Archives

”Amicus Plato”,”Hagia Sophia”, ”Booknation.ro”, sunt trubadur … !


Un final de Iulie 2020 călduros și însuflețit de speranțele noastre de mai bine și un început de August 2020 incendiar și cu adieri suave, dar puțin folositoare ale vântului. Vara 2020 ne animă pe toți și în ciuda neajunsurilor și impunerilor fiecare încearcă să se destindă ceva mai mult, măcar la sfârșit de săptămână. ”Căldură mare, mon cher … !” Chiar dacă nu am vizitat nimic recent, am scos hamacul din săculeț și l-am agățat în gutui, am cules ”vedetele” perioadei (prunele și corcodușele), din care mama a făcut gem. Îmi reproșez un pic că n-am fost prea productiv în ultima perioadă, dar oricum nu sunt chiar un ”Pierde-Vară” … Mă străduiesc să fiu cât mai matinal, dar în același timp nopțile sunt tot mai albe, probabil datorită magiei lor sau energiei personale care este mai evidentă în plin sezon estival. O gâscă cenușie de Toulouse, a cărei dimensiune medie o face și mai delicată, se învrednicește în fiecare dimineață să dea deșteptarea celorlalte păsări din curte… Lumea e mică, dar curtea ei e mare …

Mărturisesc că nu am vizitat Hagia Sophia și că pelerinajul la ea n-a constituit pentru mine o prioritate. Sunt ortodox, deși din punct de vedere strict dogmatic în viața spirituală subscriu gândirii evanghelice, neo-protestante. Lumea ortodoxă a păstrat aproape insesizabil acest simbol al propriei identități care din motive politice, religioase a ajuns să afecteze din nou Asia Mică și Balcanii. Nefericitele experimente ale președintelui turc ofensează profund lumea ortodoxă ( atât estică, cât și balcanică)… Dacă Turcia laică dorește să ofere o deschidere mai mare spiritualității musulmane în propria societate nu știu în ce măsură suntem noi îndreptățiți să judecăm, dar ar trebui să fie mai atentă și tolerantă cu valorile universale pe care trebuie să le gestioneze. Nu cred că aceste propuneri și abordări folosesc cuiva și nu înțeleg din care motive un arbitrariu internațional indiferent de natura lui ( de preferat de factură culturală) nu deliberează pentru a aplana izbucnirea unui conflict într-o zonă și așa foarte sensibilă. Vechimea acestei fantastice bazilici, unică și inegalabilă, ar trebui să depășească în secolul XXI simple ambiții personale. A-ți atrage dușmani într-un mod gratuit mi se pare cea mai mare greșeală pe care un om sau un popor o pot comite. Este foarte adevărat că pentru ortodoxia populară Hagia Sophia nu mai reprezintă de foarte multă vreme ceva, că Athosul este ceva viu, palpabil, dar pentru ortodoxia cultă Hagia Sophia reprezintă puctul 0. Cred totuși că în cele din urmă înțelepciunea (”sfânta înțelepciune”) va triumfa… Mă gândesc doar că împăratul Iustinian a avut succes în ambițiile sale imperiale și a supraviețuit acceptabil opoziției și ciumei din Imperiul Bizantin.

Dacă am lăudat modul în care România a deschis ostilitățile cu coronavirusul și succesele inițiale mi s-au părut de diamant deoarece personal mă așteptam la un scenariu asemănător Italiei,relaxarea generală actuală pare a fi zădărnicit totul și o condamn.”Hai Liberare ” a licărit în ochii și a străfulgerat mintea tuturor celor care nu au stare sau altceva mai bun de făcut. Sedentarismul și preocupările domestice ale românilor sunt puse serios sub semnul întrebării. Mă mir că economia și societatea se menține la cote acceptabile după încercările la care am fost supuși cu toții în acest an. Aș fi foarte afectat dacă am fi percepuți spre toamnă ca o sursă de infecție, ca o ”plagă” a Europei într-un mod nemeritat, dar din cauza unor concetățeni iresponsabili. Notele de regret personal sau general sunt lesne de înțeles. Mâhnirea-mi, învăluită totuși cu speranțe, adresează un vers din Mnasalkes, Epitaf unei lăcuste: ”N-au să mai scapere-aripile tale crâmpeie de zumzet./ Brazda ogorului nu-ți mai așterne sălaș./Și de-am s-adorm în frunzișuri de umbră, din aur de-aripă/N-o mai urca așa dulce, farmecul viersului tău”.

Evenimentele încearcă să revină pe agenda muritorilor. Nu este așa de simplu însă. Concertele în aer liber (simfonice chiar) par a fi deosebit de apreciate de către un anumit segment de ”consumatori”. Speram ca în domeniul literar și cultural să se producă evoluții mai spectaculoase. Cât de prolifică a fost perioada aceasta în plan cultural-științific doar Dumnezeu știe și poate vom afla și noi cândva. Îmi lipsesc discuțiile și dezbaterile prilejuite de către o lansare de carte, un eveniment notabil. Singurul pas înainte, momentan, pentru mine este un interviu pe booknation.ro, o platformă care promovează gratuit autorii români și pe care o recomand. Bucuria nu a fost deloc mică…

În ceea ce privește colaborarea cu Growedu toată euforia s-a evaporat în doar trei zile. Materialele trimise de către mine n-au fost pe placul superiorului care promovat cine știe pe ce căi a confundat voluntariatul cu plata din propriul buzunar și bunele mele intenții au fost anihilate de autoritatea dictatorială pe care o promovează. Este mai mult decât regretabil, devine chiar scandalos faptul că proiecte de suflet devin vehiculul unor persoane care nu pricep ideea voluntariatului și a colaborării, confiscând chiar și în ong-uri  spiritul democratic, creativitatea,originalitatea și dreptul la autodeterminare.

Zilele se scurg aproximativ după același tipar. Nici concentrarea și nici inspirația personală nu sunt la cele mai înalte standarde, dar urmărind proiecte mai vechi aș spune că nu stagnez în totalitate. În cursul săptămânii ies în câte o zi în oraș pentru mici cumpărături și nu îmi refuz plăcerea de a savura un capucino, o limonadă sau un ceai matcha la vreo terasă centrală. Deși stau și pe la bibliotecă câte o oră sau două, fiind vară tot mai puțini cititori pot fi văzuți. Masca necesară, obligatorie, incomodează un pic. Câte o discuție cu un cercetător în domeniul nanoparticulelor, angajat al instituției, mă fac să regret că nu am avut timp și resurse pentru a mă forma și în aceste domenii de vârf ale științei. El știe să … ”radă” la propriu tot ceea ce e mizerabil, necinstit și periculos pe suport de hârtie. În urma dumnealui rămâne tabula rasa… Aș spune precum anticii: ”Amicus Plato, sed magis amica veritas”… ( Mi-e prieten Platon, dar mai prieten Adevărul…) și ”Aegroto dum anima est, spes est”… (cât timp bolnavul respiră, mai există speranță).

Aș dori să închei cu un triolet personal în ton cu sezonul estival:

sunt trubadur …

”sunt trubadur sub clar de lună

cerșind la geam divinu-ți chip;

ignor și ploi, vremea nebună –

sunt trubadur sub clar de lună…

aș vrea ca să te țin de mână,

la balcon visul să-nfirip –

sunt trubadur sub clar de lună

cerșind la geam divinu-ți chip…”

Vă doresc o lună August 2020 boemă, splendidă și plină de inspirație … !

 

 

”Growedu”, Summer 2020, ”Panta Rhei”, Salcie Plângătoare … !


Zile de Iunie 2020 ploioase și destul de noroase cu doar câteva zile mai însorite și un început de Iulie 2020 nedecis ale cărui zile alternează cu nori denși și soare dogoritor, menținându-se un oarecare disconfort termic. Din păcate prin țară inundațiile și-au arătat din nou colții. Sezonul vișinelor a fost un pic mai generos acum decât în ultimii ani, iar culesul lor pentru compot mi-a amintit de anii copilăriei. Supa de vișine era preferata mea pe timp de vară și de iarnă. Suplimentar, de parcă divinitatea m-ar fi auzit și miluit, am pregătit și o porție de dulceață de căpșuni. Legumele din grădină merită toată atenția, trandafirii au înflorit și ei, câteva fire de viță-de-vie franceze promit ciorchini frumoși la toamnă, iar un pui de brăduț argintiu de la stradă e atât de înduioșător de parcă ar încerca să salute și să înduplece pe toată lumea. Subscriu vorbei omului fără noroc și sătul de muncă: ”fă rai din ce ai”.

