“Philippicae” literare, “Pas cu Pas”, “Martirii”, Summer 2019 !


Un Iunie 2019 dominat de caniculă și de spectrul amenințător al furtunilor și un debut de Iulie 2019 incendiar. Disconfortul termic s-a resimțit în mai multe zile consecutiv, iar primele roade ale anului ( cereale,legume,fructe) sunt de admirat și prin câmpia Crișanei, ca de altfel peste tot prin țară. Sezonul estival este în toi și puțină lume mai doarme de voie sau de nevoie… Răcorirea, deconectarea sunt atât de căutate, secondate de pofta de viață, de dorința de a fi cât mai activ. Orele zilelor au devenit mai intense, trilurile matinale de păsărele deosebit de active năucesc prin diversitate și inițiativă. Răsăritul și apusul de soare sunt emoționante, iar clarul bolții cerești aproape magic putând fi admirate constelații pline de mister.

Econom din fire, dar mai ales din necesitate, nu mă desfăt prea mult cu vizite pe care mi le-aș dori, chiar le-aș merita aș zice. Nici prin România nu mă încumet prea mult, o țară cu peisaje frumoase… Chiar și așa am vizitat enorm. Amintirea obiectivelor vizitate în străinătate mă face să-mi doresc mai mult și mai mult… și doar rezervele-mi șubrezite, nemeritata situație financiară mă reține majoritar la domiciliu. Pot fi prezent însă virtual peste tot și asta mă aduce în a patra dimensiune aș zice, mă stabilizează, îmi oferă doza de optimism necesară sau convingerea că măcar unele speranțe vor deveni realizabile într-un viitor nu foarte îndepărtat.

O dispută în plan literar, un scandal național aș zice, a fost lansată odată cu filipica renumitului critic literar Ion Simuț la adresa revistelor literare. Analiza dumnealui este din păcate dureros de adevărată și tot din păcate nu cred că va soluționa complicatele relații și principii după care funcționează acest mediu select al culturii naționale. Favoritismele au fost de multă vreme evidente și regret că acest demers poate dăuna și autorilor valoroși și bineintenționați. De cealaltă parte, dintre tineri și dintre cei marginalizați sau dintre cei care pur și simplu nu puteau accede și-au frecat mâinile de bucurie sperând la schimbarea “garniturii” și a “mecanicului-șef”… Am găsit și situații în care unii critici literari se autopropuneau la redacția Revistei de Cultură Familia. Cert este că am întâlnit câțiva autori premiați fără prea multă valoare, că adevăratele reviste literare pot fi numărate pe degetele de la o mână și că odată și odată trebuia să se producă această luare de poziție. Am avut onoarea de a discuta de câteva ori cu renumitul critic literar Ion Simuț și mi s-a părut o persoană responsabilă, abilă, echilibrată și pe alocuri hazlie. Mă bucură faptul că a avut curajul de a dezbate și combate pe o temă atât de actuală și sensibilă, în special pentru că este unul dintre bihorenii cu care ne mândrim. Cu siguranță “Elegie pentru Revistele Literare” by Ion Simuț va rămâne un punct de reper major pentru sinteza post-revoluționară a panoramei mediului literar românesc dominat de mediocritate. Autorul concluzionează: “… avem o presă literară inflaționistă, șablonardă, uniformizată, rubricardă, îmbătrînită, inerțială, nejurnalistică, indiferentă la public, nevandabilă, sectară, provincială. Soluții sau remedii există pentru fiecare dintre aceste defecte, dar mai întîi ele trebuie asumate. Un pacient care nu-și recunoaște boala și simptomele ei nu are cum să fie tratat eficient”.

Deși agenda evenimentelor este foarte bogată la Oradea, despre majoritatea lor sau a subiectelor pe care mi le-am propus am scris deja, le-am abordat. Ineditul a apărut însă chiar neprogramat și referitor la un subiect pe care l-am abordat mai puțin. Costel Pătrășcan a prezentat la biblioteca județeană caricaturile dumnealui pe care le-a comentat cu umorul care-l caracterizează. Am obținut de la dumnealui un schimb de volume cu autograf și m-am deconectat pentru o oră de la problemele cotidiene. Temele abordate sunt relativ actuale și relevante, deosebit de profunde, pilduitoare. Volumul “Pas cu pas – reînvățăm să râdem” satirizează socialul sfidând greutățile. Îmi permit doar o exemplificare marca C. Pătrășcan: “Întrebare reporter: Când un cuplu divorțează cine e vinovat: bărbatul sau femeia? Răspuns interogat: SOROS !” Pe durata derulării evenimentului “Academia Cațavencu” a fost la ea acasă. La  aceiași locație o expoziție dedicată martirilor greco-catolici, recent beatificați, ne amintea jertfa episcopilor și “caricatura” societății românești de acum șapte decenii. “Față cu reacțiunea” precum Conu Leonida, spun doar că nu mă grăbesc să trag concluzii și deplâng durerile și umilințele fiecărui nefericit indiferent de regim.

Între timp România a trecut printr-o moțiune de cenzură, dar virtutea inerției pare a domina toate orientările politice. Mulțimea datelor problemelor ar necesita cu siguranță expuneri vaste, dar mă limitez la a afirma că sunt nemulțumit de modul în care românii își gestionează și dozează potențialul și resursele politice, economice, diplomatice, intelectuale. Lipsind marile proiecte, primând măruntele interese nu putem înregistra progrese notabile. Paradoxal, deși este privită ca o țară relativ săracă, România este printre cele mai influente țări. De asemenea, ne dorim intrarea în spațiul Schengen și în zona Euro, dar omitem faptul că trebuie să fim cu toții pregătiți pentru asta în special din punct de vedere cultural. Vilele, mașinile de lux, căruța cu bani nu pot suplini educația, profesionalismul, tradiția sau mentalitatea proprietarului. “Maimuța e tot maimuța chiar și îmbrăcată în purpură” spun anticii.

În plan internațional parcă e mai multă liniște decât în alți ani. Spun doar parcă, deoarece Iranul a dat din nou fiori, Hong-Kong-ul pare nemulțumit de China, europenii caută noi soluții și doar S.U.A. pare a fi activă și prezentă simultan pe mai multe continente. Greutățile și instabilitatea sunt observabile peste tot, dar pacea acolo unde este existentă constituie o premisă a soluționării erorilor și neajunsurilor. Trebuie să ne păstrăm optimismul și să fim insuflați de îndemnul lui Demostene: “În primul rând, atenieni, nu trebuie să vă lăsați copleșiți de situația actuală, oricât de critică ni s-ar părea”.

O colaborare de voluntariat m-a convins că trebuie să fotografiez mai des păsărelele întâlnite. Câteva prim-planuri mai reușite m-au convins că merită să fie trimise Societății Ornitologice Române cu speranța că vor folosi la ceva. Așadar atunci când am timp mă străduiesc să realizez un  selfie acestor păsări așa zis sălbatice, dar sensibile și oarecum atașate de om. În lumea antică omul consulta cerul, zborul și neliniștea păsărilor în luarea deciziilor. Și într-adevăr privind spre cer spui convins: “Aquila non capit musca”.

