“Toamnă Orădeană” , Cetatea Oradea, Activităţi Ecologice şi “Spectrul Luminii” !


Începutul lunii Octombrie 2014 nu putem să spunem că a fost dezagreabil. Zilele au fost majoritar însorite , iar în unele zile ,chiar dacă de dimineaţă soarele era prezent fără niciun aport major , pe la amiază avea o putere dogoritoare şi insistentă. Uşoare rafale de ploaie s-au făcut prezente săptămânal amintindu-ne că toamna îşi va intra în cele din urmă definitiv în drepturi. Dimineţi şi nopţi răcoroase de-a dreptul secondate de zile nesperat de senine şi călduţe confirmau splendidele versuri ale lui G. Topârceanu privind instalarea definitivă a toamnei : ” S-a ivit pe culme Toamna,/Zâna melopeelor,/Spaima florilor şi Doamna / Cucurbitaceelor…/   Lung îşi flutură spre vale,/Ca-ntr-un nimb de glorie,/Peste şolduri triumfale/Haina iluzorie”. România este aflată în plină campanie prezidenţială şi lupta este din ce în ce mai acerbă. Foarte important este cum va arăta România după această campanie la sfârşitul anului 2014 şi începutul anului 2015. Imaginea dezolantă de-a dreptul, descumpănitoare este cea a românilor de rînd aduşi într-o stare material-financiară dezastruoasă datorită experimentelor politico-economice pe care le-a traversat ţara. O puternică senzaţie de abandon faţă de o categorie socială care nu a reuşit să se detaşeze şi evidenţieze suficient îmi străbate sentimentele. Oameni care trăiesc adevărate drame într-un mod nemeritat. Din nefericire veştile pentru ei nu sunt bune nici pentru viitor, iar din străfundurile societăţii, din obscuritate rumorile şi ameninţările îi vizează permanent. Acelaşi poem menţionat mai sus cu importante valenţe de fabulă prezintă ceva asemănător : “Mai târziu, o coţofană/Fără ocupaţie/A adus o veste-n goană/Şi-a făcut senzaţie… “.

Imagine7       poze_toamna_00_1-150x150

Preocupările oamenilor privind originile Universului şi lumii în care trăim sunt foarte vechi. După cum ştim , Biblia oferă o variantă teologică mulţumitoare în privinţa apariţiei Universului ,  Terrei şi Omului încă din Geneza şi apoi pe parcursul celorlalte capitole prezintă ceva asemănător. În scrierile avestice găsim numeroase preocupări ale clasei sacerdotale faţă de tainele universului şi planetei. Acceptată ca scriere mai veche decât textele biblice,  “Cânturile Divine ale lui Zarathustra” evidenţiază câteva întrebări esenţiale şi preocupări intelectuale pretenţioase ale lui Zarathustra şi a clasei preoţeşti care l-a urmat în special în Yasna XLIV :3. Aceasta te întreb , spune-mi cu adevărat , o Ahura – cine , la începuturi , când a avut loc creaţia , a fost Tatăl Dreptăţii (Asha) ? Cine a hotărât calea [neclintită a] soarelui şi a stelelor ? Prin cine creşte luna şi apoi se face mică ? Aceasta , o Mazda, şi încă multe altele , aş vrea să ştiu . 4. Aceasta te întreb , spune-mi cu adevărat , o Ahura ? cine [ţine] pământul dedesubt şi cerurile să nu cadă ? Cine ţine apele şi plantele ? Cine a dat iuţeală vânturilor şi norilor ? Cine este , o Mazda , făuritorul Cugetării Bune ? 5. Aceasta, te întreb, spune-mi cu adevărat , o Ahura – ce artizan a creat lumina şi întunericul ? Ce artizan a creat somnul şi munca ? Cine a făcut dimineaţa, prânzul şi noaptea , care îl cheamă pe adorator la datoria lui ? “.

