Toamna 2015, Marche Arriére… ,Monsieur , Marte și Super-Luna, Lumea și Copilul !


Într-un sfârșit de septembrie  2015 acoperit de nori groși și ploi dense care amplifică indispozițiile și regretele, ilustrând o toamnă clasică venită parcă prea devreme, încercăm să ne facem loc și să alungăm fără succes nostalgiile și neînțelesul din noi. Abia la început de octombrie 2015  s-a mai înseninat . O super-lună sângerie a alimentat credințe și superstiții mult mai vechi privind sfârșitul apocaliptic al planetei și a amplificat forfota generală. Astronomi și astrologi au fost cu toții la datorie și au încercat să explice cât mai complet fenomenele astrale. Horoscopurile au excelat și ele în preziceri dintre cele mai diverse. Personal am avut doar o mică temere : Terra ușor epuizată și dereglată de activitățile umane să nu fie afectată și zgâlțâită prea tare de o apropiere de excepție a Lunii , dar n-am mizat deloc pe acest scenariu. Am avut însă alte motive mult mai terestre de îngrijorare.

banca eclipsa-de-luna-2014-680x365

Am avut ocazia să verific încă o dată care-mi sunt cu adevărat persoanele de sprijin în luna septembrie și asta nu pentru că este luna zilei mele de naștere. Cu această ocazie am primit urările pe Facebook și cea mai importantă din partea mamei, dar aș dori să istorisesc un pic cele întâmplate. Eram în punctul când credeam că am ajuns la liman și chiar credeam că multe dintre lucrurile urâte și mizerabile nu-mi mai pot fi instrumentate fie și numai dintr-un minim respect. M-am înșelat amarnic. La liceul la care aveam continuitate pentru acest an școlar am fost anunțat abia când au început cursurile școlare ( 14 septembrie )  că de fapt orele de istorie s-au volatilizat. Bineînțeles am început să mă agit : am dat telefon la inspectorul de specialitate, am fost în audiență la inspectorul general și inspectorul de resurse umane al Inspectoratului Școlar Județean Bihor. Acolo am fost liniștit în ziua respectivă și am fost trimis acasă convingându-mă că situația s-a soluționat. Am insistat că nu doream neapărat orele de istorie de la liceul respectiv dacă mi se oferea ceva în altă parte. A doua zi însă situația cu toate asigurările primite rămăsese aceiași. Marche Arriére , Monsieur ! 

caragealiana-012

Nu-mi venea să cred că persoane care se pretind atât de onorabile puteau să mă ducă de nas atât de mizerabil. Avusesem însă semnale încă din vară că mi se pregătea ceva când la lecția asistată la clasă  o doamnă inspectoare într-un act de unilateralism cras mi-a acordat o notă mică și nemeritată după prestația altfel excelentă avută la clasă. Nota la examenul de titularizare din acest an a fost de asemenea crunt ciuntită. Am mai încercat o dată revenind pe la fiecare dintre persoanele în funcțiile amintite. Au început să-și paseze reciproc responsabilitatea trenând orice soluționare. La fel de grav era faptul că pierdeam și cursul la care eram înscris și unde o subvenție impotantă îmi putea intra în cont. Supărat la culme, sentimentele nu se pot descrie, nu credeam că așa ceva este posibil în secolul XXI, mi-am promis să nu mai acționez în niciun fel și să nu mai pierd timpul încercând o soluționare. De-a lungul acestei experiențe de opt ani toate erorile celorlalți au fost premiate , dar Doamne ferește să fi greșit eu cumva… Nu s-a întâmplat nimic : toți merg fericiți la serviciu și sunt promovați. Am regretul că las în sistemul de învățământ zeci de mii de persoane care au în spate veritabile plagiaturi ,gen copy/paste, pe post de proprietate intelectuală și care au nerușinarea să solicite timp de o viață întreagă salarii din bugetele statului român. P.S. : [Ironia situației face ca acest cuvânt – plagiat –  să provină din limba latină ( plagium – și, din câte cunosc eu, însemna inițial răpire/furt de copii sau sclavi)].

În acest fel sunt în căutarea unui loc de muncă după absolvirea unei facultăți de lungă durată și a unui masterat, a obținerii gradului II didactic și a unei munci de opt ani în care am luptat din răsputeri să sădesc acea sămânță divină și acel suflu inovator care să poată ulterior provoca reformarea durabilă a învățământului românesc. Eram înscris la gradul I didactic , iar lucrarea era deja terminată și trimisă la coordonator, deși trebuia susținută doar în anul 2017.  Am studii publicate în reviste și câteva lucrări care au o anumită valoare științifică. Public constant și de o anumită calitate pe blogurile personale… Am eșuat însă ! M-am întrebat însă trăgând adânc aer în piept precum Victor în desenele animate : “Doamne, de ce mi se întâmplă mie?”