Vă doresc o lună Iulie 2019 de vis, prosperă și răcoroasă !

 

Advertisements

Abracadabra,”Quo Vadis, Domine?”,”Roma Antică”, “Muntele Magic” !


O lună Mai 2019 pe care ne-am fi dorit-o mai însorită și un debut de Iunie 2019 ceva mai promițător… Ploile care s-ar fi dorit a fi de … Mai s-au dovedit a fi mai capricioase și păguboase decât ar fi normal. Același scenariu/registru al împărăției norilor și pagubelor materiale produse s-a regăsit prin Europa și chiar dincolo de Ocean. Deși temperaturile au fost ridicate, în regiunile de munte și piemont au fost compromise din nefericire multe inițiative și uneori puse în pericol vieți omenești. Speranțele se leagă de o vară însorită și normală, iar revenirea pe o linie de normalitate și constanță meteorologică pare a fi garantată și cea mai probabilă.

Ca o consecință a perioadei ploioase traversată majoritatea populației a devenit ușor anxioasă sau deprimată. M-am simțit în mai multe zile indispus, iar ieșirile spre oraș au fost destul de rare. În zilele când am fost mai bine dispus și mai energic am retușat sau continuat câteva proiecte personale și am mai dereticit câte ceva prin grădină. Zilele Muzeelor m-au convins să vizitez o expoziție pe care o urmăream de cel puțin o lună.

“Roma Antică” a dezvelit în două săli ale Muzeului Țării Crișurilor grandoarea logistică și militară a civilizației romane. N-a fost loc pentru prezentarea vestimentației senatoriale decât într-un colț, dar care se dovedea deosebit de atrăgător. Măreția civilizației romane a erupt către toate continentele lumii vechi propunând sau impunând uneori un model de viață și de trai superior. Am fost fascinat de timpuriu de realizările și trăsăturile civilizației greco-romane și am dedicat timp destul de îndelungat lecturării multor lucrări științifice și de literatură romană. N-aș putea uita în niciun caz “Soldatul Fanfaron” al lui Plaut sau Satyricon-ul lui Petroniu care binedispun… Toate domeniile și științele au fost abordate și prin intermediul limbii latine, care a devenit cea mai expresivă și coerentă a lumii până în zilele noastre, totul s-a adnotat meticulos spre folosul urmașilor. Limba latină a devenit limba diplomației și bunelor maniere, distincției mistico-culturale până în zilele noastre.

Spre seara aceleiași zile programul festiv propunea proiectarea unui film de animație care a fost deosebit de apreciat. “Muntele Magic” prezenta viața ca o aventură a unui tânăr de origine poloneză aflat în căutarea propriului destin și sub auspiciile unor aspirații care depășeau cu mult posibilitățile lui de imigrant.

În plan religios, succesorul Sf. Petru și al instituției care în epoca romană târzie a reprezentat ultimele interese ale Imperiului Roman, a vizitat România în calitate de șef de stat și de pelerin. Vizita Papei Francisc a impresionat și mobilizat deosebit de mulți cetățeni și a renăscut speranțe în plan spiritual și societal. Devenit atât de popular, Papa Francisc a reușit să obțină admirația comunităților ortodoxe sau neoprotestante. Reușita vizitei a fost completă și România a înregistrat încă un punct pozitiv de care avea nevoie pe agenda internațională. În urmă doar cu câteva zile la Sibiu a avut loc Summit-ul care a reunit toți președinții Uniunii Europene. De asemenea alegerile europarlamentare au favorizat o reînscriere spre normalitate a țării noastre. Intensitatea perioadei traversate a fost deci năucitoare. În căutarea propriilor răspunsuri la întrebările spirituale și la misterul propriei existențe suntem la pragul propriei întrebări a Sfântului Petru ( conform H. Sienkiewicz): “Quo vadis, Domine?”

Dreptul roman inspiră și este prezentat ca model până în zilele noastre. Celsus ( sec.I-II e.n.) spunea: “Jus est ars boni et aequi”, iar Ulpian își expunea viziunea asupra dreptului astfel: “Justitia praecepta sunt: honeste vivere, alterum non laedere suum cuique tribuere” (Principiile justiției sunt: a trăi onest, a nu vătăma pe altul, a da fiecăruia ce este al său). Un eveniment al celor din domeniul Dreptului m-a impresionat deoarece subiectele dezbătute ( ca de altfel toate celelalte subiecte dezbătute) mă preocupau de foarte multă vreme. Doresc doar să evidențiez că în ciuda neajunsurilor, a imperfecțiunilor și defecțiunilor, a nemulțumirii personale în societate se întâmplă și lucruri bune sau se dezbat subiecte de interes vital și general. Așadar reprezentanții justiției și ai administrației publice au propus un eveniment unde au analizat rolul tehnologiei și informatizării în cadrul activităților administrative și juridice. Abordarea este mai mult decât binevenită deoarece tehnologia a produs o adevărată revoluție în toate domeniile eficientizând și urgentând numeroase procese. Justiția într-un anumit fel un vârf de lance al domeniilor umaniste a fost nevoită să adopte și să utilizeze cele mai noi descoperiri tehnologice. Colaborarea este așadar posibilă, de succes și profitabilă tuturor, iar în domeniul administrației publice marea provocare o constituie în momentul de față votul electronic. Chiar dacă tehnologizarea presupune dispariția unor profesii ( grefier spre exemplu) beneficiile sunt infinit superioare. Marea provocare este când și dacă va fi posibilă vreodată pronunțarea unei sentințe de către un robot, de către inteligența artificială (AI) … ! Deși ar mai fi multe de spus, am lansat provocarea doar pentru că erorile, abuzurile, ambițiile factorului uman ( singurul existent) în afara intervenției directe și imediate a justiției divine au schimonosit imens imaginea instituției reprezentătă de însăși zeița Themis legată la ochi și cu balanța în mână.

Mineral Expo a adus în atenția vizitatorilor un număr impresionant de obiecte deosebit de interesante. Minerale, cristale, pietre semi-prețioase montate pe inele și medalioane au făcut deliciul publicului. Meditam doar câte pasiuni și superstiții au menținut și dezvoltat aceste accesorii de-a lungul mileniilor peste tot pe pământ. Frumusețea acestor bijuterii și meticulozitatea cu care au fost realizate alături de puterea magică care li se conferea au fost în măsură să genereze legende, mituri și numeroase credințe. În lumea veche niciun cadou sau semn de atenție/distincție nu se acorda întâmplător. Absolut fiecare obiect confecționat era realizat cu pasiune și cu un scop. Din nefericire s-a ajuns destul de repede în multe situații la un vortex psihopomp, la ocultism și spiritism care plana și se justifica prin intermediul acestor pandantive. Hocus pocus preparatus/ Abracadrabra sunt formule pretins magice care odată rostite și folosind puterea magică a cristalelor și pietrelor prețioase puteau obține transformări fizice și materiale, dispariții și proprietăți metafizice superioare. Știința non-ocultă a mineralelor și rocilor, a metalelor și nemetalelor s-a format abia în contemporaneitate.

