“Abstract”, “The European Space”, “Arthur şi Camelot”, Activităţi de Caritate !


Un sfârşit de ianuarie 2017 şi început de februarie 2017 destul de complicat şi agitat pentru mine. Temperaturile din România au fost destul de scăzute , iar pe unde mă găsesc acum climatul oceanic este mai prietenos decât m-aş fi aşteptat vreodată. Deşi mă consider o persoană deosebit de adaptabilă şi suficient de pregătită să fac faţă unor cerinţe noi sau neprevăzute , cu o vocaţie deschisă spre universalitate, alegerea recent făcută ar fi putut bulversa, fie şi măcar în parte, pe oricine.

february

Aflat încă pe la Oradea la începutul celei de-a treia decade a lui ianuarie 2017 am fost ispitit să trec într-o vizită la expoziţia unuia dintre cei mai tineri şi renumiţi artişti plastici orădeni, Radu Pământ. Expoziţia, deosebit de bine mediatizată, şi-a devoalat magnificele creaţii una după cealaltă într-o pleiadă de subiecte şi culori, fiinţând în Cetatea Oradea sub numele de “Abstract”. Teme misterioase şi spectaculoase precum genesis, mineral, vulcano şi-au găsit un punct de sprijin în imaginarul creativ al autorului şi concretizarea într-o efervescenţă de culori porfunde şi scoase în relief. Am rămas impresionat de conversaţia avută cu dumnealui prin care mi s-au confirmat solidele cunoştinţe ale acestuia privind pictura abstractă contemporană. Contururi şi detalii notabile puteau fi surprinse pe fiecare pânză chiar dacă fiecare puteau părea întâmplătoare.

img_20170113_144123 img_20170113_144102 img_20170113_144038 img_20170113_144005

La Biblioteca Universităţii Oradea m-am hotărât să particip la o lansare de carte care propunea un domeniu atât de vast, de interesant şi provocator. În condiţiile în care în întreaga Europă toate naţiunile aşteaptă semnalul unor noi dimensionări şi progrese satisfăcătoare , existând în acelaşi timp oarecare fiori reci privind posibile regrese, cartea lansată de către prof. univ. dr. Ioan Horga, ”The European Space. Borders and Issues”, se găseşte pe aliniamentul unei abordări echilibrate şi optimiste , cu importante remarci şi apeluri la trecutul european , relaţii internaţionale şi tradiţii europene comune. Lansarea a făcut posibile şi dezbaterile alături de aprecieri laudative în condiţiile unei audienţe consistente : studenţi, profesori universitari, bibliotecari, presă sau persoane fascinate de acest subiect. Identitatea şi cultura europeană sunt bunurile cele mai de preţ ale fiecărui membru al acestui continent indiferent de specificul naţiunii din care face parte. În fine, pot fi invocate atât educaţia, cât şi valorile europene pentru a aprecia la superlativ tot ceea ce a oferit această parte de lume întregii umanităţi, dar cred că majoritatea membrilor conştienţi şi oneşti îşi reproşează lipsa unei unităţi şi coeziuni mai coerente şi funcţionale. În privinţa viitorului european ne punem întrebări bineînţeles cu toţii, dar nu ne rămâne decât să sperăm că aspiraţiile acestei construcţii europene către universalitate vor prima unor interese de moment ale unor grupuri sau politicieni.

lansare-carte-horga horga-lansare

Deşi am urmărit înfrigurat evoluţiile confruntărilor putere-opoziţie din România, fiind îngrijorat de posibilele implicaţii socio-economice pe care le pot cauza , am dat curs unei oferte suficient de interesante care începuse să prindă contur în urma unei aplicaţii la un job în străinătate. O firmă de recrutare destul de importantă mi-a propus un loc de muncă în Marea Britanie pe un post al unei societăţi de caritate care susţine eforturile unui grup de profesionişti  pentru intervenţiile rapide cu elicopterul, necesare unor copii cu probleme de sănătate . În cele din urmă mi-am zis să încerc şi, deşi perioada era deosebit de scurtă, am încercat să organizez totul pentru a pleca şi totul pentru a fi în regulă acasă, deoarece mamei aproape nu i-a venit să creadă când i-am spus. Plecarea am realizat-o prin aeroportul din Budapesta spre Londra unde am ajuns cu bine şi parcă aveam sentimentul în primele zile că sunt într-o vizită. Am găsit acest oraş aproape aşa cum mi-l imaginam şi este într-adevăr grozav prin locaţii şi oameni , casele în stil … londonez, deşi nu am vizitat sau trecut decât printr-o mică parte a lui, dar parcă mi-aş fi dorit să-l găsesc chiar mai cosmopolit decât este. Pentru un oraş atât de mare m-a surprins atitudinea relativ prietenoasă a tuturor , liniştea interioară a fiecăruia şi în acelaşi timp am văzut oameni salutându-se reciproc şi chiar îmbrăţişându-se călduros. Nu ştiu spre exemplu dacă la Bucureşti ar fi posibil aşa ceva. Comitatul Surrey este şi el în apropiere. Nu aş dori să fiu înţeles greşit: nu aleargă nimeni să-ţi sară în ajutor, dar simplul fapt că primeşti gratuit un salut sau percepi bune intenţii te mobilizează şi mobilează sau fortifică deopotrivă. Îmi amintesc că un vers  al doamnei Ana Blandiana spunea : „La Paris la colţ de străzi/Cireşele cresc în lăzi” , iar eu încercând să stabilesc o finită paralelă aş spune :” La Londra de pe străzi mii/ Cresc caisele durdulii, /Clementine , mandarine de pe ram/Se-ntind spre tine./ Şi ei fac nectar din măr ,/ Miere , lapte … şi-astâmpăr /Prune, struguri sunet scot /Şi dansează-n unipot”. Deşi vorbesc limba engleză la un nivel mediu , o engleză vorbită prea rapid sau rea a altcuiva am observat că mă afectează imediat şi pe mine. Aş putea spune că apreciez şi chiar iubesc cultura britanică şi sunt fascinat de realizările acesteia. Cunosc în mare măsură întreaga literatură „osianică”  şi am fost impresionat şi marcat de legenda reginei Boadicea sau legenda regelui Arthur. Discutăm de o parte de lume cu importante reminiscenţe celtice, anglo-saxone, normande , în aşa fel încât măreţia britanică este pe deplin fundamentată. M-au impresionat deasemenea scrierile lui Anselm de Canterbury, Thomas Hobbes, W. Shakespeare, Lord Byron sau literatura fantastică a lui C.S. Lewis , J.R.R Tolkien sau mai recent a doamnei J.K. Rowling. Dincolo de activitatea pentru colectare, pentru care urmează să fiu retribuit, am sentimentul că realizez ceva util pentru societate , deşi munca nu este uşoară deloc. Deşi timpul a fost deosebit de scurt, am reuşit să fac  câteva plimbări şi să-mi conturez câteva impresii. Prima clădire cu importante rezonanţe istorice pe care am surprins-o deoarece era în apropierea locaţiei unde sunt cazat a fost ST. Dunstans Church , deosebit de aspectuoasă, cochetă şi îngrijită. Apoi două parcuri cu lacuri pe care pluteau lebede, raţe sălbatice , iar pe lângă copaci se plimbau câteva veveriţe.

img_20170129_130528 img_20170129_133014 img_20170203_092136 img_20170129_134010 img_20170204_142233

Aflat în căutarea propriului Camelot îmi doresc ca experienţa proprie să fie una de succes şi cât mai profitabilă tuturor. Mă întrebaţi poate dacă am regrete : bineînţeles că am ! Sunt lucruri pe care doream să le realizez în ţară, iar ele au fost făcute imposibile de către cei care vă predau acum democraţia în România. De asemenea nu consider această oportunitate ca pe o soluţie definitivă.Doar un bilet low cost de avion m-a adus spre alte tărâmuri şi cred că am lăsat în ţară şi oameni care m-au apreciat şi respectat. Activitatea de caritate pe care o desfăşor mă determină să nu mă simt un parazit în societate, nici nu aş fi acceptat aşa ceva. Este ceva asemănător unor versuri din Levantul lui M. Cărtărescu : „Mă durea sângurătatea, nostalghia mă sfâşie/ De căzui pă caldarâmul cel de gheaţă viorie/ Şi mă tăvălii, sunt ore … Apoi drumul mi-am urmat/ Până, într-o piaţă vastă, geometric loc tărcat,/ Am zărit , imens, în centru, un fantastic <<Remington>>/ Oglindea în lacul negru cartierul monoton”.

dreams

Vă doresc o lună februarie 2017 benefică, prosperă şi senină !

