor greci si latini s-a situat la cote alarmante. Principalul acuzator în privinţa evreilor s-a dovedit a fi Tacit. Poetul Iuvenal scria în Satirele sale: „Astăzi, vai străvechiul templu nu mai e al nimănui!/ Muzele sunt surgiunite şi-au plecat aiurea zeii; / Unde-a fost izvorul sacru, dorm acum în fân evreii”18 . Tot el creează un vers din care putem să ne asigurăm că el cunoştea obiceiul evreilor în ziua de Sabat şi, repulsia lor faţă de carnea de porc: „Vrea potire myrrine, vrea inelul legendar,/ Diamantul Berenicei, dăruit de-un prinţ barbar, / Din ţinutul unde regii la Sabat desculţi s-adună, / Şi-n coteţe râmătorii (aluzie la porci) mor bătrâni, de moarte bună”19 . Într-un alt vers al aceleaşi cărţi, el arată că cerşetoria, era comună şi evreilor la Roma: „O evreică perindându-şi ierburile din panere, / Se apropie de tine şi cu glas de taina cere. / E al legii din Solyma (Ierusalim) cel mai iscusit tălmaci, / Sol al zeilor puternici şi ghiceşte în copaci”20 . Şi continuă: „ Încă-o mână, dar mai lesne de umplut, ţi se întinde; / Pentru câţiva bani, evreul orice aiurelă-ţi vinde./ Comagenul şi armeanul sunt tot la fel…” 21 . Tonului ironic, zeflemitor, tot Iuvenal îi lasă loc celui acuzator de-a dreptul:

Alţii preamărind sabatul printre zilele divine,

Şi-au deprins de mici copiii norilor să li se-nchine,

Carnea porcului n-o gusta, socotind că-i un păcat,

Ca şi cum din pângăritul trup de om s-ar fi-nfruptat.

Împrejur tăiaţi din leagăn nu ţin legile cetăţii,

Ci-şi îndruma-ntreaga viaţă şi temeiul judecăţii

Dupa tainele pe care Moise le-a lăsat în scris.

Ei nu spun ce cale-i bună decât celui circumcis,

Nici izvorul din pustie altora nu li-l arată.

Vinovaţi nu sunt copiii, ci habotnicul lor tată,

Cel ce ia-nvăţat pe lume şi de viaţă-a se păzi,

În deplină nepăsare, fiecare-a şaptea zi.”22

210px-Juvenalcrowned

Istoricul Tacit în cartea a V-a a Istoriilor sale ne prezintă aşa cum a înţeles el istoria poporului evreu şi obiceiurile pe care acesta le avea. Ne spune că se abţin să consume carne de porc23 şi că pâinea este preparată fără niciun ferment în zilele de post, iar ziua a şaptea este consacrată odihnei încă de la Moise24 . Mai spune că evreii îşi justifică obiceiurile prin vechimea lor25 , că „sunt de o solidaritate încăpăţânată, gata oricând să sară în ajutor; faţă de tot ceea ce este străin însă, ei manifestă o ostilitate plină de ură; separaţi la banchete, cu culcuşuri deosebite, acest neam, în ciuda pornirii sale neînfrânate pentru plăceri, nu întreţine relaţii cu femei străine; între ei nimic nu este nepermis. Au instituit circumcizia, pentru a se putea deosebi de alţii. Cei care adoptă obiceiurile lor sunt supuşi aceluiaşi ritual; primele învăţături care le capătă sunt dispreţul faţă de zei, lepădarea de patrie şi idea că părinţii, fraţii şi copiii sunt lucruri fără de valoare… Preferă să îmbălsămeze cadavrele după model egiptean decât să le incinereze… Iudeii concep o singură divinitare imaterială: pentru ei este o profanare a-l reprezenta pe zeu în imagini făcute din materie perisabilă după chipul omului; divinitatea lor este supremă şi eternă, inimitabilă şi indestructibilă. În consecinţă, în oraşele şi templele lor nu se află nici o statuie a ei; regii nu beneficiază de această adoraţie şi nici Caesarilor, nu le acordă vreo onoare”26 . Tot el spune că evreii credeau în „adevărurile conţinute în scrierile străvechi ale preoţilor, şi anume că în aceste timpuri Orientul va deveni prevalent, iar oamenii proveniţi din Iudeea vor stăpâni lumea”27 .

Tacitus

Abstinenţa totală faţă de carnea de porc l-a convins pe Plutarh că porcul era la evrei un animal sfânt. Apuleius aduce şi el vorbe despre superstiţia iudaică. În opera sa, Suetoniu face mai multe referiri cu privire la evrei printre care ne spune că în timpul domniei lui Domiţian „taxa impusă evreilor a fost pretinsă cu o asprime deosebită şi că aceasta îi privea şi pe „prozetiţii” care trăiau ca evreii fără s-o fi declarat”28 . Pompeius Trogus se situează şi el pe linia unei importante dezinformări în ce-i priveşte pe evrei, iar Quintilian spune că „pentru fondatorii de oraşe este dezonorant să fie introdusă în cetate vreo populaţie periculoasă pentru celelalte, cum este cel care a creat superstiţia iudaică”29 .

