“Deus Caritas Est”, “Absenţii”,Cutiuţa Muzicală, “Campionatul de Bine” !


Un miez de iarnă petrecut sub auspiciile unor temperaturi nesperate şi aproape nefireşti. Dacă aş fi convins că anotimpurile nu se vor răzbuna, aş crede că trăiesc în Airyana Vaeja, ţinut legendar cu veri lungi şi ierni scurte. Pomii fructiferi şi plantele pot fi uşor amăgite, iar România freamătă , de data aceasta, din motive care privesc viaţa politică, economia sau justiţia.

Lipsa culturii sau a strategiilor de promovare ale acesteia pot conduce la o naţiune condamnată la uitare, compromisă chiar şi fără identitate. Luptând pentru apărarea unor valori culturale sau pentru afirmare numeroşi intelectuali au fost dezamăgiţi, devenind neînţeleşi şi inadaptabili. Neexistând un consens privind liniile directoare ale progresului culturii naţionale este foarte greu să discutăm de succese internaţionale. Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită în marea majoritatea a situaţiilor dintr-un gest reflex colectiv, fără prea mare încredere sau speranţe. Biblioteca judeţeană din Oradea a propus cu ocazia acestui moment invocarea unei personalităţi a culturii naţionale, recent plecată dintre noi, dar care dincolo de faptul că a fost un protector al acesteia, a avut de suferit datorită scrierilor şi convingerilor sale încă din perioada comunistă. Dacă atunci intelectualul era cenzurat şi chiar persecutat, în zilele noastre ignoranţa generală este principalul inconvenient al libertăţilor noastre şi al insuccesului cultural românesc. Augustin Buzura a fost recenzat şi apreciat pentru activitatea sa la superlativ de către câţiva intelectuali ai zilelor noastre de mare anvergură: Ion Simuţ, profesor universitar doctor, critic literar, Angela Martintraducătoare, eseistă, redactor-şef al Revistei Cultura. Augustin Buzura a contribuit enorm la înfiinţarea Institutului Cultural Român şi a Revistei Cultura. Angela Martin l-a cunoscut atât de bine prin intermediul Revistei Cultura, înalta invitată mărturisind despre calităţile umane excepţionale ale acestei personalităţi a culturii române. Ion Simuţ a prezentat operele lui Augustin Buzura, subliniind caracteristicile şi ineditul acestora. Absenţii, Feţele Tăcerii, Orgolii, Vocile nopţii, Refugii, Drumul Cenuşii, Recviem, Raportul asupra Singurătăţii sunt fiecare mărturii ale neputinţei şi dezvoltării noastre subculturale, a imposibilităţii colective de a construi un social armonios şi relaţii cordiale. Ele ilustrează depresia şi psihopatia dezvoltată de către câţiva membri ai societăţii noastre, posibili datorită ignoranţei şi aroganţei generale, conducând la autocraţii locale, la tiranii contemporane. Aş remarca doar că participanţii au fost puţini, dar aleşi ( printre ei Paul Magheru, prof. univ. dr., Virgil Bercea, Episcop Greco-Catolic al Oradiei).

 

În aceiaşi zi, după amiază, la Baroul Bihor, poeţi, scriitori sau iubitori ai genurilor s-au reunit la o noua sesiune a cenaclului literar Barbu Ştefănescu Delavrancea şi pentru sărbătorirea culturii naţionale. Paşcu Balaci, avocat, poet, scriitor, Cornel Durgheu, sculptor, Valentin Chifor, prof. univ. dr. au elogiat opera eminesciană, dimensiunea ei naţional-cosmologică. Cert este că marele poet a reuşit să remodeleze limba română şi să o înscrie în modernitate. El este un Dante al românilor.Decesul său prematur a oferit ocazia numeroaselor speculaţii, iar adevărul este greu de stabilit. Ceea ce este aproape incredibil este că unul dintre cei mare renumiţi psihiatri bihoreni a decedat în urma unui infarct suferit la un simpozion de specialitate unde încerca să apere cauza marelui poet, el susţinând că poetul a fost tratat greşit, suferind doar de o tulburare recurentă, aflat în polemică cu un coleg care susţinea că acesta devenise schizofrenic, cu accese de isterie, nebunie. Dincolo de orice s-ar spune rămâne un destin frânt prematur şi un poet romantic care s-a impus la nivel internaţional. La acest eveniment s-a cântat, recitat într-un program cu adevărat demn de o zi dedicată culturii naţionale.

 

Ne revenim din păcate deosebit de greu, iar încercările autorilor români, indiferent de gen, sunt rareori încununate de succes. Se întâmplă precum lui Ulise şi corăbierilor săi la întâlnirea cu vrăjitoarea Circe: “Amestecă şi farmece cumplite,/Ca ei să uite ţara lor cu totul./Şi după ce le-o dete şi-o-nghiţiră, / Ea repede-i bătu apoi cu varga/ Şi-i duse şi-ntr-o cocină-i închise,/ Şi porci erau la faţă şi cu glasul/ Cu părul şi cu trupul, dar la minte/ Erau întregi întocmai ca înainte”. ( Odiseea, Cântul X ).

Grija faţă de celălalt este manifestată într-un mod prestabilit, de regulă, în perioada sărbătorilor. Doar atunci suntem mai sensibili sau mai responsabili. Din această cauză am fost surprins când pe blogalinitiative.ro, unde am înscris un blog secundar, am aflat despre Campionatul de Bine, un proiect unde sunt înscrise peste 40 de proiecte care se doresc contributoare, prin donaţiile obţinute, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru cei mai puţin norocoşi, mai vulnerabili, fie ei tineri, bătrâni sau persoane cu dizabilităţi. Ei bine, dacă vă vine să credeţi, există şi aşa ceva. Prin blogalinitiative.ro am obţinut gratuit o cutiuţă muzicală care la această vârstă nu credeam că mă va emoţiona într-atât. Realizată hand-made, aceasta are un sunet care-ţi reaminteşte despre copilărie.

Dar mai mult decât atât, fapt care conform standardelor din zilele noastre ar putea fi perceput scandalos, există persoane care renunţă la timpul lor zilnic, deşi banii nu-i dau afară din casă, pentru a face voluntariat servind interesele celor din societate care au probleme financiar-materiale deosebit de grave. Asociaţia Caritas Eparhial Oradea a premiat cei mai activi voluntari în cadrul Zilei Voluntariatului Caritas aflată la cea de-a XII-a ediţie. Participând la acest moment aproape jubiliar al asociaţiei am întâlnit chiar foşti elevi implicaţi în activităţi de acest gen care au fost bucuroşi să mă salute. Evenimentul a avut loc în sala festivă a Liceului Greco-Catolic Iuliu Maniu Oradea, beneficiind de prezenţa şi alocuţiunile excepţionale ale Episcopului Greco-Catolic, Virgil Bercea şi ale deputatului liberal Florica Cherecheş. Activităţile acestei asociaţii au luminat cu siguranţă clipele zilnice ale multor nefericiţi ai soartei. “Deus Caritas Est” atât de înduioşătoare s-a concretizat prin frângerea pâinii şi atenţia sau compasiunea faţă de celălalt.

