“Europa … Liberă”, “România 100”, “Licăriri…Efemeride”și “Pasărea cu clonț de rubin” !


Un final de Noiembrie 2018 și un început de Decembrie 2018 trăite de către toți românii la cote maxime. Zilele au devenit ceva mai reci, dar suportabile și destul de plăcute. Primii fulgi răzleți au căzut și pe la câmpie timp de câteva ore, dar topindu-se încă înainte de a ajunge pe pământ. Măreția și taina iernii împletite cu splendoarea mult așteptatelor Sărbători de Iarnă sunt în măsură să ne sensibilizeze, trimițându-ne, indiferent de probleme, într-o stare de visare și de nostalgie a anilor copilăriei.

 

Finalul Primului Război Mondial a fost un motiv de speranță pentru întreaga lume. Acest război, primul de dimensiune planetară, a făcut numeroase victime umane, fiind numit și războiul împăraților. Lumea medieval-modernă dispare ( cel puțin oficial) începând ceea ce cunoaștem sub numele de epoca contemporană. Pe teritoriul fostelor imperii europene au luat ființă statele naționale prin aplicarea principiilor wilsoniene. În Transilvania mulți tineri și bărbați transilvăneni au fost mobilizați încă de la începutul confruntărilor. Cei 100 de ani de la încheierea ostilităților au fost sărbătoriți în întreaga Europă ( 10-11 nov.) la nivel statal și cetățenesc, iar un manifest adoptat de către o mulțime de orașe ( inclusiv capitale ) europene propunea în cinstea momentului fraternitate europeană, proiecte comune, instituții europene stabile, puternice și active pe întregul teritoriu european, cetățenie europeană tuturor cetățenilor, etc. La Oradea evenimentul a fost promovat de către universitarul orădean Orlando Balaș, germanist, filolog, în Sala Mare a Primăriei Oradea unde în prima parte a manifestării au intonat Imnul Europei ( Oda Bucuriei ) studenții Facultății de Arte. Deosebit de nobilele și sensibilele obiective propuse fac parte din agenda idealului și mai puțin din spectrul posibilităților noastre reale. Bineînțeles, cârcotașilor le putem spune că în urmă cu 50 de ani însăși ideea unei Uniuni Europene era o utopie, iar intrarea României în clubul european o aberație. Din punct de vedere ideologic s-au conturat două viziuni asupra devenirii europene teoretizate de către specialiști: Europa națiunilor ( statelor ) și Europa popoarelor ( cetățenilor ) fără ca vreuna să se fi impus definitiv, deși observăm că Europa națiunilor este activă și ideea unei confederații este cea mai adecvată. Mi s-a părut ciudat în declarație că se vorbea în numele tuturor cetățenilor unor capitale europene ( inclusiv Londra ), deși trebuie avut în vedere că există diferențe de opinie în fiecare familie. În contextul actualității Brexitului și a răcirii atitudinii statelor est-europene, activitatea mi s-a părut mărinimoasă și seducătoare. Ideal ar fi într-adevăr ca Europa ( eventual până la Urali ) să fie unită, fără frontiere, având cetățeni nediscriminați și instituții ( culturale, economice, militare, juridice, administrative ) active în toate orașele și comunele sale. Mă îndoiesc însă că acest ideal se va realiza curând sau vreodată. Comunismul propunea în esență egalitate, trai în comun, dar oare aceste aspirații nobile s-au îndeplinit vreodată? Chiar de la început, este demonstrat că liderii comuniști nu au făcut decât să manipuleze populația, ajungându-se destul de repede la dictatură în fiecare stat comunist. Dar indiferent de forma de guvernare suntem în măsură să ne întrebăm, precum Corul din opera Oedip Rege a lui Sofocle: “Cine-a fost vreodată-n stare/ Să-și ducă până la capăt fericirea ?” Discuțiile din cadrul evenimentului au fost deosebit de interesante și constructive ( aș spune eu ), deși participanții au putut fi numărați pe degetele de la două mâini. Când este vorba însă despre fonduri europene, observam toți participanții, totul este altfel și se intră sau se bate la altă ușă. Și din nefericire, succinta mea expunere, ca de altfel și dicuțiile respective, au avut loc într-un context al unei note mici primite de către România din partea înaltelor foruri europene și a izolării noastre fără precedent, având un corespondent doar perioada 1985-1989. Ar fi deosebit de multe de adăugat și am putea iniția, eventual, realizarea unor volume și studii pe aceste  teme și cu siguranță nu am epuiza subiectele. Aș mai adăuga că nu există spre exemplu la nivel european o indemnizație general acceptată pentru toți absolvenții de studii superioare ( care ar putea fi testați pentru ca să le fie acordată, eventual) sau acordată oricărui cetățean indiferent de pregătire, dar există subvenții pentru animale care se acordă cu generozitate. Dacă un animal fără atestat genetic ( în multe situații sau contrafăcut ) este mai important decât un om, dați-mi voie să mă îndoiesc de justețea raționamentelor și să subliniez mercantilismul mentalităților. Edmund Husserl remarca în 1935: “Problema pe care o punem este aceasta: cum se caracterizează configurația spirituală numită <<Europa>>? Prin urmare, nu Europa într-un sens geografic, înțeleasă ca o hartă […] În sens spiritual de Europa aparțin în mod evident dominioanele engleze, Statele Unite […] Este vorba aci de unitatea unei vieți spirituale, a unei acțiuni, a unei creații spirituale, incluzând și scopurile, grijile și eforturile, instituțiile, modalitățile de organizare” ( E. Husserl,Criza Umanității Europene și Filosofia ). 

Se întâmplă ca zilele să treacă una după cealaltă, iar cei mai rezervați dintre noi, printre care mă număr și eu, se bucură de frumusețile și clipele mărunte ale acestora. Cel mai recent, dincolo de bucuria pe care mi-o oferă curățenia de toamnă prin gradină și curte și clipele petrecute în compania puținelor animale domestice de acasă, mă înseninează privirea în zorii dimineții a unor pițigoi jucăuși și insistenți care vizitează zilnic grădina din curte. Sunt însă atât de atenți încât orice mișcare îi îndepărtează. Societatea Ornitologică Română mi-a răspuns la o aplicație și în limita timpului disponibil încerc să dau curs voluntariatului și să-mi aprofundez cunoștințele mele în materie de specii de păsări. Deocamdată primul pas făcut a fost amplasarea unui cuib realizat de către mine. Am observat că vrăbiuțele rămân cele mai bine adaptate și obișnuite cu peisajul românesc. Îmi propun să vizitez mai des Parcul Natural Cefa pentru a vedea ceea ce mai există în condițiile abandonării tuturor proiectelor importante. Anul trecut vizitau fânarul de acasă câteva perechi de bufnițe pitice deosebit de interesante. Mi-aș dori ca totul să arate precum într-unul dintre parcurile din Oradea cu spații bine delimitate, cuiburi și hrănitori, pițigoi, mierle și alte specii rare ciripind fiecare pe limba lor. Căci spunea N. Labiș: “Pasărea cu clonț de rubin […]/ Nu mai pot s-o mângâi…”

  

Cenaclul internațional Prietenii Poeziei a reunit câțiva iubitori ai genului, iar întâlnirea mea cu organizatorii a fost una utilă și emoționantă. D.H. Popescu și-a auto-recenzat propria carte apărută la editura Humanitas ( o carte de traducere ). Câtorva elevi li s-au analizat câteva poeme de către criticul Ionuț Caragea și discuțiile au fost suficient de degajate pentru ca tinerii să poată obține noi cunoștințe din domeniul atât de sensibil și adorat al poemului. “Oamenii – zeii captivi în lagărul perpetuării” ( aforism marca Ionuț Caragea ), cel puțin unii, cred în destinul lor chiar dacă unii fac nopți albe știind că “Luna – bătrâna vrăjitoare care ghicește viitorul în palma tăcutei insomnii” ( aforism, I. Caragea).

