Archives

Mărțișor 2020, Biserica Victorioasă, “Que Viva Picasso”, Muzeul Iluziilor !


Un final de Februarie 2020 scurs sub aceleași note tandre ale temperaturilor și un debut de Martie 2020 puțin mai mohorât, dar destul de candid. Mărțișorul a căzut în acest an într-o zi de duminică și cel puțin eu m-am rezumat să trimit doar mărțișoarele și urările virtuale. De fapt am atașat și un triolet , zic eu, special dedicat lui 1 Martie. Întreaga natură este nerăbdătoare să purceadă către spectacolul neegalat și plin de sensibilitate al vieții și al primăverii și dacă credeam inițial că toate sunt ceva mai rezervate și în repaus, uitându-mă mai bine am văzut majoritatea florilor ițindu-se și corcodușii la un pas de înflorire. Dacă am reuși să ne primenim și noi în această primăvară a lui 2020 ar fi deosebit de plăcut și util… Sunt însă convins că vom reuși să zâmbim , că vom fi mai senini și că vom fi mai atenți cu lucrurile care ne înconjoară.

De multă vreme îmi doream să vizitez și să abordez un subiect ceva mai jovial, deși mă străduiesc în abordarea proprie să introduc nota de optimism și bunădispoziție fiecărui domeniu sau eveniment. Așadar am tresăltat de bucurie când am aflat că Muzeul Iluziilor este prezent la Oradea și că se poate vizita. Iluzionismul poate părea, bineînțeles, neortodox sau pseudo-științific, dacă nu chiar ocult. Cu siguranță însă are atractivitatea lui și are fundamente științifice incontestabile. Ajuns la locația casei de cultură am solicitat un bilet și într-un mod cu totul surprinzător doamna respectivă mi-a spus că pot intra împreună cu grupul de copii din față fără să plătesc. Am insistat, dar nu a dorit să mă încaseze, iar eu am intrat în cele din urmă pentru a nu pierde ora respectivă de intrare. Prezentatorul a prezentat toate atelierele, iar copiii au fost deosebit de încântați. Trebuie să recunosc că și pe mine m-au impresionat spre exemplu oglinzile care reflectau aceiași persoană în patru imagini de dimensiuni diferite, de parcă ar fi fost realizate de către mine la prima încercare, ca un defect… Bineînțeles că experimentele explicate s-au consumat unul după celălalt devoalând paradoxuri, dileme, iluzii optice … Deși s-au prezentat ateliere destul de complexe axate și pe domeniul electro-magnetic, cel mai interesant mi s-a părut cel care evidenția … căderea unui dublu con pe un plan înclinat. Paradoxal, el urca pe planul înclinat, dar o dată explicat se dovedea că el de fapt urma regulile fizice cunoscute creând iluzia urcării în plan înclinat fără altă forță care să-l ajute. La final am vizionat și câteva desene imposibile sau paradox care pot să-ți solicite neuronii sau să te contrarieze o perioadă. De fapt, majoritatea acestora erau cunoscute din antichitate, grecii fiind adevărați maeștri în lansarea și dezvoltarea unor enunțuri de acest gen. Cred că într-o primă fază fizica, chimia sau matematica ar fi mult mai atractive pentru generația tânără dacă ar fi prezentate astfel. O senzație de acest gen, mult mai profundă, am trăit doar în copilărie când am fost în tabără la mare la planetariul și delfinariul din Constanța. În întunericul din planetariu se vedeau doar constelațiile, iar întunericul era deplin. La ieșire, lumina bruscă mi-a lăsat impresia că de fapt am călătorit într-un alt univers… În aceiași zi delfinii atât de jucăuși și inteligenți mi-au demonstrat că și animalele lăsate de către divinitate pe pământ pot fi sublime și pot fi de asemenea dintr-o altă lume… Mă gândeam la final la un aforism al lui V. Butulescu: “Mai ușor scoți iepuri din pălărie, decât înțelepți din urna de vot” …

O renumită expoziție realizată printr-o colaborare multi-națională poate fi admirată la Muzeul Țării Crișurilor. Așadar , nu a trebuit decât să-mi sincronizez programul și să vizitez. Que Viva Picasso prezintă lucrările cubiste și abstracte ale marelui artist, beneficiind de o prezentare și clasificare deosebite. Litografiile sunt deosebit de sugestive și P. Picasso a reușit să sintetizeze magistral viziunea sa asupra artei și societății într-o perioadă foarte agitată la nivel internațional. Impresionant este faptul că lucrările sale au avut un impact imens și imediat în epocă și apreciate sau recenzate corespunzător. Unele dintre ele puteau părea atât de banale pentru un amator, dar atât de profunde pentru specialiști. Am avut ocazia să descopăr personalitatea lui Picasso când am citit poemele sale în vers alb și am constatat că merită să fie reanalizat și în acest domeniu. În fine, Picasso ne învață cât de important este un punct, o linie șerpuită sau frântă… Prin cubism el încearcă să demonstreze cât de banală e realitatea și cum firescul se destramă sub forța și forma artificialului necontrolat și dominant… Criticul și istoricul de artă Thierry de Duve spune atât de înduioșător că <<arta are un nume propriu>> și susține că “cultura ca valoare este făcută de tribunalul istoriei, unde unele valori culturale sunt create, în timp ce altele sunt distruse”.

Ne găsim în perioada postului Paștelui deja, dar foarte puțină lume mai are timpul sau dispoziția de a conștientiza acest lucru. Este foarte bine însă că unii mai poartă în memorie vremea bunicilor și acordă și acestei perioade din an o atenție specială. Un mesaj telefonic de această dată mă anunța că decenu.eu organizează un eveniment și mă invita să particip. Dat fiind și momentul anului m-am străduit să ajung la timp și nu am regretat. Amfitrionii evenimentului propuneau o discuție colocvială pe subiectul primei jumătăți de mileniu din existența bisericii creștine, discuție moderată totuși de către un specialist în domeniu – Ciprian Simuț. Biserica creștină prigonită timp de trei secole, apoi recunoscută și ulterior victorioasă ( dar intolerantă de data aceasta cu celelalte religii, culte) a fost prezentată și ideea creștină evidențiată prin universalismul ei, prin modelul cultural și uman propus, prin speranța vieții veșnice și a smereniei pe care le promova. Chiar dacă cei mai malițioși au văzut prin creștinism un stoicism iudaic, valoarea culturală a creștinismului este enormă și importanța lui istorică în ultimele două milenii este fabuloasă. Educat în școlile elenistice, Apostolul Pavel se temea la sfârșitul vieții să nu piardă cumva cununa mântuirii în urma alergării pe acest pământ, iar cel mai iubit de către Mântuitor dintre apostoli – Apostolul Ioan, își începea evanghelia astfel: “1.La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, Cuvântul era Dumnezeu … 4. În El era viața și viața era lumina oamenilor. 5. Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o”… ( Evanghelia după Ioan, Cap. 1, 1-5).

În plan național o anumită instabilitate politică trenează și de asemenea multe griji și rezerve privind evoluția economică, semn că nu suntem tocmai pe calea cea bună și nici sub cele mai bune auspicii. În plan internațional frica de coronavirus a atins cote planetare. Îngrijorarea personală este că poate e vorba despre mult mai mult,  de faptul că o întreagă suită de viruși mai periculoși și necunoscuți pre-existenți sau post-existenți coronavirusului pot exista și vor fi descoperiți curând, iar circulația haotică și necontrolată a bunurilor și persoanelor să fi răspândit deja ceea ce e de nedorit. Implicațiile asupra economiei mondiale vor fi cu siguranță imense, iar noi suntem prea mici pentru a le analiza complet. În fine, pentru a încheia într-o notă optimistă, vă propun un triolet personal dedicat Mărțișorului 2020 :

am cumpărat trei mărțișoare:

cu buburuză, crin și ghiocel…

e liniște în buzunare –

am cumpărat trei mărțișoare…

este Femeia zi cu soare,

iar Mărțișorul – porumbel;

am cumpărat trei mărțișoare:

cu buburuză, crin și ghiocel…

Vă doresc o lună Martie 2020 plină de iubire, de restabilire a echilibrului interior și de prosperitate !

 

 

Planeta – casa noastră, “Prince of Persia”, Conu` Leonida, Gânduri la început de an !


Un Ianuarie 2020 generos sub aspect meteorologic și un debut de Februarie 2020 neașteptat de călduros. Doar în câteva zile pe săptămână frigul proverbial al perioadei traversate s-a sumețit cât de cât. Nopțile lungi sunt singurele care confirmă anotimpul, iar în zilele geroase vrăbiuțele și pițigoii sunt într-o alertă mai mare, căutând hrană, fiind mai grăbite în toate acțiunile lor. Două mici hrănitori pe care le-am pus în curte parcă fidelizează aceste mici înaripate. Curând ceea ce părea neverosimil devine o proprietate pe care și-o revendică fiecare dintre ele. Din fericire repausul vegetativ nu este perturbat momentan, deși există zone din țară unde este invocat și acest aspect. Oamenii în general au devenit ceva mai sedentari. Ei preferă micile activități de pe lângă casă și se aventurează doar dacă este vorba despre activități recreative de sezon. Într-o oarecare măsură, niște fructe frumoase la toamnă se pot pregăti încă de pe acum… Îmi amintesc iernile mult mai grele cântate într-un fragment de către Alceu: “Ninge. Zeus de sus din ceruri/Ne trimite iarna grea/Apele sunt înghețate/Toate sloi”.

Încerc să mă menajez cât mai mult posibil, dar unele indispoziții tot se depun. Nemulțumirea personală în plan financiar și poate chiar profesional sunt doar două dintre punctele nedorite care mă preocupă. Cel mai neplăcut este faptul că vina nu este a mea, ci a societății în care trăiesc, chiar dacă sunt convins că peste tot sunt probleme. Cel mai mult mă deranjează că mie nu mi se întâmplă chiar dacă merit, că pentru mine nu funcționează chiar dacă sunt îndreptățit. Mă surprinde și mi se pare incredibil elanul inerțial în care se lasă cuprinsă toată societatea sau modul în care persoane din alt orizont cultural pretind funcții retribuite la nivel occidental. Societățile, deși într-o schimbare fără precedent în ultimele decenii, nu au reușit să sădească și etica sau să cultive oameni integri decât în ediție limitată. “Sapă numai, sapă, sapă/până dai de stele-n apă”…, vorba marelui poet.