Minucius Felix îţi exprimă convingerea că zeii le oferă romanilor victoria pentru că-i respecta30 , în timp ce zeul evreilor este „într-atât de lipsit de tărie şi putere că este prizonier al romanilor împreună cu poporul său”31.

iaafindings

Din sec. II e.n. antiiudaismul precreştin se întrepătrunde cu antiiudaismul creştin cedându-i în cele din urmă „poziţia fruntaşă”. Până în sec. IV e.n. scrierile creştine abundă în dezbateri privind poziţia, care trebuie adoptată în ce-i priveşte pe evrei şi în acelaşi timp chestiunile legate de propria dogmă. Pentru a vedea cum a evoluat şi cum s-a manifestat acest antiiudaism creştin, trebuie să pornim însăşi de la începuturile creştinismului. Saul din Tars (Pavel) nu a avut o atitudine antiiudaică, dar s-a dovedit nemulţumit şi dezamăgit de compatrioţii săi32 . În ce-l priveşte, Pavel este mândru că este evreu, din seminţia lui Beniamin, circumcis, cu mare respect pentru Lege33 , dar tot el spune: „Sunt ei evrei? Şi eu sunt. Sunt ei israeliţi ? Şi eu sunt; Sunt ei sămânţă a lui Avraam? Şi eu sunt. Sunt ei slujitori ai lui Hristos? ( vorbesc ca un ieşit din sine însuşi). Eu dincolo de orice măsură”34,povestindu-şi mai departe cele îndurate: „În munci mai mult; în lovituri fără număr; în închisori şi mai mult; de multe ori în primejdii de moarte. De cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una , de trei ori am fost biciuit cu nuiele, o dată am fost împroşcat cu pietre, de trei ori am suferit naufragiu, o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea celor din neamul meu”35 . Observăm de la Pavel însuşi o uşoară depărtare faţă de evrei şi o poziţie uşor critică, dar acest lucru nu este nou. Profeţii însuşi erau nemultumiţi de Credinţa poporului. Cele patru evanghelii (în special Evanghelia dupa Ioan-ultima dintre ele) întăresc şi mai mult atitudinea ostilă faţă de evrei. În Evangelia după Ioan, vedem cum poporul evreu capătă faţa negativă: „de atunci, Pilat căuta să-l elibereze, dar iudeii strigau, zicând: „Dacă eliberezi pe Omul Acesta, nu eşti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine împărat se opune Cezarului36 şi tot evreii i-au mai spus: „Ia-l, ia-l, răstigneşte-l”37 .

sfantul-apostol-pavel2-209x300

Apostolul Petru aduce şi el acuze evreilor încercând să scoată în evidenţă caracterul deosebit, dacă nu chiar divin a lui Iisus Hristos: „israeliţilor, ascultaţi cuvintele acestea: Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între cei vii de Dumenzeu cu puteri, minuni şi semne pe care Dumnezeu le-a făcut prin el, în mijlocul vostru, aşa cum şi în voi înşivă o ştiţi, pe acesta potrivit planului prestabilit al preştiinţei lui Dumnezeu, l-aţi luat şi l-aţi omorât, pironindu-l prin mâinile celor fărădelege”38 .

În acest prim secol creştin putem constata străduinţa cu care autorităţile religioase evreieşti şi evreii, doreau să elimine complet credinţa creştină. Au mers până acolo încât au încercat uciderea fruntaşilor creştini şi în unele cazuri chiar au reuşit. Celebru este cazul lui Ştefan care în urma unui proces formal39 a fost condamnat şi ucis. Discursul lui Ştefan din Faptele Apostolilor este redactat de către Luca, dar şi aşa nu-şi pierde din valoare şi găsim în ele acuze şi o opoziţie importantă în privinţa evreilor încă dintr-u-nceputul creştinismului: „Oameni tari la cerbice, necircumcişi cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt; ca părinţii voştri, aşa faceţi şi voi. Pe care dintre Prooroci nu i-au persecutat părinţii voştri? Au omorât pe cei care vesteau mai dinainte venirea Celui Drept, pe care acum voi L-aţi dat prins şi L-aţi omorât, voi, care aţi primit Legea, dată prin îngeri şi n-aţi păzit-o”40 .

