Archives

”Geniul toamnei”, Planeta albastră, ”Centenar Biblia Cornilescu”, ”Adio, reteaualiterara”, o taină – ”Iubirea” … !


Zile de Septembrie 2021 străbătute de tremurul tot mai accentuat al toamnei, cu dimineți răcoroase și ploițe tot mai insistente, și un debut de Octombrie 2021 tipic toamnelor de altădată… Frunzele pomilor fructiferi pălesc încet-încet și peisajele autumnale este imposibil să nu te marcheze fie și numai pentru o clipă. Lipsa soarelui tot mai distant și mai scump la vedere accentuează și mai mult decăderea din natură și toate însumate pot prilejui nostalgii interesante, ușoare indispoziții sau chiar întrebări existențiale profunde… Am cules strugurii cei foarte puțini în acest an din curte și probabil vom avea atât vin și must cât să ciocnim un pic de sărbători. Celelalte roade s-au arătat și ele la fel de rarisime, dar au fost cu atât mai îndrăgite. Fiorii unei toamne timpurii și ai unei ierni friguroase străbat mințile umane și fiecare încearcă după puteri să se pregătească cât mai bine. Primul semn al preocupării este o îmbrăcăminte mai groasă și adecvată ploilor de toamnă. Geniul toamnei , cum-necum, ne bulversează pe toți…

Întreaga lume încearcă să-și regăsească ritmul și este îmbucurător că în țările occidentale pandemia nu mai pune probleme majore; în România însă situația rămâne îngrijorătoare și amenințătoare pe final de an. Mă bucură faptul că evenimentele de calitate pot avea loc cu reglementări minime și că teatrele sau saloanele de artă funcționează și oferă cultură și delectare iubitorilor. Deși n-am participat, la Oradea un concert extraordinar a avut loc prin participarea renumitului tenor Jose Carreras, acompaniat de românca Laura Bretan. Am aflat despre eveniment cam târziu și teoretic aș fi putut participa aflându-mă în afara ariei principale a evenimentului care a avut loc în aer liber, dar înregistrările vizionate parțial în direct m-au impresionat… Acest tărâm atât de interesant și de sublim al culturii mondiale m-a fermecat de timpuriu. El atinge culmi diamantine prin libretele celebre de operă și operetă. Jucarea lor necesită o pregătire îndelungată și o înțelegere perfectă a momentului, epocii și personajului. Secretul suportării patimilor, lepădării de sine, a tuturor greutăților nu este, așa cum s-ar crede, neapărat speranța sau credința, ci așa cum se spune în ”Turandot”, secretul este ”Iubirea”… Din fiecare scenă a fiecărei piese se pot desprinde învățăminte, fiecare cuvânt și intonație își are însemnătatea sa. Aș spune că corul ”sclavilor”, corul admiratorilor însoțește actanții până pe cele mai înalte culmi… Parcă îngerii vorbesc prin intermediul unor trupuri de lut pătrunse de suflarea divină.

Planeta albastră pulsează și vibrează mulțumitor, plină de viață, chiar dacă resursele și ecosistemul îi sunt solicitate serios. Specia umană, din fericire, încă nu a degenerat, și în ciuda inconsecvențelor privește cu optimism spre viitor. Precum într-un joc de calculator însă, unde este necesară maturitatea pentru trecerea la un nou nivel, sau precum într-un blestem binemeritat aș mai adăuga, omenirea nu este capabilă să anticipeze și să ardă etapele, ci își pregătește eventual doar următorul pas… Din paleolitic spre neolitic, de la epoca fierului la …iluminatul public. Masele plastice răspândite necontrolat pe suprafața terestră, în mări și oceane, înfioară. Schimbările climatice sunt vizibile și mai dau din când în când leapșa speciei umane, dar homo faber nu are încotro și trebuie să continue aventura. Subscriu raționamentului simplu, banal al unor fizicieni și oameni de știință: din miliarde de miliarde de stele este imposibil ca doar pe o mărgică, pe planeta noastră să existe viață. Tot ei mai sugerează că ființele extraterestre dacă se ascund o fac foarte bine, într-un ocean de tăcere. Sper că aceste angoase ale civilizației ale ultimului secol le vom privi în curând ca pe un iluminism depășit cu succes… Și atunci, vorba poetului, ne-or ” troieni cu drag, aduceri aminte…”

Centenarul traducerii Bibliei în versiunea Dumitru Cornilescu (1921) a fost sărbătorit în mai multe locuri în țară. Versiunea Cornilescu a Bibliei a reprezentat un moment deosebit, un adevărat fenomen în epocă și ulterior. Într-un sens strict,omul de știință pragmatic occidental nu vede în Biblie (Vechi și Nou Testament ) azi decât o colecție de eseuri religioase scrise de autori diferiți, în epoci diferite și care prezintă într-un mod religios, magic, eroic și fantastic atât creația, cât și istoria poporului pe care îl reprezentau. Pentru homo religiosus, pentru credinciosul devotat însă fiecare literă a Bibliei este sacră. Chiar dacă prima variantă într-o lume desacralizată ar deveni mai populară nu poate fi refuzată valoarea culturală pentru umanitate a acestei cărți de căpătâi pentru creștini. Una dintre fericiri răsună atât de impresionant: ” Fericiți făcătorii de pace că ei Fiii lui Dumnezeu se vor chema” sau de asemenea descrierea emoționantă a lui Pavel din epistola către Corinteni privind dragostea interumană: ”Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul”.

Învățământul preuniversitar și universitar a început fizic de curând în România fiind puse speranțele într-un an prosper în educație, științe și arte. Următoarele șase luni pot fi deosebit de solicitante pentru țară din toate punctele de vedere. Sub aspect economico-financiar, cred că, populația va resimți acut prețurile în creștere, iar perpetuarea crizei politice sau chiar minima incertitudine politică ar putea zdruncina încrederea și imaginea țării în străinătate. Bogăția unei țări și a cetățenilor săi nu constă însă exclusiv în exuberanță material-financiară. Românii nu au fost foarte bogați niciodată, dar asta nu i-a împiedicat să se evidențieze periodic în plan mondial. Seneca spunea magistral: ”Dacă vrei să știi cât de bogat ești ,socotește lucrurile pe care le ai și pe care banii nu le pot cumpăra”…

Întreaga lume este în forfotă și preocupată de posibilele convulsii și crize care pândesc. Occidentul are responsabilități, aș spune eu, în sensul aplanării unor caramboluri economico-politice și financiare devastatoare. Există din nefericire o adevărată cultură mondială pentru știrile nefaste care agită isteriile colective, aș spune un adevărat ”cult” al unora pentru a promova dezastrele și fake news-ul după principiul murphynian deja: ”good news is not (or bad) news”.

Am rămas înmărmurit când am constatat că reteaualiterara, un club ning online select, chic, interesant și necesar și-a încetat activitatea din motive financiare. Aveam prieteni din străinătate și din țară acolo și puteam cu toții să discutăm și să ne fortificăm intelectual și psihic prin postările fiecăruia… Adio, reteaua literara, un loc unde ne-am cuibărit câteva mii de autori, intelectuali, artiști și cititori pentru a fi mai aproape unii de alții ignorând distanțele fizice… ! Noua nobilime societală în roba plagiatului, abonată la salarii occidentale la stat sau privat, poate jubila și începe fiesta…

Petrec majoritar la domiciliu și mai plec arar pe la oraș pentru a mă mai înviora… Mi-e dor să trec pe la teatru pentru a urmări cum se joacă o piesă celebră sau vreun balet, dar deocamdată prefer să le urmăresc online. Nu mă dau deloc în vânt să particip la evenimente doldora. Înregistrez ceva progrese și în jocul meu de șah unde încerc să-mi creez un profil mai consistent. Mă străduiesc să fiu optimist și să privesc partea bună a lucrurilor… Cred că fiecare om are o stea a lui, iar a mea mi-aș dori să fie cât mai îndepărtată și ingenuă. Cred (încă) în steaua mea !

Aș dori să închei cu un triolet și un haiku personal:

timp și viață

timpul e o cicatrice

pe chipul îngerului Viață…

pion închis într-o matrice,

timpul e o cicatrice…

sub umbra plopilor, amice,

stau înțelepții la povață…

timpul e o cicatrice

pe chipul îngerului Viață…

haiku

pălesc frunze iar…

fie ca să se scuture

doar răul din lume

Vă doresc o lună Octombrie 2021 benefică, inspiratoare și luminoasă … !

Bruckenthal – 300, ”ce mai vrei? e vară !”, ”Quo Vadis,Domine?”, ”luna nu e stea” … !


Zile caniculare de Iulie 2021 petrecute majoritar la domiciliu și un debut de August 2021 la fel de dogoritor, dar cu unele adieri care ne dau speranțe în zile plăcute și mai răcoroase. Razele soarelui se dovedesc neiertătoare pentru tot ceea ce este verde și destul de incomode pentru ființele vii. Frunzele micii vegetații și chiar a pomilor fructiferi au început să pălească pe alocuri, semn că atât apa din sol e deficitară, dar poate și razele solare sunt mai nocive decât de obicei. Problemele de mediu ar putea să se acutizeze din nou și să atragă atenția… Am cules doar prunele acum din prunii crescuți spontan în grădină și care nu necesită mari îngrijiri. Din caisul excelsior doar două caise au ajuns până la maturitate. Încerc să mă bucur și de roșiile gustoase, dar succesul meu de grădinar din acest an este limitat… În fine, nici nu am mari pretenții în domeniu, dar mă fortifică timpul petrecut în mijlocul unui mic spațiu verde…

Deși lunile de vară sunt destul de intense pentru mine s-au scurs până acum suficient de posomorât… Speram într-o vară mai dinamică și într-un moment cardinal care să lanseze promițător acest deceniu al secolului XXI. Economiile naționale abia acum încep să revină către normalitate, dar nemulțumirile populației sunt în continuare numeroase. În calitate de simplu viețuitor/locuitor al planetei am și eu nemulțumirile mele, deși aș dori să menționez că nu mă aliez cu interesele mici și meschine ale celor care se lasă ușor manipulați.

