Archives

Happy New Year, ”de pe alt tărâm”, Timp-Spațiu, ”ce e viața?”, ”oaia rătăcită” … !


Un final de Decembrie 2021 intens și oscilant sub aspectul temperaturilor, trăit cu emoțiile specifice Sărbătorilor de Iarnă și a întregii prefaceri și emulații de sezon, și un început de Ianuarie 2022 în care ne-am pus cu toții speranțele într-o lume mai bună și mai eficientă, într-o umanitate mai atentă și responsabilă, în auspicii mai favorabile păcii și binelui general. Zile și clipe dintre ani în care am putut să medităm la ceea ce am trăit meritat și nemeritat și să ne propunem măcar câte ceva pentru viitor. Personal nu renunț la visele proprii și am primit cu bucurie mesajele și urările care mi-au fost adresate. Lumea noastră e departe de a fi perfectă, dar mai are unele oaze și luminișuri care pot desfăța pe cei visători și mai pot stâmpăra sufletele sensibile care aspiră la tainele universului și la divinitate. Din nefericire, Omul nu a învins încă spațiul și nici timpul, deși se tot cătrănește… Cât de tainic și profund spunea Thomas Mann în ”Muntele vrăjit”: ”unde este mult Spaţiu, acolo este şi mult Timp”…

Am mai dereticit câte ceva prin curte, am privit cu nostalgie mica mea colecție de timbre, am încercat de asemenea să fiu cât mai conectat la evoluțiile de la sfârșit și început de an din plan internațional. În pragul sărbătorii Nașterii Domnului ( a Crăciunului) am pus în geamul din bucătărie două rămurele de brad din bradul falnic din fața casei. Și când spun rămurele e cu adevărat ceea ce era mai mic pentru a lua.Cetina desprinsă a avut nevoie să aștepte ceva vreme până a fi împodobită. Mi se întâmplă să mă întreb de ce atâta vânzoleală și neînțelegere pe pământ… Sau oare de ce cel de alături mai mușcă fără regret ca o fiară?… Niciodată nu va exista însă un răspuns la așa ceva, dacă merită vreun răspuns profund nedumeririle mele… E doar omenește, nu? Fierul călit și trecut prin foc va da un oțel de calitate, iar spiritul fortificat cu învățături sănătoase și animat de aspirații cosmice va înnobila ființa și va iradia în jur spre iluminarea semenilor…

M-am îmbălsămat în online, aș putea spune, pentru a fi la curent cu ceea ce se întâmplă, iar când am ieșit pe la oraș am văzut luminițele și beteala de sărbătoare. Evenimentele s-au succedat peste tot pe mapamond, ignorând parcă noua turnură a pandemiei, încercând să dovedească faptul că exercițiul este o cale de urmat pentru atingerea excelenței. Câteva mici cumpărături și câteva băuturi non-alcoolice calde consumate prin zona centrală a Oradiei sau câteva ore pe la bibliotecă m-au destins și m-au ținut pe o linie optimistă. Noul An a venit oarecum în pace, fără conflicte majore generate intempestiv, dar vechile probleme la nivel planetar au rămas fiind lăsate la marginea oricăror abordări de dragul consensului și compromisului. Amenințările însă rămân și nu sunt puține deloc…

O personalitate plină de jovialitate și de carismă a concertului spiritual ne-a părăsit. La o vârstă respectabilă Desmond Mpilo Tutu, un militant pentru pace și ecumenism, pentru dialog interconfesional și religios, a pierdut lupta cu viața aceasta, dar am crede că sufletul îi este undeva printre stele în așteptarea mângâierii divine. Toate filosofiile și religiile lumii au încercat să răspundă mulțumitor la întrebarea: ce este viața? Apostolul Iacov exclamă despre viață că ”este un abur care se arată pentru puțină vreme și apoi dispare”…

Aș spune că m-a emoționat din nou vestea anterioară că agenția spațială americană NASA a cooptat/angajat peste douăzeci de teologi pentru a testa și pregăti populația în eventualitea descoperirii vieții extraterestre. Cred că este o problemă de timp descoperirea sau confirmarea acestui concept și mai cred că populația n-ar suferi neapărat o depresie din acest motiv sau că religiile planetei și-ar pierde credincioșii fără posibilitatea de a explica în vreun fel viața extraterestră. Din câte rețin chiar în Biblie este promovată pilda oii rătăcite: divinitatea a lăsat cele nouăzeci și nouă de oi pentru a salva oaia rătăcită… În același timp sunt convins că nu vor apărea eroi, din pământ din iarbă verde, care să inventeze chestiuni epocale în țările marginale investițiilor în cercetare, în general în țarile subdezvoltate sau slab dezvoltate. Obișnuiesc să spun că omenirea este ca un melc pe autostradă chiar dacă viteza sunetului a fost depășită în deplasare. Raportat la proiectele și ambițiile unei părți a umanității chiar și atingerea vitezei luminii ar fi relativ mică. Nu cred însă în niciun caz că viteza luminii va putea fi atinsă în condițiile actualei logistici mondiale. Este nevoie de noi tehnologii dezvoltate pentru deziderate atât de vaste și de provocatoare. Lumea noastră e cam gălăgioasă fără a face prea mult. Mult zgomot pentru nimic… Mark Twain spunea:” Zgomotul nu dovedeşte nimic: uneori, găina face un biet ou şi cotcodăceşte de parcă ar fi ouat o planetă întreagă”.

Științele și artele, din fericire, nu și-au contractat siluetele și extensiile. Literatura este exersată prin volume de foarte multe genuri în special în lumea occidentală. Se scrie lună de lună câte ceva, autorii exersând și învățând din propriile greșeli, iar cercetătorii experimentând zilnic în ideea evitării erorilor. Gerul neputinței și neștiinței începe să fie topit de euforie și elan, de exercițiu și observație… ”Perseverența ne ușurează soarta” spunea Gustave Flaubert…

În ciuda a numeroase îngrijorări care îmi dau târcoale rămân optimist și cred că voi reuși să-mi reechilibrez și dezvolt situația actuală nemeritată. Pretinșilor oameni de succes le transmit acum în debut de 2022 că dacă și-au băgat mâinile la roata vremurilor pentru a mutila destine, își vor mutila propria ființă în spițele timpurilor… Pentru a respecta tradiția am făcut chiar eu striezel-uri de sărbători și pentru Revelion am pregătit un pește la cuptor…

În plan național, România nu se găsește pe cele mai bune coordonate și trecerea sărbătorilor ne va aduce vrând-nevrând cu picioarele pe pământ. Aparentele succese economice și normalitatea iluzorie nu vor putea compensa fracturile și neînțelegerile politice și sociale. Dar să sperăm în mai bine că doar români suntem… Am găsit chiar pe Deutsche Welle un articol în care istoricul Stefano Bottoni își exprimă unele îngrijorări privind succesul României ca stat și readuce în discuție problema Transilvaniei. Personal cred într-un anumit/oarecare destin european al întregului spațiu sud-est european, deci și al României, Ungariei sau Transilvaniei, indiferent dacă vor mai exista anumite puseuri regionale de naționalism sau xenofobie…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

de pe alt tărâm

zânele țes aurora

la miazănoapte…

Vă doresc un an 2022 prosper și epocal, o lună Ianuarie splendidă și inedită … !

