Ziua Europei 2015, Noaptea Europeană a Muzeelor 2015 , “Țara Cocorilor”, Referendum, Nomen Artis !


Luna Mai 2015 s-a dovedit deosebit de generoasă. Luna Iunie 2015 este promițătoare.Un soare plăcut și ploi liniștite și călduțe. Cel puțin în Bihor nu au fost situații extreme , precum în nord-vestul extrem al țării pe unde a căzut și grindină. Tinerii deosebit de voioși își diversifică activitățile mai mult decât oricând cu energii crescute și nebănuite. Îi motivează tot ceea ce îi înconjoară. O inflorescență fără precedent în anii anteriori ne copleșește prin cromatică și dimensiune. Sentimente suave ne încearcă în apropierea verii precum în versurile poemului “Simțire” al lui Jean-Nicolas A. Rimbaud : “ În seri de vară-albastre , voi merge pe poteci / Printre țepoase grâne , strivind otava verde,/ Și tipărindu-mi pașii în firele ei reci , / Îmi voi lăsa-n vânt părul – ușor să mi-l dezmierde”.

160px-Arthur_Rimbaud

Ziua Europei se sărbătorește după cum bine știm în fiecare an la 9 Mai. În acest an numeroase manifestări au fost susținute, dorindu-se revitalizarea optimismului românilor și implicarea tinerilor în acțiuni care dezvoltă armonios încrederea în valorile europene. Ușoare scepticisme răbufnesc periodic , iar Marea Britanie dezbate intens problema europeană , dar cred că prudența și atașamentul față de valorile tradiționale europene și relațiile economice preponderent îndreptate către Uniunea Europeană îi va convinge în cele din urmă să nu refuze un loc de cinste în interiorul statelor europene. Ideea unității europene este foarte veche pierzându-se în Evul Mediu și având ca exemplu antichitatea greco-romană și experiențele celto-germanice. În secolul XX se contura filosofia husserliană care în lucrarea “Criza Umanității Europene și filosofia” susține necesitatea unității europene aducând o critică coerentă încă din perioada interbelică . Cuvintele lui se regăsesc încă într-o anumită măsură și în zilele noastre prin întrebări și abordări frapante : “Cum se face că nu s-a ajuns deloc , în această privință , la o medicină științifică, una a națiunilor și comunităților supranaționale ? Națiunile europene sunt bolnave, Europa însăși se află, se spune, într-o criză. Ceva în genul terapeuticii nu lipsește însă cu totul aici. Într-un fel, suntem chiar inundați de un torent de propuneri totodată naive și exaltate”. În același spirit și ton , Edmund Husserl lansează ideea de configurație spirituală , culturală europeană : ” Cum se caracterizează configurația spirituală Europa ? Prin urmare , nu Europa într-un sens geografic , înțeleasă ca o hartă, ca și cum cercul oamenilor care trăiesc împreună teritorial ar fi aici cel care ar delimita omenirea europeană. În sens spiritual , de Europa aparțin în mod evident și dominioanele engleze , Statele Unite etc. Nu însă și eschimoșii, indienii din menajeriile târgurilor sau țiganii ce vagabondează mereu în Europa. Este vorba aici de unitatea unei vieți spirituale , a unei acțiuni, a unei creații spirituale, incluzând și scopurile , interesele , grijile și eforturile, instituțiile și modalitățile de organizare”.

tricolor  276377_100006287911771_1314798113_q

La mijlocul lunii mai 2015 a fost organizat la Oradea – Târgul de Carte Gaudeamus. Sub acoperișul unui cort imens amenajat au expus oferta mai multe edituri de prestigiu din întreaga Românie ( Humanitas, Nestor, Editura Universității din Oradea etc.). Deosebit de multe persoane au fost interesate, iar standurile au fost generos vizitate, însă sunt convins că în privința cumpărătorilor lucrurile au lăsat de dorit. Am vizitat și eu , bineînțeles, interesându-mă într-un mod deosebit lucrări apărute de sonet, poem sau eseuri. Nu credeam să găsesc ceva care să surprindă , deși mi-aș fi dorit , tocmai din cauză că mă informez despre trendul din domeniu și știu cam ce apare. Întâmplător, dând un banal search pe Internet la numele propriu pentru a vedea cam câte rezultate apar , am observat pe a doua pagină un rezultat despre care nu știam nimic. Am dat click și am rămas uimit că în ediția electronică a uneia dintre cele mai importante reviste de cultură universală din RomâniaNomen Artis mi-a fost publicat un articol care-l aveam pe blogul personal. Revista este extraordinar de bine realizată atât prin conținut , cât și prin grafică și colorit. O revistă de-a dreptul divină, sublimă. Culmea situației este că nu știu la cine să mulțumesc . Reprezintă o adevărată binecuvântare apariția ei lunară în condițiile în care mari rețele literare din România sunt amenințate cu dispariția ( cititordeproză sau reteaualiterara).