Există momente când lumea vibrează având propriile temeri sau agitându-se suplimentar și alarmându-se peste ceea ce este cunoscut a fi ritmul firesc. Văd anul 2020 ca o piatră de hotar și chiar cred că dincolo de deceniul trei al acestui secol umanitatea ar putea să se reinventeze. Anul a debutat vijelios, mai furtunos decât ne-am fi gândit vreodată. În S.U.A., o decizie a președintelui american a curmat viața unui mare general iranian implicat la nivel înalt în problemele Orientului Apropiat și Mijlociu. Isteria a cuprins rapid întreaga planetă: debutul celui de-al treilea război mondial, apocalipsul etc. erau doar câteva dintre opiniile vehiculate. Întotdeauna spiritele sunt foarte agitate, stând toți ascunși în dormitoare precum Conu` Leonida față cu reacțiuneaPrince of Persia fascinează pe occidentali și e posibil ca unii să-și fi căutat volumele și filmele din acest gen de prin dulăpioare. Cred că acțiunile teroriste trebuie sancționate cumva și că lumea musulmană trebuie să găsească resursele de a impresiona altfel. Un gazel pe zi, algebra exersată permanent, iar din Coran citirea versetelor pacifiste ar putea fi un bun început. Cu siguranță americanilor nu le place să fie ignorați sau provocați. Într-o incertitudine atât de ridicată și în mijlocul unor amenințări atât de mari este o minune că populația rezistă în condiții atât de precare. Este inutil să ne întrebăm cum ar arăta planeta noastră dacă suprafața terestră ar fi fost doar pe jumătate față de cea existentă. Cum s-ar fi scurs secolele în condițiile respective, contactele și mobilitatea fiind mult mai ridicate…În cele din urmă totul s-a calmat fără repercursiuni imediate nedorite.Omar Khayyam spunea atât de înduioșător într-un catren: ” Universul e un miraj. Viața – un vis”.

Emisfera sudică s-a înfiorat în ultimele luni. Continentul australian a fost supus unor încercări deosebit de mari. Toate sursele au evidențiat dimensiunea dezastrului și neputința oamenilor. Plante și copaci seculari, animale până atunci zglobii au căzut victime incendiilor care au luat amploare permanent fără posibilitatea de a fi stopate. Din nefericire, Australia este de acum dovada vie că ceva s-a întâmplat cu planeta noastră și că omul trebuie să găsească mijloace și metode mai eficiente pentru a trăi și crea. Cangurul – animalul simbol al Australiei, koala de asemenea, împreună cu alte sute de specii de animale, insecte, copaci și plante sunt amenințate chiar cu dispariția și au habitatul mult restrâns. Visez la o reinventare paradisiacă a planetei, la o planetă verde, și tot ceea ce s-a întâmplat mi s-a părut îngrozitor. Locuitorii trebuie să fi fost profund marcați și afectați de iadul care s-a instaurat în apropierea lor. Un eșec climatic răsunător care trebuie să ne pună serios pe gânduri pe toți. Recunoaștem cu toții atunci când spunem atât de simplu și de profund: “Planeta este casa noastră”… De cealaltă parte știrile venite din China privind virusul care s-a răspândit deosebit de rapid a îngrozit toată suflarea. În mijlocul atâtor probleme este de mirare că o anumită stabilitate se menține și că se găsesc soluții în timp util…

În această prima lună a anului evenimentele locale care mi-au atras atenția au fost prea puține, iar eu am fost mai puțin activ… Poate ar fi trebuit să merg și pe la teatru,dar mai este timp încă. Clipele de destindere mi le rezerv la un fresh, ceai sau capucino, iar biblioteca a devenit oarecum cafeneaua cititorului. Se apropie ziua îndrăgosiților și poate atunci reconcilierea generală va fi posibilă și vom încerca să fim mai atenți cu celălalt și mai buni. Aflat acasă în majoritatea timpului îmi organizez propriile materiale și continuu să duc la bun sfârșit câteva proiecte, iar în timpul liber găsesc de făcut câte ceva prin curte și grădină.

Vă doresc o lună Februarie 2020 memorabilă, benefică și plină de iubire … !

 

“Noaptea Cercetătorilor Europeni”, Greva Climatică,”Shalom Ierusalem”, Centenar Liceu “E. Gojdu” !


Un sfârșit de septembrie 2019 și un început de octombrie 2019 deosebit de antrenante, în care trena ruginie a toamnei începe să se profileze, iar oamenii încă destul de activi savurează zilele însorite și răcoroase bucurându-se de roadele autumnale și de evenimentele care se succed într-un ritm impresionant. Personal, prefer zilele mai moderate din punctul de vedere al temperaturilor și aș spune că sunt chiar mai productiv în perioadele de acest gen. Mi-aș dori și puțină umiditate de care pământul are atâta nevoie, dar atât cât să nu distrugă și cât să mă aducă în starea de contemplare și nostalgie specifică anotimpului.

Admirăm cu toții posibilitățile pe care le oferă un nivel înalt de trai. Rareori conștientizăm costurile sau facem ceva cu adevărat pentru a contribui la o lume mai verde, la o existență în armonie cu legile ecosistemului nostru. Suntem copilul rebel care a fost condiționat atât de mult timp de propria neputință și necunoștință, iar acum dorește să făurească propria supranatură. În mijlocul unor progrese științifice spectaculoase raportat la epocile anterioare, omenirea nu a reușit încă să soluționeze marile probleme ecologice și a stârnit pe ecologiști sau pe cei îngrijorați să spună: “Casa noastră arde”. În această privință la nivel mondial a fost inițiat un program/grevă care a făcut apel la rațiune și la lansarea inițiativei de a încetini sau stopa efectele deosebit de negative ale poluării și încălzirii globale. Copiii și adolescenții au fost cei mai activi în acest sens și am văzut că s-a luat poziție în mod oficial, pentru prima dată problema fiind analizată și conștientizată cu adevărat. Ziua stabilită pentru această activitate a scos în piațete oameni care doresc o lume mai curată. La Oradea am întâlnit de asemenea tineri entuziaști care militau pentru biodiversitate și pentru un aer pur. Am fost și eu în grevă … Toată această situație este generată de conflictele noastre interioare și exterioare, de ambițiile noastre nerealiste, de o competiție care duce la război sau de războaie de-a dreptul care par a izvorâ dintr-o competiție. Parcă vrând să confirme îngrijorările uraganul Lorenzo ( Magnificul?!) a afectat deja continentul european și se îndreaptă spre România. Din această cauză această inițiativă s-a sincronizat perfect cu o altă zi dedicată păcii. Pacea este pace, și pace… ! Pacea presupune liniște și nevinovăție. Pacea vine din veșnicie și are doar roade minunate și miraculoase. Niciun efort pentru pace nu este prea mic … Fericirile Mântuitorului îndeamnă: “Fericiți făcătorii de pace că ei fiii lui Dumnezeu se vor numi”. Așadar, noi acești visători și ignoranți ai realităților îngrozitoare și mizerabile de multe ori ne încăpățânăm să sperăm în armonie, să sperăm într-o planetă verde și într-o umanitate eficientă și nepoluantă. Cred că fără pace nu există viitor … ! Aș spune precum Anacreon (sec. VI-V î.e.n.) în Fragmentul 96: “Silă îmi este de cel ce atunci când bea vinul din cupe/Îmi povestește mereu, despre războiul cumplit./Drag mi-e doar îndrăgostitul de muze și de Afrodita/Când minunatul lor dar îl proslăvește cu avânt”.

Reflectam în unele momente la religiile lumii și la relația dintre ele. Iudaismul și creștinismul s-au intersectat de multe ori și aș fi deosebit de încântat dacă de acum încolo relațiile ar fi armonioase. O primă ediție a unui festival evreiesc de anvergură mondială a avut loc la Oradea prin grija câtorva intelectuali și membri dedicați ai comunității evreiești . Evenimentul “Shalom Ierusalem” a prilejuit inclusiv lansarea cărții “Evreu fără frontiere” a dr.ing. T. Roth. Deși am regretat că n-am participat , am reușit să vizitez expoziția evreilor mesianici din cetatea orădeană. Obiectele de cult atrăgeau prin formele și vechimea lor și sugerau acest sâmbure al credinței creștine încolțit din sânul acestor comunități evreiești. Din păcate comunitatea evreiască orădeană asemeni celei central și sud-est-europene este deosebit de redusă și a fost deosebit de încercată. Aportul și zestrea lor culturală, exemplul lor sunt impresionante. Este poate singura națiune mondială care a făcut dovada supraviețuirii din timpuri străvechi prin tradiție, profesionalism, educație și credință. Toate împreună sau separat dacă ele pot fi separate complet … ! Prin apropiere am putut admira o expoziție care etala obiecte și bijuterii din perioada interbelică, unele purtate chiar de către regina Maria.

Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost prezentă și la Universitatea din Oradea. Atelierele au încercat să prezinte câteva inițiative din domeniile bio-chimie, electronică, robotică, astronomie. Deschiderea evenimentului a atras mulți tineri și pasionați. Dacă mediul este atât de încercat în urma activității umane, cred eu că noile tehnologii încercate și verificate ar putea relansa totul, inclusiv pionieratul în domeniul explorării spațiului, în privința îmbunătățirii condițiilor de viață și a longevității umane. Freamătul interior șoptind că totul ar fi posibil nu ne dă liniște și stârnește emoție. Între fizic și metafizic, între cunoscut și necunoscut totul poate fi cercetat și analizat pentru a îmbunătăți performanțele. Ajuns până în acest punct Omul dorește să revendice totul și nu capitulează în fața provocărilor.

Liceul orădean Emanuel Gojdu aflat la centenar a sărbătorit printr-un program variat întins pe durata mai multor zile. Această instituție de învățământ este una fanion a învățământului bihorean și are contribuții de necontestat privind performanțele dezvoltării științifice și culturale ale elevilor și absolvenților săi. Urez “La Mulți Ani” instituției și elevilor/absolvenților săi. Fie ca genialitatea patronului lor spiritual și viziunea lui multiseculară să contribuie la succesele viitoare ale liceului.

România este în febră datorită evoluțiilor politice, economice și sociale. Campania prezidențială este în plină desfășurare, iar moțiunea de cenzură depusă recent poate demite guvernul. În următoarele săptămâni totul ar putea fi tranșat în favoarea opoziției și mi-aș dori ca aceasta să fie pregătită să preia responsabilitățile. În aceste condiții cred că am păși în 2020 sub auspicii mai favorabile și dinamice.

În plan internațional rivalitățile occident/orient și problemele administrației Trump au revenit pe prima pagină și au dat frisoane. Cel puțin pentru moment a primat prudența și s-a evitat aplicarea măsurilor extreme.

Vă doresc o lună Octombrie de nota zece, benefică și inspiratoare … !!!