Perioada traversată a demonstrat că înțelepciunea și reținerea nu este tocmai o virtute care ne caracterizează. Pandemia coronavirus găsește încă suficiente victime și relaxarea totală poate să ne aducă în fața unei realități crude înspre toamnă. Deosebit de îngrijorător este faptul că persoanele suferinde de alte afecțiuni și boli sunt trecute pe lista așteptărilor. ”Mens sana in corpore sano” devine astfel un ideal de neatins și este repede înlocuit de ”panta rhei”… , ”căci acelorași mijloace (obiceiuri inumane aș zice)/ se supun câte există/ și de mii de ani încoace/ lumea-i veselă și tristă./ Alte măști; aceeași piesă”… Adolescenții , cei care ar trebui să fie mai încrezători și proaspeți în societate, s-au confruntat de asemenea cu provocări neașteptate și cu un an școlar compromis. Rezultatele celor care au susținut examene naționale, deși se pare că acestea au fost mai accesibile, nu sunt tocmai de evidențiat. Cursurile online sunt de recomandat celor care deja sunt oarecum autonomi sau autodidacți. Este foarte posibil ca incertitudinile și problemele actuale din educație, accentuate de acest episod inedit la nivel mondial, să creeze falii, să accentueze crevase… Îmi amintesc o întâmplare plină de umor din timpul epocii comuniste când la un examen din domeniul electro-mecanic un profesor universitar a impus la examen scrierea unei singure afirmații de către candidați după dictarea examinatorului. Profesorul le cerea să scrie corect doar: ”Toată lumea are nare, numai porcul n-are nare. Carnet de calificare”… Câte persoane au cunoscut ortograma puteți bănui și dumneavoastră…Mediul de afaceri încearcă să revină la normalitate, dar normalitatea nu prea mai este nicăieri în lume la standardele cu care am fost obișnuiți sau pe care ni le dorim. ”Negustorul” și întreaga logistică a zilelor noastre sunt deosebit de încercate și cred că ar fi momentul pentru a fi reconsiderate modele mai ambițioase, ecologice și eficiente… Mă gândeam doar dacă oamenii de știință, de cultură sau scriitorii au fost mai inspirați sau creativi în această perioadă… În ce mă privește aș răspunde: așa și așa… , nici da, nici ba…

Printre puținele motive de optimism și bucurie s-a evidențiat o colaborare pe sistem de voluntariat care poate ca o excepție a excepțiilor încearcă să-mi atragă atenția sugerându-mi că se întâmplă din când în când și lucruri bune. Școala de Valori și Growedu îmi oferă posibilitatea de a contribui la dezvoltarea și derularea proiectelor educaționale care se adresează adolescenților oferindu-mi poziția de coordonator de comunicare și marketing. În acest fel tocmai am realizat primele task-uri și sunt în extaz că pot contribui la dezvoltarea personală a tinerilor și la succesele proiectelor. Growedu își propune obiective ambițioase fiind un proiect național și internațional, având deja o tradiție de un deceniu, dar având nevoie acum de o relansare, de susținere și implicare. Aș fi interesat și de o colaborare pe poziția de trainer unde am de asemenea experiență. Sper ca totul să evolueze firesc și pozitiv și ca lucrurile pozitive să se întâmple cu naturalețe. Summer 2020 ar putea fi salvată și evenimentele dedicate liceenilor ar putea continua frumoasa tradiție a Școlii de Valori și a Growedu. O bună comunicare menține relații armonioase și de durată.  La începutul ”Dialogului despre oratori ”, P.C. Tacitus spune: ”Adesea mă întreb, Iustus Fabius, pentru ce, în timp ce veacurile înaintașilor au înflorit datorită talentului și gloriei atâtor oratori de seamă, timpul nostru, neroditor și văduvit de lăudarea elocinței, aproape a uitat cuvântul orator: căci nu-l mai folosim decât pentru cei din vechime. Vorbitorii deștepți ai vremurilor pe care le trăim , noi îi numim apărători, avocați, patroni și oricum altfel, dar nu oratori”…

În zilele ceva mai senine am ieșit câte un pic și prin oraș pentru mici shopping-uri sau pe la bibliotecă. În zona centrală artiștii orădeni s-au încumetat să expună, printr-o expoziție stradală. picturi interesante și îndrăznețe care le reprezintă viziunea și aspirația în artă. Oamenii circulau mult mai degajați și parcă eliberați de pietrele grele de moară ale pandemiei. Părea întipărită o anumită stare de optimism… În lipsa cerșetorilor și a cântăreților stradali, doar o persoană, probabil de confesiune reformată sau evanghelică, cânta un cântec religios în limba germană. Am intrat pentru vreo zece minute și la Librăria Humanitas care redeschisă invita la lectură și achiziții livrești și sentimentale.

În plan internațional patimile s-au mai domolit, dar în același timp democrația pare a fi compromisă la răsărit: președintele Rusiei ar putea rămâne în funcție până în celălalt deceniu. Atunci când normalitatea devine un vis cineva se străduiește să ne spună că și noi avem partea noastră de vină, că fiecare popor își merită conducătorii, că ”totul mundus agit histrionem”…

Închei cu un triolet personal:

salcie plângătoare (triolet)

sub salcia cea plângătoare

întins privesc seninul cer,

firescul e eliberare

sub salcia cea plângătoare…

ating apele-n alintare 

crenguțele de leru-i ler,

sub salcia cea plângătoare

întins privesc seninul cer…

Vă doresc o lună Iulie 2020 senină, boemă, prosperă … !

Lansare NASA-SpaceX,”Familia Flintstone și Rahan”, “Never Say Never”, Bujori și Iriși … !


Un final de Mai 2020 în care zilele au alternat între temperaturi plăcute și ploi răzlețe atât de necesare și un început de Iunie 2020 aflat sub aceleași impuneri. Din fericire în zonele de câmpie ale Crișanei ploile au venit ca o binecuvântare pentru vegetație și viețuitoare și nu au stricat așa cum se putea vedea în alte regiuni. Am putut să gust din cireșele proprii și mai puțin din căpșunile care ar trebui să fie mai multe. De asemenea salata mamei din grădină a devenit indispensabilă și însoțește salatele la masă și câte o supă de sezon săptămânală. Personal o mai folosesc, alături de mărarul tot din grădină, la spaghetele cu brânză dulce pe care mi le prepar singur. Bujorii au înflorit și sunt atât de gingași, dar doar cei albi se mențin încă. Din păcate bujorii roșii s-au scuturat foarte repede, înainte de a-i imortaliza cumva în acest an…

Relaxarea generală a fost trâmbițată peste … mări și țări, vorba poveștilor, și este atât de așteptată încât parcă ca o lege a firii fiecare persoană mai îndrăzneață se grăbește să o anticipeze. Autoritățile sunt și ele mult mai indulgente. Ieșit prin oraș, la Oradea, îmi aminteam acum, precum stră-străbunicii și străbunicii la piața orădeană venind pe jos sau cu căruța de la țară, am putut vedea orașul într-o stare acceptabilă. Într-o zi am petrecut chiar câteva ore la bibliotecă însă sub regimul destul de strict respectat al distanțării fizice, a igienei și se observa că puținii cititori sau personalul nu prea jubilau. Personal nu prea dialoghez îndelung, nu abordez străini, răspund politicos și cât mai scurt dacă sunt întrebat ceva, dar sunt încântat să schimb uneori impresii și opinii scurte cu unele persoane. Ba chiar aș zice că eram salutat cu bucurie chiar și de către femeile de serviciu. În zona centrală a orașului, semn că evenimentele încearcă să-și revină, la Galeria de Artă, ființa o expoziție interesantă, dar cel puțin la acea oră de dinaintea amiezii puțin vizitată. Am putut găsi pe simeze câteva pânze inspiratoare având ca motive în special natura în plină primăvara și doar câteva reprezentări abstracte și umane. Deși apreciez la fel de mult fiecare abordare tematică, părcă în această perioadă a anului, m-a impresionat mai mult irișii și bujorii atât de simpli, naturali și cruzi, redați cu atâta meticulozitate de către autori.

Cred că viața ne poate rezerva zilnic surprize nebănuite. Acest labirint pe care divinitatea în înțelepciunea ei nu ne-a oferit posibilitatea decât de puține ori de a-l vedea de deasupra, această enigmă ne poate reanima și consola deopotrivă după unele decepții suferite. Având alte preocupări asupra cărora sunt implicat mai intens acum, am neglijat o pasiune mai veche care m-a îndreptat la începutul mileniului către o facultate de istorie-arheologie, deși profilul principal personal era din liceu diferit, îndreptat mai mult către științele exacte prin absolvirea unui liceu de matematică-fizică. But, never say never… Impunerile cauzate de coronavirus, carantina generală m-au făcut să petrec ceva mai mult timp prin grădina de la domiciliu. Aveam de foarte multă vreme unele suspiciuni privind potențialul ei arheologic. Am mai descoperit anual mici fragmente de ceramică neolitică, medievală și chiar o monedă de argint medievală. Ochii parcă îmi erau însă pecetluiți și preocuparea mea era cea firească: de a ajuta pe mama la legumele ei și de a-mi proteja cât mai bine pomii fructiferi și căpșunile. Într-o zi , în timp ce udam legumele, am călcat un bulgăre de pământ aflat la marginea unei porțiuni încă necultivată. Aproape împiedicându-mă, am fost silit să mă uit imediat unde am călcat pentru a nu repeta vreun alt pas greșit cu papucii. Din bulgărele spart s-a ițit plin de praf un obiect cu formă precisă care mi-a atras imediat atenția. L-am luat în mână și inițial am crezut că este o dală modernă sau contemporană de piatră. În următoarele minute l-am spălat și atenția acordată confirma tot mai mult că obiectul păstrat perfect în proporție de două treimi semăna identic cu un posibil topor ceremonial, ritualic din perioada neolitică, eneolitică sau începutul epocii bronzului purtat ori de către un lider spiritual local, ori de către un lider politico-militar local sau ambele. Imediat , de parcă ochii mi s-ar fi deschis, am căutat tot ceea ce putea prezenta interes în zona respectivă, fiind intrigat cu atât mai mult cu cât săpătura de toamnă-primăvară o executasem eu cu cazmaua, deoarece nu se poate intra cu altceva într-un spațiu de câțiva ari. Am mai găsit o mulțime de piese deosebit de interesante și de vechi: posibile piese de amulete din piatră cu însemne pe ele, un cap de șarpe ceramic bine păstrat, bucăți de piatră șlefuite de forme zoomorfe, pietre folosite la fasonat și șlefuit, posibile pietre care înconjurau colibele sau casele acelor oameni. Mi s-a părut deosebit de interesant cum artizani care au trăit în vremuri atât de îndepărtate comunicau acum cu mine prin acele obiecte și prin acele forme geometrice sau posibile semne de pe ele. Aș putea suspecta chiar o proto-scriere specifică vechii Europe și noilor proto-indo-europeni datorită analogiilor pe care specialiștii le cunosc pe un spațiu deosebit de extins în Eurasia. Convins că piesele sunt autentice m-am îndreptat către sediul Muzeului Țării Crișurilor în chiar prima zi de deschidere către public. Acolo însă mai tinerii cercetători nu le-au acordat atenția necesară și mi-au propus să mă îndrept către Direcția de Cultură și Patrimoniu. Acolo un la fel de tânăr și cunoscut coleg mi-a mărturisit că procedura predării s-a complicat și că primăria răspunde de preluarea pieselor acum, dar nu știa care departament al instituției răspundea de acest aspect. Am rămas nelămurit și îmi era doar frică că nu voi putea valorifica această descoperire personală. Așadar am apelat la un arheolog al universității care a promis să fie mai atent la evaluarea lor. I-am trimis inițial pozele pe e-mail, apoi i-am dus piesele mai reprezentative la universitatea orădeană. Acolo ele au fost fotografiate foarte atent și arheologul nu a putut să refuze evidențele: cel puțin o parte din piese erau sigure, autentice, veritabile și foarte valoroase. Peripeția mea s-ar fi putut termina însă nefericit după prima experiență dacă eu însumi n-aș fi fost convins că am descoperit ceva cu adevărat și aș fi cedat primei impresii a celor de la muzeu. Așadar acum sunt deosebit de bucuros că ele cândva vor fi valorificate spre folosul patrimoniului național. Mă gândeam doar că Familia Flintstone își derulase cândva aventurile, că Rahan trăise poate experiențe interesante și în această parte de lume cândva, pentru a face referire la universul copilăriei noastre sau că Stonehenge este acum mult mai aproape de mine…

