Archive | September 2017

“Verticalități în alb și negru”, “Credință și rațiune”, “Sindrom 40”, Ziua Limbii Române !


Un debut timid de toamnă menit să ne mai răcorească puțin după o vară dominată de arșiță. Personal, mi-aș dori ca această regină a melancoliilor să fie cât mai lungă. Frunzele și florile pălesc ușor, fiind destul de năucite, iar firele de electricitate aliniază înduioșătoarele rândunele care se consultă în privința viitoarei peripeții către zări cu temperaturi mai australe.

  

Ușor indispus, poate și din cauza interactivității și flexibilității din jurul meu, am petrecut multe zile acasă unde ceaiurile, rareori o cafeluță cu lapte, mi s-au destăinuit dimineața și au dorit să mă remonteze. Câteva postări zilnice pe un blog secundar personal pe care doresc să-l remodelez m-au preocupat și pot să spun că m-au înduioșat, de asemenea, cei trei boboci de gâscă ( doar trei anul acesta) ai mamei, atât de cuminți încât pot fi mângâiați și alintați, deși acum sunt destul de mari. Bineînțeles, preocupat cu adevărat am fost ( dincolo de situația personală, nu prea roză) de agenda națională și internațională care dă în continuare suficienți fiori. Terorismul sau acțiunile personale ale unor dezaxați mintal au înroșit marile capitale și orașe ale Europei ( Barcelona, Bruxelles, Paris, Londra). La Barcelona dimensiunea situației a devenit atât de amplă și îngrijorătoare încât a necesitat ieșirea în stradă a peste o jumătate de milion de demonstranți împreună cu regele Felipe. Un fenomen necicatrizat, de neînțeles (oare?), care are țintă expresă Europa, persistă. Relații mafiote și eterna problemă a rinocerilor (ionescieni). S.U.A. a fost traversată de o eclipsă totală de soare care atras atenția multor specialiști și a sensibilizat sau mobilizat un segment important al populației. Imaginile eclipsei au fost fabuloase, iar presa relata despre efecte nedorite ale acesteia care doar la americani puteau fi atât de majore: panică, iritații oculare, campinguri ( observatoare ) abandonate și dezolante. România rezistă încă, deși parcă se pregătește ceva, iar polemica ( cultă ) A. Pleșu – K. Hunor ar necesita dezbateri mai ample, dialog mai consistent.  În fine, doar câteva gânduri !

În zilele petrecute prin urbe am încercat să revăd orașul cu vechi și nou. Vorbesc despre Oradea care se găsește în transformare și sper să poată menține ritmul și să reziste provocărilor. Deși nu prea mă dau banii afară din casă (recunosc) poposesc prin câteva locuri bine cotate ale orașului. Vă recomand, spre exemplu, cafeneaua Ristretto unde în această vară am consumat de câteva ori limonadă, smoothie sau capucino de bună calitate. Îmi place să cred că nu întâmplător se găsește lângă Librăria Humanitas unde de asemenea se pot consuma ceaiuri bune, dar aruncați privirea și pe la cărți. Îi acord credit lui V. Hugo : “Cărțile sunt prieteni reci, dar siguri”. Bineînțeles se pot aduce numeroase obiecții, ele ne avertizează, ne formează în lipsa chiar a unor înclinații deosebite, dar odată însușite cunoștințele și conștientizând complexitățile devenim uneori apatici și nefericiți. În mare măsură însă e doar starea de dinaintea depășirii unui prag care părea insurmontabil. Mă convinge un pasaj din “Elogiul nebuniei” al lui Erasmus din Rotherdam, umanist de dimensiune mondială:“Parcă-i aud deja pe filosofi împotrivindu-se: “Dar nefericirea înseamnă să fii prost, să trăiești în greșeală și neștiință”. Însă, prieteni, acesta este omul. Căci nu văd de ce i-ați zice nefericită unei ființe care trăiește potrivit cu obârșia, creșterea și firea sa. Nu este aceasta legea a tot ce există? Nimeni care nu iese din starea sa naturală nu poate fi nefericit, altfel s-ar putea spune că omul este de plâns că nu poate zbura ca păsările sau merge în patru labe ca dobitoacele, sau că pe fruntea lui nu cresc coarne ca ale taurilor. Tot așa un cal ar fi nefericit pentru că nu știe gramatică și nu înfulecă prăjituri, iar soarta taurului ar fi jalnică, neputând el deprinde niciuna din învățăturile Academiei”.