În fine, viața trebuie să meargă mai departe și sub o anumită formă, nefiind nici om de afaceri , nici om politic, trebuind să trăiesc fără posibilitatea de a alege demn altceva într-o Românie care nu are dezvoltat decât un sistem clasic și doar formal , va trebui să găsesc o modalitate … pe orizontală (“de luptă la baionetă” ) de a mă adapta și descurca . Dar mai cred că această situație s-ar potrivi cel mai bine celeilalte căruțe mult mai pline și care ar trebui verificată în privința modului în care și-a obținut diplomele , bunurile financiare și materiale. Poate greșesc eu, spun doar … poate sau poate în urma celor scrise mă vor chema dumnealor în justiție. Eu din prea bună creștere nu o fac. N-aș dori să transform aceste rânduri într-un “jurnal al fericirii” steinhardtian sau obsedat de perpetuarea spiritului neocomunist să le asemui lucrărilor Herthei Müller , laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, aluzie la cursul despre comunism la care am fost înscris, dar mă îndoiesc că această întreagă clasă a intelectualității românești atât de infatuată și lipsită de respect față de celălalt va obține vreun Nobel vreodată. După cum se comportă parcă ar avea fiecare două premii de acest gen.

Deosebit de interesat am așteptat comunicatul oficial al specialiștilor de la NASA privind descoperirile despre planeta Marte. Așa cum arată datele există certitudinea existenței apei pe planetă semn că în urmă cu mult timp planeta ar fi putut avea atmosferă și ar fi putut fi propice dezvoltării unor forme de viață. Multe site-uri s-au grăbit încă de la începutul verii să susțină existența vieții pe planetă având la bază imagini mai mult sau mai puțin reale transmise de către misiunea americană. Am fi mai liniștiți dacă am ști că zeul Mars atât de puternic, triumfător și mândru ne-ar oferi protecția lui, dar ca oameni am dori cu atât mai mult să ne facem cunoscuți ca o civilizație pașnică pentru Univers.

2431

Puteți spune că viziunile sunt prea înalte date fiind condițiile și aveți dreptate, dar sunt liber să mă întreb și dumneavoastră la fel asupra a ceea ce ne dorim și asupra a ceea ce se întâmplă. Uniunii Europene i se cere să răspundă în timp util responsabilităților și situațiilor mai mult decât SUA datorită sistemului social mai proeminent și eficient. România se pare că se îndreaptă către o criză politică nedorită având în vedere recenta moțiune de cenzură, dar statele europene mai dezvoltate ar trebui, datorită posibilităților imense, să sprijine și implementeze deosebit de rapid noi tehnologii și strategii de dezvoltare socială și culturală durabilă. Până la urmă competiția economică ar trebui să le impună. Îmi amintesc critica lui Roger Bacon ( sec. XIII) la adresa civilizației europene care spunea că succesul mongolilor constituie triumful  tehnologiei și filosofiei asupra ignoranței. O formă a tiparului era cunoscută în lumea asiatică din secolul XIII. Ulterior , poate și datorită criticii, civilizația europeană a devenit port-drapel al umanității. O cultură și civilizație relativ unitară născută din puzderia națiunilor europene care fascinează de peste un mileniu.

1148992

M-am întrebat la un moment dat dacă există vreo mare metropolă a lumii care n-a fost cucerită în ultimul mileniu și n-am identificat niciuna. Majoritatea nici măcar un secol.Este pe aproape din cunoștințele mele doar una singură : Londra – care de la Wilhelm Cuceritorul (1066) n-a mai fost ocupată. Este doar o reflecție asupra perenității și stabilității în lumea noastră la nivel macro. De cealaltă parte o preocupare care ar trebui să existe este : copilul. Această făptură atât de fragilă trebuie modelată armonios pentru a exista garanția unei generații promițătoare. În lumea etruscă a existat mitul zeului-copil , Tages, care a oferit tăblițe țăranilor cu cunoștințe despre agricultură, arhitectură, astronomie. Mitul susține așadar existența precocității infantile, iar eu agreez deosebit de mult copiii deosebit de creativi și interesați de preocupările intelectuale și de tainele Universului în care trăim. În realitate, eu cred însă că așa ceva este posibil doar în urma unor acumulări imense în societate din punct de vedere cultural și tehnologic și a moștenirii unor trăsături genetice excepționale ale tânărului individ. Altfel discutăm despre societăți non-viabile , de comunități în interiorul cărora dialogul se reduce la un grobianism monstruos. Aș dori să observați că nu insist asupra educației ratate de care am beneficiat eu și în mare parte generația mea.

La Oradea au început zilele orașului ( Toamnă Orădeană 2015 ) ( 2-12 oct. 2015 ), iar majoritatea activităților vor avea loc în recent amenajata Cetate Oradea cu invitați dintre cei mai cunoscuți. Deși orașul se găsește într-o forfotă a transformării accentuată și nefinalizată încă,festivitățile se pare că vor atrage un public numeros.

toamna-oradeana-5-600x389

Vă doresc o lună octombrie 2015 de succes, de excepție !

 

 

 

 

 

 

Advertisements

3 thoughts on “Toamna 2015, Marche Arriére… ,Monsieur , Marte și Super-Luna, Lumea și Copilul !

  1. Pingback: Toamna 2015, Marche Arriére… ,Monsieur , Marte și Super-Luna, Lumea și Copilul ! | matinalcafe

  2. Pingback: Toamna 2015, Marche Arriére… ,Monsieur , Marte și Super-Luna, Lumea și Copilul ! | My Blog

  3. Pingback: Toamna 2015, Marche Arriére… ,Monsieur , Marte și Super-Luna, Lumea și Copilul ! | regatulpovestilor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s