 

Deși problemele sunt numeroase, România a rezistat mulțumitor în ultimele luni. Personal, mă așteptam la o situație mult mai gravă și nu sunt de regulă un pesimist. Și mai recent, Uniunea Europeană trezită la realitate și la propriul orgoliu a propus un plan pentru depășirea crizei. României i-ar reveni nu mai puțin de treizeci și trei de miliarde de euro în mare parte nerambursabili. Un cunoscut sociolog orădean întreba pe Facebook referitor la ceea ce s-ar putea face cu acești bani, menționând doar proiectul de interes mondial al laserului de la Turnu-Măgurele. I-am răspuns : o sută de proiecte gen Turnu-Măgurele ( fiecare de trei sute cincizeci de milioane euro), exagerând (un pic), deoarece bineînțeles că trebuie avute în vedere aspectele sociale ale țării. Sunt convins însă că din tot ceea ce s-a risipit până acum și din pierderile din sistemele societale s-ar putea construi o întreagă lume în spațiul extraterestru sau o platformă spațială care să adăpostească toată omenirea.

În plan internațional fremătările sunt și ele deosebit de interesante și intense. Atât Hong-Kong, cât mai recent S.U.A. sunt martorele unor evenimente deosebit de grave și vechi. Presa americană și europeană, posibil exagerat, a prezentat America în pragul războiului civil, dar protestele stradale par a fi din imagini deosebit de violente. Mă întreb dacă nu există și anarhiști printre protestatari sau dacă nu există și alte interese la mijloc. Rasismul nu este o soluție, dar America în același timp a fost asaltată în ultimele decenii de imigranți ,majoritatea de culoare, fără nicio perspectivă. Copilul teribil al Europei, dar și al viselor colective are din când în când probleme serioase. Cu toate acestea nimic nu poate împiedica ca lucruri bune să aibă loc. NASA și SpaceX au lansat cu succes o capsulă cu doi astronauți americani către Stația Spațială Internațională. Frumosului moment îi dedic un haiku personal: “stau pe gânduri:/universul e miraj,/viața numai vis”… America este atrăgătoare, este vie, este o construcție cu sens, iar celebrul Mark Twain spunea: “Se pot da multe exemple de construcţii fără sens. Cea mai reuşită este construcţia unui gard de cimitir. Cei care sunt înăuntru oricum nu mai pot ieşi afară, cei de afară oricum nu vor să intre”. 

Aș dori să închei cu un triolet personal dedicat superbilor bujori din curte aflați în beatitudine:

printre bujori (triolet)

printre bujorii rubiconzi

mi-am plimbat pașii fermecat;

fac fluturii voioase cozi

printre bujorii rubiconzi…

când festivalul tu îl vezi

te simți cu toate împăcat;

printre bujorii rubiconzi

mi-am plimbat pașii fermecat…

Vă doresc o lună Iunie 2020 superbă, senină și prosperă … !

 

 

Fiordul Speranței, Captain America, Mont Blanc, Epoca ROBO, “Lumină, mai multă Lumină” … !


Zile plăcute de Aprilie 2020 și un început de Mai 2020 cu temperaturi de primăvară însoțite de câteva averse de ploaie deosebit de așteptate. Pomii fructiferi au înflorit toți, iar Sărbătorile Pascale și-au făcut loc, strecurându-se printre noi, pentru a ne revela încă o dată jertfa, vestea cea bună și tandrețea hristică. Lăcrimioarele exultă etalându-și gingășia clopoțeilor și rafinamentul parfumului. Din păcate de lalele nu prea m-am mai bucurat acum. Au înflorit lacunar și doar vreo două,trei zile. Încă suntem sub impunerile generale ale amenințării coronavirusului și foarte multe persoane nu mai iau în serios și ad literam măsurile de precauție. Mă întreb dacă în urma acestei nefericite experiențe Omul va ieși mai înțelept sau mai frumos la liman… Sunt bucuros că mica mea campanie de plantare a avut un succes complet și că, printre altele, aronia , zmeurul și agrișul sunt promițătoare și sănătoase…

Toate evenimentele, atâtea câte există, se regăsesc în această perioadă în online. Urmăresc dialoguri teologice, literare etc. care se poartă prin zoom, personalități care doresc să transmită mesaje de activitate și încurajare admiratorilor sau auditoriului. Pasionat de șah, m-am înscris online în clubul Federației Române de Șah unde am putut să joc partide oficiale… Am avut câteva victorii, dar tracul primei participări și-a spus cuvântul… Jocul meu , inexplicabil, a avut de suferit… Străzile sapienției sau pacienției (ambele), vorba caragialescă, sunt crunt încercate. S-ar putea însă ca o nouă epocă să cunoască avântul dorit pentru o evoluție mondială fără precedent. Robotizarea atât de așteptată de către unii, asociată cel mai probabil inteligenței artificiale, poate fi o soluție atât pentru eficiență, cât și pentru singurătatea ( percepută ca abandon ) oamenilor. Generația adultă ar putea lăsa tinerei generații, considerată mai iresponsabilă și leneșă, histrionică chiar, un cadou neașteptat pentru a o pedepsi sau corecta și un suport ideal pentru a o ajuta. Glumind sau nu, casele ar putea deveni mai inteligente decât proprietarii, animalele de companie și roboții mai valoroși decât stăpânii…În urmă cu treizeci de ani, Japonia părea a deveni paradisul roboților… Am primit atunci un cadou interesant de la un verișor mai mare – un calculator de buzunar cu alarmă,ceas și restul funcțiilor matematice. Mi s-a părut epocal atunci… Între timp lumea a evoluat totuși, dar așteptările mele superioare tot nu sunt satisfăcute… Părea că totul a stagnat în domeniu, dar roboțeii au apărut și pe la noi: i-am văzut la tv chiar servind pe cei care sunt bolnavi și răspunzând la întrebările celui interesat. “Totul curge”, se scurge printre noi, și ,acceptând sau nu, suntem marcați într-un fel sau altul de interminabilul flux… Realitatea e imanentă, transcendentă, dominată de existențialism? Cert este că ea este suma acțiunilor și competențelor noastre până la un punct, a cunoștințelor acumulate de către umanitate care luptă cu necunoscutele care apar periculos din când în când… Mă întreb însă: în mijlocul celulelor de criză actuale, virusologii nu au un răspuns mai rapid? Ieri doar, surse credibile, dintr-un subdomeniu al medicinei, susțineau că dețin suficiente date pentru prelungirea fabuloasă a vieții umane începând cu următorul deceniu… Trăim într-un sistem integrator și deschis sau într-unul separatist și semiînchis? În mijlocul neîncrederii, inconsecvenței și ipocriziei generale pot apărea foarte ușor lupii singuratici… Cu măști de teatru sau alte … măști, civilizația a fost pusă sub semnul întrebării… Lipsa de reacție europeană, occidentală mă nemulțumește profund. Nota materialist-existențialistă nu trebuie însă ignorată… În ultimele două luni mi-au intrat în cont exact zero lei… Am câștigat doar trei produse prin intermediul blogalinitiative și blogawards: o cană personalizată care are o fereastră pe care pot lăsa cu cretă răvașe,panseuri…, o baterie externă pentru smartphone și o tastatură de calculator ( aproape alegorică acum)… Deși încă #rezist rezonabil nu pot să nu mă întreb cui servesc aceste experiențe sau experimente? Precum personajul kafkanian stau în cameră ( n-aș spune că-mi displace ) și văd un păianjen care vrea să mă domine, după ce am aerisit a trebuit să mă lupt cu o viespe care a apărut cine știe din care zări… Sunt un visător și mă întreb când va interveni salvator Captain America sau voi fi obligat eu să-i joc rolul? Am ca aliat undele, frecvențele, dar tânjesc după frecvența Schumann

