“Occident Express”,”Cair Paravel”, Ziua Scriitorului, Omul evanghelic, Mărțișor 2019 !


Zilele lunii Februarie 2019 s-au scurs sub semnul unor neașteptat de blânde temperaturi în nord-vestul țării, al lui Valentine s și al Dragobetelui sărbătorite cu moderație peste tot în țară. Luna Martie 2019 a adus cu ea, ca de fiecare dată, atât de candidul și superbul Mărțișor. Am întâlnit oamenii însuflețiți de speranțe și relativ optimiști în acest interval, iar simbolurile dragostei și purității naturii s-au succedat pentru a ne apropia și a ne aduce într-o stare de visare fără precedent în zilele de peste an. Infinitul finitului ca o filă a eternului stă suspendat între simțurile și sufletele noastre, timbrat fiind pentru a fi consacrat în eter și în amintirile noastre.

 

Animat de acest spirit al amintirilor, în special al celor din copilărie, am încercat să mă regăsesc în activitățile de întreținere din grădină, iar când am plecat la oraș am zorit către locația unui castel al copiilor și cred eu al copilăriei. O activitate deosebit de lăudabilă s-a concretizat în urmă cu doar câteva luni într-un răsfăț pentru copii și o deconectare pentru părinți. Librăria Cair Paravel este un spațiu amenajat într-o relație cu designeri printr-o inițiativă privată, fiind un spațiu destinat cărții, dar în special copiilor prin încăperi de vis și poveste desprinse din universul științifico-fantastic al autorului C.S. Lewis. Castelul Cair Paravel din Cronicile Narnia a prins astfel viață și familiarizează copii orădeni cu lumea basmelor și a fantasticului. Entuziasmul și bunele intenții erau la ele acasă și am putut consuma un suc natural de zmeură într-o locație liniștită și veselă. Sunt absolut convins că avem nevoie de exemple de acest gen și că fantasticul nu este nociv dacă știm să ținem dreaptă balanța și avem suficient discernământ sau înțelepciune. Povestea Narniei și a castelului Cair Paravel începe cu o remarcă din prefața autorului: “Dragă Lucy, Povestea asta am scris‑o pentru tine, dar când am în­ceput să lucrez la ea nu mi‑am dat seama că fetiţele cresc mai repede decât cărţile”. 

 

Într-o altă săptămână m-am găsit la Cetatea Oradea la un eveniment care propunea definirea omului evanghelic, analizarea fenomenului evanghelic, neo-protestant în societatea românească a secolului trecut și a secolului actual. Omul Evanghelic , în măsura în care el există cu adevărat subliniau chiar personalitățile din prezidiu, s-a confruntat de-a lungul secolelor cu numeroase piedici, a fost un neînțeles, s-a autoexilat în mulțimea normelor morale ale Vechiului și Noului Testament, a suferit uneori moarte martirică și persecuții. Sub aspect societal Reforma Religioasă a scindat lumea europeană o dată în plus, dar m-am întrebat de multe ori cum de această reformă a secolului XVI cu precursori scolastici a fost posibilă, în ciuda convulsiilor, în lumea catolică nordică, dar nu în lumea ortodoxă. În spațiul creștin răsăritean nu au fost posibile astfel de evoluții cu excepția timpuriului arianism dispărut sau al bogomilismului eradicat. Din acest punct de vedere greco-catolicismului european poate fi privit ca o necesitate și dorință de evoluție în plan spiritual a unor ortodoxi, culmea ca rezultat al ofertei contrareformei catolice. Abia în secolul trecut Oastea Domnului desprinsă din lumea ortodoxă românească uimea prin atitudinea credincioșilor. Așadar, am observat cu ironie sau nu că un protestant nu a fost la origine decât un catolic liberal, progresist sau sincer. Citind despre procesul lui Jan Hus am aflat că peste patruzeci de procente dintre liderii catolici i-au fost favorabili atunci când l-au judecat și, zic eu, nu e puțin lucru. În contemporaneitate, lumea protestantă și neoprotestantă a făcut capabil un fenomen spiritual de o profunzime rară în România și Europa. Putem revendica ultimii cincizeci de ani în acest sens, iar recent ei sunt prezenți cu licee și universități, cu evenimente culturale și caritabile în societate, depășind o zecime din totalul populației religioase a țării recrutată din rândul credincioșilor ortodoxi. Prin intermediul lor Biblia tradusă în limba română a fost oferită gratuit tuturor doritorilor. Mă simt cel mai comod și apropiat în prezența lor ca spiritualitate și mentalitate, dar mă bucură enorm că fiecare cult are măcar câteva aripi evoluate și pacifiste care caută să promoveze punctele de vedere comune și posibilitatea regăsirii spirituale frățești, apreciază calea dialogului și nu face din disputele dogmatice singurul obiect  al existenței. Cred că împreună suntem mai bogați, interesanți, frumoși și puternici și din acest punct de vedere mă consider primul ecumenic. Comunitățile neoprotestante cele mai înfloritoare sunt cele de peste Ocean și de acolo românii neoprotestanți găsesc ajutor sau se inspiră. Emoționant și pilduitor a fost că la evenimet au participat atât ortodoxi, cât și greco-catolici. Invitatul ortodox spunea că ortodoxia vine cu tradiția și ritualul, iar neoprotestanții cu dezinvoltura și prospețimea morală la această masă a dialogului. Sunt însă mâhnit când surprind în trecere manifestări spiritiste în biserici sau adunări, iar din rândul neoprotestanților penticostalii sunt mai predispuși acestora pretinzând perceperea Duhului Sfânt. Multe emisiuni religioase televizate au devenit o comedie americană cu subiect religios, televiziunile cu acest specific au devenit o parodie. Am mai semnalat însă de mai multe ori că societatea este laică și în înțelepciunea ei tolerează toate religiile. Lucrarea a fost considerată utilă de către recenzori printre care Maria Hulber, critic literar. Îmi vin în minte “Fericirile din Predica de pe Munte” și dintre ele una pe care o consider cea mai importantă: “Fericiți făcătorii de pace, căci ei fiii lui Dumnezeu se vor numi”… Aceiași ignoranță generală ( și ortodoxă ) a făcut posibil ca tot în cetatea Oradiei statuia marelui maecena și avocat Emanuil Gojdu să poată fi văzută dezasamblată în trei piese ( picioare, mijloc, parte superioară ), fiind cel puțin deocamdată scoasă din uz, fără destinație…

Cenaclul Internațional “Prietenii Poeziei” și-a mai consumat o ediție în Cuibul Democrației de la biblioteca județeană, dar participanții au putut fi numărați pe degete. Organizatorii au încercat să dea indicațiile utile celei recenzate și cred că intervențiile au fost utile. Nu înțeleg din ce cauză un cenaclu de o asemenea anvergură nu adună mai mulți autori sau pasionați de proză și poezie, dar sunt convins că perseverând lucrurile se vor îmbunătăți.

