“Ondine”, Oraşe-Magnet, Reforma 500, Pax Americana !


Toamna pare a se regăsi în tot ceea ce ne înconjoară în acest sfârșit de Septembrie 2017 și început de Octombrie 2017. Este una blândă însă, cu zile în care razele distante și reci ale soarelui ne mângăie sau cu ușoare ploi răzlețe. Grădinile își devoalează roadele, iar gutuiul încărcat din curte răspândește o ușoară mireasmă de prospețime. Deplâng soarta celor care au avut de suferit din cauza capriciilor meteorologice ( în special în Transilvania ).

 

La Biblioteca Județeană Gh. Șincai Oradea un club de lectură numit Synesthesia reunește lunar câțiva pasionați de literatură universală. Deși am dorit de foarte mult timp să particip nu am reușit din diferite motive. Acum însă nu am putut să rezist. Ultimele două întâlniri au propus două lucrări atât de interesante încât puteau sensibiliza și fascina pe oricine. Întâlnirea la care am participat propunea lucrarea Ondine a lui Fr. de la Motte Fouque. Legendele scandinave și germanice menționează aceste făpturi ca fiind proprii apelor și pădurilor. Ondinele, genii, zâne ale apelor, deosebit de seducătoare fac parte dintr-o lume intermediară. Subiectul a fascinat de-a lungul timpului scriitori, muzicieni, pictori. Au apărut povestiri fantastice, librete, picturi care încercau să ilustreze această lume onirică a fabuloaselor ondine. În povestirea de față ondinele se prezintă ca expresii ale naturii, ființe pe cât de interesante și misterioase, pe atât de tainice și solitare. De remarcat este faptul că ele se percep oarecum captive și doresc să evolueze în forme superioare sau fizice. Atras de acest gen fantastic care nu este deloc străin lumii germane, sunt uluit de imaginația scriitorilor germani ( în special romantici ) printre care m-a impresionat E.T.A. Hoffman. La fel, mitologia nordică, cred eu, ar trebui reconsiderată și revalorificată, deoarece conține numeroase personaje și subiecte deosebit de fascinante, fabuloase. Participanții la întâlnire au fost deosebit de puțini, dar devotați. S-a putut servi ceai, cafea, fursecuri, fructe. Discuția anterioară a propus lucrarea lui Lisa Strome – “Fata cu fragi”, o poveste de viață și iubire deosebit de pasională și cu descrieri emoționante. Autoarea de origine norvegiană relatează în acest roman de debut, dincolo de subiectul principal deosebit de atractiv, despre societatea norvegiană de la sfârșitul secolului XIX.

  

Majoritatea populației este atrasă în special de marile metropole pentru oportunitățile pe care acestea le pot oferi. Metropola este adevărat că deține acest atribut al intensificării și valorificării superioare din toate punctele de vedere. În același timp, marile aglomerații urbane comportă și unele inconveniente: aglomerația, tendințele anarhice, datorită unui flux intens există riscul de a risipi și banaliza unele resurse materiale, financiare, umane. O asemenea dezbatere necesită cunoștințe vaste, deși există numeroși novici care emit păreri fără nicio jenă. Din fericire au început să apară studii economico-financiare, socio-demografice pertinente care prezintă și dezbat multidisciplinar evoluțiile urbane. Aceste materiale de care era mare nevoie și înainte sunt deosebit de folositoare, constituind un punct de plecare pentru orice dezvoltare urbană și investiție, fiind adevărate diagnostice ale unui moment și prognoze ale unui viitor apropiat sau mediu. În Sala Mare a Primăriei Oradea a avut loc evenimentul “Orașe Magnet – Cazul Oradea” susținut de către experți seniori ai Băncii Mondiale ( Marcel Heroiu și Marius Cristea ). O prezentare exhaustivă sub toate aspectele posibile care a dorit să sintetizeze evoluțiile și eventualele amenințări sau situații critice care se regăsesc în orașele din România. Orașul Oradea a fost folosit ca model de oraș-magnet în ultimul deceniu cu unele mențiuni și precizări. Există într-adevăr aspecte asupra cărora trebuie să se reflecteze, dar cred că în momentul de față orașul Oradea este mai aproape de Cluj-Napoca sau Timișoara decât a fost vreodată ( cu excepția unor momente din Evul Mediu ). A surprins pertinența și exactitatea informațiilor acestor studii, deoarece personal am citit suficiente studii, inclusiv economice, care nu reflectau realitatea. Evenimentul a beneficiat de un public consistent și onorant ( printre personalități: primarul orașului, vice-primari, deputați, universitari, oameni de afaceri). Am constatat că orașele Transilvaniei prosperă, deși faptul că nu facem parte din spațiul Schengen sau din zona Euro ne afectează într-un mod nemeritat în privința dinamicii mediului de afaceri. Cred că Oradea este un oraș suficient de cosmopolit și atractiv în momentul de față și promițător pentru evoluții chiar spectaculoase în viitor.

