Diaspora Evreiască (sec. I î.e.n. – VI e.n.) !


Cuvântul de diaspora este termenul grecesc al răspândirii unui popor în rândul celorlalte popoare ale Europei , Asiei sau Africii . El are înţelesul de“dispersare” , având echivalentul în limba ebraică de Galut sau Golah( exil sau grup exilat)1.

2.htm10

Prin căderea Regatului Israel în 721 î.e.n. , începe diaspora evreiască – adică risipirea şi contopirea israeliţilor cu celelalte popoare .După dispariţia Regatului Iehuda şi renaşterea lui ulterioară sub forma de provincie persană , apare o diasporă într-un nou sens al cuvântului , în sensul de o Iudee extinsă.Cea mai influentă parte a acestei diaspore o alcătuia colonia evreiască din Babilon. Centrul cultural care a luat naştere aici în timpul exilului s-a dezvoltat neîntrerupt , chiar şi după restaurarea Iudeei2. Diaspora evreiască din Mesopotamia a rămas de-a lungul secolelor una prosperă şi deosebit de importantă , strălucind prin reprezentanţii ei ( comercianţi, învăţaţi , preoţi , apropiaţi ai regelui ) şi realizările acestora în plan spiritual, economic, arhitectural.

Echivalenţa dintre cuvântul diaspora şi evreiescul “galut” nu va căpăta un sens adevărat decât în perioada elenistică când evreul va avea sentimentul că poate alege unde vrea să traiască mai prosper , deşi nici acum statutul lor nu era unul sigur , unele comunităţi evreieşti constituindu-se inclusiv în perioada romană din sclavi concentraţi în diferitele oraşe ale Imperiului Roman.

Insistând încă puţin asupra formării diasporei evreieşti trebuie menţionat că încă înaintea distrugerii Primului Templu existau aşezări comerciale evreieşti înafara Israelului , celebră fiind colonia cu caracter militar şi comercial evreiască din Egiptul de Sus atestată în secolul VI î.e.n. numită de greci Elephantine ( Oraşul Elefanţilor ). Tradiţia diasporei evreieşti din Egipt s-a păstrat încă din acest secol până în perioada romană. Încă din acest secol VI î.e.n. exista în Egipt un mic Templu închinat lui Dumnezeu3.O altă direcţie de care trebuie să ţinem cont în începuturile formării diasporei evreieşti este cea a Asiei Mici şi a insulelor Ionice , aflând de la profetul Ioel că fenicienii au vândut evrei ionienilor. Existau deci colonii evreieşti în secolul VI î.e.n. în provinciile asiatice ale Imperiului Persan4.

Josy Eisenberg afirmă că „ începând cu Alexandru cel Mare , importanţa diasporei a sporit neîncetat : curând ,copilul apare mai viguros decât tatăl. Între cucerirea lui Alexandru şi convertirea împăratului Constantin , adică o perioadă de peste şase secole , comunităţile evreieşti cunosc o expansiune considerabilă , făcând dovada unei mari vitalităţi şi manifestând o putere reală de atracţie asupra neevreilor”.

” În ţările <<împrăştierii>> , în afara Iudeii , centrele principale fiind la Babilon şi în Egipt , comunităţile evreieşti,care au rămas în relaţii strânse cu cea de la Ierusalim , au creat o unitate spirituală fondată pe Tora şi pe un corp comun de tradiţii , idealuri , speranţe şi aspiraţii. Unul dintre factorii acestei unităţi spirituale a fost influenţa lui Ezra şi Neemia la curtea persană , influenţă care le-a permis să impună tuturor comunităţilor imperiului persan un model uniform de credinţă şi de practică evreiască. Această influenţă este ilustrată prin ordonanţa descoperită la Elephantine , promulgată de Darius , în 419 î.e.n. , garnizoanei evreieşti locale de a respecta Paştele conform exigenţelor religiei acesteia. Această unitate a rămas întreagă chiar şi după ruperea unităţii lumii politice din care făceau parte şi evreii , odată cu distrugerea Imperiului lui Alexandru cel Mare , către 300 î.e.n.5.

Apropiindu-ne de perioada care ne interesează cel mai mult în aceste rânduri putem aprecia că diaspora estică a avut o contribuţie importantă şi în unele momente hotărâtoare între secolele I î.e.n.- VI e.n.. Cu importante contribuţii şi în secolele anterioare în această perioadă comunităţile evreieşti din afara lumii romane ating maxima maturitate şi îşi aduc un aport substanţial în dezvoltarea culturală şi economică a Orientului Mijlociu. Este evident interesul romanilor şi parţilor de a câştiga pe evrei de partea lor sau de a lua în stăpânire Israelul. Relaţiile Ierusalimului cu diaspora evreiască de sub stăpânirea partă a fost neîntreruptă şi protecţia acordată de parţi evreilor a fost nu de puţine ori mai mult decât onorantă.Tocmai această atitudine favorabilă evreilor a câştigat numeroşi partizani evrei de partea regatului rival Romei. Nu de puţine ori de-a lungul acestor secole evreii au fost puşi în faţa unei alegeri deosebit de dificile : lumea romană asemănătoare elenismului le propunea o viaţă spirituală politeistă cu impotante înclinaţii spre viaţa laică lipsită de griji , în timp ce Regatul Part îi aducea pe calea unui spirit religios adânc şi le promitea o protecţie ameninţătoare. Comunităţile evreieşti care formau diaspora estică având în frunte Babilonul au prosperat într-un mod deosebit şi avea în secolul II e.n. o tradiţie şi un renume deosebite. Excelând în plan profesional în toate domeniile vieţii sociale evreii diasporei estice au devenit de neignorat şi uneori de neînlocuit în această parte de lume în care trăiau. Deşi au existat şi persecutaţi surprinde modul în care aceşti evrei au fost promovaţi de-a lungul mai multor secole de regii parţi în funcţiile cele mai importante ale Regatului. Important de menţionat este faptul că diaspora babiloniană recunoştea întâietatea şi chiar supremaţia Ierusalimului în plan spiritual şi acordau cinstea cuvenită Templului prin pelerinaje, donaţii şi importanta contribuţie anuală. Putem lesne bănui că în cele două războaie împotriva Romei , evreii alături de credinţa lor oarbă în victoria care credeau ei că le-o promisese Dumnezeu , aveau semnale de încurajare din partea diasporei babiloniene şi chiar ajutoare substanţiale. La începutul erei creştine diaspora evreiască mondială devenise mai importantă decât Ţara mamă sub toate aspectele posibile.