Am auzit de foarte timpuriu scuze de genul: ”ce mai vrei? e vară”… sau ”este vacanță deja” sau ”e perioada concediilor, nu se mai lucrează”. Aceste scuze sunt în opinia mea cele mai incredibile, nocive și mizerabile care se pot avansa… Ele sunt dovada cea mai elocventă a neprofesionalismului și a lipsei de conștiință civică. Culmea grozăviei este că practicile de acest gen sunt existente și în domeniile creative și în afaceri chiar și în Occident unde luna concediilor este mai frecvent luna august… În opinia mea, în aceste momente, atât de provocatoare și de critice în același timp, nicăieri pe planetă nu ar trebui să existe o asemenea atitudine. Pur și simplu, nu poți ieși din galeriile secolelor în secolul XXI în acest mod… Bineînțeles că oamenii au nevoie de timp liber și de deconectare, dar a face un scop din asta și a neglija responsabilitățile față de societate mi se pare un non-sens vegetativ-subconștient care nu este deloc compatibil cu obiectivele unor timpuri tehnologizate. Omul nu este încă, din păcate, o ființă cosmică…

Mica mea descoperire arheologică m-a obligat la o deplasare pe cheltuială proprie la Sibiu pentru a încerca să semnalez obiectele mai bine. În cele din urmă, din păcate, deplasarea mea a avut ca simplu succes vizitarea obiectivelor istorice ale Sibiului din centrul istoric și la întoarcere a zonei centrale din Cluj-Napoca. Ceea ce nu am știut eu este faptul că specialistul către care m-am îndreptat este suficient de bolnav pentru a-i mai păsa de ceva. Astfel eu m-am ales cu o atitudine prietenoasă, dar obiectele mele neolitice sunt în continuare necurtate. Așadar scurta mea vizită la Muzeul (Palatul) Bruckenthal s-a terminat repede și m-am trezit că am timp berechet pentru a vizita orașul. Mi-aș fi dorit însă un tratament mai profesionist al acestora, o atenție mult mai activă… Am poposit în această instituție de cultură și construcție grandioasă în acest an Bruckenthal – 300 de ani de la nașterea lui Samuel von Bruckenthal. Mărturisesc că centrul istoric este impresionant și era vizitat de către turiști europeni. Turnul Sfatului, Podul minciunilor, catedrala romano-catolică sau evanghelică sunt deosebit de interesante. În cele din urmă totul s-a terminat cu o excursie, iar la cazare am putut pe timp de noapte să mă odihnesc un pic. Am putut să mă plimb în voie, să savurez câte un capucino și să mă hidratez pe la cafenelele din zona centrală sau să-mi comand câteo porție de paste cu suc de roșii și busuioc…

Pe drumul de întoarcere am petrecut sâmbăta la Cluj-Napoca. La fel și aici, turiștii europeni erau prezenți, iar oamenii erau bucuroși că activitatea s-a reluat. Vorbesc acum despre oamenii care se manifestau decent, civilizat și lucrul lăudabil este că te puteai plimba în zonele centrale fără a fi deranjat sau atenționat. Cred însă că histrionii ( oricât de educați și de inteligenți) și cocalarii se manifestau pe undeva prin ascunzișuri și pe undeva prin subway… Catedrala romano-catolică din centrul Clujului arăta splendid luminată feeric în noapte, iar vizitatorii se plimbau liniștiți la fel ca în oricare metropolă europeană. La final, m-am întors la Oradea și a trebuit să-l aprob pe Cicero care spunea că ”dacă ai o grădină și o bibliotecă ai tot ceea ce îți trebuie”. De asemenea, nu cred că trebuie să ne automulțumim pentru că astfel cădem în extrema constatării lui L. Rebreanu: ”atunci când ți-e sete, fericirea este un pahar cu apă”…

În ciuda unor îngrijorări realiste la nivel mondial totul a evoluat fără inflamări sau conflicte. Din când în când se mai lansează amenințări de o parte sau de cealaltă, dar deocamdată înțelepciunea și precauția tronează. Sperăm ca literatura și științele să înflorească din nou și umanitatea să atingă noi culmi de progres. M-am bucurat că volumul propriu de triolete a fost semnalat într-o lucrare de recenzii de către Teodor Dume și că intenția mea a fost surprinsă corespunzător măcar de către un slujitor al condeiului. Credința tuturor a rămas difuză undeva departe în spate și totuși eu mă consider o ființă homo religiosus. Deci, în mijlocul încercărilor, mă întreb deznădăjduit:”Quo vadis, Domine?”

Mă consolez cu proiectele personale la care lucrez fără termen și sunt înviorat de speranța că în cele din urmă ceva superior ne va anima și guverna… Iar dacă pe cei visători interesele meschine locale sau regionale ne vor strivi fără a ne fi materializate aspirațiile, măcar unora le va rămâne, precum spunea un renumit profesor, un nume pe o carte așa cum chiar unora dintre țărani le-au rămas cântecele, proverbele, poveștile sau unele biserici de lemn …

Aș dori să închei cu un triolet și un haiku personal:

negustorul și complicii:

hei, tu – negustor de nuiele,

pasărea pe limba ei piere;

știi câte în lună și stele

hei, tu – negustor de nuiele…

dramatic joci piese grele

cu vorba doar lapte și miere:

hei,tu -negustor de nuiele

pasărea pe limba ei piere…

haiku: sunt vrăjit de cer.

multe par a fi, dar nu sunt;

luna nu e stea…

Vă doresc o lună August 2021 splendidă, prosperă și senină … !

”O, Dante, plecăm spre Paradis?”, ”Promisiune Electorală”, Un om – mii de stele … !


Un final de Octombrie 2020 când mai însorit, când mai mohorât și un început de Noiembrie 2020 destul de blând cu dimineți și nopți doar ceva mai răcoroase. Frunzele ruginii ale marilor arbori și ale pomilor fructiferi se scutură încețișor rând pe rând prilejuind stările de visare și de nostalgie specifice toamnei. Mica vegetație se încăpățânează să reziste și ignoră încă semnele anotimpului. Chiar și câte un boboc de trandafir sau de hibiscus siriacus erupe, deși evidențele îi contrazic. Vrăbiuțele și turturelele sunt cam bulversate, dar fidele fiind gliei nu abandonează. Lumea este într-adevăr un spectacol continuu și viața, indiferent de formele ei, o taină care supraviețuiește chiar și în cele mai vitrege condiții… Nu strică câte o plimbare prin natură sau prin parc și nici mici campanii de curățare a grădinii. Fiecare gest de acest gen este răsplătit cu o purificare a gândirii și cu fortificarea organismului. Mens sana in corpore sano, aș spune…

hello-november-1-1080x675

Plecat pe la orașul de pe Crișul Repede am putut observa mai mult lacunar starea de fapt și de spirit de după tevatura cauzată de perioada electorală. Criza coronavirus revenită în forță accentuează amprenta nedorită a toamnei și chiar și zilele orașului au rămas neobservate. Din când în când pentru câteva secunde o imagine de Halloween se instala, dar suntem luptători și continuăm optimiști. Urmează alte alegeri importante nu numai în România și în acest context mi-am adus aminte de un haiku personal publicat în primul meu volum de poeme. Mi-am permis chiar să-i dau titlul: ”Promisiune electorală”, deși haiku-urile nu au titlu. L-am realizat în tristih bineînțeles, dar un hâtru mi-a reproșat că nu e haiku deoarece nu se referă la natură, la un anotimp, la un element din natură… Avea dreptate, cunoșteam și eu această lacună, dar el surprinde natura umană aflată ciclic în acțiune. Deci… , cu subtilitate , vă rog monșer: ”Votați-mă, nu / voi uita… Sunt cel mai bun/ Așa vom progresa”…

votati-ma

Și pentru că , chiar și în condiții nefavorabile, se mai întâmplă și lucruri bune, am putut reflecta la o acțiune specială a câtorva specialiști și iubitori de natură care au cunoscut-o pe marele biolog Anna Marossy. Pe o alee care-i poartă numele,în parcul pe care l-a conceput și îngrijit, o plăcuță memorială a fost montată susținută fiind din jur de o selecție de plante plăcut asortate. Marele biolog ne-a părăsit de cinci ani, dar ardoarea cu care a luptat pentru menținerea biodiversității ne-a rămas exemplu. Fără o planetă verde viața sănătoasă nu poate fi concepută pe pământ.Cu siguranță, ecosistemul planetar are nevoie de o mână de ajutor pentru a se reface și pentru a ne susține în continuare…

20201024_080103[1]

20201024_080125[1]

Am fost deosebit de bucuros să știu că științele nu au apus sau că nu au intrat într-un con de umbră din cauza unui virus. Din fericire oamenii au reușit să continue și fiecare domeniu încearcă să-și aducă contribuția. În plan literar m-a bucurat de fiecare dată când câte un autor își anunța o nouă apariție editorială, iar eu am lucrat pe stoc doar din motive financiare. Se întâmplă însă ca uneori sorții să fie mai favorabili și am găsit în sfârșit o editură pentru buzunarul meu. Am așadar în curs de apariție un volum de triolete (poeme) intitulat ”O, Dante, plecăm spre Paradis?” și unul de educație (științific) și aș concluziona că anul 2020 nu a fost lipsit de activitate sau dezastruos pentru mine. E drept că alte aspecte lasă de dorit. Educația este și ea atât de încercată acum. În mijlocul mediocrității generale domnește indiferența. Cum va putea un profesor slab pregătit să susțină o lecție online? Elevii sunt și ei tot mai dezinteresați și dezorientați. Messala în ”Dialogul despre oratori” al lui P.C. Tacitus spune: ”Profesorii nu-și câștigă ucenicii prin asprimea disciplinei și prin punerea la încercare a talentului, ci prin lingușirea adusă de salutațiile de dimineață și prin momelile gudurării pe lângă ei”.