Fiordul speranței are note, tente australe totuși… Dacă pentru majoritatea populației și afacerilor va fi un an … sabatic, pentru a folosi un cuvânt elegant, pentru unii creativitatea și reinventarea ar putea fi stimulate. Deși am unele temeri că în plan economic, social și politic efectele negative abia se profilează și că economia subterană ( black market ) paradoxal jubilează putând eclipsa economia contorizată, cea din urmă devenind un dratf – ciornă ( a se reține versiunile americano-ruse ale termenului  ) a primei, sunt încrezător că spiritul sapiențial va domina în cele din urmă și că epopeea cultural-științifică va continua curând în folosul tuturor, că viața normală își va lua în cele din urmă cursul… Chiar dacă acum crepuscurile surâd, valorile general umane, democrația,libertatea trebuie să triumfe. Poate că observând câte libertăți și colaborări fructuoase pot fi compromise, oamenii se vor căi și vor cerși precum sensibilul Goethe: “Lumină , Lumină, mai multă Lumină” ( licht,licht,mehr licht) …

Sunt dezorientat când mă gândesc cum vor arăta relațiile internaționale. Fragmentarea, enclavizarea dau apă la moară doar celor cărora le este frică de progres, doar celor cărora le este frică de viitor, doar celor care au obținut ceva rapid și se ascund lipsiți de valoare. O floare de colț ar trebui să o poți găsi atât în munții Alaska, în Anzi, cât și în Alpi sau mai ales în Mont Blanc, dar cât mai sus… Tânjind după dinamismul și euforia anterioară îmi amintesc cuvintele celebrului istoric Tucidide care spunea: “Avem o constituție care nu imită legile vecinilor, ci mai degrabă noi suntem exemplu […] Am procurat și pentru suflet foarte multe recreații după oboseli, practicând obiceiul întrecerilor și serbărilor, care durează un an, și fasturilor particulare deosebite, al căror farmec zilnic înlătură încruntarea […] Iubim frumosul, cu simplitate și cultivăm științele fără moliciune. Ne folosim de bogăție mai mult ca ajutor pentru faptă decât ca podoabă pentru cuvântare, iar a-și recunoaște sărăcia nu este pentru nimeni o rușine, ci este mai rușinos să nu cauți să o înlături prin faptă”… (Tucidide, Războiul Peloponeziac, Cartea II ).

Impresionat și cucerit de generozitatea și galanteria primăverii uit pentru o vreme de grijile care planează totuși. Au venit și rândunicile, iar în fiecare dimineață una dintre ele stă și ciripește de pe o bară suport din curte și mă lasă să o privesc de foarte aproape. Ciripesc și eu… , ea mă privește mirată și apoi iar ciripește și ea… Ne cunoaștem de o viață… !

Aș dori să închei cu un triolet personal:

clopoței de lăcrimioare ( triolet )

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai;

parfum divin în desfătare –

au înflorit iar lăcrimioare…

a clopoțeilor lentoare

e coborâtă chiar din rai;

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai…

Vă doresc o lună Mai 2020 senină, prosperă, plină de inspirație și lumină … !

 

 

“Cutia Pandorei”, Home School, “Nu mi-e frică de Bau-Bau” … !


Un Martie 2020 acceptabil sub aspectul temperaturilor cu doar câteva zile mai capricioase și un început de Aprilie 2020 însorit, plăcut și cu o ușoară briză un pic neliniștitoare, dar parcă însuflețitoare totuși. Primăvara pare a-și fi intrat definitiv în drepturi, floricelele gingașe au înflorit sau se zoresc să o facă, deci am putut să mă bucur ,privindu-le, de această jubilare atât de pură aflată pe fața pământului la propriu, sedusă de soare, revigorată de adieri subtile de vânt și care răsfață prin straiul multicolor, aproape translucid prin intermediul căruia poate fi înțeleasă mai bine sinceritatea, iubirea,frumosul,tandrețea… Parfumul lor răzbate misterios și emoționează, impresionează și convinge deopotrivă. În aceste momente atât de dificile avem nevoie să ne reculegem, să găsim puncte de sprijin, avem nevoie de elemente inspiratoare pentru a merge mai departe cu succes și tonusul interior mental,psihic sau fizic poate fi fortificat astfel. Nu este simplu, dar nu degeaba anticii spuneau: “Per aspera ad astra … !”

Se spune că obișnuința este a doua natură, dar cel puțin acum, în zilele noastre atât de încercate, viața este prima … De parcă cutia Pandorei s-ar fi deschis, păstrând doar firava speranță, toate neputințele, vanitățile, înfruntările umane metamorfozate în această ciudată pandemie s-au grăbit să ne eticheteze, să ne separe, să ne nemulțumească de ineficiența și indiferența colectivă. Brusc am devenit dintr-un locuitor al planetei, dintr-un european, doar un român dintr-o regiune oarecare a țării. Precum la o apăsare de telecomandă gratiile au căzut din ceruri până în adâncurile pământului peste granițele statelor, dovedind limitele fiecăruia dintre ele. Coronavirusul va face victime încă o perioadă, dar, zic eu, că în maxim jumătate de an va exista un vaccin rezonabil. Efectele social-economice la scară planetară par a fi însă fără precedent. E vorba despre mult mai mult.Mai mulți consultanți în afaceri atrăgeau atenția chiar în urmă cu câțiva ani că o criză economică este iminentă. Mulți ar spune că este firesc: așa e lumea, cu bune, cu rele, cu momente de evoluție și de recesiune uneori… Momentan toată lumea este alarmată. Rețelele sociale, forumurile,blogurile, toate canalele de comunicare relevă îngrijorarea personalităților privind evoluția ulterioară. Măsurile de prevenție adoptate de la nivel central au mobilizat populația la domiciliu și doar tehnologia demonstrează că suntem pionieri ai secolului XXI și că scenarii milenariste, apocaliptice specifice evului mediu care să mențină fobii și psihoze sunt puțin verosimile. Teoriile conspiraționiste au încolțit și ele. Cert este că adevărul gol-goluț aproape nu mai contează și că în ciuda unui elan umanitar care domină situația actuală, cineva, pe undeva,de undeva încearcă să profite întotdeauna. Și totuși, dincolo de asistența medicală de care va trebui să beneficieze populația, eu cred că o asistență psihologică, dacă nu chiar psihiatrică va trebui instituită la nivel comunitar peste tot pe mapamond. De asemenea este un moment de înaltă provocare pentru democrațiile planetei. Restrângerea fără precedent pentru actuala generație în Occident a libertăților și a unor drepturi uluiește și accentuează nefirescul. Putem doar să sperăm că situația nu va crește apetitul forțelor de ordine, că naționalismul, autoritarismul nu vor crea curente și patimi. Să-l credem pe Cicero care spune: “Suntem sclavii legilor pentru a putea fi liberi”. În ciuda unei avalanșe de provocări imense, îmi exprim convingerea că umanitatea va reuși să depășească momentul nefast, dar pentru a face acest lucru este necesar să luăm doar ceea ce este bun din ceea ce a fost și să dezvoltăm ceea ce este bun din noua realitate și un nou pas tehnologic devine indispensabil pentru a ne reinventa de la alt nivel. Va trebui educat caracterul deopotrivă cu inteligența și tocmai din această cauză există acum mari probleme, există chiar enclave sociale și comunitare care par imposibil de soluționat în timp util. Și asta în condițiile în care fiecare instituție are un departament de etică. Spiritualitatea pare a fi repudiată de către toți datorită neputinței religiei, datorită faptului că nu se produc miracole. Sper să nu dau idei și să le fabrice cineva…

Mediul de afaceri a fost deosebit de încercat. Domenii atât de înfloritoare și promițătoare au fost nevoite să stopeze complet activitatea. Au apărut șomerii pe bandă rulantă. În vestul României, tinerii încrezători schimbau locul de muncă la discreție, deși pregătirea lor era mai mult decât discutabilă. Pentru mine, aflat într-o situație complet nemeritată, tot ceea ce s-a întâmplat a fost posibil prin grija câtorva oameni de afaceri abili care au reușit să atragă investiții, dar salariile nu au fost altceva decât un ajutor social special. Mai trebuia să se pună taxă de intrare la locul de muncă, atât la privat,cât și la stat… Aș menționa doar că în țări renumite chiar și un euro sau un dolar înseamnă mult și că a monetiza este un act cultural…

În fine, trebuie să apreciem părțile bune ale situației actuale. Oamenii bineintenționați pot exersa înclinațiile domestice, există mai mult timp de petrecut în familie, amintirile copilăriei putând constitui un liant. Internetul și Facebook-ul rămân totuși cel mai bun îndulcitor natural al zilelor noastre. Sub aspectul educației aș evidenția un sistem ingenios care este funcțional în S.U.A. și Marea Britanie la anumite niveluri – home school. Acest concept propune educarea copiilor de către părinți (de regulă intelectuali, dar nu numai) la domiciliu. Domestic sistem strălucește de cinci stele datorită acestei abordări, deși astfel copilăria este oarecum mai săracă, privată de prietenii și de unele amintiri ulterioare esențiale. M-aș bucura dacă locurile de muncă de tipul home-office, remote ar înflori datorită zodiei momentului și dacă munca în sine de tip blogging, online ar fi apreciată astfel la justa ei valoare…

Așadar doar atunci când merg săptămânal pentru ceva cumpărături ies în și din localitatea natală. În rest, la domiciliu citesc, recitesc cărți și avansez fără termen cu câteva proiecte personale. Îngrijesc florile, pomii fructiferi, mă reculeg în preajma spațiului verde care mă sensibilizează suplimentar prin noblețea și puritatea lui. Deocamdată au înflorit doar corcodușii care sunt ancestrali, sunt de-ai noștri și pe care i-am îngrijit deosebit de puțin. Toate aceste hobby-uri sunt o adevărată terapie dincolo de utilitatea lor și de aspectul creat. Și când mă gândesc că atenția mea pentru îngrijire se rezumă la maxim o oră pe zi… Deși ne găsim într-o perioadă crucială și de răscruce, spun totuși: “Nu mi-e frică de Bau-Bau … !”