250px-Jerusalem_Ugglan_1

În privinţa numărului evreilor aprecierile moderne situează populaţia evreiască întreşi 10 % din populaţia Imperiului Roman.Cifra care poate fi avansată pentru evreii din Imperiul Roman este deci între 6 şi 7 milioane de oameni, din care aproximativ 4 milioane o reprezenta dispora ( 1 milion evreii din Egipt, 1 milion evreii din Siria) . În exteriorul Imperiului Roman în principal în Babilonia locuiau peste un milion de evrei6. După anul 135 e.n. comunităţile evreieşti din patria-mamă şi-au subţiat simţitor densitatea şi numărul locuitorilor. Şi până atunci , dar de atunci mai accentuat rolul jucat de evreii din diaspora a fost mai evident şi sub aspectul numeric.

Dezastrul din anul 135 e.n. a dat o lovitură grea iudaismului din Ţara Sfântă . După 135 e.n. iudaismul palestinian a făcut paşi importanţi înapoi, repliindu-se şi reducându-şi considerabil forţa propovăduirii. A lăsat loc liber însă diasporei babiloniene care spre fericirea destinului evreiesc exista şi era în plină glorie. Dintre evreii care nu au fost vânduţi ca sclavi sau deportaţi de Hadrian au fugit în special în Babilon , între ei găsindu-se şi numeroşi învăţaţi. Atitudinea conciliantă a lui Antoninus Pius le-a îmbunătăţit situaţia , iar fiul şi succesorul lui Simeon ben Gamaliel , Iuda Ha Nasi ( Prinţul ) ( 125-217) a reuşit să menţină relaţii deosebite cu Marcus Aurelius . Beneficiind de sprijinul imperial sub patriarhatul lui Iuda , evreii din Palestina prosperă din nou, iar Iuda Ha-Nasi simţind momentul favorabil şi presimţind posibila răsturnare de situaţie a sprijinit şi impulsionat crearea unui instrument care să ofere o mai largă legitimitate demersului lor academic. Atunci a fost elaborată Mişna care era împărţită în şase ordine , iar ordinele în tratate. Trecerea în nefiinţă a lui Iuda Ha-Nasi în anul 217 e.n. a avut ca şi consecinţă imediată înrăutăţirea relaţiilor evreilor cu autorităţile romane.

Datorită asocierii unor factori nefericiţi ( persecuţii , fiscalitate mare, dificultăţi economice, recolte proaste, epidemii ) , viaţa a devenit tot mai dificilă pentru evreii din Palestina , unele şcoli au trebuit să se închidă şi treptat , Palestina a abandonat Babilonului rolul de centru cultural al poporului evreu.A sosit acolo , în anul 219, Aba Arika ( 175-247) , care fusese discipolul lui Iuda , şi a întemeiat faimoasa şcoală de la Sura7 .

În Babilon au luat fiinţă şi au funcţionat şcoli celebre –ieşivot( academii)– în Sura , Pumbedita şi Nahardeea. Academiile pline de elevi veniţi din toate colţurile ţării. Se studia mult, cu pasiune”8. La scurt timp după înfiinţarea Şcolii de la Sura a luat fiinţă o şcoală la Nehardeea care-l avea în frunte pe Mar Samuel ( 180-257), fost discipol al lui Iuda Ha-Nasi , autorul expresiei-“ Legea statului e lege” care a constituit un punct de plecare sănătos pentru legea civilă evreiască9.

Puţin mai târziu , ca urmare a unor jafuri săvârşite la Nehardeea , de către Odenat ( soţul Zenobiei) , în 258, s-a fondat a treia şcoală de către Iuda ben Ezekiel ( decedat la 299) în oraşul vecin , Pumbedita.Aceste trei şcoli au cooperat între ele precum şi cu şcolile din Palestina , care aveau mai mult o existenţă efemeră , pentru a menţine şi dezvolta tradiţiile învăţământului evreiesc”10.

În redactarea Mişnei Rabi Iuda Ha-Nasi a avut şi câţiva rivali ca Bat Kapara şi Rabi Hiya care păstrau doctrinele eliminate .

Mar Samuel poseda cunoştinţe bogate şi în domeniul astronomiei , matematicii, medicinei şi filosofiei. El a susţinut cu curaj că evreii nu trebuie să aştepte vremuri mesianice ( idealul majorităţii evreilor din acea vreme ), pentru dobândirea independenţei politice , ci trebuie să depună un efort propriu pentru renaşterea statului evreu. El a fost unul dintre redactorii principali ai Talmudului Babilonian”11. Ansamblului format din Mişna (legile) şi Ghemara( comentariul legilor şi Aggada) i s-a dat numele de Talmud12.

Produse de cele două centre intelectuale diferite,Palestina şi Babilon, Talmudurile se deosebesc în privinţa subiectelor tratate,metodei,prezentării şi limbii”13.Ca dimensiune Talmudul Babilonian este de trei ori mai întins decât Talmudul din Ierusalim. Talmudul din Ierusalim îşi are originea prin activitatea lui Rabi Iohanan ben Napaha ( m.279) care a fondat şi Academia de la Tiberiada

250px-Yerushalmi_Talmud

Scris în aramaica orientală, Talmudul din Babilon expune discuţiile purtate în şcolile din Babilon privitoare la Mişna lui Rabi Iuda. Acolo evreii se bucurau de o largă autonomie . În fruntea lor se afla Exilarhul ( şeful exilaţilor) , căruia împăratul Persiei în dăduse puteri mari şi se bucura de un statut semi-regal”14 .În timpul dinastiei Arsacizilor până în anul 226 e.n. evreii din Babilonia s-au bucurat de o adevărată epoca de aur15. Dinastia Sasanizilor de origine persană şi adepţi ai acestei religii zoroastriste i-a pus pe evreii babilonieni în faţa clipelor grele ale persecuţiilor16 .

300px-Talmud_set

Deosebit de fructuoasa activitate a amoraimilor a culminat în timpul lui Abai ( 283-338) şi a rivalului său halahic, Raba ( 299-352). Acesta din urmă a fost un adevărat model al genului babilonian17 .