La finalul aceleiași zile am savurat o limonadă de mentă deosebit de gustoasă la Petit Cafe aflată în mijlocul unui parc renumit al orașului și în apropierea Crișului Repede care de această dată era posomorât și aducea aluviuni consistente. Nu departe un concert Ada Milea se pregătea intens și ritmurile promiteau să se încingă… Peste câteva ore, așteptând trenul pentru a mă întoarce acasă, am avut plăcerea de a vedea grupurile de pelerini care cu un tren special se îndreptau spre Șumuleu Ciuc. Un scop comun, o experiență unică colectivă, intenții nobile și emoționante !

Vă doresc o lună Iunie 2019 inegalabilă, profitabilă și senină !

 

Sărbători Pascale, Notre Dame de Paris, Ceremonii Centenar, “Prietenii Poeziei” la ceas aniversar !


Zile dintre Aprilie și Mai 2019 deosebit de splendide și cu un conținut spiritual rarisim. Natura jubilează și își dezvăluie adevărata ei splendoare, iar oamenii au ocazia să descopere minunățiile creației și Divinitatea însăși dacă se dedau un pic meditației și contemplării… Vibrațiile și pulsul planetei rezonează cu inimile și sufletele umane obligându-ne să fim mai atenți și mai responsabili. Tradițiile din perioada Sărbătorilor de Paște s-au împletit și au fost rememorate, deși aspectul comercial specific societății de consum a dominat și în România. În cele din urmă, am putut spune “Hristos a Înviat / Adevărat a Înviat” și să ciocnim câte un ou tradițional de Paște, sperând că protecția divină ne va răsfăța și ne va ajuta în viață sub toate aspectele. “Pentru ce stai lângă opaiț, când S-a ivit Soarele?” întreabă Sf. Ioan Gură de Aur

Am participat la mai multe ediții ale “Cenaclului Prietenii Poeziei”. De data aceasta cenaclul a împlinit un anișor și a chemat autori sau public la acest moment de sărbătoare. “Cuibul Democrației”, sală a bibliotecii județene, a găzduit ediția specială și aniversară, fiind sărbătoriți în același timp cei doi mari aforiști ai săi ( Ionuț Caragea și Teodor Dume ) născuți în aprilie. A fost prezentată retrospectiva activității cenaclului , iar participanții au fost pentru prima dată pe măsura locurilor din sală. Exemplarele de aforisme cu autograf oferite gratuit au încântat participanții. S-au exprimat impresii, opinii și sunt convins că dincolo de euforie urările au fost sincere, iar activitatea cenaclului trebuie apreciată ca deosebit de constructivă. În acord cu momentul anului aș remarca câteva aforisme: “Lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori” și “Internetul – cea mai sofisticată fata morgana din deșertăciunea vieții” ( Ionuț Caragea) sau “Biserica este un spațiu al vindecării sufletului” și “Atrofierea credinței naște uitarea de sine” ( Teodor Dume ).

La doar câteva zile distanță, Oradea a fost în sărbătoare… Ceremoniile dedicate eliberării orașului ( aprilie 1919 – aprilie 2019 ) au prilejuit dezvelirea statuii marelui om politic și intelectual român Iuliu Maniu, stins din nefericire în cele din urmă într-o închisoare comunistă. Statuia este impresionantă și a fost amplasată în fața Catedralei Greco-Catolice Sf. Nicolae. Cântecele și discursurile s-au înălțat către zări și s-au îndreptat către inimile participanților la eveniment. Rareori am văzut atâția participanți entuziasmați și rezonând cu intensitatea momentului. O frumoasă zi de primăvară a răsfățat această ceremonie, reflectând seninătatea și cosmopolitismul orășelului nord-vestic. Centenarul a stârnit emulație, deși intensitatea cu care s-a trăit în epocă a fost halucinantă, iar problemele etnice deosebit de încordate. Întreaga lume s-a cutremurat atunci și, în ciuda unor progrese cultural-științifice, incertitudinile și neîncrederea au adâncit suspiciunile, năruind speranțele…

Continuându-se pe aceiași linie ascendentă, în 20 aprilie au fost dezvelite în apropiere statuia episcopului greco-catolic Demetriu Radu și a celui ortodox Roman Ciorogariu. O altă zi senină a contribuit la reușita ceremoniilor și participanții au fost în beatitudine. Deși în general domină un spirit principial și rezonabil în societate și la nivel central prin județ, din când în când câte o ușoară briză a revizionismului se resimte… Adevăratele soluții sunt însă dincolo de capcanele trecutului, iar dialogul interetnic zic eu că poate să fie productiv, promițător și constructiv dacă este purtat cu înțelepciune. Cred că înaintașii nu ar fi mândri de bilanțul centenarului, iar puținele inițiative lăudabile îmi amintesc de universul caragialesc prin discursul prefăcutului Cațavencu: “Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă.) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amândouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare).”

Plimbarea prin oraș a favorizat savurarea câtorva globuri de înghețată și vizitarea Târgului de Paște din Cetatea Oradea. Câteva elemente arătau provocator ( un imens ou de Paște ciocnit și având în interior un pomișor drăguț, cărți à la Cărturești agățate într-un copac machetă, souveniruri). Am citit pe rețelele sociale și despre reproșuri privind târgul. Câteva personalități orădene ar fi dorit mai mult de la un asemenea târg din interiorul cetății orădene și cred că inițiativa este lăudabilă, dar într-adevăr s-ar fi putut mai mult…

În plan național și internațional evoluțiile au fost în măsură să ne înspăimânte … Tornade și furtuni prin țară la început de mai, români dezamăgiți în prag de sărbători, “praful” de pe litoral…, iar în străinătate incendiu la Notre-Dame de Paris în săptămâna Paștelui Catolic, sute de morți în Sri Lanka în urma unui atentat, Venezuela în prag de război civil, rivalități religioase reactivate etc. Credeam că sunt posibile imagini îngrijorătoare în unele momente peste tot pe mapamond datorită unor tensiuni acumulate, dar să văd Catedrala Notre-Dame în flăcări nu concepeam. Un simbol național al Franței care a bucurat sute de milioane de oameni a fost grav afectat, iar cântecele tinerilor parizieni au impresionat și donațiile pentru reconstruire au fost dincolo de orice închipuire. Greutăților deja existente li s-au adăugat în balanță toate aceste monstruozități și barbarii într-o perioadă când Europa și creștinătatea ar fi avut nevoie de liniște și încurajare. Singurul motiv de bucurie a avut loc în Țara Soarelui Răsare unde împăratul a abdicat în favoarea fiului său, anunțându-se o nouă eră. Constat îndurerat că întreaga lume este din nou bulversată și îmi amintesc de spusele lui Platon: “Omul nu se poate ridica decât cu sufletul întreg de la lumea curgerii eterne către cea a științei; numai așa este el în măsură s-ajungă în fața realității, spre a o contempla; numai așa se va putea înfățișa chiar înaintea celei mai luminate dintre realități, pe care o numim Binele” ( Platon, Statul,VII, 514-518).

