”Bonjour, Herr Schengen”, ”Aula Magna”, ”doar pacea e sfântă”, ”propagandă și manipulare” … !

Un final de Martie 2024 însorit și cu întregul vegetal în exuberanță și un debut de Aprilie 2024 aflat pe același trend crescător al temperaturilor, anunțând instalarea definitivă a primăverii și trimițând în beatitudine ființele umane și animale… Avântul naturii ne-a animat pe toți, a fost o adevărată revelație și un privilegiu să petrec câteva momente zilnic prin grădină și printre pomi fructiferi. Singura dezamăgire a fost provocată de porumbeii comuni care au căznit la maximum mazărea semănată de mama… Celelalte sunt toate mici reușite care au trimis în exaltare micul grădinar și horticultor din mine… Sunt, de asemenea, în așteptarea ieduților anglo-nubieni care trebuie să se nască în curând și mă bucură vioiciunea puișorilor pufoși ai mamei…

Încleștarea în plan internațional pare a trece într-o nouă fază, dar România a simțit efectele doar în planul presiunilor economice și financiare tot mai evidente. Deși am ieșit la marginea localității natale, în preajma unui canal colector și a pădurii ancestrale, putând vedea câte o lebădă somnoroasă și rațe sălbatice sau putând observa cu binoclul câte un vânturel roșu sau chiar câte un codalb, grijile privind problemele internaționale, rostogolite din aproape în aproape până la noi, sunt tot mai serioase… Acordurile zgomotoase ale războiului au provocat vibrații și pe teritoriul românesc prin căderi de drone militare în Dobrogea, ne pace să credem că într-un mod accidental. Ne aflăm în același timp într-o perioadă cu imense semnificații spirituale, iar cuvintele luminate ale unui recent papă luminat ( Papa Ioan Paul al II-lea ), rostite într-un moment istoric, într-o clipă de înțelepțire istorică milenară, conving că pacea e sacră: ”nu există război sfânt; doar pacea e sfântă”… Se dovedește că fundamentalismul și terorismul sunt la fel de periculoase peste tot pe mapamond: recent, la Moscova, un atentat incredibil a făcut sute de victime ( decedați și răniți )…

În același timp, mai mulți gânditori români constată ineficiența învățământului românesc ( de stat și privat ) și prezintă cu subiect și predicat toate argumentele… Se întâmplă să-l întâlnesc din când în când, să-l salut respectuos ( și să mă salute cu mult entuziasm ) pe renumitul autor și profesor Mihai Maci. Dumnealui s-a învrednicit să analizeze și să pună în print tot ceea ce a constatat paradoxal sau în neregulă în educația din România… O grozăvie greu de înțeles pretinde a mobiliza forțele în domeniul educațional la nivel național, aducând tete-a-tete profesori obscuri și elevi nevinovați ( altfel ), dar nemotivați și inconștienți. Într-o cascadorie a paradoxurilor, putem observa anual regimente de absolvenți de liceu și de facultate analfabeți funcțional și cu lucrări copy-paste și, în același timp, copilul unui magnat bihorean care nu a absolvit liceul, în condițiile în care, nu-i așa?!, nu se punea problema financiară… Educația a devenit piatra de încercare a fiecărei națiuni și civilizații… Convins de rolul educației în societate, J.A. Comenius spune: ”Toată viața este școală”, putând înțelege că omul învață și este implicat într-o formă de experiență sau educațională pe toată durata vieții chiar și în regimurile dictatoriale unde am putea spune că există mai degrabă forme empirice de educație ( mai degrabă dresaj ) și de subordonare absolută…

Încercând să mai ies câte puțin, deși mi-am propus să o fac mai rar, am participat la Oradea, ”capitala de județ”, la evenimentul care a pus în dialog pe renumitul critic literar bihorean, Dan-Liviu Boeriu, cu Mircea Cărtărescu, un profesor și autor apreciat de majoritatea criticilor, dar având pe alocuri și critici mai puțin onorante. Dialogul a fost unul interesant, ideile vehiculate au ținut trează atenția publicului. În concluzie, evenimentul a fost util. Opera cărtăresciană merită parcursă, deși eu mi-aș dori, spre exemplu, mai mult SF în ea, decât fantastic… E însă o problemă de gust. Deosebit de apreciat în lumea latină, autorul a mărturisit că este copleșit de mulțimea cititorilor italieni, spanioli și sud-americani. Am fost mai puțin de acord cu opinia dumnealui privind supremația și întâietatea mondială a lui F. Kafka, la care, din cunoștințele mele, nu e surprins cosmicul, dar e surprins magistral existențialismul atroce produs de relațiile lacunare ale societății burgheze europene de început de secol XX… La final, am solicitat un autograf la una dintre cărțile dumnealui și am putut dialoga preț de câteva secunde. Și pentru a rămâne neîmpăcat o vreme, peste câteva zile a fost anunțat decesul unui alt mare critic literar român. Nicolae Manolescu ne-a părăsit și dumnealui mai repede decât ne-am fi dorit…

La aceeași locație, aula magna a universității orădene, am putut viziona un film istoric interesant care s-a realizat cu sprijinul unei echipe orădene de istorici specialiști în istoria modernă a Transilvaniei. Docu-drama ”Avram Iancu” mi s-a părut a fi realizată într-un mod inedit și relativ echilibrat, alternând în ea explicațiile istoricilor și prestațiile binevenite ale actorilor… În ciuda câtorva review-uri negative, cred că filmul este necesar și că personalitățile transilvănene trebuie promovate cu meritele și fața lor reală… Mărturisesc că în copilărie am fost nemulțumit că nu vedeam filme care să evidențieze marile figuri ale spațiului transilvănean, în contrast cu o promovare predilectă a unor domnitori, importanți în felul lor, din spațiul muntean, oltenesc sau moldovenesc prin invocarea cărora se încerca stabilirea unui paralelism cu carisma și rolul ”celui mai iubit fiu al poporului” sau cu promovarea unor haiduci care toți aveau dreptate, erau tineri și frumoși prin contrast cu tabloul general al boierului și ciocoiului asupritor, bătrân, bolnav și avar… Mi-aș fi dorit, spre exemplu, să văd ( și ) filmul ”Iancu de Hunedoara”… Insist, prefer filmele de animație, de comedie și nu rezistam când venea caravana în localitatea natală și proiecta filmele de comedie ale lui Louis De Funes sau când puteam vedea ceva interesant la televiziunea maghiară… Din păcate, și vecinii noștri provocau, inevitabil, o propagandă și o manipulare la scară largă, dar, zic eu, în anii 80, ei au avut și filme occidentale la televiziunea națională. În rest, era evident că și la ei trendul propus de filmele Sandokan și Rozsa Sandor ( un haiduc maghiar ) era de factură propagandistică și manipulatoare…

Coincidență sau nu, ”festivalul” a continuat peste câteva zile, de dată aceasta la Muzeul Țării Crișurilor, cu ”Zilele Filmului Istoric”, în cadrul cărora Gabriel Moisa, director al instituției orădene, a lansat un volum inedit intitulat ”Film și propagandă în România comunistă”. La lansare au fost prezenți în prezidiu: Adrian Cioroianu, Sorin Șipoș și Virgiliu Țârău, universitari și istorici de renume… Subliniind, fără echivoc, existența și impactul major al propagandei și manipulării în favoarea regimului comunist prin intermediul cinematografiei și televiziunii ( singurele instrumente de tip social media din acele momente ), autorul spune că sub presiunea conducerii comuniste ”cinematografia a avut de transpus în practică un program ambițios de scriere, rescriere și re-rescriere vizuală a istoriei”, … , iar ” istoria oficială devenea tot mai prezentată în cinematografe, în concordanță cu manualele de istorie triumfalistă după care învățau la școală aspiranții la un loc de student la istorie”… Îmi vin în minte cuvintele lui Polybios din Istorii, Cartea I, cap. 3-4: ”istoria parțială contribuie foarte puțin la cunoașterea sigură a ansamblului. Numai prin împletirea și compararea tuturor părților, precum și prin asemănarea și deosebirea lor, se poate ajunge la aceasta; și numai cine cercetează istoria cu atenție, sub toate aspectele, va putea să tragă cu adevărat folos și desfătare”…

Și dacă câte un hate-ăr m-ar putea acuza de scepticism și de plăcerea predilectă de a critica lacunele societății românești sau ale celorlalte societăți sau civilizații umane, aș dori să evidențiez acum un progres notabil al României ( chiar dacă momentan e doar unul parțial ). România a intrat în spațiul Schengen aerian și maritim chiar din ultima zi a lui martie 2024. Discutăm de o realitate și nu de un vis acum… Ultima etapă ar fi includerea țării noastre și în spațiul terestru Schengen… Așadar, Herr Schengen bine ai venit !

Aș dori să închei cu un triolet personal:

în Aula Magna se cântă

în Aula Magna se cântă,

pe voci, ”Gaudeamus Igitur”;

se speră într-o lume cultă,

în Aula Magna se cântă…

a mai trecut un an; ascultă

cântecul nobil, dulce fagur;

în aula Magna se cântă

pe voci ”Gaudeamus Igitur”…

Vă doresc o lună Aprilie 2024 superbă, Sărbători Pascale benefice în plan spiritual, o primăvară plină de bucurii … !

”Mărțișor 2024”, metafizica existenței, ”binecuvântați și nu blestemați”, ”colț de pădure” … !