Fotogr.0298 Fotogr.0297 Fotogr.0299 nomen-artis-40-coperta1-3568342_135x192 nomen-artis-45-coperta1-3580213_135x192

În aceași zi , 16 Mai 2015, am participat și la Noaptea Europeană a Muzeelor. La Oradea maiestuosul Palat Baroc s-a deschis tuturor privirilor dezvăluind cu generozitate valorile culturale și spirituale ale Bihorului și modul în care rezonăm cu valorile universale și europene. În deschidere , directorul Muzeului Țării Crișurilor Oradea, Aurel Chiriac , a întâmpinat jovial vizitatorii și audiența , iar expozițiile au încântat în special pe cei mici care au avut ocazia chiar să îmbrace costume medievale sau să pozeze în postura de militar sau baron, domniță sau ducesă. Expoziția a prezentat sub numele de ” Haina îl face pe om – Șase secole de istorie vestimentară” și este deschisă până la mijlocul lunii iunie. În același timp a putut fi vizitată o expunere a secției de etnografie ( obiecte cultice, ouă încondeiate) și expoziția de grafică și pictură Sűtő Petre Rozália.

Fotogr.0304 Fotogr.0302 Fotogr.0305 Fotogr.0301 Fotogr.0300 Fotogr.0307 Fotogr.0308 Fotogr.0309 Fotogr.0312 Fotogr.0310

Tot în această perioadă a trebuit să particip la petrecerea pe ultimul drum a uneia dintre mătușile care locuiesc în Oradea. A decedat la vârsta de 83 de ani și a fost soția fratelui bunicului din partea mamei. Dumnezeu să o odihnească în PaceSoțul dumneaei a fost ofițer de aviație a armatei regale a României în al doilea război mondial. A participat la lupta aviatică de la Odessa , una dintre cele mai ample din istorie de unde a reușit să ajungă la București într-o singură aripă și la lupta pentru Budapesta . După încheierea războiului , deși a luptat împreună cu rușii după 1944 împotriva naziștilor , n-a fost iertat și a făcut cinci ani la canal. Când aveam vreo trei anișori am fost dus în vizită de către bunica la vila lor din Oradea. Era o casă impunătoare la care ajungeai după urcarea câtorva zeci de trepte, cu camere relativ spațioase cum nu mai văzusem eu până atunci. Bunica s-a dus să vorbească cu mătușa separat , iar pe mine m-a lăsat în compania unchiului Dumitru Costa pe holul lung al clădirii luminat grațios de razele soarelui care pătrundea fără să deranjeze dincolo de geamurile imense orientate către miazăzi. Mă văd și acum așezat în hol pe o canapea care-mi părea imensă atunci, cufundat în ea practic, iar picioarele atârnând de la genunchi fără a atinge covorul de pe podea. Privind în jos sfios la început, îmi vedeam ghetuțele negre strălucitoare și ușor bombate. Discuția începuse și constatam întrebări bine dirijate și structurate adresate cu căldură și tact. O mică personalitate a orașului care era vizitată de marile personalități ale orașului mi se adresa . Rețin că avea un corp atletic fără a exagera , dar greutățile își lăsaseră amprenta și încărunțise complet. Statura dumnealui era una impunătoare și lăsa impresia unei atitudini dârze situate între gravitate și bunădispoziție. Țin minte că m-a întrebat despre părinți , despre pasiunile mele. Apoi într-un moment de tăcere a spus câteva cuvinte cu jumătate de gură, ceva ca pentru sine, dar aceste cuvinte ,pe care eu n-ar fi trebuit să le aud și poate nici nu le-aș fi auzit dacă întâmplător n-aș fi urmărit ondulațiile buzelor când au fost rostite, m-au urmărit și onorat deopotrivă.

Fotogr.0325 (Dumitru Costa) Fotogr.0324(Fotografie anii 1940-1945 – străbunicii în față , bunicul și fratele Dumitru Costa – stânga/dreapta spate)