Ziua Porților Deschise a Bibliotecii Județene Gh. Șincai a fost deosebit de intensă și bogată în evenimente. Elevii Liceului de Artă au susținut câteva arii de muzică clasică în holul instituției, iar centenarul românesc a fost sărbătorit în amfiteatru printr-o conferință la care au participat elevi, studenți, profesori, iar invitații și-au expus observațiile și argumentat punctele de vedere, evidențiindu-se contextul internațional și importanța anilor 1918-1920 pentru stabilitatea europeană. După-amiază am avut ocazia să-mi lansez propriile volume ( eseu&poem ) prezentându-mi intențiile și detaliind genurile în fața unui public orădean deloc numeros, dar onorant. Am subliniat complexitatea mini-eseurilor și strădania cu care am încercat să surprind cotidianul românesc și internațional în mijlocul problemelor și evoluției ( involuției ) personale. Am remarcat cu bucurie că lansarea s-a reflectat cu moderație și în presa locală, înainte și după desfășurarea acesteia. În fine, din nefericire, deocamdată stagnez, constructiv totuși și cu motive de speranță. Deși întreaga noastră existență pare a fi circumscrisă și dependendă de principiile existențialiste, aș conchide, datorită acestei perioade cu profunde rezonanțe spirituale, cu cuvintele lui Niceta din Remesiana: “Preștiința tuturor lucrurilor se află în Dumnezeu, iar El este cunoscător și al celor ascunse” ( Cartea III,2,10.).

  

Ziua Națională în an centenar ar fi trebuit sărbătorită la Alba-Iulia și inițial chiar așa am intenționat. În cele din urmă m-am mulțumit cu participarea la festivitățile de la Oradea unde am achiziționat o cocardă  tricoloră pe care am pus-o în piept și ulterior mi s-a oferit gratuit un steguleț tricolor pe care am putut să-l flutur în timpul intonării cântecelor naționale. Piața Unirii a vibrat, deși participanții au fost mai puțini decât în alți ani. Nu am rămas la parada militară, dar pentru a păstra spiritul de sărbătoare am ales să fac un mic shopping și să mă destind cu un suc natural și un capucino.

 

Vă doresc o lună Decembrie 2018 splendidă, Sărbători de Iarnă feerice și divine !

 

 

Advertisements

Emanuel … “După douăzeci de ani”, Atelierul de Robotică, Univers și Alchimie !


Un sfârșit de Octombrie 2018 și început de Noiembrie 2018 aflate sub semnul unor nesperate temperaturi mediteraneene. Câte o zi ploioasă totuși anunță că astrul solar și curenții de aer din atmosferă ar putea sista încălzirea… Frunzele uscate, care sunt purtate de palele de vânt și trebuiesc apoi adunate, mărturisesc că nu trebuie să ne amăgim și că din punct de vedere meteorologic nu e cale de întoarcere.

Deși mi-aș fi dorit să ajung la ziua cercetătorilor din păcate nu am reușit. Noaptea Cercetătorilor a trecut astfel pentru mine făcându-mă doar să mă gândesc câtă pasiune depun acești oameni pentru a îmbunătăți și optimiza procesele și procedeele științifice pentru a oferi un confort cât mai ridicat cetățenilor, pentru a inventa sau inova ceva care să devină util sau indispensabil vieții noastre cotidiene. Tehnologia, dincolo de faptul că a devenit indispensabilă, a demonstrat că poate îmbunătăți calitatea vieții fiecărui om care trăiește pe Terra. Pentru a compensa neparticiparea mea în acest an la acest eveniment, am participat la un atelier de robotică al elevilor de liceu care a avut loc în holul bibliotecii județene. Elevii entuziaști și-au prezentat propriile creații pe care sunt convins că în timp și le vor îmbunătăți deosebit de mult. Îmi amintesc că în urmă cu câteva luni un inventator de origine română a realizat un dispozitiv prin intermediul căruia o persoană putea ghida un obiect prin intermediul undelor cerebrale emise de către acesta care erau captate de către obiectul căruia i se adresa. Mi s-a părut epocală realizarea, deoarece mi s-a părut că s-a atins un alt nivel la care aspiram chiar și eu, dar nu reușeam sau nu știam cum ar fi posibil să-l atingem. Era ROBO este însă de viitor, deosebit de promițătoare și s-ar putea să aibă un impact hotărâtor asupra omenirii în următorii zece ani. Mă gândesc doar la câteva prototipuri robotice deosebit de simpatice ale zilelor noastre: Sophie și Paper. Inteligența artificială ( AI ) poate dezvolta societatea umană la nivele nebănuite, deși în unele privințe îngrijorează pe unii cercetători.

 

Noua Acropolă Oradea s-a străduit în ultimele luni să aducă subiecte interesante în atenția participanților. Deși nu am trecut pe acolo de multă vreme, am găsit colectivul implicat la aceleași cote. Discuția despre Forțele Universale ar trebui să fascineze pe oricine, deoarece propunea o dezbatere despre forțele invizibile universale care pot fi mult mai fidele și mai pure, silențioase și miraculoase decât tot ceea ce percepem zilnic într-un mod vizibil. Cel de-al doilea eveniment important aducea în atenția participanților breasla ( aproape ordinul ) alchimiștilor în Evul Mediu. Deși subiectul poate părea ocult și comportă din punctul de vedere al celor pragmatici atingerea unui obiectiv pur material , a îmbogățirii rapide prin transformarea unui element chimic inferior într-unul superior, principala componentă a expunerii gazdelor a fost cea spiritual-științifică care impresionează și este nobilă dacă nu este trădată. Alchimiștii aspirau la piatra filosofală și în mare măsură pot fi considerați precursorii iluminismului și vieții științifice din zilele noastre. Au fost marcați însă preponderent de o gândire magico-religioasă specifică Evului Mediu și chiar Antichității, fiind din această cauză unii dintre ei suspectați de practici oculte și condamnați de biserică. Când am vizitat Praga, și am trecut pe lângă strada aurarilor protejați de către Rudolf al II-lea sau am remarcat cristalul de Boemia, m-am gândit un pic la drama, patimile și … zodia acestor visători declarați nebuni în multe situații și cărora se pare că știința contemporană le-a demonstrat viabilitatea raționamentului. Deși procedeul este foarte costisitor, se pare că se poate obține un element superior dintr-unul inferior. Probabil acești nefericiți ( totuși) visau la device-urile și gadget-urile zilelor noastre sau la cunoștințe despre univers și lume care să-i scoată dintr-o realitate deloc promițătoare. Probabil constatând că Omul se poate aprecia sub aspect spiritual și educațional, deci poate evolua, poate fi șlefuit la forme superioare, tot astfel credeau ei posibil jocul cu elementele chimice din Univers. Rezervat, Erasmus din Rotherdam ( Elogiul Nebuniei ) spune despre alchimiști că sunt “cu capul veșnic plin de taine noi, ei încearcă să schimbe natura lucrurilor, să transforme metalele și caută în tot locul o chintesență himerică pe care nu o găsesc niciodată. Îmbătați de aburii unei dulci nădejdi, nu-și cruță nici avere, nici trudă, iar spiritul rodnic născocește zi de zi vreo altă nălucire care să-i ducă de nas, […] iar de-i părăsește orice credință, se împacă îndeajuns cu frumoasa zicală că <<În lucrurile mari ajunge să încerci>>”…