Deși zilele s-au scurs aproape imperceptibil, nu m-am lăsat complet impresionat și am lucrat câte ceva prin grădină și chiar am continuat un proiect de eseuri. Am încercat să fotografiez și păsările care vizitează grădina în acest debut de primăvară, dar fără aparate specializate e foarte greu să obții prim-planurile dorite. Smartphone-ul meu nu mărește decât de patru ori, deci posibilitățile mele sunt modeste. Acasă doar niște amărâte de turturele sau câteva vrăbiuțe se lasă observate mai de aproape, iar în parcul bibliotecii județene doar o mierlă neagră ( trebuie să fi fost bolnavă …) m-a lăsat să mă apropii pentru a-i face un selfie

Ziua Mondială a Scriitorului are loc în data de 3 Martie și am văzut că a fost semnalată în acest an în mediul online și în presa scrisă. Fără îndoială, în lipsa scriitorilor și a creației lor lumea noastră ar fi imposibilă, de nesuportat. Un renumit critic bihorean ( Al. Cistelecan ) spunea pe Facebook cu ironie că a reținut o  definiție a scriitorului, probabil dintr-un film: “Scriitorul este cel care scrie” . Indiferent dacă susțineți sau nu această definiție, vă doresc spor la citit și scris și urez La Mulți Aaani !!! tuturor scriitorilor mai mari sau … mai mici.

În prima zi de primăvară mi-am agățat un mărțișor în piept pe care l-am cumpărat de la o cunoscută vânzătoare de astfel de souveniruri. Aveam primăvara în suflet, deși o ușoară indispoziție trena. În ziua următoare am participat la un eveniment al Librăriei Humanitas care aducea la Oradea pe Matei Vișniec. Renumitul autor a abordat genuri diverse cu un succes notabil ( teatru,roman, poezie ). Profesorul de istorie și geografie a devenit autorul multor lucrări literare în România și străinătate. Își mărturisește rădăcinile românești, dar aripile, spune dumnealui, sunt în Franța pe care o elogiază pentru imensa deschidere culturală pe care o deține. Piesa de teatru cea mai jucată în acest moment este Occident Express, fiind atât de lăudată de către regizori și spectatori, iar cartea lansată la Oradea a fost “Ultimele zile ale Occidentului” unde autorul dorește să dezbată dilemele occidentale și nu problemele, deoarece, spune dumnealui, problemele se rezolvă mai devreme sau mai târziu. Dilemele se mențin într-adevăr secole de-a rândul. Această carte este utilă tocmai datorită responsabilității cu care autorul tratează punctual subiectele și a subliniat chiar dumnealui că titlul este folosit doar pentru a preveni, deci nu trebuie interpretat în niciun caz ad literam. În Cabaretul Cuvintelor autorul spune că “cuvântul excelență este regele cuvintelor, eleganța și inteligența reunite”, “cuvântul inimă nu are creier”, cuvântului “eternitate îi place cel mai mult să se învârtă în cerc”. Mai spune că el și “cuvântul vis se iubesc mult, deși se văd din când în când” și că “dacă toate au un început și sfârșit, înseamnă că și moartea are un început și sfârșit”

Vă doresc o lună Martie 2019 senină, o primăvară 2019 superbă, prosperă și înfloritoare !

 

 

 

Advertisements

“Dincolo de noi…”, “Brexit Poker”,”Cadou-Ciorăpel”, “V3n3zu3l@” !


Un Ianuarie 2019 în care spiritul de sărbătoare n-a mai vrut să plece, iar Februarie 2019 a debutat parcă mai blând decât niciodată. Încrâncenarea de câteva zile a iernii din ianuarie a fost repede înlocuită de imaginea deprimantă a dezghețului și a noroiurilor. În unele locuri mai pot fi văzute gătirile din perioada sărbătorilor de iarnă. Suntem într-o perioadă a anului în care ne punem speranțele în lunile de primăvară, deși iubitori iernii și-au pus schiurile și găsesc de fiecare dată ceva de experimentat.

Într-o mare măsură pot să spun că și eu m-am aflat într-o stare de semi-“hibernare”, deoarece chiar îmi propusesem câteva lucruri în această lună și am tot amânat. Nu este mare pagubă, dar acest aspect nu prea mă caracterizează atunci când lucrurile depind exclusiv de mine. În cele din urmă, cred că așteptările tuturor pentru 2019 au fost prea mari și că în cele din urmă se întorc cu toții la cele obișnuite. Am reușit totuși să obțin un cadou ( destul de tardiv ) cu unul dintre blogurile mele secundare. O căciulă și fular de Moș Crăciun puse într-un ciorăpel special mi-au înseninat a doua parte a lunii ianuarie și m-au convins de seriozitatea celor de la blogalinitiative.ro. Dacă anul va fi cel puțin pe jumătate cum a fost de plin ciorăpelul… , atunci pot să spun că o să fie superrr.

Ceea ce părea a fi o veste excelentă pentru întreaga Românie s-a transformat într-o decepție greu de definit. Nobelul atât de așteptat și anunțat de presa română că ar fi fost obținut de către criticul român E. Simion s-a dovedit a fi altceva decât premiul original. Eu de regulă verific și sursele străine atunci când scriu câte ceva pe blog, dar acum văzând că majoritatea site-urilor mari de știri din România ( chiar și Academia Română ) prezintă atât de credibil totul, am fost cuprins de emoție și euforie. În cele din urmă un premiu tot există, iar el va trebui să fie explicat mai bine de către toate forurile îndreptățite și sperăm că toate aceste aventuri nu vor conduce la disensiuni și mai mari în rândul comunității internaționale a umaniștilor. Asistăm fără nicio putere la o luptă a șoarecilor cu broaștele ( Batrachomyomachia ) în plan cultural-științific, politic, economic: “Lupta-și desface hotarele: fapta de arme a lui Ares,/ Prinsă-n tumult, am s-o fac să-i grăiască urechii, să afle/ Oamenii toți, cum ei, șoarecii s-au năpustit printre broaște/ Și-nchipuind pe uriașii pământului s-au războit”. ( Batrachomyomachia,Prolog 1-8).

Românii se pare că vor avea un 2019 provocator. Cred că acest an ar putea fi deosebit de intens și dificil datorită condițiilor și nemulțumirilor interne, dar și a contextului internațional deosebit de variat și nefavorabil. Confruntările politice cu siguranță se vor accentua, iar vechile dezechilibre, în lipsa unor măsuri evidente, ar putea deveni vizibile și apăsătoare.

Am urmărit cu interes problema Brexit-ului, momentele luării deciziilor în Parlamentul britanic pe Sky News. Deși a părut sau poate părea puțin lucru, acest fenomen a afectat întreaga Europă ( fiecare stat al ei ) prin pierderi financiare incredibile. Personal, speram într-o soluționare favorabilă tuturor, adică o rămânere a britanicilor în uniune, dar al doilea referendum pare a fi doar o opțiune secundară în acest moment. Spun doar că dacă 48% dintre votanți au fost pro-uniune, cu doar puțină campanie pro-unionistă s-ar fi putut depăși 50% și ar fi fost evitate scenariile de dezastru general și scepticism european. Senzația mea atunci când mă aflam la Londra în 2017 a fost că două treimi din populație dorea rămânerea în blocul comunitar chiar dacă unii erau nemulțumiți din diferite motive. Cunoaștem cu toții proverbul românesc: “Când doi se ceartă, al treilea câștigă…”

Din agenda internațională mi-a atras atenția problemele din Venezuela. În America de Sud acolo unde părea că monștrii dorm sătui și viermii mor fericiți se pare că se întâmplă totuși ceva. O opoziție fără precedent aproape l-a proscris pe Maduro și întreg mapamondul așteaptă deznodământul care sperăm să fie unul pașnic și propice dezvoltării unei societăți venezuelene moderne. V3n3zu3l@, căci așa o alintă internauții, a devenit așadar ținta unei mize internaționale. Atenți fiind, cu toții ne străduim ca nici măcar să nu clipim pentru a nu influența negativ evoluții pe care ni le-am dori cât mai prolifice și constructive. Daniil Harms, un precursor al literaturii absurdului, observa în lucrarea sa “Iluzie optic㔓omul care doarme nu clipește”…