 

Un motiv suplimentar de satisfacţie a venit când volumele de poeme şi eseuri au apărut în format printat şi electronic. Sentimentul că am ieşit din anonimat şi că am ce oferi pentru potenţialul cititor mă animă şi fortifică deopotrivă. Am oferit deja câteva exemplare unor cunoscuţi şi iubitori ai genurilor care s-au declarat mulţumiţi, felicitându-mă. Sper că sunt pe calea cea bună şi că în cele din urmă zorile nu se vor mai lăsa aşteptate.

Vă doresc o lună februarie 2018 lipsită de griji, plină de bune intenţii şi de inspiraţie !

 

 

Advertisements

“Cristal de Boemia”, “Semper Opera”,”Biserica Tyn”, “Orologiul Apostolilor”,Lacrimi şi Regrete,Majestate, “Bancnota de Un Milion de Lire”-Gratuit !


Ultima lună a anului este trăită de fiecare dată cu intensitate şi emoţie. Anotimpul de iarnă s-a lăsat aşteptat însă pe la câmpie, deoarece a căzut zăpadă doar într-o singură zi şi pentru câteva ore. În rest, nu ne-a rămas decât să admirăm recordurile celor care s-au străduit să redea atmosfera de sărbătoare şi de aşteptare a lui Moş Crăciun sau a clipelor dintre ani – Revelionul. Cu siguranţă, printre toate celelalte, din subsidiar, această perioadă este şi una de evaluare şi de conturare a unor proiecte de viitor. Cea mai importantă funcţie a lunii cadourilor este însă cea de revigorare spirituală, regăsire de sine şi comuniune cu familia şi cu cei dragi.

 

Din nefericire nu toate clipele de sărbătoare sunt încununate de beatitudine. În data de 5 Decembrie 2017 fiind la Oradea şi apoi dorind să revin spre casă am consultat smartphone-ul propriu pentru a parcurge câteva ştiri. Îndurerarea s-a aşternut imediat lăsându-mă înmărmurit când pe la miezul zilei începuseră să curgă ştirile privind decesul Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României. Marea personalitate, ultimul conducător în viaţă al unui stat din cel de-al doilea război mondial, resemnat şi regăsindu-se în pasiuni, stabilit în Elveţia, a reprezentat un reper al conştiinţei româneşti şi a dorinţei de afirmare româneşti în plan mondial. Ceremoniile de înhumare au fost deosebit de grandioase şi bineînţeles meritate, fiind onorat cu prezenţa unor capete încoronate şi membri ai unor case regale de prim rang din Europa. A fost poate pentru prima dată când în mijlocul problemelor din ţară şi a lipsei generale de respect, poporul român şi oficialităţile s-au ridicat la nivelul onoarei şi conştiinţei necesare unor clipe înălţătoare.Recunoaşterea lui Mihai I al României a fost unanimă. “Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie” spunea Mihai I la vârsta de 90 de ani în Parlamentul României. Dumnezeu să-l odihnească în pace !

Dorind să mai vizitez câte ceva, deşi nemulţumit de progresul profesional şi de inflexibilitatea ofertei de muncă din România, mi-am rezervat încă din noiembrie o excursie de trei zile la Târgurile de Crăciun din Praga şi Dresda . Pornind din 8 decembrie trebuia să străbatem cu autocarul Ungaria şi Slovacia până în capitala Cehiei, Praga. Deosebit de entuziasmat, m-am pregătit exemplar şi ajunşi în capitala cehă la lăsarea week-end-ului am reuşit să vizităm câteva obiective turistice de importanţă majoră încă înainte de lăsarea serii. Recomand oricui acest oraş romantic. Este fabulos. Cunoşteam foarte multe dinainte, dar străbaterea lui la pas de unul singur sau cu ghidul dă o dimensiune superioară întregii aventuri. Trecutul acestui oraş atât de cosmopolit în Evul Mediu şi de ce nu chiar şi în zilele noastre este în măsură să impresioneze. Am fost cazaţi la un hotel chiar din centrul oraşului de unde în doar câteva minute puteau fi vizitate Biserica Tyn, Orologiul Apostolilor, Sinagogile. Pe timp de noapte Biserica Tyn este parcă desprinsă dintr-un desen animat de Walt Disney, iar Orologiul emoţionează prin apariţia apostolilor din oră în oră. Cetatea pragheză este de asemenea impresionantă. Praga a fost capitală imperială în anumite momente, iar Rudolf al II-lea atras de alchimie a susţinut unele cercetări mai mult sau mai puţin ortodoxe în acest sens. Cristalul de Boemia, unic în lume prin calităţile lui, este un garant al cunoştinţelor artistice activate până la nivelul excelenţei. Personalităţi de prim rang s-au născut sau şi-au legat destinul de acest somptuos oraş ( Comenius, Kepler, Mozart, F. Kafka, J. Hasek etc.). Străduţele vechiului centru praghez au fost atât de pline de turişti încât nu puteai face un pas înainte sau înapoi, la stânga sau la dreapta fără a atinge pe cineva. A fost … revoluţia şi reveria turiştilor ! 

        

Toate aceste considerente şi multe alte detalii l-au făcut pe Bohumil Hrabal să afirme în O singurătate prea zgomotoasă:“Praga este atât de plină de spiritul grec, nu numai pe faţadele locuinţelor, ci şi în mintea oamenilor, şi asta numai fiindcă gimnaziile şi universităţile umaniste au uns cu Grecie şi cu Romă milioane de capete ceheşti”.

A doua zi am plecat spre Dresda, capitala landului Saxonia. Meticulozitatea şi disciplina germană sunt observabile încă din Cehia, iar ajunşi la Dresda a trebuit să constatăm că am prins o zi destul de rece. Oraşul Dresda a fost deosebit de încercat de-a lungul istoriei sale, dar mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial când majoritatea construcţiilor sale au fost bombardate. Semper Opera şi Catedrala Catolică refăcute după planurile iniţiale sunt fără îndoială maiestuoase. Câteva ore libere au prilejuit achiziţionarea câtorva suveniruri şi a servirii unui Cafe-Latte şi a unei Mozzarella. Prinţii electori de Saxonia au avut o influenţă la nivel european în anumite momente ( Augustus I,II,III ) între secolele XVII-XIX. Goethe a studiat la Dresda dreptul, Richard Wagner,creatorul compoziţiilor Walkiriile şi Inelul Nibelungilor, a fost un fiu al locului.