Pentru ca unele zile să fie mai interesante și pentru ca serile să fie mai palpitante joc șah online și am adus câteva puncte echipei Romania Chess Federation. Hey, sunt membru al Romania Chess Federation … ! Nu am încă rating-ul de facto pe care mi-l doresc, dar am obținut victorii împotriva câtorva jucători cu rating foarte mare și cred că voi progresa… Șahul – ”sportul minții”, o altă forma mentis…

Așa cum știm cu toții, nu este simplu nicăieri pe pământ. Doar speranțele, aș spune realiste, ne animă. Puseuri ale fanatismului și fundamentalismului se ițesc periodic și stârnesc repulsie. Cred că dialogul interreligios și interconfesional este o soluție civilizată pe termen scurt,mediu și lung. Oare umanitatea va reuși să se stabilizeze după alegerile prezidențiale din S.U.A. sau după consumarea acestei faze a repoziționării europene și britanice?Existența generală va fi mai ușoară sau relațiile vor fi mai fair-play? În mod normal doar știința și cultura pot impune modele și soluționa amenințări. Nu există soluții magice (din păcate)…

Sărbătorile de Iarnă bat la ușă și deja suntem cu gândul la anul 2021 pe care ni-l dorim epocal și cardinal după principiul: ”Cele rele să se spele, cele bune să se adune”

Pe Terra, un punct minuscul din galaxia Calea Lactee, umanitatea se luptă să răzbată, să progreseze … Se spunea că fiecare om are ”steaua” lui, dar de fapt fiecare om are mii de stele… Realitatea științifică confirmă asta. Cred că în stele stă viitorul și succesul omenirii. Restul e viermuială inutilă și paleolitic… Pentru a ne fortifica ar trebui să luăm serios în seamă sfatul lui Hesiod către fratele său Perses din ”Munci și zile”: ”Perses, tu sfaturile-astea în cugetul tău le înseamnă/ Și de dreptate ascultă, cu totul uitând silnicia./ Legea aceasta statornicit-a-o Zeus între oameni:/Prevestitoarele păsări, jivinile, peștii-ntre sine/ Să se mănânce, fiindcă dreptate-ntre ei nu se află,/Însă le dete la oameni Dreptatea, și ea e mai bună./Celui ce mărturisește în obște dreptatea, de voie,/Zeus atotvăzătorul belșug îi va da și avere … [ … ] Însă-naintea virtuții amarnica trudă au pus-o/ Nemuritorii. Cărarea-nspre ea la-nceput este lungă,/ Aspră și anevoioasă. Dar când vei ajunge la culme/ Ea e ușoară apoi, măcar că fu grea mai-nainte”.

pamant

Aș dori să închei cu un triolet personal care se adresează în special celor care nu prea au obiceiul lecturii:

o carte – un mister…

volumele sunt domnișoare

cu pălării simandicoase;

citește luminat de soare –

volumele sunt domnișoare…

cu chipul lor plin de candoare

transmit idei pretențioase –

volumele sunt domnișoare 

cu pălării simandicoase…

Vă doresc o lună Noiembrie 2020 superbă, suavă și plină de inspirație … !

Mărțișor 2020, Biserica Victorioasă, “Que Viva Picasso”, Muzeul Iluziilor !


Un final de Februarie 2020 scurs sub aceleași note tandre ale temperaturilor și un debut de Martie 2020 puțin mai mohorât, dar destul de candid. Mărțișorul a căzut în acest an într-o zi de duminică și cel puțin eu m-am rezumat să trimit doar mărțișoarele și urările virtuale. De fapt am atașat și un triolet , zic eu, special dedicat lui 1 Martie. Întreaga natură este nerăbdătoare să purceadă către spectacolul neegalat și plin de sensibilitate al vieții și al primăverii și dacă credeam inițial că toate sunt ceva mai rezervate și în repaus, uitându-mă mai bine am văzut majoritatea florilor ițindu-se și corcodușii la un pas de înflorire. Dacă am reuși să ne primenim și noi în această primăvară a lui 2020 ar fi deosebit de plăcut și util… Sunt însă convins că vom reuși să zâmbim , că vom fi mai senini și că vom fi mai atenți cu lucrurile care ne înconjoară.

De multă vreme îmi doream să vizitez și să abordez un subiect ceva mai jovial, deși mă străduiesc în abordarea proprie să introduc nota de optimism și bunădispoziție fiecărui domeniu sau eveniment. Așadar am tresăltat de bucurie când am aflat că Muzeul Iluziilor este prezent la Oradea și că se poate vizita. Iluzionismul poate părea, bineînțeles, neortodox sau pseudo-științific, dacă nu chiar ocult. Cu siguranță însă are atractivitatea lui și are fundamente științifice incontestabile. Ajuns la locația casei de cultură am solicitat un bilet și într-un mod cu totul surprinzător doamna respectivă mi-a spus că pot intra împreună cu grupul de copii din față fără să plătesc. Am insistat, dar nu a dorit să mă încaseze, iar eu am intrat în cele din urmă pentru a nu pierde ora respectivă de intrare. Prezentatorul a prezentat toate atelierele, iar copiii au fost deosebit de încântați. Trebuie să recunosc că și pe mine m-au impresionat spre exemplu oglinzile care reflectau aceiași persoană în patru imagini de dimensiuni diferite, de parcă ar fi fost realizate de către mine la prima încercare, ca un defect… Bineînțeles că experimentele explicate s-au consumat unul după celălalt devoalând paradoxuri, dileme, iluzii optice … Deși s-au prezentat ateliere destul de complexe axate și pe domeniul electro-magnetic, cel mai interesant mi s-a părut cel care evidenția … căderea unui dublu con pe un plan înclinat. Paradoxal, el urca pe planul înclinat, dar o dată explicat se dovedea că el de fapt urma regulile fizice cunoscute creând iluzia urcării în plan înclinat fără altă forță care să-l ajute. La final am vizionat și câteva desene imposibile sau paradox care pot să-ți solicite neuronii sau să te contrarieze o perioadă. De fapt, majoritatea acestora erau cunoscute din antichitate, grecii fiind adevărați maeștri în lansarea și dezvoltarea unor enunțuri de acest gen. Cred că într-o primă fază fizica, chimia sau matematica ar fi mult mai atractive pentru generația tânără dacă ar fi prezentate astfel. O senzație de acest gen, mult mai profundă, am trăit doar în copilărie când am fost în tabără la mare la planetariul și delfinariul din Constanța. În întunericul din planetariu se vedeau doar constelațiile, iar întunericul era deplin. La ieșire, lumina bruscă mi-a lăsat impresia că de fapt am călătorit într-un alt univers… În aceiași zi delfinii atât de jucăuși și inteligenți mi-au demonstrat că și animalele lăsate de către divinitate pe pământ pot fi sublime și pot fi de asemenea dintr-o altă lume… Mă gândeam la final la un aforism al lui V. Butulescu: “Mai ușor scoți iepuri din pălărie, decât înțelepți din urna de vot” …

O renumită expoziție realizată printr-o colaborare multi-națională poate fi admirată la Muzeul Țării Crișurilor. Așadar , nu a trebuit decât să-mi sincronizez programul și să vizitez. Que Viva Picasso prezintă lucrările cubiste și abstracte ale marelui artist, beneficiind de o prezentare și clasificare deosebite. Litografiile sunt deosebit de sugestive și P. Picasso a reușit să sintetizeze magistral viziunea sa asupra artei și societății într-o perioadă foarte agitată la nivel internațional. Impresionant este faptul că lucrările sale au avut un impact imens și imediat în epocă și apreciate sau recenzate corespunzător. Unele dintre ele puteau părea atât de banale pentru un amator, dar atât de profunde pentru specialiști. Am avut ocazia să descopăr personalitatea lui Picasso când am citit poemele sale în vers alb și am constatat că merită să fie reanalizat și în acest domeniu. În fine, Picasso ne învață cât de important este un punct, o linie șerpuită sau frântă… Prin cubism el încearcă să demonstreze cât de banală e realitatea și cum firescul se destramă sub forța și forma artificialului necontrolat și dominant… Criticul și istoricul de artă Thierry de Duve spune atât de înduioșător că <<arta are un nume propriu>> și susține că “cultura ca valoare este făcută de tribunalul istoriei, unde unele valori culturale sunt create, în timp ce altele sunt distruse”.

Ne găsim în perioada postului Paștelui deja, dar foarte puțină lume mai are timpul sau dispoziția de a conștientiza acest lucru. Este foarte bine însă că unii mai poartă în memorie vremea bunicilor și acordă și acestei perioade din an o atenție specială. Un mesaj telefonic de această dată mă anunța că decenu.eu organizează un eveniment și mă invita să particip. Dat fiind și momentul anului m-am străduit să ajung la timp și nu am regretat. Amfitrionii evenimentului propuneau o discuție colocvială pe subiectul primei jumătăți de mileniu din existența bisericii creștine, discuție moderată totuși de către un specialist în domeniu – Ciprian Simuț. Biserica creștină prigonită timp de trei secole, apoi recunoscută și ulterior victorioasă ( dar intolerantă de data aceasta cu celelalte religii, culte) a fost prezentată și ideea creștină evidențiată prin universalismul ei, prin modelul cultural și uman propus, prin speranța vieții veșnice și a smereniei pe care le promova. Chiar dacă cei mai malițioși au văzut prin creștinism un stoicism iudaic, valoarea culturală a creștinismului este enormă și importanța lui istorică în ultimele două milenii este fabuloasă. Educat în școlile elenistice, Apostolul Pavel se temea la sfârșitul vieții să nu piardă cumva cununa mântuirii în urma alergării pe acest pământ, iar cel mai iubit de către Mântuitor dintre apostoli – Apostolul Ioan, își începea evanghelia astfel: “1.La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu, Cuvântul era Dumnezeu … 4. În El era viața și viața era lumina oamenilor. 5. Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o”… ( Evanghelia după Ioan, Cap. 1, 1-5).

În plan național o anumită instabilitate politică trenează și de asemenea multe griji și rezerve privind evoluția economică, semn că nu suntem tocmai pe calea cea bună și nici sub cele mai bune auspicii. În plan internațional frica de coronavirus a atins cote planetare. Îngrijorarea personală este că poate e vorba despre mult mai mult,  de faptul că o întreagă suită de viruși mai periculoși și necunoscuți pre-existenți sau post-existenți coronavirusului pot exista și vor fi descoperiți curând, iar circulația haotică și necontrolată a bunurilor și persoanelor să fi răspândit deja ceea ce e de nedorit. Implicațiile asupra economiei mondiale vor fi cu siguranță imense, iar noi suntem prea mici pentru a le analiza complet. În fine, pentru a încheia într-o notă optimistă, vă propun un triolet personal dedicat Mărțișorului 2020 :

am cumpărat trei mărțișoare:

cu buburuză, crin și ghiocel…

e liniște în buzunare –

am cumpărat trei mărțișoare…

este Femeia zi cu soare,

iar Mărțișorul – porumbel;

am cumpărat trei mărțișoare:

cu buburuză, crin și ghiocel…

Vă doresc o lună Martie 2020 plină de iubire, de restabilire a echilibrului interior și de prosperitate !