Sfântul Valentin face parte deja din calendarul mult așteptatelor clipe de tandrețe și iubire de peste an. Tinerii sunt cuprinși de febra acestei zile încă de pe la sfârșitul lunii ianuarie. Cadourile din ce în ce mai subtile și pretențioase se pregătesc pentru grațioasele doamne-domnițe din dorința de a le sensibiliza, de a le intra în grații. Nu cred că este momentul să devenim habotnici și să ne împotrivim unei astfel de sărbători dacă aceasta nu cade în lascivitate și nesinceritate. Avem motive așadar să ne pierdem mințile chiar în toiul iernii…

Am ieșit în această perioadă de puține ori prin localitatea natală sau prin marile orașe ale Bihorului din apropiere. Oradea m-a ademenit de câteva ori cu câte un ceai sau capucino în zona centrală sau la biblioteca județeană, ocazie cu care am încercat să observ starea de spirit a cetățenilor sau mulțimea turiștilor. La sfârșit de ianuarie am ales să particip în sala mare a primăriei Oradea la un moment mai special, fiind sărbătorit un renumit scriitor și poet bihorean ( de acum), un intelectual de înaltă ținută. Ioan F. Pop este cunoscut în țară, fiind un membru al Uniunii Scriitorilor din România și având câteva lucrări excepționale, iar gândirea lui de excepție s-a răsfrânt și pe prestigioasa platformă contributors.ro. A fost sărbătorit pentru împlinirea a 60 de ani prin prezența a numeroși și prestigioși membri ai comunității greco-catolice, dar și a numeroși intelectuali și critici literari bihoreni, având ca invitat special pe Sorin Lavric, scriitor-traducător bucureștean, Ioan Simuț, critic literar. Ultima carte lansată a fost de poezie în vers alb în care autorul își prezintă scepticismul, speranțele frânte , dorințele abandonate, ipocrizia generalizată, virtuțile luate în derâdere … “Poeme abandonate în cuvinte” este un volum profund, scris într-un mod original și năstrușnic de către un autor aflat în căutarea propriului refugiu și care constată că pe sistemul clasic se găsește în prima fază a “senectuții … juvenile”. dincolo de noi nu mai era nimeni/nicio mirare nu se mai poate strecura pînă aici./doar un cerșetor aștepta monedele ploii,/să-i cadă în mâinile strălucitoare./iar marea aducea doar valuri de insecte străvezii,/ vuiete strivite la mal, cîteva licăriri care schiopătau în depărtare./dincolo de noi pluteau lucrurile în derivă/ca într-un început fără sfîrșit”. Primul vers este folosit ca titlu al poemului și nu știu de ce… autorul preferă să nu scrie în întregul volum cu î din a. Dacă poemele sunt interesante și de recomandat, mă nemulțumește doar această singură deviere de la ortografia actuală a limbii române fără a fi explicată. Teza de doctorat a lui Ioan F. Pop este dedicată operei și biografiei Sf. Augustin, un stâlp al învățăturii creștine de limbă latină.

  

Vă doresc o lună Februarie 2019 prosperă, fără regrete, aflată sub auspiciile binecuvântării Sf. Valentin și a iubirii de semeni !

 

“Medalia de Aur”, “Steaua sus Răsare”, “Alles Walze”, “SHOP-ul și Ciocolata” !


Zile de Decembrie 2018 petrecute cu emoția finalului de an și a inegalabilelor clipe ale sărbătorilor de iarnă. Gătite, cu mai mult sau mai puțin simț estetic, localitățile României s-au străduit să facă față entuziasmului general. Pentru câteva zile am avut parte și de zăpadă, aspect care a amplificat amintirile sărbătorilor de altădată. După atâta efort, pregătiri, euforie, sentimente intense, repede-repejor a trecut atât Moș Nicolae și Moș Crăciun lăsând în urmă bucuria copiilor și mulțimea cadourilor, Anul Nou bătând la ușă. Regrete, reflecții, speranțe trecute prin filtrul gândirii individuale, transformate în experiențe meritate sau nemeritate de viață sau în aspirații, planuri, dorințe de viitor. Despre anul care tocmai a trecut s-au spus multe, se mai pot spune multe… Privitor la 2019, intuim unele evoluții și sperăm ca relele și greutățile să ne ocolească, deși toți cei dominați de un spirit sapiențial ne-am fi dorit să fi fost pregătit mai bine la nivel național și internațional. Beatitudinea lăuntrică și exuberanța focurilor de artificii, în clipele maxime ale lepădării unui an și primirii altuia care ne-am dori să fie cât mai revoluționar, epocal și pur, ne-au animat pe toți și fortificat, dar ochiului critic nu-i scapă și celui căruia îi place să cumpănească corect realitățile și evoluțiile nu ratează dezechilibrele și posibilele greutăți care se profilează datorită unor inconsecvențe la nivel central.

Sărbătoarea Nașterii Domnului ( Crăciunul ) este una dintre cele mai așteptate din întregul an. Datinile, obiceiurile, colindele fac parte din zestrea fiecărei regiuni și popor în această zi de sărbătoare, dar foarte puțini realizează adevărata măreție și însemnătate a acestei sărbători. Odată cu nașterea pruncului divin începe o altă eră. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Isus Hristos chema la “o viață cu totul nouă”.“A îndepărtat traiul bun și a îndrumat la post ! A îndepărtat dragostea de averi și a îndrumat la sărăcie ! A îndepărtat desfrâul și a îndrumat spre curățenie trupească și sufletească ! A îndepărtat mânia și a îndrumat spre blândețe ! A îndepărtat invidia și a îndrumat spre mulțumire !”, spunea tot el.

Deoarece nu am mai vizitat Clujul de foarte multă vreme, mi-am propus să rememorez vizitele din copilărie în această capitală a Transilvaniei, un oraș cu o istorie impresionantă de-a lungul epocilor istorice. În prima excursie la Cluj pe care mi-o amintesc în copilărie am fost cazat împreună cu ceilalți copii școlari la un mare hotel din acest oraș. Deși nu-mi lipsea aproape nimic, la intrare am văzut o vitrină securizată pe care scria SHOP ( era în plină epocă comunistă) și unde puteau fi observate fel de fel de produse mai rarisime, inclusiv mărci de ciocolată străine și deosebit de atrăgătoare. După câteva ore petrecute în camera de hotel, ușor plictisit, am coborât la parterul hotelului și ,străfulgerat instantaneu de un gând, mi-am propus să-mi cumpăr de la shop-ul respectiv o ciocolată. În consecință am solicitat o ciocolată, dar doamna respectivă cu un oarecare regret și cu un ușor zâmbet binevoitor îmi răspundea că e imposibil, deoarece plata se făcea în valută și produsele erau destinate doar pentru străini. Scena s-a repetat de vreo trei-patru ori, eu neînțelegând de ce nu mi se putea oferi ciocolata, iar doamna încercând să mă împăciuiască spunându-mi cât mai politicos că nu este posibil schimbul. Dacă nici antichitatea nu este de neglijat la această localitate, epoca medievală este de-a dreptul fabuloasă. Câteva obiective pe care le mai vizitasem sau mi-am propus să le vizitez mărturisesc despre celebritatea orașului ( catedralele, breslele meșteșugărești etc.). Catedrala romano-catolică este magnifică, impunătoare, dar nici cele ale celorlalte culte creștine nu sunt de neglijat. Statuia lui Matei Corvin este un simbol al orașului și foarte aproape târgul de Crăciun trăgea cu ochiul vizitatorilor. Am mai vizitat teatrul, opera, grădina botanică și toate acestea în prima zi cu zăpadă a iernii 2018-2019, într-o autentică zi de iarnă. Destinderea totală am realizat-o cu un croissant cu unt și un capucino la câteva cafenele cochete din zona centrală. Dieta și floarea nobilimii transilvane au devenit istorie, precum curtea lui Augustus după cum spunea îndurerat Marcus Aurelius. Nu trebuie neglijată activitatea intelectuală care a vibrat în acest oraș din evul mediu până în zilele noastre. La final, un tren interregio m-a adus înapoi la Oradea. Mă gândeam că o relație mai specială între marile orașe transilvănene, precum Alianța Vestului recent anunțată, ar putea contribui la succese mai notabile în toate planurile.