Cu speranța că vom depăși aceste momente deosebit de dificile, încrâncenate, fără precedent dedic umanității și reinventării colective un triolet personal:

spre Paradisul lui Dante

“O, Dante, plecăm spre Paradis?” –
că te urmez cu umilință…
e viața fum, abur și vis:
“O, Dante , plecăm spre Paradis?”
prin negrul Iad, de nedescris,
spre Purgatoriu cu speranță:
“O, Dante, plecăm spre Paradis?” –
că te urmez cu umilință…

Vă doresc un Aprilie 2020 splendid, lipsit de păcăleli păguboase, în ton cu spiritul primăverii … !

Mărțișor 2020, Biserica Victorioasă, “Que Viva Picasso”, Muzeul Iluziilor !


Un final de Februarie 2020 scurs sub aceleași note tandre ale temperaturilor și un debut de Martie 2020 puțin mai mohorât, dar destul de candid. Mărțișorul a căzut în acest an într-o zi de duminică și cel puțin eu m-am rezumat să trimit doar mărțișoarele și urările virtuale. De fapt am atașat și un triolet , zic eu, special dedicat lui 1 Martie. Întreaga natură este nerăbdătoare să purceadă către spectacolul neegalat și plin de sensibilitate al vieții și al primăverii și dacă credeam inițial că toate sunt ceva mai rezervate și în repaus, uitându-mă mai bine am văzut majoritatea florilor ițindu-se și corcodușii la un pas de înflorire. Dacă am reuși să ne primenim și noi în această primăvară a lui 2020 ar fi deosebit de plăcut și util… Sunt însă convins că vom reuși să zâmbim , că vom fi mai senini și că vom fi mai atenți cu lucrurile care ne înconjoară.

De multă vreme îmi doream să vizitez și să abordez un subiect ceva mai jovial, deși mă străduiesc în abordarea proprie să introduc nota de optimism și bunădispoziție fiecărui domeniu sau eveniment. Așadar am tresăltat de bucurie când am aflat că Muzeul Iluziilor este prezent la Oradea și că se poate vizita. Iluzionismul poate părea, bineînțeles, neortodox sau pseudo-științific, dacă nu chiar ocult. Cu siguranță însă are atractivitatea lui și are fundamente științifice incontestabile. Ajuns la locația casei de cultură am solicitat un bilet și într-un mod cu totul surprinzător doamna respectivă mi-a spus că pot intra împreună cu grupul de copii din față fără să plătesc. Am insistat, dar nu a dorit să mă încaseze, iar eu am intrat în cele din urmă pentru a nu pierde ora respectivă de intrare. Prezentatorul a prezentat toate atelierele, iar copiii au fost deosebit de încântați. Trebuie să recunosc că și pe mine m-au impresionat spre exemplu oglinzile care reflectau aceiași persoană în patru imagini de dimensiuni diferite, de parcă ar fi fost realizate de către mine la prima încercare, ca un defect… Bineînțeles că experimentele explicate s-au consumat unul după celălalt devoalând paradoxuri, dileme, iluzii optice … Deși s-au prezentat ateliere destul de complexe axate și pe domeniul electro-magnetic, cel mai interesant mi s-a părut cel care evidenția … căderea unui dublu con pe un plan înclinat. Paradoxal, el urca pe planul înclinat, dar o dată explicat se dovedea că el de fapt urma regulile fizice cunoscute creând iluzia urcării în plan înclinat fără altă forță care să-l ajute. La final am vizionat și câteva desene imposibile sau paradox care pot să-ți solicite neuronii sau să te contrarieze o perioadă. De fapt, majoritatea acestora erau cunoscute din antichitate, grecii fiind adevărați maeștri în lansarea și dezvoltarea unor enunțuri de acest gen. Cred că într-o primă fază fizica, chimia sau matematica ar fi mult mai atractive pentru generația tânără dacă ar fi prezentate astfel. O senzație de acest gen, mult mai profundă, am trăit doar în copilărie când am fost în tabără la mare la planetariul și delfinariul din Constanța. În întunericul din planetariu se vedeau doar constelațiile, iar întunericul era deplin. La ieșire, lumina bruscă mi-a lăsat impresia că de fapt am călătorit într-un alt univers… În aceiași zi delfinii atât de jucăuși și inteligenți mi-au demonstrat că și animalele lăsate de către divinitate pe pământ pot fi sublime și pot fi de asemenea dintr-o altă lume… Mă gândeam la final la un aforism al lui V. Butulescu: “Mai ușor scoți iepuri din pălărie, decât înțelepți din urna de vot” …

O renumită expoziție realizată printr-o colaborare multi-națională poate fi admirată la Muzeul Țării Crișurilor. Așadar , nu a trebuit decât să-mi sincronizez programul și să vizitez. Que Viva Picasso prezintă lucrările cubiste și abstracte ale marelui artist, beneficiind de o prezentare și clasificare deosebite. Litografiile sunt deosebit de sugestive și P. Picasso a reușit să sintetizeze magistral viziunea sa asupra artei și societății într-o perioadă foarte agitată la nivel internațional. Impresionant este faptul că lucrările sale au avut un impact imens și imediat în epocă și apreciate sau recenzate corespunzător. Unele dintre ele puteau părea atât de banale pentru un amator, dar atât de profunde pentru specialiști. Am avut ocazia să descopăr personalitatea lui Picasso când am citit poemele sale în vers alb și am constatat că merită să fie reanalizat și în acest domeniu. În fine, Picasso ne învață cât de important este un punct, o linie șerpuită sau frântă… Prin cubism el încearcă să demonstreze cât de banală e realitatea și cum firescul se destramă sub forța și forma artificialului necontrolat și dominant… Criticul și istoricul de artă Thierry de Duve spune atât de înduioșător că <<arta are un nume propriu>> și susține că “cultura ca valoare este făcută de tribunalul istoriei, unde unele valori culturale sunt create, în timp ce altele sunt distruse”.

Ne găsim în perioada postului Paștelui deja, dar foarte puțină lume mai are timpul sau dispoziția de a conștientiza acest lucru. Este foarte bine însă că unii mai poartă în memorie vremea bunicilor și acordă și acestei perioade din an o atenție specială. Un mesaj telefonic de această dată mă anunța că decenu.eu organizează un eveniment și mă invita să particip. Dat fiind și momentul anului m-am străduit să ajung la timp și nu am regretat. Amfitrionii evenimentului propuneau o discuție colocvială pe subiectul primei jumătăți de mileniu din existența bisericii creștine, discuție moderată totuși de către un specialist în domeniu – Ciprian Simuț. Biserica creștină prigonită timp de trei secole, apoi recunoscută și ulterior victorioasă ( dar intolerantă de data aceasta cu celelalte religii, culte) a fost prezentată și ideea creștină evidențiată prin universalismul ei, prin modelul cultural și uman propus, prin speranța vieții veșnice și a smereniei pe care le promova. Chiar dacă cei mai malițioși au văzut prin creștinism un stoicism iudaic, valoarea culturală a creștinismului este enormă și importanța lui istorică în ultimele două milenii este fabuloasă. Educat în școlile elenistice, Apostolul Pavel se temea la sfârșitul vieții să nu piardă cumva cununa mântuirii în urma alergării pe acest pământ, iar cel mai iubit de către Mântuitor dintre apostoli – Apostolul Ioan, își începea evanghelia astfel: “1.La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, Cuvântul era Dumnezeu … 4. În El era viața și viața era lumina oamenilor. 5. Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o”… ( Evanghelia după Ioan, Cap. 1, 1-5).

În plan național o anumită instabilitate politică trenează și de asemenea multe griji și rezerve privind evoluția economică, semn că nu suntem tocmai pe calea cea bună și nici sub cele mai bune auspicii. În plan internațional frica de coronavirus a atins cote planetare. Îngrijorarea personală este că poate e vorba despre mult mai mult,  de faptul că o întreagă suită de viruși mai periculoși și necunoscuți pre-existenți sau post-existenți coronavirusului pot exista și vor fi descoperiți curând, iar circulația haotică și necontrolată a bunurilor și persoanelor să fi răspândit deja ceea ce e de nedorit. Implicațiile asupra economiei mondiale vor fi cu siguranță imense, iar noi suntem prea mici pentru a le analiza complet. În fine, pentru a încheia într-o notă optimistă, vă propun un triolet personal dedicat Mărțișorului 2020 :

am cumpărat trei mărțișoare:

cu buburuză, crin și ghiocel…

e liniște în buzunare –

am cumpărat trei mărțișoare…

este Femeia zi cu soare,

iar Mărțișorul – porumbel;

am cumpărat trei mărțișoare:

cu buburuză, crin și ghiocel…

Vă doresc o lună Martie 2020 plină de iubire, de restabilire a echilibrului interior și de prosperitate !

 

 

Welcome 2020, “Perseidele”, A cincea forță, Renaștere … !


Un sfârșit de 2019 aflat sub emoția sărbătorilor de iarnă și un început de 2020 trăit cu speranțe reînnoite și cu beatitudinea unui nou început care ne mângâie de fiecare dată după primele clipe ale anului. Schimbarea prefixului credem că este de bun augur și poate 2020 va descătușa energii, va fi unul psihologic, epocal chiar. Merită să fim optimiști și chiar avem motive aș zice eu, dar trebuie să ținem cont și de greutățile pe care ni le-am făcut uneori singuri. Temperaturile au fost îngăduitoare până într-atât încât iubitorii sezonului de iarnă și de schi au cerșit zăpadă. Nopțile sunt totuși destul de reci, etalând o boltă distantă și impresionantă de cristal.

