Iudaismul – evoluţii şi consecinţe ( sec. I î.e.n. – VI e.n.) !


În paginile care urmează mi-am propus analizarea continuităţii credinţei evreieşti de-a lungul perioadei romane şi romane târzii atât în ceea ce priveşte împlinirile în planul şlefuirii şi limpezirii problemelor legate de crez în sine prin apariţia unor lucrări de bază în definirea iudaismului , cât şi a evoluţiei interne şi externe a iudaismului în sine ca religie raportată la tot ceea ce avea loc în întreaga lume romană sau în vecinătatea acesteia pe plan spiritual în Israel şi în diaspora . Numeroşi oameni de ştiinţă au abordat subiectul religiei evreieşti cu o atenţie deosebită observând cu toţii că sunt în faţa unei religii autentice, originale care oferă prin scrierile sale o imagine a lumii care exista în acele secole şi propune un mod de viaţă şi un răspuns posibil asupra sensului existenţei individuale sau colective .

Religia poporului evreu are o vechime de peste trei milenii şi jumătate de-a lungul cărora numeroase personalităţi şi-au pus amprenta asupra evoluţiei sale . „ Religia mozaică a marcat un moment de cotitură în istoria credinţelor religioase . În timp ce toate religiile antice erau politeiste , religia evreilor s-a distins de la început prin credinţa într-un singur Dumnezeu, Creatorul cerului şi al pământului . Desigur că au existat şi la egipteni , babilonieni şi alte popoare , unele tendinţe monoteiste , unele încercări de sistematizare şi de unificare a divinităţilor . Dar monoteism propriu-zis nu avea să se întâlnească decât în religia unui singur popor din Antichitate – aceea a poporului evreu”1.

71882_scrieri_sacre_w100_h79

Perioada patriarhilor , a exodului şi a profeţilor aduc în prim plan personalităţi aproape legendare azi , dar a căror existenţă este confirmată şi pe cale arheologică . Întâmplările relatate în Vechiul Testament pe această perioadă sunt aproape incredibile , dar deloc imposibile , Vechiul Testament fiind din ce în ce mai mult acceptat ca document credibil de către cercetători . Profeţii aproape întotdeauna au condamnat mai marii vremii pentru faptele lor şi au fost respectaţi şi temuţi de popor , având ca principală atribuţie apărarea monoteismului ebraic .

Începutul iudaismului poate fi plasat imediat după cucerirea şi distrugerea Ierusalimului (586 î.e.n. ) de către trupele conduse de Nabucodonosor al II-lea2 . Epoca Macabeilor prin excelenţă expresie a victoriei naţionalismului evreu şi a cuceririi independenţei naţionale pe fondul decăderii puternicelor regate din jur aduce un suflu nou iudaismului din Israel , a cărui căpetenii se implică în soarta naţiunii tot mai mult . În diaspora evreiască din estul Orientului Apropiat încă din secolul VI î. Hr. căpeteniile religioase ale comunităţilor evreieşti aveau o autoritate neştearsă asupra evreilor , şi căpătau trecere mare şi funcţii deosebite în Regatul Babilonian , Persan sau Part . În diaspora evreiască de limbă greacă un moment crucial în perpetuarea credinţei strămoşeşti îl constituie traducerea Bibliei numită Septuaginta în secolul III – î. Hr.”3. Acest eveniment a fost în măsură să sensibilizeze şi să atragă deopotrivă credincioşi păgâni printr-o prezentare oficială într-o limbă de circulaţie largă în bazinul mediteraneean . În acest mod evreii deschideau posibilitatea apartenenţei la iudaism şi unor oameni de altă naţionalitate, renunţându-se în parte la acest exclusivism etnic-religios.

Din interior începând cu epoca Macabeilor apar două mari secte : cea a saducheilor şi cea a fariseilor . Alături de acestea polemica va fi atât de aprinsă încât peste 20 de secte religioase care gravitau în jurul religiei iudaice vor înceţoşa şi mai mult prin disputele lor şi aşa suficient de înnegurata atmosferă din societatea evreiască a acestor secole . Un eveniment religios notabil este cel al creşterii rolului sinagogii în rândul comunităţilor , dar cu menţinerea prestigiului Marelui Templu , până la distrugerea Lui.