 

 

 

“Dincolo de noi…”, “Brexit Poker”,”Cadou-Ciorăpel”, “V3n3zu3l@” !


Un Ianuarie 2019 în care spiritul de sărbătoare n-a mai vrut să plece, iar Februarie 2019 a debutat parcă mai blând decât niciodată. Încrâncenarea de câteva zile a iernii din ianuarie a fost repede înlocuită de imaginea deprimantă a dezghețului și a noroiurilor. În unele locuri mai pot fi văzute gătirile din perioada sărbătorilor de iarnă. Suntem într-o perioadă a anului în care ne punem speranțele în lunile de primăvară, deși iubitori iernii și-au pus schiurile și găsesc de fiecare dată ceva de experimentat.

Într-o mare măsură pot să spun că și eu m-am aflat într-o stare de semi-“hibernare”, deoarece chiar îmi propusesem câteva lucruri în această lună și am tot amânat. Nu este mare pagubă, dar acest aspect nu prea mă caracterizează atunci când lucrurile depind exclusiv de mine. În cele din urmă, cred că așteptările tuturor pentru 2019 au fost prea mari și că în cele din urmă se întorc cu toții la cele obișnuite. Am reușit totuși să obțin un cadou ( destul de tardiv ) cu unul dintre blogurile mele secundare. O căciulă și fular de Moș Crăciun puse într-un ciorăpel special mi-au înseninat a doua parte a lunii ianuarie și m-au convins de seriozitatea celor de la blogalinitiative.ro. Dacă anul va fi cel puțin pe jumătate cum a fost de plin ciorăpelul… , atunci pot să spun că o să fie superrr.

Ceea ce părea a fi o veste excelentă pentru întreaga Românie s-a transformat într-o decepție greu de definit. Nobelul atât de așteptat și anunțat de presa română că ar fi fost obținut de către criticul român E. Simion s-a dovedit a fi altceva decât premiul original. Eu de regulă verific și sursele străine atunci când scriu câte ceva pe blog, dar acum văzând că majoritatea site-urilor mari de știri din România ( chiar și Academia Română ) prezintă atât de credibil totul, am fost cuprins de emoție și euforie. În cele din urmă un premiu tot există, iar el va trebui să fie explicat mai bine de către toate forurile îndreptățite și sperăm că toate aceste aventuri nu vor conduce la disensiuni și mai mari în rândul comunității internaționale a umaniștilor. Asistăm fără nicio putere la o luptă a șoarecilor cu broaștele ( Batrachomyomachia ) în plan cultural-științific, politic, economic: “Lupta-și desface hotarele: fapta de arme a lui Ares,/ Prinsă-n tumult, am s-o fac să-i grăiască urechii, să afle/ Oamenii toți, cum ei, șoarecii s-au năpustit printre broaște/ Și-nchipuind pe uriașii pământului s-au războit”. ( Batrachomyomachia,Prolog 1-8).

Românii se pare că vor avea un 2019 provocator. Cred că acest an ar putea fi deosebit de intens și dificil datorită condițiilor și nemulțumirilor interne, dar și a contextului internațional deosebit de variat și nefavorabil. Confruntările politice cu siguranță se vor accentua, iar vechile dezechilibre, în lipsa unor măsuri evidente, ar putea deveni vizibile și apăsătoare.

Am urmărit cu interes problema Brexit-ului, momentele luării deciziilor în Parlamentul britanic pe Sky News. Deși a părut sau poate părea puțin lucru, acest fenomen a afectat întreaga Europă ( fiecare stat al ei ) prin pierderi financiare incredibile. Personal, speram într-o soluționare favorabilă tuturor, adică o rămânere a britanicilor în uniune, dar al doilea referendum pare a fi doar o opțiune secundară în acest moment. Spun doar că dacă 48% dintre votanți au fost pro-uniune, cu doar puțină campanie pro-unionistă s-ar fi putut depăși 50% și ar fi fost evitate scenariile de dezastru general și scepticism european. Senzația mea atunci când mă aflam la Londra în 2017 a fost că două treimi din populație dorea rămânerea în blocul comunitar chiar dacă unii erau nemulțumiți din diferite motive. Cunoaștem cu toții proverbul românesc: “Când doi se ceartă, al treilea câștigă…”

Din agenda internațională mi-a atras atenția problemele din Venezuela. În America de Sud acolo unde părea că monștrii dorm sătui și viermii mor fericiți se pare că se întâmplă totuși ceva. O opoziție fără precedent aproape l-a proscris pe Maduro și întreg mapamondul așteaptă deznodământul care sperăm să fie unul pașnic și propice dezvoltării unei societăți venezuelene moderne. V3n3zu3l@, căci așa o alintă internauții, a devenit așadar ținta unei mize internaționale. Atenți fiind, cu toții ne străduim ca nici măcar să nu clipim pentru a nu influența negativ evoluții pe care ni le-am dori cât mai prolifice și constructive. Daniil Harms, un precursor al literaturii absurdului, observa în lucrarea sa “Iluzie optic㔓omul care doarme nu clipește”…

Sfântul Valentin face parte deja din calendarul mult așteptatelor clipe de tandrețe și iubire de peste an. Tinerii sunt cuprinși de febra acestei zile încă de pe la sfârșitul lunii ianuarie. Cadourile din ce în ce mai subtile și pretențioase se pregătesc pentru grațioasele doamne-domnițe din dorința de a le sensibiliza, de a le intra în grații. Nu cred că este momentul să devenim habotnici și să ne împotrivim unei astfel de sărbători dacă aceasta nu cade în lascivitate și nesinceritate. Avem motive așadar să ne pierdem mințile chiar în toiul iernii…

Am ieșit în această perioadă de puține ori prin localitatea natală sau prin marile orașe ale Bihorului din apropiere. Oradea m-a ademenit de câteva ori cu câte un ceai sau capucino în zona centrală sau la biblioteca județeană, ocazie cu care am încercat să observ starea de spirit a cetățenilor sau mulțimea turiștilor. La sfârșit de ianuarie am ales să particip în sala mare a primăriei Oradea la un moment mai special, fiind sărbătorit un renumit scriitor și poet bihorean ( de acum), un intelectual de înaltă ținută. Ioan F. Pop este cunoscut în țară, fiind un membru al Uniunii Scriitorilor din România și având câteva lucrări excepționale, iar gândirea lui de excepție s-a răsfrânt și pe prestigioasa platformă contributors.ro. A fost sărbătorit pentru împlinirea a 60 de ani prin prezența a numeroși și prestigioși membri ai comunității greco-catolice, dar și a numeroși intelectuali și critici literari bihoreni, având ca invitat special pe Sorin Lavric, scriitor-traducător bucureștean, Ioan Simuț, critic literar. Ultima carte lansată a fost de poezie în vers alb în care autorul își prezintă scepticismul, speranțele frânte , dorințele abandonate, ipocrizia generalizată, virtuțile luate în derâdere … “Poeme abandonate în cuvinte” este un volum profund, scris într-un mod original și năstrușnic de către un autor aflat în căutarea propriului refugiu și care constată că pe sistemul clasic se găsește în prima fază a “senectuții … juvenile”. dincolo de noi nu mai era nimeni/nicio mirare nu se mai poate strecura pînă aici./doar un cerșetor aștepta monedele ploii,/să-i cadă în mâinile strălucitoare./iar marea aducea doar valuri de insecte străvezii,/ vuiete strivite la mal, cîteva licăriri care schiopătau în depărtare./dincolo de noi pluteau lucrurile în derivă/ca într-un început fără sfîrșit”. Primul vers este folosit ca titlu al poemului și nu știu de ce… autorul preferă să nu scrie în întregul volum cu î din a. Dacă poemele sunt interesante și de recomandat, mă nemulțumește doar această singură deviere de la ortografia actuală a limbii române fără a fi explicată. Teza de doctorat a lui Ioan F. Pop este dedicată operei și biografiei Sf. Augustin, un stâlp al învățăturii creștine de limbă latină.

  

Vă doresc o lună Februarie 2019 prosperă, fără regrete, aflată sub auspiciile binecuvântării Sf. Valentin și a iubirii de semeni !

 

“Medalia de Aur”, “Steaua sus Răsare”, “Alles Walze”, “SHOP-ul și Ciocolata” !


Zile de Decembrie 2018 petrecute cu emoția finalului de an și a inegalabilelor clipe ale sărbătorilor de iarnă. Gătite, cu mai mult sau mai puțin simț estetic, localitățile României s-au străduit să facă față entuziasmului general. Pentru câteva zile am avut parte și de zăpadă, aspect care a amplificat amintirile sărbătorilor de altădată. După atâta efort, pregătiri, euforie, sentimente intense, repede-repejor a trecut atât Moș Nicolae și Moș Crăciun lăsând în urmă bucuria copiilor și mulțimea cadourilor, Anul Nou bătând la ușă. Regrete, reflecții, speranțe trecute prin filtrul gândirii individuale, transformate în experiențe meritate sau nemeritate de viață sau în aspirații, planuri, dorințe de viitor. Despre anul care tocmai a trecut s-au spus multe, se mai pot spune multe… Privitor la 2019, intuim unele evoluții și sperăm ca relele și greutățile să ne ocolească, deși toți cei dominați de un spirit sapiențial ne-am fi dorit să fi fost pregătit mai bine la nivel național și internațional. Beatitudinea lăuntrică și exuberanța focurilor de artificii, în clipele maxime ale lepădării unui an și primirii altuia care ne-am dori să fie cât mai revoluționar, epocal și pur, ne-au animat pe toți și fortificat, dar ochiului critic nu-i scapă și celui căruia îi place să cumpănească corect realitățile și evoluțiile nu ratează dezechilibrele și posibilele greutăți care se profilează datorită unor inconsecvențe la nivel central.

Sărbătoarea Nașterii Domnului ( Crăciunul ) este una dintre cele mai așteptate din întregul an. Datinile, obiceiurile, colindele fac parte din zestrea fiecărei regiuni și popor în această zi de sărbătoare, dar foarte puțini realizează adevărata măreție și însemnătate a acestei sărbători. Odată cu nașterea pruncului divin începe o altă eră. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Isus Hristos chema la “o viață cu totul nouă”.“A îndepărtat traiul bun și a îndrumat la post ! A îndepărtat dragostea de averi și a îndrumat la sărăcie ! A îndepărtat desfrâul și a îndrumat spre curățenie trupească și sufletească ! A îndepărtat mânia și a îndrumat spre blândețe ! A îndepărtat invidia și a îndrumat spre mulțumire !”, spunea tot el.