 

 

Planeta – casa noastră, “Prince of Persia”, Conu` Leonida, Gânduri la început de an !


Un Ianuarie 2020 generos sub aspect meteorologic și un debut de Februarie 2020 neașteptat de călduros. Doar în câteva zile pe săptămână frigul proverbial al perioadei traversate s-a sumețit cât de cât. Nopțile lungi sunt singurele care confirmă anotimpul, iar în zilele geroase vrăbiuțele și pițigoii sunt într-o alertă mai mare, căutând hrană, fiind mai grăbite în toate acțiunile lor. Două mici hrănitori pe care le-am pus în curte parcă fidelizează aceste mici înaripate. Curând ceea ce părea neverosimil devine o proprietate pe care și-o revendică fiecare dintre ele. Din fericire repausul vegetativ nu este perturbat momentan, deși există zone din țară unde este invocat și acest aspect. Oamenii în general au devenit ceva mai sedentari. Ei preferă micile activități de pe lângă casă și se aventurează doar dacă este vorba despre activități recreative de sezon. Într-o oarecare măsură, niște fructe frumoase la toamnă se pot pregăti încă de pe acum… Îmi amintesc iernile mult mai grele cântate într-un fragment de către Alceu: “Ninge. Zeus de sus din ceruri/Ne trimite iarna grea/Apele sunt înghețate/Toate sloi”.

Încerc să mă menajez cât mai mult posibil, dar unele indispoziții tot se depun. Nemulțumirea personală în plan financiar și poate chiar profesional sunt doar două dintre punctele nedorite care mă preocupă. Cel mai neplăcut este faptul că vina nu este a mea, ci a societății în care trăiesc, chiar dacă sunt convins că peste tot sunt probleme. Cel mai mult mă deranjează că mie nu mi se întâmplă chiar dacă merit, că pentru mine nu funcționează chiar dacă sunt îndreptățit. Mă surprinde și mi se pare incredibil elanul inerțial în care se lasă cuprinsă toată societatea sau modul în care persoane din alt orizont cultural pretind funcții retribuite la nivel occidental. Societățile, deși într-o schimbare fără precedent în ultimele decenii, nu au reușit să sădească și etica sau să cultive oameni integri decât în ediție limitată. “Sapă numai, sapă, sapă/până dai de stele-n apă”…, vorba marelui poet.

Există momente când lumea vibrează având propriile temeri sau agitându-se suplimentar și alarmându-se peste ceea ce este cunoscut a fi ritmul firesc. Văd anul 2020 ca o piatră de hotar și chiar cred că dincolo de deceniul trei al acestui secol umanitatea ar putea să se reinventeze. Anul a debutat vijelios, mai furtunos decât ne-am fi gândit vreodată. În S.U.A., o decizie a președintelui american a curmat viața unui mare general iranian implicat la nivel înalt în problemele Orientului Apropiat și Mijlociu. Isteria a cuprins rapid întreaga planetă: debutul celui de-al treilea război mondial, apocalipsul etc. erau doar câteva dintre opiniile vehiculate. Întotdeauna spiritele sunt foarte agitate, stând toți ascunși în dormitoare precum Conu` Leonida față cu reacțiuneaPrince of Persia fascinează pe occidentali și e posibil ca unii să-și fi căutat volumele și filmele din acest gen de prin dulăpioare. Cred că acțiunile teroriste trebuie sancționate cumva și că lumea musulmană trebuie să găsească resursele de a impresiona altfel. Un gazel pe zi, algebra exersată permanent, iar din Coran citirea versetelor pacifiste ar putea fi un bun început. Cu siguranță americanilor nu le place să fie ignorați sau provocați. Într-o incertitudine atât de ridicată și în mijlocul unor amenințări atât de mari este o minune că populația rezistă în condiții atât de precare. Este inutil să ne întrebăm cum ar arăta planeta noastră dacă suprafața terestră ar fi fost doar pe jumătate față de cea existentă. Cum s-ar fi scurs secolele în condițiile respective, contactele și mobilitatea fiind mult mai ridicate…În cele din urmă totul s-a calmat fără repercursiuni imediate nedorite.Omar Khayyam spunea atât de înduioșător într-un catren: ” Universul e un miraj. Viața – un vis”.

Emisfera sudică s-a înfiorat în ultimele luni. Continentul australian a fost supus unor încercări deosebit de mari. Toate sursele au evidențiat dimensiunea dezastrului și neputința oamenilor. Plante și copaci seculari, animale până atunci zglobii au căzut victime incendiilor care au luat amploare permanent fără posibilitatea de a fi stopate. Din nefericire, Australia este de acum dovada vie că ceva s-a întâmplat cu planeta noastră și că omul trebuie să găsească mijloace și metode mai eficiente pentru a trăi și crea. Cangurul – animalul simbol al Australiei, koala de asemenea, împreună cu alte sute de specii de animale, insecte, copaci și plante sunt amenințate chiar cu dispariția și au habitatul mult restrâns. Visez la o reinventare paradisiacă a planetei, la o planetă verde, și tot ceea ce s-a întâmplat mi s-a părut îngrozitor. Locuitorii trebuie să fi fost profund marcați și afectați de iadul care s-a instaurat în apropierea lor. Un eșec climatic răsunător care trebuie să ne pună serios pe gânduri pe toți. Recunoaștem cu toții atunci când spunem atât de simplu și de profund: “Planeta este casa noastră”… De cealaltă parte știrile venite din China privind virusul care s-a răspândit deosebit de rapid a îngrozit toată suflarea. În mijlocul atâtor probleme este de mirare că o anumită stabilitate se menține și că se găsesc soluții în timp util…

În această prima lună a anului evenimentele locale care mi-au atras atenția au fost prea puține, iar eu am fost mai puțin activ… Poate ar fi trebuit să merg și pe la teatru,dar mai este timp încă. Clipele de destindere mi le rezerv la un fresh, ceai sau capucino, iar biblioteca a devenit oarecum cafeneaua cititorului. Se apropie ziua îndrăgosiților și poate atunci reconcilierea generală va fi posibilă și vom încerca să fim mai atenți cu celălalt și mai buni. Aflat acasă în majoritatea timpului îmi organizez propriile materiale și continuu să duc la bun sfârșit câteva proiecte, iar în timpul liber găsesc de făcut câte ceva prin curte și grădină.

Vă doresc o lună Februarie 2020 memorabilă, benefică și plină de iubire … !

 

“Noaptea Cercetătorilor Europeni”, Greva Climatică,”Shalom Ierusalem”, Centenar Liceu “E. Gojdu” !


Un sfârșit de septembrie 2019 și un început de octombrie 2019 deosebit de antrenante, în care trena ruginie a toamnei începe să se profileze, iar oamenii încă destul de activi savurează zilele însorite și răcoroase bucurându-se de roadele autumnale și de evenimentele care se succed într-un ritm impresionant. Personal, prefer zilele mai moderate din punctul de vedere al temperaturilor și aș spune că sunt chiar mai productiv în perioadele de acest gen. Mi-aș dori și puțină umiditate de care pământul are atâta nevoie, dar atât cât să nu distrugă și cât să mă aducă în starea de contemplare și nostalgie specifică anotimpului.

Admirăm cu toții posibilitățile pe care le oferă un nivel înalt de trai. Rareori conștientizăm costurile sau facem ceva cu adevărat pentru a contribui la o lume mai verde, la o existență în armonie cu legile ecosistemului nostru. Suntem copilul rebel care a fost condiționat atât de mult timp de propria neputință și necunoștință, iar acum dorește să făurească propria supranatură. În mijlocul unor progrese științifice spectaculoase raportat la epocile anterioare, omenirea nu a reușit încă să soluționeze marile probleme ecologice și a stârnit pe ecologiști sau pe cei îngrijorați să spună: “Casa noastră arde”. În această privință la nivel mondial a fost inițiat un program/grevă care a făcut apel la rațiune și la lansarea inițiativei de a încetini sau stopa efectele deosebit de negative ale poluării și încălzirii globale. Copiii și adolescenții au fost cei mai activi în acest sens și am văzut că s-a luat poziție în mod oficial, pentru prima dată problema fiind analizată și conștientizată cu adevărat. Ziua stabilită pentru această activitate a scos în piațete oameni care doresc o lume mai curată. La Oradea am întâlnit de asemenea tineri entuziaști care militau pentru biodiversitate și pentru un aer pur. Am fost și eu în grevă … Toată această situație este generată de conflictele noastre interioare și exterioare, de ambițiile noastre nerealiste, de o competiție care duce la război sau de războaie de-a dreptul care par a izvorâ dintr-o competiție. Parcă vrând să confirme îngrijorările uraganul Lorenzo ( Magnificul?!) a afectat deja continentul european și se îndreaptă spre România. Din această cauză această inițiativă s-a sincronizat perfect cu o altă zi dedicată păcii. Pacea este pace, și pace… ! Pacea presupune liniște și nevinovăție. Pacea vine din veșnicie și are doar roade minunate și miraculoase. Niciun efort pentru pace nu este prea mic … Fericirile Mântuitorului îndeamnă: “Fericiți făcătorii de pace că ei fiii lui Dumnezeu se vor numi”. Așadar, noi acești visători și ignoranți ai realităților îngrozitoare și mizerabile de multe ori ne încăpățânăm să sperăm în armonie, să sperăm într-o planetă verde și într-o umanitate eficientă și nepoluantă. Cred că fără pace nu există viitor … ! Aș spune precum Anacreon (sec. VI-V î.e.n.) în Fragmentul 96: “Silă îmi este de cel ce atunci când bea vinul din cupe/Îmi povestește mereu, despre războiul cumplit./Drag mi-e doar îndrăgostitul de muze și de Afrodita/Când minunatul lor dar îl proslăvește cu avânt”.