Și pentru a nu lăsa impresia că am căzut către ocultism sau ezoterism, sau că dau credit prea mare acestor zone considerate încă tabu în societate, vă destăinui că am fost deosebit de onorat de o invitație pe e-mail a unui înalt reprezentant al comunității neo-protestante bihorene. Facultatea de Management și Informatică din cadrul Universității Emanuel din Oradea, una dintre cele mai înfloritoare universități neoprotestante ( baptiste ) din Europa Centrală și de Sud-Est, a sărbătorit 20 de ani de activitate și a fost onorată cu prezența Lordului Brian Griffits din Marea Britanie, unul dintre fondatorii și susținătorii acesteia. Evenimentul a prilejuit cuvântările unor înalte personalități ale Oradiei și a comunității științifice baptiste stârnind apreciererile și emoțiile participanților din sala generoasei Capele a Universității Emanuel. Lordul B. Griffith a prezentat magistral viziunea sa privind scena economică mondială, opinia dumnealui erupând cu o acurațete și luciditate posibile doar unor minți nobile, surprinzătoare unei vârste relativ înaintate și a unei vieți agitate de amplele fenomene politice și economice globale și regionale. Rareori mi-a fost dat să întâlnesc o asemenea abilitate în prezentarea faptelor și posibilelor evoluții și să ascult totul într-o limbă engleză impecabilă. De această dată Oradea baptistă, neo-protestantă în general și spirituală a vibrat pentru interesul și succesul comunitar și ceea ce este mai important este faptul că marea comunitate baptistă internațională a înțeles de timpuriu necesitatea integrării discursului spiritual noilor evoluții economico-sociale și tehnologico-bancare în așa fel încât se găsesc în zilele noastre în situația de a oferi campanii caritabile de succes chiar și altor culte creștine și opțiuni educaționale moderne absolvențillor pe care-i formează. Deși unele persoane cred că la nivel internațional asistăm la o competiție capitalism vs comunism, în opinia mea nu se poate vorbi în niciun caz despre așa ceva. Putem vorbi despre capitalism și … necesitatea reformării acestuia, despre adaptarea și sincronizarea acestuia cu noile cerințe și standarde sociale sau despre capitalism care tinde spre soluționarea tuturor problemelor sociale propunând un succes și un confort cât mai extins, chiar o concordie comunitară în unele situații. Lordul Griffiths a răspuns când a fost întrebat că nu crede că “capitalismul a eșuat, ci își exprimă convingerea că el poate fi reformat”. Și cât de promițătoare și înălțătoare pe noile trepte ale civilizației și culturii mondiale ar putea fi simțămintele creștine prin cuvintele apostolului Pavel: “4.Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, 6. nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, 7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul”. ( 1 Corinteni, 13,4-7 ).

 

Vă doresc o lună Noiembrie 2018 imperturbabilă, ingenuă și senină !

 

Puritatea Lebedelor, Centenar… orădean, “Bărbatul care aduce fericirea”, Poftiți … la Muzică Clasică !


Un Octombrie 2018 liniștit și care ne-a răsfățat cu zilele sale plăcute. Atât de plăcute încât un cireș din grădină a înflorit parțial, iar eu am rămas impresionat neștiind cum să reacționez mai eficient. Fiind tânăr sărăcuțul s-a grăbit să se pună pe treabă pentru a fi cât mai eficient. De regulă el la mijlocul lunii iunie avea fructele de pe tarabă sold-out.

Momentele premergătoare realizării Marii Uniri au un reper deosebit în orașul de pe Crișul Repede. Anul Centenar a fost elogiat la Oradea prin sărbătorirea zilei orașului ( 12 octombrie ), dată la care în mare taină s-au întâlnit, în casa avocatului bihorean Aurel Lazăr, principalii intelectuali și lideri politici ai Transilvaniei. În camerele impresionantei clădiri, care servește în zilele noastre ca muzeu și casă memorială, s-a discutat și hotărât ceea ce se dorea din partea intelectualității românești în privința devenirii și dezvoltării Transilvaniei, documentul subliniind dorința de autodeterminare a populației românești, majoritară în toate regiunile intracarpatice. Inițiativa acestor corifei români s-a soldat inevitabil și cu jertfe: Ioan Ciordaș și N. Bolcaș au fost uciși la Lunca într-un mod necugetat. Ulterior, Aurel Lazăr a devenit primar al orașului. Îngrijorarea acestor gânditori și a noastră a tuturor în contemporaneitate este întocmai precum în versurile lui Solon,Fragmentul 3:“Căci dușmanii fără preget ne știrbesc frumoasa țară/ În încăierări pe placul doar al trădătorilor./Iar în timp ce-astfel de rele bântuiesc sărmana țară/ Cei sărmani pornesc în cete în surghiun printre străini/ Și vânduți ca sclavi în lanțuri rușinoase își duc traiul/Îndurând ale robiei oropsite silnicii”. Sărbătorirea zilei orașului la 100 de ani de la semnarea celebrului document a conferit o aură aproape mitică clipelor aniversare, fiind prezente oficialitățile orădene, lideri spirituali, intelectuali. Depunerea de coroane la statuia lui Aurel Lazăr a fost de asemenea foarte înălțătoare, iar ulterior sărbătoarea a continuat în Piața Unirii într-o zi irepetabilă și răsfățătoare de toamnă.