   

M-a surprins și extaziat de-a dreptul premiul acordat academicianului român de renume mondial, Eugen Simion. Dacă eram descurajat privind șansele ca unui autor român să-i fie acordată înalta distincție, mă declar “prea-fericit” că această mare onoare a fost acordată unui român la acest hiper-nivel al gramaticii, criticii și istoriei literare. Medalia de Aur pentru Filologie Alfred Nobel ( echivalent al Nobelului) care urmează să fie decernată înnobilează eforturile solitare ale octogenarului român care s-a străduit prin activitatea sa întinsă pe durata multor decenii să evidențieze frumusețea, profunzimea și claritatea limbii române, un adevărat “miracol istoric” (milenar) după cum spunea Gh. I. Brătianu. Cert este că se poate și pe la noi și că fabuloasa distincție nu s-a acordat în România unor autori de manele. În mod cert putem depăși complexul șanselor mai mici de câștig a Nobelului decât la 6/49, conform celebrei și siropoasei exprimări.  Opera academicianului român este voluminoasă, deosebit de bine îngrijită, profundă și expresivă, devoalând tomuri pe care ar trebui să le parcurgi obligatoriu, dar care în România se citesc deosebit de puțin. Steaua Polară a literaturii și națiunii române a răsărit prin această inegalabilă distincție pe bolta noastră fără de stele de până acum. Ne dorim ca momentul să fie cât mai fecund și apărut sub cele mai bune auspicii. E. Cioran asemuia limba română cu o rugăciune, iar Nina Cassian spunea că limba română e sângele ei.

În același timp, României îi revine sarcina de a gestiona timp de o jumătate de an președinția Consiliului Uniunii Europene, iar aici multă lume își exprimă îngrijorările privind capacitatea și competențele delegaților români în asigurarea unui mandat de succes. Din nefericire, nu atât limitele reprezentanților noștri cântăresc enorm, cât neîncrederea și suspiciunile celorlalte state membre. Sperăm însă, datorită mecanismului și edificiului instituțional european, că efectele negative majore vor fi evitate.

În rest, la domiciliu mă înseninez cu micile mele activități zilnice de prin curte sau de pe internet. Am sărbătorit acasă, deși mi-aș fi dorit ca măcar de Revelion să ies un pic. Agitația maximă însă nu-mi este deosebit de plăcută și o cheltuială care nu m-ar satisface complet nu mă convinge, căci “mărețe lucruri naște pacea” spunea Bachilide. Oricum, timp este să mă duc și pe la băile termale, pe la pârtie poate sau la câte un mic shopping. M-a înviorat în prima zi a anului celebrul concert al Filarmonicii de la Viena.  Ariile celebrelor valsuri de muzică clasică interpretate de către cel mai îndreptățit for internațional emoționează și purifică deopotrivă. Un Alles Walze perpetuu, injust și fără prea multe reguli ne înfierează , din păcate, peste tot pe mapamond de milenii pe unii dintre noi.

Sunt creștin și deci nu cred în horoscop chiar dacă acesta ar avea și ceva baze științifico-astrale. Chiar magii s-au ghidat după o stea puternic strălucitoare la nașterea lui Isus Hristos. Din curiozitate și din joacă am căutat să văd conform mai multor zodiacuri care-mi este zodia. După zodiacul druidic sunt o salcie, după cel japonez sunt o piatră de grădină, iar conform zodiacului chinezesc sunt un cocoș. Repet, este o chestiune doar de curiozitate și distractivă, dar paradoxal unele descrieri ale acelor zodii mi se potrivesc, mă caracterizează.

Vă doresc un An Nou Fericit, o lună ianuarie 2019 deosebit de prosperă, senină și plină de inspirație !

 

“Europa … Liberă”, “România 100”, “Licăriri…Efemeride”și “Pasărea cu clonț de rubin” !


Un final de Noiembrie 2018 și un început de Decembrie 2018 trăite de către toți românii la cote maxime. Zilele au devenit ceva mai reci, dar suportabile și destul de plăcute. Primii fulgi răzleți au căzut și pe la câmpie timp de câteva ore, dar topindu-se încă înainte de a ajunge pe pământ. Măreția și taina iernii împletite cu splendoarea mult așteptatelor Sărbători de Iarnă sunt în măsură să ne sensibilizeze, trimițându-ne, indiferent de probleme, într-o stare de visare și de nostalgie a anilor copilăriei.

 