Multitudinea de tradiţii şi de doctrine, transmise oral şi acumulate în decursul secolelor a căpătat asemenea proporţii încât sosise momentul redactării acestei vaste sume de cunoştinţe şi norme, ceea ce a implicat o selecţie, o grupare şi o clasificare a ansamblului , în acord cu diversele tratate ale Mişnei.

Redactarea a fost intreprinsă de Rabi Aşi ( decedat 427) , care a fost vreme de cincizeci şi doi de ani şeful academiei din Sura , pe care a condus-o cu o deosebită competenţă şi eleganţă . Rezultatul muncii sale , care a durat treizeci de ani , reprezintă esenţialul Tamudului. Opera lui Aşi a fost continuată de succesorii săi,mai ales de Rabina II ( decedat la 500) , care a redactat textele acumulate după moartea lui Aşi.Rabina a fost ultimul dintre amoraimi , cel din urmă care să fi precedat Tora pe baza transmisiei orale: iar odată cu opera sa putem considera că elaborarea Talmudului s-a încheiat”18 .

În timpul dinastiei parţilor exilarhul era o oficialitate de rang înalt a statului , iar odată cu venirea dinastiei sasanide în primele decenii ale secolului III e.n. puterea exilarhului a slăbit, crescând cea a cărturarilor19 . La începutul dinastiei sasanide evreii s-au văzut persecutaţi , urmând ca următoarele două secole să fie relativ liniştite din acest punct de vedere , dar ei fiind priviţi în tot acest timp cu suspiciuneşi având o ameninţare serioasă din partea dinastiei sasanide , chiar dacă existau colaborări din cele mai fericite cu cele mai înalte oficialităţi ale Regatului Persan.

Definitivarea redactării Talmudului a coincis cu noi persecuţii asupra evreilor la fel ca şi în cazul evreilor din patria-mamă în momentul redactării Mişnei sau a Talmudului din Ierusalim. Relaţiile dintre evreii din “ metropolă” şi evreii babilonieni care de secole au existat în plan economic,spiritual şi politic au fost segmentate , continuând doar prin Talmud care constituia principalul pol de coeziune între evrei20.

Din a doua jumătate a secolului V e.n. temerile evreilor babilonieni au început să se adeverească. Regii persani au practicat convertirea forţată şi au scos iudaismul în afara legii21. Iezdedgerd III ( 438-457) , împins de magi fanatici adoratori ai focului , a decretat persecutarea tuturor celorlalte religii. Persecuţiile au fost intense sub Firuz ( 459-486) , fiul lui Ierdegerd. Academiile din Sura şi Pumbedita au fost închise. În anul 501, apariţia lui Mazdak, fondatorul “zendicismului” , care propovăduia comunitatea bunurilor şi a femeilor , a dus la ultima limită intoleranţa. Executarea lui Mazdak în 528 a îmbunătăţit situaţia , evreii au respirat mai liber , iar şcolile şi-au reluat activitatea . O nouă generaţie de doctori s-a afirmat , aşa-numiţii saboraim ( de la o rădăcină ebraică însemnând “ a reflecta” ). … Dar vârsta de aur a evreimii babiloniene aparţinea deja trecutului , şi doar abia după două secole, sub califat, academiile babiloniene şi-au regăsit puţin din strălucirea de altădată”22.

Firuz este poreclit în tradiţia iudaică cel Rău pentru că l-a martirizat pe exilarhul Huna Mari23. Decesul lui Firuz a provocat o perioadă de anarhie de care a profitat exilarhul evreu Mar Zutra II (496-520) care cu câteva sute de războinici a întemeiat un stat independent cu capitala la Mahoza. Acest stat nu a fiinţat decât 7 ani , exarhul fiind ucis24.

Josy Eisenberg subliniază că aceste evenimente tragice nu au fost în măsură să distrugă credinţa iudaică din Babilonia şi Persia . „ Diaspora evreiască a rămas cea mai puternică concentrare evreiască” şi „ a devenit metropola necontestată a tuturor evreilor din lume”25, după dispariţia patriarhatului de Palestina.
Elie Wiesel în lucrarea sa “ Celebrare talmudică” consideră că Talmudul ( două milioane şi jumătate de cuvinte) „ capodoperă inegalabilă a memoriei evreieşti se referă la toate aspectele activităţilor omeneşti : literatura şi jurisprudenţa, medicina şi geometria , geografia şi astronomia , parabolele şi aforismele , problemele individului legate de societate, comportamentul faţă de străini, întrebările faţă de sensul vieţii , interpretarea Legii şi analiza psihologică, conflictele culturale şi religioase. << Întoarce paginile, spune un înţelept, caută bine, pentru că totul se află acolo>>26. Tot el continuă spunând căRav Aşi şi Ravina au terminat redactarea Talmudului , dar nu l-au pecetluit , permiţându-ne astfel să le continuăm opera lor de-a lungul secolelor”27.

Cu siguranţă aportul diasporei evreieşti la bogăţia culturală , spirituală şi intelectuală a umanităţii însăşi este impresionantă până în zilele noastre. Tradiţia acestei diaspore care este multimilenară nu poate decât să ne ilustreze încă o dată în plus dimensiunea subiectului atins. Protejaţi de regatele în care au trăit , în marea majoritate a acestei perioade , evreii din această diasporă estică ( babiloniană ) au prosperat într-un mod deosebit din punct de vedere economic şi cultural şi mai ales în perioada care ne interesează în aceste rânduri cel mai mult ( sec. I î.e.n.-VI e.n.). Dintre ei existau numeroşi favoriţi ai casei regale însăşi , sfătuitori de frunte , iar reprezentanţii acestor exilaţi erau consultaţi în luarea tuturor deciziilor . În tot acest timp evreii babilonieni s-au afirmat în toate domeniile vieţii sociale bucurându-se pe o perioadă deosebit de întinsă de o libertate incredibilă în practicarea propriilor obiceiuri , propriei religii sau afirmării individuale sau de grup . Acest statut al lor de popor favorizat şi cult, dinamic, intreprinzător în timpul dinastiei arsacide şi sasanide ( excluzând bineînţeles ultima sută de ani a dinastiei sasanide-450-550 e.n. ) ne îndreptăţeşte să credem că influenţa pe care a avut-o diaspora evreiască babiloniană este majoră pentru istoria întregii Asii de-a lungul acestor secole din punct de vedere economic, religios, politic şi cultural-ştiinţific . Evreii din patria-mamă percepeau existenţa acestora ca pe un sprijin adevărat şi nu de puţine ori au înţeles într-un mod exagerat atitudinea încurajatoare a diasporei babiloniene. Sub aspect teologic evreii babilonieni au recunoscut întotdeauna supremaţia Ierusalimului şi îi putem considera ca adevăraţi conservatori ai credinţelor strămoşeşti ebraice. Deşi aveau un statut special şi o prosperitate sporită în toată această perioadă , evreii trăiau într-un sistem care nu le asigura o siguranţă certă . Ameninţarea principală era posibila, chiar iminenta declanşare a persecuţiilor (fapt care a şi avut loc ) .Demnă de subliniat este vitalitatea acestei diaspore evreieşti babiloniene în toate aceste secole şi contribuţiile ei enorme la dezvoltarea ştiinţelor , literaturii în principal cu orientare religioasă şi a arhitecturii din Orientul Mijlociu şi Apropiat. 