O sesiune de comunicări a secției Istorie a Universității din Oradea a prilejuit și participarea mea cu un studiu despre diaspora evreiască. O povestioară delavranciană prezintă un dialog filosofic copil-bunic. “ -Tată-moșule , dar cocorii unde se duc când se duc? / – În țara cocorilor … “ . Pentru japonezi cocorii reprezintă renașterea, statornicia, simbol al fericirii , al dragostei, al longevității, al credinței maritale. Ei pot reprezenta prin zborul lor atât de bine lumea speranțelor , imaginarului , viselor, a aspirațiilor către tărâmul cunoașterii. Așadar universitățile se prezintă anual prin oferte miilor, milioanelor de studenți , ca adevărate “țări ale cocorilor” spre care se îndreaptă toți cei care doresc ceva de la viață în domeniul intelectual. Mai , mai că-mi vine și mie să spun precum mai departe copilul în celebra povestioară : “ aș vrea să-mi crească și mie aripi și să zbor sus de tot” sau ca “păsările Cerului” să-mi destăinuie tainele lor. Dar de la aspirația către “țara cocorilor” și statutul de “rinocer” ionescian nu există decât un pas.Participanții la sesiune au fost mult mai puțini decât se anunțaseră , dar cei mai selecți. La secția de Istorie Veche și antică aș enumera : prof. univ. dr. Sever Dumitrașcu, septuagenar, care a prezentat într-un mini-eseu intitulat ” Jocul cu istoria “ opinia proprie asupra responsabilităților care apasă asupra slujitorilor acestei discipline. În condițiile în care persoane obscure reușesc să predea disciplina istorie este deosebit de dificil să fie menținută adevărata rațiune a existenței disciplinei în sine sau dezvoltarea abilităților la elevi. Friedrich Schiller vedea istoria ca pe o veritabilă “Judecată de Apoi” . Dr. Ioan Crișan, muzeograf, a participat cu ipoteze privind originea și datarea unui vas ceramic care poate fi încadrat între secolele VIII-X. Bineînțeles, nu sunt de acord cu toate opiniile dumnealor , dar acest fapt ține de democrație, însă le port un respect situat la cote înalte. Și aș dori să le transmit că sunt situații când trebuie să dialogăm și că eu atunci când tac o fac ca mieii , nu ca lupii. Într-un interviu , Ion Rațiu spunea magistral : ” Am să lupt din toate puterile să poți să nu fii de acord cu mine”.

Fotogr.0313 Fotogr.0314 Fotogr.0315

Capitala Bihorului dorește o fuziune cu o comună apropiată – Sânmartin. Există rațiuni strategice și economice considerabile. Se dorește valorificarea potențialului Băilor Felix și creșterea numărului de locuitori ai orașului cu persoane care deja duc o viață citadină într-o mare măsură. În acest sens a fost organizat un Referendum în luna mai 2015 prin care s-a dorit obținerea acordului cetățenilor din ambele părți implicate în proiect. La Oradea s-a organizat și un concert dedicat referendumului prin participarea unor trupe renumite ( Voltaj, Antonia, Alex Velea ) și a numeroși participanți din ambele localități . Primul tur al referendumului a avut succes la Sânmartin , dar a eșuat la Oradea. Urmează ca la 14 Iunie să se organizeze un nou referendum la Oradea care sperăm spre binele tuturor să fie validat pozitiv.

Fotogr.0296 Fotogr.0295 Fotogr.0292 Fotogr.0291

În învățământ emoțiile elevilor de clasa a XII-a continuă prin serenade, festivități de absolvire și banchete. Acum își mai face loc binedispoziția și destinderea, dar peste o lună încep examenele de bacalaureat. Le urez și pe această cale mult succes tuturor ! Sperăm ca luna iunie să fie și mai rodnică ! La Mulți AAAAAni – tuturor copiilor cu ocazia zilei de 1 Iunie !

Fotogr.0316 Fotogr.0317 (1) Fotogr.0319 Fotogr.0321 Fotogr.0320

Am trăit să văd ceva cu adevărat decent transmis la vreo televiziune din România. Televiziunea Română a transmis Gala Premiilor Uniter. Pot să spun că a fost cu adevărat înălțător. Bun simț, zâmbete, decență, muzică simfonică și toate acestea pentru a premia excelența. Am putut să zâmbim împreună cu Ion Caramitru atunci când Toni Grecu a sintetizat insistând că succesul galelor UNITER este : nicio gală fără Ion Caramitru.

Vă doresc inspirație consistentă, prosperitate dăinuitoare, sănătate deplină !

 

Advertisements

4 thoughts on “Ziua Europei 2015, Noaptea Europeană a Muzeelor 2015 , “Țara Cocorilor”, Referendum, Nomen Artis !

  1. Pingback: Ziua Europei 2015, Noaptea Europeană a Muzeelor 2015 , “Țara Cocorilor”, Referendum, Nomen Artis ! | balajradualin

  2. Pingback: Ziua Europei 2015, Noaptea Europeană a Muzeelor, Nomen Artis ! | regatulpovestilor

  3. Pingback: Ziua Europei 2015, Noaptea Europeană a uzeelor, Nomen Artis ! | My Blog

  4. Pingback: Ziua Europei 2015, Noaptea Europeană a Muzeelor, Nomen Artis ! | matinalcafe

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s