La marginea localității natale am redescoperit pădurea cu aerul relaxant al stejarilor. Totul în jur părea a se fi dezmorțit, iar plimbarea mea pe jos s-a dovedit reconfortantă și fortifiantă. Un tonul fizic și psihic îmbunătățit și amintiri din copilărie când vizitam și rezervația de stârci, oarecum m-au resetat pentru întregul an. Îmi amintesc un peisaj de Jurasik creat de stârci în jurul câtorva zeci de copaci unde aveau cuiburile, iar ouăle de culoare vernil cu picățele albe erau din aceiași lume deja dispărută…

Vă doresc o lună Mai 2019 deosebit de călduroasă, inspiratoare și senină !

 

 

Spring 2019, “Tom&Jessie”, Geo-Strategii Europene, Expoziția “Haiku”, Postul Paștelui !


Luna Martie 2019 s-a scurs aducând zile tot mai călduțe, dar cu adieri de vânt destul de reci chiar și în zonele de câmpie. Doar ploițe scurte au mai întrerupt din când în când razele plăcute și tandre ale Soarelui. Florile s-au grăbit să înflorească răspândind prospețimea și parfumul lor. Zambilele, viorelele, garoafele au fost cele mai harnice, dar sunt urmate de către lalele, bujori… Pomii fructiferi, deșteptați de acest ritual ancestral al naturii, au întinerit și au îmbobocit devoalând crudele petale albe, roz și lăsând impresia unei splendori neasemuite care obliga la comtemplare. Luna Aprilie 2019 a sosit fără păcăleală și deoarece ne găsim în perioada Postului Paștelui suntem toți îndemnați să fim mai moderați în toate privințele și să medităm mai mult la cele sufletești și cosmice. Sf. Niceta de Remesiana spune:“Pătimirea lui Hristos este răscumpărarea Creației […] Înțelegem dar că este o creație această viață de care este însuflețită lumea , în care se fac toate care se nasc în lume”.

Bucuria trăirii zilelor de primăvară mă impresionează de fiecare dată. Această schimbare atât de profundă din natură, o adevărată metamorfozare generală izvorâtă de sub trena rece a iernii, a inspirat autori, pictori și a apropiat sufletele sensibile. Ziua Mamei ( 8 Martie ) a adus râuri de flori și cadouri tuturor doamnelor și domnișoarelor din jurul nostru însoțite de urările firești de fericire și sănătate. Am petrecut majoritatea zilelor la domiciliu încercând să mă regăsesc în diferitele activități de sezon sau continuând câteva proiecte mai vechi. Când am trecut pe la Oradea am petrecut câteva zeci de minute la Biserica cu Lună unde aprinzând câteva lumânări am ridicat o rugăciune către Cer, către Dumnezeu. Tradiția acestui lăcaș de cult este enormă, legendară deja, alături de celelalte catedrale catolice, greco-catolice sau protestante deosebit de renumite ale orașului. O statistică referitoare la anul trecut apreciază că numărul turiștilor a depășit numărul locuitorilor orașului pentru prima dată.

La biblioteca județeană se poate admira de fiecare dată câte o expoziție interesantă. Cel mai recent m-a binedispus o expoziție dedicată copilăriei prin tablouri care propuneau personaje năstrușnice și teme destul de hilare. “Tom & Jessie” destindea datorită efortului autorilor prin culori, forme și prin trimiterile la universul copilăriei și al desenului animat. “Un oraș pierdut” sau “Iepurele de Mărțișor” erau printre primele lucrări expuse pe simeze și se evidențiau datorită liniilor și volumurilor deținute.

O altă expoziție interesantă a fost vernisată într-unul dintre corpurile Cetății Oradea având doi curatori de renume național ( Aurel Chiriac și Vioara Bara ). Expoziția “Haiku” propunea o abordare a genului de către un grup de artiști locali care au ales să se joace cu cuvintele și să dea frâu liber pasiunii pentru artă. Fiecare pictură avea personalitatea ei, iar dacă era însoțită de versuri specifice genului japonez puteai fi încredințat că autorii au înțeles specificul acestui gen artistic de o vechime multiseculară. Personal sunt impresionat cel mai mult de arta și poezia europeană/occidentală, dar culorile purității naturii surprinse de arta japoneză sau profunzimea versurilor haiku pot produce tresăriri fiecăruia. Meditația, natura, bucuria, nostalgia, dragostea, sublimul, neîmplinirea sunt tot atâtea subiecte prezentate în felurite moduri în pictură și vers. Unele persoane spun că o lucrare de artă îți place sau nu, deși sună cam radical și sentențios. Cred că o operă de artă este perfectă dacă se apropie în totalitate în a reda și sugera tot ceea ce și-a dorit autorul său. Din această cauză aș prefera la fiecare tablou alături de titlu un sinoptic (descriptiv) al autorului. Altfel fie critic de artă, fie novice trebuie să descifreze și să-și imagineze ceea ce ascunde opera din fața lui fără a ști cu adevărat cât de subtil sau novice este autorul acesteia.

În aceiași zi ( 15 martie ) se sărbătorea în oraș Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Am ajuns la timp pentru a vedea mulțimea adunată la statuia lui Szacsvay Imre și pentru a auzi cântecele populare maghiare. Bunădispoziția era la ea acasă, dar moderația era mai degrabă evidentă. Am stat destul de puțin prin preajmă, iar seara am urmărit dintr-o înregistrare retragerea cu torțe care mi s-a părut fascinantă. Nu sunt convins că lucrurile s-au consumat fără exprimarea anumitor patimi, dar cunosc de asemenea suficiente personalități maghiare bihorene deosebit de echilibrate.

Relațiile internaționale se întâmplă uneori să fie deosebit de încordate sau în impas. Am putea exemplifica foarte simplu prin actualul nod gordian pe care îl reprezintă nesoluționata criză și problemă a Brexit-ului. Îmi doresc ca scenariile de coșmar general să se destrame și cred că în cele din urmă soluția cea mai potrivită ( poate chiar cea a rămânerii Marii Britanii în UE ) va triumfa. Amintesc acest episod doar pentru a face o introducere a complexității panoramei internaționale de la sfârșitul primului război mondial. Statuia unui mare geo-strateg francez a fost dezvelită la Oradea pentru a sublinia rolul diplomației franceze și americane după prima mare conflagrație mondială. Emmanuel de Martonne a studiat cu meticulozitate specificul etnic și geografic al Transilvaniei și Panoniei și în momentele de incertitudine și haos a propus în cele din urmă o soluție. Pentru cei care cunosc sau au studiat epoca nu este un secret că a existat o mulțime de scenarii care mai de care mai ciudate pentru trasarea noilor granițe, tocmai datorită vidului de putere creat după dispariția entității statale austro-ungare. Între anii 1918-1920 Europa Centrală și de sud-est s-au aflat sub semnul incertitudinii care s-a accentuat pe fondul instabilității din Rusia și a instalării guvernului Bela Kun în Ungaria. Principiile wilsoniene și cunoștințele geo-strategice ale lui E. de Martonne și-au dat mâna și au condus la alipirea Transilvaniei la România pe aliniamentul vestic existent și astăzi. Centenarul Marii Uniri continuă din acest punct de vedere, dar mi-aș dori evidențierea contextului european al zilelor noastre pentru a nu se da naștere la dispute etnice. Marele vizionar E. de Martonne a fost elogiat în parcul 1 Decembrie din Oradea în prezența oficialităților orașului, a invitaților din țară și străinătate, a gărzilor care au defilat și a participanților interesați de moment. În contemporaneitate relațiile s-au intensificat, distanțele s-au scurtat, comunicarea este tot mai rapidă de parcă toată lumea ar fi o cetate. Spun și eu asemeni lui Teognis către tânărul Kyrnos: “Kyrnos, cetatea-i aceeași, doar oameni-s alții” și întreb: “Mai înduri, Kyrnos, tot răul să-l vezi?” Orice societate și comunitate are momentele ei de criză care sunt percepute drept involuție, iar Thierry de Duve spune că atunci “totul se petrece ca și cum Istoria ar fi cedat imploziei și ca și cum Istoria ar merge de-a-ndoaselea”. Este foarte posibil , în același timp, ca societatea umană să se găsească chiar acum într-un moment al redimensionării sale și a evoluției sale către forme supra-“naturale”.