Deoarece nu am mai vizitat Clujul de foarte multă vreme, mi-am propus să rememorez vizitele din copilărie în această capitală a Transilvaniei, un oraș cu o istorie impresionantă de-a lungul epocilor istorice. În prima excursie la Cluj pe care mi-o amintesc în copilărie am fost cazat împreună cu ceilalți copii școlari la un mare hotel din acest oraș. Deși nu-mi lipsea aproape nimic, la intrare am văzut o vitrină securizată pe care scria SHOP ( era în plină epocă comunistă) și unde puteau fi observate fel de fel de produse mai rarisime, inclusiv mărci de ciocolată străine și deosebit de atrăgătoare. După câteva ore petrecute în camera de hotel, ușor plictisit, am coborât la parterul hotelului și ,străfulgerat instantaneu de un gând, mi-am propus să-mi cumpăr de la shop-ul respectiv o ciocolată. În consecință am solicitat o ciocolată, dar doamna respectivă cu un oarecare regret și cu un ușor zâmbet binevoitor îmi răspundea că e imposibil, deoarece plata se făcea în valută și produsele erau destinate doar pentru străini. Scena s-a repetat de vreo trei-patru ori, eu neînțelegând de ce nu mi se putea oferi ciocolata, iar doamna încercând să mă împăciuiască spunându-mi cât mai politicos că nu este posibil schimbul. Dacă nici antichitatea nu este de neglijat la această localitate, epoca medievală este de-a dreptul fabuloasă. Câteva obiective pe care le mai vizitasem sau mi-am propus să le vizitez mărturisesc despre celebritatea orașului ( catedralele, breslele meșteșugărești etc.). Catedrala romano-catolică este magnifică, impunătoare, dar nici cele ale celorlalte culte creștine nu sunt de neglijat. Statuia lui Matei Corvin este un simbol al orașului și foarte aproape târgul de Crăciun trăgea cu ochiul vizitatorilor. Am mai vizitat teatrul, opera, grădina botanică și toate acestea în prima zi cu zăpadă a iernii 2018-2019, într-o autentică zi de iarnă. Destinderea totală am realizat-o cu un croissant cu unt și un capucino la câteva cafenele cochete din zona centrală. Dieta și floarea nobilimii transilvane au devenit istorie, precum curtea lui Augustus după cum spunea îndurerat Marcus Aurelius. Nu trebuie neglijată activitatea intelectuală care a vibrat în acest oraș din evul mediu până în zilele noastre. La final, un tren interregio m-a adus înapoi la Oradea. Mă gândeam că o relație mai specială între marile orașe transilvănene, precum Alianța Vestului recent anunțată, ar putea contribui la succese mai notabile în toate planurile.

   

M-a surprins și extaziat de-a dreptul premiul acordat academicianului român de renume mondial, Eugen Simion. Dacă eram descurajat privind șansele ca unui autor român să-i fie acordată înalta distincție, mă declar “prea-fericit” că această mare onoare a fost acordată unui român la acest hiper-nivel al gramaticii, criticii și istoriei literare. Medalia de Aur pentru Filologie Alfred Nobel ( echivalent al Nobelului) care urmează să fie decernată înnobilează eforturile solitare ale octogenarului român care s-a străduit prin activitatea sa întinsă pe durata multor decenii să evidențieze frumusețea, profunzimea și claritatea limbii române, un adevărat “miracol istoric” (milenar) după cum spunea Gh. I. Brătianu. Cert este că se poate și pe la noi și că fabuloasa distincție nu s-a acordat în România unor autori de manele. În mod cert putem depăși complexul șanselor mai mici de câștig a Nobelului decât la 6/49, conform celebrei și siropoasei exprimări.  Opera academicianului român este voluminoasă, deosebit de bine îngrijită, profundă și expresivă, devoalând tomuri pe care ar trebui să le parcurgi obligatoriu, dar care în România se citesc deosebit de puțin. Steaua Polară a literaturii și națiunii române a răsărit prin această inegalabilă distincție pe bolta noastră fără de stele de până acum. Ne dorim ca momentul să fie cât mai fecund și apărut sub cele mai bune auspicii. E. Cioran asemuia limba română cu o rugăciune, iar Nina Cassian spunea că limba română e sângele ei.

În același timp, României îi revine sarcina de a gestiona timp de o jumătate de an președinția Consiliului Uniunii Europene, iar aici multă lume își exprimă îngrijorările privind capacitatea și competențele delegaților români în asigurarea unui mandat de succes. Din nefericire, nu atât limitele reprezentanților noștri cântăresc enorm, cât neîncrederea și suspiciunile celorlalte state membre. Sperăm însă, datorită mecanismului și edificiului instituțional european, că efectele negative majore vor fi evitate.

În rest, la domiciliu mă înseninez cu micile mele activități zilnice de prin curte sau de pe internet. Am sărbătorit acasă, deși mi-aș fi dorit ca măcar de Revelion să ies un pic. Agitația maximă însă nu-mi este deosebit de plăcută și o cheltuială care nu m-ar satisface complet nu mă convinge, căci “mărețe lucruri naște pacea” spunea Bachilide. Oricum, timp este să mă duc și pe la băile termale, pe la pârtie poate sau la câte un mic shopping. M-a înviorat în prima zi a anului celebrul concert al Filarmonicii de la Viena.  Ariile celebrelor valsuri de muzică clasică interpretate de către cel mai îndreptățit for internațional emoționează și purifică deopotrivă. Un Alles Walze perpetuu, injust și fără prea multe reguli ne înfierează , din păcate, peste tot pe mapamond de milenii pe unii dintre noi.

Sunt creștin și deci nu cred în horoscop chiar dacă acesta ar avea și ceva baze științifico-astrale. Chiar magii s-au ghidat după o stea puternic strălucitoare la nașterea lui Isus Hristos. Din curiozitate și din joacă am căutat să văd conform mai multor zodiacuri care-mi este zodia. După zodiacul druidic sunt o salcie, după cel japonez sunt o piatră de grădină, iar conform zodiacului chinezesc sunt un cocoș. Repet, este o chestiune doar de curiozitate și distractivă, dar paradoxal unele descrieri ale acelor zodii mi se potrivesc, mă caracterizează.

Vă doresc un An Nou Fericit, o lună ianuarie 2019 deosebit de prosperă, senină și plină de inspirație !

 

“Europa … Liberă”, “România 100”, “Licăriri…Efemeride”și “Pasărea cu clonț de rubin” !


Un final de Noiembrie 2018 și un început de Decembrie 2018 trăite de către toți românii la cote maxime. Zilele au devenit ceva mai reci, dar suportabile și destul de plăcute. Primii fulgi răzleți au căzut și pe la câmpie timp de câteva ore, dar topindu-se încă înainte de a ajunge pe pământ. Măreția și taina iernii împletite cu splendoarea mult așteptatelor Sărbători de Iarnă sunt în măsură să ne sensibilizeze, trimițându-ne, indiferent de probleme, într-o stare de visare și de nostalgie a anilor copilăriei.

 

Finalul Primului Război Mondial a fost un motiv de speranță pentru întreaga lume. Acest război, primul de dimensiune planetară, a făcut numeroase victime umane, fiind numit și războiul împăraților. Lumea medieval-modernă dispare ( cel puțin oficial) începând ceea ce cunoaștem sub numele de epoca contemporană. Pe teritoriul fostelor imperii europene au luat ființă statele naționale prin aplicarea principiilor wilsoniene. În Transilvania mulți tineri și bărbați transilvăneni au fost mobilizați încă de la începutul confruntărilor. Cei 100 de ani de la încheierea ostilităților au fost sărbătoriți în întreaga Europă ( 10-11 nov.) la nivel statal și cetățenesc, iar un manifest adoptat de către o mulțime de orașe ( inclusiv capitale ) europene propunea în cinstea momentului fraternitate europeană, proiecte comune, instituții europene stabile, puternice și active pe întregul teritoriu european, cetățenie europeană tuturor cetățenilor, etc. La Oradea evenimentul a fost promovat de către universitarul orădean Orlando Balaș, germanist, filolog, în Sala Mare a Primăriei Oradea unde în prima parte a manifestării au intonat Imnul Europei ( Oda Bucuriei ) studenții Facultății de Arte. Deosebit de nobilele și sensibilele obiective propuse fac parte din agenda idealului și mai puțin din spectrul posibilităților noastre reale. Bineînțeles, cârcotașilor le putem spune că în urmă cu 50 de ani însăși ideea unei Uniuni Europene era o utopie, iar intrarea României în clubul european o aberație. Din punct de vedere ideologic s-au conturat două viziuni asupra devenirii europene teoretizate de către specialiști: Europa națiunilor ( statelor ) și Europa popoarelor ( cetățenilor ) fără ca vreuna să se fi impus definitiv, deși observăm că Europa națiunilor este activă și ideea unei confederații este cea mai adecvată. Mi s-a părut ciudat în declarație că se vorbea în numele tuturor cetățenilor unor capitale europene ( inclusiv Londra ), deși trebuie avut în vedere că există diferențe de opinie în fiecare familie. În contextul actualității Brexitului și a răcirii atitudinii statelor est-europene, activitatea mi s-a părut mărinimoasă și seducătoare. Ideal ar fi într-adevăr ca Europa ( eventual până la Urali ) să fie unită, fără frontiere, având cetățeni nediscriminați și instituții ( culturale, economice, militare, juridice, administrative ) active în toate orașele și comunele sale. Mă îndoiesc însă că acest ideal se va realiza curând sau vreodată. Comunismul propunea în esență egalitate, trai în comun, dar oare aceste aspirații nobile s-au îndeplinit vreodată? Chiar de la început, este demonstrat că liderii comuniști nu au făcut decât să manipuleze populația, ajungându-se destul de repede la dictatură în fiecare stat comunist. Dar indiferent de forma de guvernare suntem în măsură să ne întrebăm, precum Corul din opera Oedip Rege a lui Sofocle: “Cine-a fost vreodată-n stare/ Să-și ducă până la capăt fericirea ?” Discuțiile din cadrul evenimentului au fost deosebit de interesante și constructive ( aș spune eu ), deși participanții au putut fi numărați pe degetele de la două mâini. Când este vorba însă despre fonduri europene, observam toți participanții, totul este altfel și se intră sau se bate la altă ușă. Și din nefericire, succinta mea expunere, ca de altfel și dicuțiile respective, au avut loc într-un context al unei note mici primite de către România din partea înaltelor foruri europene și a izolării noastre fără precedent, având un corespondent doar perioada 1985-1989. Ar fi deosebit de multe de adăugat și am putea iniția, eventual, realizarea unor volume și studii pe aceste  teme și cu siguranță nu am epuiza subiectele. Aș mai adăuga că nu există spre exemplu la nivel european o indemnizație general acceptată pentru toți absolvenții de studii superioare ( care ar putea fi testați pentru ca să le fie acordată, eventual) sau acordată oricărui cetățean indiferent de pregătire, dar există subvenții pentru animale care se acordă cu generozitate. Dacă un animal fără atestat genetic ( în multe situații sau contrafăcut ) este mai important decât un om, dați-mi voie să mă îndoiesc de justețea raționamentelor și să subliniez mercantilismul mentalităților. Edmund Husserl remarca în 1935: “Problema pe care o punem este aceasta: cum se caracterizează configurația spirituală numită <<Europa>>? Prin urmare, nu Europa într-un sens geografic, înțeleasă ca o hartă […] În sens spiritual de Europa aparțin în mod evident dominioanele engleze, Statele Unite […] Este vorba aci de unitatea unei vieți spirituale, a unei acțiuni, a unei creații spirituale, incluzând și scopurile, grijile și eforturile, instituțiile, modalitățile de organizare” ( E. Husserl,Criza Umanității Europene și Filosofia ). 