O lună Februarie 2024 deosebit de îngăduitoare în ceea ce privesc gradele din termometre, remarcată și de către meteorologi ca fiind unică de la începutul măsurătorilor din domeniu, și un debut de Martie 2024 sub auspiciile Mărțișorului, ale primăverii pe care o așteptăm cu toții ca să ne răsfețe cu adierile ei candide și a urărilor pe care în scurt timp trebuie să le adresăm feminității din prima și până în ultima zi calendaristică de primăvară și într-un mod special cu ocazia zilei de 8 martie… Natura parcă e năucă și și-a ieșit din minți; pomi fructiferi, floricele, ce mai?!, tot regnul vegetal a tresărit la viață și e în exaltare… Corcoduși, caiși, piersici, cireși, chiar și peri și meri timpurii au înflorit deja parțial și ne asigură că în câteva zile purpura diafană alb-rozalie a petalelor va triumfa în totalitatea ei. Pentru cei care cunosc că primăverile sunt capricioase, totul este incredibil și, la fel ca mine, cred că înalță rugăciuni către divinitate pentru a nu fi retezate de îngheț încumetările vegetalului…

”Vine, vine primăvara” îmi răsuna constant în minte… Primăvara e un vis care scormonește adânc în mintea și ființa noastră, ea e asociată cu purificarea și renașterea nu numai a vegetalului și a regnul animal, ci și cu cea a viselor, speranțelor. Spiritul ei este profund regenerator, creativ și inspirator… Am muncit zilnic câte un pic prin grădină deoarece am rămas în urmă din toamnă și am inspectat pomii fructiferi pentru a-i proteja cât mai bine. Între pauze am mai citit câte ceva și am scris puțintel la volumele pe care mi-am propus să le public cândva, fără termen…

Reflectam și eu cât de încrâncenată trebuie să fie lupta pentru un nivel de trai minim în lumea săracă și cât de greu este pe zi ce trece… Aproape că nu ne mai vine să ne plângem de lipsurile și neîmplinirile noastre, deși nici în România lucrurile nu stau prea grozav. Nimeni nu pare a mai putea îmblânzi fiara din om, iar sărăcia celor mulți dă naștere la forme și mai grave și generalizate ale acesteia… Mi-am impus și propus de mai multe ori un exercițiu de imaginație. M-am trimis undeva în spațiul extraterestru și am încercat să privesc de acolo către lumea terestră pentru a vedea ce mi s-ar părea interesant sau ceea ce aș putea observa în acele condiții. Cu toate progresele științifice ale ultimelor secole ale umanității, cred că omenirea se găsește într-o fază slab definită, de entropie, în care durerea, neîmplinirile și alienările sunt dominante. Nu prea multe lucruri m-au impresionat de acolo de sus. Mă miram cât de ”ridicol” de optimist am fost când am crezut că după 2020 omenirea va depăși problema coșului zilnic de hrană pentru întreaga populație sau a îmbrăcămintei obișnuite pentru toți oamenii… Majoritatea societăților sunt în criză, dominate de un totalitarism moderat sau absolut care susține tiparele militariste și organizările de tip gangsteristic. Cu alte cuvinte, e zi fără soare, plouă și e urgie mare care rămâne adânc înrădăcinată în mințile și sufletele noastre și provoacă o încrâncenare specifică urii generalizate… Înfrigurat, precum un marinar care luptă pe corabie cu marea furtună, îmi vine în minte un vers al lui Alceu ( sec. VI î.e.n. ): ”Mă-nfioară vântul, volbura n-o-nțeleg./ Din larg își crește valul freamătul cerc/ În jurul nostru. Prinsă-n spulber/ Întunecata corabie aprig/ Ne poartă. Hula frânge tăria-n noi,/ Atinge unda poala catargului/ Și pânza neagră se despică/ Larg, clătinându-și în larg fâșia/ Slăbesc odgoanele… ”

Consemnez cu îndurerare cele înșirate mai sus, în acest debut de primăvară, în condițiile în care lumea catolică a intrat deja în postul mare, iar lumea ortodoxă și protestantă se pregătește și ea pentru comemorarea patimilor și Învierii Domnului… Evident, într-o societate de tip laic, nu argumentul religios trebuie să fie dominant, dar, cred eu, el poate aplana uneori degenerarea relațiilor. Interpretarea ad literam a preceptelor biblice a creat recent o dispută de înalt nivel în cadrul bisericii ortodoxe și din păcate a făcut rău ortodoxiei și a evidențiat habotnicia unora din interiorul ei. Nu cred, spre exemplu, că un C. Necula ar fi fost capabil de abordări nepotrivite precum cele ale arhiepiscopului Teodosie. Cred că dialogul interconfesional și interreligios, sub aspectele sale pozitive și constructive, poate fi favorizat sau întrerupt în funcție de reprezentanții chemați să-l susțină… ”Binecuvântați și nu blestemați ( blamați )”, spune Apostolul Pavel…

Forfota în plan internațional a produs dispariția fizică a lui A. Navalnîi, în condiții pe care le putem doar bănui, și ne-a lăsat înmărmuriți pe toți. Într-o federație, altfel foarte frumoasă, pe care aș fi dorit să o vizitez dacă ar fi fost posibil, pluralismul politic nu este posibil… De cealaltă parte, într-o lume în care democrația funcționează chiar dacă cu unele probleme, o personalitate de rang internațional, un reprezentant al unei familii renumite, un filantrop și un iubitor al artelor și al științelor, Jakob de Rothschild a trecut în neființă, lăsând o moștenire materială și spirituală imensă… Iar la noi în țară, un om veșnic cu zâmbetul pe față, un critic literar de excepție, a părăsit lumea materială, trecând în împărăția spiritului. Renumitul Alex Ștefănescu a știut să zâmbească în societate, dar a fost deosebit de serios și de atent în chestiunile care privesc evoluția literaturii naționale. Îmi place să cred că a fost unul dintre principalii ei protectori și unul dintre puținii patrioți veritabili ai României… Deși cred într-o existență inconștientă a sufletului după moartea fizică ( sau o formă pseudo-conștientă a acestuia ), aș evidenția o viziune mai pesimistă a lui Anacreon ( sev VI-V î.e.n. ): ” Îmi sunt tâmplele cărunte și pe cap albit mi-e părul/ floarea tinereții dusă-i, dinții mi se mișcă-n gură;/ Doar puțin timp mai rămâne de trăit din dulcea-mi viață,/ Deseori suspin de-aceea, teamă fiindu-mi de Tartar,/ Hâdă-i peștera lui Hades și grozav e drumul acolo/ Când odată dus, e drept că îndărăt nu te mai întorci”.

Bineînțeles, știm cu toții, rezultatul strugurilor storși este mustul și apoi vinul, nu?! Tiparul mecanicist după care este organizată întreaga suflare omenească nu ne onorează și a produs numeroase degenerări… Dincolo de proprietățile fizice și imediate, cred eu că domnesc detalii metafizice. Când vom cunoaște oare tot potențialul luminii sau al energiei și materiei întunecate?! Fizicianul Cristian Presură spune într-una dintre cărțile sale: ” Răspunsul e simplu, dar dureros. Dacă acceptăm că furnica se află la depărtări uriașe de înțelegerea teoriei relativității, trebuie să acceptăm că și noi suntem la depărtări uriașe de adevărul ”lucrurilor în sine”. Suntem limitați, la fel ca furnica, de propria noastră natură, chiar dacă această natură va evolua și se va îmbunătăți în timp”. Gândesc eu… : ” Și cât de harnică e furnica, cât de harnică e albina, dar nu privesc spre cer…”

Din când în când am mai trecut și pe la oraș și m-am străduit să-mi mențin optimismul. Urbea orădeană arată mulțumitor, dar există și aspecte care trebuie îmbunătățite. Dacă luăm în considerare principalii săi competitori naționali și euro-regionali, capitala Crișanei s-a descurcat lăudabil…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

colț de pădure –

rondouri de porumbari

măceși în floare…

Vă doresc o lună Martie 2024 sublimă, prosperă și cu infinite momente de beatitudine … !

”Ramura de mirt”, ”împotriva negustorilor de grâne”, ”ziua și noaptea”, ”let s Chess” … !

Zile ale unui Ianuarie 2024 destul de generos în privința temperaturilor, cu doar câteva episoade mai încrâncenate și mai geroase pe la câmpie, și un început de Februarie 2024 cu nopți moderat reci și zile în care soarele a slujit semeț, dezghețând tot ceea ce noaptea a certat… Cred că și frigul sau gerul își au rostul lor și de asemenea că iarna își are farmecul ei. Am mai aruncat câte o privire prin curte și prin grădină, încercând să văd dacă tot ceea ce se propune a reînvia la primăvară arată cât de cât mulțumitor. În fața casei, un brăduț argintiu ( încă mititel ) privește fără complexe la molidul cel mare, iar câteva tulpini de floricele se ițesc…

Deși puțin cam lipsit de energie, am încercat să fiu cât mai activ și să gândesc cât mai pozitiv… Cel puțin în ultimele zile, am simțit o indispoziție notabilă, dar sunt convins că îmi voi reveni. Am încercat să surprind evoluțiile naționale și internaționale, tot ceea ce este mai inedit în lumea noastră, dar îndurerarea principală este că trendul fundamental este cel al înfruntărilor sângeroase în desfășurare și al celorlalte înfruntări periculoase care se anunță sau tind să se activeze… Singura consolare este faptul că suntem siguri că în toate domeniile există și oameni care muncesc din greu pentru a aduce progrese notabile umanității. Deși la primii săi pași notabili, inteligența artificială se ițește precum un ghiocel de sub ghețurile neputințelor umanității. Contestată sau detestată, AI oferă speranțe fundamentate și perspective imense pe care omul va trebui doar să le poată gestiona corespunzător. Din multe puncte de vedere, se profilează o nouă eră spectaculoasă… Deocamdată, știm sigur: inteligența umană a creat inteligența artificială; nu invers…

Îngrijorările sunt tot mai mari în toate statele europene. Temerile că ”ursul siberian” ar putea ataca sunt vehiculate în presă din când în când, iar protestele violente ale agricultorilor sunt tot mai intense în țările europene cu o tradiție democratică importantă ( Franța, Belgia, Germania ). Nemulțumirile antreprenorilor și muncitorilor din domeniul agricol sunt, în mare măsură, fundamentate și reale, fiind acumulate de decenii, dar ele sunt, în opinia mea, instrumentate atât de extrema dreapta, cât și de extrema stânga politică. Într-un an cu o miză electorală atât de intensă, starea de spirit a tuturor riscă să degenereze în acte lipsite de discernământ… La fel, în SUA nu par a apărea lideri noi și echilibrați care să deschidă perspectivele noilor schimbări atât de așteptate și, din acest punct de vedere, întreaga umanitate este în impas… Lisias ( sec. V-IV î.e.n. ) spunea în ”Împotriva negustorilor de grâne” referitor la rolul pe care îl jucau cerealele în lumea elenă a acelui moment și referitor la specula care concretiza de numeroase ori: ” Dacă faptele lor ar urmări binele vostru, ar trebui ca prețul grâului să rămână același până ce se va sfârși întreaga cantitate pe care-o au de vânzare. Realitatea este, însă, că prețul urcă uneori cu o drahmă în aceeași zi…”

În aceste momente ale încrâncenării internaționale, apropierea Zilei Îndrăgostiților ( Valentine s Day ) poate destinde și poate răspândi spiritul iubirii și al bunei dispoziții… Sărbătoarea a devenit mai cunoscută și mai apreciată și în țara noastră în ultimii ani, deși nu a fost prea cunoscută și a fost de către unii detestată. Pe mine nu mă deranjează atâta timp cât nu deranjează bunele moravuri, atâta timp cât servește doar scopului nobil și nu cade în lascivitate și în derizoriu… Arhiloh ( sec. VII î.e.n. ) scria un vers potrivit cu acest moment așteptat de fanii dragostei: ”mă desfăta, ținând o ramură de mirt/ și-un trandafir în floare…/ umbre lunecau/ din părul ei, întunecându-i umerii…” ( fragmentul 25 ).