„La Conciliul de la Ierusalim, o vie controversă s-a născut între Petru şi Iacov, preocupaţi să menţină practicile religioase, şi Pavel, care susţinea abrogarea lor”41 . După acesta creştinii născuţi în iudaism au continuat respectarea legii, iar ceilalţi creştini trebuiau „să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de animale, zugrumate şi de desfrânare, de care, dacă vă veţi păzi, bine veţi face”42. Cu toate că creştinii nu se deziceau de tradiţia şi rădăcinile ebraice, ruptura dintre evrei şi creştini devenea încă de pe acum inevitabilă43 . Evanghelia după Ioan, scrisă în jurul anului 100 e.n. „conţine cele mai acerbe peisaje antiiudaice. Evreii nu mai devin doar un strereotip colectiv dusmănos (până şi grupurile interiudaice nu mai sunt diferenţiate lingvistic), ci practic idetificaţi cu răul şi tenebrele lumii”44 .

Evanghelia după Ioan a fost scrisă când „excomunicarea” formală a creştinilor era deja în vigoare45 . După anul 70 e.n. pătura superioară saducee era lichidată sau dispersată46 , iar fariseii încercau să impună un fel de „iudaism normativ” şi încercau să „elimine” alte grupuri şi orientări evreieşti47 . Celebra „blestemare a ereticilor” de către conciliul de la Iawne ( Iamnia ) dintre anii 90-100 e.n. trebuie înţeleasă în acest cadru48 . Acest blestem suna astfel: „Renegaţii să nu aibă nicio speranţă, iar împărăţia lor jignitoare să putrezească degrabă în zilele noastre, şi fie ca Nazarinenii ( noţerim ) şi ereticii (minim) să treacă, aşa cum trece clipa, să fie şterşi din Cartea Vieţii şi să nu fie scrişi alături de cei drepţi. Slăvit fii tu, Doamne, care îi umileşti pe aroganţi”49 . Rugăciune rostită de trei ori pe zi, parte componentă a liturghiei conduce la o îndepărtare a creştinilor din sinagogă şi orice ajutor exclus50 . Este cunoscut faptul că dintre evrei, încă dintre cei care trăiseră şi văzuseră minunile făcute de Iisus, nu mărturiseau sau o făceau pe ascuns „pentru a nu fi excluşi din sinagogă”51.

icoana-domnului-iisus-hristos-facatoare-de-minuni_0881529cad0d33

Hans Kűng s-a declarat convins că „excomunicarea creştinilor de către evrei a precedat, persecuţiile evreilor de către creştini”52. Tot el adaugă că polemica s-a înrăutăţit tot mai mult de ambele părţi(scrierile evreieşti ulterioare transmise recent afirmă că Iisus ar fi copilul Mariei şi a unui soldat roman – Josef Pandera, iar creştinii după cum vom vedea vor da şi ei pe mai departe un ton tot mai virulent acuzelor)53 .

Constatăm că începând cu secolul II e.n. s-a format o importantă literatură „Adversus iudaeos” (împotriva iudeilor) reflectată în scrisoarea lui Barnabas, Meliton din Sardes, Tertullian şi Hipolit. Scrisoarea lui Barnabas este atribuită unui autor din Alexandria şi a fost scrisă între 70-132 e.n.( între distrugerea Templului din Ierusalim şi reconstruirea oraşului de către Hadrian), fiind un mic tratat teologic prin care s-a încercat trasarea relaţiei dintre creştinism şi iudaism şi cum ar fi trebuit interpretate Scripturile de către creştini. Autorul încearcă să arate că doar creştinii sunt moştenitori ai Noului Legământ al lui Dumnezeu, că doar creştinii înţeleg adevăratul sens al Scripturilor şi că prevederile Vechiului Testament au fost instaurate pentru a înlătura orbirea poporului evreu, dar că odată cu Noul Legământ ele îşi pierd din valabilitate şi poporul evreu este exclus de la moştenire.

Urmărindu-se nu convertirea, ci combaterea evreilor din a doua jumătate a sec. II e.n. episcopul Meliton din Sardesul Asiei Mici spunea: „Ascultaţi, voi, toate stirpile popoarelor, şi vedeţi ,un omor nemaiponenit s-a petrecut la Ierusalim. Dumnezeu este omorât, regele Israelului a fost înlăturat prin legile Israelului54 .

Creştinii minimalizaseră dintr-u-nceput responsabilitatea lui Ponţiu Pilat, ca reprezentant al puterii romane, în procesul lui Iisus, iar în sec. II doreau să facă cunoscut că nu aparţineau poporului evreu aflat în război cu Roma. Epistola către Diognete subliniază că creştinii „nu se deosebesc de ceilalţi romani, nici prin locuinţă, nici prin limbă, nici prin obiceiuri”.

Tertulian afirma în Adversus Judaeos că graţia divină a fost retrasă poporului evreu acordându-se creştinilor şi mai spune el că „sinagogile evreilor sunt sursele persecuţiei” creştinilor din timpul său.