”În vis o lume verde”, ”Rondelul crinilor”, ”o lecție de viață”, Postul Crăciunului, despre blogging … !


Zile răcoroase ale unui final de Noiembrie 2021 când noros și încruntat, când ușor însorit și tandru cu mica vegetație care se străduiește încă să mai reziste, și un început de Decembrie 2021 trăit cu emoțiile specifice sărbătorilor de iarnă și cu speranțele puse într-un Crăciun înseninat și un an viitor mai bun, mai prosper, dacă se poate providențial. Miriadele de stele sunt martorele aspirațiilor noastre care erup către orizonturi și ne mențin în același timp tot mai nerăbdători și însingurați. Postul Crăciunului, început de curând, ne amintește de vremurile bunicilor și ne îndeamnă la cumpătare și la reflecții adânci spirituale. Feeria și magia momentelor acestei perioade sunt fabuloase, iar tradițiile s-au menținut într-o anumită măsură până în contemporaneitate. Este la fel de adevărat însă că măcar acum ar trebui să fim mai atenți și darnici, mai mărinimoși cu cei, destul de mulți, pe care soarta nu i-a prea miluit sau nu le-a fost prea generoasă.

De două-trei ori pe săptămână mi-am mai găsit câte ceva de dereticit prin grădină câte o oră sau două, curățind și săpând de toamnă, pregătind pentru verdele de anul viitor și pentru necesitățile curente ale micii noastre gospodării. M-a ajutat din când în când și mama care mai prinde și ea un pic de putere când face puțină mișcare. Îmi înseninează zilele iepurașii albi și pufoși și căprița Alice care este acum spre pragul celui de-al treilea an de viață și cei doi iezi ai ei care sunt destul de mărișori. Surogatul nostru de gâscă de Toulouse și americană se prezintă gălăgioase la fiecare vizită în curtea secundară desfăcându-și aripile și alergând bucuroase… Se aplică, după cum mi se pare am mai spus: ”faci Rai din ce ai”… Urmează să pun și ceva grăunțe în hrănitori pentru păsărelele care trec și ele într-un sezon puțin generos, uneori chiar câinos din punctul de vedere al accesibilității la hrană.

Din punct de vedere financiar de aproape o jumătate de an câștig strict cât să pun ceva pe masă, iar economiile anterioare încep să se subțieze. Sunt optimist în continuare, mi se pare nedrept ceea ce mi se întâmplă de multă vreme, e și înjositor la culme pe de o parte, având în vedere atitudinea mea de viață în general mai independentă. În aceste timpuri atât de tulburi, pentru mine, blogging-ul a rămas principala formă de exprimare directă, gratuită și globală, deși și în acest domeniu comentariile comunității sunt relativ sporadice mai ales în privința blogging-ului cultural pe care îl practic eu. Aș dori doar să menționez că eu nu am pornit pe acest drum pentru a face din asta o afacere neapărat sau pentru a avea beneficii. Constat că multe inițiative din breaslă au ținte precise și interese mercantiliste încă din faza de concept. Bizar este că multe proiecte oneroase creează trenduri și habitusuri nedorite și mizerabile… Acestea sunt pericolele care conduc la o educație nesănătoasă și o subcultură a participanților. Tocmai din aceste motive rețelele literare notabile se închid în ultima vreme închinându-se în fața unor bloggeri subeducați și de kitsch care reușesc să obțină venituri fabuloase uneori… Vrând-nevrând discut, dezbat, atât cât mă pricep, despre un ”existențialism” sălbatic din mediul online unde supraviețuiește, paradoxal, ”dobitocul cu imunitate”.

Revolta personală se îndreaptă în special către suma non-valorilor care se prezintă absolut veritabile și pline de consistență și mă deranjează în special faptul că sunt parcă abonate la succesul continuu, atât în privat, cât și la stat, concept inexistent și utopic în istoria umanității raportat chiar și la existența unei singure persoane. La oamenii obișnuiți nici măcar o zi nu e numai frumoasă sau rea de la început până la sfârșit… Dar ce ne facem, că Emannuel Kant spunea: ”Conceptul fără intuiţie e gol, intuiţia fără concept e oarbă”? Un impuls empiric, uneori planificat, este încurajat sistemic prin intermediul tehnologiei actuale spre dezastrul sau eșecul educațional și social… Este un alt paradox al vremurilor actuale… În cele din urmă se consumă ceea ce se preferă și la final eventual se trag concluziile…

Conferința ONU pentru schimbări climatice care a avut loc la Glasgow a reprezentat un moment major în sfera activităților internaționale relevante. O planetă verde cu un cer azur reprezintă un vis al tuturor oamenilor iubitori de frumos. Va trebui să învățăm să captăm energiile metafizice care roiesc în jurul nostru pentru a accesa un mod de viață modern și în acord cu regulile ecosistemului planetar. M-am bucurat enorm să pot dona sume de câteva zeci de euro pentru plantarea unor copaci pe diferite continente ale lumii, dar aceste inițiative sunt relativ puține. E un sentiment fantastic și de împlinire însă când știi că ai contribuit la plantarea unui copac în Danemarca, Canada, Islanda, Etiopia sau India, spre exemplu… Bucuria nu poate fi comparată cu nimic. Întâlnirea a demonstrat că există o preocupare în acest sens la cele mai înalte nivele ale statelor planetei chiar dacă poluarea se situează la cote incredibile. Acestei aspirații a umanității îi dedic un haiku personal: ”pasăre în zbor;/ în vis o lume verde/ cu cerul azur”…