O altă componentă importantă a diasporei evreieşti a reprezentat-o diaspora evreiască nord-africană.Realizând o hartă a diasporei renumitul istoric J. Juster presăra pentru Africa 42 de aşezări în Egipt (printre care Alexandria, Cairo , Assuan) , 4 localităţi în Cirenaica , cinci localităţi în Numidia , şase localităţi în Mauritania şi încă câteva pentru Etiopia , Libia şi Africa romană ( Tripoli, Utica). După cum am amintit deja în paginile anterioare diaspora evreiască din Egipt şi-a avut începuturile încă din secolul VI î.e.n. . „ La începuturi diaspora , evreiască din Egipt , alcătuită mai cu seamă din mici colonii militare , nu se poate defel compara cu densa populaţie iudaică din Babilonia. De altfel , aportul ei cultural nu pare să fi fost considerabil înaintea epocii elenistice”28.

Impresia pe care a produs-o Alexandru asupra evreilor a fost mai profundă decât oricare dintre acelea pe care le-ar fi făcut-o un alt rege neevreu din istorie. Alexandru s-a dovedit a fi atât de generos cu ei , încât le-a lăsat întreaga libertate de exercitare a cultului , ceea ce echivala cu autonomia spiritual-religioasă.El a fost printre primii suverani care a înţeles că toleranţa faţă de popoarele supuse este cea mai înţeleaptă politică . În semn de omagiu pentru această politică de largă toleranţă , promovată de Alexandru faţă de evrei , s-a introdus în onomastica iudaică prenumele de Alexandru. Soldaţii evrei au intrat în rândurile armatelor macedo-greceşti ale lui Alexandru cel Mare29.

Constituirea de noi state după trecerea în nefiinţă a lui Alexandru cel Mare a favorizat o importantă imigraţie evreiască din Palestina în Egipt în timpul lui Alexandru I Soter30 care stăpânea şi asupra Palestinei . Acesta a luat măsuri importante privind evreii : le permitea să se stabilească la Alexandria , iar evreii la rândul lor au început să-şi însuşească limba greacă31.

Ptolemeu al II-lea ( 283-246 î.e.n. ) a eliberat zeci de mii de sclavi evrei , fiind favorabil evreilor şi a solicitat Marelui Preot Eleazar din Ierusalim să-i trimită cărturari evrei la Alexandria care vor traduce Biblia din ebraică în greacă. „ Versiunea Bibliei în limba greacă a căpătat denumirea de Septuaginta. Traducerea Bibliei în limba greacă constituie o primă solie a iudaismului , transmiţând lumii întregi valorile spirituale ale evreilor”32.

Între 301-198 î.e.n. Palestina rămâne în mâinile Ptolemeilor. Schimburile comerciale au fost impresionante şi mulţi evrei s-au înrolat în armata ptolemaică sau au emigrat în Egipt33.

În anul 198 î.e.n. Palestina este cucerită de Antioh III al Siriei şi între exilaţii către Egipt existau familii aristocratice importante din Iudeea , ca Onias IV, fiul Marelui Preot Onias III34 .

Istoria Egiptului a lui Manethon apare în timpul domniei lui Ptolemeu al doilea şi are un caracter violent evreiesc35 demonstrând prezenţa numeroasă a evreilor în Egipt.

Sub Ptolemeu IV ( 221-204 î.e.n.) evreii constituiau o comunitate prosperă, Onias punea bazele templului din Leontopolis cu sprijinul regelui36 .

Influenţa unora dintre evrei în statul egiptean este de mare folos pentru Iudeea . Căci solidaritatea dintre evreii din Egipt şi coreligionarii lor din Palestina este cu totul remarcabilă”37.

În secolul I î.e.n. până în timpul ocupaţiei romane evreii ocupau poziţii de frunte în regatul ptolemaic în special în armată38. Sentimentele frăţeşti ale evreilor din Egipt erau atât de sincere şi puternice faţă de evreii din patria-mamă încât vor încălca devotamentul orb de până atunci faţă de Ptolemei şi vor sprijini pe romani la solicitarea Marelui Preot de la Ierusalim. Actul considerat de greci şi egipteni de înaltă trădare „ va contribui la dezvoltarea sentimentelor antievreieşti şi la provocarea de manifestări violente în tot cursul perioadei romane”39.

Istoricul Strabon spunea : „ N-ai putea găsi uşor un loc pe pământul locuit care să nu fi adăpostit acest popor şi pe care să nu fie stăpân” , venind să ne convingă asupra numărului şi forţei economice pe care o reprezentau comunităţile evreieşti. Existau mai mulţi evrei în Alexandria decât în Ierusalim40, iar în timpul lui Philon din Alexandria populaţia evreiască locuia două din cele cinci cartiere ale oraşului.

Cele mai moderne estimări apreciază că numărul evreilor din Egipt se situa la aproximativ un milion de oameni la începutul secolului I e.n. . Evreii alexandrini se deosebeau prin bogăţia lor contrastând cu starea materială şi financiară a diasporei evreieşti orientale sau sud-europene care cel puţin în secolul I-II e.n. era majoritar săracă sau înrobită. Marcel Simon spunea : „ La Alexandria , există armatori, bancheri şi mari bogătaşi evrei “ . Alexandria era o adevărată metropolă a elenismului , iar Philon Iudeul ( de Alexandria ) era unul dintre acei evrei elenistici care dorea să pună de acord religia şi filosofia , revelaţia şi raţiunea41 . „ Poruncile biblice sunt destinate să insufle omului principalele virtuţi pe care le predică stoicismul : cumpătare , curaj, evlavie, dreptate. Ele au şi misiunea să explice societăţii legile cosmice care guvernează universul . În felul acesta , ritualurile cele mai specifice ale iudaismului sunt inserate într-o concepţie cosmică sau morală; regulile de igienă sunt întemeiate pe respectarea calităţilor proprii ale elementelor naturale; Şabatul desfiinţează clivajele sociale; regulile alimentare şi abstinenţa conduc la cumpătare şi frugalitate . Filon folosea adeseori metoda alegorică pentru a explica Biblia42.