Iustin Martirul în prima sa apologie către împăratul Antoninus Pius după ce prezintă faptul că creştinii sunt percepuţi de către romani ca fiind atei într-un mod greşit şi după ce arată cum îl slujesc creştinii pe Dumnezeu, se îndreaptă să prezinte împăratului poziţia creştinilor faţă de evrei. „Printre evrei au existat oameni care au fost profeţii lui Dumnezeu … ca şi voi, ei ne ucid şi ne pedepsesc ori de câte ori le stă în putere – puteţi crede aceasta. Căci în războiul evreiesc ce a izbucnit nu demult, Barkochba, liderul revoltei evreilor, a poruncit ca numai creştinii să fie pedepsiţi cu cruzime, dacă nu vor să renege pe Hristos şi să rostească blasfemii”55 . Apoi Iustin Martirul arată cum a fost vestit Iisus de profeţi (Moise, Isaia, Mica, Tefania) şi ne spune: „Căci iudeii, care aveau profeţiile şi care-l aşteptau dintotdeauna pe Hristos să vină, nu L-au recunoscut şi nu doar atât, dar L-au tratat într-un mod infam. Dar neamurile, care nu auziseră niciodată nimic despre Hristos, până când apostolii au pornit din Ierusalim, li L-au predicat şi le-au dat profeţiile, au fost umplute cu credinţă şi bucurie, şi-au aruncat idolii şi s-au dedicat pe ei înşişi Dumnezeului celui nenăscut, prin Hristos56 , adeverind şi comentând astfel pe profetul Isaia care spunea: M-am arătat celor care nu întrebau de Mine, am fost găsit de cei care nu căutau; am spus: Iată-mă unui neam care nu chema numele Meu. Mi-am întins mâinile unui popor neascultător şi răzvrătit, care umbla pe o cale rea şi merge pe calea păcatelor lui, un popor care stârneşte mânia feţei Mele. La fel Iustin Martirul susţine că pustiirea Iudeii a fost vestită57 şi că lucrarea şi moartea lui Hristos a fost prevestită58 şi că umilinţa Lui a fost prevestită59 .

În „Dialog cu Trypho sfântul Iustin Martirul dezbate pe larg toate problemele care persistau şi adânceau relaţia creştinilor cu evreii. El spune: „Alte popoare nu ne-au pricinuit nouă şi lui Hristos acest rău în măsura în care voi aţi făcut-o, căci voi sunteţi autorii prejudecăţilor rele împotriva Celui Sfânt şi a noastră, a celor care nu ne lăsăm de el. Căci după ce L-aţi răstignit pe singurul om nevinovat şi neprihănit prin ale cărui lovituri sunt vindecaţi cei ce se apropie prin El de Tatăl – când aţi aflat că a învit din morţi şi S-a înălţat la cer, aşa cum au prevestit profeţii că va face, nu numai că nu v-aţi pocăit de ticăloşia comisă, ci aţi ales oameni şi i-aţi trimis din Ierusalim pretutindeni, să spună că a apărut erezia nelegiuită a creştinilor şi ei au declarat împotriva noastră lucruri pe care toţi cei ce ne cunosc nu le spun. Prin urmare, voi sunteţi pricina nu doar a lipsei voastre de cucernicie, ci a tuturor celorlalţi oameni… în consecinţă, voi aţi depus un mare zel de a declara pretutindeni lucruri pline de amărăciune, întunecate şi nedrepte împotriva singurei Lumini fără pată şi neprihănire trimise de Dumnezeu60 .

Tot el continua: „Căci El nu va fost pe plac atunci când a strigat printre voi: „Este scris: „Casa Mea este o casă de rugăciune, dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!” El a mai răsturnat mesele schimbătorilor de bani din templu şi a exclamat: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Căci voi daţi zeciuială din mentă şi mărar, dar nu respectaţi iubirea de Dumnezeu şi dreptatea. Voi, morminte văruite!”61 .

Origen în lucrarea sa „Împotriva lui Celsus” susţine că distrugerea Ierusalimului a fost necesară: „Putem deci afirma cu toată încrederea că evreii nu-şi vor mai regăsi situaţia lor de odinioară, căci ei au săvârşit cea mai mare crima punând la cale un complot împotriva Mântuitorului umanităţii, chiar în însuşi oraşul în care ei celebrau, pentru Dumnezeu, cultul tradiţional, simbol al Misterelor suverane. În consecinţă, a trebuit ca oraşul în care Iisus a suferit, să fie distrus din temelii şi că alţii să fie chemaţi de către Dumnezeu la preafericita alegere”.

Scrierile greceşti şi latine (Dio Cassius, Herodian, Eutropius, Socrate, Iulian Apostatul, Istoria Augusta, Ammianus Marcelinus) nu au mai fost vădit antievreieşti în unele putând găsi şi o parte din virtuţile evreilor. Începând însă cu sec. IV după schimbarea constantiniană şi în special după ce Teodosiu cel Mare (379-395) a pus capăt libertăţii religioase şi a declarat creştinismul (380) religie de stat , starea evreilor din Orient s-a înrăutăţit în mod treptat şi permanent.