Revenit către zona gării orașului, pentru a mă întoarce la domiciliu, am putut admira magnoliile înflorite din fața Palatului Baroc aflat în renovare și maiestuoasa clădire a Catedralei Romano-Catolice.

Vă doresc o lună Aprilie 2019 senină, bogată în surprize plăcute și plină de inspirație !

 

“Occident Express”,”Cair Paravel”, Ziua Scriitorului, Omul evanghelic, Mărțișor 2019 !


Zilele lunii Februarie 2019 s-au scurs sub semnul unor neașteptat de blânde temperaturi în nord-vestul țării, al lui Valentine s și al Dragobetelui sărbătorite cu moderație peste tot în țară. Luna Martie 2019 a adus cu ea, ca de fiecare dată, atât de candidul și superbul Mărțișor. Am întâlnit oamenii însuflețiți de speranțe și relativ optimiști în acest interval, iar simbolurile dragostei și purității naturii s-au succedat pentru a ne apropia și a ne aduce într-o stare de visare fără precedent în zilele de peste an. Infinitul finitului ca o filă a eternului stă suspendat între simțurile și sufletele noastre, timbrat fiind pentru a fi consacrat în eter și în amintirile noastre.

 

Animat de acest spirit al amintirilor, în special al celor din copilărie, am încercat să mă regăsesc în activitățile de întreținere din grădină, iar când am plecat la oraș am zorit către locația unui castel al copiilor și cred eu al copilăriei. O activitate deosebit de lăudabilă s-a concretizat în urmă cu doar câteva luni într-un răsfăț pentru copii și o deconectare pentru părinți. Librăria Cair Paravel este un spațiu amenajat într-o relație cu designeri printr-o inițiativă privată, fiind un spațiu destinat cărții, dar în special copiilor prin încăperi de vis și poveste desprinse din universul științifico-fantastic al autorului C.S. Lewis. Castelul Cair Paravel din Cronicile Narnia a prins astfel viață și familiarizează copii orădeni cu lumea basmelor și a fantasticului. Entuziasmul și bunele intenții erau la ele acasă și am putut consuma un suc natural de zmeură într-o locație liniștită și veselă. Sunt absolut convins că avem nevoie de exemple de acest gen și că fantasticul nu este nociv dacă știm să ținem dreaptă balanța și avem suficient discernământ sau înțelepciune. Povestea Narniei și a castelului Cair Paravel începe cu o remarcă din prefața autorului: “Dragă Lucy, Povestea asta am scris‑o pentru tine, dar când am în­ceput să lucrez la ea nu mi‑am dat seama că fetiţele cresc mai repede decât cărţile”. 

Într-o altă săptămână m-am găsit la Cetatea Oradea la un eveniment care propunea definirea omului evanghelic, analizarea fenomenului evanghelic, neo-protestant în societatea românească a secolului trecut și a secolului actual. Omul Evanghelic , în măsura în care el există cu adevărat subliniau chiar personalitățile din prezidiu, s-a confruntat de-a lungul secolelor cu numeroase piedici, a fost un neînțeles, s-a autoexilat în mulțimea normelor morale ale Vechiului și Noului Testament, a suferit uneori moarte martirică și persecuții. Sub aspect societal Reforma Religioasă a scindat lumea europeană o dată în plus, dar m-am întrebat de multe ori cum de această reformă a secolului XVI cu precursori scolastici a fost posibilă, în ciuda convulsiilor, în lumea catolică nordică, dar nu în lumea ortodoxă. În spațiul creștin răsăritean nu au fost posibile astfel de evoluții cu excepția timpuriului arianism dispărut sau al bogomilismului eradicat. Din acest punct de vedere greco-catolicismului european poate fi privit ca o necesitate și dorință de evoluție în plan spiritual a unor ortodoxi, culmea ca rezultat al ofertei contrareformei catolice. Abia în secolul trecut Oastea Domnului desprinsă din lumea ortodoxă românească uimea prin atitudinea credincioșilor. Așadar, am observat cu ironie sau nu că un protestant nu a fost la origine decât un catolic liberal, progresist sau sincer. Citind despre procesul lui Jan Hus am aflat că peste patruzeci de procente dintre liderii catolici i-au fost favorabili atunci când l-au judecat și, zic eu, nu e puțin lucru. În contemporaneitate, lumea protestantă și neoprotestantă a făcut capabil un fenomen spiritual de o profunzime rară în România și Europa. Putem revendica ultimii cincizeci de ani în acest sens, iar recent ei sunt prezenți cu licee și universități, cu evenimente culturale și caritabile în societate, depășind o zecime din totalul populației religioase a țării recrutată din rândul credincioșilor ortodoxi. Prin intermediul lor Biblia tradusă în limba română a fost oferită gratuit tuturor doritorilor. Mă simt cel mai comod și apropiat în prezența lor ca spiritualitate și mentalitate, dar mă bucură enorm că fiecare cult are măcar câteva aripi evoluate și pacifiste care caută să promoveze punctele de vedere comune și posibilitatea regăsirii spirituale frățești, apreciază calea dialogului și nu face din disputele dogmatice singurul obiect  al existenței. Cred că împreună suntem mai bogați, interesanți, frumoși și puternici și din acest punct de vedere mă consider primul ecumenic. Comunitățile neoprotestante cele mai înfloritoare sunt cele de peste Ocean și de acolo românii neoprotestanți găsesc ajutor sau se inspiră. Emoționant și pilduitor a fost că la eveniment au participat atât ortodoxi, cât și greco-catolici. Invitatul ortodox spunea că ortodoxia vine cu tradiția și ritualul, iar neoprotestanții cu dezinvoltura și prospețimea morală la această masă a dialogului. Sunt însă mâhnit când surprind în trecere manifestări spiritiste în biserici sau adunări, iar din rândul neoprotestanților penticostalii sunt mai predispuși acestora pretinzând perceperea Duhului Sfânt. Multe emisiuni religioase televizate au devenit o comedie americană cu subiect religios, televiziunile cu acest specific au devenit o parodie. Am mai semnalat însă de mai multe ori că societatea este laică și în înțelepciunea ei tolerează toate religiile. Lucrarea a fost considerată utilă de către recenzori printre care Maria Hulber, critic literar. Îmi vin în minte “Fericirile din Predica de pe Munte” și dintre ele una pe care o consider cea mai importantă: “Fericiți făcătorii de pace, căci ei fiii lui Dumnezeu se vor numi”… Aceiași ignoranță generală ( și ortodoxă ) a făcut posibil ca tot în cetatea Oradiei statuia marelui maecena și avocat Emanuil Gojdu să poată fi văzută dezasamblată în trei piese ( picioare, mijloc, parte superioară ), fiind cel puțin deocamdată scoasă din uz, fără destinație…