      

Reveniţi la Praga am vizitat în ultima zi cetatea pragheză cu numeroasele sale atracţii ( biserici şi catedrale vechi, clădiri imperiale, strada aurarilor). Catedrala Vitus se prezenta înăţătoare şi delicată prin elementele sale arhitectonice, Statuia Sf. Gheorghe sugera victoria asupra balaurului, iar la ieşire probabil o studentă cânta duios la harpă. Ultimele două ore de timp liber le-am petrecut intrând într-o librărie deosebit de cochetă din centrul Pragăi. Cărţi, suveniruri, accesorii ademeneau orice vizitator. Am fost la un pas de a achiziţiona Metamorfoza lui F. Kafka în limba engleză, dar am rezistat în cele din urmă comandând doar ceva pentru hidratare la cafe-barul librărirei. Regret enorm că n-am achiziţionat lucrarea deoarece la întoarcerea în ţară mai aveam suficiente coroane ceheşti necheltuite. Sper să am în România alături de aceste coroane o viaţăboemă !

   

Revenit în ţară, într-una dintre zile am vizitat târgul de Crăciun din Oradea. Întregul context se asemăna cu peisajele de sărbătoare ale unor capitale europene. Am auzit că Cărtureşti deschisese o librărie în Lotus Center Oradea şi am dorit să văd minunea. Am cumpărat binecunoscuta carte a lui Dario Fo ( E-un rege nebun în Danemarca) şi cea a renumitului om de ştiinţă S.W. Hawking ( O scurtă istorie a vieţii mele). Recent au reînceput dezbaterile privind inteligenţa artificială punându-ne serios pe gânduri pe toţi.Am primit în urma achiziţiei o carte gratuit, iar din cele de la promo am ales: Bancnota de un milion de lire a lui Mark Twain.

  

În România numeroase probleme se amplifică şi soluţionarea lor se leagă de anul 2018 care se doreşte a fi unul de renaştere culturală şi naţională. În ce măsură vom reuşi să ne desprindem de tot ceea ce este nociv şi vom construi un social armonios şi prosper rămâne să vedem cu toţii. Un gri lucios este observabil şi în planul relaţiilor internaţionale datorită unor ameninţări, inconsecvenţe şi instabilităţi perpetuate pe durata mai multor ani.

Vă doresc un An Nou 2018 prosper, multă sănătate şi inspiraţie, bucurie şi realizări familiilor dumneavoastră !

 

 

“Villa Margareta”, “Experţii de Ciorbe”, Proteste, “Logodnica” şi Sărbători de Iarnă !


Un sfârşit de Noiembrie 2017 impresionant şi un început de Decembrie 2017 aflat sub auspiciile schimbării de anotimp. Una după cealaltă, zilele au devenit tot mai geroase, cel puţin noaptea. Iarna, deşi nu se anunţă insistent, bate la uşă şi, de ce nu, ne-o dorim cu toţii, dar mai moderată. Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu entuziasm, iar intrarea în perioada Sărbătorilor de Iarnă ne animă şi emoţionează deopotrivă. O stare de aşteptare, plină de bucurie şi împăcare, a unei atmosfere magice rememorată din copilărie.

Oraşul Oradea freamătă şi este în pregătire având în vedere că sărbătorile de iarnă prilejuiesc evenimente şi colinde impresionante, iar spiritul de sărbătoare este evidenţiat de beteală, globuleţe şi spaţiile destinate acestor zile speciale. Încă din noiembrie am încercat să-mi rezerv participarea la câte un eveniment mai deosebit. De această dată mi s-a părut importantă lansarea de carte a doamnei Doina Jela la salonul Ratio&Revelatio. Experienţa autoarei merită remarcată deoarece competenţele şi pasiunile ei sunt proeminente în domeniul jurnalistic, literar, editorial. Am reuşit să schimb cu dumneaei câteva impresii înaintea lansării şi cred că acest gen de activitate este necesar şi util societăţii româneşti. Autoarea este, aş putea spune, obsedată de perioada comunistă din România şi experimentele sinistre ale acesteia, încercând să înţeleagă şi să descrie inexpugnabilul spaţiu concentraţionar al comunismului românesc, dar în acelaşi timp reuşeşte să descrie societatea românească aşa cum a fost sau este ea, cu aşteptările şi avatarurile ei interminabile. Pagini profunde se dezvăluie rând pe rând în cadrul cărţilor sale, prilejuind o lectură plăcută şi dovedind că autoarea este una dintre cele mai bune “traducătoare” ( aluzie la una dintre calităţile cele mai consistente ale autoarei) a stării de fapt generale. Cărţile autoarei vorbesc despre noi, despre România ultimilor şaptezeci (70) de ani ( Villa Margareta, Cazul Nichita Dumitru, Analele Sighet, Vânzătorul de enigme, Spovedania unui fost torţionar). Villa Margareta face posibilă atât ficţiunea, cât şi dureroasele realităţi şi adevăruri. Carasul Vasile a fost salvat in extremis, iar Vlad consimţind umorului britanic lansează dilema:“Dintr-un acvariu se poate face o ciorbă de peşte, dar dintr-o ciorbă de peşte am putea face un acvariu?”. Aviz amatorilor şi experţilor de ciorbe…, mai ales că trăim din nou vremuri de restrişte şi de încercare.

  

Protestele în ţară au reînceput şi România este din nou bulversată. Sunt momente când intolerabilul nu mai poate fi suportat şi salut iniţiative de acest gen. Am rămas impresionat la culme când am văzut în stradă pe Mihai Şora la 101 ani. Aş participa şi eu, dar cred că există şi dincolo alte interese. Între roşu-deschis şi un portocaliu pătat aleg propriile vise şi obiective. Şi mai cred că dacă vrei să guvernezi te mobilizezi exemplar la alegeri, cu lideri şi programe viabile şi progresiste. Scriu aceste cuvinte îndurerat, deoarece mă înfioară gândul că actualele decizii ar putea înfiera România în plan diplomatic, politic, economic în următorii ani. Trăiesc  aşadar sentimente asemănătoare unui vers din Anacreon: “Iarăşi sunt îndrăgostit, dar nu tocmai îndrăgostit/ Sunt nebun, dar nu chiar nebun” ( Fragment 88).

De fiecare dată când plec la Oradea mă opresc şi pe la biblioteca judeţeană pentru câteva ore. De curând, chiar vis-a-vis, se găseşte noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor. Deşi am văzut majoritatea exponatelor şi secţiilor încă din studenţie, o expoziţie mai exotică m-a motivat să mă deplasez în sălile noului sediu. Expoziţia “Ultimii Dinozauri din Transilvania” oferă descrieri, dovezi osteologice şi reconstituiri în mărime naturală interesante.