Philon din Alexandria are doar două opere istorice ( Contra lui Flaccus şi Ambasada lui Gaius ) care relatează evenimentele trăite de filosof şi comunitatea evreiască alexandrină în timpul persecuţiilor de la Alexandria din timpul prefectului Flaccus şi a domniei lui Gaius Caligula . Flavius Iosephus mai ales în Contra lui Apion face dovada cunoaşterii comunităţii evreieşti alexandrine. Foarte importantă este “ Scrisoarea împăratului Claudiu către alexandrini “ ( document papirologic) din care aflăm care era statutul juridic al evreilor în prima jumătate a secolului I e.n. .

220px-Philon

Solidaritatea dintre evreii alexandrini şi cei din patria-mamă a fost vie timp de secole. La sfârşitul secolului II î.e.n. şi începutul secolului I î.e.n. în timpul domniei lui Alexandru Ionai ( 103-76 î.e.n. ) ,Cleopatra este sfătuită de Ananias să nu treacă cu armatele prin teritoriul lui Alexandru ca să nu-şi facă duşmani toţi evreii43 . În 55 î.e.n. când soldaţii evrei din Egipt ascultă ordinele lui Antipater pentru a-l lăsa pe Gabinius să intre cu armatele în ţară44 sau în 48 î.e.n. militarii evrei de la Peluz şi Memphis ascultă de Marele Preot de la Ierusalim , Hyrcanos II , ajutând pe Iulius Caesar şi aducând dezastru pentru egipteni şi grecii din Alexandria45 .

De la începutul locuirii lor în Alexandria evreii locuiau compact în cartierul numit “ Delta “ , iar în timpul lui Philon locuiau compact în două cartiere şi un număr important erau risipiţi în alte cartiere46.

Esther Starobinski – Şafran observa foarte bine în “ Incursiuni în iudaismul antic”“ comunitatea este o instituţie semipolitică , având legi proprii , cutume proprii , organizare proprie , funcţionarii săi. Dar autonomia ei se limitează la domeniile religios şi social. Ea nu se bucură de o deplină autonomie politică , lucru care n-ar fi comparabil cu exercitarea puterii centrale”47.Statutul lor din timpul Ptolemeilor a fost confirmat şi de către romani.

Dacă sentimentele evreilor alexandrini erau frăţeşti faţă de evreii palestinieni , din punct de vedere cultural ei se distanţau de aceştia şi clasa cultă evreiască din Alexandria nu mai avea aceleaşi sentimente faţă de Ierusalim. Sentimentul însă a fost reciproc , iar evreii din patria-mamă şi chiar cei babilonieni aveau unele reţineri şi condamnau modul în care evreii alexandrini cochetau cu modul de viaţă elenistic.

Esther Starobinki-Şafran subliniază, ca definitorie pentru existenţa diasporei evreieşti , sinagoga în jurul căreia întreaga comunitate se organiza , aceasta având funcţii multiple: loc de adunare , de rugăciune, de studiere a Torei48.În Egipt sinagoga avea numele de proseuche sau eucheion( loc de rugăciune)49.

Dacă dăm crezare lui Philon din Alexandria etnarhul a fost înlocuit în funcţiile sale de gerousia în timpul lui Augustus50. Profesiile erau variate , iar la Alexandria erau evrei deosebiţi de bogaţi şi influenţi dintre care făcea parte şi familia lui Philo din Alexandria51. După cum spune Josy Eisenberg gândirea lui Philon bogată , fecundă nu a influenţat iudaismul , dar creştinismul a fost puternic marcat de gândirea lui prin intermediul lui Origen şi a Şcolii alexandrine şi se acceptă că ar exista urme sensibile ale gândirii sale în Evanghelia după Ioan52. Pentru Philon Alexandrinul ( sinteză a sentimentului evreiesc alexandrin) Ierusalimul era metropola , patria-mamă , patria spirituală53.

În întreaga perioadă romană ocupaţiile artizanale şi agricole ale evreilor alexandrini s-au menţinut , dar încă din timpul lui Augustus atribuţiile lor în domeniul militar şi civil s-au restrâns considerabil54, acestea fiind preluate de armata romană şi de greci cu unele excepţii notabile.

Philon Alexandrinul stabilea cinci categorii sociale pentru evreii alexandrini din timpul primilor împăraţi romani55 . Prima ar fi cea a bancherilor ( poristai ) , a doua şi a treia cea a transportatorilor şi a neguţătorilor ( naucleroi şi emporoi ) , acestea trei alcătuind clasa superioară şi mijlocie a evreilor alexandrini56 . A patra clasă era cea a artizanilor ( technitai ) care făceau parte din clasa medie şi submedie, iar ultimii erau ţăranii evrei din jurul Alexandriei ( georgoi ) , cei mai nevoiaşi57.

Trecerea de la ebraică la limba greacă pentru studierea textului sacru marchează un moment hotărâtor în istoria comunităţii evreieşti din Alexandria58. Evoluţia spre elenism este surprinsă şi în inscripţiile sinagogale sau în antroponimele utilizate59 .