Oarecum paradoxal iudaismul a înregistrat progrese în diaspora mai mult decât s-a întărit în Israel pe de o parte datorită notorietăţii de care se bucurau numeroşi evrei din Imperiul Roman , iar pe de altă parte asaltului de idei orientale care impresionau lumea romană . Toleranţa oferită de Cezar trebuie să fi constituit şi ea un impuls în acest sens de vreme ce Flavius Iosephus afirma cu mândrie că “ există de multă vreme în rândul poporului o puternică tendinţă pentru religia noastră;şi nu există oraş , grecesc sau barbar , unde să nu fi pătruns obiceiul celei de-a şaptea zi de odihnă şi care să nu respecte posturile şi tradiţia luminilor, ca şi multe din prescripţiile noastre alimentare “ .

125265_sacrificiul-vaca-rosie-evrei_w180(1)

Domnia lui Irod cel Mare aduce o diminuare a rolului iudaismului în societatea evreiască din punctul de vedere al politicii irodiene. Iudaismul devine dintr-un pilon central , unul secundar , afirmându-se într-un mod pronunţat , strident chiar, roadele elenismului în floare promovat de Irod , protejatul Romei . Această orientare se va perpetua de acum încolo, dar poporul evreu nu va privi cu ochi buni acest lucru. De aici şi lipsa de popularitate a tuturor celor înstăpâniţi aici în secolele următoare , dar şi lipsa de respect faţă de clasa sacerdotală ebraică care era dedată şi ea actelor de corupţie şi restrânsă la câteva familii.Aşa se poate explica duzinele de idei şi secte care aveau suficienţi adepţi în ultimele decenii ale secolului I î.e. n. – I e.n..Pe parcursul secolului I e.n. iudaismul conservator este pus în umbră de iudaismul rabinic care este nevoit să fraternizeze tot mai mult cu poporul , să-l convingă asupra necesităţii luptei pentru independenţă , forţaţi fiind de neglijenţa politicii imperiale în această provincie care promova procuratori care nu aveau nici o cunoştinţă despre trecutul şi frământările poporului evreu şi nici o sensibilitate faţă de acesta.Interesaţi numai de propriul câştig ei vor jefui provincia şi vor refuza dialogul cu autorităţile religioase evreieşti . Conştienţi că sunt un popor şi nu unul oricare al lumii care-i înconjura evreii vor declanşa primul război iudaic îmbrăţişând cele două caracteristici care-i distingea în mijlocul unui universalism care putea să amestece totul : naţionalismul şi religia . Până atunci dacă în vestul mediteranean iudaismul avea succese notabile , în Orient , iudaismul a cunoscut succese şi mai spectaculoase:convertirea unui rege din Emesa(Homs), a unui rege din Cilicia şi , mai ales , a casei regale din Adiaben, care a lăsat o amintire de neşters în analele iudaice”4. Regele Izates al Adiabenei şi toate rudele sale au trecut la iudaism sprijinind de acum înainte cu toate forţele şi posibilităţile promovarea acestei religii şi ajutorarea poporului evreu . În sud în secolul I î.e.n. existau comunităţi evreieşti , iar în preajma erei creştine iudaismul era prezent în Arabia şi existau unele triburi convertite în totalitate .

În preajma primului război iudeo-roman „ una dintre trăsăturile cele mai originale a acestei perioade – de la revolta Haşmoneilor până la distrugerea celui de-al doilea templu , în anul 70 al erei creştine – o constituie apariţia în cadrul statului iudeu a unor tendinţe divergente . Ele vor da naştere unor secte – din care, unele sunt şi partide – şi vor provoca , mai ales sub stăpânirea romană , conflicte şi ciocniri sângeroase între evrei”5 .

Principalele patru secte importante au fost fariseii şi saducheii în jurul cărora se cristalizează toată viaţa politică şi religioasă a dinastiei haşmonee , zeloţii şi esenienii6 .

Fariseii ( peruşim ) îşi aveau originea în epoca Macabeilor şi reprezentau partidul naţionalist .În secolul I î.e.n. – I e.n. a constituit o componentă importantă a poporului evreu . Erau patrioţi devotaţi şi teocraţi în acelaşi timp , dar mai moderaţi .În timpul vieţii lui Isus Hristos, fariseii aveau mai multe şcoli dintre care se distingeau cea a lui Hillel şi Şammai.

Saducheii ( sadduchim ) nu credeau în înviere , în nemurirea sufletului şi în existenţa sufletului . Erau într-o dispută continuă cu fariseii şi erau împotriva tradiţiei orale , sprijinind şi admiţând numai legea .