  

V-aţi întrebat vreodată în ce timp aţi fi vrut să trăiţi? Sau poate consideraţi asta inutil. Eu n-aş spune tocmai acest lucru, deoarece un spirit critic şi imaginaţia sunt active şi compară atunci când analizează această întrebare. Intervine înţelegerea unei epoci cu toate reflexiile şi logistica ei, miturile şi aspiraţii ei, ceea ce nu este puţin lucru. Librăria Humanitas Oradea a găzduit lansarea cărţilor doamnei Doina Ruşti, una dintre cele mai veritabile scriitoare ale literaturii româneşti contemporane. Întrebarea de mai sus i-a fost adresată şi a răspuns fără ezitare că ar prefera epoca fanariotă. Autoarea a rămas fermecată de suma tradiţiilor, basmelor, obiceiurilor şi modului de organizare bizantino-otoman transpuse într-un microbiom balcanic la care au fost supuse Ţările Române în ultimul mileniu. Acum putem privi aproape idilic către timpuri îndepărtate, dar dacă Transilvania a fost afectată doar parţial de nocivitatea otomanilor, Moldova şi Ţara Românească au suportat toate consecinţele nefaste vizibile chiar şi în zilele noastre. Nu pun în discuţie valoarea culturii şi civilizaţiei otomane care este impresionantă. Susţin doar că civilizaţia europeană este superioară ( Sesam deschide-te). Romanele renumitei scriitoare abordează cu un succes enorm mai multe genuri: ficţiune istorică (Manuscrisul fanariot, Mâţa Vinerii), comunismul românesc ( Fantoma din Moară) sau cel mai recent roman al dumneaei intitulat Logodnica despre care Dan Burlac spune că “nu este doar o poveste de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei”. Am reuşit să adresez şi eu câteva întrebări şi am obţinut autograful. Deosebit de activă, Doina Ruşti a mărturisit că este deosebit de implicată în proiecte provocatoare atât în plan literar, cât şi scenaristic. Dacă totuşi aş fi întrebat în ce timp aş dori să trăiesc, aş răspunde:“Undeva în Viitor dacă acesta este mai bun…!”

  

Vă doresc o lună Decembrie 2017 superbă, Sărbători de Iarnă splendide, feerice, divine !

 

 

 

 

 

“Magister Coresi”,”Caramia”,Convorbiri Literare-Familia, “Justiţia şi Valorile” !


Un sfârşit de Octombrie 2017 şi început de Noiembrie 2017 aflate sub semnul unei toamne lungi. Deşi majoritatea zilelor au fost plăcute, câteva zile au evidenţiat imaginea unei toamne rătăcite şi câinoase care scuturându-şi trena a pulverizat ploaia rece şi măruntă care pătrunde peste tot şi vântul subţire dând rotocoale şi şuierând. Acest scenariu meteo îmi displace cel mai mult şi mă aduce de regulă până în pragul deprimării.

 

Mă animă activităţile de prin grădină şi din curte care au nevoie de puţină întreţinere datorită dinţilor neiertători ai toamnei. Deşi în majoritatea zilelor mă simt fortificat şi încrezător, există câte o zi mai puţin generoasă în care sunt uşor indispus. Octombrie este luna în care oraşul Oradea se găseşte în mare sărbătoare. Zilele oraşului atrag numeroşi bihoreni la concerte, activităţi culturale sau pentru shopping. Deşi doream foarte mult să particip la concertul Deliei ( Matache ) am renunţat în ultimul moment datorită unei înrăutăţiri a condiţiilor meteo. Nu puteam să nu fiu prezent în schimb la un eveniment jubiliar al Revistei de Cultură Familia care a aniversat un secol şi jumătate de la apariţia Convorbirilor Literare. Evenimentele s-au întins pe durata a trei zile având ca invitaţi critici literari, universitari, oameni de presă, studenţi, persoane interesate de cultură. Am participat doar în ultima zi a manifestărilor, într-o frumoasă zi de sâmbătă, şi dincolo de faptul că rolul Revistei Familia a fost elogiat datorită prestanţei şi renumelui său în plan naţional, am asistat la lansarea unui roman al lui Gabriel Chifu cu profunde semnificaţii şi implicaţii psihologice, sociale, intelectuale. Romanul este intitulat “Ploaia celor trei sute de zile” şi este un roman care descrie sentimentele, relaţiile, aspiraţiile personajului principal în condiţiile unei ploi care durează timp de trei sute de zile. Subtilitatea şi profesionalismul autorului sunt prezente în fiecare paragraf, romanul fiind întreţinut de profundele implicaţii metaforice. Ploua doar asupra Caramiei, ploaia se înteţeşte riscând să compromită totul, mitul arcei lui Noe este şi el prezent, lumea impură este pedepsită datorită indiferenţei şi nepriceperii sale. Relaţiile sociale, intime se înrăutăţesc progresiv. Cei mai profunzi sau mai maliţioşi ar putea presupune printr-o interpretare paralelă a textului că acele trei sute de zile reprezintă ultimii trei sute de ani când din epoca iluministă România a traversat momente deosebit de nefaste sub zodia unei ploi interminabile în ciuda unor progrese evidente. Ameninţărilor dispărute sau estompate,de un anumit gen, datorită epocii, li s-au adăugat altele cu exponent mai mare de tip modern. Iar după ploaie spune autorul s-a pornit un vânt care “venea din afara Caramiei şi chiar din afara acestei poveşti”, […] “totul fu zdrobit, năruit, mistuit, spulberat, până când din lumea asta impură, reală sau ficţională, nu mai rămaseră decât pulbere şi frânturi de propoziţii, şi praf de cuvinte”. Îmi place deosebit de mult un poem asemănător al doamnei Ana Blandiana intitulat “În anul acela”:“Viermii ajunseră şerpi într-un an/Firul de iarbă măciucă, firul de praf bolovan”. Tradiţia Revistei de Cultură Familia trebuie evidenţiată şi elogiată, deoarece reprezintă emblema culturală a românilor din Bihor şi este una dintre cele mai titrate reviste de cultură din România.

 

Activităţile edilitare continuă şi la Oradea, dar şi în localitatea natală ( Cefa) unde asfaltarea străzilor secundare este în progres şi a ajuns până pe strada noastră. Convingerea că totul va fi mai bine la finalul lucrărilor face mult mai suportabile micile neplăceri ale etapelor de realizare a infrastructurii, iar vestea că publicarea a două volume proprii ( eseu şi poezie ) este în progres la Editura Coresi m-a extaziat de-a dreptul. Contractele de editare au fost semnate şi materialele sunt în lucru la editură urmând să apară în primul trimestru al anului viitor. Motive de optimism sunt şi în plan financiar deoarece am reuşit să mă redresez.