Zarathustra4

Nu întâmplător fac această succintă incursiune într-un domeniu atât de vast şi preţios. La începutul lunii octombrie oraşul Oradea este în mare sărbătoare. Timp de două săptămâni euforia evenimentelor se succede cu un fast şi repeziciune deosebită. Programul “Toamnă Orădeană” a cuprins în acest an manifestări dintre cele mai multiple şi inedite : “Festival Internaţional de Teatru Scurt” (Ediţia XX) cu piese pentru tineri şi adulţi jucate în aer liber sau în sală, formaţii de muzică uşoară şi populară, simpozioane şi activităţi culturale, întreceri sportive ( şah, cross, tir cu arcul etc.), iar în ultima zi (12 octombrie) parada militară şi discursul solemn rostit de către primarul oraşului în Sala Mare a Primăriei. Iar oraşul Oradea are cu ce se mândri : o monetărie proprie, organizare eclesiastică încă din secolul XII, o cetate puternică în secolul XV unde a studiat marele umanist român Nicolaus Olahus , un mare observator astronomic în urma activităţii căruia meridianul zero timp de două secole a fost în oraşul de pe Crişul Repede. Acest oraş medieval a menţinut relaţii deosebit de extinse în Europa şi Asia şi a atras numeroşi oameni de artă şi cultură, bancheri, întreprinzători . O epocă iluministă splendidă care este observabilă şi astazi prin edificiile Oradiei sau Art-Nouveau-ul orădean care este atât de minunat conturat prin clădirile din centrul oraşului (sfârşit de secol XIX şi început de secol XX ).

toamna-oradeana-2014-i104150   festivalul-international-de-teatru-oradea-2014-i103750

Datorită propriului program de la liceul la care predau în acest an nu am putut participa la foarte multe activităţi la Oradea. Am dorit însă să văd Cetatea Oradea care a fost în ultimii ani într-un amplu proces de restaurare. Găsind ca pretext un eveniment care a avut loc în Cetate am plecat acolo şi am străbătut cu această ocazie toate ansamblurile arhitectonice care compun Cetatea Oradea şi care din păcate sunt incomplet restaurate . Evenimentul care m-a adus în Cetate aborda “Renaşterea Italiană” printr-o expoziţie şi s-a desfăşurat pe durata a trei zile reuşind să reunească prezenţa mai multor grupuri de tineri interesaţi şi pasionaţi de pictura şi arta renascentistă europeană .

Fotogr.0152 Fotogr.0153 Fotogr.0154 Fotogr.0155 Fotogr.0156_001

Într-o altă zi , pasionat fiind de sportul minţii – şah, am participat la “Cupa Toamnă Orădeană la Şah 2014”, dar spre regretul meu concursul s-a desfăşurat doar pentru juniori. Doream doar să particip la grupa mea de vârstă unde joc binişor la şah blitz (cinci minute) , chiar dacă nu sunt cel mai bun. Era în acelaşi timp ocazia de a mă întâlni cu alţi şahişti deja consacraţi şi cu care deja am avut câteva partide interesante disputate.

Fotogr.0170 Fotogr.0172 Fotogr.0169 Fotogr.0168

Veţi spune cu siguranţă că este prea pretenţios şi în mare măsură chiar aveţi dreptate, dar această mică “Atenă” a Evului Mediu care a fost Oradea se străduieşte şi în zilele noastre să iradieze la fel. Iar cuvintele marelui filosof Isocrate ( în Panegiric ) referitor la oraşul Atena se pot suprapune beatitudinii existente în ultimele zile la Oradea :45. Cetatea noastră este gazda unor numeroase şi foarte izbutite spectacole. Unele , extraordinare , datorită  sumelor uriaşe de bani care s-au cheltuit; altele , renumite prin meşteşugul acelora care participă. 50. Cetatea noastră a întrecut în aşa măsură pe ceilalţi oameni în privinţa cugetării şi în arta exprimării încât învăţăceii cetăţii au devenit dascălii altora, iar numele de elen l-a făcut să nu mai fie numele unui singur neam, ci să pară că desemnează o întreagă direcţie de gândire“.