“Lyra de Aur”, “Micuţa Clara”, “IchBinEinBerliner”, Salonul de Carte !


Zile dintre ani ( 2016-2017 ) în care încercăm să alungăm toate gândurile şi să ne umplem timpul cu preocupări demne de perioada de sărbătoare, dar, vrând-nevrând, unele momente de reflecţie îşi fac loc şi încercăm să rememorăm ceva din anul aproape trecut sau să planificăm câte ceva pentru anul care se pregăteşte să vină. Iarna s-a înstăpânit de săptămâni bune, iar veşmintele ei ne amintesc despre iernile copilăriei noastre. Pregătirile s-au situat peste tot la cel mai înalt nivel într-un regal cu specific de iarnă, cu globuleţe şi beteală. Ne propunem cu toţii să fim mai buni, mai atenţi, mai uşor de înduplecat, mai darnici. Rudolph, cel mai destoinic ren al Moşului, a fost foarte solicitat şi cu siguranţă urmează un tratament de refacere acum.

an-nou-2017 rudolf

Încercându-mă amintiri vechi de peste treizeci de ani când venea şi la mine Moş Crăciun, mi-am dorit să mă cufund cel puţin pentru câteva ore într-un tărâm de basm, nobleţe a spiritului şi trupului, a sensibilităţii îmbălsămată cu lacrimi de nostalgie. Şi nimic nu ar fi fost mai adecvat pentru sărbătorile de iarnă decât inegalabilul univers al basmelor şi povestirilor germane. Lumea teatrului a identificat de timpuriu acest potenţial cultural imens şi, chiar dacă prin autori străini, a răsfăţat publicul cu numeroase piese transpuse chiar în mirifica lume a baletului. Spărgătorul de Nuci este un exemplu grandilocvent în acest sens. Povestirea hoffmann-iană ( E.T.A. Hoffmann ) are aceiaşi dimensiune ca a basmelor Fraţilor Grimm sau a lui H.C. Andersen. Galaxia fantastică a autorului transpusă într-un balet de către Piotr Ilici Ceaikovski este desăvârşită şi o înscrie în categoria cea mai selectă a valorilor culturale universale. Sala mare a teatrului din Oradea a fost profund mişcată la desfăşurarea maiestuoasă a momentelor piesei , jucată de către actori şi balerini clujeni cu o graţie demnă de o mare trupă europeană. Visul atât de înduioşător al micuţei Clara s-a materializat printr-o adevărată dovadă de eleganţă, graţiozitate şi imaginaţie a renumitei trupe clujene, a beatitudinii condusă până la delir şi simfonie telurică şi cosmică. Aplauzele călduroase, chiar dacă au fost generoase, ar fi meritat amplificate. Liniile melodice au unduit precum în versurile lui Pindar : “Lyră de aur, tovarăşă deopotrivă/A lui Apollo şi-a Muzelor cu-oacheşe bucle,/ La glasul tău pasu-ncadenţat al horei deschide serbarea/ Iar cântăreţii ascultă de semnele tale,/ Când răsunând, tu îţi picuri primele note/ Călăuzind cu preludiul tău mişcările horei” ( Pindar, Fragment din Prima Odă Pitică ).

img_20161210_161539 img_20161210_155858 sp-de-nuci

Din nefericire, această lume atât de splendidă a naţiunii germane a fost zguduită recent de un gest criminal inexplicabil, incalificabil. Am dat Like pe pagina de Facebook a oraşului Berlin de foarte mult timp şi postările de pe această pagină mi-au părut atât de interesante şi expresive, realizate de către autori profesionişti. Chiar în urma atentatului cu una şi două zile dădusem like-uri şi mă minunam de frumuseţea atmosferei şi peisajelor de la renumitul Târg de Crăciun. La ora regretabilului atentat televiziunile au început să vuiască prezentând drama, incredibilul. Apoi pe pagina oraşului Berlin a apărut poarta Brandenburg cu nuanţa de doliu. Am considerat necesar să transmit un mesaj de susţinere. Este regretabil că tineri nevinovaţi au trebuit să moară nevinovaţi datorită unor relaţii dezarmonioase cu reverberaţii internaţionale. IchBinEinBerliner, postat la Berlin, a răsunat în interiorul fiecăruia care doreşte pace şi armonie. Este foarte simplu să răspunzi cu violenţă, dar foarte greu să-ţi cultivi înclinaţiile şi virtuţile. Simonide din Keos spunea într-un fragment: “Se spune că Virtutea mai de mult sălăşluia/ În vârful unor stânci greu de urcat,/ Şi că acum e înconjurată de lăcaşul sfânt/ Al zeilor; că nevăzută-i de-al oamenilor ochi./ Şi că spre dânsa doar cu osteneli te sui/ Şi cu sudori, ce sufletu-ţi mănâncă/ Până s-ajungi la piscul îndrăsnelii” ( Fragmentul 37).

berlin

În localitatea natală sunt prea puţine evoluţii. Comuna stagnează evidenţiind mici cosmetizări, dar în mare măsură lipsită de renumele trecutului. Lipsindu-mi instrumentele nu pot pretinde însă că iau pulsul corect. Ies destul de rar, doar pentru mici cumpărături, iar în locul mersului la biserică am început să prefer, duminica, posturile tv religioase. În fine, nu sunt mândru de acest aspect. Devine ciudat, inexplicabil : sunt în localitatea natală şi totuşi la mii de kilometri distanţă. Glumind : trebuie să exersez ştiinţa imposibilului. Sunt nemulţumit de modul în care ne risipim. Imaginaţia şi îndrăzneala lui A. Einstein a fost totuşi finită: unii oameni de ştiinţă merg mai departe azi şi susţin că viteza luminii nu reprezintă un maxim, ci doar o unitate de măsură. Se pare însă că nibelungii şi gnomii păzesc cu străşnicie secretele comorilor ştiinţei, iar “gnomul” propriu mă îndeamnă totuşi la moderaţie.

Eforturile câtorva intelectuali şi scriitori orădeni s-au concretizat chiar în perioada acestor sărbători de iarnă. Nu mai puţin de două saloane de carte au fost deschise la Oradea, dorindu-se promovarea cărţii şi a spiritului literar şi antreprenorial. Deşi piaţa de carte din România a scăzut în ultimii ani conform unor date oficiale, există totuşi şi impătimiţi , dar şi responsabili sensibili care doresc să revitalizeze acest domeniu. Unul dintre aceste saloane de carte fiinţează la Cetatea Oradea, într-o locaţie cu profunde amprente şi însemnătăţi medievale. Interiorul este de un iz medieval captivant, deosebit de propice promovării unor apariţii editoriale. Deşi oferta era una distinsă, multe lucrări le citisem deja, dar preocupat de dilema posibil-imposibil , mi-a căzut privirea pe romanul unei scriitoare franceze, Christine Angot : O iubire imposibilă. Romanul câştigător la Prix Decembre 2015 descrie poveşti de viaţă deosebit de profunde. Cât de posibile sunt iubirile,aspiraţiile, speranţele noastre? Autoarea reuşeşte să prezinte momente din viaţa de familie din Franţa celei de-a doua jumătăţi a secolului XX : “La trei ani , mergeam singurică la băcănie şi mă plimbam de bună voie pe raza câtorva străzi. Vecinii se întâlneau cu mine pe drum. Îmi cereau să le cânt vreun cântecel, să dansez twist, n-aveam nevoie de muzică”. Iar spre sfârşitul lucrării o observaţie sfâşietoare : “- Ştii …  uneori, când mă gândesc la trecut, mă întreb unde s-a dus toată lumea aceea. Şi dacă a existat cu adevărat. Îmi spun: <<Unde o fi lumea pe care o ştiam eu ?>> .  – Ne iubeam mult, mamă. – Doar asta aveam !”. Am sorbit chiar şi un capucino la acest salon şi am rămas la opinia că merită vizitat şi recomandat.