Cenaclul Internațional “Prietenii Poeziei” și-a mai consumat o ediție în Cuibul Democrației de la biblioteca județeană, dar participanții au putut fi numărați pe degete. Organizatorii au încercat să dea indicațiile utile celei recenzate și cred că intervențiile au fost utile. Nu înțeleg din ce cauză un cenaclu de o asemenea anvergură nu adună mai mulți autori sau pasionați de proză și poezie, dar sunt convins că perseverând lucrurile se vor îmbunătăți.

Deși zilele s-au scurs aproape imperceptibil, nu m-am lăsat complet impresionat și am lucrat câte ceva prin grădină și chiar am continuat un proiect de eseuri. Am încercat să fotografiez și păsările care vizitează grădina în acest debut de primăvară, dar fără aparate specializate e foarte greu să obții prim-planurile dorite. Smartphone-ul meu nu mărește decât de patru ori, deci posibilitățile mele sunt modeste. Acasă doar niște amărâte de turturele sau câteva vrăbiuțe se lasă observate mai de aproape, iar în parcul bibliotecii județene doar o mierlă neagră ( trebuie să fi fost bolnavă …) m-a lăsat să mă apropii pentru a-i face un selfie

Ziua Mondială a Scriitorului are loc în data de 3 Martie și am văzut că a fost semnalată în acest an în mediul online și în presa scrisă. Fără îndoială, în lipsa scriitorilor și a creației lor lumea noastră ar fi imposibilă, de nesuportat. Un renumit critic bihorean ( Al. Cistelecan ) spunea pe Facebook cu ironie că a reținut o  definiție a scriitorului, probabil dintr-un film: “Scriitorul este cel care scrie” . Indiferent dacă susțineți sau nu această definiție, vă doresc spor la citit și scris și urez La Mulți Aaani !!! tuturor scriitorilor mai mari sau … mai mici.

În prima zi de primăvară mi-am agățat un mărțișor în piept pe care l-am cumpărat de la o cunoscută vânzătoare de astfel de souveniruri. Aveam primăvara în suflet, deși o ușoară indispoziție trena. În ziua următoare am participat la un eveniment al Librăriei Humanitas care aducea la Oradea pe Matei Vișniec. Renumitul autor a abordat genuri diverse cu un succes notabil ( teatru,roman, poezie ). Profesorul de istorie și geografie a devenit autorul multor lucrări literare în România și străinătate. Își mărturisește rădăcinile românești, dar aripile, spune dumnealui, sunt în Franța pe care o elogiază pentru imensa deschidere culturală pe care o deține. Piesa de teatru cea mai jucată în acest moment este Occident Express, fiind atât de lăudată de către regizori și spectatori, iar cartea lansată la Oradea a fost “Ultimele zile ale Occidentului” unde autorul dorește să dezbată dilemele occidentale și nu problemele, deoarece, spune dumnealui, problemele se rezolvă mai devreme sau mai târziu. Dilemele se mențin într-adevăr secole de-a rândul. Această carte este utilă tocmai datorită responsabilității cu care autorul tratează punctual subiectele și a subliniat chiar dumnealui că titlul este folosit doar pentru a preveni, deci nu trebuie interpretat în niciun caz ad literam. În Cabaretul Cuvintelor autorul spune că “cuvântul excelență este regele cuvintelor, eleganța și inteligența reunite”, “cuvântul inimă nu are creier”, cuvântului “eternitate îi place cel mai mult să se învârtă în cerc”. Mai spune că el și “cuvântul vis se iubesc mult, deși se văd din când în când” și că “dacă toate au un început și sfârșit, înseamnă că și moartea are un început și sfârșit”

Vă doresc o lună Martie 2019 senină, o primăvară 2019 superbă, prosperă și înfloritoare !

“Dincolo de noi…”, “Brexit Poker”,”Cadou-Ciorăpel”, “V3n3zu3l@” !


Un Ianuarie 2019 în care spiritul de sărbătoare n-a mai vrut să plece, iar Februarie 2019 a debutat parcă mai blând decât niciodată. Încrâncenarea de câteva zile a iernii din ianuarie a fost repede înlocuită de imaginea deprimantă a dezghețului și a noroiurilor. În unele locuri mai pot fi văzute gătirile din perioada sărbătorilor de iarnă. Suntem într-o perioadă a anului în care ne punem speranțele în lunile de primăvară, deși iubitori iernii și-au pus schiurile și găsesc de fiecare dată ceva de experimentat.

Într-o mare măsură pot să spun că și eu m-am aflat într-o stare de semi-“hibernare”, deoarece chiar îmi propusesem câteva lucruri în această lună și am tot amânat. Nu este mare pagubă, dar acest aspect nu prea mă caracterizează atunci când lucrurile depind exclusiv de mine. În cele din urmă, cred că așteptările tuturor pentru 2019 au fost prea mari și că în cele din urmă se întorc cu toții la cele obișnuite. Am reușit totuși să obțin un cadou ( destul de tardiv ) cu unul dintre blogurile mele secundare. O căciulă și fular de Moș Crăciun puse într-un ciorăpel special mi-au înseninat a doua parte a lunii ianuarie și m-au convins de seriozitatea celor de la blogalinitiative.ro. Dacă anul va fi cel puțin pe jumătate cum a fost de plin ciorăpelul… , atunci pot să spun că o să fie superrr.

Ceea ce părea a fi o veste excelentă pentru întreaga Românie s-a transformat într-o decepție greu de definit. Nobelul atât de așteptat și anunțat de presa română că ar fi fost obținut de către criticul român E. Simion s-a dovedit a fi altceva decât premiul original. Eu de regulă verific și sursele străine atunci când scriu câte ceva pe blog, dar acum văzând că majoritatea site-urilor mari de știri din România ( chiar și Academia Română ) prezintă atât de credibil totul, am fost cuprins de emoție și euforie. În cele din urmă un premiu tot există, iar el va trebui să fie explicat mai bine de către toate forurile îndreptățite și sperăm că toate aceste aventuri nu vor conduce la disensiuni și mai mari în rândul comunității internaționale a umaniștilor. Asistăm fără nicio putere la o luptă a șoarecilor cu broaștele ( Batrachomyomachia ) în plan cultural-științific, politic, economic: “Lupta-și desface hotarele: fapta de arme a lui Ares,/ Prinsă-n tumult, am s-o fac să-i grăiască urechii, să afle/ Oamenii toți, cum ei, șoarecii s-au năpustit printre broaște/ Și-nchipuind pe uriașii pământului s-au războit”. ( Batrachomyomachia,Prolog 1-8).