Finalul Primului Război Mondial a fost un motiv de speranță pentru întreaga lume. Acest război, primul de dimensiune planetară, a făcut numeroase victime umane, fiind numit și războiul împăraților. Lumea medieval-modernă dispare ( cel puțin oficial) începând ceea ce cunoaștem sub numele de epoca contemporană. Pe teritoriul fostelor imperii europene au luat ființă statele naționale prin aplicarea principiilor wilsoniene. În Transilvania mulți tineri și bărbați transilvăneni au fost mobilizați încă de la începutul confruntărilor. Cei 100 de ani de la încheierea ostilităților au fost sărbătoriți în întreaga Europă ( 10-11 nov.) la nivel statal și cetățenesc, iar un manifest adoptat de către o mulțime de orașe ( inclusiv capitale ) europene propunea în cinstea momentului fraternitate europeană, proiecte comune, instituții europene stabile, puternice și active pe întregul teritoriu european, cetățenie europeană tuturor cetățenilor, etc. La Oradea evenimentul a fost promovat de către universitarul orădean Orlando Balaș, germanist, filolog, în Sala Mare a Primăriei Oradea unde în prima parte a manifestării au intonat Imnul Europei ( Oda Bucuriei ) studenții Facultății de Arte. Deosebit de nobilele și sensibilele obiective propuse fac parte din agenda idealului și mai puțin din spectrul posibilităților noastre reale. Bineînțeles, cârcotașilor le putem spune că în urmă cu 50 de ani însăși ideea unei Uniuni Europene era o utopie, iar intrarea României în clubul european o aberație. Din punct de vedere ideologic s-au conturat două viziuni asupra devenirii europene teoretizate de către specialiști: Europa națiunilor ( statelor ) și Europa popoarelor ( cetățenilor ) fără ca vreuna să se fi impus definitiv, deși observăm că Europa națiunilor este activă și ideea unei confederații este cea mai adecvată. Mi s-a părut ciudat în declarație că se vorbea în numele tuturor cetățenilor unor capitale europene ( inclusiv Londra ), deși trebuie avut în vedere că există diferențe de opinie în fiecare familie. În contextul actualității Brexitului și a răcirii atitudinii statelor est-europene, activitatea mi s-a părut mărinimoasă și seducătoare. Ideal ar fi într-adevăr ca Europa ( eventual până la Urali ) să fie unită, fără frontiere, având cetățeni nediscriminați și instituții ( culturale, economice, militare, juridice, administrative ) active în toate orașele și comunele sale. Mă îndoiesc însă că acest ideal se va realiza curând sau vreodată. Comunismul propunea în esență egalitate, trai în comun, dar oare aceste aspirații nobile s-au îndeplinit vreodată? Chiar de la început, este demonstrat că liderii comuniști nu au făcut decât să manipuleze populația, ajungându-se destul de repede la dictatură în fiecare stat comunist. Dar indiferent de forma de guvernare suntem în măsură să ne întrebăm, precum Corul din opera Oedip Rege a lui Sofocle: “Cine-a fost vreodată-n stare/ Să-și ducă până la capăt fericirea ?” Discuțiile din cadrul evenimentului au fost deosebit de interesante și constructive ( aș spune eu ), deși participanții au putut fi numărați pe degetele de la două mâini. Când este vorba însă despre fonduri europene, observam toți participanții, totul este altfel și se intră sau se bate la altă ușă. Și din nefericire, succinta mea expunere, ca de altfel și dicuțiile respective, au avut loc într-un context al unei note mici primite de către România din partea înaltelor foruri europene și a izolării noastre fără precedent, având un corespondent doar perioada 1985-1989. Ar fi deosebit de multe de adăugat și am putea iniția, eventual, realizarea unor volume și studii pe aceste  teme și cu siguranță nu am epuiza subiectele. Aș mai adăuga că nu există spre exemplu la nivel european o indemnizație general acceptată pentru toți absolvenții de studii superioare ( care ar putea fi testați pentru ca să le fie acordată, eventual) sau acordată oricărui cetățean indiferent de pregătire, dar există subvenții pentru animale care se acordă cu generozitate. Dacă un animal fără atestat genetic ( în multe situații sau contrafăcut ) este mai important decât un om, dați-mi voie să mă îndoiesc de justețea raționamentelor și să subliniez mercantilismul mentalităților. Edmund Husserl remarca în 1935: “Problema pe care o punem este aceasta: cum se caracterizează configurația spirituală numită <<Europa>>? Prin urmare, nu Europa într-un sens geografic, înțeleasă ca o hartă […] În sens spiritual de Europa aparțin în mod evident dominioanele engleze, Statele Unite […] Este vorba aci de unitatea unei vieți spirituale, a unei acțiuni, a unei creații spirituale, incluzând și scopurile, grijile și eforturile, instituțiile, modalitățile de organizare” ( E. Husserl,Criza Umanității Europene și Filosofia ). 

Se întâmplă ca zilele să treacă una după cealaltă, iar cei mai rezervați dintre noi, printre care mă număr și eu, se bucură de frumusețile și clipele mărunte ale acestora. Cel mai recent, dincolo de bucuria pe care mi-o oferă curățenia de toamnă prin gradină și curte și clipele petrecute în compania puținelor animale domestice de acasă, mă înseninează privirea în zorii dimineții a unor pițigoi jucăuși și insistenți care vizitează zilnic grădina din curte. Sunt însă atât de atenți încât orice mișcare îi îndepărtează. Societatea Ornitologică Română mi-a răspuns la o aplicație și în limita timpului disponibil încerc să dau curs voluntariatului și să-mi aprofundez cunoștințele mele în materie de specii de păsări. Deocamdată primul pas făcut a fost amplasarea unui cuib realizat de către mine. Am observat că vrăbiuțele rămân cele mai bine adaptate și obișnuite cu peisajul românesc. Îmi propun să vizitez mai des Parcul Natural Cefa pentru a vedea ceea ce mai există în condițiile abandonării tuturor proiectelor importante. Anul trecut vizitau fânarul de acasă câteva perechi de bufnițe pitice deosebit de interesante. Mi-aș dori ca totul să arate precum într-unul dintre parcurile din Oradea cu spații bine delimitate, cuiburi și hrănitori, pițigoi, mierle și alte specii rare ciripind fiecare pe limba lor. Căci spunea N. Labiș: “Pasărea cu clonț de rubin […]/ Nu mai pot s-o mângâi…”

  

Cenaclul internațional Prietenii Poeziei a reunit câțiva iubitori ai genului, iar întâlnirea mea cu organizatorii a fost una utilă și emoționantă. D.H. Popescu și-a auto-recenzat propria carte apărută la editura Humanitas ( o carte de traducere ). Câtorva elevi li s-au analizat câteva poeme de către criticul Ionuț Caragea și discuțiile au fost suficient de degajate pentru ca tinerii să poată obține noi cunoștințe din domeniul atât de sensibil și adorat al poemului. “Oamenii – zeii captivi în lagărul perpetuării” ( aforism marca Ionuț Caragea ), cel puțin unii, cred în destinul lor chiar dacă unii fac nopți albe știind că “Luna – bătrâna vrăjitoare care ghicește viitorul în palma tăcutei insomnii” ( aforism, I. Caragea).

Ziua Porților Deschise a Bibliotecii Județene Gh. Șincai a fost deosebit de intensă și bogată în evenimente. Elevii Liceului de Artă au susținut câteva arii de muzică clasică în holul instituției, iar centenarul românesc a fost sărbătorit în amfiteatru printr-o conferință la care au participat elevi, studenți, profesori, iar invitații și-au expus observațiile și argumentat punctele de vedere, evidențiindu-se contextul internațional și importanța anilor 1918-1920 pentru stabilitatea europeană. După-amiază am avut ocazia să-mi lansez propriile volume ( eseu&poem ) prezentându-mi intențiile și detaliind genurile în fața unui public orădean deloc numeros, dar onorant. Am subliniat complexitatea mini-eseurilor și strădania cu care am încercat să surprind cotidianul românesc și internațional în mijlocul problemelor și evoluției ( involuției ) personale. Am remarcat cu bucurie că lansarea s-a reflectat cu moderație și în presa locală, înainte și după desfășurarea acesteia. În fine, din nefericire, deocamdată stagnez, constructiv totuși și cu motive de speranță. Deși întreaga noastră existență pare a fi circumscrisă și dependendă de principiile existențialiste, aș conchide, datorită acestei perioade cu profunde rezonanțe spirituale, cu cuvintele lui Niceta din Remesiana: “Preștiința tuturor lucrurilor se află în Dumnezeu, iar El este cunoscător și al celor ascunse” ( Cartea III,2,10.).

  

Ziua Națională în an centenar ar fi trebuit sărbătorită la Alba-Iulia și inițial chiar așa am intenționat. În cele din urmă m-am mulțumit cu participarea la festivitățile de la Oradea unde am achiziționat o cocardă  tricoloră pe care am pus-o în piept și ulterior mi s-a oferit gratuit un steguleț tricolor pe care am putut să-l flutur în timpul intonării cântecelor naționale. Piața Unirii a vibrat, deși participanții au fost mai puțini decât în alți ani. Nu am rămas la parada militară, dar pentru a păstra spiritul de sărbătoare am ales să fac un mic shopping și să mă destind cu un suc natural și un capucino.

 

Vă doresc o lună Decembrie 2018 splendidă, Sărbători de Iarnă feerice și divine !

 

 

Emanuel … “După douăzeci de ani”, Atelierul de Robotică, Univers și Alchimie !