În plan literar, în România, m-a impresionat lansarea caietelor macedonskiene în trei volume sub coordonarea lui Ion Munteanu, o personalitate tot mai activă și atractivă în mediul publicistic românesc și în mediul online. Evenimentul a avut loc în regiunea natală a lui ”Eminescu al oltenilor”, în condiții deosebite, la 101 ani de la decesul lui Alexandru Macedonski. Marele poet român a proiectat o poezie aflată sub auspiciile simbolismului și misterului, altfel deosebit de clară și senină, accesibilă și tainică deopotrivă. Se cere așadar măcar un vers macedonskian: ”În crini e betia cea rară:/Sunt albi, delicați, subtiratici./ Potirele lor au fanatici/Argint din a soarelui pară”… ( Rondelul crinilor)

Criza migranților în vestul și recent în estul Europei a mâhnit opinia publică internațională. Din păcate nu există o soluție favorabilă și definitivă la drama acestor nefericiți din întreg cuprinsul Asiei și Africii. În același timp suntem cu toții, acei care avem imbolduri cosmice, într-un exil în chiar zona natală și visăm la o lume perfectă, diversă și cât mai modernă. Ne permitem chiar să mergem mai departe și să sperăm la planete favorabile vieții precum se susține că ar fi ceea mediatizată de curând din constelația Alpha Centauri la doar circa 5 ani lumină de Terra… Pentru visătorii de acest gen expresia ”sky is the limit” e doar un prim pas sau o glumă bună…

Relațiile internaționale par a se încrâncena din nou, iar noua variantă a coronavirus (Omicron) se dovedește a fi o sperietoare foarte neliniștitoare. Frica este de regulă primul semnal care determină necesitatea reevaluării personale și a regăsirii individuale prin raportarea la exterior. Neliniștea, incertitudinea încețoșează încrederea de sine. Busolele au alt nord, reperele telurice sunt zgâlțâite, dispar și omul devine înșelător, nimic mai mult decât transfigurarea unui nevertebrat ciudat.

Jocul meu de șah înregistrează câteva mici progrese prin câteva poziționări imediat sub podium la mai multe turnee online. Joc din pasiune, nu mizez pe nimic altceva, iar recent încheiatele campionate europene la masculin și feminin m-au preocupat prin rezultatele spectaculoase. Momentan lupta pentru titlul mondial continuă între două nume arhicunoscute în domeniu ( Carlsen-Nepomniachtchi ). În privința mea, insuccesul meu actual se lovește de o teorie mai slabă, bat-o vina…

Ziua națională a României s-a sărbătorit în acest an și prin parade, sfidându-se pandemia, iar în social media s-au transmis peste tot emoționantele urări de: ”La Mulți Aaani, Române … !” și ”La Mulți Ani, România … !”

În așteptarea clinchetelor de clopoței, a zurgălăilor, a betelei și cetinei brăduților, a lui Moș Nicolae și Moș Crăciun, a colindelor și urărilor obișnuite în această perioadă, nostalgia copilăriei trăite în aceste clipe magice de peste an își face loc într-un mod inevitabil. Cu emoțiile umezite de lacrimile luptei care se dă în noi ne punem speranțele într-o lume mai bună și continuăm să credem că destinul va fi mai bun an de an. În curând vom putea spune ”Hristos s-a Născut” și copiii vor primi de la Moșul cadourile așteptate.

Aș dori să închei pentru jovialitatea textului și pentru a nu fi acuzat de europocentrism cu un Shi personal:

o lecție de viață:

muntele nins a respirat

în dragă voie…

o avalanșă s-a declanșat

către câmpie…

eu privesc senin la cascadă

încă-n neștire;

și în curând sunt om de zăpadă

cu rece gândire…

Vă doresc o lună Decembrie 2021 feerică, plină de împliniri spirituale, inspiratoare și prosperă … !

Binele Suprem, Călătorii virtuale, ”Țara Promisă”, Halloween, Dune 2021 … !


Un final de Octombrie 2021 animat de zile răcoroase, ușor însorite peste zi, fără ploi consistente, găsindu-ne pe toți cu gândurile departe, și un debut de Noiembrie 2021 gravitând în jurul acelorași note și tente autumnale. Sentimentele proprii s-au îndreptat către amintirea celor care nu mai sunt printre noi de ceva vreme și la afecțiunea față de cei care luptă pentru viața lor în confruntarea mută cu coronavirus în țara noastră. Vremurile nedrepte își îndoiesc, de regulă, forțele în sezonul de toamnă-iarnă. Întregul regn vegetal a îngenuncheat făcând pasul către marea transformare și trecere, frunzele rănite și arămii scuturându-se în marea lor majoritate. Câteva zeci de mere și mere gutui au fost ultimele roade culese și astfel își face loc curățenia de toamnă și celelalte activități specifice sezonului. Îmbălsămat prin grădină de razele diafane ale soarelui tot mai distant, am devenit repede nostalgic și am căzut în visare… Micile mele preocupări și dereticeli de mic grădinar mă relaxează și binedispun, dar mă străduiesc să le împletesc cu timpul dedicat activităților mele intelectuale și creative.

În această perioadă chiar și bolta cerească privită în noapte pare a fi un monolit încremenit și rece care nu poate fi atins și care ne supraveghează în partea ei diurnă cu seninătate, necruțătoare și ingenuă în același timp. Constelații numeroase în nopțile senine se dezvăluie de pe alte poziții acum, amintindu-ne despre imensitatea spațiului cosmic și de timp în a sa implacabilă scurgere care își lasă inevitabil amprenta asupra tuturor ființelor vii… Gândurile zboară vrând-nevrând către nemărginire, către etern, către o armonie eternă, idealuri și vise pe care însă din cauza decăderii umane nu mai avem curajul sau intenția de a le mărturisi nici măcar din când în când pentru a nu fi luați în derâdere sau pentru a nu părea naivi sau pentru a nu ne dezvălui astfel vulnerabilitatea. În mijlocul tumultului cotidian omul modern obișnuit nu-și mai permite să viseze, dar devine tot mai oportunist, o mică bestie care-și dorește sieși tot ceea ce este mai bun pe lume din punct de vedere material și financiar.

Călătoriile mele virtuale au avut de fiecare dată menirea de a vizita de la distanță și gratuit locuri speciale, frumoase și renumite. Am reușit să vizitez astfel diferite obiective cultural-turistice în special din Europa de Vest. Pandemia prin care a trecut omenirea va convinge însă pe termen lung oamenii să ia în considerare acest gen de turism, oare? România a fost surprinsă complet de al patrulea val pandemic coronavirus și deși în primele trei valuri ne-am situat la cote acceptabile chiar și pentru țări occidentale, acum situația este complet inacceptabilă. Se moare din cauza acestui coronavirus ca într-o subcultură a civilizației occidentale care nu poate face pasul către noile faze… Este incredibil acest decalaj acum, deoarece celelalte țări europene se găsesc acum în stadiul ridicării tuturor restricțiilor și a depășirii momentelor critice. Astfel ne rămâne doar speranța că în cele din urmă binele suprem va fi atins… Aristotel în Arta Nicomahică I,5 vedea desăvârșirea ca binele suprem și atingerea acesteia ca o condiție a fericirii…

Iubitorii de evenimente au rămas cu un gust amar. În plan regional, zilele orașului Oradea nu au avut loc nici în acest an. Euforia ultimelor luni, bazată pe speranța revenirii la normalitate, s-a risipit la instituirea noilor restricții. Certificatul verde este un bilet de trecere local, național și internațional, dar încă există mulți oameni neîncrezători în eficacitatea vaccinului.