Reflectam în unele momente la religiile lumii și la relația dintre ele. Iudaismul și creștinismul s-au intersectat de multe ori și aș fi deosebit de încântat dacă de acum încolo relațiile ar fi armonioase. O primă ediție a unui festival evreiesc de anvergură mondială a avut loc la Oradea prin grija câtorva intelectuali și membri dedicați ai comunității evreiești . Evenimentul “Shalom Ierusalem” a prilejuit inclusiv lansarea cărții “Evreu fără frontiere” a dr.ing. T. Roth. Deși am regretat că n-am participat , am reușit să vizitez expoziția evreilor mesianici din cetatea orădeană. Obiectele de cult atrăgeau prin formele și vechimea lor și sugerau acest sâmbure al credinței creștine încolțit din sânul acestor comunități evreiești. Din păcate comunitatea evreiască orădeană asemeni celei central și sud-est-europene este deosebit de redusă și a fost deosebit de încercată. Aportul și zestrea lor culturală, exemplul lor sunt impresionante. Este poate singura națiune mondială care a făcut dovada supraviețuirii din timpuri străvechi prin tradiție, profesionalism, educație și credință. Toate împreună sau separat dacă ele pot fi separate complet … ! Prin apropiere am putut admira o expoziție care etala obiecte și bijuterii din perioada interbelică, unele purtate chiar de către regina Maria.

Noaptea Cercetătorilor Europeni a fost prezentă și la Universitatea din Oradea. Atelierele au încercat să prezinte câteva inițiative din domeniile bio-chimie, electronică, robotică, astronomie. Deschiderea evenimentului a atras mulți tineri și pasionați. Dacă mediul este atât de încercat în urma activității umane, cred eu că noile tehnologii încercate și verificate ar putea relansa totul, inclusiv pionieratul în domeniul explorării spațiului, în privința îmbunătățirii condițiilor de viață și a longevității umane. Freamătul interior șoptind că totul ar fi posibil nu ne dă liniște și stârnește emoție. Între fizic și metafizic, între cunoscut și necunoscut totul poate fi cercetat și analizat pentru a îmbunătăți performanțele. Ajuns până în acest punct Omul dorește să revendice totul și nu capitulează în fața provocărilor.

Liceul orădean Emanuel Gojdu aflat la centenar a sărbătorit printr-un program variat întins pe durata mai multor zile. Această instituție de învățământ este una fanion a învățământului bihorean și are contribuții de necontestat privind performanțele dezvoltării științifice și culturale ale elevilor și absolvenților săi. Urez “La Mulți Ani” instituției și elevilor/absolvenților săi. Fie ca genialitatea patronului lor spiritual și viziunea lui multiseculară să contribuie la succesele viitoare ale liceului.

România este în febră datorită evoluțiilor politice, economice și sociale. Campania prezidențială este în plină desfășurare, iar moțiunea de cenzură depusă recent poate demite guvernul. În următoarele săptămâni totul ar putea fi tranșat în favoarea opoziției și mi-aș dori ca aceasta să fie pregătită să preia responsabilitățile. În aceste condiții cred că am păși în 2020 sub auspicii mai favorabile și dinamice.

În plan internațional rivalitățile occident/orient și problemele administrației Trump au revenit pe prima pagină și au dat frisoane. Cel puțin pentru moment a primat prudența și s-a evitat aplicarea măsurilor extreme.

Vă doresc o lună Octombrie de nota zece, benefică și inspiratoare … !!!

 

 

 

“Dincolo de noi…”, “Brexit Poker”,”Cadou-Ciorăpel”, “V3n3zu3l@” !


Un Ianuarie 2019 în care spiritul de sărbătoare n-a mai vrut să plece, iar Februarie 2019 a debutat parcă mai blând decât niciodată. Încrâncenarea de câteva zile a iernii din ianuarie a fost repede înlocuită de imaginea deprimantă a dezghețului și a noroiurilor. În unele locuri mai pot fi văzute gătirile din perioada sărbătorilor de iarnă. Suntem într-o perioadă a anului în care ne punem speranțele în lunile de primăvară, deși iubitori iernii și-au pus schiurile și găsesc de fiecare dată ceva de experimentat.

Într-o mare măsură pot să spun că și eu m-am aflat într-o stare de semi-“hibernare”, deoarece chiar îmi propusesem câteva lucruri în această lună și am tot amânat. Nu este mare pagubă, dar acest aspect nu prea mă caracterizează atunci când lucrurile depind exclusiv de mine. În cele din urmă, cred că așteptările tuturor pentru 2019 au fost prea mari și că în cele din urmă se întorc cu toții la cele obișnuite. Am reușit totuși să obțin un cadou ( destul de tardiv ) cu unul dintre blogurile mele secundare. O căciulă și fular de Moș Crăciun puse într-un ciorăpel special mi-au înseninat a doua parte a lunii ianuarie și m-au convins de seriozitatea celor de la blogalinitiative.ro. Dacă anul va fi cel puțin pe jumătate cum a fost de plin ciorăpelul… , atunci pot să spun că o să fie superrr.

Ceea ce părea a fi o veste excelentă pentru întreaga Românie s-a transformat într-o decepție greu de definit. Nobelul atât de așteptat și anunțat de presa română că ar fi fost obținut de către criticul român E. Simion s-a dovedit a fi altceva decât premiul original. Eu de regulă verific și sursele străine atunci când scriu câte ceva pe blog, dar acum văzând că majoritatea site-urilor mari de știri din România ( chiar și Academia Română ) prezintă atât de credibil totul, am fost cuprins de emoție și euforie. În cele din urmă un premiu tot există, iar el va trebui să fie explicat mai bine de către toate forurile îndreptățite și sperăm că toate aceste aventuri nu vor conduce la disensiuni și mai mari în rândul comunității internaționale a umaniștilor. Asistăm fără nicio putere la o luptă a șoarecilor cu broaștele ( Batrachomyomachia ) în plan cultural-științific, politic, economic: “Lupta-și desface hotarele: fapta de arme a lui Ares,/ Prinsă-n tumult, am s-o fac să-i grăiască urechii, să afle/ Oamenii toți, cum ei, șoarecii s-au năpustit printre broaște/ Și-nchipuind pe uriașii pământului s-au războit”. ( Batrachomyomachia,Prolog 1-8).

Românii se pare că vor avea un 2019 provocator. Cred că acest an ar putea fi deosebit de intens și dificil datorită condițiilor și nemulțumirilor interne, dar și a contextului internațional deosebit de variat și nefavorabil. Confruntările politice cu siguranță se vor accentua, iar vechile dezechilibre, în lipsa unor măsuri evidente, ar putea deveni vizibile și apăsătoare.

Am urmărit cu interes problema Brexit-ului, momentele luării deciziilor în Parlamentul britanic pe Sky News. Deși a părut sau poate părea puțin lucru, acest fenomen a afectat întreaga Europă ( fiecare stat al ei ) prin pierderi financiare incredibile. Personal, speram într-o soluționare favorabilă tuturor, adică o rămânere a britanicilor în uniune, dar al doilea referendum pare a fi doar o opțiune secundară în acest moment. Spun doar că dacă 48% dintre votanți au fost pro-uniune, cu doar puțină campanie pro-unionistă s-ar fi putut depăși 50% și ar fi fost evitate scenariile de dezastru general și scepticism european. Senzația mea atunci când mă aflam la Londra în 2017 a fost că două treimi din populație dorea rămânerea în blocul comunitar chiar dacă unii erau nemulțumiți din diferite motive. Cunoaștem cu toții proverbul românesc: “Când doi se ceartă, al treilea câștigă…”

Din agenda internațională mi-a atras atenția problemele din Venezuela. În America de Sud acolo unde părea că monștrii dorm sătui și viermii mor fericiți se pare că se întâmplă totuși ceva. O opoziție fără precedent aproape l-a proscris pe Maduro și întreg mapamondul așteaptă deznodământul care sperăm să fie unul pașnic și propice dezvoltării unei societăți venezuelene moderne. V3n3zu3l@, căci așa o alintă internauții, a devenit așadar ținta unei mize internaționale. Atenți fiind, cu toții ne străduim ca nici măcar să nu clipim pentru a nu influența negativ evoluții pe care ni le-am dori cât mai prolifice și constructive. Daniil Harms, un precursor al literaturii absurdului, observa în lucrarea sa “Iluzie optic㔓omul care doarme nu clipește”…

Sfântul Valentin face parte deja din calendarul mult așteptatelor clipe de tandrețe și iubire de peste an. Tinerii sunt cuprinși de febra acestei zile încă de pe la sfârșitul lunii ianuarie. Cadourile din ce în ce mai subtile și pretențioase se pregătesc pentru grațioasele doamne-domnițe din dorința de a le sensibiliza, de a le intra în grații. Nu cred că este momentul să devenim habotnici și să ne împotrivim unei astfel de sărbători dacă aceasta nu cade în lascivitate și nesinceritate. Avem motive așadar să ne pierdem mințile chiar în toiul iernii…

Am ieșit în această perioadă de puține ori prin localitatea natală sau prin marile orașe ale Bihorului din apropiere. Oradea m-a ademenit de câteva ori cu câte un ceai sau capucino în zona centrală sau la biblioteca județeană, ocazie cu care am încercat să observ starea de spirit a cetățenilor sau mulțimea turiștilor. La sfârșit de ianuarie am ales să particip în sala mare a primăriei Oradea la un moment mai special, fiind sărbătorit un renumit scriitor și poet bihorean ( de acum), un intelectual de înaltă ținută. Ioan F. Pop este cunoscut în țară, fiind un membru al Uniunii Scriitorilor din România și având câteva lucrări excepționale, iar gândirea lui de excepție s-a răsfrânt și pe prestigioasa platformă contributors.ro. A fost sărbătorit pentru împlinirea a 60 de ani prin prezența a numeroși și prestigioși membri ai comunității greco-catolice, dar și a numeroși intelectuali și critici literari bihoreni, având ca invitat special pe Sorin Lavric, scriitor-traducător bucureștean, Ioan Simuț, critic literar. Ultima carte lansată a fost de poezie în vers alb în care autorul își prezintă scepticismul, speranțele frânte , dorințele abandonate, ipocrizia generalizată, virtuțile luate în derâdere … “Poeme abandonate în cuvinte” este un volum profund, scris într-un mod original și năstrușnic de către un autor aflat în căutarea propriului refugiu și care constată că pe sistemul clasic se găsește în prima fază a “senectuții … juvenile”. dincolo de noi nu mai era nimeni/nicio mirare nu se mai poate strecura pînă aici./doar un cerșetor aștepta monedele ploii,/să-i cadă în mâinile strălucitoare./iar marea aducea doar valuri de insecte străvezii,/ vuiete strivite la mal, cîteva licăriri care schiopătau în depărtare./dincolo de noi pluteau lucrurile în derivă/ca într-un început fără sfîrșit”. Primul vers este folosit ca titlu al poemului și nu știu de ce… autorul preferă să nu scrie în întregul volum cu î din a. Dacă poemele sunt interesante și de recomandat, mă nemulțumește doar această singură deviere de la ortografia actuală a limbii române fără a fi explicată. Teza de doctorat a lui Ioan F. Pop este dedicată operei și biografiei Sf. Augustin, un stâlp al învățăturii creștine de limbă latină.