Un sfârșit de Octombrie 2018 și început de Noiembrie 2018 aflate sub semnul unor nesperate temperaturi mediteraneene. Câte o zi ploioasă totuși anunță că astrul solar și curenții de aer din atmosferă ar putea sista încălzirea… Frunzele uscate, care sunt purtate de palele de vânt și trebuiesc apoi adunate, mărturisesc că nu trebuie să ne amăgim și că din punct de vedere meteorologic nu e cale de întoarcere.

Deși mi-aș fi dorit să ajung la ziua cercetătorilor din păcate nu am reușit. Noaptea Cercetătorilor a trecut astfel pentru mine făcându-mă doar să mă gândesc câtă pasiune depun acești oameni pentru a îmbunătăți și optimiza procesele și procedeele științifice pentru a oferi un confort cât mai ridicat cetățenilor, pentru a inventa sau inova ceva care să devină util sau indispensabil vieții noastre cotidiene. Tehnologia, dincolo de faptul că a devenit indispensabilă, a demonstrat că poate îmbunătăți calitatea vieții fiecărui om care trăiește pe Terra. Pentru a compensa neparticiparea mea în acest an la acest eveniment, am participat la un atelier de robotică al elevilor de liceu care a avut loc în holul bibliotecii județene. Elevii entuziaști și-au prezentat propriile creații pe care sunt convins că în timp și le vor îmbunătăți deosebit de mult. Îmi amintesc că în urmă cu câteva luni un inventator de origine română a realizat un dispozitiv prin intermediul căruia o persoană putea ghida un obiect prin intermediul undelor cerebrale emise de către acesta care erau captate de către obiectul căruia i se adresa. Mi s-a părut epocală realizarea, deoarece mi s-a părut că s-a atins un alt nivel la care aspiram chiar și eu, dar nu reușeam sau nu știam cum ar fi posibil să-l atingem. Era ROBO este însă de viitor, deosebit de promițătoare și s-ar putea să aibă un impact hotărâtor asupra omenirii în următorii zece ani. Mă gândesc doar la câteva prototipuri robotice deosebit de simpatice ale zilelor noastre: Sophie și Paper. Inteligența artificială ( AI ) poate dezvolta societatea umană la nivele nebănuite, deși în unele privințe îngrijorează pe unii cercetători.

 

Noua Acropolă Oradea s-a străduit în ultimele luni să aducă subiecte interesante în atenția participanților. Deși nu am trecut pe acolo de multă vreme, am găsit colectivul implicat la aceleași cote. Discuția despre Forțele Universale ar trebui să fascineze pe oricine, deoarece propunea o dezbatere despre forțele invizibile universale care pot fi mult mai fidele și mai pure, silențioase și miraculoase decât tot ceea ce percepem zilnic într-un mod vizibil. Cel de-al doilea eveniment important aducea în atenția participanților breasla ( aproape ordinul ) alchimiștilor în Evul Mediu. Deși subiectul poate părea ocult și comportă din punctul de vedere al celor pragmatici atingerea unui obiectiv pur material , a îmbogățirii rapide prin transformarea unui element chimic inferior într-unul superior, principala componentă a expunerii gazdelor a fost cea spiritual-științifică care impresionează și este nobilă dacă nu este trădată. Alchimiștii aspirau la piatra filosofală și în mare măsură pot fi considerați precursorii iluminismului și vieții științifice din zilele noastre. Au fost marcați însă preponderent de o gândire magico-religioasă specifică Evului Mediu și chiar Antichității, fiind din această cauză unii dintre ei suspectați de practici oculte și condamnați de biserică. Când am vizitat Praga, și am trecut pe lângă strada aurarilor protejați de către Rudolf al II-lea sau am remarcat cristalul de Boemia, m-am gândit un pic la drama, patimile și … zodia acestor visători declarați nebuni în multe situații și cărora se pare că știința contemporană le-a demonstrat viabilitatea raționamentului. Deși procedeul este foarte costisitor, se pare că se poate obține un element superior dintr-unul inferior. Probabil acești nefericiți ( totuși) visau la device-urile și gadget-urile zilelor noastre sau la cunoștințe despre univers și lume care să-i scoată dintr-o realitate deloc promițătoare. Probabil constatând că Omul se poate aprecia sub aspect spiritual și educațional, deci poate evolua, poate fi șlefuit la forme superioare, tot astfel credeau ei posibil jocul cu elementele chimice din Univers. Rezervat, Erasmus din Rotherdam ( Elogiul Nebuniei ) spune despre alchimiști că sunt “cu capul veșnic plin de taine noi, ei încearcă să schimbe natura lucrurilor, să transforme metalele și caută în tot locul o chintesență himerică pe care nu o găsesc niciodată. Îmbătați de aburii unei dulci nădejdi, nu-și cruță nici avere, nici trudă, iar spiritul rodnic născocește zi de zi vreo altă nălucire care să-i ducă de nas, […] iar de-i părăsește orice credință, se împacă îndeajuns cu frumoasa zicală că <<În lucrurile mari ajunge să încerci>>”…

Și pentru a nu lăsa impresia că am căzut către ocultism sau ezoterism, sau că dau credit prea mare acestor zone considerate încă tabu în societate, vă destăinui că am fost deosebit de onorat de o invitație pe e-mail a unui înalt reprezentant al comunității neo-protestante bihorene. Facultatea de Management și Informatică din cadrul Universității Emanuel din Oradea, una dintre cele mai înfloritoare universități neoprotestante ( baptiste ) din Europa Centrală și de Sud-Est, a sărbătorit 20 de ani de activitate și a fost onorată cu prezența Lordului Brian Griffits din Marea Britanie, unul dintre fondatorii și susținătorii acesteia. Evenimentul a prilejuit cuvântările unor înalte personalități ale Oradiei și a comunității științifice baptiste stârnind apreciererile și emoțiile participanților din sala generoasei Capele a Universității Emanuel. Lordul B. Griffith a prezentat magistral viziunea sa privind scena economică mondială, opinia dumnealui erupând cu o acurațete și luciditate posibile doar unor minți nobile, surprinzătoare unei vârste relativ înaintate și a unei vieți agitate de amplele fenomene politice și economice globale și regionale. Rareori mi-a fost dat să întâlnesc o asemenea abilitate în prezentarea faptelor și posibilelor evoluții și să ascult totul într-o limbă engleză impecabilă. De această dată Oradea baptistă, neo-protestantă în general și spirituală a vibrat pentru interesul și succesul comunitar și ceea ce este mai important este faptul că marea comunitate baptistă internațională a înțeles de timpuriu necesitatea integrării discursului spiritual noilor evoluții economico-sociale și tehnologico-bancare în așa fel încât se găsesc în zilele noastre în situația de a oferi campanii caritabile de succes chiar și altor culte creștine și opțiuni educaționale moderne absolvențillor pe care-i formează. Deși unele persoane cred că la nivel internațional asistăm la o competiție capitalism vs comunism, în opinia mea nu se poate vorbi în niciun caz despre așa ceva. Putem vorbi despre capitalism și … necesitatea reformării acestuia, despre adaptarea și sincronizarea acestuia cu noile cerințe și standarde sociale sau despre capitalism care tinde spre soluționarea tuturor problemelor sociale propunând un succes și un confort cât mai extins, chiar o concordie comunitară în unele situații. Lordul Griffiths a răspuns când a fost întrebat că nu crede că “capitalismul a eșuat, ci își exprimă convingerea că el poate fi reformat”. Și cât de promițătoare și înălțătoare pe noile trepte ale civilizației și culturii mondiale ar putea fi simțămintele creștine prin cuvintele apostolului Pavel: “4.Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, 6. nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, 7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul”. ( 1 Corinteni, 13,4-7 ).