Majoritatea zilelor le-am petrecut la domiciliu străduindu-mă să-mi mențin optimismul și să ignor unele perspective mai sumbre. Călătoriile virtuale mă mai animă uneori în lipsa celor reale pe care nu mi le pot satisface în totalitate. De fapt dacă ar trebui să-mi satisfac totul din categoria travels (călătorii), sincer nu știu când aș termina. Situația financiară nu este nici ea pe roze, dar imaginația, speranța și dispoziția interioară pot mobiliza orice ființă, o pot distinge și pot constitui un punct de plecare sănătos pentru soluționarea problemelor și neîmplinirilor de moment. Sărbătorile de iarnă sunt în primul rând un prilej de înaltă bucurie, un prilej de a privi spre celălalt și spre tine cu intenția de a deveni mai solidari și umani, dar și un moment al anului când introspecția și analizele diverse sunt inerente și notele de optimism sunt afectate, deși se mențin doar datorită nevinovăției perioadei traversate. Lumea e în mișcare și a te închide în tine și izola precum un personaj kafkanian nu e o soluție. Câteva ieșiri în afara localității locale și grija față de câteva animale domestice sau față de tot ceea ce e în amorțire prin grădină sunt motive serioase pentru a mă fortifica și înviora trupește și sufletește. Avansez lent cu câteva proiecte literare personale, dar sunt bucuros că ating și depășesc de fiecare dată calitatea minimă pe care mi-o doresc. În zilele când m-am găsit pe la Oradea am putut admira târgul de Crăciun și restul orașului strălucitor, cel puțin în zonele sale centrale. Biblioteca a fost colindată aproape zilnic, fiind implicată și pătrunsă de atmosfera candidă a sărbătorilor de iarnă. Urbea a fost cucerită de expoziții,vernisaje și lansări de carte, iar singurul regret a fost că pe Crișul Repede n-am mai văzut îndrăgitele lebede, ci doar câteva perechi de rațe sălbatice. Acasă ajutând pe mama în bucătărie, în amintirea excursiilor din vest, am preparat un striezel care a ieșit bine rumenit și a fost deosebit de gustos și conformându-mă tradiției un pește la cuptor.

O lansare de carte la Librăria Humanitas Oradea mi-a prilejuit întâlnirea cu iubitori de carte, de cultură din județ. Participanții au putut admira, înaintea lansării, oferta de carte foarte diversificată și deosebit de atractivă a librăriei. Colecția de povestiri (short stories) “Perseidele” a lui Mircea Pricăjan a fost recenzată de către distinși invitați: Dan-Liviu Boeriu, Marius Miheț. Măiestria autorului prezintă socialul românesc și captivitatea acestuia aflat în mrejele neputinței și a eternelor întoarceri, dilemele interioare reflectate și consumate meteoric. Autorul prezintă cu amărăciune și într-un stil existențialist și pragmatic, lipsit de spiritualitate, dar realist, ipostazele personajelor din povestirile sale, devoalând grotescul fazelor traversate de către indivizi și societate. Epilogul – “Sub nori, lumea asta” – postulează că nici măcar șansa venită prea târziu nu poate soluționa ceva, ci posibil- ca o parodie neagră – accentuează contradicțiile interioare. Basil Anatol nu devine fericit la bătrânețe în urma câștigării unui circuit european și nici după parcurgerea city-break-urilor prin capitalele europene. “În zadar a mai ridicat ochii spre cer, plin de speranță, degeaba a scrutat peticeala norilor. Sentimentul de abandon era acolo”. Aș reproșa doar stilul retro ortografic utilizat de către autor și faptul că (aproape sigur din cauza unei erori de redactare) s-a strecurat în text în locul basculanta cu balast – <<basculanta cu balastru>>.

Reflectam de ceva vreme la finitudinea cunoașterii umane în ciuda faptului că tot ceea ce se cunoaște este sistematizat pe domenii și pare ( chiar este în acest moment al evoluției) atât de vast… Apostolul Pavel spunea că “în parte cunoaștem”, iar Sf. Ioan Gură de Aur îl completa spunând că nu cunoaștem nici a mia parte… Recent o echipă de cercetători a anunțat că sunt convinși că au detectat o a cincea forță în univers. O parte a celor mai optimiști au spus că de fapt există chiar mai multe forțe. Anticii chiar dacă supertițioși și venerând numeroase zeități au pus un accent mai mare pe capacitățile intelectului uman spre deosebire de creștini care s-au împăcat cu ei înșiși și au lăsat totul în grija lui Dumnezeu. Cu toții erau însă în căutarea împlinirii și fericirii pe care au înțeles-o în felul lor. Aristotel spunea: “Așadar, fericirea pare a fi ceva desăvârșit și de sine stătător, ea fiind scopul final al activităților (ființelor)”. Sunt în căutarea fericirii chiar și persoanele de vârsta a treia deasupra cărora, așa cum subliniasem mai sus, sentimentul de abandon planează. Însă și mai vechiul Sofocle se întreabă în vers, prin gura corului din Oedip Rege, despre plinătatea și persistența acesteia: “Cine a fost vreodată-n stare/să-și ducă pân-la capăt fericirea?/Ea dăinuie cât să pară/C-a fost astfel trăită, și-ndată asfințește…”

Anul Nou a venit astfel și am fost deosebit de nerăbdători să-l primim. El aduce,în ciuda speranțelor noastre, unele îngrijorări și perspective negative. Brexit-ul va deveni cel mai probabil o realitate în mai puțin de o lună și nu ne rămâne decât să sperăm că relațiile de orice fel post-brexit vor fi la fel de bune pentru ambele părți și că ambele părți vor suferi cât mai puțin. Tensiuni internaționale mai vechi par a se acutiza și marii actori internaționali s-ar putea dovedi copleșiți de propriile probleme. România se găsește în an electoral și grijile social-financiare nu sunt de neglijat. Publilius Syrus spune cu convingere în maximele sale: “Cui i se îngăduie mai mult decât i se cuvine, vrea mai mult decât i se îngăduie”. Dorind să rămân totuși pe o traiectorie optimistă vă propun un haiku propriu intitulat ochi-lacrimi-renaștere: “din nimb de spirit/se scurg perle de cristal/hrănind glia vieții”. Fie ca din greutățile și neîmplinirile noastre, care ne smulg lacrimi, să avem puterea de a erupe și de a renaște.

Vă doresc un an 2020 mai bun decât tot ceea ce ați trăit până acum și care să pună bazele unor succese notabile în anii următori … !

 

“Per aspera ad astra”, “Înțeleptul Cetății”, Post-modernitate, Cassiopeia !


Zile de vară 2019 petrecute sub stindardul unor temperaturi de august deosebit de ridicate și un debut calendaristic de toamnă când unele adieri răcoroase ne-au mai temperat. Natura pare a fi pălit peste tot datorită temperaturilor ridicate dând senzația că anotimpurile se luptă între ele, dar cred eu că toamna se va instala mult mai târziu. Doar rândunicile și puișorii lor tind să mă contrazică, înșirându-se într-un rând plin de mister pe firele electrice și telefonice și anunțându-și intenția de a porni către misterioase zări. Deocamdată doar se pregătesc ciripind intens și consultându-se unele cu celelalte, iar de prin curte câteva mere și pere fac deja obiectul unui smoothie zilnic contribuind la tonusul matinal și la hidratarea atât de importantă din miez de zi.

Chiar dacă intensitatea zilelor de vară obligă la o mobilizare mai ridicată, perioada s-a scurs fără a ieși prea mult din rutina zilnică. Nopțile nu și-au dezmințit “zodia” și devenind oarecum magice și toride au etalat constelații care invitau la admirare și contemplare. N-aș vrea să par un amator, dar constelația Cassiopeia mi se pare acum mult mai ușor de observat decât în copilărie. În rest, toate celelalte sunt cam pe acolo…

Rareori înaintarea în vârstă reușește să mențină optimismul, atitudinea pozitivă și vioiciunea cuiva, mai ales dacă deosebit de activă profesional și intelectual această persoană poate cădea pradă dezamăgirii, deznădejdii și se poate lăsa strivită de trivialitățile cotidiene și de inconstanța socialului. În sala mare a primăriei Oradea, profesorul universitar, marele intelectual Paul Magheru a fost sărbătorit la împlinirea unei vârste pe care o ignoră cu succes. La 80 de ani personalitatea bihoreană și (de ce nu) central și sud-est europeană ( prin activitate și renume) impresionează prin deschiderile culturale pe care le-a creat și prin porțile deschise afirmării discipolilor săi. L-am întâlnit de numeroase ori prin oraș , la bibliotecă deosebit de preocupat și accesibil, săritor să salute sau să acorde câteva minute gratuit, ceea ce poate părea surprinzător datorită realităților zilelor noastre, necaracteristic, dar atât de propriu spiritelor pline de naturalețe. Am reușit chiar uneori să-i smulg câteva mărturisiri din vremurile triste. Activitatea universitară a dumnealui ar impresiona pe oricine cu atât mai mult cu cât este evidențiată personal cu atâta modestie. În mijlocul urărilor venite din toate părțile a avut inspirația să contribuie cu ceva prin oferirea gratuit a exemplarelor a două lucrări deosebit de importante apărute recent. Prima este constituită dintr-un florilegiu dedicat înțelepciunii, iar cea de-a doua unei perioade trăită datorită implicării în proiectele culturale ale României cu Cehoslovacia între 1968-1989 ( De la Primăvara Pragheză la Revoluția de catifea ). Rândurile acestor lucrări sunt deosebit de captivante, iar lecturarea ( nu tocmai accesibilă oricui ) demonstrează capacitățile excepționale de vizionar și literat ale autorului. Raportările la literatura universală cu conexiuni surprinzătoare și edificatoare surprind prin complexitate. Este menționat Filipp Melanchton care spune “că a forma tinerimea așa cum se cuvine este ceva mai greu decât a cuceri Troia” și necesitatea de a ne desăvârși arta oratorică urmând cuvintele splendide ale lui Quintilian: “căci zeii nemuritori nu au dăruit ceva mult mai de seamă oamenilor; fără ea totul e mut, prezentul e lipsit de lumină, posteritatea de amintire” ( Quintilian,Arta Oratorică ). Am făcut urările de sănătate și “La Mulți Ani” și am primit autograful atât de râvnit. Răsfățat de participanți atât de onoranți, omul Paul Magheru a vibrat și ne-a încântat … Per aspera ad astra, magister … !