Eusebiu din Caesarea, autor a două lucrări importante: Viaţa lui Constantin cel Mare şi Istoria eclesiastică face poporul evreu răspunzător de răstignirea lui Iisus Hristos, aruncând şi el o povară zdrobitoare asupra evreilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur (Ioan Hrisostom 344-407) îi aparţin cele mai furibunde acuze adresate evreilor. Oricât de justificate ar fi fost acuzele aduse evreilor şi suferinţele îndurate, ele sunt mult deplasate şi dezonorează după părerea noastră cu atât mai mult cu cât ele au fost aduse de o înaltă faţă bisericească. În cele opt omilii ale sale împotriva evreilor el se lansează într-o ploaie de acuze aduse acestora care ne lasă pur si simplu înmărmuriţi. Vom reda câteva dintre ele pentru a exemplifica: „Au sa vină sărbătorille ticăloşilor şi nesăbuiţilor evrei; multe şi unele după altele: ale trâmbiţelor, ale corturilor, posturile. Mulţi dintre creştini, dintre cei ce spun că gândesc ca şi noi, se duc să vadă sărbătorile, iar alţii prăznuiesc împreună cu iudeii şi iau parte la posturile lor”62 sau „Să nu vă miraţi că i-am făcut ticăloşi pe iudei. Sunt într-adevăr ticăloşi şi nesăbuiţi. Le-au căzut în braţe din atâtea bunătăţi, şi ei cu mare grabă le-au azvârlit şi le-au aruncat. Le-a răsărit de cu vreme Soarele dreptăţii, dar au intors spatele razei şi stau în întuneric. Noi am trăit în întuneric, dar am fost atraşi spre lumina şi am scăpat de întunericul rătăcirii. Ei au fost ramurile rădăcinii celei sfinte, dar s-au rupt. Noi n-am avut nicio părtăşie cu rădăcina, dar am dat rod de bună credinţă”63 . Continuă spunând: „Nu sunt oameni mai ticăloşi decat iudeii! Totdeauna aleargă împotriva mântuirii lor! Când trebuiau să păzească Legea, o călcau în picioare; acum însă, când a încetat Legea, se ambiţionează să o păzească”64 sau „Nu mai e nici o deosebire între teatru şi sinagogă”65 şi „Mai îndrăzneşte cineva să spună că sinagoga nu-i lăcaş de închinare la idoli, odată ce iudeii nu-L cunosc pe Tatăl, odată ce iudeii L-au răstignit pe Fiul, odată ce iudeii au respins ajutorul Duhului? În sinagoga lor nu i se slujeşte lui Dumnezeu, Doamne fereşte! Sinagoga lor e locaş de slujire idolească. Cu toate acestea, unii creştini privesc sinagogile ca pe nişte locuri de cinste”66 . Apoi se întreabă: „Cum poate fi înfricoşătoare sinagoga iudeilor când ea este plină de ruşine şi de râs, când iudeii sunt nişte izgoniţi, niste învinşi, nişte osândiţi?”67 . Îşi continuă cuvântarea pe un ton incredibil: „Sinagoga este mai necinstită decat crâşma. Sinagoga nu este numai locuinţă de tâlhari şi de crâşmari, ci locuinţă de demoni. Dar mai bine spus nu numai sinagogile, ci chiar şi sufletele iudeilor”68 sau „ Nimeni să nu cinstească sinagoga din pricina cărţilor sfinte care sunt în ea! Dimpotrivă, tocmai pentru asta să fie urâtă, să i se întoarcă spatele, pentru că iudeii îi ţin pe sfinţii profeţi ca să-i ocărască, pentru că nu cred în cuvintele lor, pentru că pun pe seama acelora necredinţa lor. Tot aşa trebuie să gândim şi despre sinagogă. E drept, nu se află în ea idoli, dar locuiesc demoni”69 . Continuă spunând: „Prin urmare, sunt la fel de necredincioşi şi iudeii şi păgânii, dar înşelăciunea săvârşită de iudei e mai cumplită… Este timpul să arăt că şi demonii locuiesc acolo nu numai în sinagogă, ci chiat în sufletele iudeilor… Vă întreb: Vă adunaţi în acelaşi loc cu oamenii îndrăciţi, cu oamenii care au duhuri necurate, crescuţi în crime şi omoruri şi nu vă cutremuraţi?”70 .

Tot el îşi incepe cea de-a doua omilie spunând: „Postul cel nelegiuit şi necurat al iudeilor bate deci la uşă”71 . În omilia a IV-a încă dintr-u-nceput îi considera pe evrei „nefericiţi şi mai ticăloşi decât toţi oamenii”72 . În aceeaşi omilie se întreabă: „Eşti creştin? Atunci, pentru ce îţi sunt dragi obiceiurile iudaice? Eşti iudeu? Atunci pentru ce stânjeneşti Biserica? Persul nu gândeşte oare cum gândesc perşii? Barbarii nu iubesc oare obiceiurile barbarilor? Noi, locuitorii ţării romeilor, nu ne iubim oare statul nostru?… Este mică oare deosebirea dintre noi şi iudei?”73 . În aceste rânduri Sf. Ioan Gură de Aur face dovada sprijinului şi îşi asigură sprijinul statului bizantin, accentuând pe sentimentul patriotic împotriva evreilor. Găsim în aceste omilii cel mai puternic şi elaborat atac adresat evreilor din scrierile Sfinţilor Părinţi greci sau latini care în unele faze a căpătat un caracter de-a dreptul delirant.