Relaţiile dintre evrei şi greci au devenit imposibile odată cu sprijinul acordat de soldaţii evrei la instalarea puterii romane în Egipt. Animozităţile existaseră chiar de la începutul convieţuirii , dar în timpul primilor împăraţi lipsa de simpatie a grecilor faţă de iudei nu dă naştere unor manifestări deosebite . În anul 19 e.n. Germanicus în vizită la Alexandria dorind să beneficieze de sprijinul grecilor refuză evreilor dreptul de a participa la distribuţia grâului60, dar în timpul domniei lui Gaius Caligula relaţiile greco-evreieşti se agravează progresiv. Grecii pretind ridicarea unor statui imperiale în sinagogile evreilor , mizând pe atitudinea favorabilă a lui Caligula şi pe cultul imperial pe care acesta îl instituise şi îl pretindea. Poziţia pe care o adoptă prefectul Egiptului , A. Avidius Flaccus , încurajează pe greci şi dezonorează pe evrei ( erau numiţi străini ). Reacţia evreilor este imediată în dorinţa de a se împotrivi pângăririi sinagogilor , dar grecii încep jefuirea caselor şi prăvăliilor evreieşti, totul degenerând într-un adevărat pogrom61. La 31 august 38 e.n. când împăratul sărbătorea ziua de naştere , pogromul instituit evreilor era la cotele cele mai ridicate62. Doar arestarea prefectului Flaccus aduce îmbunătăţirea situaţiei evreilor. Din dorinţa de a obţine recunoaşterea libertăţii credinţei lor o delegaţie evreiască formată din cinci persoane în frunte cu Philon pleca la Roma în toamna anului 39 e.n. . După prima audienţă ( mai 40 e.n. ) Caius Caligula nu se lasă înduplecat şi după ce în Iudeea sunt semnalate acte de nemulţumire , Caius Caligula doreşte cu orice preţ să dedice Templul din Ierusalim cultului imperial63. Evreii din lumea întreagă erau alarmaţi şi doar asasinarea lui Caius Caligula opreşte ducerea la îndeplinire a ordinului. După Caligula , noul împărat , Claudius, s-a arătat favorabil evreilor , iar Agrippa , apropiat al acestuia intervine în sprijinul conaţionalilor săi. Ca şi Augustus , Claudius confirma statutul evreilor de dinaintea anului 38 e.n.64 .

Evreii şi grecii se mai înfăţişează o dată lui Claudius cu plângere şi împăratul redactează faimoasa “ Scrisoare către alexandrini “ prin care evreii aveau libertatea practicării cultului , dar se punea stavilă oricărei extensii a drepturilor evreilor65.

În anul 66 e.n. au loc incidente noi între evreii alexandrini şi greci. Prefectul roman de atunci , Tib. Iulius Alexander, un evreu filoroman rigorist trece la uciderea evreilor răsculaţi , Flavius Iosephus exagerând bineînţeles dă un număr de 50000 de morţi66 .

250px-Josephus

După primul război iudaic o parte a sicarilor şi-au aflat refugiul la Alexandria de unde fie sunt arestaţi, fie vor avea un sfârşit crud. Între 75 şi 115 e.n. există puţine informaţii privind raporturile evreilor cu grecii şi romanii. Cu siguranţă ele nu au fost din cele mai bune . Între anii 115-117 e.n. are loc marea revoltă a evreilor din Egipt , Cyrene şi Cipru în plină glorie a împăratului Traian. Marcius Turbo îi învinge pe evrei după numeroase şi dificile confruntări. Revolta dintre anii 115-117diminuează forţele evreieşti din diaspora nord-africană deoarece în cel de-al doilea război iudaic (132-135) evreii alexandrini nu mai reacţionează pentru a se solidariza cu evreii din patria-mamă67 . Comunitatea evreiască din Alexandria se va relansa în plan economic abia în secolul III e.n.68 . În secolul IV e.n. ei sunt în relaţii încordate cu patriarhul Athanaios , iar în 412 , Chiril le adresează ameninţări evreilor , ajungându-se la conflicte între evrei şi creştini la Alexandria69 . „ Sinagogile sunt prefăcute în biserici . Evreii sunt alungaţi în masă . Populaţia este autorizată să jefuiască după bunul plac. Aici se încheie istoria comunităţii antice a evreilor din Alexandria70 .

O ramură a coloniei evreieşti din Egipt , în continuă extindere , era centrul evreiesc din Cirenaica , partea de răsărit a Libiei , cu cele două comunităţi principale din oraşele Cirene şi Berenice . În secolul I e.n. , evreii aveau acolo archonţii şi judecătorii lor proprii şi alcătuiau , precum relatează Strabo, o pătură distinctă a populaţiei , alături de burghezi , agricultori şi străini. Locuitorii evrei din Cirenaica , favorizaţi de romani , erau duşmaniţi de populaţia greacă , aşa încât împăratul August a fost nevoit să le confirme , printr-un edict special , autonomia şi , mai ales, dreptul lor de a aduna contribuţii pentru Templul din Ierusalim71 .

Comunitatea evreiască din Cipru a fost distrusă complet după cum mărturiseşte Dio Cassius în a sa Istorie romană.

A treia ramură importantă a diasporei evreieşti a fost cea din Asia Mică. Existau mai multe zeci de localităţi în Ionia , Misia , Lidia , Frigia, Cilicia, Cappadocia, Bitinia dintre care cele mai importante localităţi cu locuitori evrei au fost Antiohia şi Damasc72 . Estimările recente afirmă că în partea orientală a Imperiului proporţia evreilor ajungea până la 20 % din întreaga populaţie şi că evreii din această parte a imperiului atingeau sau chiar depăşeau un milion de membri73 . Pentru evreii din Asia Mică însă , administraţia şi armata romană a fost mai puternică şi mai eficientă , iar în relaţiile lor cu celelalte populaţii ei s-au găsit pe picior de inferioritate. Sirienii , mari comercianţi ai timpului cel puţin în secolele I î.e.n. – I-II e.n. , îi percepeau ca străini şi din această cauză au avut loc numeroase conflicte care le-au adus numeroase neajunsuri şi victime evreilor din Orientul Apropiat timp de mai multe secole. Plângerile lor nu au provocat ,în cazul în care erau ascultate, nici un neajuns sirienilor sau grecilor , iar în cel mai fericit caz obţineau recunoaşterea unor drepturi devenite deja obişnuite , în schimb plăteau cu viaţa la fiecare răbufnire a sentimentelor antievreieşti. La fel şi grecii se străduiau din plin să-i învinovăţească , şi asta deoarece în Asia Mică elenismul avea rădăcini vechi şi prinsese atât de bine încât mulţi vedeau în evrei inamici declaraţi , chiar dacă existau şi cazuri de străini preocupaţi de religia , obiceiurile şi modul de viaţă evreiesc . Aici, spre deosebire de evreii alexandrini , deşi existau evrei care deprinseseră de timpuriu arta negoţului , nu existau evrei deosebit de bogaţi cel puţin în secolul I-II e.n. , marea lor majoritate fiind din clasa mijlocie şi nevoiaşă , chiar dacă educată şi cultă . Toate aceste neajunsuri au făcut ca diaspora evreiască din Asia Mică să se afle sub o ameninţare permanentă , fiind o ţintă preferată , dacă nu chiar unică şi contribuţia la dezvoltarea culturii şi creaţiei ebraice să fie minimă raportat la densitatea acestei populaţii. Marea relizare a iudaismului în Orient a fost convertirea regelui de Emessa , a regelui din Cilicia şi a casei regale din Adiaben. Celebru este şi cazul regelui Armeniei , Tigranes şi a urmaşilor nepoţilor acestuia care până la a patra generaţie au păstrat legături cu iudaismul , după distrugerea Templului74 .Între secolele IV-VII e.n. evreii din oraşele Asiei Mici au fost nevoiţi să se supună legislaţiei statului Bizantin şi a Bisericii creştine care încurajate nu de puţine ori de poziţia ostilă evreilor a majorităţii populaţiei au adoptat din secolul V e.n. legi şi hotărâri imperiale împotriva lor. Printre altele se interziceau căsătoriile mixte şi accesul evreilor în funcţii de stat.