 

Interpelat privind viitorul Bihorului și Oradiei , A. Lazăr spunea la 6 dec. 1918“noi vom aduce un regim popular, democratic, o administrație mai bună și cinstită,…, nu vom deveni exploatatori din exploatați, ci vrem să asigurăm dreptate, libertate și o viață liberă pentru toată lumea”. Știind parcă că este ziua urbei, 11 lebede precum cei 11 prinți metamorfozați din povestea lui Andersen se plimbau pe apele Crișului Repede atât de liniștite, de grațioase și jucăușe, răpite parcă de soarele atât de subtil și generos care se oglindea în apele line și transparente ale râului. Erau , conform poveștii, în așteptarea Elizei și a țesăturii sale care odată îmbrăcată i-ar fi readus la înfățișarea umană. Totul îndemna la visare, clipele de beatitudine atât de înălțătoare fiind opera tuturor participanților. Întreg spațiul pietonal orădean a exultat și orașul a avut în opinia mea preț de multe ore spiritul civic al unei îndepărtate urbe vest-europene.

În pragul serii mi-am rezervat la limită un bilet la Teatrul Regina Maria unde Alexandru Tomescu , renumitul violonist român, a susținut un concert de muzică clasică românească. Nu pot să spun din păcate că s-a concertat cu sala plină, dar participanții au fost deosebit de entuziaști, iubitori și cunoscători ai ritmurilor muzicii clasice. Geniul și virtuozitatea marelui artist au fost evidente, iar descrierile dumnealui privind ariile susținute publicului orădean au fost mai mult decât utile și măgulitoare. A dovedit atât prin prezența dumnealui și a echipei ( Mircea Sânziana ), cât și prin claritatea și prețiozitatea execuției valoarea muzicii clasice care nu este în niciun caz un gen desuet sau secundar. Ajuns acasă am simțit nevoia să reascult clasici români și străini deopotrivă pentru a mă relaxa și inspira. Alături de clasicii români îmi plac deosebit de mult Mozart (Fur Elise), Chopin ( Valsul Primăverii), R. Wagner ( Walkiriile), Vivaldi (Anotimpurile), dar trebuie să menționez și pe Eugen Doga ( Valsul trandafirilor ), un clasic în viață de geniu. Destăinuirea celei mai … imateriale dintre arte ( Kandinski) prin intermediul celei mai pretențioase și subtile dintre genuri ( muzica clasică ) este o șansă a fiecăruia dintre noi de a se mai alina și îndrepta către calea cea mai firească cu putință.

La distanță de doar câteva zile, Cătălin D. Florescu un autor deosebit de cunoscut în străinătate a lansat la Oradea una dintre cele mai recente și interesante cărți ale sale. Autorul lui “Iacob s-a hotărât să iubească”, atât de apreciat și premiat în vestul european, a propus de această dată o narațiune care descria drama imigrantului în general și a imigranților europeni în America la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. O descriere a stării imigrantului european ( irlandez, german, olandez, evreu) la New York atât de complexă nu rețin să fi întâlnit vreodată. Și realistă în același timp. Viața la un pas de moarte însoțită de speranțe atât de înalte, mizeria ghetoului, străzile stropite generos de ploaie în apropierea iernii, sărăcia, frigul, neliniștea…, toate cuprinse în trupurile firave ale unor copii uneori sau adulți incapabili să facă față unei situații la care în multe cazuri nu se așteptaseră. “Bărbatul care aduce fericirea” prezintă două povești care cuprinde atât Atlanticul, cât și Dunărea, atât Broadway-ul, cât și o leprozerie dobrogeană. Cuvintele autorului au fost pline de însemnătate demonstrând că notorietatea operei și descrierilor atât de vii din cadrul paginilor sale nu sunt deloc întâmplătoare. În noaptea de dinaintea Anului Nou, ningea peste tot, spune autorul: “ningea peste târfele din Allen Street care-și împărțeau binecuvântarea asupra tuturor, în aceeași măsură. <<Nu vreți să ne rugăm împreună?>> le strigau ele tuturor fără deosebire”, și … “ningea cu înverșunare și întru totul democratic, zăpada era împărțită peste toți”… , “vântul trecea nestingherit, ca respirația unui trup uriaș întins la pământ, ca otrava”. Din nefericire autorul este însoțit de o fragilitate corporală regretabilă care surprinde printr-o minte atât de ageră și echilibrată. Dacă aș fi știut infirmitatea dumnealui cu siguranță aș fi ezitat să particip și primul contact vizual cu dumnealui a fost un mic șoc pentru mine, deoarece am crezut că având o zi solicitantă bietul om a paralizat fără a conștientiza. La final am obținut de la autor atât de prețiosul autograf care personalizează cartea achiziționată. Îi doresc multă sănătate și cât mai multă inspirație !

Vă doresc zile însorite, tandre și pline de inspirație, tuturor !

Trena Toamnei, “Omul și Taina lui”, TIFF Oradea, “Trauma Psihică” !


Un final de Septembrie și un început de Octombrie 2018 aflate sub semnul răcorii toamnei și a pregătirilor noastre de a ne menține optimismul pe fondul schimbării evidente de anotimp. Trena toamnei este tot mai vizibilă și evidentă, iar ignoranții pot avea surprize dacă nu au un pulover în plus dimineața devreme. Nectarul fructelor este de acum mai dulce…, aroma legumelor deplină !

Image result for octombrie

Dorind să mă înscriu în zona ineditului prin toate subiectele abordate devine tot mai greu să găsesc teme filosofice sau idei neabordate. Un eveniment care s-a întins pe durata mai multor zile m-a făcut să-mi amintesc despre zilele copilăriei când venea “caravana” și anunța că un film se va proiecta la căminul cultural din localitatea natală. TIFF a fost la Oradea la prima ediție în 2018 și a propus proiecții palpitante în mai multe locații din oraș. Dorind să nu ratez un asemenea regal mi-am rezervat online mai multe bilete. Prima proiecție pe care am urmărit-o a avut loc la Partium și a propus un film românesc deosebit de bine realizat și cu o desfășurare a evenimentelor amuzantă. “Secretul Fericirii” prezintă relația dintre membrii a două familii din mediul urban al României zilelor noastre. Intelectuali, rafinați, implicați în mediul entertainment-ului ei poartă un dialog modern, dezinhibat, iar deznodământul filmului este de neprevăzut până la final. Este un film românesc de recomandat din toate punctele de vedere, poate mai puțin pentru cei mai tradiționaliști. Deoarece nu prea am o părere foarte bună despre modul cum s-au realizat filmele românești în contemporaneitate, vizionarea acestui film m-a convins că există și încercări de succes care pot surprinde realitatea cu umor și greutățile sau impasurile cu o oarecare detașare.

 

La scurt timp Piața Unirii era asaltată de către cinefilii care doreau să urmărească Untamed Romania, o proiecție de invidiat din genul documentarelor de brand. Deosebit de bine realizat, documentarul a impresionat prin valorile și simbolurile geo-faunistice românești, prin spectaculozitatea și claritatea fiecărei secunde de proiecție. O stare de delectare și destindere în compania unei astfel de manifestări nu se prea întâlnește foarte des. În compania unei ape minerale și a unui cidru am putut admira România prin minunățiile ei într-o seară în care vremea a fost deosebit de plăcută și doar palatul episcopal greco-catolic din apropiere dezamăgea datorită încercărilor prin care a trecut recent. Filmul a devenit o artă influentă și are acum o tradiție impresionantă.