Câtă sensibilitate și tandrețe vor reuși să strecoare artele, literatura și educația în mințile și sufletele contemporanilor, în aceste ape mondiale atât de tulburi, rămâne să vedem. Cert e că hedonismul, cupiditatea și răutatea de la ”vlădică la opincă” sunt tot mai mari și evidente. Simplitatea și corectitudinea sunt luate în derâdere și o rara avis…

Răspunsul NATO la provocările din estul Europei s-a concretizat recent printr-un amplu exercițiu care-și propune să reînvie încrederea în sine a aliaților și găsirea soluțiilor pentru o colaborare militară zonală rapidă și eficientă… Renumita alianță militară dorește, din câte putem deduce, să descurajeze și să preîntâmpine orice intenție răutăcioasă și nedorită la adresa aliaților lor est-europeni. Nu foarte departe, din nefericire, noroiul și mizeria tranșeelor trimite la moarte ( la propriu ) trupuri, schimonosește suflete într-un mod incredibil … Într-un cu totul alt domeniu, mult mai aproape de astral, Perseverance și Ingenuity își continuă misiunea pe solul și în micuța atmosferă marțiană. E mare păcat faptul că rezultatele complete ale acestei misiuni vor fi realizate mai târziu și că nu se pot realiza într-un timp mult mai scurt…

Deși am fost doar de câteva ori pe la oraș, încercând să surprind cât mai mult din micuța urbe orădeană,am participat și la un turneu de șah rapid unde am întâlnit vechi prieteni pasionați de șah din județ. La final, după acordarea premiilor, pentru destindere am putut juca câteva partide de tenis de masă ( unde aș spune că excelez ) și chiar câteva partide de cruce. Maxima mea bucurie este că în noul sezon de șah online, echipa de șah online a României a obținut din nou titlul mondial și că astfel și eu sunt unul dintre creatoarii acestei povești extraordinare. Diploma mi-a fost trimisă cu mulțumiri de către Federația română de Șah. Voltaire a spus: ”Șahul face cinste spiritului omenesc”.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

binele și răul

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare,

vreau să mă scald în lumină –

ziua este zâna bună…

rău cu rău vioi se-adună

în alai de rozătoare,

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare…

Vă doresc o lună Februarie 2024 splendidă, lipsită de griji și prosperă … !

Happy New Year 2024, ”îngerii cântă”, Praga însângerată, ”comunismu’ n-o muritu” … !

O lună Decembrie 2023 deosebit de generoasă, petrecută cu dorința de a aprecia toate sărbătorile de iarnă, cu zile care au adus uneori aminte de zilele de toamnă și altele în care fulgii de zăpadă au dansat în căderea lor ca în povești, și un început de An Nou 2024 în care putem reflecta la cele care ne așteaptă în curând sau într-un orizont de timp mai îndepărtat… Deși poate părea că trăim într-o lume care încearcă să se organizeze perfect pentru a evita momentele de impas, în realitate, poate paradoxal, lucru recunoscut și de către analiști din domenii variate, notele de impredictibilitate, de necunoscut, mențin numeroase rezerve oricărui om sincer cu el însuși și poate așterne destui fiori de spaimă… Am dorit să mă bucur de spiritul sărbătorilor de iarnă și să reanalizez această perioadă specială a anului pentru a înțelege valențele ei religioase, cosmice și civice. Atât educația catehetică, cât și cea laică ne cere ca măcar în aceste momente de peste an să fim mai umani și dacă se poate să fim mai mult decât oameni, încercând să activăm și să apelăm la ființa noastră cosmică. Prinși cu toții în tumultul cotidian, nu mai avem niciunii urechi pentru glasul divinității și nici nu-l mai percepem.

Urările de bine și de sănătate au fost de ordinul miriadelor în social media și, de regulă, bunele intenții și o atitudine adecvată au fost observabile în acest cadru general. Fiecare om a încercat să-și chivernisească cât mai bine economiile și să achiziționeze produse de calitate pentru mesele de Crăciun și de Revelion. Prețurile sunt acolo, tot mai sus, iar veniturile reflectă faptul că pentru același salariu, omul de rând trebuie să muncească mai mult. Domeniile creative și creația independentă pot aduce venituri mai importante, dar nu există garanții serioase în acest sens… Nu este simplu nicăieri, și deși la început de an ne place să credem că ”cele rele trebuie să se spele și cele bune să se-adune”, fiecare cetățean român, european, occidental sau de oriunde de pe planetă, conștientizează că anul 2024 va fi destul de dificil, în contextul unui an electoral în zeci și zeci de țări importante ale lumii al căror potențial financiar și economic depășește 60% din cel global…

Mi-a plăcut să cred că spațiul cultural european cuprinde nu numai zonele istorice ale orașelor europene, ci și oamenii. Indiferent de etnie, europenii au acel ceva al lor care îi definește… M-am încăpățânat să cred că terorismul și atacurile armate nu vor fi posibile în Europa și cred și acum că ethosul europeanului de rând nu cuprinde aceste caracteristici chiar dacă există peste tot oarecare tensiuni și neînțelegeri. Atacul armat al tânărului ceh la universitatea din Praga a șocat întreaga lume. A deschide focul cu o armă hiper-performantă într-o instituție universitară de înalt rang european, pare a fi un act de domeniul incredibilului. Zeci de decedați și de răniți și tremurul interior al fiecărui om sensibil și întreg la minte… Din câte se pare, nu este vorba în niciun caz de un fundamentalist, iar actul nu a fost comis având la bază tensiunile mondiale actuale.

Chiar dacă acest lup singuratic a vrut să trăiască întocmai ca în filmele de acțiune, trecând de la jocurile pe calculator la aplicarea în realitate, esențial este faptul că multe legislații occidentale și mondiale fac posibile punerea în practică a acestor atacuri. Deținerea de arme personale nu ar trebui să fie posibilă decât din rațiuni defensive, acordarea acestora ar trebui să se realizeze în urma unor examene psihologice complexe și prin cunoașterea atentă a deținătorilor de către organele competente. Libertatea personală nu este afectată deloc dacă populația este lipsită de arme, lipsa democrației și a libertății nu poate fi invocată într-un context de acest gen… Nu poți crede o persoană care-ți spune ca și-a cumpărat zece arme performante ca să se joace cu ele în cameră, nici măcar pe cei care susțin că urmăresc achiziționarea unei colecții de arme. Mai mult, credibilitatea unei civilizații este serios zdruncinată dacă reprezentanții săi au pasiuni nepotrivite de acest gen. Cred că acest subiect discreditează enorm civilizația/cultura americană care este avanpostul lumii occidentale. Mai cred că Praga nu merita acest episod însângerat. Când am vizitat Praga am fost impresionat de frumusețea acestui oraș, de străduțele sale cochete, de clădirile și catedralele sale care se reunesc pentru a-ți oferi un ”regal imperial” de neuitat, unic… După ce ai văzut Praga cu siguranță nu vei mai avea vreun șoc cultural nicăieri în lumea occidentală. Existențialismul și singurătatea care răzbat în opera lui Kafka sunt posibile cauze ale puseurilor de ferocitate care ne îngrozesc din când în când. Ordinea și echilibrul interior ale acelui tânăr au fost afectate profund chiar dacă inteligența lui a fost peste medie. Ischomah îi spune lui Socrate ( în ”Amintiri despre Socrate” de Xenofon ): ” Dezordine e însă, după părerea mea, atunci când un agricultor azvârle încolo-încoa orzul, grâul, legumele și fructele uscate. Așa se explică că, apoi, când are nevoie de turtă, pâine sau vreo oală de mâncare, ei trebuie să cotrobăiască prin toate, în loc să le găsească bine rânduite.”

Una dintre zilele lui decembrie 2023 a propus la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea o lansare de carte a doamnei Ana Blandiana și dialogul ei cu criticul literar orădean Dan-Liviu Boeriu. ”Mai-mult-ca-trecutul” reprezintă memoriile renumitei disidente dintre anii 1988-1989… Evenimentul s-a suprapus oarecum cu o știre recentă rostogolită în media românească potrivit căreia aproximativ 46% dintre români cred că în perioada comunistă a fost mai bine. Pe cât de neverosimil și de incredibil ne poate părea după treizeci și patru de ani de la revoluția română, pe atât de alarmant, îngrijorător și preocupant ar trebui să se concretizeze pentru fiecare dintre noi. Expresia populară ”comunismu’ n-o muritu, numa’ un pic s-o hodinitu” pare a se aplica în acest context atât de ciudat… Cred că doar frustrarea și inadaptarea indivizilor poate conduce la opinii pro-ceaușiste sau pro-comuniste. Trăim noi oare acum în ”comunismul cu față umană”?!