img_20161220_130533

Cu câteva zile înaintea sfârşitului de an 2016 a fost lansată la biblioteca judeţeană din Oradea o lucrare care încearcă promovarea urbei de pe Crişul Repede din puncte de vedere inedite care şi-au atras şi unele critici. Oradea.Imagini posibile a fost lansată în prezenţa unui public care a umplut sala amfiteatrului bibliotecii şi a câtorva personalităţi ale oraşului. Construcţiile Art Nouveau ale oraşului au stimulat activităţile creative, intelectuale şi comerciale sau recreative ale contemporanilor interbelici. În mod firesc, s-au înfiripat poveşti de succes şi insucces, de extaz şi agonie, mai mult sau mai puţin exagerate, la care printr-o transmitere orală sau chiar literară din epocă câţiva autori contemporani au aplecat urechea. Astfel contribuţiile arhitecţilor familiei Rimanóczy sau Vágó, vizitele în oraş ale unor personalităţi precum Ion Minulescu sau Rabindranath Tagore, detalii ale decorurilor interioare şi exterioare ale impozantelor construcţii arhitectonice au fost preluate şi prelucrate în viziunea literară a criticului de artă Ramona Novicov şi a poetului Mihai Vieru, stârnind aprecieri şi critici deopotrivă. Cât de relevantă va deveni această lucrare rămâne de văzut, dar nu aş aprecia-o ca fiind dezagreabilă în nici într-un caz. Iar în unele situaţii are menirea de a suplimenta cunoştinţele unor cititori privind destinul şi dezvoltarea oraşului.

ora-img or-im

Urări de bine, de sănătate, An Nou 2017 Fericit, prosperitate şi armonie trainică !

anulnou-9026

 

 

 

 

 

“Iubirea şi Occidentul”, Mr. President, “Eurofalia”, Târg de Crăciun 2016 !


O toamnă 2016 destul de suportabilă şi care, cel puţin din punct de vedere calendaristic, încearcă să se retragă reverenţios în favoarea sezonului de iarnă. Iubitorii sporturilor de iarnă sunt pe poziţii cu siguranţă, copiii abia aşteaptă să-şi desăvârşească voioşia prin nămeţi şi pe gheţuş, Sărbătorile de Iarnă s-au făcut anunţate deja, fiind atât de apreciate, dar adevăratele griji provocate de greutăţile iernii nu pot fi încă eliminate sau neglijate. Fiecare prognoză meteorologică mai neliniştitoare evidenţiază cât de nepregătită şi vulnerabilă este întreaga societate. Reprezentanţi în plan publicistic ai revistei BlueAir (revistă a renumitei companii aeriene) m-au contactat pentru a realiza un articol referitor la acest sezon şi posibilităţile şi facilităţile pe care le oferă România în acest sens prin staţiunile sale montane. Sper ca în cele din urmă articolul ajustat de două ori să fie publicat.

sarbatori-de-iarna skiing-family-in-the-snow

Deşi am traversat în ultimele luni o perioadă destul de neplăcută care mi-a prezentat, dacă mai era nevoie încă o dată în plus, “omul de paie”, mă străduiesc să nu vorbesc despre neîmplinirile personale induse de semeni sau unele griji întemeiate în plan financiar şi material. Din păcate însă , m-am intersectat în ultimii cel puţin douăzeci de ani cu persoane care aveau venituri importante la stat sau în privat şi plătite tocmai pentru a recruta şi acţiona colocvial şi principial , dar la noi nu funcţionează.

om-de-paie-1

Am constatat în Europa o oarecare relaxare , deşi atenţia tuturor a fost îndreptată dincolo de Ocean. Magnifica Americă a ales noul preşedinte şi părerile au fost deosebit de diverse pe întreg globul pământesc. Deşi consider că viaţa politică a alunecat peste tot către zone pe care nu şi le-ar fi dorit nicio persoană rezonabilă şi mă întreb din ce cauză niciun absolvent al unei şcoli de studii politice nu erupe către plutonul fruntaş al candidaţilor în alegeri, trebuie să accept că oricare cetăţean poate candida în anumite condiţii şi ambiţios fiind poate obţine victoria deplină. Este un drept democratic pe care actualul preşedinte al S.U.A. l-a exercitat şi a reuşit. Cred că dacă va fi consiliat corespunzător, Donald Trump va reuşi să se descurce mulţumitor, deşi am o imagine mult superioară asupra personalităţii preşedintelui celei mai puternice ţări a lumii. Cred că este persoana care a reuşit să exploateze nemulţumirile unei largi categorii de populaţie din S.U.A., nesatisfăcută precum mulţi britanici de un aflux important şi puţin controlat de imigranţi. Am realizat această incursiune în special datorită participării la un eveniment la care am participat la Librăria Humanitas Oradea. Lansarea de carte a domnului Armand Goşu, expert în relaţiile româno-ruse, corespondent BBC, redactor şef al Revistei 22, a dat curs unor întrebări interioare proprii mult mai vechi, fiind în acest mod mult mai aşteptată şi binevenită. “Eurofalia” prezintă un număr impresionant de articole publicate de către renumitul autor la Revista 22 cu note explicative deosebit de pertinente asupra evoluţiilor politice din Rusia şi a relaţiilor acesteia cu ţările vecine ( în special Ucraina, Republica Moldova ) şi implicarea Rusiei în conflictul din Siria. Nu s-au putut realiza decât scurte schimburi de idei , limitaţi fiind de timp şi ,deşi aş fi dorit să adresez şi eu o întrebare, am fost zoriţi de sesiunea de autografe.

img_20161103_160800 img_20161103_161424 img_20161103_163220

Rusia rămâne bineînţeles una dintre  puterile lumii în care trăim, dar eu nu credeam că un conflict precum cel din Ucraina va mai fi posibil în Europa mileniului III. Deşi a fost numit “război hibrid” şi cunosc termenul, caracteristicile şi motivele acestuia, tot nefiresc rămâne. S-a omis să se discute despre BRICS. Am considerat de-a lungul evului mediu Rusia ca fiind un apărător al Europei , iar în epoca modernă Rusia a fost un partener egal al Occidentului, deşi a neglijat multe probleme sociale, iar în secolul XX a ţinut balanţele în întreaga Europă atrăgându-şi criticile, dar nu cred că Rusia va mai fi apreciată în zilele noastre în acest mod. Rusia va trebui să se evidenţieze prin cultura şi ştiinţa proprie şi are ce evidenţia : de la sfinţii Serghie, Vasile cel Smerit la Serafim din Sarov sau de la Antioh Cantemir, Puşkin, Dostoievski, Tolstoi, Soloviev la Soljeniţîn şi Balşoi Teatre , discutăm de Rusia profundă , de o cultură autentică care are o şcoală de matematică, militară, aeronautică şi de şah deosebite. Prin această “Livadă de vişini” a societăţii ruseşti contemporane, mă întreb cum de poporului rus , atât de mândru şi viguros, se lasă manipulat şi oarecum dezonorat în acest mod.