Se întâmplă ca zilele să treacă una după cealaltă, iar cei mai rezervați dintre noi, printre care mă număr și eu, se bucură de frumusețile și clipele mărunte ale acestora. Cel mai recent, dincolo de bucuria pe care mi-o oferă curățenia de toamnă prin gradină și curte și clipele petrecute în compania puținelor animale domestice de acasă, mă înseninează privirea în zorii dimineții a unor pițigoi jucăuși și insistenți care vizitează zilnic grădina din curte. Sunt însă atât de atenți încât orice mișcare îi îndepărtează. Societatea Ornitologică Română mi-a răspuns la o aplicație și în limita timpului disponibil încerc să dau curs voluntariatului și să-mi aprofundez cunoștințele mele în materie de specii de păsări. Deocamdată primul pas făcut a fost amplasarea unui cuib realizat de către mine. Am observat că vrăbiuțele rămân cele mai bine adaptate și obișnuite cu peisajul românesc. Îmi propun să vizitez mai des Parcul Natural Cefa pentru a vedea ceea ce mai există în condițiile abandonării tuturor proiectelor importante. Anul trecut vizitau fânarul de acasă câteva perechi de bufnițe pitice deosebit de interesante. Mi-aș dori ca totul să arate precum într-unul dintre parcurile din Oradea cu spații bine delimitate, cuiburi și hrănitori, pițigoi, mierle și alte specii rare ciripind fiecare pe limba lor. Căci spunea N. Labiș: “Pasărea cu clonț de rubin […]/ Nu mai pot s-o mângâi…”

  

Cenaclul internațional Prietenii Poeziei a reunit câțiva iubitori ai genului, iar întâlnirea mea cu organizatorii a fost una utilă și emoționantă. D.H. Popescu și-a auto-recenzat propria carte apărută la editura Humanitas ( o carte de traducere ). Câtorva elevi li s-au analizat câteva poeme de către criticul Ionuț Caragea și discuțiile au fost suficient de degajate pentru ca tinerii să poată obține noi cunoștințe din domeniul atât de sensibil și adorat al poemului. “Oamenii – zeii captivi în lagărul perpetuării” ( aforism marca Ionuț Caragea ), cel puțin unii, cred în destinul lor chiar dacă unii fac nopți albe știind că “Luna – bătrâna vrăjitoare care ghicește viitorul în palma tăcutei insomnii” ( aforism, I. Caragea).

Ziua Porților Deschise a Bibliotecii Județene Gh. Șincai a fost deosebit de intensă și bogată în evenimente. Elevii Liceului de Artă au susținut câteva arii de muzică clasică în holul instituției, iar centenarul românesc a fost sărbătorit în amfiteatru printr-o conferință la care au participat elevi, studenți, profesori, iar invitații și-au expus observațiile și argumentat punctele de vedere, evidențiindu-se contextul internațional și importanța anilor 1918-1920 pentru stabilitatea europeană. După-amiază am avut ocazia să-mi lansez propriile volume ( eseu&poem ) prezentându-mi intențiile și detaliind genurile în fața unui public orădean deloc numeros, dar onorant. Am subliniat complexitatea mini-eseurilor și strădania cu care am încercat să surprind cotidianul românesc și internațional în mijlocul problemelor și evoluției ( involuției ) personale. Am remarcat cu bucurie că lansarea s-a reflectat cu moderație și în presa locală, înainte și după desfășurarea acesteia. În fine, din nefericire, deocamdată stagnez, constructiv totuși și cu motive de speranță. Deși întreaga noastră existență pare a fi circumscrisă și dependendă de principiile existențialiste, aș conchide, datorită acestei perioade cu profunde rezonanțe spirituale, cu cuvintele lui Niceta din Remesiana: “Preștiința tuturor lucrurilor se află în Dumnezeu, iar El este cunoscător și al celor ascunse” ( Cartea III,2,10.).

  

Ziua Națională în an centenar ar fi trebuit sărbătorită la Alba-Iulia și inițial chiar așa am intenționat. În cele din urmă m-am mulțumit cu participarea la festivitățile de la Oradea unde am achiziționat o cocardă  tricoloră pe care am pus-o în piept și ulterior mi s-a oferit gratuit un steguleț tricolor pe care am putut să-l flutur în timpul intonării cântecelor naționale. Piața Unirii a vibrat, deși participanții au fost mai puțini decât în alți ani. Nu am rămas la parada militară, dar pentru a păstra spiritul de sărbătoare am ales să fac un mic shopping și să mă destind cu un suc natural și un capucino.

 

Vă doresc o lună Decembrie 2018 splendidă, Sărbători de Iarnă feerice și divine !

 

 

“Aspirations”, “Geopolitică și Ziduri”,”Invențiile unui Geniu”, Viteza Luminii+1 !


Într-un Martie 2018 și început de Aprilie 2018 încercăm să ne regăsim cu toții datorită unei primăveri atât de așteptate și întârziată parcă de Crăiasa Zăpezilor și Ghețurilor care a fost atât de generoasă în sezonul de iarnă. Perioada Postului Paștelui este parcursă de către fiecare după putință și dacă n-aș spune că există vreun zel deosebit în acest sens nici măcar la cei mai evlavioși ( nici măcar nu ar fi obligatoriu), această perioadă stârnește emoții deosebite an de an. Paștele Catolic deja a avut loc și comunitatea catolică a parcurs cu responsabilitate măreția jertfei Mântuitorului. Ceilalți credincioși sărbătorind intrarea Domnului în Ierusalim ( Floriile ) se găsesc acum în săptămâna cu cea mai mare intensitate la finalul căreia, după momentele dramatice ale răstignirii și morții, bucuria Învierii va anima sufletele și trupurile tuturor celor care privesc cu optimism victoria Binelui, Rațiunii și Spiritului.

 

În plan internațional noi provocări se conturează și nimeni nu știe cum vor putea fi gestionate cât mai eficient. Conflictul anglo-rusesc, alegerile fără alte alternative din Rusia, o relație ușor agravată U.S.A. – China care dă frisoane, acuze reciproce ale marilor state mondiale privind taxele practicate pentru anumite produse… Chiar și așa totul ar părea suportabil dacă vechile probleme sau drame pe care le parcurge anumite segmente de populație a lumii în care trăim ar fi deja soluționate. Unele ziduri dintre oameni par a fi de neînlăturat mai mult decât în majoritatea situațiilor. În aceste condiții democrația pretinsă devine o glumă sinistră, iar unii oameni se confruntă cu lipsa de orice speranță. Un eveniment care propunea o scurtă incursiune în detaliile distanțelor geografice, spiritual-filosofice și economice care separă civilizații și popoare ale lumii a avut loc prin grija lui Dacian Palladi și s-a intitulat “Geopolitică și Ziduri”. Încă din cele mai vechi timpuri cele mai simple și eficiente granițe au fost cele naturale ( munți, fluvii ), dar atunci când acestea au devenit insuficiente sau erau inexistente, orașe-state, regate, imperii și-au realizat propriile sisteme de apărare și de conservare a granițelor și valorilor ( Zidul Chinezesc, Zidul lui Hadrian, recentele garduri împotriva imigranților, etc.). Din nefericire chiar până în zilele noastre multe domenii cu vocație universală sunt influențate și infestate de un spirit neloial al divizării și regionalizării. Nu doresc în niciun fel, ba dimpotrivă, ca dreptul la propria identitate al fiecăruia, al fiecărei regiuni sau popor să fie afectat, dar când astfel de tendințe câștigă teren trebuie să ne întrebăm de ce este posibil și dacă este benefic. Reversul medaliei este spre exemplu că în România profesori sau politicieni care au fost împotriva integrării României în Uniunea Europeană și chiar mai sunt împotriva spiritului european, să fie acum primii care folosesc bani europeni și sărbătoresc demagogic ziua de 9 Mai ( Ziua Uniunii Europene ). În același timp este o problemă de opțiune al fiecărui popor sau civilizații ca atunci când simte o mare diferență culturală la vecinii săi sau o presiune prea mare la granițele sale să ia deciziile pe care le consideră necesare prin consens. Cea mai recentă dispută în această direcție a fost odată cu inflamarea declarației președintelui D. Trump privind zidul de la sudul U.S.A. Un răspuns care trimite spre universalitate la fel ca aspirațiile S.U.A. a venit din partea Papei Francisc. El propunea punți (poduri) și nu ziduri. Cred că și S.U.A. ,inclusiv prin președintele ei, dorește la fel, dar se găsesc cu toții într-o antinomie păguboasă. În loc să găsească punctele comune care-i apropie, se împiedică de cioturile care-i despart și micile detalii care-i individualizează. Cred că S.U.A. dorește ca central și sud-americanii să-și soluționeze problemele acasă și nu îngroșând rândurile infracționalității, și așa ridicate, din Statele Unite. Discuțiile de la finalul evenimentului s-au desfășurat fiind influențate de aceste momente de pregătire spirituală. Cred că Dumnezeu nu este împotriva colaborării și solidarității dintre oameni, chiar dacă a fost împotriva generației Turnului Babel spre exemplu, identificând la aceasta vanitatea, histrionismul, dorința de a obține un mod de viață dedicat exclusiv plăcerilor și nu unei dedicații nevinovate pentru cunoștințele și tainele universului. Richard Wurmbrand îndemna: “Cercetează noțiunea <<Dumnezeu>>, chiar dacă nu-l cunoști”. Tot el mai spunea: “Există o singură realitate. Ceea ce pare a fi pluralitate sunt deseori aspectele multiple ale aceleiași realități. S-a descoperit că Gaurinsakar și Everest erau nume ale aceluiași vârf al Himalayei văzut din văi diferite”.