A patra mare ramură a diasporei evreieşti a reprezentat-o diaspora europeană. „ În Imperiul Roman , evreii ajunseseră deja devreme până la Toledo şi Lyon, Köln şi Bonn75. Istoricul J. Juster amintea pentru Europa, 43 de localităţi în Italia , Sicilia , Sardinia ( Roma, Milano, Genova, Bologna , Pompei, Siracuza, Messina etc.), în Spania, 18 localităţi ( Toledo), în Franţa ,19 localităţi ( Narbonne, Marsilia, Arles, Avignon, Dijon, Poitiers, Orleans, Metz, Paris etc.), în Germania ,patru localităţi ( Köln şi Bonn) şi la fel de numeroase în întreaga Peninsulă Balcanică( Grecia, Macedonia, Tracia) şi deasemenea în insulele Mării Mediterane( Cipru, Rhodos, Delos, Creta etc.).

În timpul împăratului Octavian Augustus „ colonia evreiască din Roma număra peste 8000 de suflete”76. Această colonie evreiască va avea în primele două secole ale erei creştine un cuvânt important în afirmarea naţiunii evreieşti în imperiu sporind şi în număr la 60000 de oameni . Familii bogate şi cu tradiţie de evrei s-au stabilit la Roma , dar literatura latină prezintă mai degrabă starea de mizerie a evreilor luaţi ca sclavi şi dintre care chiar dacă deveniseră liberi erau tot nevoiaşi ( cu o excepţie notabilă- Iuvenal care prezintă în versurile sale atât evreii cerşetori sau vânzătorii ambulanţi , cât şi aristocraţia evreiască , dovedindu-se şi un bun cunoscător a obiceiurilor evreieşti). Nu trebuie omis însă faptul că mulţi dintre copiii aristocraţiei evreieşti erau trimişi pentru studii la Roma şi putem presupune că religia iudaică a fost cunoscută şi recunoscută de statul roman inclusiv prin evreii din diaspora oraşelor italiene ale imperiului.

În spaţiul sud-est european se cunosc comunităţi iudaice şi unele chiar samaritene încă din epoca elenistică ( sec. III-II î.e.n.)”77. În momentul triumfului creştinismului iudaismul avea o situaţie înfloritoare78 . Sfântul Apostol Pavel „în activitatea sa misionară , întâlneşte în mai toate centrele din Peninsula Balcanică , unde a propovăduit cuvântul Evangheliei , comunităţi iudaice. Ele sunt pomenite de Faptele Apostolilor la Philippi, Thesalonic, Beroia, Atena şi Corint. Către aceste comunităţi iudaice se îndrepta ,în primul rând , cuvântul Sfântului Pavel , de unele a fost bine primit , de altele însă nu , punându-i-se viaţa în primejdie”79.

Inscripţiile şi textele literare mărturisesc despre comunităţi importante evreieşti la Stobi( Macedonia) Oescus sau în insulele Egina , Kreta, Delos. Localităţi de dimensiuni mai mici locuite de evrei sau unde existau evrei într-un mod izolat sunt atestate la Salona , Senia , Doclea, Asenovgrad, Byzie, şi Heraclea Perinthos în Tracia , Larissa şi Pherae în Thesalia , Ahaia şi Theba în Phitiotis şi în Attica şi Pelopones.Aceste atestări acoperă atât perioada romană imperială ( sec. I-III) , cât şi cea romană târzie ( proto-bizantină sec. IV-VI)80.

Pe teritoriul României vor fi existat iudei mai ales în oraşele comerciale de la Marea Neagră şi de pe Dunăre , dar despre acestea nu avem ştiri precise … Două inscripţii de la Tomis , una de la cumpăna secolelor III-IV, alta din secolele V-VI menţionează în ele nume de origine iudaică – Samhatis şi Soulifera, dar nu este sigur că au fost purtate de iudei sau greco-romani , de aici sau din altă parte , deoarece aceste nume se răspândiseră în lumea elenistico-romană”81.

La Constantinopol în epoca proto-bizantină nu erau foarte numeroşi82 . În timpul episcopatului lui Attikus ( 406-425) a fost vindecat în mod miraculos un evreu fapt care a condus la convertirea a numeroşi iudei83 . La jumătatea secolului V e.n. evreii locuiau la Constantinopol într-un cartier( Chalkoprateia)84 .

Inscripţiile care se referă la iudei în spaţiul sud-est european sunt în cea mai mare parte funerare şi au în general textul destul de scurt”85. Suntem informaţi mai ales pe cale epigrafică asupra prezenţei evreilor în spaţiul sud-est european mai ales asupra sinagogilor lor , asupra funcţiilor îndeplinite în cadrul comunităţii religioase sau despre viaţa lor familială86.