Cunoştinţa binelui şi a răului sunt comune tuturor fiinţelor umane, spiritul justiţiar este general acceptat, deşi se săvârşesc numeroase ilegalităţi. Deşi foarte multe persoane comit acte condamnabile şi chiar sunt recompensaţi pentru acestea, fiecare realizează, fie din punctul de vedere al justiţiei umane sau al celei divine, că a greşit. Este deja arhicunoscută afirmaţia lui J.J. Rousseau:“omul se naşte bun de la natură, dar societatea îl perverteşte”, discutabilă şi ea.Bineînţeles că pentru a avea rezultate complete privind justiţia ar trebui să fie activă educaţia în mediile cele mai inferioare ale societăţii, acolo unde relaţiile interferează cel mai violent, dar în egală măsură toate legile, normele juridice ale respectivei societăţi trebuie să fie clare, juste, aplicabile. La Librăria Ratio&Revelatio din Oradea a fost lansată cartea “Justiţia şi Valorile” a renumitului om de cultură, filosof, profesor de renume mondial – Andrei Marga. Motivul celebrării şi emoţiilor a fost cu atât mai mare cu cât cartea a apărut la Editura Ratio&Revelatio.Cartea este una deosebit de complexă făcând referiri la mari personalităţi din domeniul dreptului internaţional ( John Rawls, Ronald Dworkin, Habermas). Am predat cultura civică la gimnaziu şi am văzut deosebit de bine dezvoltate subiectele referitoare la democraţie, valori, instituţii, principii etc., dar o lucrare profesionistă de acest gen realizată de către un mare om de cultură a fost absolut necesară. Valorile unei societăţi o definesc şi condiţionează, iar justiţia trebuie să protejeze şi să ofere cadrul necesar cetăţenilor, imparţialitatea. Autorul analizează cazul particular al României şi tabloul general sau particular al spectrului juridic internaţional şi european şi le expune şi critică din punct de vedere filosofic şi moral.În ultimă instanţă, autorul apelează la conştiinţa democratică şi umanism. Convingerea proprie este că nu vor fi posibile progrese decât printr-un efort general. Zeiţei Themis îi tremură mâna cu care ţine balanţa dreptăţii. Apreciind nedreptatea marele Platon spunea în Gorgias: “E drept că lucrul cel mai urât, după lege, pare a fi săvârşirea nedreptăţii. Dar a îndura nedreptatea? Aceasta nu-i măcar o suferinţă proprie bărbatului” (Gorgias,483-484).Tot Platon spune în Statul: “La capătul din urmă al lumii inteligibile stă ideea Binelui, pe care abia de-o putem întrezări. Dar odată zărită, ea stârneşte în suflete credinţa că este pricinuitoare a tot ce-i frumos şi bun; că în lumea vizibilă ea face să se nască lumina şi izvorul luminii, că-n lumea inteligibilă tot ea creează nemijlocit adevărul şi inteligenţa; şi se cuvine să fim gata oricând, să-i dăm ascultare spre a ne călăuzi cu înţelepciune şi-n viaţa particulară şi-n cea politică”.  ( Platon, Statul,VII, 514-518).

 

În data de 26 Octombrie 2017 mama a împlinit 70 de ani. O vârstă atât de frumoasă pentru care m-am grăbit să o felicit şi a cărei sărbătorire m-am străduit să o înseninez. Deşi în urmă cu mult timp a avut unele probleme de sănătate, mă bucură că acum nu sunt motive de îngrijorare şi vivacitatea ei este surprinzătoare prin curte şi grădină. La Mulţi Ani, Mami !

Vă doresc o lună Noiembrie 2017 superbă, inegalabilă, profitabilă !

 

 

 

“Ondine”, Oraşe-Magnet, Reforma 500, Pax Americana !


Toamna pare a se regăsi în tot ceea ce ne înconjoară în acest sfârșit de Septembrie 2017 și început de Octombrie 2017. Este una blândă însă, cu zile în care razele distante și reci ale soarelui ne mângăie sau cu ușoare ploi răzlețe. Grădinile își devoalează roadele, iar gutuiul încărcat din curte răspândește o ușoară mireasmă de prospețime. Deplâng soarta celor care au avut de suferit din cauza capriciilor meteorologice ( în special în Transilvania ).

 

La Biblioteca Județeană Gh. Șincai Oradea un club de lectură numit Synesthesia reunește lunar câțiva pasionați de literatură universală. Deși am dorit de foarte mult timp să particip nu am reușit din diferite motive. Acum însă nu am putut să rezist. Ultimele două întâlniri au propus două lucrări atât de interesante încât puteau sensibiliza și fascina pe oricine. Întâlnirea la care am participat propunea lucrarea Ondine a lui Fr. de la Motte Fouque. Legendele scandinave și germanice menționează aceste făpturi ca fiind proprii apelor și pădurilor. Ondinele, genii, zâne ale apelor, deosebit de seducătoare fac parte dintr-o lume intermediară. Subiectul a fascinat de-a lungul timpului scriitori, muzicieni, pictori. Au apărut povestiri fantastice, librete, picturi care încercau să ilustreze această lume onirică a fabuloaselor ondine. În povestirea de față ondinele se prezintă ca expresii ale naturii, ființe pe cât de interesante și misterioase, pe atât de tainice și solitare. De remarcat este faptul că ele se percep oarecum captive și doresc să evolueze în forme superioare sau fizice. Atras de acest gen fantastic care nu este deloc străin lumii germane, sunt uluit de imaginația scriitorilor germani ( în special romantici ) printre care m-a impresionat E.T.A. Hoffman. La fel, mitologia nordică, cred eu, ar trebui reconsiderată și revalorificată, deoarece conține numeroase personaje și subiecte deosebit de fascinante, fabuloase. Participanții la întâlnire au fost deosebit de puțini, dar devotați. S-a putut servi ceai, cafea, fursecuri, fructe. Discuția anterioară a propus lucrarea lui Lisa Strome – “Fata cu fragi”, o poveste de viață și iubire deosebit de pasională și cu descrieri emoționante. Autoarea de origine norvegiană relatează în acest roman de debut, dincolo de subiectul principal deosebit de atractiv, despre societatea norvegiană de la sfârșitul secolului XIX.