 

Vă doresc o lună Noiembrie 2018 imperturbabilă, ingenuă și senină !

 

Puritatea Lebedelor, Centenar… orădean, “Bărbatul care aduce fericirea”, Poftiți … la Muzică Clasică !


Un Octombrie 2018 liniștit și care ne-a răsfățat cu zilele sale plăcute. Atât de plăcute încât un cireș din grădină a înflorit parțial, iar eu am rămas impresionat neștiind cum să reacționez mai eficient. Fiind tânăr sărăcuțul s-a grăbit să se pună pe treabă pentru a fi cât mai eficient. De regulă el la mijlocul lunii iunie avea fructele de pe tarabă sold-out.

Momentele premergătoare realizării Marii Uniri au un reper deosebit în orașul de pe Crișul Repede. Anul Centenar a fost elogiat la Oradea prin sărbătorirea zilei orașului ( 12 octombrie ), dată la care în mare taină s-au întâlnit, în casa avocatului bihorean Aurel Lazăr, principalii intelectuali și lideri politici ai Transilvaniei. În camerele impresionantei clădiri, care servește în zilele noastre ca muzeu și casă memorială, s-a discutat și hotărât ceea ce se dorea din partea intelectualității românești în privința devenirii și dezvoltării Transilvaniei, documentul subliniind dorința de autodeterminare a populației românești, majoritară în toate regiunile intracarpatice. Inițiativa acestor corifei români s-a soldat inevitabil și cu jertfe: Ioan Ciordaș și N. Bolcaș au fost uciși la Lunca într-un mod necugetat. Ulterior, Aurel Lazăr a devenit primar al orașului. Îngrijorarea acestor gânditori și a noastră a tuturor în contemporaneitate este întocmai precum în versurile lui Solon,Fragmentul 3:“Căci dușmanii fără preget ne știrbesc frumoasa țară/ În încăierări pe placul doar al trădătorilor./Iar în timp ce-astfel de rele bântuiesc sărmana țară/ Cei sărmani pornesc în cete în surghiun printre străini/ Și vânduți ca sclavi în lanțuri rușinoase își duc traiul/Îndurând ale robiei oropsite silnicii”. Sărbătorirea zilei orașului la 100 de ani de la semnarea celebrului document a conferit o aură aproape mitică clipelor aniversare, fiind prezente oficialitățile orădene, lideri spirituali, intelectuali. Depunerea de coroane la statuia lui Aurel Lazăr a fost de asemenea foarte înălțătoare, iar ulterior sărbătoarea a continuat în Piața Unirii într-o zi irepetabilă și răsfățătoare de toamnă.

 

Interpelat privind viitorul Bihorului și Oradiei , A. Lazăr spunea la 6 dec. 1918“noi vom aduce un regim popular, democratic, o administrație mai bună și cinstită,…, nu vom deveni exploatatori din exploatați, ci vrem să asigurăm dreptate, libertate și o viață liberă pentru toată lumea”. Știind parcă că este ziua urbei, 11 lebede precum cei 11 prinți metamorfozați din povestea lui Andersen se plimbau pe apele Crișului Repede atât de liniștite, de grațioase și jucăușe, răpite parcă de soarele atât de subtil și generos care se oglindea în apele line și transparente ale râului. Erau , conform poveștii, în așteptarea Elizei și a țesăturii sale care odată îmbrăcată i-ar fi readus la înfățișarea umană. Totul îndemna la visare, clipele de beatitudine atât de înălțătoare fiind opera tuturor participanților. Întreg spațiul pietonal orădean a exultat și orașul a avut în opinia mea preț de multe ore spiritul civic al unei îndepărtate urbe vest-europene.

În pragul serii mi-am rezervat la limită un bilet la Teatrul Regina Maria unde Alexandru Tomescu , renumitul violonist român, a susținut un concert de muzică clasică românească. Nu pot să spun din păcate că s-a concertat cu sala plină, dar participanții au fost deosebit de entuziaști, iubitori și cunoscători ai ritmurilor muzicii clasice. Geniul și virtuozitatea marelui artist au fost evidente, iar descrierile dumnealui privind ariile susținute publicului orădean au fost mai mult decât utile și măgulitoare. A dovedit atât prin prezența dumnealui și a echipei ( Mircea Sânziana ), cât și prin claritatea și prețiozitatea execuției valoarea muzicii clasice care nu este în niciun caz un gen desuet sau secundar. Ajuns acasă am simțit nevoia să reascult clasici români și străini deopotrivă pentru a mă relaxa și inspira. Alături de clasicii români îmi plac deosebit de mult Mozart (Fur Elise), Chopin ( Valsul Primăverii), R. Wagner ( Walkiriile), Vivaldi (Anotimpurile), dar trebuie să menționez și pe Eugen Doga ( Valsul trandafirilor ), un clasic în viață de geniu. Destăinuirea celei mai … imateriale dintre arte ( Kandinski) prin intermediul celei mai pretențioase și subtile dintre genuri ( muzica clasică ) este o șansă a fiecăruia dintre noi de a se mai alina și îndrepta către calea cea mai firească cu putință.

La distanță de doar câteva zile, Cătălin D. Florescu un autor deosebit de cunoscut în străinătate a lansat la Oradea una dintre cele mai recente și interesante cărți ale sale. Autorul lui “Iacob s-a hotărât să iubească”, atât de apreciat și premiat în vestul european, a propus de această dată o narațiune care descria drama imigrantului în general și a imigranților europeni în America la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. O descriere a stării imigrantului european ( irlandez, german, olandez, evreu) la New York atât de complexă nu rețin să fi întâlnit vreodată. Și realistă în același timp. Viața la un pas de moarte însoțită de speranțe atât de înalte, mizeria ghetoului, străzile stropite generos de ploaie în apropierea iernii, sărăcia, frigul, neliniștea…, toate cuprinse în trupurile firave ale unor copii uneori sau adulți incapabili să facă față unei situații la care în multe cazuri nu se așteptaseră. “Bărbatul care aduce fericirea” prezintă două povești care cuprinde atât Atlanticul, cât și Dunărea, atât Broadway-ul, cât și o leprozerie dobrogeană. Cuvintele autorului au fost pline de însemnătate demonstrând că notorietatea operei și descrierilor atât de vii din cadrul paginilor sale nu sunt deloc întâmplătoare. În noaptea de dinaintea Anului Nou, ningea peste tot, spune autorul: “ningea peste târfele din Allen Street care-și împărțeau binecuvântarea asupra tuturor, în aceeași măsură. <<Nu vreți să ne rugăm împreună?>> le strigau ele tuturor fără deosebire”, și … “ningea cu înverșunare și întru totul democratic, zăpada era împărțită peste toți”… , “vântul trecea nestingherit, ca respirația unui trup uriaș întins la pământ, ca otrava”. Din nefericire autorul este însoțit de o fragilitate corporală regretabilă care surprinde printr-o minte atât de ageră și echilibrată. Dacă aș fi știut infirmitatea dumnealui cu siguranță aș fi ezitat să particip și primul contact vizual cu dumnealui a fost un mic șoc pentru mine, deoarece am crezut că având o zi solicitantă bietul om a paralizat fără a conștientiza. La final am obținut de la autor atât de prețiosul autograf care personalizează cartea achiziționată. Îi doresc multă sănătate și cât mai multă inspirație !

Vă doresc zile însorite, tandre și pline de inspirație, tuturor !