 

În ziua următoare mi-am rezervat un bilet la recitalul lui Dorel Vișan intitulat “Omul și Taina lui” care a avut loc la Sinagoga Neologă Zion. Renumita personalitate clujană a prestat excelent ținând echilibrul în discursul dumnealui între buna tradiție creștin-rurală și cosmopolitismul urban. Ideile dezbătute și propuse au militat pentru importanța și necesitatea apropierii omului către Dumnezeu și posibilitatea omului de a se autodepăși prin propriile capacități intelectuale oferite tot de către divinitate. Sfera religioasă și laică s-au contopit armonios pentru a oferi o imagine complexă a omului preocupat de misterul existenței sale. A menționat magistral autori români și străini consacrați, chiar și pe Dostoievski prin magistrala sa referință la sămânța divină. Taina individual-umană transcende uneori din mijlocul celei colective printr-o preocupare filosofico-religioasă mai complexă și profundă sau științifică mai intensă. Omul are aripi de înger, dar nu le vede și rareori crede în ele. Lucian Blaga spunea: “Poți să te împăunezi cu penele altuia, dar nu poți zbura cu ele”.Nu în ultimul rând: însuși omul Dorel Vișan era atât de preocupat să găsească răspunsurile la întrebările milenare, a vibrat mistic. N-a fost un simplu recital, a fost vorba despre un geniu interior neîmpăcat și dornic să se exteriorizeze, să împărtășească propriile experiențe. “Greu le este oamenilor să schimbe cugetările zeilor” spun anticii, iar Eclesiastul spune: “Totul este o deșertăciune a deșertăciunilor”.

  

În restul timpului mă găsesc pe acasă unde încerc să-mi îmbunătățesc blogurile personale, să dereticesc câte ceva prin curte și grădină pentru a nu lăsa la vedere rezultatele nedorite ale toamnei. Atunci când merg la oraș mă găsesc pentru mici cumpărături sau plăți uzuale. Ador să mă destind dimineața în vreun local preferat cu o limonadă, un ceai sau un capucino. Atunci, în acele puține momente, pot vedea cum vibrează orașul și să percep România acelui moment așa cum este ea. Pe la bibliotecă trec doar pentru a retușa unele observații conturate. Ultima dată când m-am aflat pe acolo am observat că se pregătea în amfiteatru un eveniment interesant din sfera domeniului medical, psihologic și de numeroase ori m-am întrebat din ce cauză nu există mai multe dezbateri publice pe temele atât de actuale ale acestor domenii, având în vedere atât amploarea efectelor în societate, cât și necesitatea unei calități superioare a personalului calificat care lasă de dorit în majoritatea cazurilor prin prestația lui. “Trauma psihică. Intervenții în situații de urgență” s-a desfășurat cu un public numeros ( medici, asistenți sociali, cadre militare) și a dezbătut probleme sensibile prin care oricare persoană poate trece fără deosebire. De la definirea termenului în sine și până la tipologiile acestuia, trauma psihică a individului în anumite situații este cercetată și analizată. S-a discutat atât despre trauma psihică la modul general, cât și despre trauma psihică în situația unor intervenții de urgență ( accidente, boli, incendii etc.), fiind puse în discuție atât traumele psihice ale victimelor, dar ( caz inedit) și ale persoanelor calificate să intervină care au și ele nevoie de suport psihologic ( psihiatric ) specializat. Țara noastră nu este pe roze nici din aceste puncte de vedere, deși întreaga situație mondială este de regulă dezastruoasă. Din păcate, fiecare dintre noi suntem afectați sub o anumită formă zilnic, ciuntiți sau incomodați, traumatizați de însăși experiența de viață, preponderent relativ nefericită. Socialul însuși nu este o reverie decât prin unele oaze. Am întâlnit persoane deosebit de optimiste ( chiar eu sunt printre ele ) care s-au cam închis în sine și n-au mai iradiat de fericire sau zâmbit în public cu atâta generozitate ca înainte. Precum în Metamorfoza lui Kafka, subiecții se interiorizează și încearcă să reziste imploziei, se izolează în propria cameră uneori ( refuzând o situație artificial creată, nefirească, injustă). Și … cine rezistă, rezistă. Situațiile de urgență sunt însă vârful de lance și adevărata provocare în privința tăriei psihice. De regulă nici măcar persoanele cele mai echilibrate nu prea rezistă neafectate în urma unor astfel de experiențe. Și la drept vorbind, cine ar putea soluționa ceva atât de complex și bântuind de când e lumea. Andreea Apostol, expert psiholog în cadrul EMDR Europe, a conferențiat timp de mai multe ore. Iar pentru a ne mai destinde…, Legile lui Murphy spun: “Orice urgență are trei faze: panică,teamă și remușcare” și “de obicei apelurile de urgență apar când te pregătești să iei pauza de masă”.

Vă doresc o lună Octombrie 2018 inegalabilă, prosperă și răcoroasă !

 

“Plutind peste ape”, “Iubește-ți Aproapele”,”The Big Picnic”, Toamna și Racii !


Aproape insesizabil, ușor-ușurel, finalul verii și timidul început de toamnă și-a făcut loc printre noi. Personal, deși poate părea paradoxal, am așteptat aceste momente mai mult decât oricând. Se apropie și ziua mea de naștere pe care o sărbătoresc de mulți ani fără festivism și mai mult reflectând, dar parcă doream ca această vară incendiară să-și epuizeze zilele din calendar. Îmi pun speranțele într-o toamnă lungă, iar primele semne par satisfăcătoare: am cules strugurii, merele, perele, diferite legume. Dacă și sub celelalte planuri rezultatele ar fi măcar pe atât de bune, m-aș declara mulțumit. Răcoarea toamnei sper să mă inspire și să contribuie la finalizarea unor proiecte mai vechi.

 

Deși mă regăsesc acasă în lucrurile pe care le fac sau mi le propun, nu mi-aș fi dorit ca vara să treacă fără a ieși un pic, fie doar și numai pentru o zi, pentru a mă relaxa. Anii trecuți am poposit pe la Băile Felix, iar acum am ales Nimphaea Aquapark din Oradea, un aquapark care după deschidere a devenit unul dintre cele mai renumite din România și nu numai. După unele emoții la intrare, deoarece am fost chiar ultima persoană care a intrat, am putut să văd spațiul modern al aquapark-ului și beneficiile apei termale. Cu alte cuvinte m-am lansat la apă cu doar o brățară din plastic la mână, am evitat zonele cu soare, deoarece nu-mi doresc ca bronzarea să mă afecteze, am făcut excepție și am mâncat mititei cu muștar, dar fără bere, doar cu răcoritoare. Culmea este că la finalul zilei, deși n-am probleme de sănătate și pot să alerg mai mult decât o persoană normală, am simțit o viteză în plus la picioare, iar ajuns acasă am dormit profund și resemnat, un somn mai lin, de mai bună calitate. Mă întrebam cât de fabuloasă este povestea fiecărui strop de apă termală și cred că nimeni nu-i conștientizează valoarea și proprietățile. Printre bazinele acestor ape termale visam la o mare termală de acest gen pe care să o preamăresc precum Moschos din Siracuza: “Când vântul molcom adie, marea albastră ca cerul/ Atrage sfiosul mei suflet; uscatul nu îmi mai place,/Și liniștea mării mă-mbie să merg, să plutesc peste ape”.