Paradoxul confruntării dintre saduchei şi farisei era acela că , în vreme ce saduceii aveau opinii politice liberale şi erau conservatori în gândirea religioasă , fariseii aveau convingeri politice conservatoare , în schimb erau liberali în ceea ce privea religia . Saducheii susţineau Templul , Preotul şi Sacrificiul – conceptul de iudaism existent înainte de Profeţi . Fariseii apărau Sinagoga , Rabinul şi Rugăciunea – conceptul de iudaism de după Profeţi . Saducheii formau partidul aristocraţilor şi al clasei preoţeşti ; fariseii – partidul oamenilor de rând”7.

Esenienii erau o comunitate religioasă evreiască .Ei „ nu agreau politica , astfel că s-au retras din activităţile laice şi şi-au dedicat întreaga viaţă contemplării religioase”8 .

Cele mai vechi texte găsite în comunitatea Qumran datează din jurul anului 250 î.e.n. , când laţul comunităţilor greceşti ce înconjurau Iuda abia începuse să se strângă . Idea era aceea de retragere în pustietate , de recăpătare a entuziasmului mozaic de altădată şi de a reveni în oraşe . Unii , cum erau esenienii , credeau că acest lucru putea fi făcut pe cale paşnică , prin puterea cuvântului , drept care propovăduiau în satele de la marginea deşertului . Ioan Botezătorul avea să se înscrie ulterior în această tradiţie . Alţii precum comunitatea de la Qumran , şi-au pus nădejdea în paloş”9.

Despre existenţa esenienilor vorbeşte Iosephus Flavius , Philon din Alexandria şi Manuscrisele de la Marea Moartă . Ei practicau celibatul şi erau în relaţii încordate cu preoţimea oficială10 .

250px-Josephus

Descriind ţara evreilor, Pliniu cel Bătrân descrie pe esenieni într-un mod emoţionant : „ Neam solitar şi diferit de celelalte de pe tot pământul . Ei nu au femei , se abţin de la plăcerile trupului , nu cunosc banii şi trăiesc în tovărăşia palmierilor . Zi de zi acest neam renaşte datorită străinilor , întrucât acolo se adună în număr mare oameni obosiţi de viaţă , pe care soarta şi valurile ei îi mână să adopte obiceiurile esenienilor. Astfel , lucru incredibil , acest neam în care nimeni nu se naşte este veşnic de mii de veacuri”11 .

A patra mare componentă a societăţii evreieşti o reprezentau zeloţii . Ei s-au înmulţit datorită situaţiei în care se afla poporul evreu între a doua jumătate a secolului I î.e.n. şi prima jumătate a secolului I d. Hr. .Proveneau din mijlocul populaţiei sărace şi nemulţumite şi în acest răstimp s-au înmulţit continuu . Această sectă evreiască fanatică a contribuit din plin la izbucnirea primului război iudaic .

Rezistenţa armată era , ca întotdeauna , acţiunea unei minorităţi . Fusese proclamată încă din timpul lui Irod . Prima sa manifestare spectaculoasă a avut loc în anul 6: destituirea lui Archelau şi venirea la putere a regimului procuratorilor au provocat o revoltă în fruntea căreia se afla un galilean numit Iuda . Revolta a eşuat , Iuda a fost executat,dar se născuse un partid :al kanaimilor, literal <<cei care doresc >> , cei plini de zel faţă de Dumnezeu , zeloţii12 .

Din interiorul partidei zeloţilor s-au desprins cei care sunt cunoscuţi sub numele de siccari . Aceştia formau latura radicală a zeloţilor şi-şi trăgeau numele din cuvântul latin sicca care însemna pumnal . La diferite sărbători , evenimente , pierzându-se prin mulţimile de oameni ei reuşeau să se apropie de oameni cu funcţii importante pe care-i răneau sau ucideau după caz cu ajutorul unui pumnal ascuns sub haine .

Consider important de subliniat aspectul exprimat de Josy Eisenberg în cartea sa “O istorie a evreilor “ în care el spune că denumirea de sectă este înşelătoare . “ Nu exista atunci nici iudaism oficial , nici autoritate religioasă . Singura instituţie religioasă era Templul din Ierusalim şi Tribunalul său , Sanhedrinul .Cu excepţia esenienilor , nimeni nu le contestă”13.Tot el continuă însă şi spune că multe aspecte ale doctrinei erau imprecise , lăsând loc interpretărilor , deci tot oficial nu exista nici un eretic .

Pe lângă aceste patru “secte “ importante pe care autorul acestor rânduri şi-a permis să le numească componente de bază ale societăţii ebraice din perioada romană mai existau o puzderie de secte mai mici: nazareenii, meriştii, helenienii etc.. Toate acestea demonstrează în preajma erei creştine o efervescenţă de idei14.