Conceptul de cetate ( polis ) este deosebit de vechi. El a depășit sensul propriu-zis de fortificație și a erupt în accepțiunea generală către sensuri mai pretențioase de comunitate grupată în jurul unor aspirații cu reverberații onirice. Visăm la un spațiu pur, ideal ca o destinație finală existențială și încercăm să ne organizăm în trecerea noastră pe pământ după modele superioare pe care considerăm că divinitatea le-a propus sau pe care credem că aceasta le agrează. Conceptul a străbătut astfel mileniile, dar cu toate acestea noi nu ne-am desăvârșit … Librăria Scriptum (Oradea) a găzduit lansarea a două volume de recomandat ale lui Dan Tomuleț, un autor și gânditor român care merită menționat pentru profunzimea analizelor dumnealui. “Înțeleptul Cetății” și “Umbrele modernității” propun analize, dezbateri și observații inedite realizate din perspectiva gândirii creștine care pentru o persoană neatentă și neavizată ar fi în măsură să bulverseze. De puține ori creștinul a privit către valorile celuilalt pentru a le reconsidera precum o face autorul și cred eu că o face cu succes și spre folosul valorilor creștine. Pentru a realiza acest excurs însă trebuie să deții deja acea maturitate interioară care să nu facă posibilă dezrădăcinarea ta spirituală. Procesul lui Socrate este procesul unui înțelept al cetății și rezistența sa eroică care culminează cu visul care-l înștiințează pe înțelept că timpul aplicării pedepsei se apropie: “o femeie foarte frumoasă, înveșmântată în alb i-a spus venind spre el: Socrate, tu în trei zile vei fi în țara mănoasă, în Ftia”. Autorul menționează: “pe lângă glasul daimonului lăuntric filosoful beneficia, se pare, și de o călăuzire divină onirică. Socrate era omul providenței, nu omul soluțiilor omenești”. Celălalt volum propune surprinderea modernității în dinamismul și intensitatea ei. Am reușit să adresez o întrebare autorului și de asemenea am obținut și aici autograful.

Mă bucură că această vară s-a scurs fără tensiuni și evenimente majore la nivel național și internațional, deși numeroase probleme trenează fără a mai fi menționate. România este cuprinsă de febra alegerilor prezidențiale și discuțiile sau candidaturile se înmulțesc. Până acum totul pare relativ civilizat, deși competiția aduce inevitabil și atacuri sau rumori la adresa celuilalt.Arbitrul anonim (votanții ) trebuie să desemneze titularul noului mandat prezidențial. Vizita lui Klaus Johannis la Casa Albă a atras atenția, dar și activitatea celorlalți candidați este notabilă. Trebuie să sperăm că vom avea o campanie decentă, modernă și echilibrată…

Se apropie și ziua mea de naștere ( 10 septembrie ) și mă declar mulțumit că mă pot bucura încă de micile plăceri ale vieții. Sărbătoresc cu moderație de fiecare dată și mulțumesc divinității că mi-a dat sănătate și suficientă inteligență și înțelepciune. A trecut încă un an și deși mi-aș fi dorit mult mai mult, măcar sunt deocamdată pe linia de plutire.

Vă doresc o lună Septembrie 2019 specială, plină de inspirație și de succes … !

 

 

 

“Mica Atenă”, Citadel Delivery, Tehnologia 5G, “Licențiații” !


Un Iulie 2019 aflat sub razele dogoritoare ale soarelui și un început de August 2019 ceva mai răcoros și umed. Deși uneori temperaturile au fost greu de suportat, majoritatea populației a trăit cu frenezie zilele acestei veri care, zic eu, mai are suficiente de spus. M-am răcorit și hidratat cum am putut mai bine, dar am văzut multe păsări de curte sau păsărele suferind sau ascuzându-se din cauza razelor soarelui. Cele câteva rățuște și gâște ale mamei au ales să se bălăcească, dar la mijlocul zilei preferau să se retragă către zonele acoperite și să moțăie. Alice, un puiuț anglo-nubian de căprioară, privea la toate distinsă,reverențioasă și impasibilă…

Încerc să-mi conturez proiectele viitoare din online mizând mai mult însă pe celelalte proiecte personale destul de interesante aș spune, dar fără termen. Noua generație 5G ar putea reuși sper să intensifice totul și să eficientizeze. Acuratețea și beneficiile acesteia pot transforma în bine întreaga umanitate. Există bineînțeles și rețineri, îngrijorări. Sunt atât de curios ce voi spune peste vreo zece ani despre aceste momente revoluționare ale implementării tehnologiei care evolueză spectaculos aproape anual. Recent am aplicat la o plecare pe Marte prin ejobs. Era o glumă, bineînțeles, dar în condițiile noilor tehnologii și energii ar putea deveni posibile și frecvente într-un orizont de timp nu prea îndepărtat. Și mă bucur că pe Twitter sunt urmărit de către renumita NASA ( nu e puțin lucru). În fine, nu ne rămâne decât să așteptăm cu emoție…

Într-una dintre zile am ales să vizitez orașul Salonta, cel mai apropiat de localitatea natală. Localitatea mult mai bine îngrijită acum pare înfloritoare, deși investițiile n-au favorizat-o. Parcul din fața primăriei este modern, futurist, de invidiat chiar. M-am mirat cum de poate fi menținut astfel în ciuda circulației intense din jur. Celebrul turn medieval salontan putea fi observat, fiind și acum un reper al orașului. Pe o stradă lăturalnică se găsește casa memorială a lui Arany János, o cunoscută personalitate a secolului XIX de origine maghiară. Dincolo de aspirațiile poetice mi s-a părut impresionant că a tradus în limba maghiară Hamlet de W. Shakespeare. M-a surprins că veneau, chiar atunci când treceam pe acolo, turiști din străinătate pentru a vizita casa rustică de pustă a poetului. Pentru a finaliza onorabil plimbarea mea am oprit la o locație cochetă pentru a mă răsfăța cu câteva globuri de înghețată și a mă răcori cu apă tonică. Sper ca data viitoare când mai trec prin Salonta să îmi satisfac papilele cu o porție din renumita carne de bizon devenită o delicatesă și un brand local.

La Oradea parcă sunt mai obișnuit acum și îmi este mai accesibil. Îmi place să stau pe acolo prin câte un parc admirând și Crișul Repede și invariabil trec câte un pic și pe la bibliotecă. Recent însă în Cetatea Oradea un  eveniment interesant s-a aflat la prima ediție. Citadel Delivery a propus activități interesante dorind să reunească pasiunile pentru muzică, destindere, poezie,pictură și distracție ale copiilor, adolescenților și adulților. Desfășurat cu sprijinul Cărturești și BCR evenimentul a bucurat timp de trei zile participanții. Am participat doar a treia zi, dar am regretat că n-am fost măcar în două zile. Muzica putea fi auzită pe fond, se putea consuma în liniște câte ceva și admira elementele medievale ale cetății. Am primit chiar și un voucher de 10 lei din partea lui George BCR și m-am bucurat enorm, a fost o surpriză palpitantă. Poeți și iubitori ai genului au recitat și adulat poeme între pauzele ritmurilor muzicale. Puteau fi văzuți tineri întinși citind sau depănând amintiri. Sincer, aș fi dorit și eu o delectare de acest gen sau să am posibilitatea de a bate vreo cinci minute la tobe fără a avea pretenția că știu ce fac cu adevărat… Nu sunt un iubitor înfocat al genului, iubesc muzica clasică și de meditație mai mult, dar uneori mi-aș dori să mă descarc în acest fel. Mă gândeam că aici studia și medita Nicolaus Olahus și contemporanii săi, iar profesori renumiți se străduiau să le fie utili. “Mica Atenă” pulsa atunci ca nicăieri în Europa răsăriteană. Isocrate spunea: “Cetatea noastră a întrecut în așa măsură pe ceilalți oameni în profunzimea cugetării și în arta exprimării încât învățăceii cetății au devenit dascălii altora, iar numele de elen l-a făcut să nu mai fie al unui singur neam, ci să pară că desemnează o întreagă direcție de gândire. Eleni sunt desemnați mai degrabă toți cei care s-au adăpat de la izvoarele educației noastre decât cei care au aceeași obârșie cu noi”. Ajuns acasă mi-am pus și eu hamacul … în gutui și am zăcut așa întins câteva ore sub umbra frunzelor care mă miram că fac față soarelui cu succes. De deasupra, de pe o rămurea, o pisicuță de doar câteva luni pe nume Lilișor îmi urmărea curioasă și jucăușă fiecare mișcare.