  

Majoritatea populației este atrasă în special de marile metropole pentru oportunitățile pe care acestea le pot oferi. Metropola este adevărat că deține acest atribut al intensificării și valorificării superioare din toate punctele de vedere. În același timp, marile aglomerații urbane comportă și unele inconveniente: aglomerația, tendințele anarhice, datorită unui flux intens există riscul de a risipi și banaliza unele resurse materiale, financiare, umane. O asemenea dezbatere necesită cunoștințe vaste, deși există numeroși novici care emit păreri fără nicio jenă. Din fericire au început să apară studii economico-financiare, socio-demografice pertinente care prezintă și dezbat multidisciplinar evoluțiile urbane. Aceste materiale de care era mare nevoie și înainte sunt deosebit de folositoare, constituind un punct de plecare pentru orice dezvoltare urbană și investiție, fiind adevărate diagnostice ale unui moment și prognoze ale unui viitor apropiat sau mediu. În Sala Mare a Primăriei Oradea a avut loc evenimentul “Orașe Magnet – Cazul Oradea” susținut de către experți seniori ai Băncii Mondiale ( Marcel Heroiu și Marius Cristea ). O prezentare exhaustivă sub toate aspectele posibile care a dorit să sintetizeze evoluțiile și eventualele amenințări sau situații critice care se regăsesc în orașele din România. Orașul Oradea a fost folosit ca model de oraș-magnet în ultimul deceniu cu unele mențiuni și precizări. Există într-adevăr aspecte asupra cărora trebuie să se reflecteze, dar cred că în momentul de față orașul Oradea este mai aproape de Cluj-Napoca sau Timișoara decât a fost vreodată ( cu excepția unor momente din Evul Mediu ). A surprins pertinența și exactitatea informațiilor acestor studii, deoarece personal am citit suficiente studii, inclusiv economice, care nu reflectau realitatea. Evenimentul a beneficiat de un public consistent și onorant ( printre personalități: primarul orașului, vice-primari, deputați, universitari, oameni de afaceri). Am constatat că orașele Transilvaniei prosperă, deși faptul că nu facem parte din spațiul Schengen sau din zona Euro ne afectează într-un mod nemeritat în privința dinamicii mediului de afaceri. Cred că Oradea este un oraș suficient de cosmopolit și atractiv în momentul de față și promițător pentru evoluții chiar spectaculoase în viitor.

  

Înălțător de-a dreptul pentru acest an este sărbătorirea a 500 de ani de la marea Reformă Religioasă ( 1517-2017). Reforma Religioasă a avut numeroși precursori. Din interiorul scolasticii medievale s-au maturizat constant începând cu secolul XII mai multe personalități marcate de spiritul universitar sau chiar prelați care au criticat tarele și practicile religioase ale timpului în ciuda persecuțiilor. Aș enumera succint pe cei mai celebri: Dante,Divina Comedie; Toma D Aquino, Summa Theologica; John Wicliff, Jan Hus. În secolul XVI, Martin Luther a reușit o mobilizare fără egal la nivel european din fundamentele căreia se revendică întreaga comunitate protestantă și neo-protestantă a zilelor noastre. Cele 95 de Teze au devenit celebre, mărturisind peste secole.Răspândirea reformei religioase s-a realizat la scara întregului continent european, regăsindu-se deosebit de timpuriu și în Transilvania în interiorul comunităților maghiare și germane. Familii deosebit de renumite, nobile au subscris ideilor reformatoare. Reforma religioasă a fost îmbrățișată chiar de principi ai Transilvaniei sau consoarte ale acestora. Deosebit de celebru este cazul lui Lorántffy Zsuzsánna ( 1602-1660), principesa consoartă a Transilvaniei prin mariajul cu Gheorghe Rákóczy I. Ea a reușit sprijinirea a numeroase programe umanitare și educaționale în Transilvania și la Oradea, inclusiv pentru populația de etnie românească. Răspândirea tiparului a condus la o comunicare mai bună. Dacă într-o primă fază putem spune că reforma religioasă a produs o segregare duală la nivel european și a devenit o sursă permanentă de conflicte sângeroare reciproce ( catolici-protestanți, protestanți-catolici, [iezuiți-hughenoți] ), putem aprecia că a impulsioanat întreaga societate medievală europeană, obligând chiar Biserica Catolică la Contrareformă și la forme arhitectonice noi ( barocul ). Din fericire, în ultimele decenii disputele s-au menţinut doar în plan dogmatic, strict teologic, un spirit ecumenic ( în sensul bun al cuvântului) instalându-se la nivel european, fără precedent. Fapt important, prin Papa Ioan Paul al II-lea Biserica Catolică şi-a cerut oficial scuze în faţa umanităţii pentru ororile comise ( tardiv, dar esenţial). În fine, poate la acest ceas aniversar de excepţie ( jumătate de mileniu) se vor găsi resursele interioare pentru o primenire spirituală generală la nivel european, un spirit general integrator, incluziv, constructiv, tolerant.

La nivel internaţional un spectru îngrijorător trenează. Un posibil conflict mondial generat de imaturitatea şi iresponsabilitatea Coreei de Nord este în măsură să ne alarmeze. S.U.A. , cel mai evoluat stat al planetei şi cel mai responsabil, trebuie să facă faţă şi acestei provocări. Sunt convins că Pax Americana va reuşi să stabilizeze situaţia. Uitându-mă printre cursurile obţinute, găsesc chiar un curs de Leadership absolvit emis de Universitatea din Harvard, fapt care mă bucură şi cred că S.U.A. va fi responsabilă şi prudentă, dar fermă în decizii.

Vă doresc o lună Octombrie de nota 10, ideală, însorită şi lipsită de griji !

 

 

 

 

 

“Verticalități în alb și negru”, “Credință și rațiune”, “Sindrom 40”, Ziua Limbii Române !


Un debut timid de toamnă menit să ne mai răcorească puțin după o vară dominată de arșiță. Personal, mi-aș dori ca această regină a melancoliilor să fie cât mai lungă. Frunzele și florile pălesc ușor, fiind destul de năucite, iar firele de electricitate aliniază înduioșătoarele rândunele care se consultă în privința viitoarei peripeții către zări cu temperaturi mai australe.

  

Ușor indispus, poate și din cauza interactivității și flexibilității din jurul meu, am petrecut multe zile acasă unde ceaiurile, rareori o cafeluță cu lapte, mi s-au destăinuit dimineața și au dorit să mă remonteze. Câteva postări zilnice pe un blog secundar personal pe care doresc să-l remodelez m-au preocupat și pot să spun că m-au înduioșat, de asemenea, cei trei boboci de gâscă ( doar trei anul acesta) ai mamei, atât de cuminți încât pot fi mângâiați și alintați, deși acum sunt destul de mari. Bineînțeles, preocupat cu adevărat am fost ( dincolo de situația personală, nu prea roză) de agenda națională și internațională care dă în continuare suficienți fiori. Terorismul sau acțiunile personale ale unor dezaxați mintal au înroșit marile capitale și orașe ale Europei ( Barcelona, Bruxelles, Paris, Londra). La Barcelona dimensiunea situației a devenit atât de amplă și îngrijorătoare încât a necesitat ieșirea în stradă a peste o jumătate de milion de demonstranți împreună cu regele Felipe. Un fenomen necicatrizat, de neînțeles (oare?), care are țintă expresă Europa, persistă. Relații mafiote și eterna problemă a rinocerilor (ionescieni). S.U.A. a fost traversată de o eclipsă totală de soare care atras atenția multor specialiști și a sensibilizat sau mobilizat un segment important al populației. Imaginile eclipsei au fost fabuloase, iar presa relata despre efecte nedorite ale acesteia care doar la americani puteau fi atât de majore: panică, iritații oculare, campinguri ( observatoare ) abandonate și dezolante. România rezistă încă, deși parcă se pregătește ceva, iar polemica ( cultă ) A. Pleșu – K. Hunor ar necesita dezbateri mai ample, dialog mai consistent.  În fine, doar câteva gânduri !