  

Vă doresc o lună Februarie 2019 prosperă, fără regrete, aflată sub auspiciile binecuvântării Sf. Valentin și a iubirii de semeni !

 

“Medalia de Aur”, “Steaua sus Răsare”, “Alles Walze”, “SHOP-ul și Ciocolata” !


Zile de Decembrie 2018 petrecute cu emoția finalului de an și a inegalabilelor clipe ale sărbătorilor de iarnă. Gătite, cu mai mult sau mai puțin simț estetic, localitățile României s-au străduit să facă față entuziasmului general. Pentru câteva zile am avut parte și de zăpadă, aspect care a amplificat amintirile sărbătorilor de altădată. După atâta efort, pregătiri, euforie, sentimente intense, repede-repejor a trecut atât Moș Nicolae și Moș Crăciun lăsând în urmă bucuria copiilor și mulțimea cadourilor, Anul Nou bătând la ușă. Regrete, reflecții, speranțe trecute prin filtrul gândirii individuale, transformate în experiențe meritate sau nemeritate de viață sau în aspirații, planuri, dorințe de viitor. Despre anul care tocmai a trecut s-au spus multe, se mai pot spune multe… Privitor la 2019, intuim unele evoluții și sperăm ca relele și greutățile să ne ocolească, deși toți cei dominați de un spirit sapiențial ne-am fi dorit să fi fost pregătit mai bine la nivel național și internațional. Beatitudinea lăuntrică și exuberanța focurilor de artificii, în clipele maxime ale lepădării unui an și primirii altuia care ne-am dori să fie cât mai revoluționar, epocal și pur, ne-au animat pe toți și fortificat, dar ochiului critic nu-i scapă și celui căruia îi place să cumpănească corect realitățile și evoluțiile nu ratează dezechilibrele și posibilele greutăți care se profilează datorită unor inconsecvențe la nivel central.

Sărbătoarea Nașterii Domnului ( Crăciunul ) este una dintre cele mai așteptate din întregul an. Datinile, obiceiurile, colindele fac parte din zestrea fiecărei regiuni și popor în această zi de sărbătoare, dar foarte puțini realizează adevărata măreție și însemnătate a acestei sărbători. Odată cu nașterea pruncului divin începe o altă eră. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Isus Hristos chema la “o viață cu totul nouă”.“A îndepărtat traiul bun și a îndrumat la post ! A îndepărtat dragostea de averi și a îndrumat la sărăcie ! A îndepărtat desfrâul și a îndrumat spre curățenie trupească și sufletească ! A îndepărtat mânia și a îndrumat spre blândețe ! A îndepărtat invidia și a îndrumat spre mulțumire !”, spunea tot el.

Deoarece nu am mai vizitat Clujul de foarte multă vreme, mi-am propus să rememorez vizitele din copilărie în această capitală a Transilvaniei, un oraș cu o istorie impresionantă de-a lungul epocilor istorice. În prima excursie la Cluj pe care mi-o amintesc în copilărie am fost cazat împreună cu ceilalți copii școlari la un mare hotel din acest oraș. Deși nu-mi lipsea aproape nimic, la intrare am văzut o vitrină securizată pe care scria SHOP ( era în plină epocă comunistă) și unde puteau fi observate fel de fel de produse mai rarisime, inclusiv mărci de ciocolată străine și deosebit de atrăgătoare. După câteva ore petrecute în camera de hotel, ușor plictisit, am coborât la parterul hotelului și ,străfulgerat instantaneu de un gând, mi-am propus să-mi cumpăr de la shop-ul respectiv o ciocolată. În consecință am solicitat o ciocolată, dar doamna respectivă cu un oarecare regret și cu un ușor zâmbet binevoitor îmi răspundea că e imposibil, deoarece plata se făcea în valută și produsele erau destinate doar pentru străini. Scena s-a repetat de vreo trei-patru ori, eu neînțelegând de ce nu mi se putea oferi ciocolata, iar doamna încercând să mă împăciuiască spunându-mi cât mai politicos că nu este posibil schimbul. Dacă nici antichitatea nu este de neglijat la această localitate, epoca medievală este de-a dreptul fabuloasă. Câteva obiective pe care le mai vizitasem sau mi-am propus să le vizitez mărturisesc despre celebritatea orașului ( catedralele, breslele meșteșugărești etc.). Catedrala romano-catolică este magnifică, impunătoare, dar nici cele ale celorlalte culte creștine nu sunt de neglijat. Statuia lui Matei Corvin este un simbol al orașului și foarte aproape târgul de Crăciun trăgea cu ochiul vizitatorilor. Am mai vizitat teatrul, opera, grădina botanică și toate acestea în prima zi cu zăpadă a iernii 2018-2019, într-o autentică zi de iarnă. Destinderea totală am realizat-o cu un croissant cu unt și un capucino la câteva cafenele cochete din zona centrală. Dieta și floarea nobilimii transilvane au devenit istorie, precum curtea lui Augustus după cum spunea îndurerat Marcus Aurelius. Nu trebuie neglijată activitatea intelectuală care a vibrat în acest oraș din evul mediu până în zilele noastre. La final, un tren interregio m-a adus înapoi la Oradea. Mă gândeam că o relație mai specială între marile orașe transilvănene, precum Alianța Vestului recent anunțată, ar putea contribui la succese mai notabile în toate planurile.

   

M-a surprins și extaziat de-a dreptul premiul acordat academicianului român de renume mondial, Eugen Simion. Dacă eram descurajat privind șansele ca unui autor român să-i fie acordată înalta distincție, mă declar “prea-fericit” că această mare onoare a fost acordată unui român la acest hiper-nivel al gramaticii, criticii și istoriei literare. Medalia de Aur pentru Filologie Alfred Nobel ( echivalent al Nobelului) care urmează să fie decernată înnobilează eforturile solitare ale octogenarului român care s-a străduit prin activitatea sa întinsă pe durata multor decenii să evidențieze frumusețea, profunzimea și claritatea limbii române, un adevărat “miracol istoric” (milenar) după cum spunea Gh. I. Brătianu. Cert este că se poate și pe la noi și că fabuloasa distincție nu s-a acordat în România unor autori de manele. În mod cert putem depăși complexul șanselor mai mici de câștig a Nobelului decât la 6/49, conform celebrei și siropoasei exprimări.  Opera academicianului român este voluminoasă, deosebit de bine îngrijită, profundă și expresivă, devoalând tomuri pe care ar trebui să le parcurgi obligatoriu, dar care în România se citesc deosebit de puțin. Steaua Polară a literaturii și națiunii române a răsărit prin această inegalabilă distincție pe bolta noastră fără de stele de până acum. Ne dorim ca momentul să fie cât mai fecund și apărut sub cele mai bune auspicii. E. Cioran asemuia limba română cu o rugăciune, iar Nina Cassian spunea că limba română e sângele ei.

În același timp, României îi revine sarcina de a gestiona timp de o jumătate de an președinția Consiliului Uniunii Europene, iar aici multă lume își exprimă îngrijorările privind capacitatea și competențele delegaților români în asigurarea unui mandat de succes. Din nefericire, nu atât limitele reprezentanților noștri cântăresc enorm, cât neîncrederea și suspiciunile celorlalte state membre. Sperăm însă, datorită mecanismului și edificiului instituțional european, că efectele negative majore vor fi evitate.

În rest, la domiciliu mă înseninez cu micile mele activități zilnice de prin curte sau de pe internet. Am sărbătorit acasă, deși mi-aș fi dorit ca măcar de Revelion să ies un pic. Agitația maximă însă nu-mi este deosebit de plăcută și o cheltuială care nu m-ar satisface complet nu mă convinge, căci “mărețe lucruri naște pacea” spunea Bachilide. Oricum, timp este să mă duc și pe la băile termale, pe la pârtie poate sau la câte un mic shopping. M-a înviorat în prima zi a anului celebrul concert al Filarmonicii de la Viena.  Ariile celebrelor valsuri de muzică clasică interpretate de către cel mai îndreptățit for internațional emoționează și purifică deopotrivă. Un Alles Walze perpetuu, injust și fără prea multe reguli ne înfierează , din păcate, peste tot pe mapamond de milenii pe unii dintre noi.

Sunt creștin și deci nu cred în horoscop chiar dacă acesta ar avea și ceva baze științifico-astrale. Chiar magii s-au ghidat după o stea puternic strălucitoare la nașterea lui Isus Hristos. Din curiozitate și din joacă am căutat să văd conform mai multor zodiacuri care-mi este zodia. După zodiacul druidic sunt o salcie, după cel japonez sunt o piatră de grădină, iar conform zodiacului chinezesc sunt un cocoș. Repet, este o chestiune doar de curiozitate și distractivă, dar paradoxal unele descrieri ale acelor zodii mi se potrivesc, mă caracterizează.

Vă doresc un An Nou Fericit, o lună ianuarie 2019 deosebit de prosperă, senină și plină de inspirație !