Întreaga lume are probleme și s-a cutremurat tot mai des în ultima vreme, dar eu sunt convins că în comunism nu a fost niciodată vorba despre egalitate și despre bune intenții. Prioritatea clasei muncitoare, ridicarea nivelului de viață și de trai al celor săraci, au fost doar subterfugii ale unor potentați ai vremii pentru ca așa numita elită a acelui moment să se poată primeni în liniște. Realizările din țările comuniste est-europene au fost depășite de realizările vest-europenilor care au fost la fel de vitregiți și de sărăciți în urma celor două războaie mondiale. Succesul lumii comuniste dintre anii 1950-1985 a avut la bază tehnologiile internaționale mai eficiente decât cele din prima jumătate de secol XX. În România însă oamenii nu au putut ( sau nu au vrut ) decât să vadă cum a fost în țară înainte de 1950 și cum a fost după 1950. O țară închisă, în care nu se putea circula în exterior, a favorizat această percepție indusă și, evident, eronată… La finalul evenimentului am solicitat autograful și dedicația pe volumul cumpărat. Mi-am permis să solicit ca dedicația să fie atât pentru mine, cât și pentru website-ul meu libertatesidemocratie.ro. Un paragraf al autoarei evidențiază eșecul nostru colectiv și posibilitatea deosebit de rarisimei salvări individuale: ” Nimeni nu mai are încredere în nimeni, nimeni nu mai este alături de nimeni, o asociere este o utopie, un gest de sprijin al cuiva sau a ceva, aproape de neimaginat. Suntem singuri, cu desăvârșire singuri, nu doar în istorie, ca popor, ci și în eternitate, ca oameni. De aceea, în toată devenirea noastră am reușit doar lucrurile care puteau fi făcute de unul singur ( poezie, spre exemplu ) și am fost jalnici sau pur și simplu inexistenți în domeniile în care ar fi fost nevoie de cea mai elementară asociere sau solidarizare.”

Ulterior am vizitat în noapte târgul de Crăciun orădean, în altă zi și târgul de Crăciun salontan… În ciuda tuturor involuțiilor și greutăților, adulții și copiii au încercat să trăiască spiritul sărbătorilor. Pacea și armonia pe care le-am putea visa în acest secol XXI sunt rara avis și pot fi create artificial în oaze destul de restrânse ca spațiu și timp. Revelionul l-am petrecut la domiciliu. Am putut ciocni un păhărel de șampanie cu mama și să-i urez ”la mulți aaani ” … !

Aș dori să închei cu un haiku personal:

îngerii cântă:

în ieslea de la Bethleem –

Hristos S-a născut …

Vă doresc un An Nou 2024 îmbelșugat, o lună Ianuarie 2024 benefică și divină … !

”Vine, vine Moș Crăciun”, ”click”, Centenar Monica Lovinescu,”despre antisemitism” … !

Un final al unui Noiembrie 2023 destul de mohorât și de neprietenos, cu temperaturi care anunță iarna și cu primii fulgi de nea căzuți și pe la câmpie, și un început de Decembrie 2023 cu dimineți răcoroase, dar paradoxal având încă copaci care nu și-au repudiat decât o mică parte din frunze. Vrăbiuțele, turturelele și porumbeii sunt deja în alertă, soarele e tot mai distant, iar, pentru noi, amintirea spiritului sărbătorilor de iarnă este tot mai vie și mai emoționantă… Beteala, luminițele, steluțele au fost arborate peste tot și, de regulă, fiecare localitate arată feeric în noapte. Biserica, indiferent de cult/confesiune, cheamă la moderație și la conștientizarea înaltului eveniment celest reprezentat de nașterea copilului sfânt, iar mirenii se învrednicesc de obicei să parcurgă această perioadă bucurându-se de generozitatea tradițiilor și a stării de optimism și de bine. Cei mici îi așteaptă cu mare emoție pe Moș Nicolae și pe Moș Crăciun. Tuturor ni se solicită să fim mai buni, mai darnici, mai atenți cu celălalt, cu tot ceea ce este viu ( animal sau vegetal )…

Amintirea faptelor celor care au încercat să facă ceva pentru patria lor sau pentru umanitate trebuie să fie vie și nedisimulată. Dacă dăm crezare filosofiei religioase, omul a pierdut eternitatea și a ”căzut în timp”, după cum i-a plăcut lui Emil Cioran să spună… Iar Timpul, marele tiran și ucigaș al tot ceea ce este viu pe pământ, prilejuiește, ”în același timp”, și marea uitare care-și depune colbul peste tot și a înmormântat civilizații și culturi nenumărate. Încercând să filosofeze pe acest subiect, mai mulți autori au pornit de la observația că ”uitarea este prima moarte” sau, de la celălalt antipod, ”că mortea este întruchiparea uitării”… Aș spune că uitarea este o entitate asemănătoare întunericului nocturn care ne desparte pe fiecare de celălalt. Omul trebuie să fie cu ochii ațintiți către viitor, să creeze și să acționeze pentru viitor, dar trebuie să învețe și din cele trecute și să aducă un omagiu tuturor celor care merită să fie pomeniți pentru faptele lor. Spun acestea deoarece cu puțin timp în urmă în România s-a sărbătorit centenarul Monica Lovinescu ( 100 de ani de la nașterea renumitului critic literar ). Monica Lovinescu a fost un intelectual de prim rang care a luat atitudine împotriva comunismului și a devenit un lider al disidenței românești. Cât de incomodă a fost ea atunci pentru comuniști prin activitatea sa intelectuală sau prin intermediul Radio Europa Liberă, cât de periculos a fost, ar trebui să ne trimită pe toți într-o stare de reflectare profundă. Este cert că tuturor disidenților le-a fost foarte greu și că încercările și piedicile au fost la tot pasul chiar dacă s-au aflat în străinătate. Monica Lovinescu a fost steaua polară pe cerul ignoranței și submediocrității naționale… O constatare a marelui critic literar ne lasă înmărmuriți: ” Adevăratul curaj este cel fără speranță”…

Am luat decizia de a scrie pe un blog, apoi pe mai multe ( acesta e cel principal ), pentru că mi-a oferit posibilitatea de a publica gratuit, încă de pe atunci când nu-mi permiteam să public o carte, și pentru că mi-a oferit posibilitatea de a mă exprima și de a mă prezenta așa cum sunt. Am considerat că pot fi util prin abordările mele atât generației tinere, cât și celei adulte. Am crezut chiar că tot ceea ce am inițiat este necesar, important, cardinal. Putem fi prezenți ( încă ) în blogosferă, în mediul online, într-un mod gratuit sau cu costuri foarte mici. Cu acest blog cultural-științific ( radualinbalaj.wordpress.com ) mă găsesc în top 30 Zelist din circa 100.000 bloguri existente. M-am întrebat de la început, bineînțeles, dacă voi fi citit, dacă voi conta și răspunsul din punct de vedere metafizic a fost pozitiv, deși știam din prima zi că nu voi avea milioane de cititori. De fapt, eu nu am scris, nu scriu și nu voi scrie pentru ”click”. Sunt citit cu respect de o mână sau două de intelectuali, de câteva zeci de studenți și, paradoxal, am la urmăritori câteva sute de bloggeri din țară și din străinătate. În opinia mea, genul de eseistică practicat de mine se intersectează doar parțial cu SEO, aproape deloc cu rigurozitatea textelor scrise pentru trafic și deloc cu interesele celor care încearcă să monopolizeze mass-media pentru influență politică, economică, etc. Pentru a concluziona: nu public pentru bani/click, deplâng soarta blogging-ului cultural-științific, cred că blogging-ul de calitate de acest gen ar trebui subvenționat de stat și sprijinit de mediul privat și sunt profund indignat de veniturile imense obținute din blogging, vlogging și social media de către persoane care promovează lucruri mizerabile și nedemne… Un vers al poetului Teognis ( sec. VI î.e.n. ) este potrivit acestei situații: ” Nu te pripi, Kyrnos. Drumul de mijloc e cel mai bun;/ astfel ajungi la virtute, ce-i așa de greu de atins !”…

Nu de puține ori m-am întrebat de ce este activ antisemitismul peste tot pe mapamond. De ce oare acest fenomen de proporții milenare? Oare de ce sentimentul prinde atât de bine în contemporaneitate? În latura sa negativă, cuvântul evreu/jidan suscită ura unor membri din toate națiunile planetei, mai mult decât cuvântul negru sau țigan, acolo unde e vorba de rasism… Evident, persoanele rezonabile le recunoaște meritele intelectualilor evrei, îi acceptă ca parteneri de viață sau de afaceri. Fiind autorul unui studiu referitor la imaginea evreului în scrierile și lumea greco-romană, e firesc să fiu ceva mai preocupat de acest flagel adus în post-modernitate. În epoca post-modernă, evreii nu sunt urâți sau persecutați de către lumea creștină pentru că sunt acuzați de deicid. Cred că bazele antisemitismului occidental sunt situate acum în suspiciunile privind implicațiile elitelor evreiești în conspirațiile mondiale. Cel puțin în Occident, indiferent de țară, sunt sigur că nu este vorba despre ura necondiționată față de acest popor sau de probleme religioase. În Orient însă cred că ura vizează predilect atât țara, cât și națiunea, etnia sau religia evreiască… Orientalii invocă atât chestiunile istorice, cât și influența mare pe care o au evreii la luarea deciziilor pe mapamond. Un autor evreu, de pe contributors, se plângea amicului său că: „Antisemitismul e ca ploaia. A devenit aproape un fenomen natural care nu poate fi evitat”… E dureros, e incredibilă constatarea dumnealui. Mă întreb cum ar fi privit un evreu dacă ar pleca în altă țară, schimbându-și numele, și nespunând că este evreu… ?! Într-o fotografie personală, realizată la Salonta, soarele s-a jucat cu camera de fotografiat, lăsând loc mijirii speranței chiar în fața statuii holocaustului. ”Să nu ucizi” este o poruncă divină… În acest moment de cumpănă îmi vin în minte versurile de elegie ale lui Callinos ( sec. VII î.e.n. ) care îndeamnă la lepădarea nepăsării și a delăsării: ” Cât veți sta în nepăsare? Când se va trezi flăcăi,/ Vitejia-n pieptul vostru? De vecini nu vi-e rușine,/ De trăiți în lenevie și vă-nchipuiți că-i pace/ Când în juru-ne pământul tot cuprins e de război?/ a cimerilor urdie crunt spre noi se năpustește…/ Chiar de-ar fi să mori, aruncă lancea cu înverșunare/ Căci e cinste și se cade pentru un bărbat să lupte/ Cu dușmanii pentru țară și copii, pentru nevasta/ Legiuită. Moartea-ți vine când de soartă e ursită”.