balsoi-foto-2_big

O ultimă glumă a domnului preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin : întrebând un copil care sunt graniţele Rusiei , iar acesta încercând să contureze un răspuns , Vladimir Putin îi şopteşte zâmbind : Rusia nu are graniţe”. Şi în mare măsură are dreptate. Marile puteri pot fi prezente peste tot, dar trebuie avut în vedere spre exemplu că doar China, dar mai ales Japonia, au un PIB de 4-5 ori mai mare decât Rusia. În mijlocul unor interese atât de imense geostrategice, financiare şi culturale, pentru stabilitatea lumii şi a Europei trinomul S.U.A. – U.E. – Rusia trebuie să funcţioneze. Ar trebui să apreciem şi umorul rusesc. În copilărie urmăream desene animate ruseşti cu aventurile unui iepuraş urmărit de către lup. La sfârşitul fiecărui episod lupul adresa invariabil acelaşi mesaj iepuraşului : “Nu zaieţ pagadi” ( «Ну, Заяц, погоди!»; Tot te prind eu, iepuraşule ! sau Îţi arăt eu ţie, iepuraşule). Iar recent, cel mai urmărit film – “Snowden”- prezintă câteva disensiuni din interiorul societăţii americane, iar actorul principal al acestei aventuri şi-a găsit loc de cazare chiar la Moscova.

nupogodi_2a

Greutăţile descumpănesc de numeroase ori chiar şi în cele mai evoluate societăţi, în aşa fel încât tindem să ne plângem precum romanii :“Optima sors homini natum non esse”( Cel mai bine pentru om este să nu se nască ). Deşi suferim, nu avem voie să ne lăsăm pradă disperării şi să renunţăm. Cei îndrăgostiţi iremediabil de libertate, dreptate şi adevăr nu pot capitula şi precum trubadurii medievali le vor proslăvi. Denis de Rougemont se întreba în Iubirea şi Occidentul : “Ce reprezintă poezia trubadurilor ? Slăvirea iubirii nefericite”.  Mi-am permis o scurtă analiză proprie la cel mai înalt nivel şi poate nepotrivită pentru ceea ce mi-am propus să promovez în aceste rânduri. Îmi cer scuze, dar am considerat necesară intervenţia. Neavând o imagine completă şi toate datele la dispoziţie , bineînţeles că nu pot pretinde o cunoaştere absolută, dar unele observaţii corecte pot încolţi. Istoricul grec Polybios spunea că “istoria parţială contribuie foarte puţin la cunoaşterea sigură a ansamblului. Numai prin împletirea şi compararea tuturor părţilor, precum şi prin asemănarea şi deosebirea lor, se poate ajunge la aceasta; şi numai cine cercetează istoria cu atenţie , sub toate aspectele, va putea să tragă cu adevărat folos şi desfătare” ( Istorii 1,4.).

polybios

În acelaşi timp alegerile parlamentare din România se aproprie şi noi întrebări legate de viitoarea configuraţie a vieţii parlamentare româneşti se conturează. Îmi doresc mai multă coerenţă şi denunţuri. Abuzurile în funcţie trebuie sancţionate la fel ca incompetenţele fiecărui angajat. În marea majoritate a situaţiilor nu mai este o problemă financiară, ci una de autoritate. Cred însă că nicio grozăvie nu se realizează fără complicitate şi chiar se sărbătoreşte alături de aceasta. O mână spală pe alta, dar aş dori să trec la lucruri mai apropiate, mai imediate şi mai plăcute.

o-mana-spala-pe-alta-si-amandoua-fata_5c5cfeb35282c2

Am avut de optat între două evenimente care se desfăşurau la aceaşi dată şi oră : o serată de muzică clasică şi un concert în aer liber. Deşi am fost stânjenit de alegerea făcută, în cele din urmă, paradoxal aţi spune, nu mi-a părut rău. Piaţa Unirii din Oradea a vibrat într-un mod feeric, fabulos, într-o desfăşurare aproape ireală şi onirică. Târgul de Crăciun 2016 a debutat cu un concert în aer liber în această frumoasă piaţă publică. Prestaţia renumitei artiste interpret şi compozitoare Paula Seling s-a situat la cel mai înalt nivel , reuşind să captiveze şi să obţină aplauze, iar patinoarul amenajat în apropierea scenei a amplificat întregul moment. Cântecele care au beneficiat de o acustică extraordinară şi jocul copiilor pe derdeluş sau căsuţele cu suveniruri şi produse tradiţionale au adunat, zic eu, peste o mie de suflete atrase de magia momentului. Şi cred că pentru prima dată am avut sentimentul unei “revoluţii culturale stradale”, dacă pot să mă exprim astfel sau dacă puteţi să credeţi că poate exista aşa ceva. A fost ceva cu adevărat superb şi de neuitat. Iar despre Paula Seling pot să spun că a reuşit să îmbine calitatea versurilor cu claritatea interpretării muzicale în modul cel mai profesionist şi adecvat spiritului sărbătorilor de iarnă. Şi nu afirm aceste cuvinte într-un mod întâmplător sau curtenitor. Pentru a rezuma , cred că nu te poţi juca cu cuvintele şi cu sensurile pe care acestea le pot căpăta. Pentru a vă edifica vă propun câteva versuri proprii ( de care nu sunt mândru) pentru a realiza contrastul : “În casă arde bradul /Şi cârnaţii din porc plini de fudulie,/ Cer votcă din sticlă …/  M-aţi înţeles, adică…!”. Într-un domeniu atât de sensibil şi pretenţios precum este cel muzical, şi care devine în anumite momente leac şi refugiu pentru unii oameni, artistul trebuie să compună cu sufletul, să interpreteze cu inima exersându-şi continuu glasul şi  exteriorizându-se publicului cu ochii minţii. Speranţele s-au înfiripat în sufletele multora dintre cei prezenţi şi cred că spiritul sărbătorilor a debutat mai mult decât corespunzător. Sunt convins că o atitudine de acest gen faţă de celălalt , o euforie generală de acest fel, bune intenţii nedisimulate, avute pe perioada întregului an ar impulsiona şi motiva întreaga societate şi ne-ar purifica.

img_20161130_162220 img_20161130_162930 img_20161130_163819 img_20161130_163548 img_20161130_175744

Vă doresc Sărbători de Iarnă feerice şi divine , un sfârşit de an inegalabil, de neuitat !

clopotei

“Alb pe Alb” , “Spaţiu de Gândit” , “Noaptea Cardinalilor”, Integritate şi Lacrimi de Ceară !


Misterioasa toamnă 2016 ( oct.-nov.) a pus stăpânire treptat-treptat peste întreg mediul înconjurător. Temperaturile sunt mult mai moderate, natura s-a închis în sine , iar unele zile ploioase devin ursuze şi apăsătoare. Mai depinde însă şi cât de mult  loc îi facem noi în sufletele noastre. Acestei perioade îi sunt specifice depresiile şi anemiile, în orice caz în toate situaţiile sunt vizibile uşoare indispoziţii pe care însă cu atenţie le putem depăşi.

november-1 november-2

De obicei încerc să evit aglomeraţiile . Într-una dintre zilele mai cenuşii ale acestei perioade nu prea fastă pentru mine , rămânându-mi ceva timp până la întoarcerea acasă , am căutat un spaţiu mai ferit unde să pot consuma o băutură caldă în linişte şi detaşare. Într-un mod salvator mi-am amintit că prin acea zonă a oraşului Oradea funcţiona o librărie cochetă , aflată pe un colţ de stradă , tainică şi silenţioasă. Librăria creştină Scriptum lansează invitaţia încă de la intrare : “spaţiu de gândit … ” ! Interiorul este armonios şi echilibrat decorat , oferind cărţi creştine şi medalioane, agende cu simboluri creştine. Un ceai din fructe de pădure servit la etaj în acest spaţiu livresc m-a făcut să reflectez asupra unor momente şi m-a destins şi energizat deopotrivă. Cartea cumpărată ( Cine eşti tu, ca să judeci?) a autorului american Erwin W. Lutzer lansează comentarii profunde şi răscolitoare asupra unor întrebări care străfulgeră bisericile şi societatea umană însăşi. Fără a conchide în vreun fel , îndemnând la moderaţie în privinţa tuturor situaţiilor existente , autorul propune la final un mic punct de sprijin : “La rădăcina acestor judecăţi stă integritatea , acea calitate a caracterului care se opune egoismului de care este îmbibată toată cultura noastră”. Atât comunităţile neo-protestante , cât şi celelalte ( ortodoxă, catolică), dar şi restul societăţii care este şi trebuie să rămână laică, trebuie să-şi facă propria autocritică şi evaluare şi să promoveze acţiunile care conduc la dezvoltarea societăţii. Tucidide ( sec. V î.e.n. ) spunea : “Iubim frumosul , cu simplitate şi cultivăm ştiinţele fără moliciune ” ( Războiul Peloponeziac, Cartea II,40) , dar aceste realităţi n-au putut opri distrugerea societăţii greceşti antice.