Trena Toamnei, “Omul și Taina lui”, TIFF Oradea, “Trauma Psihică” !


Un final de Septembrie și un început de Octombrie 2018 aflate sub semnul răcorii toamnei și a pregătirilor noastre de a ne menține optimismul pe fondul schimbării evidente de anotimp. Trena toamnei este tot mai vizibilă și evidentă, iar ignoranții pot avea surprize dacă nu au un pulover în plus dimineața devreme. Nectarul fructelor este de acum mai dulce…, aroma legumelor deplină !

Image result for octombrie

Dorind să mă înscriu în zona ineditului prin toate subiectele abordate devine tot mai greu să găsesc teme filosofice sau idei neabordate. Un eveniment care s-a întins pe durata mai multor zile m-a făcut să-mi amintesc despre zilele copilăriei când venea “caravana” și anunța că un film se va proiecta la căminul cultural din localitatea natală. TIFF a fost la Oradea la prima ediție în 2018 și a propus proiecții palpitante în mai multe locații din oraș. Dorind să nu ratez un asemenea regal mi-am rezervat online mai multe bilete. Prima proiecție pe care am urmărit-o a avut loc la Partium și a propus un film românesc deosebit de bine realizat și cu o desfășurare a evenimentelor amuzantă. “Secretul Fericirii” prezintă relația dintre membrii a două familii din mediul urban al României zilelor noastre. Intelectuali, rafinați, implicați în mediul entertainment-ului ei poartă un dialog modern, dezinhibat, iar deznodământul filmului este de neprevăzut până la final. Este un film românesc de recomandat din toate punctele de vedere, poate mai puțin pentru cei mai tradiționaliști. Deoarece nu prea am o părere foarte bună despre modul cum s-au realizat filmele românești în contemporaneitate, vizionarea acestui film m-a convins că există și încercări de succes care pot surprinde realitatea cu umor și greutățile sau impasurile cu o oarecare detașare.

 

La scurt timp Piața Unirii era asaltată de către cinefilii care doreau să urmărească Untamed Romania, o proiecție de invidiat din genul documentarelor de brand. Deosebit de bine realizat, documentarul a impresionat prin valorile și simbolurile geo-faunistice românești, prin spectaculozitatea și claritatea fiecărei secunde de proiecție. O stare de delectare și destindere în compania unei astfel de manifestări nu se prea întâlnește foarte des. În compania unei ape minerale și a unui cidru am putut admira România prin minunățiile ei într-o seară în care vremea a fost deosebit de plăcută și doar palatul episcopal greco-catolic din apropiere dezamăgea datorită încercărilor prin care a trecut recent. Filmul a devenit o artă influentă și are acum o tradiție impresionantă.

 

În ziua următoare mi-am rezervat un bilet la recitalul lui Dorel Vișan intitulat “Omul și Taina lui” care a avut loc la Sinagoga Neologă Zion. Renumita personalitate clujană a prestat excelent ținând echilibrul în discursul dumnealui între buna tradiție creștin-rurală și cosmopolitismul urban. Ideile dezbătute și propuse au militat pentru importanța și necesitatea apropierii omului către Dumnezeu și posibilitatea omului de a se autodepăși prin propriile capacități intelectuale oferite tot de către divinitate. Sfera religioasă și laică s-au contopit armonios pentru a oferi o imagine complexă a omului preocupat de misterul existenței sale. A menționat magistral autori români și străini consacrați, chiar și pe Dostoievski prin magistrala sa referință la sămânța divină. Taina individual-umană transcende uneori din mijlocul celei colective printr-o preocupare filosofico-religioasă mai complexă și profundă sau științifică mai intensă. Omul are aripi de înger, dar nu le vede și rareori crede în ele. Lucian Blaga spunea: “Poți să te împăunezi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele”.Nu în ultimul rând: însuși omul Dorel Vișan era atât de preocupat să găsească răspunsurile la întrebările milenare, a vibrat mistic. N-a fost un simplu recital, a fost vorba despre un geniu interior neîmpăcat și dornic să se exteriorizeze, să împărtășească propriile experiențe. “Greu le este oamenilor să schimbe cugetările zeilor” spun anticii, iar Eclesiastul spune: “Totul este o deșertăciune a deșertăciunilor”.

  

În restul timpului mă găsesc pe acasă unde încerc să-mi îmbunătățesc blogurile personale, să dereticesc câte ceva prin curte și grădină pentru a nu lăsa la vedere rezultatele nedorite ale toamnei. Atunci când merg la oraș mă găsesc pentru mici cumpărături sau plăți uzuale. Ador să mă destind dimineața în vreun local preferat cu o limonadă, un ceai sau un capucino. Atunci, în acele puține momente, pot vedea cum vibrează orașul și să percep România acelui moment așa cum este ea. Pe la bibliotecă trec doar pentru a retușa unele observații conturate. Ultima dată când m-am aflat pe acolo am observat că se pregătea în amfiteatru un eveniment interesant din sfera domeniului medical, psihologic și de numeroase ori m-am întrebat din ce cauză nu există mai multe dezbateri publice pe temele atât de actuale ale acestor domenii, având în vedere atât amploarea efectelor în societate, cât și necesitatea unei calități superioare a personalului calificat care lasă de dorit în majoritatea cazurilor prin prestația lui. “Trauma psihică. Intervenții în situații de urgență” s-a desfășurat cu un public numeros ( medici, asistenți sociali, cadre militare) și a dezbătut probleme sensibile prin care oricare persoană poate trece fără deosebire. De la definirea termenului în sine și până la tipologiile acestuia, trauma psihică a individului în anumite situații este cercetată și analizată. S-a discutat atât despre trauma psihică la modul general, cât și despre trauma psihică în situația unor intervenții de urgență ( accidente, boli, incendii etc.), fiind puse în discuție atât traumele psihice ale victimelor, dar ( caz inedit) și ale persoanelor calificate să intervină care au și ele nevoie de suport psihologic ( psihiatric ) specializat. Țara noastră nu este pe roze nici din aceste puncte de vedere, deși întreaga situație mondială este de regulă dezastruoasă. Din păcate, fiecare dintre noi suntem afectați sub o anumită formă zilnic, ciuntiți sau incomodați, traumatizați de însăși experiența de viață, preponderent relativ nefericită. Socialul însuși nu este o reverie decât prin unele oaze. Am întâlnit persoane deosebit de optimiste ( chiar eu sunt printre ele ) care s-au cam închis în sine și n-au mai iradiat de fericire sau zâmbit în public cu atâta generozitate ca înainte. Precum în Metamorfoza lui Kafka, subiecții se interiorizează și încearcă să reziste imploziei, se izolează în propria cameră uneori ( refuzând o situație artificial creată, nefirească, injustă). Și … cine rezistă, rezistă. Situațiile de urgență sunt însă vârful de lance și adevărata provocare în privința tăriei psihice. De regulă nici măcar persoanele cele mai echilibrate nu prea rezistă neafectate în urma unor astfel de experiențe. Și la drept vorbind, cine ar putea soluționa ceva atât de complex și bântuind de când e lumea. Andreea Apostol, expert psiholog în cadrul EMDR Europe, a conferențiat timp de mai multe ore. Iar pentru a ne mai destinde…, Legile lui Murphy spun: “Orice urgență are trei faze: panică,teamă și remușcare” și “de obicei apelurile de urgență apar când te pregătești să iei pauza de masă”.

Vă doresc o lună Octombrie 2018 inegalabilă, prosperă și răcoroasă !