În câteva zile am fost și pe la oraș ( Oradea și Salonta ), am ieșit și prin localitatea natală și m-am bucurat că spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins zonele ei centrale, cu steluțe și brăduți artificiali luminați electric… La Salonta am vizitat Turnul Ciunt, un turn medieval de o importanță majoră pentru oraș în epocă. De data aceasta am vizitat și interiorul acestuia și m-am bucurat că a fost modern amenajat.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

iartă-mă, Doamne !

iartă-mă, Doamne, că am greșit

și mă căiesc a câta oară … !

mă simt sărac și părăsit,

iartă-mă, Doamne, că am greșit … !

e stins opaițul, a răsărit

teribila lună de pară,

iartă-mă, Doamne, că am greșit

și mă căiesc a câta oară … !

Vă doresc Sărbători de Iarnă divine, parcurse cu bucurie, cu sănătate și cu speranță … !

”Tărâm cu taine”, ”una suta lei”, ”Nobel pentru Literatură 2023” și ”Shalom aleichem?!” … !

Zile ale unui final de Octombrie 2023 puțin însorite, destul de mohorâte, în ton cu specificul toamnei care avansează implacabil, și un început de Noiembrie 2023 presărat cu stropi răzleți de ploaie și animat de frunze arămii sau galbene și lipsite de putere, căzute în devălmășie și purtate de vântul destul de călduț deocamdată… Sfârșitul unui ciclu vegetal este observabil în tot și în toate, toamna își are totuși tainele și farmecul ei și a prilejuit numeroase descrieri și nostalgii. Am mai făcut puțină curățenie prin grădină și câte o mică inspecție generală mai mult pentru recreere. Oamenii încearcă să se pregătească cât mai bine pentru anotimpul rece și pentru posibilele momente de impas cauzate de lunile mai puțin darnice din punctul de vedere al temperaturilor care urmează. Cei mai neatenți și care uită să mai pună un pulovăr riscă să se aleagă cu frisoane și răceli… În ciuda greutăților și a prețurilor urcate în stratosferă, oamenii speră într-un final de an benefic, în sărbători de iarnă petrecute în pace, într-un an viitor mai bun decât cel precedent…

Am ieșit săptămânal și pe la oraș, dar fără prea mare tragere de inimă… Constatam că ”una suta lei” are o valoare de doar jumătate în cel mai fericit caz, iar percepția mea privind evoluția urbanistică în plan general este departe de a mă satisface. Am participat un pic chiar și la manisfestările zilei orașului Oradea la 12 octombrie. Sunt destul de nemulțumit și, în ciuda unor realizări minime de imagine, nici țara noastră, nici țările din jur, nu au reușit să implementeze ceva epocal. O stare de neputință și de tergiversare continuă poate fi observată în întreg spațiul european. Doar ofertele turistice mai încearcă să revitalizeze și să îndemne la reflectarea la beneficiile vizitării unor obiective turistice și simboluri europene sau naționale…

Într-un mediu mediatic dominat în ultimii ani de cuvântul ”război”, cu un conflict construit parcă pentru a nu avea nicio soluție acceptabilă pentru părți, apariția unui nou conflict militar într-o zonă cu vechi rezonanțe religioase și cu o tradiție conflictuală milenară, a umplut paharul răbdării și a dus la exasperare multe spirite sensibile din lumea occidentală. Israel, un stat democratic de tip occidental din Orientul Apropiat, luptă acum pentru a-și asigura liniștea cetățenilor săi, iar războiul riscă să se extindă prin atragerea altor forțe și state inamice israelienilor. Evident, nu există un stat perfect, deci nici Israel nu este un stat democratic perfect, dar este un reper din foarte multe puncte de vedere pentru întreaga lume asiatică și uneori chiar pentru Occident. Dacă nu credem în el, cuvântul ”shalom”, ”peace”, ”pace”, ”mir” poate rămâne doar un vis îndepărtat sau un concept lipsit de conținut. Oferind prioritate resentimentelor față de evrei ( nici măcar antisemitism nu putem spune acum pentru că și arabii fac parte din familia semită ), lumea musulmană, reprezentată majoritar de arabi, nu va face decât să se autoflageleze și să amâne fără termen propria ”primăvară” culturală, socială, științifică, propria evoluție spirituală și intelectuală. Cred că pierderile pe termen lung pot fi considerabile de ambele părți și cu implicații internaționale majore. Cu îndurerare am putut auzi pe premierul israelian spunând, făcând referire la Eclesiast, că ”există un timp pentru pace și un timp pentru război”, iar acum, spunea el, ”e timpul pentru război”… Subscriu unei afirmații a Papei Ioan Paul al II-lea care spunea că ”nu există război sfânt, ci doar pacea e sfântă”… În ”Fericirile” Noului Testament se afirmă cu atâta înțelepciune: ” Fericiți făcătorii de pace, că aceia Fiii lui Dumnezeu se vor chema”…

Mărturisesc că am așteptat cu mult interes nominalizarea câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură în 2023 și am înțeles că au existat scriitori și critici literari care au riscat un pariu pronunțând numele favoritului înaintea nominalizării oficiale. E uneori o chestiune de stil, de gust, o premoniție poate… Renumitul autor norvegian Jon Fosse a fost distins de Academia Suedeză pentru vastitatea operei sale ( piese de teatru, proză, romane, poezie, eseu, cărți pentru copii ), „pentru piesele și proza sa inovatoare care dau glas celor nespuse”… Am citit din scriitorul norvegian foarte puțin, spre rușinea mea, dar vrea să citesc mai mult de acum înainte. Anterior, am citit ceva din Knut Hamsun care a influențat literatura europeană, dar am fost dezamăgit deoarece se spune că a fost influențat de ideologia nazistă… În ton cu marile descoperiri și revelații literare, citeam din presa internațională că sute de volume în limba greacă și latină carbonizate la Herculaneum într-o bibliotecă, în urma erupției Vezuviului din 79 e.n., vor putea fi descifrate cu ajutorul inteligenței artificiale, a algoritmilor, printr-o metodă inedită prin care AI poate surprinde ductul literelor în cenușa solidificată la dimensiuni care coboară la ordinul micronilor… Imaginați-vă astfel că sute de lucrări, pierdute altfel pe vecie, vor putea fi salvate și citite în toate limbile pământului. Autori celebri, cunoștințe milenare vor putea fi puse pe suport modern pentru a fi citite cu o precizie și autenticitate garantate. Mi se pare fabulos și absolut inedit… Astfel, versuri splendide precum cele ale lui Pindar vor putea fi cunoscute contemporanilor:” Lyră de aur, tovarășă deopotrivă/ A lui Apolo și-a Muzelor cu oacheșe bucle,/ La glasul tău pasu-ncadențat al horei deschide serbarea/ Iar cântăreții ascultă de semnele tale,/ Când răsunând, tu îți picuri primele note/ Călăuzind cu preludiul tău mișcările horei,/ Tu stingi chiar zigzagul de veșnică pară din trăznet,/ Și pe sceptrul lui Zeus ațipești pe vultur, pe stăpânul/ Păsărilor, ce adoarme lăsând să atârne de-o parte și de-alta/ Iuțile sale aripi”…

Dorința mea de a-mi activa și ratingul la șah clasic m-a convins că trebuie să particip la concursul de șah clasic din localitatea bihoreană Diosig. Concursul mi-a priit și cu un pic mai multă concentrare aș fi putut scoate un rezultat mai bun. Cert e că la o durată mai mare de timp, am observat că joc mai atent, mai responsabil… În fine, s-au concretizat doar 3,5 puncte din 7 runde și aștept de luna viitoare să văd cam pe unde este elo-ul meu actualizat la FIDE… Am avut ocazia să vizitez în localitatea Diosig bisericile locale ( reformată, catolică, baptistă ), castelul Zichy care ne-a fost prezentat de un ghid local. Felicit organizatorii pentru primire și pentru ospitalitate ( au asigurat o masă pe zi, apă, băuturi calde ).

Aș dori să închei cu un haiku personal:

tărâm cu taine –

chihlimbar de cleștar rupt

din miez de soare…

Vă doresc o lună Noiembrie 2023 inspiratoare, magnifică și profitabilă … !

Note autumnale, ”quo vadis”, economia?!, ”binele suprem și desăvârșirea”, ”caracterul e erou” … !

Un final de Septembrie 2023 când mai luminat de razele discrete ale soarelui, când mai mohorât, și un început de Octombrie 2023 dominat de aceleași note autumnale… Adierile lui Eol au fost mângâietoare și plăcute, iar marea vegetație a început ușor-ușor să pălească tot mai evident. În grădină am început curățenia de toamnă, iar fructele și legumele au fost deja culese în marea lor majoritate. Nu am rezistat și am început câteva borcane cu zacuscă din cea făcută de mama, iar sucul de roșii de casă îmi însoțește pastele și porțiile de bulgur… Am cules strugurii mai repede din cauza graurilor și a viespilor și vom avea puțin must și vin pentru ciocnit un păhărel de sărbători, inclusiv din cel de viță nobilă… În rest, grijile sunt la cote destul de înalte din cauza economiilor tot mai reduse…

Nu este pentru prima dată când remarc că sud-estul Europei centrale și sud-estul european ( Balcanii ), inclusiv România deci, cunosc experiențe nedorite, nemeritate și traumatizante sub toate aspectele ( social, politic, economic )… Sub presiunea unor factori negativi internaționali sau învecinați, aceste regiuni au cunoscut transformări, tranziții și involuții care le-au afectat dezvoltarea firească și armonioasă. Cea mai insuportabilă contraperformanță de acum este cea de ordin economic care obligă la împrumutarea la dobânzi mari în majoritate doar pentru consum… Cred că nu este simplu, nici confortabil pentru cei din domeniul economic și al afacerilor, și mai cred că cei de-alde Tache, Ianche și Cadâr trebuie să discute intens. Mi-e frică de plafonarea economiilor naționale europene, în special cele de rang secund, de impasul mediului de afaceri, de înțepenirea investițiilor străine, în special în România, având la bază instabilitatea creată de confruntarea armată din Ucraina… În contextul împrumuturilor fără precedent contractate de România și a anului electoral de excepție de anul viitor, cred că există numeroase pericole care ne pot face pe toți mult mai vulnerabili. Un ”quo vadis” neliniștitor și perpetuu ne încorsetează zilnic în acest context al probabilităților nefaste în care unii concetățeni accelerează pe suprafața improprie, umedă și plină de neprevăzut… Aș evidenția câteva rânduri din Xenofon, în care Socrate îl întreabă pe Critobul: ” – Spune-mi, economia presupune anumite cunoștințe, precum cele medicale, ale fierarului sau ale dulgherului? – Da, așa cred, răspunse Critobul. – Așa cum este cazul cu meseriile numite mai sus, putem oare să determinăm și cu ce se ocupă economia? – Firește. Socot că un om econom e acela care-și gospodărește bine casa și avuția personală”…