Ziua Armatei Române (25 octombrie) și ziua de naștere a regelui Mihai I au readus în atenție contemporanilor necesitatea respectării unor valori. În acest an Mihai I ar fi împlinit 100 de ani, deci monarhiști sau nemonarhiști, au trebuit cu toții să cinstească corespunzător acest moment special…

Cu inima strânsă, am reflectat cu toții la momentele trăite alături de cei care nu mai sunt printre noi. Tot mai mulți apropiați ne părăsesc prea devreme. Universul lor interior mai supraviețuiește o vreme prin noi. Lumânări și candele au fost aprinse în speranța unei comuniuni spirituale totale, dincolo de moarte, și concretizând un omagiu adresat celor care ne-au părăsit fizic. Un poem răscolitor, intitulat ”Murim și noi”, al lui Victor Eftimiu, aș zice eu că este cel mai potrivit acestor clipe: ” Cu fiecare dintre noi/De care moartea ne desparte/ Murim și noi – lăsând o parte/În fiecare dintre ei… Imagini…, gânduri…, doruri…, vise/Adorm în stinsele priviri/ Un cer întreg de amintiri/ În pleoapele pe veci închise…”

De asemenea, s-a revenit la ora de iarnă, nu înainte ca pregătirile de Halloween să se finalizeze, iar tinerii, în general, au gustat acest mod inedit de distracție. Costume și articole vestimentare care mai de care mai ciudate, dovleci și umbre vampirice, au făcut deliciul petrecerii realizate mai mult sau mai puțin în solitudine. Sărbătoarea nu este una românească, dar eu rețin că existau anumite obiceiuri în lumea rurală românească legate de această pasarelă a anului.

Visând la platforme călătorind prin spațiu, la platforme urbane umane pe alte planete, la descoperiri epocale și la depășirea multor momente actuale de neacceptat pentru un om al secolului XXI, trăiesc doar cu speranțe și cu dorința ca fiecare om să primească doar ceea ce merită… Prețurile actuale la combustibilii fosili sunt dintr-un registru al neverosimilului, în condițiile în care noile tehnologii și energii ar tebui implementate și ar trebui să devină dominante. Nemulțumirile mocnesc peste tot pe mapamond, deși momentan este liniște. Am vizionat recent Dune 2021, o ecranizare a unui roman care încă mai naște pasiuni imense, deși este privit de o parte a criticii ca orientalist sau cu paralelisme și trimiteri politice din cauza numelui caselor aflate în conflict: Atreides și Harkonnen… De remarcat o obsevație din roman: ”Ar trebui să existe o ştiinţă a nemulţumirii. Oamenii au nevoie de suferinţe şi de oprimare ca să-şi dezvolte muşchii psihici”.

Am ieșit de puține ori pe la oraș, deși sunt cu gândul tot mai mult la spații dinamice și interesante din lumea occidentală. Mici cumpărături, două-trei ore pe la bibliotecă, câte un pic prin zonele centrale savurând câteo băutură nealcoolică și cam atât. Întâlniri rare, fugare și întâmplătoare cu vechi cunoscuți, iar în rest circulație și flux specifice sezonului, în așteptarea deja a finalului de an. Într-o zi am vizitat și pădurea de la marginea localității locale unde frunzele veștede așternute la sol și copacii nemișcați, curtați de un soare nedecis, impresionează. În acea zonă există dovezi de locuire umană neolitică, antică și medievală…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

Țara Promisă –

aur, nestemate; curge

lapte și miere…

Vă doresc o lună Noiembrie 2021 superbă, prosperă și inspiratoare … !

”Geniul toamnei”, Planeta albastră, ”Centenar Biblia Cornilescu”, ”Adio, reteaualiterara”, o taină – ”Iubirea” … !


Zile de Septembrie 2021 străbătute de tremurul tot mai accentuat al toamnei, cu dimineți răcoroase și ploițe tot mai insistente, și un debut de Octombrie 2021 tipic toamnelor de altădată… Frunzele pomilor fructiferi pălesc încet-încet și peisajele autumnale este imposibil să nu te marcheze fie și numai pentru o clipă. Lipsa soarelui tot mai distant și mai scump la vedere accentuează și mai mult decăderea din natură și toate însumate pot prilejui nostalgii interesante, ușoare indispoziții sau chiar întrebări existențiale profunde… Am cules strugurii cei foarte puțini în acest an din curte și probabil vom avea atât vin și must cât să ciocnim un pic de sărbători. Celelalte roade s-au arătat și ele la fel de rarisime, dar au fost cu atât mai îndrăgite. Fiorii unei toamne timpurii și ai unei ierni friguroase străbat mințile umane și fiecare încearcă după puteri să se pregătească cât mai bine. Primul semn al preocupării este o îmbrăcăminte mai groasă și adecvată ploilor de toamnă. Geniul toamnei , cum-necum, ne bulversează pe toți…

Întreaga lume încearcă să-și regăsească ritmul și este îmbucurător că în țările occidentale pandemia nu mai pune probleme majore; în România însă situația rămâne îngrijorătoare și amenințătoare pe final de an. Mă bucură faptul că evenimentele de calitate pot avea loc cu reglementări minime și că teatrele sau saloanele de artă funcționează și oferă cultură și delectare iubitorilor. Deși n-am participat, la Oradea un concert extraordinar a avut loc prin participarea renumitului tenor Jose Carreras, acompaniat de românca Laura Bretan. Am aflat despre eveniment cam târziu și teoretic aș fi putut participa aflându-mă în afara ariei principale a evenimentului care a avut loc în aer liber, dar înregistrările vizionate parțial în direct m-au impresionat… Acest tărâm atât de interesant și de sublim al culturii mondiale m-a fermecat de timpuriu. El atinge culmi diamantine prin libretele celebre de operă și operetă. Jucarea lor necesită o pregătire îndelungată și o înțelegere perfectă a momentului, epocii și personajului. Secretul suportării patimilor, lepădării de sine, a tuturor greutăților nu este, așa cum s-ar crede, neapărat speranța sau credința, ci așa cum se spune în ”Turandot”, secretul este ”Iubirea”… Din fiecare scenă a fiecărei piese se pot desprinde învățăminte, fiecare cuvânt și intonație își are însemnătatea sa. Aș spune că corul ”sclavilor”, corul admiratorilor însoțește actanții până pe cele mai înalte culmi… Parcă îngerii vorbesc prin intermediul unor trupuri de lut pătrunse de suflarea divină.