felton_isocrates

La liceul la care predau în acest an mă pregătesc pentru preinspecţia de la Gradul I Didactic. Mă străduiesc de pe acum să iasă cât mai bine , dacă se poate perfect. În cele patru zile pe săptămână în care îmi sunt prevăzute orele am reuşit să elimin naveta care este obositoare şi costisitoare. Prin implicarea unui coleg de la sindicat care a avut o discuţie cu domnul primar am primit o cameră unde pot să stau în chirie . Dotarea nu este cea mai fericită, dar eu din fire nu sunt foarte pretenţios, iar buna intenţie a înaltului reprezentant al Primăriei Popeşti nu puteam să o refuz. Premierea care urma să aibă loc în urma participării la un proiect ecologic m-a adus vineri (10 oct) la Oradea Shoping City, un centru comercial modern unde au loc activităţi şi evenimente mondene. Era nevoie de încă un profesor însoţitor şi am fost solicitat. Bineînţeles, am răspuns afirmativ. Aşadar deplasarea s-a făcut cu autocarul împreună cu elevii de liceu de la Popeşti, Bihor şi cu elevii de gimnaziu de la Sâniob. Proiectul ecologic intitulat “Ziua Patrulei de Reciclare – Sărbătoarea Reciclării -Protejează Spaţiul Verde” a beneficiat de o premiere inedită : elevi din preşcolar,primar,gimnazial şi liceu din tot judeţul s-au împărţit pe ateliere de lucru prin rotaţie acestea cuprinzând : dans, muzică,origami, pictură, jocuri distractive. Nu a existat nicio persoană îmbufnată, toţi elevii fiind bucuroşi , pasionaţi şi îmbujoraţi.

Fotogr.0158 Fotogr.0159 Fotogr.0162 Fotogr.0163

Atunci însă când cortinele cad, când lumina se stinge unii dintre noi rămân din nou însinguraţi şi nu din vina lor sau neapărat a altora. Sunt uşor pesimist , spre exemplu, în privinţa transparenţei şi evoluţiei mediului de afaceri din România. În vara acestui an solicitând participarea şi colaborarea unor oameni de afaceri români şi germani în calitate (printre altele) de reprezentant al unei societăţi de consultanţă mi s-a răspuns în luna august : ” Noi în luna august suntem în concediu”. Este inadmisibil ca un om de afaceri să spună aşa ceva chiar şi dacă este originar din Africa şi fie doar pentru o singură zi. Dar poate greşesc eu. Cred că în cele din urmă spiritul şi raţiunea, ştiinţa şi lumina trebuie să triumfe. Spiritul şi raţiunea pentru că ele fac diferenţa dintre om şi animal , iar ştiinţa pentru că ea constituie exponentul acestora . Lumina pentru că spectrul acesteia ne fascinează încă de la primele curcubeie observate pe bolta cerească şi pentru că lumina ne indică cărările largi şi cele ascunse şi dezvăluie goliciunea netemeiniciei şi răutăţii umane. Chiar dacă sunt autori pe care-i prefer mai mult din ţară şi străinătate , am găsit la Ana Blandiana un text fantastic în sensul celor prezentate mai sus care dezarmează orice intrigant : ” Îmi vine în minte o întrebare pe care mi-am pus-o prima oară în adolescenţă , pe vremea când învăţam că spectrul luminii este format la stânga din undele herziene şi infraroşii , la mijloc de banda subţire a luminii vizibile şi la dreapta din domeniul fără limită cunoscută însumând razele ultraviolete , razele X, razele gama . Dar dacă, îmi spuneam atunci, spectrul luminii umane este la fel ? La stânga infra şi subconştientul , la mijloc , banda îngustă a conştiinţei , iar la dreapta câmpul infinit al ultraconştiinţei , strângând de-a valma , intuiţie, geniu, puteri parapsihologice , puteri magice , puterea credinţei ? ” (Fals Tratat de Manipulare, Spectrul Luminii). Textul este genial, fabulos, magistral.