Am bifat prezența la un eveniment din galeria conferințelor organizate de Muzeul Țării Crișurilor. Înaltul oaspete a fost de data aceasta din străinătate, un cercetător care a urmărit evoluția României în secolele XX – XXI și cunoaște surprinzător de bine poporul român… Denis Deletant a susținut, într-o limbă română impecabilă, o conferință în care a propus un punct de vedere echilibrat și obiectiv referitor la metamorfozele pe care țara noastră a fost nevoită să le suporte, ca un dat istoric, uneori ca un blestem de vrăjitoare… Am crezut inițial că personalitatea de origine britanică va susține speech-ul său în limba engleză, cu traducerea unui secondant eventual, dar nu a fost cazul. Cunoștințele sale despre români au atins domeniile educație, sociologie, politică, cultură, etc. Dincolo de analiza deosebit de complexă și de pertinentă, o adevărată radiografie nepărtinitoare a societății mioritice, m-a surprins faptul că alături de înaltele personalități ale României pe care le-a contactat ( Ana Blandiana, familia regală, etc.), Denis Deletant a luat contact și cu … ”bulibașa” din Bolintin Vale ( parcă, dacă am reținut bine ). Am zâmbit, dar mărturisesc că am fost impresionat pentru că e posibil ca mulți români nici măcar să nu cunoască termenul…

La o vârstă respectabilă, înaltul invitat este însoțit de o luciditate incredibilă și de o prospețime și un rafinament al observațiilor detaliate cu un talent oratoric înnăscut. Subscriu observațiilor dumnealui potrivit cărora România este bulversată și măcinată de corupție, că Silviu Brucan a fost optimist când a spus că avem nevoie de minim douăzeci de ani pentru a deprinde democrația, deși eu am fost mai optimist atunci. Aș mai adăuga doar că viața politică românească nu are încă carte de identitate, că doar un partid are o afiliere europeană, că ne zbatem cu mediul de afaceri între anonimat și penumbrele minimei recunoașteri. Dacă vom continua pe acest traseu, poporul român va deveni în cel mai fericit caz un conglomerat caracterizat de kitsch lasciv de tip occidental, fără conștiință și identitate, ne va caracteriza oportunismul și acel ”scapă cine poate”, iar apartenența noastră la NATO și EU sau moneda relativ stabilă vor fi năpădite de toate buruienile posibile. Paradoxul este că am putea discuta de disidenți în epoca post-comunistă, iar cercetătorul britanic cita pe Blaise Pascal care remarcă ( raționalist… ) faptul că ”inima are propriile rațiuni pe care rațiunea nu le cunoaște”… Aristotel se întreba și medita astfel: ” care este deci ”binele” în fiecare artă? [ … ] În medicină, acest lucru este sănătatea, în arta militară, victoria, în arhitectură, clădirea, în celelalte arte,altceva, iar în orice acțiune sau alegere voluntară, acest lucru este ”scopul”. Căci toată lumea trece la fapte numai de dragul unui scop urmărit. Așadar, dacă admitem că există un scop, indiferent care pentru orice acțiune posibilă, tocmai acest scop va fi binele suprem. [ … ] nu e mai puțin adevărat că toate scopurile par a fi departe de a fi perfecte, dar binele suprem constituie întrucâtva desăvârșirea”…

Participarea la memorialul de șah bihorean nu mi-a adus mai multe victorii decât în anii anteriori și am rămas puțin dezamăgit, deși cred că vinovata principală a fost de data aceasta dispoziția mea mai precară. Visez la un joc mai bine organizat și armonios și mi se întâmplă să-l practic și chiar să realizez un joc creativ, dar de data aceasta singura realizare a fost victoria cu un junior din Ungaria cu rating mediu ( 1550 elo ).

Bucuria mea a fost la cote ridicate deoarece am putut urmări în direct transmisiunea NASA care a urmărit aterizarea capsulei cu mostre din asteroidul Bennu. Momentul poate fi considerat unul epocal deoarece este primul eșantion de origine cosmică recoltat de umanitate și adus în condiții de siguranță pe Terra pentru a fi studiat. Recunosc că am fost impresionat și că am urmărit cu emoție transmisiunea care a evidențiat și echipele implicate în derularea operațiunii. Cred că este ”un pas/hop mic pentru… capsulă, dar un pas mare pentru omenire”… Personal, aștept ”un cer și un pământ nou” din punct de vedere cultural-științific, o lume mai bună și mai pură…

Mă declar îndurerat pentru că războiul din Ucraina nu are nicio soluție și nici o luminiță la capătul tunelului deocamdată. Incendii și inundații în Grecia, Italia, Spania, la New-York sau Canada ne lasă înmărmuriți, provocările internaționale ne asigură oarecum că nu suntem cei mai nefericiți.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

”trinom: inteligență-caracter-imaginație

inteligența e tezaur,

iar caracterul e erou…

chiar de e înger sau balaur,

inteligența e tezaur…

pe nimbul foilor de laur

imaginația-i halou;

inteligența e tezaur,

iar caracterul e erou…”

Vă doresc o lună Octombrie 2023 plăcută, inspiratoare și benefică … !

”Capitala Culturală Europeană”, ”calea spre Virtute”, ”plai gălbenit”, pepitele din spațiu … !

Un final de August 2023 relativ obișnuit, dar dominat de razele dogoritoare și dojenitoare ale Soarelui, aproape fără precedent, aș spune, și un început de Septembrie 2023 în care ploile au adus o răcorire mult așteptată, dar, pe alocuri, și regretatele evenimente meteorologice ( furtuni, inundații )… Am mai dereticit câte ceva prin grădină și am cules primii struguri copți pentru a nu-i lăsa pradă graurilor care dau atacul în fiecare moment favorabil, mai ales dimineața… Septembrie este luna mea de naștere și, deși nu prea sunt cu zodiacul, știu că zodia Fecioară cuprinde această perioadă din an. Mă gândeam doar că împlinirea a șase anișori la 10 septembrie, în urmă acum cu exact patru decenii, mi-a permis să merg mai repede în clasa întâi și îmi amintesc cât de bucuros am fost că nu mai trebuie să aștept încă un an…

Toamna calendaristică a început, dar nu înainte de a evidenția la finalul sezonului estival, la 31 August, Ziua Limbii Române… În mijlocul atâtor probleme cotidiene, de anvergură națională sau internațională, și a costurilor zilnice tot mai mari, cine mai are timp să reflecteze la limba noastră, ”un șirag de piatră rară”? Am întrebat mai mulți străini cum li se pare limba română, iar toți au răspuns că li se pare interesantă și că sunt bucuroși că au descoperit-o… Cred că în limba română împrumuturile de cuvinte sunt destul de multe, dar asta nu face această limba neo-romanică din sud-estul Europei să fie mai puțin autentică. De fapt, lingviștii doar pot explica cum ființează atât de natural și filiera pe care au pătruns cuvintele perfect și super, spre exemplu, în limba română… Din engleză, din franceză, din latină, sau din latină via medievală/modernă/contemporană a primelor două?

Mi-am dorit încă de la începutul anului să vizitez Timișoara pentru ambițiosul program oraș capitală culturală europeană… Ei bine, între 11-13 august am poposit la Timișoara și am vizitat în special partea centrală a orașului, al cărei istoric îl cunoșteam, dar nu o văzusem în detaliu înainte… Trebuie să mărturisesc că n-am fost în Timișoara decât de câteva ori până acum, deși am avut câteva rude stabilite în Banat, iar bunicii mamei au fost refugiați în orașul de pe Bega în timpul celui de-al doilea război mondial… Am vizitat orașul capitală culturală europeană în week-end-ul de dinaintea Sfintei Mării și am reușit să realizez și un colaj cu principalele lăcașe bisericești ale orașului ( catedrala ortodoxă, catedrala romano-catolică, biserica reformată, sinagoga… ). Regretul personal a fost că am ratat conferințele lunii aprilie, dar acum am surprins expozițiile existente în oraș, iar zona centrală mi s-a părut destul de vastă și de interesantă…

Muzeul de Artă, Bastionul Maria Teresa, Castelul Huniade, primăria orașului și vaporașele de pe Bega mi s-au revelat rând pe rând și m-au convins că experiența a meritat pe deplin… Muzeul Popa Popa s, pepiniera de 1306 plante pentru Timișoara din centru, mesajul plăcuței de la operă dedicat memoriei evenimentelor din decembrie 1989, au fost în măsură să mă impresioneze… Am intrat în două librării ( Librarium și Cărturești ), iar din prima am ales un suvenir cu ilustrate ale clădirilor istorice ale orașului, în limba engleză, care s-a dovedit mai scump decât o carte… Capitala Banatului a fost greu încercată de-a lungul timpului, dar a supraviețuit onorabil și a renăscut în felul propriu de fiecare dată, revelând după secolul XVIII anvergura sa cosmopolită și occidentală. În contemporaneitate, Timișoara reprezintă un simbol al libertății noastre și orașul are o universitate de renume în Europa Centrală și de sud-est. Am vizitat și expoziția SciArt…

M-am cazat într-o garsonieră foarte aproape de Bega, aleasă de către mine atât pentru locația ei, cât și pentru numele sugestiv al proprietății – Stay in Timisoara – și în ultima seară a sejurului am plecat la un film proiectat în aer liber la Iulius Gardens, parte a Iulius Mall… Am fost bucuros că m-am putut încadra într-un buget destul de modest care mi-a permis totuși să fac câteva cumpărături la Profi și să ies în oraș dimineața și seara pentru a mă destinde un pic la un juice și la un capucino… După 10 a.m. a trebuit să mă grăbesc pentru a vizita ceea ce mi-am propus. În dimineața de sâmbătă spre duminică, trenul mă aștepta la ora 04.25 să mă întorc acasă în Bihor… Am salutat Mica Vienă a Banatului și îi urez să-și respecte și să-și protejeze adevăratele valori…