Planeta albastră pulsează și vibrează mulțumitor, plină de viață, chiar dacă resursele și ecosistemul îi sunt solicitate serios. Specia umană, din fericire, încă nu a degenerat, și în ciuda inconsecvențelor privește cu optimism spre viitor. Precum într-un joc de calculator însă, unde este necesară maturitatea pentru trecerea la un nou nivel, sau precum într-un blestem binemeritat aș mai adăuga, omenirea nu este capabilă să anticipeze și să ardă etapele, ci își pregătește eventual doar următorul pas… Din paleolitic spre neolitic, de la epoca fierului la …iluminatul public. Masele plastice răspândite necontrolat pe suprafața terestră, în mări și oceane, înfioară. Schimbările climatice sunt vizibile și mai dau din când în când leapșa speciei umane, dar homo faber nu are încotro și trebuie să continue aventura. Subscriu raționamentului simplu, banal al unor fizicieni și oameni de știință: din miliarde de miliarde de stele este imposibil ca doar pe o mărgică, pe planeta noastră să existe viață. Tot ei mai sugerează că ființele extraterestre dacă se ascund o fac foarte bine, într-un ocean de tăcere. Sper că aceste angoase ale civilizației ale ultimului secol le vom privi în curând ca pe un iluminism depășit cu succes… Și atunci, vorba poetului, ne-or ” troieni cu drag, aduceri aminte…”

Centenarul traducerii Bibliei în versiunea Dumitru Cornilescu (1921) a fost sărbătorit în mai multe locuri în țară. Versiunea Cornilescu a Bibliei a reprezentat un moment deosebit, un adevărat fenomen în epocă și ulterior. Într-un sens strict,omul de știință pragmatic occidental nu vede în Biblie (Vechi și Nou Testament ) azi decât o colecție de eseuri religioase scrise de autori diferiți, în epoci diferite și care prezintă într-un mod religios, magic, eroic și fantastic atât creația, cât și istoria poporului pe care îl reprezentau. Pentru homo religiosus, pentru credinciosul devotat însă fiecare literă a Bibliei este sacră. Chiar dacă prima variantă într-o lume desacralizată ar deveni mai populară nu poate fi refuzată valoarea culturală pentru umanitate a acestei cărți de căpătâi pentru creștini. Una dintre fericiri răsună atât de impresionant: ” Fericiți făcătorii de pace că ei Fiii lui Dumnezeu se vor chema” sau de asemenea descrierea emoționantă a lui Pavel din epistola către Corinteni privind dragostea interumană: ”Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul”.

Învățământul preuniversitar și universitar a început fizic de curând în România fiind puse speranțele într-un an prosper în educație, științe și arte. Următoarele șase luni pot fi deosebit de solicitante pentru țară din toate punctele de vedere. Sub aspect economico-financiar, cred că, populația va resimți acut prețurile în creștere, iar perpetuarea crizei politice sau chiar minima incertitudine politică ar putea zdruncina încrederea și imaginea țării în străinătate. Bogăția unei țări și a cetățenilor săi nu constă însă exclusiv în exuberanță material-financiară. Românii nu au fost foarte bogați niciodată, dar asta nu i-a împiedicat să se evidențieze periodic în plan mondial. Seneca spunea magistral: ”Dacă vrei să știi cât de bogat ești ,socotește lucrurile pe care le ai și pe care banii nu le pot cumpăra”…

Întreaga lume este în forfotă și preocupată de posibilele convulsii și crize care pândesc. Occidentul are responsabilități, aș spune eu, în sensul aplanării unor caramboluri economico-politice și financiare devastatoare. Există din nefericire o adevărată cultură mondială pentru știrile nefaste care agită isteriile colective, aș spune un adevărat ”cult” al unora pentru a promova dezastrele și fake news-ul după principiul murphynian deja: ”good news is not (or bad) news”.

Am rămas înmărmurit când am constatat că reteaualiterara, un club ning online select, chic, interesant și necesar și-a încetat activitatea din motive financiare. Aveam prieteni din străinătate și din țară acolo și puteam cu toții să discutăm și să ne fortificăm intelectual și psihic prin postările fiecăruia… Adio, reteaua literara, un loc unde ne-am cuibărit câteva mii de autori, intelectuali, artiști și cititori pentru a fi mai aproape unii de alții ignorând distanțele fizice… ! Noua nobilime societală în roba plagiatului, abonată la salarii occidentale la stat sau privat, poate jubila și începe fiesta…

Petrec majoritar la domiciliu și mai plec arar pe la oraș pentru a mă mai înviora… Mi-e dor să trec pe la teatru pentru a urmări cum se joacă o piesă celebră sau vreun balet, dar deocamdată prefer să le urmăresc online. Nu mă dau deloc în vânt să particip la evenimente doldora. Înregistrez ceva progrese și în jocul meu de șah unde încerc să-mi creez un profil mai consistent. Mă străduiesc să fiu optimist și să privesc partea bună a lucrurilor… Cred că fiecare om are o stea a lui, iar a mea mi-aș dori să fie cât mai îndepărtată și ingenuă. Cred (încă) în steaua mea !

Aș dori să închei cu un triolet și un haiku personal:

timp și viață

timpul e o cicatrice

pe chipul îngerului Viață…

pion închis într-o matrice,

timpul e o cicatrice…

sub umbra plopilor, amice,

stau înțelepții la povață…

timpul e o cicatrice

pe chipul îngerului Viață…

haiku

pălesc frunze iar…

fie ca să se scuture

doar răul din lume

Vă doresc o lună Octombrie 2021 benefică, inspiratoare și luminoasă … !

Bruckenthal – 300, ”ce mai vrei? e vară !”, ”Quo Vadis,Domine?”, ”luna nu e stea” … !