 

O seară de sâmbătă care părea că se va scurge benefic pentru toți, a îndurerat și întunecat mințile tuturor bihorenilor. Televiziunile de știri au început să prezinte în cascadă imagini și informații despre drama suferită de comunitatea greco-catolică și de către orădeni datorită incendiului de proporții pe care l-a suferit Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea. Imaginile inițiale conturau senzația că magnifica clădire va fi mistuită complet de flăcări. Ulterior s-a dovedit că incendiul a fost limitat de intervenția pompierilor și pagubele au fost mult atenuate. Splendida clădire fusese restaurată în exterior de curând și arăta splendid, fiind construită la începutul secolului XX într-un stil eclectic, goticul, romanicul, barocul sau art-nouveau-ul regăsindu-se bine proporționate și plăcut alternate în viziunea marelui arhitect Rimanoczy Kalman. Perioada comunistă a condus la intrarea clădirii în proprietatea statului și timp de mai multe decenii biblioteca județeană și-a avut sediul acolo. Multe generații de studenți și elevi au trecut pe acolo și au studiat sau împrumutat cărți, fiind impresionați de spațiul oferit de această bijuterie arhitectonică. În timpul studenției eram fermecat de marmura policromă și formele ei și de generozitatea încăperilor. Rând pe rând, ortodoxi, catolici, reformați, neoprotestanți și-au exprimat regretul și dorința de a contribui cu ceva la restabilirea stării de normalitate. Dacă salutul tradițional al neoprotestanților, atât de necesar în zilele noastre și simplu, este Pace , inspirat din ebraicul Shalom, salutul greco-catolicilor sau gândul adresat la începerea fiecărei activități este: “Lăudat fie Domnul nostru Isus Hristos !” Celelalte clădiri greco-catolice mult mai vechi din oraș parcă și-au înclinat turlele și elementele arhitectonice în fața acestei cochete clădiri, un ultim turn de apărare al propriei credințe creștine. În acele clipe de cumpănă am putut reflecta suplimentar la una dintre cele mai esențiale porunci divine: “Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Preasfinția Sa, Episcopul Virgil Bercea spunea, exprimându-și optimismul privind refacerea edificiului simbol al orașului,raportându-se la înțelepciunea lui Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat ! Fie numele Domnului binecuvântat !”

Mă declar nemulțumit de realizările mele din această vară sub aspect intelectual. Doar scurte observații și câteva pagini adăugate la câteva proiecte mai vechi. Neavând un termen limită, sper să fiu mai productiv pe finalul anului. Din fericire pot să lucrez în ritm propriu și nu dau seamă nimănui pentru ceea ce concretizez. Surprinzător, România rezistă mulțumitor sub aspect economic, social și politic în ciuda tensiunilor multiple care au fost exercitate în ultima perioadă, dar eu nu sunt convins că acest an va trece neobservat și cred că ne poate oferi încă suficiente emoții și surprize. Contribuția multor persoane rezonabile este zădărnicită, majoritatea relațiilor devin imposibile, astfel că toți cei bineintenționați pot spune precum Euripide: “Dori-vei s-ai atuncea/ un om ( cum am fost eu) !” Și iată cum, fără nicio îndoială, “istoria nu este cea mai frumoasă poveste”, contrazicând un renumit istoric român, nu este nici măcar una dintre ele. Pentru ca experiențele comune de viață să devină de succes, poveștile de viață să fie de basm este nevoie de consens, respect reciproc, perseverență și timpuri favorabile. Istoria în întregul său este din nefericire plină de atrocități, de fapte odioase !

Pentru un week-end tinerii și adulții erau chemați să se relaxeze în Parcul 1 Decembrie sau pur și simplu să participe la diferite activități pe care le propunea The Big Picnic. Copiii au putut să picteze și să deseneze, iar trecătorii să admire generoasele alei ale parcului și să adaste dacă doreau măcar câteva momente pentru a se deconecta de la frenezia orașului și a respira puțin aer curat. Concomitent, un alt eveniment ademenea papilele gustative. Caravana Racilor aducea în prim plan meniuri exotice ( raci, scoici, creveți, fructe de mare ) și dacă din celelalte recunosc că nu am consumat vreodată, fructe de mare gătesc uneori după o rețetă proprie și am rezistat cu greu să nu cer o porție organizatorilor. Cred însă că noi românii suntem experți în mersul racului, chiar ne întrecem să batem recorduri peste recorduri în acest sens. Am trecut pe acolo când nu era prea mare forfotă și manifestările abia debutau. Sunt preocupat de dieta proprie și nu fac exces aproape deloc, dar recunosc că îmi place mâncarea plăcut și moderat aromată și condimentată.

  

Vă doresc o lună Septembrie 2018 inegalabilă și răcoroasă, o toamnă 2018 plină de realizări !

 

“Arhiloh și epigonii”,Eclipsa de Lună, “Oglinzi Oglindite”, 5 O’Clock, Tricou de “Povestitor” !


Zile călduroase și cu un important disconfort termic dintre Iulie și August 2018. Vara este în plină desfășurare, iar majoritatea contemporanilor se pare că fac eforturi să-și mențină luciditatea devenind fie visători, fie prea optimiști sau neatenți, fie iritați și uneori agresivi. Vara … nu este ca iarna, lunile acestui anotimp fiind trăite cu maximă intensitate peste tot pe mapamond. A început și perioada concediilor care oferă românilor clipe de relaxare pe care unii le merită pe deplin, iar alții mai deloc. Spun asta deoarece am întâlnit opinia mai multor antreprenori activi și onești care sunt exasperați de tolăneala angajaților de la stat sau a angajaților din mediul privat la societăți favorizate care joacă solitaire în timpul orelor de program. Mă limitez însă doar la o simplă menționare și rumoare în această privință, deși eu cunosc situații de banchete zilnice date în timpul programului de muncă.

 

În ceea ce mă privește mi-am petrecut majoritatea acestor zile caniculare acasă și nu regret acest lucru. Îmi conturez și consolidez mai multe proiecte personale, mă bucur de tot ceea ce este verde și înflorit în jurul meu, savurez diferite arome combinate de ceaiuri realizate de către mine sau cumpărate. Ceaiul a devenit o pasiune pe care mă străduiesc să o dezvolt și căreia nu-i rezist. Experimentez singur și nu mai sunt mulțumit de aroma unui singur ingredient, ci îmi doresc arome multiple și intense. Chiar și printre cumpăraturile proprii se regăsește acest articol. Cel mai recent am găsit la Cărturești (Lotus Oradea) un mix de cireșe și banane intens și îmi plac de asemenea mixurile create de 5 O’ClockTeaTime. Arta preparării ceaiului se pierde în timp și cu siguranță această pasiune denotă rafinamentul și preocupările intelectuale sau medicinale ale practicanților. Dincolo de plăcerea de a savura un ceai deosebit sunt de luat în seamă și calitățile terapeutice, antiinflamatoare, calmante, antiseptice ale licorilor obținute. Există țări ale lumii civilizate ( Anglia, Japonia) care au dezvoltat un adevărat cult al preparării și savurării ceaiului în jurul căruia se consolidează relații familiale și de afaceri. C.S. Lewis spunea (paradoxal) că ceaiul se savurează în solitudine. Deși consider că această licoare se destăinuie mai bine mai multor persoane care-și pot istorisi astfel în voie, eu mă reculeg magnific singur, reflectez profund și călătoresc imaginar în preajma renumitului lichid. Lao Tzi îl desemna ca fiind elixirul vieții.