Nu m-am mulțumit doar cu atât și într-una dintre zilele următoare am participat la Oradea la un eveniment, dintre cele multe, pe care le-a propus Muzeul Țării Crișurilor. Rectorul universității UBB din Cluj-Napoca, psihologul Daniel David, a opinat într-o conferință în aer liber, de tip aproape colocvial, aș spune, fiind secondat de către directorul instituției bihorene care a moderat evenimentul… Rectorul clujean a vorbit despre funcțiile și apanajele pe care trebuie să le posede un muzeu modern pentru a fi util și atrăgător societății, dar și despre societate în general și despre posibilele efecte psiho-sociale ale manifestărilor culturale. A încercat să stabilească o puncte între trecut, prezent și viitor militând pentru o colaborare în plan științific a științelor socio-umane. Renumitul psiholog observa că psihologia și sociologia interferează atât cu istoria și filosofia, dar și cu statisticile, matematica și informatica… El considera că momentul actual traversat de societatea românească este deosebit de greu chiar dacă ne găsim la peste trei decenii de la decizia luată… În ciuda profilului psihologic mai exotic, mai balcanic al românului, psihologul clujean s-a declarat convins că românul va deveni curând un bun european și că deja este un occidental…

Nivelul discursului a fost de înaltă ținută, într-o frumoasă zi de vară, iar trimiterile au avut raportări la filosofi, istorici și psihologi occidentali. Aș mai spune doar că într-o societate e nevoie de repere și modelele oferite tinerilor nu trebuie să fie neapărat oamenii potenți financiar sau personalitățile care au reușit într-un domeniu ( la stat sau privat ), ci mai ales cei care cred în valoarea metafizică a creației lor fără a urmări în mod direct foloase materiale și financiare. Altfel, oricare societate nu va crea decât modele sociale în care într-un mod mecanic indivizii vor încerca să se elimine unii pe alții din pozițiile superioare folosindu-se de criterii juste sau apelând la mijloace injuste, dar fiind lipsiți de o conștiință de sine, civilizațională sau cosmică. Știu că poate părea hiper-pretențios ceea ce am spus în acest moment al societății noastre, dar scopul României nu trebuie să fie acela de a crea joburi pe viață și bine plătite unor cetățeni care nu pot oferi nimic în plan internațional. Aș evidenția câteva versuri ale lui Hesiod din Munci și zile: ” Ticăloșia e lesne s-o capeți… și chiar cu grămada,/ Căci locuiește aproape și locul spre dânsa e neted./ Însă-naintea virtuții amarnica trudă au pus-o/ Nemuritorii. Cărarea-nspre ea la-nceput e lungă,/ Aspră și anevoioasă. Dar când vei ajunge la culme/ Ea e ușoară apoi, măcar că fu grea mai-nainte./ Cel mai isteț e acela ce-n mintea-i le cugetă toate/ Și se gândește din vreme la bun sfârșit să le ducă./ E de ispravă și-acela ce-ascultă de sfatul cuminte./ Însă acel ce nici singur nu cugetă, nici nu ascultă/ Sfatul venit de la altul, e un om de nimica”…

Cu mintea fiind dincolo de văzduhul cerului, având convingerea că există multe lucruri care sunt posibile deși le considerăm imposibile, am aflat de ambițioasele căutări ale renumitului om de știință Avi Loeb care susține că extratereștrii există și că el ar fi în posesia unor pepite de origine interstelară care ar fi aparținul unui artefact spațial, cel mai probabil o sondă spațială… M-ar bucura enorm dacă totul ar fi demonstrat și favorabil teoriei existenței și abundenței vieții în univers. Fără a fi cârcotaș, am câteva îndoieli: șansa ca un astfel de obiect să cadă exact pe Terra după o călătorie de milioane de ani e extrem de mică, iar astfel de sonde conțin și cutiuțe cu mesaje a căror posibilă existență nu a fost nici măcar pomenită de către căutători… În rest, sunt deosebit de favorabil ideilor din acest domeniu și sunt aproape convins că deja umanitatea a fost contactată și Terra a fost survolată de pionieri extratereștri…

Cu toate acestea, în chiar ziua de 1 septembrie am avut motive mult mai imediate de preocupare și de îngrijorare: trenul de navetiști Arad – Oradea, cu care circul din când în când, a ars ca o torță… Am reușit să ies din garnitură împreună cu toți ceilalți pasageri și să abandonez artefactul, feroviar de data aceasta, realizat în 1939 la uzinele Malaxa…

Aș dori să închei un haiku personal:

a venit toamna…

plai gălbenit, rândunici

gata să zboare…

Vă doresc o lună Septembrie 2023 superbă, plină de roadele toamnei și inspiratoare … !

”Muze în lacrimi?!”, ”omul și natura”, Medieval Festival, ”despre dărnicie” … !

Zile ale unui final de Iulie 2023 canicular, întrerupte din când în când de ploi mult așteptate, dar care au adus furtuni și pagube uneori, și un început de August 2023 în care privim atât spre vară, cât și spre toamnă, punându-ne speranțe nenumărate în panere, alături de fructe și legume. Mama a făcut deja prima porție de suc de roșii din plantele din grădină, iar din perele scuturate prematur de vânt a reușit să facă compot. Nu vom avea prune în acest an, dar avem corcodușe. În rest, ne bucurăm de liniște și pace, chiar dacă ar fi numeroase nemulțumiri de adăugat…

Schimbările climatice sunt tot mai evidente la nivel internațional, iar semnalele de alarmă au fost lansate de peste tot. Ecosistemul planetar este agresat și deocamdată nu se găsesc soluțiile complete, iar efectele sunt și vor deveni extreme și violente pe alocuri ( deșertificări, furtuni, taifunuri, uragane… ). Subiectul a devenit foarte important și a obligat autoritățile mondiale să-l declare unul de amenințare majoră la adresa umanității. În ciuda poziției oficiale a tuturor statelor și a unor eforturi considerabile de a obține energie verde, poluarea este la cote alarmante la nivel planetar, provocând topirea ghețarilor și creșterea temperaturilor la valori care constituie un pericol fără precedent pentru toți. Majoritatea specialiștilor de mediu cred că foarte curând vom putea discuta de un număr important de migranți climatici… Personal, sunt exasperat când mă gândesc că fiecare literă scrisă este făcută posibilă prin intermediul unei arderi generatoare de fum, că fiecare pagină printată e mânjită din fașă cu funingine… Oare când vom reuși să luăm energia de la steaua noastră direct din fața ei așa cum fac cumpărătorul și vânzătorul în piață sau așa cum ia un copil un fruct din pom ? Este foarte greu de apreciat când va lua sfârșit această fază a monștrilor de fum aruncați în atmosferă și dacă vom reuși să-i ștergem vreodată așa cum șterge un copil cu radiera acolo unde a greșit… Efectele negative ale poluării par a fi deosebit de nocive pentru un timp îndelungat sau chiar pentru totdeauna… Celebrul Mark Twain spunea: ” Clima este ceea ce așteptăm. Vremea e ceea ce primim”…

Evenimentele s-au succedat peste tot cu intensitate, iar oferta a copleșit publicul, în opinia mea. Mi-am propus să particip foarte rar, dar mărturisesc că uneori îmi doresc să iau parte la un eveniment interesant, la o conferință inedită, la o piesă de teatru sau la un concert. Din păcate, la teatru n-am fost de multă vreme, iar la concerte nu prea ies deoarece nu-mi place înghesuiala și le pot urmări și din înregistrările postate pe internet… La Oradea am vizitat cetatea medievală într-una dintre zilele Medieval Festival, un festival renumit și care a propus activități interesante și concursuri inspirate din lumea medievală. Turnirul cu lance solidă și-a desemnat campionul mondial, un veteran al armatei franceze. Eu n-am stat decât o oră pe acolo, în orele dimineții când activitățile nu erau începute, dar am văzut vizitatori din țară și din străinătate. Cetatea Oradea a reînviat pentru o clipă, iar eu am putut visa la cavaleri, la domnițe și la mușchetari a la D Artagnan… Orașul de pe Crișul Repede arată splendid în unele zone, dar lasă mult de dorit în zonele în care se lucrează și sunt deschise șantiere. M-am hidratat corespunzător și am sorbit câte un capucino în zonele centrale, încercând să-mi trimit grijile departe de economiile mele tot mai subțiri. Și ce ar fi mai potrivit pentru a reflecta la epoca medievală bihoreană decât un sonet shakespearian ( Sonetul XXI, W. Shakespeare): ”Eu n-aș putea să-mi fac muza să plângă/ Pe versuri smăcuite-n chip frivol,/ Să-ți fac un chip cioplit din cer și undă,/ Făptura să ți-o cânt în mi bemol;/ Eu nu-ndrăznesc să te cunun cu luna,/ Să te-nrudesc cu soarele și marea,/ Din flori de-april să-ți împletesc cununa,/ Și să-ți aștern sub tălpi imensă, zarea;/ Căci te iubesc cu-adevărat și pur,/ Cu dragoste maternă, ne-ngrădită/ Și niciun vers suflat cu praf de aur/ Nu-i poate fi dublură în oglindă./ Prefer să tac decât să scriu vreun rând/ Despre ce simt și n-am de gând să vând”…

În localitatea natală, după mai mulți ani, s-a sărbătorit ”zilele comunei” mai mult formal decât cu fast… Cu toate acestea, o trupă de teatru orădeană pentru copii a jubilat pe scena căminului cultural bucurându-i pe cei mici, formații de muzică populară au evoluat în fața primăriei și la final un foc de artificii a tins în noapte către stele… M-am destins și eu un pic pe acolo, preț de câteva ore în ceasurile serii.