 

Preocupat să văd evoluțiile din mica grădină și livadă de acasă unde mă străduiesc să aplic cele mai noi cunoștințe de inițiat, am observat că florile de primăvară se trudesc să răsară și unele să înflorească, fiind întârziate doar de ușoarele evoluții meteorologice neplăcute din ultimele săptămâni. Deocamdată doar stânjeneii au înflorit și par a jubila datorită ineditului înregistrat. În Japonia cireșii sunt deja înfloriți și sunt admirați de foarte mulți vizitatori.

Am participat de asemenea la un alt eveniment jubiliar, aș putea spune, care a avut loc în Casa Memorială Aurel Lazăr, unde au fost lansate două volume în onoarea a două personalități bihorene aflate la o vârstă respectabilă, dar încă în putere creatoare: Lucia Cornea și Sever Dumitrașcu ( apreciat printr-un volum la împlinirea vârstei de 80 de ani). Deși ar fi trebuit să fiu în mediul meu, mărturisesc că nu m-am simțit prea bine în mijlocul acelor participanți, printre care din motive meschine nu m-am putut regăsi și eu ca slujitor salariat al culturii și istoriei naționale. Am participat doar din respect, inclusiv cu unii profesori nu am avut o relație strălucită încă din studenție (cred că n-am nicio vină ), iar unii foști studenți pretind acum erudiția, publicând chiar în renumită revistă a Muzeului Țării Crișurilor – Crisia, dar nu își conștientizează lacunele sau limitele. Ca profesori, istorici și muzeografi ar trebui să-i preocupe adevărul, adevăratele valori și detaliile, nu doar rezultatul net care le convine de minune sau berile băute în timpul programului. Am făcut urările cuvenite, am oferit un exemplar din volumul propriu de eseuri, am cumpărat un exemplar Crisia impecabil apărut, am discutat puțin și apoi am plecat neînduplecat de starea generală.

    

Prima etapă a Centenarului a avut loc deja după 27 Martie. Aurel Lazăr, cel care a avut un rol deosebit în realizarea Unirii, sunt sigur că și-ar fi dorit o altă Românie în secolul XXI. Din păcate nu putem spune prea multe în aceste momente care ar fi trebuit să fie înălțătoare pentru români. Putem conchide cu un fragment-elegie din Arhiloh (sec. VII î.e.n.): “Rana deschisă suspin/ Scoate din sufletul nostru. Dar mâine nenorocirea/ Îi va lua la rând și pe alții. Răbdați așadar…”

Una dintre vizitele pe cale le-am realizat cu un entuziasm deosebit a fost pentru a admira exponatele unei expoziții mult așteptată în urbea de pe Crișul Repede la Muzeul Țării Crișurilor. “Invențiile unui geniu. Mașinile lui Leonardo Da Vinci” se găsește la Oradea și atrage numeroși vizitatori.Imaginația și ingeniozitatea lui Leonardo Da Vinci a dat roade în Evul Mediu prin concretizarea unor proiecte și aplicații ale acestora și care ne surprind și azi prin complexitatea lor. Marele inventator a reușit să proiecteze și să realizeze automobile, biciclete, tancuri, sisteme de ridicare-coborâre, de prindere sau extragere care îmbunătățite în epoca modernă au impulsionat societatea europeană. Leonardo Da Vinci este așadar un mare deschizător de drumuri, o personalitate care în timpuri de obscuritate științifică a reușit să redirecționeze societatea umană însăși, aflată la răscruce sau în impas, către perspective atractive. Vizita proprie a avut loc într-o vineri când o mulțime de copii aflați în săptămâna “Școala Altfel” erau și ei în vizită la muzeu.

  

Într-o oarecare măsură am putea realiza un paralelism între epoca lui Leonardo Da Vinci și epoca ultimilor 50 de ani spre exemplu ( 1970-2020). În prelungirea acestui paralelism aș menționa că am citit recent că la Institutul CERN Geneva s-a realizat într-un experiment depășirea vitezei luminii ceea ce mi s-a părut epocal și fabulos. Ulterior am rămas dezamăgit când am văzut că site-ul respectiv de știri științifice a etichetat articolul cu: “April Fools”. Din nefericire chiar în această perioadă a trebuit să ne luăm rămas bun de la Stephen Hawking, marele cercetător englez, care pe lângă prodigioasa activitate științifică a publicat o lucrare autobiografică în care descrie printre altele emoția avută în copilărie când tatăl i-a cumpărat primul trenuleț cu cheie ( o raritate atunci) sau că s-a născut pe 5 ianuarie la 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei.

O fotografie a unei expoziții de la biblioteca județeană, intitulată Aspirations, îndemna la reflecții și chiar la zâmbete. Un pion de șah, joc atât de iubit de către mine, era reflectat în oglindă într-o piesă de rege. Aspirații mai puțin realiste, încredere neîntemeiată, oameni care doresc mai mult decât merită, peste puterile lor?; bufoniadă sau comedie? Realizarea fotografiei în alb-negru ar fi trebuit să adâncească reflecțiile.

Vă doresc Sărbători  Pascale 2018 Luminate, o lună Aprilie 2018 însorită, fără păcăleli, mărinimoasă !

 

“Cristal de Boemia”, “Semper Opera”,”Biserica Tyn”, “Orologiul Apostolilor”,Lacrimi şi Regrete,Majestate, “Bancnota de Un Milion de Lire”-Gratuit !


Ultima lună a anului este trăită de fiecare dată cu intensitate şi emoţie. Anotimpul de iarnă s-a lăsat aşteptat însă pe la câmpie, deoarece a căzut zăpadă doar într-o singură zi şi pentru câteva ore. În rest, nu ne-a rămas decât să admirăm recordurile celor care s-au străduit să redea atmosfera de sărbătoare şi de aşteptare a lui Moş Crăciun sau a clipelor dintre ani – Revelionul. Cu siguranţă, printre toate celelalte, din subsidiar, această perioadă este şi una de evaluare şi de conturare a unor proiecte de viitor. Cea mai importantă funcţie a lunii cadourilor este însă cea de revigorare spirituală, regăsire de sine şi comuniune cu familia şi cu cei dragi.

 

Din nefericire nu toate clipele de sărbătoare sunt încununate de beatitudine. În data de 5 Decembrie 2017 fiind la Oradea şi apoi dorind să revin spre casă am consultat smartphone-ul propriu pentru a parcurge câteva ştiri. Îndurerarea s-a aşternut imediat lăsându-mă înmărmurit când pe la miezul zilei începuseră să curgă ştirile privind decesul Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României. Marea personalitate, ultimul conducător în viaţă al unui stat din cel de-al doilea război mondial, resemnat şi regăsindu-se în pasiuni, stabilit în Elveţia, a reprezentat un reper al conştiinţei româneşti şi a dorinţei de afirmare româneşti în plan mondial. Ceremoniile de înhumare au fost deosebit de grandioase şi bineînţeles meritate, fiind onorat cu prezenţa unor capete încoronate şi membri ai unor case regale de prim rang din Europa. A fost poate pentru prima dată când în mijlocul problemelor din ţară şi a lipsei generale de respect, poporul român şi oficialităţile s-au ridicat la nivelul onoarei şi conştiinţei necesare unor clipe înălţătoare.Recunoaşterea lui Mihai I al României a fost unanimă. “Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie” spunea Mihai I la vârsta de 90 de ani în Parlamentul României. Dumnezeu să-l odihnească în pace !

Dorind să mai vizitez câte ceva, deşi nemulţumit de progresul profesional şi de inflexibilitatea ofertei de muncă din România, mi-am rezervat încă din noiembrie o excursie de trei zile la Târgurile de Crăciun din Praga şi Dresda . Pornind din 8 decembrie trebuia să străbatem cu autocarul Ungaria şi Slovacia până în capitala Cehiei, Praga. Deosebit de entuziasmat, m-am pregătit exemplar şi ajunşi în capitala cehă la lăsarea week-end-ului am reuşit să vizităm câteva obiective turistice de importanţă majoră încă înainte de lăsarea serii. Recomand oricui acest oraş romantic. Este fabulos. Cunoşteam foarte multe dinainte, dar străbaterea lui la pas de unul singur sau cu ghidul dă o dimensiune superioară întregii aventuri. Trecutul acestui oraş atât de cosmopolit în Evul Mediu şi de ce nu chiar şi în zilele noastre este în măsură să impresioneze. Am fost cazaţi la un hotel chiar din centrul oraşului de unde în doar câteva minute puteau fi vizitate Biserica Tyn, Orologiul Apostolilor, Sinagogile. Pe timp de noapte Biserica Tyn este parcă desprinsă dintr-un desen animat de Walt Disney, iar Orologiul emoţionează prin apariţia apostolilor din oră în oră. Cetatea pragheză este de asemenea impresionantă. Praga a fost capitală imperială în anumite momente, iar Rudolf al II-lea atras de alchimie a susţinut unele cercetări mai mult sau mai puţin ortodoxe în acest sens. Cristalul de Boemia, unic în lume prin calităţile lui, este un garant al cunoştinţelor artistice activate până la nivelul excelenţei. Personalităţi de prim rang s-au născut sau şi-au legat destinul de acest somptuos oraş ( Comenius, Kepler, Mozart, F. Kafka, J. Hasek etc.). Străduţele vechiului centru praghez au fost atât de pline de turişti încât nu puteai face un pas înainte sau înapoi, la stânga sau la dreapta fără a atinge pe cineva. A fost … revoluţia şi reveria turiştilor ! 

        

Toate aceste considerente şi multe alte detalii l-au făcut pe Bohumil Hrabal să afirme în O singurătate prea zgomotoasă:“Praga este atât de plină de spiritul grec, nu numai pe faţadele locuinţelor, ci şi în mintea oamenilor, şi asta numai fiindcă gimnaziile şi universităţile umaniste au uns cu Grecie şi cu Romă milioane de capete ceheşti”.

A doua zi am plecat spre Dresda, capitala landului Saxonia. Meticulozitatea şi disciplina germană sunt observabile încă din Cehia, iar ajunşi la Dresda a trebuit să constatăm că am prins o zi destul de rece. Oraşul Dresda a fost deosebit de încercat de-a lungul istoriei sale, dar mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial când majoritatea construcţiilor sale au fost bombardate. Semper Opera şi Catedrala Catolică refăcute după planurile iniţiale sunt fără îndoială maiestuoase. Câteva ore libere au prilejuit achiziţionarea câtorva suveniruri şi a servirii unui Cafe-Latte şi a unei Mozzarella. Prinţii electori de Saxonia au avut o influenţă la nivel european în anumite momente ( Augustus I,II,III ) între secolele XVII-XIX. Goethe a studiat la Dresda dreptul, Richard Wagner,creatorul compoziţiilor Walkiriile şi Inelul Nibelungilor, a fost un fiu al locului.