Sfântul Ieronim (342-420) care a avut aceeaşi poziţie ostilă evreilor, a fost nevoit, din centrul său monastic de la Ierusalim, să recunoască că evreii trăiau în sărăcie şi mizerie şi povestind despre situaţia evreilor după al doilea război iudaic spunea că existau atât de mulţi sclavi evrei, încât preţul a scăzut la mai puţin de un cal .

Asemănător lui, Ioan Gură de Aur, o altă mare faţă bisericească, Grigore de Nyssa a lansat importante acuze evreilor: „Ucigaşi ai Domnului, asasini de profeţi, rebeli şi duşmănoşi faţă de Dumnezeu, ei ultragiază legea, sunt nerecunoscători, repudiază credinţa părinţilor. Figuranţi ai diavolului, rasă de vipere, delatori,calomniatori, minţi întunecate, drojdie fariseică, Sanhedrin de demoni, detestabili, execrabili, lapidatori, duşmani faţă de tot ceea ce este frumos”.

Continuator al literaturii creştine de limba latină, Sfântul Augustin (354-430) a fost cel care a adoptat un punct de vedere mai puţin ostil evreilor şi care a fost utilizat în Occident în epoca medievală. În „Tractatus adversus Judaeos” a Sfântului Augustin găsim o veritabilă argumentaţie antievreiască74 , iar doctrina toleranţei Bisericii faţă de „poporul martor” lansată de el nu a fost adoptată de Biserica greacă ortodoxă , care a refuzat şi canonizarea lui Augustin75 . P. Johnson observa că Augustin susţine că evreii făceau parte din planul lui Dumnezeu, că umilinţa lor scotea în evidenţă triumful bisericii şi că creştinii trebuiau „să îngăduiască supravieţuirea unor comunităţi evreieşti în condiţii de degradare şi neputinţă . Totuşi, spune el mai departe, moştenind întregul corpus de antisemitism elenistic, păgân, biserica greacă era mult mai ostilă din punct de vedere emoţional”76 .

„ În 388, o mulţime creştină, instigată de episcopul local a incendiat sinagoga de la Callinicum, pe Eufrat. Teodosie I a decis ca soluţionarea acestui caz să rămână ca jurisprudenţă, ordonând reconstituirea sinagogii pe cheltuiala creştinilor. A fost înfierat cu indignare de către cel mai influent dintre prelaţii creştini, episcopul Ambrozie de Milano. Într-o scrisoare, el l-a avertizat pe Teodosie că ordinul imperial afecta grav prestigiul bisericii: „Ce este mai important, întrebase el, parada de disciplină sau cauza religiei? Apărarea legii civile este secundară interesului religios”. A ţinut o predică în faţa împăratului pentru a susţine acest argument, iar porunca imperială a fost abrogată de către împăratul ruşinat”77 .

O alta figură emblematica pentru antiiudaismul creştin, a fost episcopul Chiril al Alexandriei. H. Kűng remarca deosebit de bine că „situaţia evreilor a devenit şi mai dificilă în marele lor oraş din diaspora Alexandriei: în anul 415, ei au fost alungaţi de masa populară instigată împotriva lor. În spatele acestei acţiuni se găsea un episcop (presbiter sau călugăr), aşa cum se întâmpla adesea, în acest caz acelaşi vestit – binecunoscut patriarh Chiril. Acest reprezentant al unei cristologii extrem-eleniste şi astfel şi antievreieşti (Hristos are o singură natură divină= monofisitism), a făcut să fie definită mai apoi „maternitatea dumnezeiască” a Mariei: Maria nu doar în calitate de „Christo-tokos”= născătoare de Hristos , ci şi „Theotokos”= născătoare de Dumnezeu78 .

iaalodmosaic1

Tema „respingerii lui Israel” de către Dumnezeu se regăseşte şi la Theodoret din Cyr la care mai aflăm în Istoria bisericească cele întâmplate iudeilor când au vrut să reconstruiască Ierusalimul şi Templul în timpul domniei lui Iulian Apostatul79 .

El subliniază că sprijinul acordat de Iulian evreilor era în interesul luptei împotriva creştinilor- a Adevărului80 şi că în ciuda minunilor şi semnelor săvârşite împotriva reconstruirii81 inima evreilor şi a lui Iulian a rămas impietrită ca şi a lui Faraon82 .