 

“Europa … Liberă”, “România 100”, “Licăriri…Efemeride”și “Pasărea cu clonț de rubin” !


Un final de Noiembrie 2018 și un început de Decembrie 2018 trăite de către toți românii la cote maxime. Zilele au devenit ceva mai reci, dar suportabile și destul de plăcute. Primii fulgi răzleți au căzut și pe la câmpie timp de câteva ore, dar topindu-se încă înainte de a ajunge pe pământ. Măreția și taina iernii împletite cu splendoarea mult așteptatelor Sărbători de Iarnă sunt în măsură să ne sensibilizeze, trimițându-ne, indiferent de probleme, într-o stare de visare și de nostalgie a anilor copilăriei.

 

Finalul Primului Război Mondial a fost un motiv de speranță pentru întreaga lume. Acest război, primul de dimensiune planetară, a făcut numeroase victime umane, fiind numit și războiul împăraților. Lumea medieval-modernă dispare ( cel puțin oficial) începând ceea ce cunoaștem sub numele de epoca contemporană. Pe teritoriul fostelor imperii europene au luat ființă statele naționale prin aplicarea principiilor wilsoniene. În Transilvania mulți tineri și bărbați transilvăneni au fost mobilizați încă de la începutul confruntărilor. Cei 100 de ani de la încheierea ostilităților au fost sărbătoriți în întreaga Europă ( 10-11 nov.) la nivel statal și cetățenesc, iar un manifest adoptat de către o mulțime de orașe ( inclusiv capitale ) europene propunea în cinstea momentului fraternitate europeană, proiecte comune, instituții europene stabile, puternice și active pe întregul teritoriu european, cetățenie europeană tuturor cetățenilor, etc. La Oradea evenimentul a fost promovat de către universitarul orădean Orlando Balaș, germanist, filolog, în Sala Mare a Primăriei Oradea unde în prima parte a manifestării au intonat Imnul Europei ( Oda Bucuriei ) studenții Facultății de Arte. Deosebit de nobilele și sensibilele obiective propuse fac parte din agenda idealului și mai puțin din spectrul posibilităților noastre reale. Bineînțeles, cârcotașilor le putem spune că în urmă cu 50 de ani însăși ideea unei Uniuni Europene era o utopie, iar intrarea României în clubul european o aberație. Din punct de vedere ideologic s-au conturat două viziuni asupra devenirii europene teoretizate de către specialiști: Europa națiunilor ( statelor ) și Europa popoarelor ( cetățenilor ) fără ca vreuna să se fi impus definitiv, deși observăm că Europa națiunilor este activă și ideea unei confederații este cea mai adecvată. Mi s-a părut ciudat în declarație că se vorbea în numele tuturor cetățenilor unor capitale europene ( inclusiv Londra ), deși trebuie avut în vedere că există diferențe de opinie în fiecare familie. În contextul actualității Brexitului și a răcirii atitudinii statelor est-europene, activitatea mi s-a părut mărinimoasă și seducătoare. Ideal ar fi într-adevăr ca Europa ( eventual până la Urali ) să fie unită, fără frontiere, având cetățeni nediscriminați și instituții ( culturale, economice, militare, juridice, administrative ) active în toate orașele și comunele sale. Mă îndoiesc însă că acest ideal se va realiza curând sau vreodată. Comunismul propunea în esență egalitate, trai în comun, dar oare aceste aspirații nobile s-au îndeplinit vreodată? Chiar de la început, este demonstrat că liderii comuniști nu au făcut decât să manipuleze populația, ajungându-se destul de repede la dictatură în fiecare stat comunist. Dar indiferent de forma de guvernare suntem în măsură să ne întrebăm, precum Corul din opera Oedip Rege a lui Sofocle: “Cine-a fost vreodată-n stare/ Să-și ducă până la capăt fericirea ?” Discuțiile din cadrul evenimentului au fost deosebit de interesante și constructive ( aș spune eu ), deși participanții au putut fi numărați pe degetele de la două mâini. Când este vorba însă despre fonduri europene, observam toți participanții, totul este altfel și se intră sau se bate la altă ușă. Și din nefericire, succinta mea expunere, ca de altfel și dicuțiile respective, au avut loc într-un context al unei note mici primite de către România din partea înaltelor foruri europene și a izolării noastre fără precedent, având un corespondent doar perioada 1985-1989. Ar fi deosebit de multe de adăugat și am putea iniția, eventual, realizarea unor volume și studii pe aceste  teme și cu siguranță nu am epuiza subiectele. Aș mai adăuga că nu există spre exemplu la nivel european o indemnizație general acceptată pentru toți absolvenții de studii superioare ( care ar putea fi testați pentru ca să le fie acordată, eventual) sau acordată oricărui cetățean indiferent de pregătire, dar există subvenții pentru animale care se acordă cu generozitate. Dacă un animal fără atestat genetic ( în multe situații sau contrafăcut ) este mai important decât un om, dați-mi voie să mă îndoiesc de justețea raționamentelor și să subliniez mercantilismul mentalităților. Edmund Husserl remarca în 1935: “Problema pe care o punem este aceasta: cum se caracterizează configurația spirituală numită <<Europa>>? Prin urmare, nu Europa într-un sens geografic, înțeleasă ca o hartă […] În sens spiritual de Europa aparțin în mod evident dominioanele engleze, Statele Unite […] Este vorba aci de unitatea unei vieți spirituale, a unei acțiuni, a unei creații spirituale, incluzând și scopurile, grijile și eforturile, instituțiile, modalitățile de organizare” ( E. Husserl,Criza Umanității Europene și Filosofia ). 

Se întâmplă ca zilele să treacă una după cealaltă, iar cei mai rezervați dintre noi, printre care mă număr și eu, se bucură de frumusețile și clipele mărunte ale acestora. Cel mai recent, dincolo de bucuria pe care mi-o oferă curățenia de toamnă prin gradină și curte și clipele petrecute în compania puținelor animale domestice de acasă, mă înseninează privirea în zorii dimineții a unor pițigoi jucăuși și insistenți care vizitează zilnic grădina din curte. Sunt însă atât de atenți încât orice mișcare îi îndepărtează. Societatea Ornitologică Română mi-a răspuns la o aplicație și în limita timpului disponibil încerc să dau curs voluntariatului și să-mi aprofundez cunoștințele mele în materie de specii de păsări. Deocamdată primul pas făcut a fost amplasarea unui cuib realizat de către mine. Am observat că vrăbiuțele rămân cele mai bine adaptate și obișnuite cu peisajul românesc. Îmi propun să vizitez mai des Parcul Natural Cefa pentru a vedea ceea ce mai există în condițiile abandonării tuturor proiectelor importante. Anul trecut vizitau fânarul de acasă câteva perechi de bufnițe pitice deosebit de interesante. Mi-aș dori ca totul să arate precum într-unul dintre parcurile din Oradea cu spații bine delimitate, cuiburi și hrănitori, pițigoi, mierle și alte specii rare ciripind fiecare pe limba lor. Căci spunea N. Labiș: “Pasărea cu clonț de rubin […]/ Nu mai pot s-o mângâi…”

  

Cenaclul internațional Prietenii Poeziei a reunit câțiva iubitori ai genului, iar întâlnirea mea cu organizatorii a fost una utilă și emoționantă. D.H. Popescu și-a auto-recenzat propria carte apărută la editura Humanitas ( o carte de traducere ). Câtorva elevi li s-au analizat câteva poeme de către criticul Ionuț Caragea și discuțiile au fost suficient de degajate pentru ca tinerii să poată obține noi cunoștințe din domeniul atât de sensibil și adorat al poemului. “Oamenii – zeii captivi în lagărul perpetuării” ( aforism marca Ionuț Caragea ), cel puțin unii, cred în destinul lor chiar dacă unii fac nopți albe știind că “Luna – bătrâna vrăjitoare care ghicește viitorul în palma tăcutei insomnii” ( aforism, I. Caragea).

Ziua Porților Deschise a Bibliotecii Județene Gh. Șincai a fost deosebit de intensă și bogată în evenimente. Elevii Liceului de Artă au susținut câteva arii de muzică clasică în holul instituției, iar centenarul românesc a fost sărbătorit în amfiteatru printr-o conferință la care au participat elevi, studenți, profesori, iar invitații și-au expus observațiile și argumentat punctele de vedere, evidențiindu-se contextul internațional și importanța anilor 1918-1920 pentru stabilitatea europeană. După-amiază am avut ocazia să-mi lansez propriile volume ( eseu&poem ) prezentându-mi intențiile și detaliind genurile în fața unui public orădean deloc numeros, dar onorant. Am subliniat complexitatea mini-eseurilor și strădania cu care am încercat să surprind cotidianul românesc și internațional în mijlocul problemelor și evoluției ( involuției ) personale. Am remarcat cu bucurie că lansarea s-a reflectat cu moderație și în presa locală, înainte și după desfășurarea acesteia. În fine, din nefericire, deocamdată stagnez, constructiv totuși și cu motive de speranță. Deși întreaga noastră existență pare a fi circumscrisă și dependendă de principiile existențialiste, aș conchide, datorită acestei perioade cu profunde rezonanțe spirituale, cu cuvintele lui Niceta din Remesiana: “Preștiința tuturor lucrurilor se află în Dumnezeu, iar El este cunoscător și al celor ascunse” ( Cartea III,2,10.).

  

Ziua Națională în an centenar ar fi trebuit sărbătorită la Alba-Iulia și inițial chiar așa am intenționat. În cele din urmă m-am mulțumit cu participarea la festivitățile de la Oradea unde am achiziționat o cocardă  tricoloră pe care am pus-o în piept și ulterior mi s-a oferit gratuit un steguleț tricolor pe care am putut să-l flutur în timpul intonării cântecelor naționale. Piața Unirii a vibrat, deși participanții au fost mai puțini decât în alți ani. Nu am rămas la parada militară, dar pentru a păstra spiritul de sărbătoare am ales să fac un mic shopping și să mă destind cu un suc natural și un capucino.

 

Vă doresc o lună Decembrie 2018 splendidă, Sărbători de Iarnă feerice și divine !