Primul război iudaic a avut un puternic caracter religios , iar lupta a fost dusă de către tabăra evreiască într-un mod total şi sinucigaş , fără a se trata sub nici o formă cu duşmanul declarat . Fruntaşii religioşi evrei au avut un aport deosebit în această luptă. Pierderea războiului a însemnat un dezastru naţional , dar a fost posibilă supravieţuirea învăţăturii ebraice prin centrul de la Iamnia. Înjosirea evreilor şi în plan religios a fost maximă: „ toţi evreii care trăiau în Imperiul Roman au fost obligaţi să plătească Templului lui Jupiter Capitolinul ( Capitoliu ) suma cu care ei contribuiseră înainte la întreţinerea Templului din Ierusalim15 .

Un moderat , Iochanan ben Zaccai a primit acordul Romei de a înfiinţa la Yawne un centru de învăţătură . După distrugerea Ierusalimului acesta „ a devenit centrul unei mici adunări de învăţaţi , ce instruia rabini , calcula în fiecare an calendarul evreiesc şi a preluat , pas cu pas , cu acordul romanilor , şi unele funcţii ale judecătoreşti ale Sanhedrinului din Ierusalim . Nu , nu Masada , în curând uitată , locul războinicilor şi al măcelăririi proprii violente , a rămas , de-a lungul de-a lungul secolelor , simbolul supravieţuirii şi renaşterii evreieşti , până la fondarea statului Israel , ci academia de învăţământ de la Jawne , acest lăcaş al învăţaţilor , care a fost apoi mutat în Galileea , după răscoala lui Bar-Kochba . În locul legitimării războiului (oricât de “ drept “ ar fi el ) , rabinii îmbrăţişau acum principiul non-violenţei”16 . Retragerea lui Iochanan l-a propulsat pe Gamaliel al II-lea la conducerea centrului de la Jawne , un membru al casei Hillel , foarte implicată în războiul împotriva romanilor17 .

Referitor la această perioadă Hans Küng îşi pune întrebarea : „ Ce le rămăsese , deci , evreilor din Palestina , care trăiau acum cu precădere din agricultură , meşteşuguri şi comerţul cu mătase , din punct de vedere spiritual , imediat după această catastrofă naţională ?”, răspunzând alăturat : „ Cu siguranţă nici o istoriografie nouă , niciun fel de psalmi şi literatură nouă , abia dacă mai rămăsese viziuni apocaliptice ; nu le rămăsese nicio literatură şi nicio filosofie religioasă , aşa cum demonstrase înainte marele filosof Filon din Alexandria , un contemporan al lui Isus . În loc de acestea , cel puţin deocamdată , le rămăsese numai – Legea şi comentariile Legii ! Rămăsese Scriptura ( îndeosebi cele cinci Cărţi a lui Moise , Tora ) învăţaţii şi sinagoga . Însă acum – după căderea Ierusalimului şi a Templului său – aveau să obţină o valoare ierarhică nouă :

  1. Scriptura ? Pergamentele Torei iau acum locul altarului , iar studiul Torei – împreună cu rugăciunile şi faptele bune – iau locul cultului Templului .

  2. Cărturarul ? Rabinii urmează acum castei preoţilor ; demnitatea rabinică , obţinută prin instrucţie de către învăţător , înlocuieşte din ce în ce mai mult demnitatea succesorală a preoţilor şi leviţilor .

  3. Sinagoga ? Casa locală pentru adunare , rugăciunea şi comunitatea înlocuieşte Templul din Ierusalim”18 .

Impunerea celebrului impozit pentru evrei nu a fost în măsură să aducă prejudicii majore deosebit de activei populaţii evreieşti . Vitalitatea acestei naţiuni şi deosebita influenţă de care se bucurau fruntaşii iudaismului rabinic care supravieţuise dezastrului din 70 e.n. sunt ilustrate în timpul celui de-al doilea război iudaic când la începutul său cel mai influent rabin al vremii desemnând pe Bar-Kochba ca fiind drept Mesia , reuşea să mobilizeze toate resursele umane şi materiale ale evreilor. Succesele au fost repede contrabalansate de insuccese şi eşecul celui de-al doilea război iudaic a înjosit demnitatea evreiască şi a spulberat toate visele şi speranţele evreilor. Nevoiţi la o revizuire şi o repliere a iudaismului rabinic faţă de autorităţi , dar chiar şi în condiţiile grele ale noii situaţii în secolele II-III e.n. , iudaismul străluceşte prin erudiţia şi creativitatea reprezentanţilor săi. Iuda-Ha-Nasi este doar unul dintre cei mai importanţi care a reuşit să impulsioneze sub grija şi influenţa casei sale numeroşi învăţaţi evrei care în câteva decenii vor crea în şcoli celebre din Palestina şi din Babilonia. Marea perlă a creaţiei evreieşti din această perioadă este lucrarea Mishna şi a cărei definitivare coincide cu un nou val de persecuţii şi alt val de exilaţi, inclusiv dintre cei mai mari erudiţi evrei care vor deschide în alte tărâmuri „ Academii” de frunte pentru studiul gândirii şi culturii evreieşti .