Zile caniculare de Iulie 2021 petrecute majoritar la domiciliu și un debut de August 2021 la fel de dogoritor, dar cu unele adieri care ne dau speranțe în zile plăcute și mai răcoroase. Razele soarelui se dovedesc neiertătoare pentru tot ceea ce este verde și destul de incomode pentru ființele vii. Frunzele micii vegetații și chiar a pomilor fructiferi au început să pălească pe alocuri, semn că atât apa din sol e deficitară, dar poate și razele solare sunt mai nocive decât de obicei. Problemele de mediu ar putea să se acutizeze din nou și să atragă atenția… Am cules doar prunele acum din prunii crescuți spontan în grădină și care nu necesită mari îngrijiri. Din caisul excelsior doar două caise au ajuns până la maturitate. Încerc să mă bucur și de roșiile gustoase, dar succesul meu de grădinar din acest an este limitat… În fine, nici nu am mari pretenții în domeniu, dar mă fortifică timpul petrecut în mijlocul unui mic spațiu verde…

Deși lunile de vară sunt destul de intense pentru mine s-au scurs până acum suficient de posomorât… Speram într-o vară mai dinamică și într-un moment cardinal care să lanseze promițător acest deceniu al secolului XXI. Economiile naționale abia acum încep să revină către normalitate, dar nemulțumirile populației sunt în continuare numeroase. În calitate de simplu viețuitor/locuitor al planetei am și eu nemulțumirile mele, deși aș dori să menționez că nu mă aliez cu interesele mici și meschine ale celor care se lasă ușor manipulați.

Am auzit de foarte timpuriu scuze de genul: ”ce mai vrei? e vară”… sau ”este vacanță deja” sau ”e perioada concediilor, nu se mai lucrează”. Aceste scuze sunt în opinia mea cele mai incredibile, nocive și mizerabile care se pot avansa… Ele sunt dovada cea mai elocventă a neprofesionalismului și a lipsei de conștiință civică. Culmea grozăviei este că practicile de acest gen sunt existente și în domeniile creative și în afaceri chiar și în Occident unde luna concediilor este mai frecvent luna august… În opinia mea, în aceste momente, atât de provocatoare și de critice în același timp, nicăieri pe planetă nu ar trebui să existe o asemenea atitudine. Pur și simplu, nu poți ieși din galeriile secolelor în secolul XXI în acest mod… Bineînțeles că oamenii au nevoie de timp liber și de deconectare, dar a face un scop din asta și a neglija responsabilitățile față de societate mi se pare un non-sens vegetativ-subconștient care nu este deloc compatibil cu obiectivele unor timpuri tehnologizate. Omul nu este încă, din păcate, o ființă cosmică…

Mica mea descoperire arheologică m-a obligat la o deplasare pe cheltuială proprie la Sibiu pentru a încerca să semnalez obiectele mai bine. În cele din urmă, din păcate, deplasarea mea a avut ca simplu succes vizitarea obiectivelor istorice ale Sibiului din centrul istoric și la întoarcere a zonei centrale din Cluj-Napoca. Ceea ce nu am știut eu este faptul că specialistul către care m-am îndreptat este suficient de bolnav pentru a-i mai păsa de ceva. Astfel eu m-am ales cu o atitudine prietenoasă, dar obiectele mele neolitice sunt în continuare necurtate. Așadar scurta mea vizită la Muzeul (Palatul) Bruckenthal s-a terminat repede și m-am trezit că am timp berechet pentru a vizita orașul. Mi-aș fi dorit însă un tratament mai profesionist al acestora, o atenție mult mai activă… Am poposit în această instituție de cultură și construcție grandioasă în acest an Bruckenthal – 300 de ani de la nașterea lui Samuel von Bruckenthal. Mărturisesc că centrul istoric este impresionant și era vizitat de către turiști europeni. Turnul Sfatului, Podul minciunilor, catedrala romano-catolică sau evanghelică sunt deosebit de interesante. În cele din urmă totul s-a terminat cu o excursie, iar la cazare am putut pe timp de noapte să mă odihnesc un pic. Am putut să mă plimb în voie, să savurez câte un capucino și să mă hidratez pe la cafenelele din zona centrală sau să-mi comand câteo porție de paste cu suc de roșii și busuioc…

Pe drumul de întoarcere am petrecut sâmbăta la Cluj-Napoca. La fel și aici, turiștii europeni erau prezenți, iar oamenii erau bucuroși că activitatea s-a reluat. Vorbesc acum despre oamenii care se manifestau decent, civilizat și lucrul lăudabil este că te puteai plimba în zonele centrale fără a fi deranjat sau atenționat. Cred însă că histrionii ( oricât de educați și de inteligenți) și cocalarii se manifestau pe undeva prin ascunzișuri și pe undeva prin subway… Catedrala romano-catolică din centrul Clujului arăta splendid luminată feeric în noapte, iar vizitatorii se plimbau liniștiți la fel ca în oricare metropolă europeană. La final, m-am întors la Oradea și a trebuit să-l aprob pe Cicero care spunea că ”dacă ai o grădină și o bibliotecă ai tot ceea ce îți trebuie”. De asemenea, nu cred că trebuie să ne automulțumim pentru că astfel cădem în extrema constatării lui L. Rebreanu: ”atunci când ți-e sete, fericirea este un pahar cu apă”…

În ciuda unor îngrijorări realiste la nivel mondial totul a evoluat fără inflamări sau conflicte. Din când în când se mai lansează amenințări de o parte sau de cealaltă, dar deocamdată înțelepciunea și precauția tronează. Sperăm ca literatura și științele să înflorească din nou și umanitatea să atingă noi culmi de progres. M-am bucurat că volumul propriu de triolete a fost semnalat într-o lucrare de recenzii de către Teodor Dume și că intenția mea a fost surprinsă corespunzător măcar de către un slujitor al condeiului. Credința tuturor a rămas difuză undeva departe în spate și totuși eu mă consider o ființă homo religiosus. Deci, în mijlocul încercărilor, mă întreb deznădăjduit:”Quo vadis, Domine?”

Mă consolez cu proiectele personale la care lucrez fără termen și sunt înviorat de speranța că în cele din urmă ceva superior ne va anima și guverna… Iar dacă pe cei visători interesele meschine locale sau regionale ne vor strivi fără a ne fi materializate aspirațiile, măcar unora le va rămâne, precum spunea un renumit profesor, un nume pe o carte așa cum chiar unora dintre țărani le-au rămas cântecele, proverbele, poveștile sau unele biserici de lemn …

Aș dori să închei cu un triolet și un haiku personal:

negustorul și complicii:

hei, tu – negustor de nuiele,

pasărea pe limba ei piere;

știi câte în lună și stele

hei, tu – negustor de nuiele…

dramatic joci piese grele

cu vorba doar lapte și miere:

hei,tu -negustor de nuiele

pasărea pe limba ei piere…

haiku: sunt vrăjit de cer.

multe par a fi, dar nu sunt;

luna nu e stea…

Vă doresc o lună August 2021 splendidă, prosperă și senină … !