În zilele petrecute prin urbe am încercat să revăd orașul cu vechi și nou. Vorbesc despre Oradea care se găsește în transformare și sper să poată menține ritmul și să reziste provocărilor. Deși nu prea mă dau banii afară din casă (recunosc) poposesc prin câteva locuri bine cotate ale orașului. Vă recomand, spre exemplu, cafeneaua Ristretto unde în această vară am consumat de câteva ori limonadă, smoothie sau capucino de bună calitate. Îmi place să cred că nu întâmplător se găsește lângă Librăria Humanitas unde de asemenea se pot consuma ceaiuri bune, dar aruncați privirea și pe la cărți. Îi acord credit lui V. Hugo : “Cărțile sunt prieteni reci, dar siguri”. Bineînțeles se pot aduce numeroase obiecții, ele ne avertizează, ne formează în lipsa chiar a unor înclinații deosebite, dar odată însușite cunoștințele și conștientizând complexitățile devenim uneori apatici și nefericiți. În mare măsură însă e doar starea de dinaintea depășirii unui prag care părea insurmontabil. Mă convinge un pasaj din “Elogiul nebuniei” al lui Erasmus din Rotherdam, umanist de dimensiune mondială:“Parcă-i aud deja pe filosofi împotrivindu-se: “Dar nefericirea înseamnă să fii prost, să trăiești în greșeală și neștiință”. Însă, prieteni, acesta este omul. Căci nu văd de ce i-ați zice nefericită unei ființe care trăiește potrivit cu obârșia, creșterea și firea sa. Nu este aceasta legea a tot ce există? Nimeni care nu iese din starea sa naturală nu poate fi nefericit, altfel s-ar putea spune că omul este de plâns că nu poate zbura ca păsările sau merge în patru labe ca dobitoacele, sau că pe fruntea lui nu cresc coarne ca ale taurilor. Tot așa un cal ar fi nefericit pentru că nu știe gramatică și nu înfulecă prăjituri, iar soarta taurului ar fi jalnică, neputând el deprinde niciuna din învățăturile Academiei”.

  

Am participat la un eveniment deosebit de important găzduit magistral de Salonul Ratio&Revelatio. Mihail Neamțu a venit la Oradea propunând o dezbatere deosebit de amplă și complexă care cuprindea practic toate fațetele societății românești actuale ( social, politic, economic, cultural, religios-filosofic). “Verticalități în alb și negru” s-a desfășurat sub auspiciile unui discurs complex și pretențios al marelui om de cultură și gânditor care este Mihail Neamțu. Tânăr și implicat chiar și în politică, el a reușit să se afirme în cadrul restrâns al profesioniștilor români care sunt sensibili la religie, filosofie și dialog social, deși are chiar și câțiva cârcotași. A reușit să contureze câteva idei privind și educația, domeniu pe care îl stăpânește la fel de bine. De verticalitate are nevoie bineînțeles întreaga societate românească, dar ea nu se poate impune decât prin voință și printr-un catharsis general, altfel verticalitatea este o floare de colț solitară observabilă în anumite condiții și momente istorice la un număr de populație care variază între un milion și zece milioane de locuitori. Evenimentul a prilejuit lansarea cărților proprii ale lui M. Neamțu la Oradea dintre care am achiziționat : “Credință și rațiune”. Cartea m-a impresionat prin dialogul antrenant dintre autor și marile personalități intervievate. Ideile dezbătute și profunzimea abordărilor o recomandă cu atât mai mult cu cât ea beneficiază de recenzia lui Teodor Baconschi care își exprimă opinia inclusiv asupra titlului atât de vehiculat încă din epoca medievală:“Tema ratio et fides  comportă multiple armonice: intelectualism vs pietism, elitism vs religiozotate populară, culturalism vs mistică (supra)naturală, autonomie vs teonomie, scientism vs intuiționism, cunoaștere pozitivă vs cunoaștere apofanică, empirism vs spiritualism, progresism vs fundamentalism etc.”. Am avut șansa să adresez chiar întrebări în condițiile în care evenimentul a fost televizat, iar eu am fost luat pe nepregătite, neavând întrebări pre-pregătite. Mi-am dorit un dialog și nu am adresat întrebări seci, dar parcă vocea nu a fost cea personală datorită elementului surpriză și a ușoarelor emoții. Am revăzut înregistrarea pe youtube și sunt mulțumit pe trei-sferturi în privința prestației personale. M. Neamțu a continuat cu lansarea cărții “Fenomenul Trump” la Primăria Oradea, dar din păcate nu am participat.

    

Interesat de poezie, m-am străduit să abordez genuri mai pretențioase ale acesteia: sonet, glosă, haiku. Singura glosă proprie de până acum am dedicat-o (Zilei) Limbii Române ( 31 August). Sper să evoluez cât mai mult prin concretizarea mai multor poeme, deoarece ideile nu îmi lipsesc, iar compunerea lor deconectează și are un efect terapeutic. Nu-mi vine să cred cum a trecut timpul. Peste o săptămână împlinesc patruzeci ( 40 ) de ani și nici măcar nu îmi dau seama cum ar trebui să sărbătoresc momentul celor patruzeci de toamne. Poate îmi dați dumneavoastră o idee, cine știe?! 

Vă doresc o lună septembrie 2017 pe care să o valorificați la maxim, prosperitate, beatitudine !

 

 

“De la Pământ la Stele”,Astroclub,”Contrast în 4″ ,”Jucătorul de șah”!


Într-un sfârșit de Iulie 2017 și început de August 2017 ne străduim să rezistăm temperaturilor demne de cartea recordurilor. Razele astrului parcă și-au dublat forțele și nocivitatea. Nu aș fi crezut că avertizările ecologiștilor nu sunt cosmetizate și că își vor dovedi atât de repede observațiile, deși i-am sprijinit de fiecare dată când am avut ocazia. Trebuie să rămânem optimiști, totuși, și să fim convinși că în cele din urmă obiectivele majore comune vor triumfa.