  

Înălțător de-a dreptul pentru acest an este sărbătorirea a 500 de ani de la marea Reformă Religioasă ( 1517-2017). Reforma Religioasă a avut numeroși precursori. Din interiorul scolasticii medievale s-au maturizat constant începând cu secolul XII mai multe personalități marcate de spiritul universitar sau chiar prelați care au criticat tarele și practicile religioase ale timpului în ciuda persecuțiilor. Aș enumera succint pe cei mai celebri: Dante,Divina Comedie; Toma D Aquino, Summa Theologica; John Wicliff, Jan Hus. În secolul XVI, Martin Luther a reușit o mobilizare fără egal la nivel european din fundamentele căreia se revendică întreaga comunitate protestantă și neo-protestantă a zilelor noastre. Cele 95 de Teze au devenit celebre, mărturisind peste secole.Răspândirea reformei religioase s-a realizat la scara întregului continent european, regăsindu-se deosebit de timpuriu și în Transilvania în interiorul comunităților maghiare și germane. Familii deosebit de renumite, nobile au subscris ideilor reformatoare. Reforma religioasă a fost îmbrățișată chiar de principi ai Transilvaniei sau consoarte ale acestora. Deosebit de celebru este cazul lui Lorántffy Zsuzsánna ( 1602-1660), principesa consoartă a Transilvaniei prin mariajul cu Gheorghe Rákóczy I. Ea a reușit sprijinirea a numeroase programe umanitare și educaționale în Transilvania și la Oradea, inclusiv pentru populația de etnie românească. Răspândirea tiparului a condus la o comunicare mai bună. Dacă într-o primă fază putem spune că reforma religioasă a produs o segregare duală la nivel european și a devenit o sursă permanentă de conflicte sângeroare reciproce ( catolici-protestanți, protestanți-catolici, [iezuiți-hughenoți] ), putem aprecia că a impulsioanat întreaga societate medievală europeană, obligând chiar Biserica Catolică la Contrareformă și la forme arhitectonice noi ( barocul ). Din fericire, în ultimele decenii disputele s-au menţinut doar în plan dogmatic, strict teologic, un spirit ecumenic ( în sensul bun al cuvântului) instalându-se la nivel european, fără precedent. Fapt important, prin Papa Ioan Paul al II-lea Biserica Catolică şi-a cerut oficial scuze în faţa umanităţii pentru ororile comise ( tardiv, dar esenţial). În fine, poate la acest ceas aniversar de excepţie ( jumătate de mileniu) se vor găsi resursele interioare pentru o primenire spirituală generală la nivel european, un spirit general integrator, incluziv, constructiv, tolerant.

La nivel internaţional un spectru îngrijorător trenează. Un posibil conflict mondial generat de imaturitatea şi iresponsabilitatea Coreei de Nord este în măsură să ne alarmeze. S.U.A. , cel mai evoluat stat al planetei şi cel mai responsabil, trebuie să facă faţă şi acestei provocări. Sunt convins că Pax Americana va reuşi să stabilizeze situaţia. Uitându-mă printre cursurile obţinute, găsesc chiar un curs de Leadership absolvit emis de Universitatea din Harvard, fapt care mă bucură şi cred că S.U.A. va fi responsabilă şi prudentă, dar fermă în decizii.

Vă doresc o lună Octombrie de nota 10, ideală, însorită şi lipsită de griji !

 

 

 

 

 

7 thoughts on ““Ondine”, Oraşe-Magnet, Reforma 500, Pax Americana !

  1. Pingback: “Ondine”, Oraşe-Magnet, Reforma 500, Pax Americana ! | balajradualin

  2. Pingback: “Ondine”, Oraşe-Magnet, Reforma 500, Pax Americana ! | My Blog

  3. Pingback: “Ondine”, Oraşe-Magnet, Reforma 500, Pax Americana ! | regatulpovestilor

  4. Pingback: “Ondine”, Oraşe-Magnet, Reforma 500, Pax Americana ! | matinalcafe

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.