      

Reveniţi la Praga am vizitat în ultima zi cetatea pragheză cu numeroasele sale atracţii ( biserici şi catedrale vechi, clădiri imperiale, strada aurarilor). Catedrala Vitus se prezenta înăţătoare şi delicată prin elementele sale arhitectonice, Statuia Sf. Gheorghe sugera victoria asupra balaurului, iar la ieşire probabil o studentă cânta duios la harpă. Ultimele două ore de timp liber le-am petrecut intrând într-o librărie deosebit de cochetă din centrul Pragăi. Cărţi, suveniruri, accesorii ademeneau orice vizitator. Am fost la un pas de a achiziţiona Metamorfoza lui F. Kafka în limba engleză, dar am rezistat în cele din urmă comandând doar ceva pentru hidratare la cafe-barul librărirei. Regret enorm că n-am achiziţionat lucrarea deoarece la întoarcerea în ţară mai aveam suficiente coroane ceheşti necheltuite. Sper să am în România alături de aceste coroane o viaţăboemă !

   

Revenit în ţară, într-una dintre zile am vizitat târgul de Crăciun din Oradea. Întregul context se asemăna cu peisajele de sărbătoare ale unor capitale europene. Am auzit că Cărtureşti deschisese o librărie în Lotus Center Oradea şi am dorit să văd minunea. Am cumpărat binecunoscuta carte a lui Dario Fo ( E-un rege nebun în Danemarca) şi cea a renumitului om de ştiinţă S.W. Hawking ( O scurtă istorie a vieţii mele). Recent au reînceput dezbaterile privind inteligenţa artificială punându-ne serios pe gânduri pe toţi.Am primit în urma achiziţiei o carte gratuit, iar din cele de la promo am ales: Bancnota de un milion de lire a lui Mark Twain.

  

În România numeroase probleme se amplifică şi soluţionarea lor se leagă de anul 2018 care se doreşte a fi unul de renaştere culturală şi naţională. În ce măsură vom reuşi să ne desprindem de tot ceea ce este nociv şi vom construi un social armonios şi prosper rămâne să vedem cu toţii. Un gri lucios este observabil şi în planul relaţiilor internaţionale datorită unor ameninţări, inconsecvenţe şi instabilităţi perpetuate pe durata mai multor ani.

Vă doresc un An Nou 2018 prosper, multă sănătate şi inspiraţie, bucurie şi realizări familiilor dumneavoastră !

 

 

“Abstract”, “The European Space”, “Arthur şi Camelot”, Activităţi de Caritate !


Un sfârşit de ianuarie 2017 şi început de februarie 2017 destul de complicat şi agitat pentru mine. Temperaturile din România au fost destul de scăzute , iar pe unde mă găsesc acum climatul oceanic este mai prietenos decât m-aş fi aşteptat vreodată. Deşi mă consider o persoană deosebit de adaptabilă şi suficient de pregătită să fac faţă unor cerinţe noi sau neprevăzute , cu o vocaţie deschisă spre universalitate, alegerea recent făcută ar fi putut bulversa, fie şi măcar în parte, pe oricine.

february

Aflat încă pe la Oradea la începutul celei de-a treia decade a lui ianuarie 2017 am fost ispitit să trec într-o vizită la expoziţia unuia dintre cei mai tineri şi renumiţi artişti plastici orădeni, Radu Pământ. Expoziţia, deosebit de bine mediatizată, şi-a devoalat magnificele creaţii una după cealaltă într-o pleiadă de subiecte şi culori, fiinţând în Cetatea Oradea sub numele de “Abstract”. Teme misterioase şi spectaculoase precum genesis, mineral, vulcano şi-au găsit un punct de sprijin în imaginarul creativ al autorului şi concretizarea într-o efervescenţă de culori porfunde şi scoase în relief. Am rămas impresionat de conversaţia avută cu dumnealui prin care mi s-au confirmat solidele cunoştinţe ale acestuia privind pictura abstractă contemporană. Contururi şi detalii notabile puteau fi surprinse pe fiecare pânză chiar dacă fiecare puteau părea întâmplătoare.

img_20170113_144123 img_20170113_144102 img_20170113_144038 img_20170113_144005

La Biblioteca Universităţii Oradea m-am hotărât să particip la o lansare de carte care propunea un domeniu atât de vast, de interesant şi provocator. În condiţiile în care în întreaga Europă toate naţiunile aşteaptă semnalul unor noi dimensionări şi progrese satisfăcătoare , existând în acelaşi timp oarecare fiori reci privind posibile regrese, cartea lansată de către prof. univ. dr. Ioan Horga, ”The European Space. Borders and Issues”, se găseşte pe aliniamentul unei abordări echilibrate şi optimiste , cu importante remarci şi apeluri la trecutul european , relaţii internaţionale şi tradiţii europene comune. Lansarea a făcut posibile şi dezbaterile alături de aprecieri laudative în condiţiile unei audienţe consistente : studenţi, profesori universitari, bibliotecari, presă sau persoane fascinate de acest subiect. Identitatea şi cultura europeană sunt bunurile cele mai de preţ ale fiecărui membru al acestui continent indiferent de specificul naţiunii din care face parte. În fine, pot fi invocate atât educaţia, cât şi valorile europene pentru a aprecia la superlativ tot ceea ce a oferit această parte de lume întregii umanităţi, dar cred că majoritatea membrilor conştienţi şi oneşti îşi reproşează lipsa unei unităţi şi coeziuni mai coerente şi funcţionale. În privinţa viitorului european ne punem întrebări bineînţeles cu toţii, dar nu ne rămâne decât să sperăm că aspiraţiile acestei construcţii europene către universalitate vor prima unor interese de moment ale unor grupuri sau politicieni.

lansare-carte-horga horga-lansare

Deşi am urmărit înfrigurat evoluţiile confruntărilor putere-opoziţie din România, fiind îngrijorat de posibilele implicaţii socio-economice pe care le pot cauza , am dat curs unei oferte suficient de interesante care începuse să prindă contur în urma unei aplicaţii la un job în străinătate. O firmă de recrutare destul de importantă mi-a propus un loc de muncă în Marea Britanie pe un post al unei societăţi de caritate care susţine eforturile unui grup de profesionişti  pentru intervenţiile rapide cu elicopterul, necesare unor copii cu probleme de sănătate . În cele din urmă mi-am zis să încerc şi, deşi perioada era deosebit de scurtă, am încercat să organizez totul pentru a pleca şi totul pentru a fi în regulă acasă, deoarece mamei aproape nu i-a venit să creadă când i-am spus. Plecarea am realizat-o prin aeroportul din Budapesta spre Londra unde am ajuns cu bine şi parcă aveam sentimentul în primele zile că sunt într-o vizită. Am găsit acest oraş aproape aşa cum mi-l imaginam şi este într-adevăr grozav prin locaţii şi oameni , casele în stil … londonez, deşi nu am vizitat sau trecut decât printr-o mică parte a lui, dar parcă mi-aş fi dorit să-l găsesc chiar mai cosmopolit decât este. Pentru un oraş atât de mare m-a surprins atitudinea relativ prietenoasă a tuturor , liniştea interioară a fiecăruia şi în acelaşi timp am văzut oameni salutându-se reciproc şi chiar îmbrăţişându-se călduros. Nu ştiu spre exemplu dacă la Bucureşti ar fi posibil aşa ceva. Comitatul Surrey este şi el în apropiere. Nu aş dori să fiu înţeles greşit: nu aleargă nimeni să-ţi sară în ajutor, dar simplul fapt că primeşti gratuit un salut sau percepi bune intenţii te mobilizează şi mobilează sau fortifică deopotrivă. Îmi amintesc că un vers  al doamnei Ana Blandiana spunea : „La Paris la colţ de străzi/Cireşele cresc în lăzi” , iar eu încercând să stabilesc o finită paralelă aş spune :” La Londra de pe străzi mii/ Cresc caisele durdulii, /Clementine , mandarine de pe ram/Se-ntind spre tine./ Şi ei fac nectar din măr ,/ Miere , lapte … şi-astâmpăr /Prune, struguri sunet scot /Şi dansează-n unipot”. Deşi vorbesc limba engleză la un nivel mediu , o engleză vorbită prea rapid sau rea a altcuiva am observat că mă afectează imediat şi pe mine. Aş putea spune că apreciez şi chiar iubesc cultura britanică şi sunt fascinat de realizările acesteia. Cunosc în mare măsură întreaga literatură „osianică”  şi am fost impresionat şi marcat de legenda reginei Boadicea sau legenda regelui Arthur. Discutăm de o parte de lume cu importante reminiscenţe celtice, anglo-saxone, normande , în aşa fel încât măreţia britanică este pe deplin fundamentată. M-au impresionat deasemenea scrierile lui Anselm de Canterbury, Thomas Hobbes, W. Shakespeare, Lord Byron sau literatura fantastică a lui C.S. Lewis , J.R.R Tolkien sau mai recent a doamnei J.K. Rowling. Dincolo de activitatea pentru colectare, pentru care urmează să fiu retribuit, am sentimentul că realizez ceva util pentru societate , deşi munca nu este uşoară deloc. Deşi timpul a fost deosebit de scurt, am reuşit să fac  câteva plimbări şi să-mi conturez câteva impresii. Prima clădire cu importante rezonanţe istorice pe care am surprins-o deoarece era în apropierea locaţiei unde sunt cazat a fost ST. Dunstans Church , deosebit de aspectuoasă, cochetă şi îngrijită. Apoi două parcuri cu lacuri pe care pluteau lebede, raţe sălbatice , iar pe lângă copaci se plimbau câteva veveriţe.

img_20170129_130528 img_20170129_133014 img_20170203_092136 img_20170129_134010 img_20170204_142233

Aflat în căutarea propriului Camelot îmi doresc ca experienţa proprie să fie una de succes şi cât mai profitabilă tuturor. Mă întrebaţi poate dacă am regrete : bineînţeles că am ! Sunt lucruri pe care doream să le realizez în ţară, iar ele au fost făcute imposibile de către cei care vă predau acum democraţia în România. De asemenea nu consider această oportunitate ca pe o soluţie definitivă.Doar un bilet low cost de avion m-a adus spre alte tărâmuri şi cred că am lăsat în ţară şi oameni care m-au apreciat şi respectat. Activitatea de caritate pe care o desfăşor mă determină să nu mă simt un parazit în societate, nici nu aş fi acceptat aşa ceva. Este ceva asemănător unor versuri din Levantul lui M. Cărtărescu : „Mă durea sângurătatea, nostalghia mă sfâşie/ De căzui pă caldarâmul cel de gheaţă viorie/ Şi mă tăvălii, sunt ore … Apoi drumul mi-am urmat/ Până, într-o piaţă vastă, geometric loc tărcat,/ Am zărit , imens, în centru, un fantastic <<Remington>>/ Oglindea în lacul negru cartierul monoton”.

dreams

Vă doresc o lună februarie 2017 benefică, prosperă şi senină !