libraria-scriptum2

Aflat pe aceste coordonate interioare am consimţit să particip la un moment de graţie al Revistei de Cultură Familia , revista de cultură românească cea mai renumită şi de tradiţie din Bihor şi chiar din Transilvania. Premiile acestei reviste de cultură au fost decernate în Aula Magna a Universităţii din Oradea în prezenţa unor mari personalităţi bihorene şi naţionale ale literaturii româneşti , a liceenilor şi studenţilor entuziaşti sau a unor cadre didactice şi bibliotecari devotaţi. Printre cei premiaţi aş enumera : Nicolae Prelipceanu, Mircea Mihăieş, Ana Blandiana ( Premiul Iosif Vulcan ). Au fost lansate şi cărţi ale autorilor. Bineînţeles că în prezenţa unor astfel de personalităţi universul interior al fiecăruia se îmbogăţeşte şi jubilează. M-am considerat privilegiat în prezenţa dumnealor şi cred că au reuşit printr-o activitate fecundă să înnobileze literatura românească post-modernă. Am cumpărat volumul de poeme “Orologiu fără ore” al doamnei Ana Blandiana, lansat 2016. Privaţiunile suferite în unele momente ale existenţei lasă cicatrici dureroase în interiorul spiritului uman, iar o victorie deplină nefiind niciodată posibilă , doar unele victorii poate chiar efemere, conduce la nesiguranţă şi nemulţumire. Tocmai venind să confirme cele schiţate mai sus, primul vers al acestui volum debutează răscolitor : “Scriu cu alb pe alb/ Deşi ştiu că nimeni / Nu va putea să citească, / Nici chiar eu , / După ce voi fi uitat ce am scris. / Binele este întotdeauna / Greu de înţeles – / E mai uşor să accepţi un eres / În paradis / Decât o jertfă benevolă omenească”. Pot să vă asigur , doamna Ana Blandiana ( Otilia-Valeria Coman), că şi mie mi se întâmplă să scriu cu “alb pe alb”. Este dureros să-i observi pe toţi alergând la spumante şi salarii sau funcţii grase şi pretinzând că totul este firesc şi judicios distribuit în societate.

img_20161027_121121 img_20161027_130022 img_20161027_130950 img_20161027_121754

Dar … : “O clepsidră fără nisip / Printre clipe, / Îngeri de buzunar / Ca nişte păsări / Sub zăpadă, – Orologiu fără ore / În umbră, / Timpuri / Din oglinzi, / Ce oră frumoasă… / Un joc : /- Mi-a fost frică”. Îmi cer scuze , dar tocmai am compus un poem din câteva titluri ale acestui volum !

orologiu-fara-ore

Premierea a continuat într-o ţinută mai destinsă şi colocvială în Sala Mare a Primăriei Oradea. Discuţiile şi recitările au fost deosebit de cordiale. Tainele cunoşterii şi le doresc cu toţii cât mai facile, dar nu este întotdeauna atât de uşor. Fiecare persoană evoluează diferit. M-am întrebat de numeroase oricât de banale ni se par acum evoluţiile tehnologice contemporane. Dar de ce nu au fost oare posibile acum 2000 de ani spre exemplu? Aceleaşi reguli fizice şi metafizice guvernau şi atunci lumea noastră… Un alt poem al aceluiaşi volum vine să ne amintească cum am înţeles neînţelesul din jurul nostru : “Ca floarea tăiată / Cu petale aripe / Ţi-aminteşti cum cădeai / Printre clipe?   /  Şi clipele cum / Se dădeau la o parte / Să te-ajute s-ajungi / În adâncul din carte”

img_20161027_171720

Nu am rămas până la final, cu regret, în compania acestor persoane excepţionale dintr-un motiv bine întemeiat. Un alt eveniment la care mi-am promis să particip se pregătea să debuzeze. Anii ’40- ’50 ai secolului trecut au fost deosebit de negri pentru bisericile creştine în lumea comunistă. Încleştarea şi intransigenţa au fost atât de înverşunate încât s-a ajuns la situaţii extreme : încarcerarea , umilirea extremă , jertfa umană depusă la finalul unor suferinţe inimaginabile. În România pierderile cele mai importante ( umane şi materiale ) , înregistrate şi datorită tradiţiei , le-au suferit Biserica Romano-Catolică şi Biserica Greco-Catolică. Adversitatea din partea orânduirii comuniste privind organizarea eclesiastică n-a ocolit nici cultele neo-protestante, dar nici măcar Biserica Ortodoxă, recunoscută oficial. Încercând o comemorare a evenimentelor din anul 1948 ( oct. ) , Biserica Greco-Catolică a proiectat un material documentar în Aula Magna a Universităţii de Teologie Greco-Catolică. Cele câteva zeci de persoane prezente au privit captivate interesantul material documentar care a reuşit să prezinte experienţe de viaţă deosebit de relevante din timpul acestor convulsii istorice incredibile. Noaptea Cardinalilor” a prezentat jertfa celor douăsprezece  Cardinali ( asemeni Apostolilor cum obişnuia Cardinalul Todea să spună), niciunul şovăielnic. Încercând să-mi exprim opinia , am subliniat de numeroase ori deja : lumea în care trăim trebuie să rămână laică şi nu teocratică, dar libertatea şi toleranţa religioasă trebuiesc garantate şi nu doar o vorbă în vânt. Privind spre exteriorul şi interiorul bisericii greco-catolice, o capodoperă arhitecturală de excepţie, şi spaţiul în apropierea căruia este acum încadrată , cu turla ajungând abia până la “nivelul etajului patru” al blocurilor din jur, mi-a rămas întipărit în memorie un vers al poemului Biserică translată din recent lecturatul volum Orologiu fără ore ( Ana Blandiana ) : “Seamănă cu un mic animal înspăimântat, / Cu un uitat pedigri, / Care plânge cu dangăte sfâşietoare-n pustiu, / Un mic animal / Încă viu … “. Momente de acest gen , pline de ferocitate şi insensibilitate , au fost ciclice şi uneori permanente din nefericire de-a lungul secolelor . Poetul roman , Vergiliu ,menţiona în Bucolicele sale clipe pline de intensitate asemănătoare când psihozele colective se amplifică : “Stafii înfricoşătoare / Năluciră la lăsarea întunericului nopţii / Şi ,minune fără seamăn ,/ Animale începură a vorbi”. Pentru a glumi puţin : o imagine demnă de Halloween .

img_20161027_190835 img_20161027_191000 img_20161027_191136

Am fost de multe ori izbit frontal de percepţii năucitoare : tineri manipulaţi grosolan, bătrâni indiferenţi şi glumind în situaţii care cer maximă atenţie, adulţi activi nepregătiţi pentru viaţă şi nepermis de influenţabili şi naivi. Într-o perioadă când gândurile se îndreaptă şi către cei pierduţi prea devreme mi-am permis compunerea unui vers personal pe care-l depun lor : “Lumini plăpânde izvorând/ Lacrimi de Ceară,/ E atât de frig/ Înăuntru şi afară. Inimi împietrite de vremi / Unse cu mir sfânt ./ Eşti atât de departe …/ Străine, /Şi mi-am dat seama atât de târziu că m-ai/ Înfrânt”.

lumanari1111

Vă doresc o lună noiembrie 2016 luminată şi senină, poleită cu bunădispoziţie şi succes !

 

 

 

 

 

“Agamemnon”, Iluzii de … Toamnă, “Ce liberi am fi…”, Sărbătoarea Recoltei !