În urma edictului lui Antoninus Caracalla în anul 212 e.n. şi evreii au devenit cetăţeni romani. Până la triumful creştinismului nu a fost promulgat în imperiul roman nici un statut codificat, vizând iudaismul83 . Odată cu Constantin cel Mare au apărut legi privind evreii şi în anul 438 e.n. Codexul Theodosian a lui Theodosie al II-lea care recunoştea cultul evreiesc şi dreptul de organizare internă a sinagogilor, dar interzicea căsătoriile cu creştinii, interdicţia de a avea sclavi creştini, prohibiţia prozelitismului, excluderea din funcţii publice şi militare84.

Un alt moment în relaţiile statului bizantin cu evreii l-a contituit intrarea în vigoare a Codex Justinianus şi a edictelor legislative Novelles din timpul domniei lui Justinian. Codul lui Iustinian aduce restricţii noi: mărturia evreului nu era admisă în justiţie împotriva creştinilor, profesia de avocat era interzisă evreilor, etc.85 . În Novella 45 evreii sunt numiţi „oamenii cei mai răi”86 .

Constatăm că între secolele IV-VI în Orient atitudinea Bisericii faţă de evrei a avut tendinţa de a influenţa, apoi de a impune şi chiar de a substitui, în elaborarea noului statut al evreilor, poziţia iniţial tolerantă a statului. Uneori chiar prin ameninţări severe din partea episcopilor s-au obţinut hotărâri imperiale favorabile împotriva evreilor.

În Occident migraţia popoarelor germanice nu a lăsat loc unei lupte îndârjite speciale împotriva evreilor în secolele IV-VI e.n. Concepţia Sfântului Augustin mai moderată în privinţa lor a fost îmbrăţişată şi până în timpul papei Grigorie cel Mare principiile trasate rămân aceleaşi. Papa Grigore cel Mare (590-604) autor a peste douăzeci de scrisori referitoare la evrei a adoptat principiile Codului Teodosian (438). Într-o scrisoare către episcopul din Palermo el spune: „Aşa cum nu trebuie admis evreilor în sinagogile lor nimic peste ceea ce este autorizat de lege, tot astfel pentru toate drepturile care le-au fost recunoscute că nu trebuie să sufere nici un prejudiciu”87 . Dacă papa Grigore cel Mare poate fi considerat şi el un moderat, dar care adopta decizii în privinţa evreilor asemănătoare cu cele din Imperiul Bizantin, după el „asistăm în secolele următoare în statele pontificate (dar şi în regatele creştine moştenitoare ale Imperiului Roman de Apus) la numeroase violenţe: botezuri forţate, măsuri agresive şi expulzări”88 .

MFAJ05w30

În definirea antiiudaismului creştin trebuie avut în vedere alături de ostilitatea „ideologică” şi caracterul (ostilitatea) popular89 . Acest antiiudaism popular şi-a avut rădăcinile încă din perioada elenistică şi a existat şi în secolele creştine şi la celelalte popoare ale Asiei Mici. Antiiudaismnul popular creştin a preluat din zestrea păgână şi a fost influenţat (dar a şi influenţat) de atitudinea Bisericii. În rândurile întregului norod cunoştinţele despre evrei erau inexacte şi uneori inexistente, iar zvonurile despre evrei (în majoritate negative) erau repede amplificate. Erau cunoscuţi ca un popor conspirativ, iar evreul bănuit de resurse financiare şi materiale nebănuite pe care nu le ţin la vedere, practicile lor religioase şi obiceiurile erau greşit înţelese şi ca şi înainte cu secole erau consideraţi un popor exclusivist. În toată această confuzie din rândul celor de la marginea societăţii sau a celor inculţi de care evreul de rând (nu neaparat incult) se izbea zi de zi, existau din fericire ,chiar şi în timpul triumfului creştinismului, numeroşi simpatizanţi şi convertiţi din toate categoriile sociale sau din toate etniile care apreciau modul de viaţă şi religia evreilor.

Confuzia sau necunostinţa scuză o parte din cei implicaţi în adevăratele drame pe care le-au suferit evreii în această perioadă, dar relele intenţii sau elaborarea unor adevărate cascade de predici având la bază o bună cunoaştere a învăţăturii ebraice tocmai pentru a o incrimina, ne apare până astăzi nedemnă de orice fiinţă umană, cu atât mai mult de un creştin, chiar dacă autorităţile religioase ebraice au fost cele care au pornit lupta împotriva creştinismului de la origini.