Vremurile sunt înaintate, din punctul meu de vedere, iar eu sunt dezamăgit că nu avem parte de evoluții epocale. Nu mai e loc de tergiversări și nici de mediocritate… Europa este încercată sub toate aspectele, iar în apropiere un conflict incredibil ne obligă să rostim zilnic cuvântul război. Exilul meu pe această planetă, deosebit de frumoasă altfel, este împletit cu spinii indiferenței generale și ai neîmplinirii. Mă întreb cum vor putea erupe artele, literatura și științele fără o viziune globală… Am irosit cu toții foarte mult timp și foarte multe resurse. Întrebat de Socrate despre bătaia de cap pe care i-o dă sporirea averii sale, Ischomah a răspuns cu înțelepciunea pe care ar trebui să o aibă și magnații timpurilor noastre: ” Dacă mă întrebi, îți răspund că așa e, întocmai așa, dar cred că e și plăcut să-i onorezi pe zei cu dărnicie, să-i ajuți pe prieteni la nevoie și să răspunzi după puterile tale bănești, cerințelor colectivității”…

Nu a trecut neobservată nici filipica lui G. Liiceanu la adresa academicianului C. Bălăceanu-Stolnici, potrivit căreia anvergura internațională impresionantă a marelui intelectual român de mare viță boierească este însoțită de aura de colaborator al Securității sub prenumele de ”Laurențiu”… Împlinirea a 100 de ani de către renumitul academician a fost umbrită puternic de o personalitate de prim rang a literaturii române care propune o altă scară de valori dominată de disidența românească… Dacă este veritabil tot ceea ce menționează renumitul gânditor G. Liiceanu, statuia metafizică a marelui neurolog este serios afectată. Evident, ar cădea un mit, dar am cunoaște adevărul… Cred însă că totul putea fi prezentat și demonstrat înaintea ceasului aniversar. În rest, din partea mea, tuturor, multă sănătate și zile senine… Reflectând la tinerețe și bătrânețe, aș remarca Fragmentul 5 al poetului Mimnerm ( sec. VII î.e.n. ): ” Da, tinerețea-i de preț, dar e așa scurtă: un vis !/ Iat-o aici, cum atârnă-n risipă la creștetul vostru,/ Grea, bătrânețea cea hâd pecetluită de ani,/ Respingătoare-n osânda-i, ea scbimbă pe oameni de-a-ntregul/ Și vătămându-i, le ia ochii și mintea la toți”…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

binele și răul

ziua este zâna bună

noaptea este vrăjitoare,

vreau să mă scald în lumină –

ziua este zâna bună…

rău cu rău vioi se-adună

în alai de rozătoare,

ziua este zâna bună,

noaptea este vrăjitoare…

Vă doresc o lună August 2023 senină, benefică și profitabilă … !

Florile creației, ”glasuri, glasuri…”, ”Binomul” lui Euclid, ”online world chess champions” … !

Un final de Iunie 2023 învăluit cu temperaturile destul de ridicate și cu ploile care în unele regiuni au provocat deja pagube, și un debut de Iulie 2023 în care vara și-a intrat definitiv în drepturi, iar sezonul estival este la cote maxime. Din fericire, pe la noi, în zona de câmpie, ploile nu au dăunat, iar eu am putut culege zmeură, căpșuni, vișine și castraveți, prima legumă din grădină… Roșiile și ardeii mamei arată destul de bine și mă bucur că străduințele și minimele mele cunoștințe de mic grădinar dau rezultate bunicele. Verdele după care tânjim este în maxima sa expansiune, iar în momentele matinale sau de asfințit, miresmele de o prospețime și o intensitate aproape ireală pot fi surprinse și pot trimite într-o stare de beatitudine…

Una dintre primele zile ale lunii trecute a rezervat celor din nord-vestul României o experiență pe care marea majoritate nu a mai avut-o. Un cutremur, nu prea mare, de scurtă durată. În localitatea natală l-am resimțit printr-o scurtă zdruncinătură, de mică intensitate, fără a lasă pagube, dar suficient pentru a observa că s-a întâmplat ceva pentru o secundă sau două… Apoi am aflat din mass-media că această mișcare din profunzime a fost un pic mai rebelă în sud-vest, unde a făcut și ceva pagube materiale… Nu cred că va mai exista prin părțile noastre curând așa ceva, dar experiența merită adnotată undeva, nu?

Vara ne vrăjește cu insistență și invită la trăirea fiecărei clipe cu maximă intensitate… Buzunarele mele nu sunt însă suficient de pline pe măsura dorințelor și planurilor. Sunt mai degrabă în zona austerității, deși multe din inițiativele mele ar merita să monetizeze pentru binele comunitar… Evit să mă lamentez, deși nu e simplu, dar mă gândesc, în același timp, că există oameni și mai năpăstuiți și mai greu încercați decât mine. Sărbătoarea de Sânzâiene a fost una specială, iar în Duminica de Sânzâiene, episcopul Sofronie Drincec s-a aflat la biserica din localitatea natală Cefa.

Din nefericire, sezonul estival pare a lua mințile multor contemporani, problemele se amplifică, iar răfuielile par a se intensifica peste tot pe mapamond. Războiul din Ucraina nu pare a avea nicio soluție și răpește zilnic vieți nevinovate, iar multe nemulțumiri ale unei populații frustrate în țările vestice răbufnesc. Se protestează și se devastează zilnic uneori străzi centrale ale orașelor. Extremismul este în creștere, iar originea lui trebuie analizată mai bine. Cel mai recent, Franța s-a confruntat cu o problemă majoră de acest gen și totul pare a fi fără precedent de la căderea Bastiliei. Nu cred că astfel de inițiative pot avea succes, ele pot fi încurajate politic de către cineva, dar are cu adevărat de suferit populația pașnică, care solicită un mediu comunitar demn de secolul XXI, liniște și siguranță atunci când dorește să se plimbe nestingherită într-o țară civilizată…

Iar dacă, până acum câteva zile, România părea a fi o țară sigură din acest punct de vedere, vedem că violența crește considerabil în plan comunitar ( a se vedea crimele cu arme albe de la Timișoara și Craiova )… Cel mai dureros este faptul că, în urma unor manifestări de acest gen, spațiul occidental, renumit pentru cea mai mare deschidere pentru înclinațiile domestice și creative în întreaga lume și din toate timpurile, este cel puțin cu coroana șifonată și pot fi lansate ipoteze și speculații malițioase și grăbite privind perfecțiunea și corectitudinea sa… Și cu toate nedumeririle, simplul fapt că un grup poate manifesta în acest fel fără a fi ucis sau fără a dispărea definitiv ( cu date personale cu tot ) revelează că o cultură democratică, chiar dacă deficitară, tronează în lumea occidentală… Bulversat, nu îți mai rămâne, pentru a-ți reveni, decât să reciți versurile lui Rainer Maria Rilke: ” Glasuri, glasuri. Ascultă, inimă a mea, cum numai sfinții odinioară/ știau să asculte: așa încât uriașa chemare/ să-i înalțe de la pământ; iar ei să îngenuncheze din nou,/ fără măcar să bage de seamă ce li s-a întâmplat. Așa ascultau,/ Nu că ai putea suporta în urechi glasul Divinității, nici pe departe./ Dar ascultă măcar zvonul care se iscă necontenit din tăcere.”

Nu mi-am dorit să fiu celebru vreodată doar de dragul celebrității, dar mi-am dorit să fiu cunoscut așa cum sunt cu adevărat și să am un nume, cât de mic, pus fie și numai pe o carte… Simt astfel că exist și sunt convins că dincolo de talent, pot apărea progrese și chiar evoluții care pot conduce spre excelență doar din pasiuni sau hobby-uri. Joc șah din pasiune încă din primii ani de gimnaziu, dar n-am urmărit performanța. Recent însă, marea surpriză a venit din partea echipei de șah online a României care a devenit campioană mondială la șah online. În calitate de membru al ei, cu peste douăzeci de puncte aduse ehipei, am devenit și eu unul dintre campionii care a produs această frumoasă poveste… Sentimentul este plăcut și merită sărbătorit cu bunădispoziție și optimism. Am primit și diploma electronică din partea adminilor echipei care poate fi imprimată. Cum, necum, sunt unul dintre primii treizeci de jucători care au adus acest titlu de campioană mondială la șah online țării noastre. Extazul m-a condus și la un turneu fizic la Oradea unde am avut câteva victorii, dar n-am gestionat adecvat avantajul în două partide… Goethe spunea că ”șahul este piatra de încercare a inteligenței”, iar John McCarthy spunea că ”șahul este drosofila inteligenței artificiale”.

Cu capul dincolo de nori, visez ca umanitatea să descopere cât mai repede și mai eficient tainele universului și ca proiectele spațiale actuale să ofere cât mai repede răspunsuri și soluții la întrebări esențiale. Mă întrebam cât de ciudată poate să fie materia și energia întunecată care domină universul nostru și dacă multiversul este la fel constituit sau există alte modele în celelalte universuri… Există oare o viteză a întunericului? Și dacă da, cât de mare este ea? La fel de bizar, precum Dark Web în lumea virtuală, materia și energia întunecată reprezintă 95 %, potrivit specialiștilor, din universul nostru… Job-ul telescopului european Euclid este să studieze această parte imensă și misterioasă despre care știm ceva doar în teorie… ”Binomul” lui Euclid ( materie întunecată/materie obișnuită ) reprezintă o provocare cu adevărat epocală, demnă de mileniul III.

În același timp, literatura, artele și științele trebuie să evolueze în mijlocul forfotei incredibile care le înconjoară… Adevărata creație, cea care reprezintă excepționalul și excelența, apare, de regulă, în condiții speciale. Ea reprezintă veritabila floare cu puteri miraculoase sau rara avis… Cu ea ne lecuim cu toții ulcerul nestins al căutărilor și al aspirațiilor. În mijlocul convalescenței și prefacerii generale, există totuși speranța renașterii. Iar dacă Micene a dispărut, în cele din urmă lumea greacă veche a revenit și mai spectaculos… Cuprins de nostalgie, poetul Antipatros spunea într-o epigramă intitulată Ruinele Micenei ( IX, 101 ): ” Nu se mai văd așezări de eroi. Dacă dăinuie vreuna/ Nu-i înălțată cu mult peste câmpie, Așa/ Te-am găsit pe cărările mele, sărmană Micene…/ Mai părăsită păreai decât o stână de oi;/ Doar un însemn de căprar, și-un bătrân ce-mi șoptea: știi, pe aicea/ Strașnici ciclopi cârmuiau odinioară-un oraș.”

Am ieșit destul de rar pe la oraș, în zilele mai senine… Mi-am rezervat momente de destindere prin zona unor cafenele mai renumite, la un capucino sau o limonadă, prin parcuri, pe la bibliotecă sau într-un mall. Acest deceniu, al treilea, al secolului XXI, a debutat atât de intens și de violent și continuă să ne surprindă zi de zi…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

”prins între file –

vis de pe un alt tărâm

scurs dintr-o văpaie…”

Vă doresc o lună Iulie 2023 candidă, senină și inspiratoare !