În puținele zile când am fost plecat m-am găsit prin apropiere, adică la Oradea sau Salonta. Câte o limonadă sau un capucino mă relaxau sau motivau să iau pulsul orașului. Într-una dintre zile aveam tricoul de “povestitor” câștigat pe blogalinitiative și de care sunt foarte mândru, dar nu foarte multă lume observă aceste detalii. Ar fi observat poate dacă aș fi purtat tricouri cu înscrisuri obscene sau cu Bergenbier. Pentru a ilustra penibilul, am văzut fotografiile făcute la Madrid ale unui profesor care se pretindea literat cu un tricou pe care scria “I Love London” și avea imprimată stema Marii Britanii. Cu tot respectul pentru ambele capitale și culturi europene, sunt convins că respectiva persoană nu știa ce poartă, era inconștient de situația în care se găsea,deși nu se punea problema banilor. Un alt tricou câștigat poartă înscripția: “Lucruri Simple”… , dar cu siguranță nu vom ști niciodată să povestim suficient câte lucruri simple au fost complicate inutil. Printre Legile lui Murphy ,subscriu primei care-mi vine în minte: “Un lucru realizat provizoriu va rămâne așa pentru totdeauna”.

La Cetatea Oradea o expoziție comună intitulată “Oglinzi Oglindite” propunea mai multe pânze realizate în ton cu evoluțiile cele mai recente din domeniu (abstract, futurist). A fost poate, din păcate, singurul element demn de reținut găzduit de Cetatea Oradea după Zilele Cetății Oradea care au avut loc în urmă cu câteva săptămâni. Culori semețe și spectaculoase, forme inedite sau chiar ciudate din mediul urban, realizate de către autori din mai multe țări, erau propuse retinei fiecăruia și analizate selectiv apoi la nivel superior. Arta are puterea de a-și gestiona propriile evoluții și tendințe și de a erupe ulterior în plan social cu tot ceea ce este notabil, demn de etalat.

  

Și dacă eu aștept de acasă pe timpul meu zile mai bune, acum când teoretic toate mijloacele de comunicare sunt deschise, poate că satelitul natural al Pământului a dorit să dea un altfel de semn de viață pentru a mă scoate din amorțeală. Luna a traversat recent o eclipsă totală de excepție, cu o durată de mai multe ore și putând fi observate pe direcția ei mai multe planete ( Marte,Jupiter). Câteva știri milenariste n-au lipsit nici ele, iar frica pentru o panică generală sau o nervozitate majoritară ridicată a animat pe mulți concetățeni. Institutele Astronomice au oferit cetățenilor, în special copiilor, șansa de a observa spectacolul celest în adevărata și întreaga sa splendoare. Ar trebui să reținem însă că Luna este martorul tăcut al tuturor relelor și urzelilor umane. Astrul care veghează tainic planeta albastră, aproape magic aș spune, farmecă prin aparițiile sale în mai multe faze lunare. Asupra tuturor faptelor și proceselor depuse deja sau în desfășurare, Luna, vorba poetului, “varsă peste toate voluptoasa ei văpaie”… “Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta, fecioară/Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară” … “Câte țărmuri înflorite, ce palate,ce cetăți,/Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți”. Spectacolul celest a fost cu adevărat impresionant. Pentru o vreme, vorba populară, Luna a intrat în sac, iar fenomenul a putut fi surprins chiar și cu ochiul liber în integralitatea lui. În acest context am devenit … lunatici mulți dintre noi preț de câteva ore.

 

În țară răfuiala politică și ideologică continuă și din păcate nu există certitudini ale soluționării. “Fără Penali în funcții publice”, unde am semnat și eu, nu este o inițiativă suficientă pentru a orienta societatea către normalitate. Cred că lipsa unui consens, lipsa unor deziderate comune, dincolo de lupta pentru putere și înavuțire, pot discredita România și îi pot dăuna pe termen lung. Degeaba veți cere în plan social și politic, precum Arhiloh în vers, reținere, cumpătare, renunțare: “Nu râvnesc la a lui Gyges viață-mbelșugată-n aur/Nici nu mă cuprinde zelul faptelor dumnezeiești,/Nici doresc plin de-admirare bunurile tiraniei;/Toate acestea sunt departe de-ai mei ochi, de gândul meu.” (Arhiloh, Fragmentul 22)

În străinătate vara se scurge lăudabil, poate surprinzător față de alți ani, într-un mod imperceptibil, fără evenimente negative. Singurele motive de îngrijorare au fost incendiile ( Grecia, Suedia,S.U.A.) provocate de căldură sau de către altceva. Nimeni nu menționează însă erorile și dramele deja săvârșite la nivel internațional pe care prea puțini se străduiesc să le soluționeze.

Vă doresc o lună August 2018 relaxantă, ingenuă, augustă !

“În căutarea bunei guvernări”,RoșioaraTermală,”Corupția Ucide”,Birdwatching cu … Nils Holgersson !


Un sfârșit de Iunie 2018 și început de Iulie 2018 aflate într-o completare reciprocă pentru a stabili trecerea magnifică de la sezonul de primăvară spre sezonul estival 2018. Natura ne răsfață prin zile însorite și generoase din toate punctele de vedere, iar zilele ploioase, cel puțin în nord-vest, nu au dăunat, ci dimpotrivă au fost benefice agriculturii și vegetației. Din păcate în centrul și sudul țării inundațiile au provocat mari distrugeri, inclusiv comunităților. Optimismul propriu, deși moderat, nu este afectat. Mă străduiesc să consolidez și să finalizez dacă este posibil într-un mod independent ( adică pe timpul meu) proiecte mai vechi sau mai noi. Cred că, alături de altele pe care le-aș merita, statutul de freelancer ( liber profesionist) mi se potrivește de minune.