Anul DANTE, ”Bun răsărit, o prieten”, ”Per aspera ad astra”, Ceai – călătorie imaginară … !


Zile plăcute și generoase într-un final de Mai 2021, care a alternat benefic ( pe la noi ) ploițele căzute ca o binecuvântare pentru plante și animale, și un început de Iunie 2021 care dorește să dea tonul sezonului estival din mai multe puncte de vedere, nu numai calendaristic. M-am bucurat să culeg câteva cireșe care în acest an s-au copt ceva mai târziu și să constat că doi smochini au trecut cu bine iarna și poate chiar vor rodi în cele din urmă încă din acest an. De asemenea, o aronia are fructe momentan cât niște mărgeluțe și voi putea experimenta cu o minimă îngrijire succesul culegerii acestui tip de roade ale vegetalului. Sunt în așteptarea căpșunilor care sunt în floare și pe care le consider delicioase. Visez la pepenii verzi și galbeni care într-o proporție acceptabilă par a evolua îmbucurător. Îmi rezerv zilnic puțină liniște îngrijind în grădina nu foarte mare aceste puncte de atracție cărora nu le rezist. Principiul se aplică: ochiul grădinarului vindecă și sporește sănătatea și recolta plantei.

Am devenit din luna Mai 2021 mai liber pentru a-mi administra propriile bloguri și pentru a-mi organiza propriile materiale și texte. Experiența mea jurnalistică s-a încheiat ( cel puțin momentan ) după șase luni destul de intense. Ceea ce părea a merge bine în sistem home office s-a dovedit o iluzie și s-a încheiat oarecum neașteptat… În cele din urmă, chiar cred că aveam nevoie de o pauză. Cred că mass-media reprezintă un nivel de dezvoltare esențial pentru o țară și pentru o democrație și evident sunt destul de nemulțumit de modul în care ea se practică în România sau chiar în țările occidentale, deși unii din domeniu invocă și riscurile… În fine, nu m-am considerat un jurnalist, deși m-aș recomanda și în acest domeniu, raportat la cum se scrie în presă; am menținut o linie decentă și precisă a articolelor. Mă consider un autor destul de responsabil și un blogger cultural a cărui opinie ar trebui să fie considerată fie și numai din curiozitate și undeva la varia

În România se speră în revenirea la normalitate, iar evenimentele încep încet-încet să se reia și să capete o anvergură notabilă în societate. Măsurile împotriva pandemiei s-au relaxat chiar de ziua copilului, dar euforia generală cred că ar trebui gestionată cumva și îndreptată către cauze mai nobile… Se pare că am trecut nesperat de bine marele hop, dar o serie de provocări în plan social și economic abia acum se profilează, oarecum amenințător. M-am vaccinat cu prima doză la mijlocul lunii mai și urmează rapelul peste câteva zile. Experiența a fost cât se poate de firească. Nu am avut nicio reacție adversă, iar migrena de vreo zece minute la circa două săptămâni de la primul vaccin poate fi pusă în contul zilelor ploioase și a ușoarei indispoziții specifice acelor zile. Este posibil însă că ”biciul lui Dumnezeu” ne pedepsește periodic pentru inconsecvența și exhibiționismul la care se dedau semenii noștri? Am învățat ceva din tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani sau în ultimul deceniu? Am lansat după cum vedeți întrebări al căror răspuns ar merita și necesita o abordare mai vastă într-o lucrare sau studiu complex al unor personalități din mai multe domenii. Spun asta pentru că am devenit cu toții mai altfel, cel puțin în anumite privințe…

Anul 2021 am dori cu toții să fie unul al relansării și depășirii greutăților din ultimii ani. Acest an ar putea corespunde cu intrarea în Paradis în viziunea lui Dante de la al cărui deces se împlinesc șapte secole. Anul Dante care propune invocarea marelui magistru și a operei sale care strălucește prin inegalabila capodoperă a literaturii universale ”Divina Comedie”, ar putea trasa o revenire la normalitate, un progres notabil al umanității cu condiția înțelepțirii colective și a însușirii valorilor pe care civilizația și secolul în care trăim le solicită. Altfel vehiculul social, cultural și economic nu a făcut altceva decât să transporte mulțimi imense de hominizi lipsite de conștiință, inteligență și idealuri… ”Maimuța e maimuță chiar și îmbrăcată în purpură”, spuneau anticii… Anticipând oarecum momentul fast al anului Dante am publicat în decembrie 2020 volumul de triolete ”O, Dante, plecăm spre Paradis?” a cărui aură mi-aș dori să ne fie benefică tuturor și să ne inspire… Aș dori doar să mai adaug, că în ciuda unor aparențe și a unor realizări, în România nu mai merge decât … Internetul ! Nu există proiecte galactice, inedite, epocale, pretindem, dar de fapt simulăm grosolan democrația, am preluat toate modelele occidentale și încercăm să le implementăm în ”chinezăria” noastră… Devine evident astfel că, chiar și cuplați la locomotiva europeană și nord-atlantică, modelul nostru comunitar este falimentar. Adresez astfel umanității și lui Dante salutări calde și răbdare pentru a suporta trecerea prin Infern și Purgatoriu pe care am asemui-o oarecum cu versul însoțitorului Vergiliu din Bucolicele:”Stafii înfricoșătoare/ Năluciră la lăsarea întunericului nopții/ Și ,minune fără seamăn,/Animale începură a grăi”, iar la final intrarea în Paradis să ne fie tuturor ca o urare din Bion din Smirna ( Idila IX ):”Luceafăr, lumină de aur a dragii-născută din spumă,/Scump Luceafăr, podoabă sfântă a nopții albastre,/cu-atât mai prejos decât luna cu cât mai presus printre stele/Bun răsărit, o prieten !”

De asemenea, sunt uluit de euroscepticismul relativ consistent inclusiv al vest-europenilor. Nu mă refer neapărat la construcția unionistă europeană, ci la ceea ce presupune spiritul european care include în opinia mea atât pe britanici, cât și pe elvețieni sau pe norvegieni… În opinia mea, Europa ( unionistă și/sau geografică ) este condamnată unității și succesului în acest secol și mileniu. Doar o hiper-economie și construcție politică și diplomatică europeană va putea face față provocărilor mondiale. Iar pentru un succes imediat este nevoie ca operatorii și politicile unioniste să fie prezente, active, sincere și credibile în fiecare stat membru, în fiecare comunitate. Și cred că tocmai asta lipsește ! Este de neacceptat și de netolerat, pe de altă parte, ca din interior printre primii beneficiari de fonduri și avantaje europene să fie exact cei care au luptat sau militat pentru ca România să nu intre în Uniunea Europeană.