Românii se pare că vor avea un 2019 provocator. Cred că acest an ar putea fi deosebit de intens și dificil datorită condițiilor și nemulțumirilor interne, dar și a contextului internațional deosebit de variat și nefavorabil. Confruntările politice cu siguranță se vor accentua, iar vechile dezechilibre, în lipsa unor măsuri evidente, ar putea deveni vizibile și apăsătoare.

Am urmărit cu interes problema Brexit-ului, momentele luării deciziilor în Parlamentul britanic pe Sky News. Deși a părut sau poate părea puțin lucru, acest fenomen a afectat întreaga Europă ( fiecare stat al ei ) prin pierderi financiare incredibile. Personal, speram într-o soluționare favorabilă tuturor, adică o rămânere a britanicilor în uniune, dar al doilea referendum pare a fi doar o opțiune secundară în acest moment. Spun doar că dacă 48% dintre votanți au fost pro-uniune, cu doar puțină campanie pro-unionistă s-ar fi putut depăși 50% și ar fi fost evitate scenariile de dezastru general și scepticism european. Senzația mea atunci când mă aflam la Londra în 2017 a fost că două treimi din populație dorea rămânerea în blocul comunitar chiar dacă unii erau nemulțumiți din diferite motive. Cunoaștem cu toții proverbul românesc: “Când doi se ceartă, al treilea câștigă…”

Din agenda internațională mi-a atras atenția problemele din Venezuela. În America de Sud acolo unde părea că monștrii dorm sătui și viermii mor fericiți se pare că se întâmplă totuși ceva. O opoziție fără precedent aproape l-a proscris pe Maduro și întreg mapamondul așteaptă deznodământul care sperăm să fie unul pașnic și propice dezvoltării unei societăți venezuelene moderne. V3n3zu3l@, căci așa o alintă internauții, a devenit așadar ținta unei mize internaționale. Atenți fiind, cu toții ne străduim ca nici măcar să nu clipim pentru a nu influența negativ evoluții pe care ni le-am dori cât mai prolifice și constructive. Daniil Harms, un precursor al literaturii absurdului, observa în lucrarea sa “Iluzie optic㔓omul care doarme nu clipește”…

Sfântul Valentin face parte deja din calendarul mult așteptatelor clipe de tandrețe și iubire de peste an. Tinerii sunt cuprinși de febra acestei zile încă de pe la sfârșitul lunii ianuarie. Cadourile din ce în ce mai subtile și pretențioase se pregătesc pentru grațioasele doamne-domnițe din dorința de a le sensibiliza, de a le intra în grații. Nu cred că este momentul să devenim habotnici și să ne împotrivim unei astfel de sărbători dacă aceasta nu cade în lascivitate și nesinceritate. Avem motive așadar să ne pierdem mințile chiar în toiul iernii…

Am ieșit în această perioadă de puține ori prin localitatea natală sau prin marile orașe ale Bihorului din apropiere. Oradea m-a ademenit de câteva ori cu câte un ceai sau capucino în zona centrală sau la biblioteca județeană, ocazie cu care am încercat să observ starea de spirit a cetățenilor sau mulțimea turiștilor. La sfârșit de ianuarie am ales să particip în sala mare a primăriei Oradea la un moment mai special, fiind sărbătorit un renumit scriitor și poet bihorean ( de acum), un intelectual de înaltă ținută. Ioan F. Pop este cunoscut în țară, fiind un membru al Uniunii Scriitorilor din România și având câteva lucrări excepționale, iar gândirea lui de excepție s-a răsfrânt și pe prestigioasa platformă contributors.ro. A fost sărbătorit pentru împlinirea a 60 de ani prin prezența a numeroși și prestigioși membri ai comunității greco-catolice, dar și a numeroși intelectuali și critici literari bihoreni, având ca invitat special pe Sorin Lavric, scriitor-traducător bucureștean, Ioan Simuț, critic literar. Ultima carte lansată a fost de poezie în vers alb în care autorul își prezintă scepticismul, speranțele frânte , dorințele abandonate, ipocrizia generalizată, virtuțile luate în derâdere … “Poeme abandonate în cuvinte” este un volum profund, scris într-un mod original și năstrușnic de către un autor aflat în căutarea propriului refugiu și care constată că pe sistemul clasic se găsește în prima fază a “senectuții … juvenile”. dincolo de noi nu mai era nimeni/nicio mirare nu se mai poate strecura pînă aici./doar un cerșetor aștepta monedele ploii,/să-i cadă în mâinile strălucitoare./iar marea aducea doar valuri de insecte străvezii,/ vuiete strivite la mal, cîteva licăriri care schiopătau în depărtare./dincolo de noi pluteau lucrurile în derivă/ca într-un început fără sfîrșit”. Primul vers este folosit ca titlu al poemului și nu știu de ce… autorul preferă să nu scrie în întregul volum cu î din a. Dacă poemele sunt interesante și de recomandat, mă nemulțumește doar această singură deviere de la ortografia actuală a limbii române fără a fi explicată. Teza de doctorat a lui Ioan F. Pop este dedicată operei și biografiei Sf. Augustin, un stâlp al învățăturii creștine de limbă latină.

  

Vă doresc o lună Februarie 2019 prosperă, fără regrete, aflată sub auspiciile binecuvântării Sf. Valentin și a iubirii de semeni !

 

“Medalia de Aur”, “Steaua sus Răsare”, “Alles Walze”, “SHOP-ul și Ciocolata” !


Zile de Decembrie 2018 petrecute cu emoția finalului de an și a inegalabilelor clipe ale sărbătorilor de iarnă. Gătite, cu mai mult sau mai puțin simț estetic, localitățile României s-au străduit să facă față entuziasmului general. Pentru câteva zile am avut parte și de zăpadă, aspect care a amplificat amintirile sărbătorilor de altădată. După atâta efort, pregătiri, euforie, sentimente intense, repede-repejor a trecut atât Moș Nicolae și Moș Crăciun lăsând în urmă bucuria copiilor și mulțimea cadourilor, Anul Nou bătând la ușă. Regrete, reflecții, speranțe trecute prin filtrul gândirii individuale, transformate în experiențe meritate sau nemeritate de viață sau în aspirații, planuri, dorințe de viitor. Despre anul care tocmai a trecut s-au spus multe, se mai pot spune multe… Privitor la 2019, intuim unele evoluții și sperăm ca relele și greutățile să ne ocolească, deși toți cei dominați de un spirit sapiențial ne-am fi dorit să fi fost pregătit mai bine la nivel național și internațional. Beatitudinea lăuntrică și exuberanța focurilor de artificii, în clipele maxime ale lepădării unui an și primirii altuia care ne-am dori să fie cât mai revoluționar, epocal și pur, ne-au animat pe toți și fortificat, dar ochiului critic nu-i scapă și celui căruia îi place să cumpănească corect realitățile și evoluțiile nu ratează dezechilibrele și posibilele greutăți care se profilează datorită unor inconsecvențe la nivel central.