  

Am participat la un eveniment deosebit de important găzduit magistral de Salonul Ratio&Revelatio. Mihail Neamțu a venit la Oradea propunând o dezbatere deosebit de amplă și complexă care cuprindea practic toate fațetele societății românești actuale ( social, politic, economic, cultural, religios-filosofic). “Verticalități în alb și negru” s-a desfășurat sub auspiciile unui discurs complex și pretențios al marelui om de cultură și gânditor care este Mihail Neamțu. Tânăr și implicat chiar și în politică, el a reușit să se afirme în cadrul restrâns al profesioniștilor români care sunt sensibili la religie, filosofie și dialog social, deși are chiar și câțiva cârcotași. A reușit să contureze câteva idei privind și educația, domeniu pe care îl stăpânește la fel de bine. De verticalitate are nevoie bineînțeles întreaga societate românească, dar ea nu se poate impune decât prin voință și printr-un catharsis general, altfel verticalitatea este o floare de colț solitară observabilă în anumite condiții și momente istorice la un număr de populație care variază între un milion și zece milioane de locuitori. Evenimentul a prilejuit lansarea cărților proprii ale lui M. Neamțu la Oradea dintre care am achiziționat : “Credință și rațiune”. Cartea m-a impresionat prin dialogul antrenant dintre autor și marile personalități intervievate. Ideile dezbătute și profunzimea abordărilor o recomandă cu atât mai mult cu cât ea beneficiază de recenzia lui Teodor Baconschi care își exprimă opinia inclusiv asupra titlului atât de vehiculat încă din epoca medievală:“Tema ratio et fides  comportă multiple armonice: intelectualism vs pietism, elitism vs religiozotate populară, culturalism vs mistică (supra)naturală, autonomie vs teonomie, scientism vs intuiționism, cunoaștere pozitivă vs cunoaștere apofanică, empirism vs spiritualism, progresism vs fundamentalism etc.”. Am avut șansa să adresez chiar întrebări în condițiile în care evenimentul a fost televizat, iar eu am fost luat pe nepregătite, neavând întrebări pre-pregătite. Mi-am dorit un dialog și nu am adresat întrebări seci, dar parcă vocea nu a fost cea personală datorită elementului surpriză și a ușoarelor emoții. Am revăzut înregistrarea pe youtube și sunt mulțumit pe trei-sferturi în privința prestației personale. M. Neamțu a continuat cu lansarea cărții “Fenomenul Trump” la Primăria Oradea, dar din păcate nu am participat.

    

Interesat de poezie, m-am străduit să abordez genuri mai pretențioase ale acesteia: sonet, glosă, haiku. Singura glosă proprie de până acum am dedicat-o (Zilei) Limbii Române ( 31 August). Sper să evoluez cât mai mult prin concretizarea mai multor poeme, deoarece ideile nu îmi lipsesc, iar compunerea lor deconectează și are un efect terapeutic. Nu-mi vine să cred cum a trecut timpul. Peste o săptămână împlinesc patruzeci ( 40 ) de ani și nici măcar nu îmi dau seama cum ar trebui să sărbătoresc momentul celor patruzeci de toamne. Poate îmi dați dumneavoastră o idee, cine știe?! 

Vă doresc o lună septembrie 2017 pe care să o valorificați la maxim, prosperitate, beatitudine !