 

Marcat de caniculă am traversat o perioadă de ușoară indispoziție și absolvit fiind de orice responsabilități prin grija altora am adormit târziu în noapte și m-am trezit dimineața târziu. De vreo două săptămâni aproape că nu am mai gustat dimineața ca dimineață, aerul proaspăt și înmiresmat, răcoros și umed al acestora. Încercam să-mi verific prospețimea mintală și strategică prin jocurile de șah online la care participam zilnic. Acest joc atât de interesant poate să-ți sufere datorită unor factori externi chiar dacă experiența proprie este acum notabilă. Procentul victoriilor îmi este favorabil până acum, dar ar putea fi îmbunătățit. Consider că acest joc poate oferi o ordine, igienă și stabilitate mentală și psihică care fortifică și mobilează individul. O povestioară intitulată “Jucătorul de șah” a lui Stefan Sweig istorisea o întâmplare care se desfășura pe un vapor. Mai multe persoane pasionate de șah, dar de diverse profesii au convins cu mare dificultate campionul mondial de șah să joace cu ei. Un necunoscut a încercat să indice câteva mutări excepționale grupului pasionat împotriva marelui campion. În cele din urmă necunoscutul este pus în fața marelui campion care pierde prima partidă și începe să nu se mai simtă în largul lui. Incredibilul se produsese: un necunoscut care nu mai jucase șah de zeci de ani învinsese un campion mondial. Revanșa s-a consumat cu o eroare a necunoscutului. Povestioara este deosebit de interesantă și atrăgătoare.

Într-o anumită măsură cu toții sunt în concediu în această perioadă. Marea parte a populației este însă vizibil deprimată. Ajuns în una dintre zile la Oradea am vizitat o expoziție de artă contemporană în Cetatea Oradea pentru a urmări care sunt trendurile sau ce gen s-au decis autorii să redea. De regulă, autorii expun singuri, dar ineditul situației făcea acum ca patru artiști să expună propriile pânze în cadrul unei expoziții intitulată sugestiv: “Contrast în patru”. Deși pânzele abordau genuri ca mineral, metamorfoze, citadin, natură, abstract, cred că am devenit eu prea pretențios, deoarece nu pot să spun că am fost complet satisfăcut. Thierry de Duve spunea despre cuvântul artă că reprezintă un semn, un consens, o “metaforă a înțelegerii dintre oameni- una dintre cele mai eminente pe care le-a produs omenirea”. Încercând o analiză M. Heidegger constata:“Artistul este originea operei. Opera este originea artistului. … Cromaticul este propriu tabloului”( M. Heidegger,Originea operei de artă). Din nefericire, în ciuda unor realizări impresionante, grotescul social lasă urme în fiecare domeniu. Precum într-un bal al condamnaților ( spânzuraților ) rimbaudian, dintr-un bovarism de dimensiuni fenomenale sau dintr-o esență a luptei generațiilor identică cu esența învățăturii desprinsă din “elixir de viață lungă” al lui H. de Balzac, absolut toate detaliile din societate tind să se sedimenteze, iar amploarea situațiilor îngrijorătoare este fulminantă.

   

În puținele zile când m-am găsit prin oraș am trecut de fiecare dată câteva ore pe la biblioteca județeană unde un grup mai consecvent al unor absolvenți de la drept și studenți de la medicină se pregătesc în diferite faze ale evoluției personale. Câțiva dintre ei mă salută, am purtat și câteva discuții cu ei încercând să-i sfătuiesc pe cât este posibil. Atunci când nu îmi pun lap-topul pentru a fi mai degajat port cu mine câteva mici carnețele și smartphonul.

Datorită unor regretabile suprapuneri nu am reușit să particip la evenimentele majore ale unui club deosebit de interesant care propune activități impresionante atât tinerilor, cât și adulților. Astroclub Meridian Zero a împlinit anul trecut zece (10) ani de activitate și încearcă să pună în valoare tradiția orădeană privind astronomia în Evul Mediu. Aniversarea a beneficiat atunci de participarea unor personalități în plan național și internațional.Deși clubul are întâlniri săptămânale nu aș dori să particip la o întâlnire ordinară. Dintr-o emisiune televizată am înțeles de la organizatori că s-a reușit achiziționarea unor telescoape performante. Trebuie să mărturisesc că mă pasionează și acest domeniu. În clasa a cincea am primit din partea dirigintei și a clasei o cărticică care purta numele “De la Pământ la Stele”. O păstrez încă și poartă dedicația : “La Mulți Ani ! -1987”. Până atunci priveam vara sporadic spre cer și cunoșteam doar Ursa Mică și Mare ( Carul Mic și Mare), dar această cărticică îmi prezenta toate constelațiile din cele două emisfere, distanțele astronomice, aș putea spune că m-a făcut să privesc dincolo de imediat. Îmi sunt atât de comune acum Vega, Hercule, Cassiopeea, Peștii, Dragonul. Îmi amintesc că am încercat să-mi construiesc un telescop atunci după indicațiile din cartea respectivă, dar nu a prea fost o reușită. Am găsit printre rânduri o maximă a lui H. Coandă: “Într-unul dintre brațele uneia dintre galaxii ( printre cele mai mici, poate cea mai mică) se găsește o stea dintre cele mai mici. I se zice <<Soarele>>. În jurul acesteia se învârte o bucățică foarte mică de materie, zisă <<Terra>>. Și, pe aceasta există un infinit de mic viețuitor, zis <<omul>>. În creierul acestuia sunt 10 miliarde de particule, zise <<neuroni>> și una dintre acestea este capabilă să înregistreze și să înțeleagă ce se petrece în jurul ei. Ce mare este omul!”. În ciuda unei societăți lipsită de astfel de perspective în acele timpuri, îmi plăcea să visez la călătorii astrale. Mult mai târziu, nava spațială Enterprise ne fascina prin aspectul și vitezele ei. Optimiștii spun că în câteva zeci de ani o asemenea navă ar fi realizabilă ( cine știe?!).

  

În plan național și internațional putem găsi suficiente motive de îngrijorare. Parcurg informațiile și știrile internaționale și nemulțumirile tuturor oamenilor onești și rezonabili sunt deplin întemeiate. Realitatea nu ar fi dezastruoasă, cel puțin în Europa, dar unele scenarii posibile, pe care credeam că le-am depășit și sunt imposibile, îngrijorează și descumpănesc la culme.

O mică drumeție realizată din dorința de a mă scoate din această hibernare estivală m-a convins că este benefică chiar și o ieșire recreativă de doar câțiva kilometri. Pădurea Cefa este răcoroasă, iar unele luminișuri sunt atrăgătoare. M-am bucurat de compania câtorva căprioare și pe ici, pe colo puteau fi identificate tufe și arini cu fructe de pădure. Din păcate, pădurea este lipsită de vitalitatea de altădată. Revenit în localitate spre seară am mers la alergare pentru a mă meține în mișcare continuă câteva ore, deoarece am observat că asta mă fortifică. Latinii spuneau plini de înțelepciune:“Mens sana in corpore sano”.

  

Vă doresc o lună August 2017 dominată de timp liber, sănătate și prosperitate !