Alături de aceste ramuri principale ale diasporei evreieşti au fost colonizate de timpuriu şi alte regiuni de către evrei . „ În secolele IV-VI , în Yemenul arab de sud , ţara legendarei regine de Saba , care a fost devreme colonizată de evrei , unde a existat chiar un regat evreiesc Himjar, care însă , a fost distrus în anul 525 de către Etiopia creştină ( cu ajutorul împăratului Iustinian)”87. În Arabia centrală mai ales la Medina evreii adaptaţi cu felul de a fi al arabilor au prosperat până către secolul VII e.n. când au fost exterminaţi sau obligaţi să emigreze88 . Impresionantă este convertirea Regatului Khazar , în jurul anului 740 e.n. la credinţa iudaică probabil din dorinţa de a rămâne echidistanţi şi independenţi faţă de Imperiul Bizantin , faţă de arabi şi ruşi , fiind în relaţii bune cu comercianţii evrei.

Nu putem aprecia decât benefică , activă , impresionantă şi constructivă activitatea diasporei evreieşti în ansamblul ei de-a lungul epocii elenistice , romane şi proto-bizantine asupra devenirii întregii creaţii evreieşti şi cu contribuţii notabile în dezvoltarea literaturii , artei, gândirii teologice şi a politicilor sociale la nivelul istoriei universale .

1 J.Eisenberg , op.cit. , p.88

2 A. Hârlăoanu , op.cit. , p.211

3 Ibidem , p.212

4 Ibidem

5 Isidor Epstein , Iudaismul , Editura Hasefer , Bucureşti, 2003, p.107

6 J.Eisenberg , op.cit.,p.90

7 Isidor Epstein , op.cit. , p.155

8 A.Hârlăoanu , op.cit., p.198

9 Isidor Epstein , op.cit. , p.155

10 Ibidem

11 A.Hârlăoanu , op.cit. , p.199

12 J.Eisenberg , op.cit. , 129

13 Isidor Epstein , op.cit. , p.157

14 Ibidem, p.159

15 J.Eisenberg , op.cit. , p.140

16 Ibidem

17 Isidor Epstein , op.cit. , p.159

18 Ibidem , p.160

19 P. Johnson , op.cit. , p.135

20 Isidor Epstein , op.cit. , p.163

21 J.Eisenberg , op.cit. , p.140

22 Isidor Epstein , op.cit. , p.163

23 J. Eisenberg , op.cit. , p.140

24 P. Johnson , op.cit. , p.135

25 J. Eisenberg , op.cit. , p.140

26 Elie Wiesel , Celebrare talmudică , Editura Hasefer , Bucureşti , 2001 , p.5

27 Ibidem , p.7

28 Mirelle Hadas-Lebel , Esther Starobinski-Şafran , Incursiuni în iudaismul antic , Editura Hasefer , Bucureşti , 2005 , p.207

29 A. Hârlăoanu , op.cit. , p. 217-218

30 Mirelle Dadas-Lebel , Esther Starobinski-Şafran , op.cit. , p.207

31 A.Hârlăoanu , op.cit. , p.223

32 Ibidem , p.224

33 Mirelle Hadas-Lebel , Esther Starobinski-Şafran , op.cit. , p.208

34 Ibidem

35 Ibidem

36 Ibidem , p.209

37 Ibidem , p.210

38 Ibidem , p.211

39 Ibidem

40 J. Eisenberg , op.cit. , p.90

41 Ibidem , p.99

42 Ibidem

43 Flavius Iosephus , Antichităţi iudaice ,XIII , 354 ,traducere şi note Ion Acsan,Editura Hasefer,2007

44 Ibidem , XIV, 131

45 Flavius Iosephus , Istoria războiului evreilor împotriva romanilor , I , 190,traducere şi note Ion Acsan şi G. Wolf,Editura Hasefer,Bucureşti,2004

46 Philon , Contra lui Flaccus , 55

47 Mirelle Hadas-Lebel , Esther Starobinski-Şafran , op.cit. , p.213

48 Ibidem

49 Ibidem

50 Philon, Contra lui Flaccus , 74

51 Ibidem

52 J. Eisenberg , op.cit , p.100

53 Ibidem

54 Mirelle Hadas-Lebel , Esther Starobinski-Şafran , op.cit., p.216

55 Philon , Contra lui Flaccus , 57

56 Mirelle Hadas-Lebel , Esther Starobinski-Şafran , op.cit., p.217

57 Ibidem

58 Ibidem , p.219

59 Ibidem , p.220

60 Tacit , Anale , 2 , 52 , 2

61 Philon , Contra lui Flaccus , 55-72

62 Ibidem , 84-85 şi 95-96

63 Mirelle Hadas-Lebel , Esther Starobinski-Şafran , op.cit., p.232

64 Ibidem , p.233

65 Ibidem , p.234

66 Flavius Iosephus , Istoria războiului evreilor împotriva romanilor , II , XIII , 8,traducere şi note Ion Acsan şi G. Wolf,Editura Hasefer,Bucureşti,2004

67 Mirelle Hadas-Lebel , Esther Starobinski-Şafran , op.cit., p.236

68 Ibidem

69 Ibidem , p.237

70 Ibidem

71 Alfred Hârlăoanu , op.cit. , p.277

72 J. Eisenberg , op.cit. , p. 89

73 Ibidem , p.90

74 Mirelle Hadas-Lebel , Esther Starobinski-Şafran , op.cit., p.281

75 Hans Küng , op.cit. , p.165

76 Alfred Hârlăoanu , op.cit. , p.279

77 Emilian Popescu , „Basilica şi sinagoga în sud-estul european în epoca proto-bizantină ( sec. IV-VI )”, în Studii teologice , seria a II-a , an XLII(1990), nr. 5-6, p.59-70

78 Ibidem

79 Ibidem

80 Ibidem

81 Ibidem

82 Ibidem

83 Sozomen , Istoria eclesiastică ,trad. de Iosif Gheorghian, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericesci, 1899, VII , 4

84 Emilian Popescu , op.cit. , p.59-70

85 Ibidem

86 Ibidem

87 Hans Küng , op.cit. , p.166

88 Ibidem

Advertisements

4 thoughts on “Diaspora Evreiască (sec. I î.e.n. – VI e.n.) !

  1. Pingback: Diaspora Evreiască (sec. I î.e.n. – VI e.n.) ! | balajradualin

  2. Pingback: RETEAUA LITERARA : DIASPORA EVREIASCA [sec. I i.e.n. -VI e.n.] ! | Jurnalul Bucurestiului

  3. Pingback: Diaspora Evreiască (sec. I î.e.n. – VI e.n.) ! | matinalcafe

  4. Pingback: Diaspora Evreiască (sec. I î.e.n. – VI e.n.) ! | My Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s