fata-curcubeu_2c525721dd525e

Se apropie ziua de naştere a mamei mele – 26 octombrie. Mi-o amintesc tânără , înfloritoare şi optimistă precum în copilărie, deşi acum mult mai în vârstă se străduieşte să se menţină într-o stare fizică bună şi este pensionară. Ea s-a întâmplat să-mi mai dea câte o palmă la fund când eram mai mic probabil nedumerită că eram copilul favorit într-un mod necondiţionat al tatălui , cred însă că şi al ei, dar ea dorea să fie imparţială. N-am reuşit să aflu niciodată cum afla totul despre mine. Bineînţeles majoritatea lucrurilor făcute erau de bine, dar se întâmpla la câteva luni să mai fac şi câte o năzdrăvănie, să mă cert un pic cu un  prieten , să am câteva secrete sau să stau mai mult la joacă cu copiii. Într-o zi am fost trimis de către mama să cumpăr pâine. Mi-a dat o sută de lei cea cu Nicolae Bălcescu din timpul epocii comuniste. Banii ar fi ajuns pentru pâine familiei o lună întreagă. Eu am pus banii pe fundul poşetei primite care a rămas cu fermoarul întredeschis. Pe trotuarul care ducea la magazin pentru a executa şi mişcări de gimnastică ritmică am început să rotesc poşeta paralelipipedică de la sol până deasupra creştetului. Ajuns la magazin am cerut, sigur pe mine, o pâine care mi-a fost aşezată pe tejghea , dar când am căutat banii în poşetă ei îşi luaseră zborul prin intermediul elementelor mele de gimnastică şi acrobaţie. Mă aştepta acasă o nuieluşă pe care mama mi-a aplicat-o de câteva ori. Recunosc că se întâmpla câteodată să ignor totul în jurul meu precum un nemuritor. Atunci cu siguranţă puteam jigni uşor persoane mature , copii ai unor profesori sau ingineri din localitate, dar atitudinea acestora era permanentă şi în multe cazuri fără acoperire, iar eu am fost în copilărie deosebit de activ şi implicat. Din această “stare iniţială” dacă aş fi evoluat mai rapid cu siguranţă aş fi oferit mult mai mult familiei şi societăţii, dar în România această alternativă nu este funcţională nici în zilele noastre.

Referindu-se la “starea iniţială” şi predictibilitate , Thierry de Duve sintetizează într-un mod interesant: ” Sfârşit înseamnă <<plasare în închidere>>, iar început înseamnă <<stare iniţială>> . … Oricare punct al cercului este o stare iniţială. … Starea iniţială nu este o origine , ea este condiţia de previzibilitate în timpul t , oarecare , aşa cum o rezumă Laplace: o inteligenţă care ar fi complet informată asupra stării iniţiale a <<sistemului lumii>> l-ar vedea evoluând pe o traiectorie complet determinată , iar viitorul la fel ca şi trecutul ar fi prezente sub privirea sa. Iată că ideea modernă de progres , care se naşte atunci , nu poate fi despărţită de o situaţie paradoxală : totul s-a întâmplat deja , gândul şi dorinţa de progres au loc într-un vid total”. Deşi majoritatea ideilor măreţe , considerate imposibil de realizat îşi au originea în antichitatea greacă , Pindar vede într-un poem totalitatea virtuţilor umane ca un cadou oferit de zei (sănătate,genialitate, intuiţie, inspiraţie) : ” Toate virtuţile omului sunt datorite/ Zeilor. Zeii ne dau şi talent şi tărie/ Şi meşteră vorbă la limbă” (Pindar , Prima Odă Pitică, Strofa c).

Thierry_de_Duve_por_Candido_Quesada_nota_slide

Vă transmit multă sănătate , iar luna octombrie să vă fie motiv de bucurie şi bunăstare !

 

Advertisements

3 thoughts on ““Toamnă Orădeană” , Cetatea Oradea, Activităţi Ecologice şi “Spectrul Luminii” !

  1. Pingback: “Toamnă Orădeană” , Cetatea Oradea, Activităţi Ecologice şi “Spectrul Luminii” ! | BALAJ Radu-Alin

  2. Pingback: “Toamnă Orădeană” , “Spectrul Luminii” ! | matinalcafe

  3. Pingback: “Toamnă Orădeană”, “Spectrul Luminii” ! | My Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s