 

Iubitor de animale și de natură fiind, am așteptat cu mare interes deschiderea Vivariului de la Oradea, un proiect lăudabil care s-a concretizat prin contribuția mai multor instituții locale. Așadar, o vizită la Muzeu pentru a admira micuțele animale protejate a fost de la sine înțeleasă. Pești, reptile, păianjeni, broscuțe țestoase, vipere aflate pe cale de dispariție sau dimpotrivă, din Europa,Asia, America de Nord sau de Sud, Australia compun acvariul și terariul modern, occidental și recent deschis publicului la Oradea. M-a impresionat Roșioara Termală care în urmă doar cu câțiva ani era vizibilă în apele termale bihorene, iar acum a dispărut, putând fi admirată doar în medii artificiale. Un adevărat eșec pentru mediul și autoritățile din Bihor. Plimbările lor zglobii prin acvariu, frumusețea proverbială și regală a acestor roșioare impresionează și înduioșează deopotrivă. Îmi amintesc că în luna mai în localitatea natală am vizitat pădurea care era înverzită și răcoroasă, dar într-o stare de abandonare. La finalul ieșirii în natură am observat ieșind din pădure doi pasionați de birdwatching ( observarea și fotografierea păsărilor). Erau îmbrăcați corespunzător și pasionați peste măsură, fapt dedus din discuțiile amicale pe care le-am purtat cu ei. Am constatat că ei cunoșteau foarte bine speciile de păsări, cele protejate, obiceiurile acestora. Cred că și ei, ca mine de altfel, au visat în copilărie la zboruri pe aripi de păsări precum în aventurile lui Nils Holgersson. Nu demult, la Bookfest 2018, înalta invitată S.U.A. elogia pe Mark Twain, adică pe cel pe care mulți dintre noi îl citeam pe nerăsuflate în copilărie pentru aventurile lui Tom Sawyer și Huckleberry Finn.

   

Ar trebui însă să părăsim această stare de visare și de melancolie și să privim spre lucruri mai urgente și mult mai grave. Sala mare a Primăriei Oradea a primit cu căldură pe distinsa doamnă Alina Mungiu-Pippidi care a lansat bine documentata și consistenta lucrare “În căutarea bunei guvernări”, conferențiind despre corupție și consecințele ei, despre “balcaniada” de la care nimeni nu se dă în lături pe plaiurile mioritice, despre statistici și analize concretizate în urma unor experimente și caramboluri sociale interminabile în țară, în țările europene sau pe alte continente. Renumita autoare a prezentat detaliat toate situațiile relevante, destăinuind experiența și succesele Danemarcei privind transparența și progresele statelor europene și nu în ultimul rând dinamismul inflorescenței cazuisticii privind fenomenul corupției și “zodia” dezvoltării economice românești. Un paragraf al lucrării sintetizează magnific: “Modernitatea occidentală presupune că de o parte avem statul, iar de altă parte individul. Totuși, chiar și astăzi există societăți care se bazează pe aranjamente mai degrabă colectiviste decât individualiste, în care oamenii interacționează cu statul ca grupuri, nu ca indivizi. Multe societăți sunt organizate pe grupuri de patronaj care au o influență mai mare sau mai mică și interese care concură sau diverg. În societățile multietnice, etnia constituie principalul agregator al unui grup de patronaj, în rest clanul, religia, localitatea de baștină, partidul politic, clubul, familia, rețelele de absolvenți ai anumitor școli etc. asigură relațiile personale ce stau la baza schimburilor și tranzacțiilor dintre grupuri și stat, încălcând permanent granița dintre public și privat. Relațiile de orice tip sunt folosite pentru a personaliza tranzacțiile cu statul, așa încât ar trebui să folosim definiții ale conflictului de interese extrem de cuprinzătoare pentru a le considera pe toate ilegale. Prin urmare, alegem calea cea mai simplă,incriminând doar anumite schimburi, mai ales cadourile materiale (șpăgile).”

Necunoscând natura și scopurile unei năluci de acest gen și nici metamorfozele pe care aceasta și le poate însuși sau răul pe care i-l poate produce, cetățeanul simplu nu poate decât invoca ajutorul ceresc și poate să întrebe numai, precum Hamlet pe Duhul (pentru a mă raporta la spațiul danez) care i s-a arătat:“Îngeri și soli cerești, păziți-ne !/ De ești duh sfânt sau blestemat strigoi,/ De-aduci duhori din iad sau mireasmă/din cer, de vii cu gând milos sau vitreg-/ Te-arăți cu-n chip atât de îmbietor,/Încât îți voi vorbi. Îți spun Hamlet,/ Părinte, rege-al țării/ O, răspunde-mi !/ Să nu mă lași să ard în neștiință”.

 

Rezultatele acestui flagel sunt lesne de dedus: eșecul educației, infracționalitate și criminalitate crescute, nesiguranța și neîncrederea cetățeanului, comunități compromise. Sumele care se scurg din interiorul economiei legale către zona obscură ( lichidități, bunuri) este anual cel puțin la paritate cu resursele ilegale, nefiscalizate ale economiei subterane. Fapt incredibil, sumele anuale nete ale tuturor formelor de corupție sunt apreciate a depăși P.I.B.-ul Germaniei, iar către ce se îndreaptă aceste imense resurse financiare nu știe, nici nu se întreabă nimeni. În cele din urmă, cineva a constatat că fenomenul corupției afectează pe fiecare cetățean și a postulat: “Corupția Ucide”, transformând afirmația într-un slogan mare-mare cât marile deziderate naționale în an centenar.

Și dacă tot am pomenit despre Anul Centenar…, am participat la o sesiune științifică dedicată acestuia care a avut loc la biblioteca județeană și care avea ca înalt invitat pe academicianul Ioan-Aurel Pop. Sesiunea științifică a continuat susținându-se cauza națională de către profesorii universitari și scriitorii bihoreni cu marele regret al neparticipării renumitului istoric și academician pe care aș fi dorit să-l revăd în prezidiu. Programul atât de încărcat nu i-a mai permis sosirea la Oradea. Au fost invocate personalitățile române implicate în epocă pentru realizarea Marii Uniri, contextul central, sud-est european și internațional al epocii. În momente de restriște pentru cetate și cetățeni, Demostene spunea în Filipica I,3: “să vă deschideți ochii, atenieni, și să luați aminte, că nu există niciun fel de primejdie, dacă înțelegeți să luați din vreme măsurile necesare de apărare. Dacă însă subestimați pericolul, nimic nu se va întâmpla după cum vă este vrerea”.La aceiași locație, dar un etaj mai sus, în sala Cuibul Democrației s-a desfășurat o nouă ediție a Cenaclului internațional “Prietenii Poeziei” care, deși într-un cadru restrâns, a reunit câteva personalități bihorene. Reuniunea a prilejuit și aniversarea poetului Emil Neșiu care a fost elogiat pentru activitatea dumnealui și care a primit urările călduroase atât pe durata cenaclului, cât și la recepția finală unde chiar și eu l-am felicitat, i-am urat sănătate și am ciocnit un mic păhărel de vin.

  

În plan național înfruntarea politică pare a fi la cotele cele mai ridicate, fiecare partidă încercând să furnizeze o lovitură finală adversarului. Simbolul #Rezist este reprezentat în stradă de către mari personalități, dar temerile cele mai mari sunt pentru posibilele turbulențe pe care România le poate suferi în situația prelungirii actualei incertitudini și crize politice. În plan internațional detensionarea situației din peninsula coreană pare a fi cea mai mare reușită din ultima perioadă.

Vă doresc o lună Iulie 2018 magnifică, plină de inspirație și de relaxare !