1 J. Eisenberg, op. cit. , p. 115

2 Hans Kűng, Iudaismul, Ed. Hasefer, Bucuresti, 2005, p. 170-172

3 Ibidem, p.170

4 Carol Iancu, Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre, Ed. Hasefer , Bucuresti, 2005, p.18

5 Ibidem, p.19

6 Ibidem

7 Ibidem, p. 21

8 Cicero, Pro Flacco, 28, 67

9 M. Hadas – Lebel , E. Starobinski – Şafran, Incursiuni în iudaismul antic, p.292

10 Ibidem, p. 292-293

11 Ovidiu, Arta iubirii,I, traducere şi note de Maria-Valeria Petrescu ,Editura Minerva, Bucureşti,1977

12 Suetoniu, ,Vieţile celor douăsprezece cezari , Augustus, 76,Editura RAO, Bucureşti, 1998

13 Seneca, De superstitione

14 Marţial, Epigrame,, VII, 30,35 şi 82,traducere T. Măinescu şi Al.Hodoş şi prefaţă de I. Fischer,Editura pentru literatură,1969

15Satyricon şi Petroniu, fragmentul 37,Editura Paideia,2003

16 Ibidem

17 Pliniu cel Bătrân, Naturalis Historia, V, 73,ediţie îngrijită,prefaţă şi note de Ioana Costa,Editura Polirom Iaşi,2003

18 Iuvenal, Satire, III,traducere T. Măinescu şi Al.Hodoş şi prefaţă de I. Fischer,Editura pentru literatură,1967

19 Ibidem, IV

20 Ibidem

21 Ibidem

22 Ibidem

23 Tacit, Istorii, V, 4,traducere,note ,studiu introductiv şi index prozopografic de Gheorghe Ceauşescu,Editura Paideia, Bucureşti , 2002 – explică şi de ce

24 Ibidem, V, 3-4

25 Ibidem, V,5

26 Ibidem

27 Ibidem, V,13

28 Suetoniu, Vieţile celor douăsprezece cezari,Domiţian, 12,Editura RAO,Bucureşti,1998

29 Quintilian, Arta oratorică, III, 7, 21,traducere ,studiu introductiv ş.a. Maria Hetco,Editura Minerva,Bucureşti,1974

30 Minucius Felix, Octavius, VI, 2-3, Les Belles Lettres,Paris,1974

31 Ibidem, X, 4

32 Carol Iancu, op.cit.,p. 26

33 Epistola către Filipeni, 3

34 2 Corinteni,11,22-23

35 Ibidem, 11, 23-26

36 Evanghelia după Ioan, 19,12

37 Ibidem, 19,15

38 Faptele Apostolilor, 2, 22-23

39 H. Kűng, op. cit., p.387

40 Faptele Apostolilor, 7, 51-53

41 J. Eisenberg, op. cit., p.114

42 Faptele Apostolilor, 5, 29

43 J. Einsenberg, op.cit., p.114

44 H. Kűng, op. cit., p.389

45 Ibidem, p. 389

46 Ibidem

47 Ibidem, p. 390

48 Ibidem

49 Ibidem

50 Ibidem

51 Evanghelia după Ioan, 12,42

52 H. Küng,op.cit., p.391

53 Ibidem

54 Ibidem, p.176

55 Iustin Martirul, Prima apologie,XXXI,în : Apologeţi de limba greacă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortdoxe Române,Bucureşti,1997

56 Ibidem, XLIX

57 Ibidem, XLVII

58 Ibidem, XLVIII

59 Ibidem, XL

60 Iustin Martirul, Dialog cu Trypho, XVII,în : Apologeţi de limba greacă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune a Bisericii Ortdoxe Române,Bucureşti,1997;www.voxdeibaptist.org/justin_trypho_rom.htm

61 Ibidem

62 Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvântări împotriva anomeilor . Către iudei, I, 1,trad. şi note Dumitru Fecioru ,Editura Institutului Bilic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti,2007

63 Ibidem, I,2

64 Ibidem

65 Ibidem

66 Ibidem, I,3

67 Ibidem

68 Ibidem, I , 4

69 Ibidem, I , 5-6

70 Ibidem, I , 6

71 Ibidem, II , 1

72 Ibidem, IV , 1

73 Ibidem, IV , 3

74 Carol Iancu, op.cit., p. 23

75 Ibidem

76 Paul Johnson, op.cit., p. 136

77 Ibidem

78 H. Kűng, op. cit., pag.178

79 Theodoret din Cyr, Istoria bisericească, III , 20,trad. de Vasile Sibiescu,Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,Bucureşti,1995

80 Ibidem, III , 20, 3

81 Ibidem, III , 20, 4-7

82 Ibidem, III , 20, 8

83 Carol Iancu, op.cit., p. 23

84 Ibidem

85 Ibidem, p. 24

86 Ibidem

87 Ibidem, p. 24 – 25

88 Ibidem, p. 26

89 Ibidem

 

Advertisements

4 thoughts on “IMAGINEA Evreului(lor) în Scrierile Greco-Romane, Creştine şi Poziţia Tradiţiei Iudaice (sec. I î.e.n.-VIe.n.)!

  1. Pingback: IMAGINEA EVREULUI (LOR) ÎN SCRIERILE GRECO-ROMANE, CREŞTINE ŞI POZIŢIA TRADIŢIEI IUDAICE (sec. I î.e.n.-VIe.n.)! | balajradualin

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s