300px-Cave_of_coffins

În relaţia iudaismului cu creştinismul încă dintre anii 90-100 e.n. exista introdusă în liturghia din sinagogă o rugăciune împotriva creştinilor prin care aceştia erau stigmatizaţi. Relaţia iudaism-creştinism va fi urmărită şi în celelalte capitole şi privită din mai multe puncte de vedere .

Dacă în timpul dinastiei Severilor persecuţiile nu au fost de mare amploare , secolele IV-V s-au dovedit nefaste pentru iudaism şi poporul evreu deoarece triumful creştinismului şi rolul de frunte al acestuia în interiorul statului bizantin şi în Occident a găsit în iudaism şi în evreu un rival principal . Sfinţii Părinţi ai acestei perioade , adevăraţi teoreticieni în această problemă centrală din punctul de vedere creştin , vedeau existenţa iudaismului încheiată , privind prin prisma orologiului lui Dumnezeu , odată cu pătimirea lui Isus Hristos , iar evreul era acuzat în această perioadă de uciderea Fiului lui Dumnezeu şi asociat cu forţele cele mai malefice ale Universului , cu Diavolul însuşi . Din interior, iudaismul păstra aceaşi atitudine de respingere faţă de creştini şi înregistra câteva succese proprii atât în Palestina , cât şi în Regatul Part : Talmudul Babilonian şi Talmudul din Ierusalim. Aceste două mari capodopere în condiţii normale ar fi putut relansa iudaismul şi poporul evreu , dar definitivarea lor a coincis cu noi persecuţii în Bizanţ şi la perşi .

145499_citind-torah_w100_h79

Generaţiile de tanaim şi amoraim au fost în măsură să contribuie la perpetuarea tradiţiei evreieşti şi la formarea continuă de mari învăţaţi chiar dacă vremurile le erau vitregi . După cum vom vedea şi în celelalte capitole contribuţia acestora la zestrea culturală a Orientului Apropiat şi chiar a întregii lumi antice a fost nepreţuită.

1 A. Hârlăoanu,op.cit., p. 425

2 Ibidem,p. 427

3 J.Eisenberg,op . cit., p.99

4 Ibidem , p. 96

5 Ibidem , p.62

6 Ibidem , p.63

7 Max I.Dimont, Evreii , Dumnezeu şi istoria , Editura Hasefer, Bucureşti , 1997 , p.96

8 Ibidem

9 P.Johnson, O istorie a evreilor , Editura Hasefer , Bucureşti , 2003 , p.86

10 J.Eisenberg, op.cit. , p.63

11 Pliniu cel Bătrân , Naturalis Historia ,V, 73, ediţie îngrijită,prefaţă şi note de Ioana Costa,Editura Polirom , Iaşi,2003-2007

12 J.Eisenberg , op. cit . , p. 75

13 Ibidem , p.63-64

14 Ibidem, p. 62

15 A. Hârlăoanu, op. cit. , p. 349

16 Hans Küng , Iudaismul , Editura Hasefer , Bucureşti , 2005 , p. 153

17 Ibidem

18 Ibidem , p. 154

Advertisements

2 thoughts on “Iudaismul – evoluţii şi consecinţe ( sec. I î.e.n. – VI e.n.) !

  1. Pingback: Iudaismul – evoluţii şi consecinţe ( sec. I î.e.n. – VI e.n.) ! | balajradualin

  2. Ana Moldovanu:Conform legislaţiei een viraoge, salariul Dvs se stabileşte een dependenţă de rezultatele individuale.Drept limită minimă şi garanţie a statului serveşte cuantumul minim garantat al salariului een sectorul real, care eencepeend cu 1 mai curent este stabilit een mărime de 1300 lei, calculat pentru un program complet de lucru de 169 ore een medie pe lună (Hotăreerea Guvernului nr. 260 din 25.04.2012).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s