Sărbătoarea Nașterii Domnului ( Crăciunul ) este una dintre cele mai așteptate din întregul an. Datinile, obiceiurile, colindele fac parte din zestrea fiecărei regiuni și popor în această zi de sărbătoare, dar foarte puțini realizează adevărata măreție și însemnătate a acestei sărbători. Odată cu nașterea pruncului divin începe o altă eră. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Isus Hristos chema la “o viață cu totul nouă”.“A îndepărtat traiul bun și a îndrumat la post ! A îndepărtat dragostea de averi și a îndrumat la sărăcie ! A îndepărtat desfrâul și a îndrumat spre curățenie trupească și sufletească ! A îndepărtat mânia și a îndrumat spre blândețe ! A îndepărtat invidia și a îndrumat spre mulțumire !”, spunea tot el.

Deoarece nu am mai vizitat Clujul de foarte multă vreme, mi-am propus să rememorez vizitele din copilărie în această capitală a Transilvaniei, un oraș cu o istorie impresionantă de-a lungul epocilor istorice. În prima excursie la Cluj pe care mi-o amintesc în copilărie am fost cazat împreună cu ceilalți copii școlari la un mare hotel din acest oraș. Deși nu-mi lipsea aproape nimic, la intrare am văzut o vitrină securizată pe care scria SHOP ( era în plină epocă comunistă) și unde puteau fi observate fel de fel de produse mai rarisime, inclusiv mărci de ciocolată străine și deosebit de atrăgătoare. După câteva ore petrecute în camera de hotel, ușor plictisit, am coborât la parterul hotelului și ,străfulgerat instantaneu de un gând, mi-am propus să-mi cumpăr de la shop-ul respectiv o ciocolată. În consecință am solicitat o ciocolată, dar doamna respectivă cu un oarecare regret și cu un ușor zâmbet binevoitor îmi răspundea că e imposibil, deoarece plata se făcea în valută și produsele erau destinate doar pentru străini. Scena s-a repetat de vreo trei-patru ori, eu neînțelegând de ce nu mi se putea oferi ciocolata, iar doamna încercând să mă împăciuiască spunându-mi cât mai politicos că nu este posibil schimbul. Dacă nici antichitatea nu este de neglijat la această localitate, epoca medievală este de-a dreptul fabuloasă. Câteva obiective pe care le mai vizitasem sau mi-am propus să le vizitez mărturisesc despre celebritatea orașului ( catedralele, breslele meșteșugărești etc.). Catedrala romano-catolică este magnifică, impunătoare, dar nici cele ale celorlalte culte creștine nu sunt de neglijat. Statuia lui Matei Corvin este un simbol al orașului și foarte aproape târgul de Crăciun trăgea cu ochiul vizitatorilor. Am mai vizitat teatrul, opera, grădina botanică și toate acestea în prima zi cu zăpadă a iernii 2018-2019, într-o autentică zi de iarnă. Destinderea totală am realizat-o cu un croissant cu unt și un capucino la câteva cafenele cochete din zona centrală. Dieta și floarea nobilimii transilvane au devenit istorie, precum curtea lui Augustus după cum spunea îndurerat Marcus Aurelius. Nu trebuie neglijată activitatea intelectuală care a vibrat în acest oraș din evul mediu până în zilele noastre. La final, un tren interregio m-a adus înapoi la Oradea. Mă gândeam că o relație mai specială între marile orașe transilvănene, precum Alianța Vestului recent anunțată, ar putea contribui la succese mai notabile în toate planurile.

   

M-a surprins și extaziat de-a dreptul premiul acordat academicianului român de renume mondial, Eugen Simion. Dacă eram descurajat privind șansele ca unui autor român să-i fie acordată înalta distincție, mă declar “prea-fericit” că această mare onoare a fost acordată unui român la acest hiper-nivel al gramaticii, criticii și istoriei literare. Medalia de Aur pentru Filologie Alfred Nobel ( echivalent al Nobelului) care urmează să fie decernată înnobilează eforturile solitare ale octogenarului român care s-a străduit prin activitatea sa întinsă pe durata multor decenii să evidențieze frumusețea, profunzimea și claritatea limbii române, un adevărat “miracol istoric” (milenar) după cum spunea Gh. I. Brătianu. Cert este că se poate și pe la noi și că fabuloasa distincție nu s-a acordat în România unor autori de manele. În mod cert putem depăși complexul șanselor mai mici de câștig a Nobelului decât la 6/49, conform celebrei și siropoasei exprimări.  Opera academicianului român este voluminoasă, deosebit de bine îngrijită, profundă și expresivă, devoalând tomuri pe care ar trebui să le parcurgi obligatoriu, dar care în România se citesc deosebit de puțin. Steaua Polară a literaturii și națiunii române a răsărit prin această inegalabilă distincție pe bolta noastră fără de stele de până acum. Ne dorim ca momentul să fie cât mai fecund și apărut sub cele mai bune auspicii. E. Cioran asemuia limba română cu o rugăciune, iar Nina Cassian spunea că limba română e sângele ei.

În același timp, României îi revine sarcina de a gestiona timp de o jumătate de an președinția Consiliului Uniunii Europene, iar aici multă lume își exprimă îngrijorările privind capacitatea și competențele delegaților români în asigurarea unui mandat de succes. Din nefericire, nu atât limitele reprezentanților noștri cântăresc enorm, cât neîncrederea și suspiciunile celorlalte state membre. Sperăm însă, datorită mecanismului și edificiului instituțional european, că efectele negative majore vor fi evitate.

În rest, la domiciliu mă înseninez cu micile mele activități zilnice de prin curte sau de pe internet. Am sărbătorit acasă, deși mi-aș fi dorit ca măcar de Revelion să ies un pic. Agitația maximă însă nu-mi este deosebit de plăcută și o cheltuială care nu m-ar satisface complet nu mă convinge, căci “mărețe lucruri naște pacea” spunea Bachilide. Oricum, timp este să mă duc și pe la băile termale, pe la pârtie poate sau la câte un mic shopping. M-a înviorat în prima zi a anului celebrul concert al Filarmonicii de la Viena.  Ariile celebrelor valsuri de muzică clasică interpretate de către cel mai îndreptățit for internațional emoționează și purifică deopotrivă. Un Alles Walze perpetuu, injust și fără prea multe reguli ne înfierează , din păcate, peste tot pe mapamond de milenii pe unii dintre noi.

Sunt creștin și deci nu cred în horoscop chiar dacă acesta ar avea și ceva baze științifico-astrale. Chiar magii s-au ghidat după o stea puternic strălucitoare la nașterea lui Isus Hristos. Din curiozitate și din joacă am căutat să văd conform mai multor zodiacuri care-mi este zodia. După zodiacul druidic sunt o salcie, după cel japonez sunt o piatră de grădină, iar conform zodiacului chinezesc sunt un cocoș. Repet, este o chestiune doar de curiozitate și distractivă, dar paradoxal unele descrieri ale acelor zodii mi se potrivesc, mă caracterizează.

Vă doresc un An Nou Fericit, o lună ianuarie 2019 deosebit de prosperă, senină și plină de inspirație !