 

 

“Aspirations”, “Geopolitică și Ziduri”,”Invențiile unui Geniu”, Viteza Luminii+1 !


Într-un Martie 2018 și început de Aprilie 2018 încercăm să ne regăsim cu toții datorită unei primăveri atât de așteptate și întârziată parcă de Crăiasa Zăpezilor și Ghețurilor care a fost atât de generoasă în sezonul de iarnă. Perioada Postului Paștelui este parcursă de către fiecare după putință și dacă n-aș spune că există vreun zel deosebit în acest sens nici măcar la cei mai evlavioși ( nici măcar nu ar fi obligatoriu), această perioadă stârnește emoții deosebite an de an. Paștele Catolic deja a avut loc și comunitatea catolică a parcurs cu responsabilitate măreția jertfei Mântuitorului. Ceilalți credincioși sărbătorind intrarea Domnului în Ierusalim ( Floriile ) se găsesc acum în săptămâna cu cea mai mare intensitate la finalul căreia, după momentele dramatice ale răstignirii și morții, bucuria Învierii va anima sufletele și trupurile tuturor celor care privesc cu optimism victoria Binelui, Rațiunii și Spiritului.

 

În plan internațional noi provocări se conturează și nimeni nu știe cum vor putea fi gestionate cât mai eficient. Conflictul anglo-rusesc, alegerile fără alte alternative din Rusia, o relație ușor agravată U.S.A. – China care dă frisoane, acuze reciproce ale marilor state mondiale privind taxele practicate pentru anumite produse… Chiar și așa totul ar părea suportabil dacă vechile probleme sau drame pe care le parcurge anumite segmente de populație a lumii în care trăim ar fi deja soluționate. Unele ziduri dintre oameni par a fi de neînlăturat mai mult decât în majoritatea situațiilor. În aceste condiții democrația pretinsă devine o glumă sinistră, iar unii oameni se confruntă cu lipsa de orice speranță. Un eveniment care propunea o scurtă incursiune în detaliile distanțelor geografice, spiritual-filosofice și economice care separă civilizații și popoare ale lumii a avut loc prin grija lui Dacian Palladi și s-a intitulat “Geopolitică și Ziduri”. Încă din cele mai vechi timpuri cele mai simple și eficiente granițe au fost cele naturale ( munți, fluvii ), dar atunci când acestea au devenit insuficiente sau erau inexistente, orașe-state, regate, imperii și-au realizat propriile sisteme de apărare și de conservare a granițelor și valorilor ( Zidul Chinezesc, Zidul lui Hadrian, recentele garduri împotriva imigranților, etc.). Din nefericire chiar până în zilele noastre multe domenii cu vocație universală sunt influențate și infestate de un spirit neloial al divizării și regionalizării. Nu doresc în niciun fel, ba dimpotrivă, ca dreptul la propria identitate al fiecăruia, al fiecărei regiuni sau popor să fie afectat, dar când astfel de tendințe câștigă teren trebuie să ne întrebăm de ce este posibil și dacă este benefic. Reversul medaliei este spre exemplu că în România profesori sau politicieni care au fost împotriva integrării României în Uniunea Europeană și chiar mai sunt împotriva spiritului european, să fie acum primii care folosesc bani europeni și sărbătoresc demagogic ziua de 9 Mai ( Ziua Uniunii Europene ). În același timp este o problemă de opțiune al fiecărui popor sau civilizații ca atunci când simte o mare diferență culturală la vecinii săi sau o presiune prea mare la granițele sale să ia deciziile pe care le consideră necesare prin consens. Cea mai recentă dispută în această direcție a fost odată cu inflamarea declarației președintelui D. Trump privind zidul de la sudul U.S.A. Un răspuns care trimite spre universalitate la fel ca aspirațiile S.U.A. a venit din partea Papei Francisc. El propunea punți (poduri) și nu ziduri. Cred că și S.U.A. ,inclusiv prin președintele ei, dorește la fel, dar se găsesc cu toții într-o antinomie păguboasă. În loc să găsească punctele comune care-i apropie, se împiedică de cioturile care-i despart și micile detalii care-i individualizează. Cred că S.U.A. dorește ca central și sud-americanii să-și soluționeze problemele acasă și nu îngroșând rândurile infracționalității, și așa ridicate, din Statele Unite. Discuțiile de la finalul evenimentului s-au desfășurat fiind influențate de aceste momente de pregătire spirituală. Cred că Dumnezeu nu este împotriva colaborării și solidarității dintre oameni, chiar dacă a fost împotriva generației Turnului Babel spre exemplu, identificând la aceasta vanitatea, histrionismul, dorința de a obține un mod de viață dedicat exclusiv plăcerilor și nu unei dedicații nevinovate pentru cunoștințele și tainele universului. Richard Wurmbrand îndemna: “Cercetează noțiunea <<Dumnezeu>>, chiar dacă nu-l cunoști”. Tot el mai spunea: “Există o singură realitate. Ceea ce pare a fi pluralitate sunt deseori aspectele multiple ale aceleiași realități. S-a descoperit că Gaurinsakar și Everest erau nume ale aceluiași vârf al Himalayei văzut din văi diferite”.

 

Preocupat să văd evoluțiile din mica grădină și livadă de acasă unde mă străduiesc să aplic cele mai noi cunoștințe de inițiat, am observat că florile de primăvară se trudesc să răsară și unele să înflorească, fiind întârziate doar de ușoarele evoluții meteorologice neplăcute din ultimele săptămâni. Deocamdată doar stânjeneii au înflorit și par a jubila datorită ineditului înregistrat. În Japonia cireșii sunt deja înfloriți și sunt admirați de foarte mulți vizitatori.

Am participat de asemenea la un alt eveniment jubiliar, aș putea spune, care a avut loc în Casa Memorială Aurel Lazăr, unde au fost lansate două volume în onoarea a două personalități bihorene aflate la o vârstă respectabilă, dar încă în putere creatoare: Lucia Cornea și Sever Dumitrașcu ( apreciat printr-un volum la împlinirea vârstei de 80 de ani). Deși ar fi trebuit să fiu în mediul meu, mărturisesc că nu m-am simțit prea bine în mijlocul acelor participanți, printre care din motive meschine nu m-am putut regăsi și eu ca slujitor salariat al culturii și istoriei naționale. Am participat doar din respect, inclusiv cu unii profesori nu am avut o relație strălucită încă din studenție (cred că n-am nicio vină ), iar unii foști studenți pretind acum erudiția, publicând chiar în renumită revistă a Muzeului Țării Crișurilor – Crisia, dar nu își conștientizează lacunele sau limitele. Ca profesori, istorici și muzeografi ar trebui să-i preocupe adevărul, adevăratele valori și detaliile, nu doar rezultatul net care le convine de minune sau berile băute în timpul programului. Am făcut urările cuvenite, am oferit un exemplar din volumul propriu de eseuri, am cumpărat un exemplar Crisia impecabil apărut, am discutat puțin și apoi am plecat neînduplecat de starea generală.

    

Prima etapă a Centenarului a avut loc deja după 27 Martie. Aurel Lazăr, cel care a avut un rol deosebit în realizarea Unirii, sunt sigur că și-ar fi dorit o altă Românie în secolul XXI. Din păcate nu putem spune prea multe în aceste momente care ar fi trebuit să fie înălțătoare pentru români. Putem conchide cu un fragment-elegie din Arhiloh (sec. VII î.e.n.): “Rana deschisă suspin/ Scoate din sufletul nostru. Dar mâine nenorocirea/ Îi va lua la rând și pe alții. Răbdați așadar…”

Una dintre vizitele pe cale le-am realizat cu un entuziasm deosebit a fost pentru a admira exponatele unei expoziții mult așteptată în urbea de pe Crișul Repede la Muzeul Țării Crișurilor. “Invențiile unui geniu. Mașinile lui Leonardo Da Vinci” se găsește la Oradea și atrage numeroși vizitatori.Imaginația și ingeniozitatea lui Leonardo Da Vinci a dat roade în Evul Mediu prin concretizarea unor proiecte și aplicații ale acestora și care ne surprind și azi prin complexitatea lor. Marele inventator a reușit să proiecteze și să realizeze automobile, biciclete, tancuri, sisteme de ridicare-coborâre, de prindere sau extragere care îmbunătățite în epoca modernă au impulsionat societatea europeană. Leonardo Da Vinci este așadar un mare deschizător de drumuri, o personalitate care în timpuri de obscuritate științifică a reușit să redirecționeze societatea umană însăși, aflată la răscruce sau în impas, către perspective atractive. Vizita proprie a avut loc într-o vineri când o mulțime de copii aflați în săptămâna “Școala Altfel” erau și ei în vizită la muzeu.

  

Într-o oarecare măsură am putea realiza un paralelism între epoca lui Leonardo Da Vinci și epoca ultimilor 50 de ani spre exemplu ( 1970-2020). În prelungirea acestui paralelism aș menționa că am citit recent că la Institutul CERN Geneva s-a realizat într-un experiment depășirea vitezei luminii ceea ce mi s-a părut epocal și fabulos. Ulterior am rămas dezamăgit când am văzut că site-ul respectiv de știri științifice a etichetat articolul cu: “April Fools”. Din nefericire chiar în această perioadă a trebuit să ne luăm rămas bun de la Stephen Hawking, marele cercetător englez, care pe lângă prodigioasa activitate științifică a publicat o lucrare autobiografică în care descrie printre altele emoția avută în copilărie când tatăl i-a cumpărat primul trenuleț cu cheie ( o raritate atunci) sau că s-a născut pe 5 ianuarie la 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei.

O fotografie a unei expoziții de la biblioteca județeană, intitulată Aspirations, îndemna la reflecții și chiar la zâmbete. Un pion de șah, joc atât de iubit de către mine, era reflectat în oglindă într-o piesă de rege. Aspirații mai puțin realiste, încredere neîntemeiată, oameni care doresc mai mult decât merită, peste puterile lor?; bufoniadă sau comedie? Realizarea fotografiei în alb-negru ar fi trebuit să adâncească reflecțiile.

Vă doresc Sărbători  Pascale 2018 Luminate, o lună Aprilie 2018 însorită, fără păcăleli, mărinimoasă !