Sfârşit de lună septembrie 2016 şi început de lună octombrie 2016 aflate sub semnul unei răcoriri şi temperări consistente . Ploile abundente ,care ne indispun, încă nu se arată decât prin câteva zile puţin mai înnorate. Temperaturile tomnatice par să-mi priască şi le prefer căldurii şi razelor insistente ale soarelui din timpul verii. În schimb, frunzele căzute de prin grădini şi parcuri ne zoresc să observăm că ne găsim în ultima pătrime a unui an pe care ni l-am fi dorit cu toţii cât mai fructuos.

oktomber-art october-hello

Recoltele sunt înmagazinate şi toţi producătorii au motive deosebite de bucurie şi sărbătorire. Anul agricol 2016 a fost în majoritatea cazurilor generos. Aşadar se poate şi pe la noi ,nu doar pe la OktoberFest în Germania, iar sărbătoarea poate debuta în clinchet de pahare şi strângeri de mână. Pentru confirmarea celor spuse mai sus, la Cetatea Oradea a fost organizată Sărbătoarea Recoltei 2016. Producători de cereale, legume , băuturi alcoolice şi non-alcoolice obţinute din produse naturale , au fost prezenţi încercând să convingă publicul şi să se facă remarcaţi . Bunadispoziţie a fost generală şi amplificată de tineri interpreţi de muzică populară. Am admirat standurile cu interes şi după aceea am plecat într-unul dintre corpurile cetăţii unde un eveniment propunea o expunere privind efectele media asupra copiilor. Prezentarea s-a dovedit utilă mai ales pentru părinţi, iar pe mine subiectul mă interesa de foarte multă vreme deoarece am remarcat că foarte mulţi tineri caută refugiul în acest plan virtual în lipsa unor satisfacţii sau preocupări apropiate. În acest mod ei devin doar nişte consumatori consecvenţi , puţin educaţi şi cu înclinaţi spre violenţă, vulgaritate şi obsesii erotice , neştiind să acceseze informaţia corectă şi să exploateze doar efectele benefice ale mediului online. La plecare , având câteva ore până la întoarcerea în provincie , m-am obişnuit să petrec un pic pe una dintre băncile unui parc din apropierea Crişului Repede care deosebit de bine amenajat acum, nu mai este atât de repede , ci doar … “repejor”. Şi din nou frunze căzute ca iluziile noastre , precum în poemul lui G. Topârceanu : “Cad grăbite pe aleea/Parcului cu flori albastre/Frunze moarte , vorba ceea,/ Ca iluziile noastre.

october-012

În plan internaţional şi naţional ştirile principale încep să se axeze pe apropiatele alegeri prezidenţiale din Statele Unite ale Americii şi alegerile parlamentare din România. Competiţia dintre Hillary Clinton şi Donald Trump nu pare definitiv tranşată, iar în România incertitudinile trenează fără nicio explicaţie majoră. Speram la apariţii inedite sau la mai mult profesionalism şi spirit prevăzător mai ales în dreapta românească. În cele din urmă trebuie să ne mulţumim cu ceea ce avem. Poate într-o zi va fi invitată şi întrebată ce părere are , spre exemplu , doamna Doina Cornea sau poate .. nu va accepta. În acelaşi timp îmi răsună în minte versurile : “Ce liberi am fi …” ale regretatului Ioan Gyuri Pascu şi mă declar un “blue worker”.

om-liber-libertate-har2libertate

Fără nimic premeditat, fără nicio informaţie anterioară , trecând doar prin zonă , am oprit să admir la Galeria de Arte Vizuale Oradea o expoziţie comună a mai multor autori de pictură şi sculptură contemporană . Lucrările expuse abordau imaginarul şi spiritul uman prin subiecte care oscilau între cele mai futuriste manifestări până la elementele esenţiale euharistiei ( pocal,vin, pâine). La fel de adevărat este că nu am avut timp să mă cufund deosebit de adânc în interiorul fiecărei lucrări , dar am rămas impresionat. Artistul este în această situaţie un .. Creator. Câteva versuri din literatura hittită ,vorbind despre virtuţile zeului Kumarbi, prind viaţă în momentul dialogului dintre sculptor şi piatră, pictor şi pânză : “Ci mintea-i ştie tot ce-o să se întâmple./ Se-mpreunează dar cu Stânca mare/ Şi-aceasta îi cunoaşte bărbăţia,/ De cinci ori o cuprinse-n braţe,/ De zece ori în braţe-o strânse… “.

img_20161001_124748 img_20161001_124628 img_20161001_124648 img_20161001_124827

O mică tradiţie începe să se înfiripe aproape imperceptibil prin Festivalul Internaţional de Teatru Scurt Oradea aflat la a IV-a ediţie. Nerăbdător şi entuziast , am dorit să-mi sincronizez timpul liber propriu cu programarea unor piese cât mai interesante, însă nu am reuşit întru totul. Am ratat câteva piese foarte bine cotate şi am riscat să ratez chiar deschiderea prin cumpărarea biletului cu doar o oră înaintea deschiderii. La deschidere au participat în calitate de invitaţi câteva personalităţi ale oraşului Oradea, iar publicul a fost unul select într-o mare măsură. Prima piesă jucată în acea seară minunată a fost Domnul Jurdan , o readaptare după piesa originală “Burghezul Gentilom” a autorului francez Moliére. O parodiere şi critică majoră a societăţii contemporane prin posibilităţile infinite pe care le pune la dispoziţie şi chiar le oferă unor personaje inculte şi obscure pentru a parveni şi a distorsiona bunul mers al societăţii. Personajul principal este deosebit de ambiţios, un parvenit fără o minimă cultură , care consimte să împartă bani peste tot pentru a fi iniţiat în tainele culturii , ştiinţei şi sportului. Profesorii angajaţi constată incapacitatea lui de a acumula cunoştinţe cu care nu rezonează, asupra cărora nu are nicio afinitate. Aplauze , râsete, momente speciale în timpul piesei care au lăsat locul unor profunde reflecţii privind realităţile dureroase ale lumii în care trăim.

domnul-jurdan  img_20160925_190031 img_20160925_190154

La a doua piesă la care am participat am fost mai prevăzător. Am cumpărat biletul de pe biletmaster.ro pentru a nu avea surprize. Piesa autorului spaniol, intitulată simbolic Agamemnon, face trimitere la renumitul personaj antic şi la rememorarea întregului scenariu al acelor timpuri în condiţiile unei critici ale epocii contemporane aflate între tragedie şi  speranţă prin posibila redimensionare. Aflaţi între supermarket-uri, fast-food-uri,pet-uri, pungi de plastic, aripioare de pui, adidaşi şi trening-uri, există riscul să nu mai observăm esenţialul , să primim totul de-a gata , să fim doar consumatori care nu contribuim cu nimic. Acea întrebare din timpul piesei : “Tu ce ai făcut ?” a căpătat un ecou răscolitor , profund până la sinistru , iar răspunsul : “Nimic” , sec şi nemulţumitor . Cred însă că această critică prinde bine doar unui segment relativ restrâns al populaţiei care este capabilă să o şi însuşească responsabil. Acei oameni măcar vor încerca febril să evolueze, să inoveze sau chiar să inventeze ceva pentru a putea răspunde : am făcut ceva. Majoritatea populaţiei va rămâne însă inertă şi antrenată şi ,cel mai dureros, într-un spirit de frondă de neînţeles va protesta, va critica absolut orice. Împotriva acestora , convins fiind că există oameni care au croit multe lucruri bune în lumea contemporană, aş comanda încă 10000 de hamburgeri chiar dacă nu sunt de acord cu efectele negative ale globalizării şi spiritului lasciv al lumii contemporane. În acelaşi timp conflictele locale , regionale şi internaţionale riscă să se înmulţească şi să se amplifice. Un război troian contemporan în desfăşurare este surprins în piesă şi deznodământul sau evoluţiile sunt incalculabile. În rare cazuri sunt de prevăzut rezultate timide ale reconcilierii , precum în Iliada lui Homer unde Priam îndurerat poposeşte în cortul lui Ahile : ” <<Singurul care-a mai fost al oraşului sprijin şi-al nostru,/ Tu l-ai ucis deunăzi, când el se lupta pentru ţară, /Scumpul meu Hector ! De dragu-i venit-am aici; de la tine/ Vreau să-l răscumpăr pe el şi-ţi-aduc o grămadă de daruri./ Teme-te, Ahile, de zei şi de mine te-ndură, amintindu-ţi/ C-ai şi tu un tată bătrân; ba eu sunt mai vrednic de milă,/ M-am biruit şi făcut-am ce n-a făcut nimeni pe lume,/ Mâna ce crud îmi ucise feciorul am dus-o la gură.>>/   Zise şi-un dor de părinte şi-o jale-i stârni lui Ahile ./ El pe moşneag apucându-l de mână domol îl împinse/ Şi se porniră pe plâns amândoi…”  (Iliada ,Cântul XXIV) .

maxresdefault supermarket

Vă urez ca luna octombrie 2016 să contribuie pozitiv la starea dumneavoastră de sănătate,optimism şi creativitate !