Hamlet și Ofelia, Expoziție Gravură Renascentistă, Sărbători Pascale 2016,Natură și Relaxare !


Pământul încălzit deja mulțumitor de mărețul astru, Soarele, hrănește generos întreg spectrul vegetal. Zile dintre aprilie-mai 2016 îndoite în privința temperaturilor și trăite cu intensitatea specifică sărbătorilor de Florii și a Paștilor. Toți contemporanii sunt mai grăbiți acum să își încheie pregătirile cât mai temeinic și fără reproș. Splendoarea și parfumul florilor sunt de inegalat în această perioadă.

flower-tulip-fields-netherlands-6 prod_2550_1_med

Teatrul și literatura medievală au avut un motiv major pentru a fi invocate și elogiate. William Shakespeare a fost omagiat la 400 de ani de la trecerea în neființă prin reprezentații și manifestări în toate teatrele și mediile universitare din lume. Momentul a fost cu adevărat înălțător , pe măsura importanței personalității și operei. Marele dramaturg și poet englez ( 1564-1616 ) a trăit într-o epocă deosebit de agitată a societății engleze și ,deși a atras unele reproșuri asupra modului său de a fi sau a operei, este deosebit de important că s-a consacrat o operă care-i este atribuită și nu-i poate fi contestată în niciun fel valoarea artistică și dramaturgică. Poate fi considerat un adevărat promotor și chiar părinte al literaturii englezești. Este autorul unui număr impresionant de sonete deosebit de emoționant și sensibil concepute și a unui adevărat șirag de mărgăritare pe care îl constituie piesele sale de teatru : Hamlet, Romeo și Julieta,Visul unei nopți de vară, Macbeth, Regele Lear, Othello etc. La Oradea atât Teatrul Regina Maria , cât și Cenaclul Ecoart au glorificat măreția operei shakesperiene. Cenaclul Ecoart a sintetizat dimensiunea și valoarea universală a lucrărilor și sonetelor lui William Shakespeare prin prezențe notabile în rândul emoționaților recenzori : prof. univ. dr. Dan H. Popescu, un fin cunoscător al literaturii anglo-americane, Emil Sauciuc , actor , director de teatru și Florian Chelu Madeva , renumit muzician și compozitor. Un adevărat primat în domeniu pentru cultura europeană și mondială a fost realizat de către F. Chelu Madeva prin lansarea conceptului de sonet muzical, având la origine chiar versurile sonetelor shakesperiene. Cele 154 de sonete ale lui W. Shakespeare au fost cântate pe melodii de factură renascentistă în cadrul medieval al Cetății Oradea și încercarea este menționată în mediile internaționale preocupate de acest gen. Din nefericire participanții au fost deosebit de puțini, deși s-a recitat din Hamlet și filosofat profund. S-au menționat dificultățile prilejuite de traducerea lui Shakespeare din engleza veche în alte limbi europene. Versificația sonetului nu este floare la ureche și accesibilă oricui. La final o ușurare semnificativă ne-a animat pe toți : ceva unic în acest sens s-a realizat și la Oradea. Am rămas convinși însă că există și oameni care nu gustă actul cultural sau nu sunt bine intenționați ( Există viermi în flori , noroaie-ascunse-n ape/ Nori și eclipse-ncarcă al aștrilor zenit – Sonet XXXV). Dialogul Hamlet – Ofelia este impresionant, dragostea dintre Romeo și Julieta deosebit de emoționantă și antrenantă, iar “A fi sau a nu fi : iată-ntrebarea” , etern actuală.

MTE1ODA0OTcxNzgzMzkwNzMz IMG_20160418_161519 (1) IMG_20160418_161742 IMG_20160418_170240

Oricât de domestică ar fi o persoană trebuie să simtă nevoia unei mici drumeții măcar o dată, de două ori pe an. În spiritul acestei proprii constatări am încercat o mică evadare către marginile localității natale unde o pădure seculară și un spațiu lacustru deosebit de întins propulsează particule și minerale specifice în dialog cu zările. O ieșire de acest gen este fortificantă de fiecare dată și o recomand oricui. Indecis să optez către o destinație cu vârfuri semețe fie din cauza nesincronizărilor, fie din motive financiare, peisajul de șes, de pădure și pescărie ,cel mai apropiat, rămâne singura consolare. Am pus suplimentar și nălucile pentru pescuit la răpitor fără să știu că în acest an prohibiția la răpitor are două perioade. Am aflat abia după ce am ajuns acasă și puteam primi o amendă dacă eram reperat de către cei responsabili în acest domeniu. Oricum, n-am stat pe acolo mai mult de o oră și am plecat apoi spre Pădurea Rădvani pe care am găsit-o destul de neîngrijită, deși este inclusă într-un parc natural transfrontalier. Dimineață fiind, Soarele abia mijea către sol printre ramurile copacilor nemișcați, dar treziți la viață de majestuoasa primăvară. Floricele mărunte se căzneau să iasă de sub consistentul strat de frunze uscate de stejar și alte specii. Am parcurs cărările impasibile ale pădurii de pe bicicletă, observând ici-colo câte-o căprioară sau ciocănitoare. Un mic tărâm de basm de unde nu mi s-au arătat însă nici vrăjitoare, balauri sau zmei, dar nici zâne,pitici sau ondine. Am ieșit apoi prin Pescăria Cefa unde ,pe un lac binecunoscut din copilărie, zeci de lebede, lișițe și rațe sălbatice stăteau atât de calme de parcă erau implantate în cristalinul lacului. Am oprit la restaurantul de acolo pentru a mă hidrata și energiza și din păcate iazurile cu peștișori nu arătau ca în anii trecuți, dar elementul de noutate deosebit de zglobiu pacifica totul : o pereche de struț care se plimba atât de reverențios de parcă valsau ,printr-un țarc special amenajat  , de parcă ar fi vrut să vândă pene.

IMG_20160421_120934 IMG_20160421_121002 IMG_20160421_122042 IMG_20160421_121039IMG_20160421_134930 IMG_20160421_144610

Sărbătoarea Floriilor ( Intrarea Domnului în Ierusalim) și Sărbătoarea Sfintelor Paști au trecut la fel de repede pe cât de așteptate au fost. Din nefericire nu am reușit să pătrund în acest an pe deplin spiritul tainic al acestor sărbători și semnificațiile lor atât de profunde. Sf. Niceta de Remesiana ( 335-414) îndemna în Operele sale : “Aleargă la Izvorul Vieții , ca văpaia ta să fie stinsă și sufletul tău să dobândească veșnicia” (Opere,I,2), iar Sf. Ioan Gură de Aur ( 347-407) expunea magistral : “Crucea a pierit păcatul, a curățit lumea , a pus capăt unei vechi dușmănii, a deschis porțile cerului, i-a făcut prieteni pe cei urâți, a înălțat iarăși la cer firea noastră și a așezat-o de-a dreapta Tatălui”. ( Sf. Ioan Gură de Aur , Către iudei, Cuvântul III).

125227_sf-niceta

La nivel național nu se poate spune că pot fi evidențiate schimbări majore , cei bine plătiți așteaptă fără remușcări. Câteva confruntări politice în interiorul partidelor înaintea marilor provocări din acest an mai străbat din când în când toate orificiile presei scrise și audio-vizuale românești. În plan internațional am fost impresionat de inițiativa președintelui S.U.A. , Barack Obama , în Marea Britanie unde o primire grandioasă și cordială a lăsat locul unor imagini emoționante în presă . Administrația Obama ,deși este criticată în privința relației cu Europa, a lansat totuși ideea dezvoltării unui coridor economic americano-european  cu ani buni în urmă. Lăudabila intenție a fost continuată cu o vizită în Germania unde președintele american a menționat printre altele și necesitatea realizării unei securități mai ridicate inclusiv a României. Consolidarea relațiilor de acest gen nu poate decât să fie benefică tuturor părților implicate.

img_2073941_thumbs_600x440_1430241 printul-george-obama

Nu pot să spun că am un talent deosebit în privința realizării unor desene, schițe sau picturi, dar mărturisesc că am încercat de mai multe ori să desenez sau pictez câte ceva ( imagini din natură, construcții etc.). Am constatat că mă relaxează și chiar am inițiat acele sesiuni din această dorință. Din aceste considerente îi înțeleg în întregime pe creatorii acestor genuri , îi respect, dar ,cred eu , sunt în același timp și un critic pretențios care caută liniile, contururile, intențiile. Așadar , mă atrage orice expoziție sau galerie de artă pe lângă care trec. La Muzeul Țării Crișurilor Oradea o inegalabilă expoziție de gravură și pictură a fost vernisată , beneficiind de o atenție pe măsură. Gravuri inestimabile ale renascentistului Albrecht Dürer care a trăit o vreme în Oradea medievală, picturi și gravuri ale epocii moderne au fost expuse într-un regal demn de marile metropole. Gravurile lui A. Dürer ( 1471-1528 ) fac parte dintr-o serie cunoscută sub numele : “Viața Mariei”. Epoca modernă a prezentat opere germane și austriece ale unor autori precum : Jakob Mathias Schmutzer ( 1733-1811) și Jeremia Gotlob Rugendas ( 1712-1772).Am ratat vernisarea , iar în Vinerea Mare când am trecut pe la muzeu nu mai era deschis pentru public. Doresc să o vizitez după Paști, iar imaginile care mi-au parvenit sunt din presa locală și din fotografiile celor mai harnici de data aceasta decât mine.

Afis-gravuri expozitie-gravuri-oradea-bihoreanul_09 expozitie-gravuri-oradea-bihoreanul_21 expozitie-gravuri-oradea-bihoreanul_07 expozitie-gravuri-oradea-bihoreanul_08 expozitie-gravuri-oradea-bihoreanul_17

Vă urez Sărbători Pascale 2016 Fericite, o lună Mai 2016 înfloritoare, senină și prosperă !