În aceiași zi la Oradea serviciul de ambulanță sărbătorea 113 ani de existență. O mulțime de ambulanțe erau prezente și angajații au sărbătorit în piața Unirii, fiind prezente unități din toate județele. La Mulți Ani, urez instituției, angajaților și în special clienților săi.Deși starea de optimism domina, mă gândeam că suntem într-un moment foarte delicat privind intervențiile rapide după incredibilul, monstruosul eveniment petrecut la Caracal. În urma mediatizării celor întâmplate numeroși intelectuali au luat poziție, societatea românească a intrat în febră, a reacționat fiind convinși cu toții că este vorba despre mult mai mult. La nivel național sunt sute, mii de dispăruți, instituțiile cred eu că își cunosc “licențiații” și potențialul lor și nu sunt chiar străine de tot ceea ce se întâmplă. La fel fenomenul s-a manifestat sub diferite forme și la diferite niveluri în toată România cu tentacule la nivel internațional. Ofranda, jertfa celor două tinere pe altarul indiferenței și corupției naționale a tras doar un semnal de alarmă și a înfiorat orice persoană normală și sensibilă. În rest, mi-e frică că mâine va fi ca azi, ca ieri, ca întotdeauna. Aflați în larg fără busolă, constatăm precum într-un fragment al lui Alceu (sec.VI î.e.n.) că am luat apă și că e cam rece: “Mă-nfioară vântul, volbura n-o-nțeleg./Din larg își crește valul freamătul cerc/ în jurul nostru. Prinsă-n spulber/Întunecata corabie aprig/Ne poartă.Hula frânge tăria-n noi,/Atinge unda poala catargului/Și pânza neagră se despică/Larg, clătinându-și în vânt fâșia”.

Vă doresc o lună August 2019 cât mai fructuoasă, candidă și lipsită de griji … !

Spring 2019, “Tom&Jessie”, Geo-Strategii Europene, Expoziția “Haiku”, Postul Paștelui !


Luna Martie 2019 s-a scurs aducând zile tot mai călduțe, dar cu adieri de vânt destul de reci chiar și în zonele de câmpie. Doar ploițe scurte au mai întrerupt din când în când razele plăcute și tandre ale Soarelui. Florile s-au grăbit să înflorească răspândind prospețimea și parfumul lor. Zambilele, viorelele, garoafele au fost cele mai harnice, dar sunt urmate de către lalele, bujori… Pomii fructiferi, deșteptați de acest ritual ancestral al naturii, au întinerit și au îmbobocit devoalând crudele petale albe, roz și lăsând impresia unei splendori neasemuite care obliga la comtemplare. Luna Aprilie 2019 a sosit fără păcăleală și deoarece ne găsim în perioada Postului Paștelui suntem toți îndemnați să fim mai moderați în toate privințele și să medităm mai mult la cele sufletești și cosmice. Sf. Niceta de Remesiana spune:“Pătimirea lui Hristos este răscumpărarea Creației […] Înțelegem dar că este o creație această viață de care este însuflețită lumea , în care se fac toate care se nasc în lume”.

Bucuria trăirii zilelor de primăvară mă impresionează de fiecare dată. Această schimbare atât de profundă din natură, o adevărată metamorfozare generală izvorâtă de sub trena rece a iernii, a inspirat autori, pictori și a apropiat sufletele sensibile. Ziua Mamei ( 8 Martie ) a adus râuri de flori și cadouri tuturor doamnelor și domnișoarelor din jurul nostru însoțite de urările firești de fericire și sănătate. Am petrecut majoritatea zilelor la domiciliu încercând să mă regăsesc în diferitele activități de sezon sau continuând câteva proiecte mai vechi. Când am trecut pe la Oradea am petrecut câteva zeci de minute la Biserica cu Lună unde aprinzând câteva lumânări am ridicat o rugăciune către Cer, către Dumnezeu. Tradiția acestui lăcaș de cult este enormă, legendară deja, alături de celelalte catedrale catolice, greco-catolice sau protestante deosebit de renumite ale orașului. O statistică referitoare la anul trecut apreciază că numărul turiștilor a depășit numărul locuitorilor orașului pentru prima dată.

La biblioteca județeană se poate admira de fiecare dată câte o expoziție interesantă. Cel mai recent m-a binedispus o expoziție dedicată copilăriei prin tablouri care propuneau personaje năstrușnice și teme destul de hilare. “Tom & Jessie” destindea datorită efortului autorilor prin culori, forme și prin trimiterile la universul copilăriei și al desenului animat. “Un oraș pierdut” sau “Iepurele de Mărțișor” erau printre primele lucrări expuse pe simeze și se evidențiau datorită liniilor și volumurilor deținute.

O altă expoziție interesantă a fost vernisată într-unul dintre corpurile Cetății Oradea având doi curatori de renume național ( Aurel Chiriac și Vioara Bara ). Expoziția “Haiku” propunea o abordare a genului de către un grup de artiști locali care au ales să se joace cu cuvintele și să dea frâu liber pasiunii pentru artă. Fiecare pictură avea personalitatea ei, iar dacă era însoțită de versuri specifice genului japonez puteai fi încredințat că autorii au înțeles specificul acestui gen artistic de o vechime multiseculară. Personal sunt impresionat cel mai mult de arta și poezia europeană/occidentală, dar culorile purității naturii surprinse de arta japoneză sau profunzimea versurilor haiku pot produce tresăriri fiecăruia. Meditația, natura, bucuria, nostalgia, dragostea, sublimul, neîmplinirea sunt tot atâtea subiecte prezentate în felurite moduri în pictură și vers. Unele persoane spun că o lucrare de artă îți place sau nu, deși sună cam radical și sentențios. Cred că o operă de artă este perfectă dacă se apropie în totalitate în a reda și sugera tot ceea ce și-a dorit autorul său. Din această cauză aș prefera la fiecare tablou alături de titlu un sinoptic (descriptiv) al autorului. Altfel fie critic de artă, fie novice trebuie să descifreze și să-și imagineze ceea ce ascunde opera din fața lui fără a ști cu adevărat cât de subtil sau novice este autorul acesteia.

În aceiași zi ( 15 martie ) se sărbătorea în oraș Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Am ajuns la timp pentru a vedea mulțimea adunată la statuia lui Szacsvay Imre și pentru a auzi cântecele populare maghiare. Bunădispoziția era la ea acasă, dar moderația era mai degrabă evidentă. Am stat destul de puțin prin preajmă, iar seara am urmărit dintr-o înregistrare retragerea cu torțe care mi s-a părut fascinantă. Nu sunt convins că lucrurile s-au consumat fără exprimarea anumitor patimi, dar cunosc de asemenea suficiente personalități maghiare bihorene deosebit de echilibrate.

Relațiile internaționale se întâmplă uneori să fie deosebit de încordate sau în impas. Am putea exemplifica foarte simplu prin actualul nod gordian pe care îl reprezintă nesoluționata criză și problemă a Brexit-ului. Îmi doresc ca scenariile de coșmar general să se destrame și cred că în cele din urmă soluția cea mai potrivită ( poate chiar cea a rămânerii Marii Britanii în UE ) va triumfa. Amintesc acest episod doar pentru a face o introducere a complexității panoramei internaționale de la sfârșitul primului război mondial. Statuia unui mare geo-strateg francez a fost dezvelită la Oradea pentru a sublinia rolul diplomației franceze și americane după prima mare conflagrație mondială. Emmanuel de Martonne a studiat cu meticulozitate specificul etnic și geografic al Transilvaniei și Panoniei și în momentele de incertitudine și haos a propus în cele din urmă o soluție. Pentru cei care cunosc sau au studiat epoca nu este un secret că a existat o mulțime de scenarii care mai de care mai ciudate pentru trasarea noilor granițe, tocmai datorită vidului de putere creat după dispariția entității statale austro-ungare. Între anii 1918-1920 Europa Centrală și de sud-est s-au aflat sub semnul incertitudinii care s-a accentuat pe fondul instabilității din Rusia și a instalării guvernului Bela Kun în Ungaria. Principiile wilsoniene și cunoștințele geo-strategice ale lui E. de Martonne și-au dat mâna și au condus la alipirea Transilvaniei la România pe aliniamentul vestic existent și astăzi. Centenarul Marii Uniri continuă din acest punct de vedere, dar mi-aș dori evidențierea contextului european al zilelor noastre pentru a nu se da naștere la dispute etnice. Marele vizionar E. de Martonne a fost elogiat în parcul 1 Decembrie din Oradea în prezența oficialităților orașului, a invitaților din țară și străinătate, a gărzilor care au defilat și a participanților interesați de moment. În contemporaneitate relațiile s-au intensificat, distanțele s-au scurtat, comunicarea este tot mai rapidă de parcă toată lumea ar fi o cetate. Spun și eu asemeni lui Teognis către tânărul Kyrnos: “Kyrnos, cetatea-i aceeași, doar oameni-s alții” și întreb: “Mai înduri, Kyrnos, tot răul să-l vezi?” Orice societate și comunitate are momentele ei de criză care sunt percepute drept involuție, iar Thierry de Duve spune că atunci “totul se petrece ca și cum Istoria ar fi cedat imploziei și ca și cum Istoria ar merge de-a-ndoaselea”. Este foarte posibil , în același timp, ca societatea umană să se găsească chiar acum într-un moment al redimensionării sale și a evoluției sale către forme supra-“naturale”.

Revenit către zona gării orașului, pentru a mă întoarce la domiciliu, am putut admira magnoliile înflorite din fața Palatului Baroc aflat în renovare și maiestuoasa clădire a Catedralei Romano-Catolice.

Vă doresc o lună Aprilie 2019 senină, bogată în surprize plăcute și plină de inspirație !