 

 

 

 

Aurora Boreală, “Anatomia ratării”, Caravana “Next”, Debut de Toamnă !


Sfârşit calendaristic de vară 2016 destul de suportabil şi început de toamnă aproape imperceptibil. Roadele toamnei încep să se prefigureze şi cu siguranţă se pot avansa deja unele aprecieri privind rodnicia anului. Observ aceste evoluţii cel mai bine prin culoarea şi dimensiunea strugurilor de prin curte, e drept mai puţini decât în alţi ani. Nostalgiile specifice toamnei încă nu-şi au loc sau fundament. Optimismul propriu se situează pe coordonatele speranţei într-o toamnă lungă şi îmbelşugată.

September septembrie 2016

Datorită faptului că am făcut referire deja la momente care ne marchează din punct de vedere astronomic , îmi vin în minte evenimente astrale demne de remarcat , superbe , spectaculoase şi mitice . Ploaia de meteori ,cunoscută popular ca “stele căzătoare”, atinge maximumul în luna august , fenomenul fiind cunoscut astronomilor sub numele de Perseide. Minunăţia nocturnă este explicată pe deplin din punct de vedere ştiinţific şi subiect de reverie pentru îndrăgostiţi. Am surprins întâmplător câteva momente de acest gen şi în acest an pe la miezul nopţii sau spre dimineaţă printre constelaţii care de fapt sunt mult mai îndepărtate. Asemănător , un articol citit întâmplător din The Telegraph prezenta imagini ale Aurorei Boreale 2016 observabilă în ultima decadă a lunii august în nordul extrem . Spectaculoase, legendare , chiar mitice doar imaginile , darămite să fii spectator sau locuitor al nordului îndepărtat, părtaş la un asemenea eveniment. În zilele noastre explicaţiile ştiinţifice lasă locul doar splendorii unui astfel de fenomen, dar pentru omul antic sau medieval a asista la un asemenea eveniment, pe care nu-l putea explica, putea contribui decisiv la conturarea universului mental , mitic şi într-o anumită măsură cultural. Puteau bănui uşor că fiinţe divine sau demonice vor să le comunice, să valseze sau să se zbenguiască dorind să-i învăluiască sau să-i alunge , iar la final rămâneau uşuraţi, impresionaţi şi marcaţi , precum în câteva versuri ale lui M. Cărtărescu : “Duhu-apoi pieri, topită în văzduh fu vraja sa./ Seara se-ndoi pre dânşii cum se-doaie o lalea/ Preste buza de cleştaruri şi schinteie-a unui vas/ Şi îi coperi cu floarea ca un greu iconostas”.

13627899_1173330742709015_1194406215_n perseide-ploaie-de-meteoriti

Cinefil din fire, fără a exagera, am fost înduplecat să particip într-una dintre seri la marginea Cetăţii Oradea la una dintre proiecţiile oferite de numeroasele caravane ale verii : TIF, Next, Digifilm. Dacă ar fi să aleg , prefer filmele de comedie, animaţie , science-fiction sau psihologice, dar cel care a rulat atunci , când programul propriu s-a sincronizat cu proiecţiile, a fost un film cu multă violenţă intitulat John Wick. Participanţii nu au fost foarte numeroşi, dar au privit relaxaţi din scaune, de pe pături sau baloţi de paie într-o seară de vară minunată. Calitatea proiecţiei a fost ireproşabilă şi am reuşit să privesc degajat, ronţăind un chips picant , un pachet de alune şi hidratându-mă cu un suc , la  film cu un subiect “electrizant” .

IMG_20160820_201241 IMG_20160820_193805 IMG_20160820_192829 IMG_20160820_193207

Periplul meu … “muncitoresc” continuă prin fabricile cu capital britanic sau american din marile oraşe ale Bihorului : Oradea şi Salonta. Munca depusă este relativ accesibilă pentru o persoană sănătoasă, dar nu aş spune că este accesibilă oricui. Sortămmonşer sau milord ,verificăm piesă după piesă pentru domeniile telecomunicaţii şi automobile. Un fel de colind: “Domn, domn să-nălţăm”  nonreligios, civil, pe durata întregului an. Se întâmplă însă ca societatea să piardă unele contracte datorită neseriozităţii şi pregătirii precare a unor angajaţi.

piese-originale-opel

Atras de subiectele ultimilor apariţii editoriale , încercând să mai şi achiziţionez unele cărţi pe care mi le permit, dat fiind bugetul alocat sau cărora nu le rezist după o răsfoire sumară prin librărie, mi-a rămas aţintită privirea la Librăria Humanitas  Oradea pe una dintre cărţile care poate fi inclusă în ciclul cărţilor anului 2016. Deşi prefer mai mult eseurile, science-fictionul sau volumele de poezie , de data aceasta este vorba despre o carte care propune un dialog , punte între generaţii chiar, dintre Dan-Liviu Boeriu , critic literar,jurist şi Theodor Baconschi , diplomat, doctor în antropologie religioasă, autor a mai multor lucrări importante . “Anatomia ratării. Tipuri şi tare din România postdecembristă”  încearcă o incursiune responsabilă pe orizontală şi verticală asupra evoluţiei societăţii româneşti sub aspect social, cultural, comportamental, profesional . Tipologiile surprinse ( corporatistul, ecologistul, indignatul, nostalgicul, descurcăreţul, Băieţii deştepţi, ţoapa şi cocalarul, cetăţeanul digital) fac subiectul unui dialog viu, pedant, pretenţios , zeflemitor pe alocuri . Intelectualul, jurnalistul şi omul politic sunt reanalizaţi, iar pe finalul lucrării sunt puse în discuţie obsesiile şi oscilaţiile diferitelor categorii sociale din România postcomunistă aflate în derivă , dezorientare şi obscuritate : mania persecuţiei, miturile, teoria conspiraţiei, capra vecinului, băşcălia, regii şoselelor, divertismentul. Deşi am regăsit în cadrul tipologiilor cetăţeanul digital spre exemplu , mi-aş fi dorit să găsesc un minim dialog privind Blogger-ul. Dialogul dintre două personalităţi nu prea este comun apariţiilor editoriale din România, dar pentru mine ideea este genială. Dialogurile deosebit de subtile şi relevante ţin cititorul cu sufletul la gură şi dacă ar fi să sintetizez nu ştiu de unde aş începe. Dar parcă m-aş opri la “Capra vecinului” unde într-un final domnul Baconschi afirmă : “Cred că un om superior nu e lovit de resentiment ( ura celui josnic faţă de tot ceea ce îl depăşeşte ) şi se poate lupta ,dacă vrea, cu demonul meschin al invidiei. Trebuie să o facem , gândindu-ne la mormânt, la sedimentarea anonimă a generaţiilor osificate în cimitire , la explozia viitoare a Soarelui, la Judecata de Apoi…” . În fine , pentru a rămâne echidistant , eu aş  urma sfatul poetului megarez , Teognis ( sec. VI î.e.n.) către tânărul Kyrnos : “Nu te pripi ,Kyrnos . Drumul de mijloc este cel mai bun; / Astfel ajungi la virtute , ce-i aşa de greu de obţinut”.

anatomia ratarii

Vă doresc o lună septembrie 2016 răcoroasă şi luminoasă, o toamnă 2016 rodnică şi inspirată !

 

Concertul de Vioară, “Muzeul Pâinii” , “Flori” de matriţă, Democraţie şi Regalitate !


Un sfârşit de Iulie 2016 canicular şi un început de August 2016 asemănător. Abia dacă mai există uşoare adieri de vânt cu răcoriri binecuvântate. Rareori norişori răzleţi se scutură prin măreaţa lor pufoşenie în aceste regiuni de vest ale României , adevărate “câmpii Elizee” ale Crişanei deschise reveriei şi meditaţiei .

campii elizee vara incendiar

În urmă cu aproape două luni mi-am început activitatea mai mult din curiozitate , dar şi din unele considerente financiare într-una dintre fabricile cu capital francez din apropierea Oradiei , la Sântandrei, ca operator al unei societăţi poloneze de outsourcing. Nu am fost foarte încântat şi nu dau credit unor soluţii de acest gen prea mult , dar ocazia de a aborda ceva nou m-a ambiţionat. Am avut ocazia de a aprofunda cunoştinţele mele tehnice ( doar într-o paranteză – liceul meu are specializarea matematică-fizică) şi am fost uşor nemulţumit că trebuia să aştept ajutorul unor reglori sau preparatori absolvenţi ai unor şcoli profesionale doar, rareori de liceu, dar cu experienţă. Aşa cum m-am obişnuit să le numesc , “florile” de matriţă din mase plastice ieşeau din mâinile mele oră după oră. Un episod destul de greu de suportat , dar eu reuşesc să mă mobilizez şi nu sunt un leneş, făcând faţă cerinţelor calitative şi cantitative. Nemulţumirea proprie se situează însă de cealaltă parte a problemei : piaţa locurilor de muncă din România nu este deloc favorabilă mie şi nu a răspuns pozitiv. Este imposibil să aplici pentru peste o mie de joburi şi să obţii un job destinat în mare măsură celor proscrişi din societate. Cunosc foarte multe persoane cu CV-uri mult mai inferioare şi slab realizate, chiar cosmetizate, care obţin joburi bănoase şi reconfortante. Mă animă încă un spirit aventurier moderat şi un simţ al umorului care îmi oferă o anumită imunitate.

prod1

În Cetatea Oradea activităţile s-au intensificat de-a lungul acestui sezon estival atât de aşteptat. Atras irezistibil , am încercat să prioritizez etapele vizitei când am trecut pe acolo la finele lunii iulie 2016. O iniţiativă extraordinară concretizată prin implicarea factorilor de decizie locali ( Primăria Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor) o reprezintă – Muzeul Pâinii , realizat chiar în zona unde în epoca medievală acest aliment esenţial era produs. Mi s-a spus că este deosebit de bine realizat şi spaţios, dar din păcate am ajuns în acea zi exact la ora închiderii – orele 17.00. M-am uitat doar pe geamul fumuriu către interior precum un mic copil, hoţoman de covrigi. Cu siguranţă când mai trec o să am  ocazia să-l vizitez pe îndelete. Imaginile folosite sunt de această dată din ştirile mass-media locale. Acest aliment atât de săţios şi atractiv, devenit indispensabil şi atât de comun de-a lungul mileniilor , a devenit un simbol al prosperităţii, ospitalităţii şi naturaleţii peste tot pe mapamond. Dincolo de tehnicile de producţie care au evoluat în bine şi în rău de-a lungul timpului , trebuie amintit că pâinea are o tradiţie atât de veche încât poate fi surprinsă la originile civilizaţiei. Credinţa creştină deţine profunde semnificaţii referitoare la acest aliment vital încă de la originile sale : frângerea pâinii, pilde şi a fost inclusă în taina euharistiei ( pâine şi vin) sau ca anafură sau pomeni oferite în biserică. Primirile tradiţionale la români se realizează cu pâine şi sare şi a devenit notorie exprimarea : “i-am oferit o pâine” atunci când cineva oferă un loc de muncă . Chiar rugăciunea domnească conţine : “Pâinea noastră cea de toate zilele /Dă-ne-o nouă astăzi  sau Pâinea noastră cea spre fiinţă …”.

paine-400x230 Muzeul-Painii-Cetatea-Oradea

Atracţia principală a constituit-o însă un concert de muzică clasică cu intrare gratuită oferit prin generozitatea a doi virtuoşi muzicieni locali cu care urbea orădeană are toate motivele să se mândrească : Thurzo Sándor Jőzsef şi Lucian Maliţa. Concertul a avut un public nu foarte numeros, dar adecvat spaţiului destinat acestuia. Au fost prezentate arii, sonate din G.F. Haendel, M. Haydn, Roberto Farias şi Fr.X. Tost, iar la final a fost evocată personalitatea lui Johann Sebastian Bach care a fost comemorat la 266 de ani de la trecerea în nefiinţă ( 28 iulie 1750). Ritmurile realizate cu atâta eleganţă şi claritate de către distinşii muzicieni au impresionat lăsând loc unei tăceri profunde şi misterioase , unor reflecţii adânci şi unei uşurări sufleteşti completă. Emoţionaţi cu toţii , am rămas impresionaţi de acest gen de comuniune şi eu nu am rezistat să nu felicit personal pe fiecare dintre renumiţii artizani ai acestui moment unic. Deşi ritmurile au fost de origine clasică-modernă , ele trimiteau în ansamblul arhitectonic medieval al cetăţii către imaginarea alaiurilor medievale şi a evoluţiilor pre-moderne şi moderne. Precum în câteva versuri din Cântecul Nibelungilor IX puteai visa la armonie şi solidaritate : “Care mai de care mai arătoase, cu pajişti florate pe pieptare brodate,/ Una mai mândră decât alta izbuteau în frumuseţe să se arate.  …  Iar când cele mlădiţe copile cu belşug de giuvaieruri s-au gătit/ Iată că şi stolul vultanilor războinici în mare număr s-a vestit;/ Cu largile scuturi poleite , în trapul roibilor când înaintau/ Lungi suliţe, din tulpină de frasin , cu dreapta lor oştenii falnici avântau”.

IMG_20160728_175830 IMG_20160728_180549 IMG_20160728_181229 IMG_20160728_181231

Deşi situaţia generală din România nu este deloc de invidiat , veştile în plan internaţional sunt deosebit de îngrijorătoare. Nu prea există zi care să nu evidenţieze o nouă tentativă de atentat sau atentat revendicat , iar Turcia care părea un adevărat campion al stabilităţii orientale s-a dovedit suficient de instabilă şi cu probleme interne atât de grave. Dacă anul trecut Turcia promitea Europei o soluţie la problema imigraţiei , acum putem să-i observăm limitele. O ţară a contrastelor şi mentalităţilor diverse, un fost imperiu cu o populaţie numeroasă de origini variate, Turcia se zbate între democraţie şi haos, deşi a făcut eforturi uriaşe pentru a se democratiza.

O ştire vehiculată cu o repeziciune năucitoare şi regretabilă a revelat cât de nedreaptă este moartea sau poate chiar viaţa … ! Majestatea Sa Regina Ana , soţia Regelui Mihai I al României a decedat la vârsta de nouăzeci şi doi de ani (92) . O prinţesă europeană, membră a unor familii nobiliare atât de renumite , cu o biografie atât de interesantă , cu o viaţă de familie ,alături de soţul ei, deosebit de activă şi frumoasă , Regina Ana a reuşit să se facă iubită în ţară şi străinătate , fiind în acelaşi timp deosebit de discretă. Doresc să transmit omagiile, condoleanţele  personale şi pe această cale !

ana

Vă doresc o lună August 2016 benefică, prosperă şi augustă !