Tot înțelepciunea antică ar îndemna la răbdare: ”Per aspera ad astra”… Dar cât de sinistru mi-a sunat acest îndemn latin rostit de către președintele României, Klaus Johannis. Nu am subscris niciodată criticilor malițioase împotriva actualului președinte, gemene cu linșajul mediatic dus la extrem uneori, deși am avut așteptări mult mai mari de la domnul președinte Johannis. Atașez acestor rânduri doar mențiunea că am votat încă din anii 90 cu dreapta politică românească și pe actualul președinte de fiecare dată când a candidat. Alții au făcut-o din interes și și-au menținut afacerile prospere și joburile de tip occidental. Am fost mândru să fiu reprezentat de un președinte vizionar și vorbitor excelent de limbă engleză și germană, probabil și luxemburgheză… Aș fi putut chiar avea și de ce să fiu invidios, deși nu mă caracterizează. Am crezut că rostirea execrabilă a îndemnului latin de către Klaus Johannis va fi taxată imediat de către inamici, dar într-un mod neașteptat și fericit nimeni nu a observat, poate tocmai din cauza faptului că pe nimeni nu mai interesează limba latină… De data asta însă mă simt dator eu. Cel mai probabil stră-strămoșii domnului președinte au fost colonizați în Transilvania în baza unui contract în limba latină, cândva într-un secol în care urma să se nască Dante Alighieri, spre exemplu… Dar ”Peer as-peera ad as-traa” sună pentru o persoană cu minime cunoștințe de limba latină ca în engleză ”Ducks come from the trucks”.

Mi-aș dori să particip la câteva evenimente viitoare, dar sunt convins că prezența mea la acest gen de momente va fi mai rară decât înainte. Într-o zi când am ieșit pe la oraș am participat la sărbătorirea zilei ceaiului. Licoarea, care m-a fermecat încă din copilărie și căreia îi caut arome diferite din ceea ce culeg eu sau de la anumite branduri, reușește să calmeze și îndeamnă la reflecții profunde. Aș putea spune că multe dimineți sau seri mi-ar fi fost mai sărace și poate chiar lipsite de sens fără un ceai cald cu miere. Ceaiul are o tradiție fabuloasă care coboară la primele manifestări ceva mai pretențioase ale civilizației și ale grupurilor umane. ”În fiecare ceașcă de ceai există o călătorie imaginară”, s-a observat cândva. Astfel ridic o cupă cu ceai și urez ”La Mulți Aaani” tuturor copiilor cu ocazia zilei lor ( 1 Iunie) și de asemenea în amintirea copilăriei mele… !

Vă doresc o lună Iunie 2021 benefică, plină de inspirație și superbă … !

Univers și Armonie, Postul Paștelui 2021, spiritul civic,”la poarta amintirilor”… !


Zile de Martie 2021 trăite sub cupola primăverii care avansează tot mai cutezător și un debut de Aprilie destul de candid și de senin. Miresmele floricelelor mărunte zburdă deja prin grădini preamărind marea dezmorțează generală. Diminețile de primăvară, atât de splendide, trimit într-o stare de beatitudine spiritul uman și fortifică trupul uman. Regnul vegatal este în exaltare, iar animalele se întrec în tumbe. Câteva ploițe ar fi însă o adevărată binecuvântare.

Inevitabil, trebuie să fim tot mai optimiști și mai binedispuși, deși greutățile evoluțiilor internaționale și naționale cumpănesc greu și chiar înfioară. Luna Păcălelilor poate să ne facă mai încrezători și este specială pentru că are harul de a descreți frunțile oamenilor. Încerc să mă bucur de fiecare zi și de fiecare lucru pozitiv sau de fiecare întâmplare interesantă. De curând, puișorii de iepure belgian s-au născut, iar acest sentiment e unul pe care nu l-am mai încercat din copilărie. Mama lor le-a pregătit deja cuibul, ”legănelul” din paie cu smocuri de blăniță… Întreaga planetă vibrează, dar adevăratele destinderi depind de micile detalii și plăceri ale vieții.

Sărbătorile Pascale sun tot mai aproape, iar Postul Paștelui prilejuiește reflecții asupra tainelor religioase și ilustrează dieta și pietatea de altădată a credincioșilor. Dar cine mai respectă întocmai sau conștientizează complet momentul spiritual unic pe care-l traversăm? Este de fapt, o dezlegare la ”pește” continuă… Din ceea ce s-a anunțat, Sărbătorile Pascale vor putea fi sărbătorite în acest an în condiții relativ normale, cu respectarea regulilor minime de protecție împotriva pandemiei. Surprize însă pot să apară până atunci. Paștele Catolic este însă atât de aproape, iar credincioșii au putut retrăi săptămâna patimilor Mântuitorului. Într-o lume tot mai tehnologizată, este util aș zice să mai spui din când în când o rugăciune și să înalți capul spre cer. Cred că persoanele cu rețineri în privința tehnologiei ar trebui să reconsidere totul, iar cei care trăiesc hipertehnologizat ar merita să învețe câte ceva din spiritualitatea și cultura iudeo-creștină. M-am bucurat atât de mult când am întâlnit atitudinea părintelui Galeriu care spunea referitor la tehnologie în anii 90: ”Se înnoiește lumea”… Cu siguranță atunci când ți-ai însușit valorile culturale și spirituale, pildele și ideile care trimit spre o viață în univers, în armonie cu universul, (chiar dacă persoana nu mai este un practicant habotnic) devii o persoană mai responsabilă și realizezi că inteligența, rațiunea și înțelepciunea divină se regăsesc în interiorul nostru și viețuiește prin tot ceea ce a creat umanitatea până acum sau va ființa prin tot ceea ce va reuși să creeze umanitatea în viitor. Chipul divinității își dezvăluie gloria prin toate hipertehnologiile pe care le inventăm.

În sprijinul celor afirmate, mă fortifică Sf. Niceta de Remesiana care în Operele sale vorbește despre necesitatea vegherii și a păstrării curăției trupului și sufletului: ”Numai că, preaiubiților, cine veghează cu ochii, să vegheze și cu inima; cine se roagă cu suflarea gurii, să se roage și cu mintea, căci nu e deajuns să veghezi cu ochii și să dormi cu inima, după cum dimpotrivă, ca din partea Bisericii, spune Scriptura: <<Eu dorm, dar inima mea veghează>> (Cânt. 5,2). Ba mai mult, trebuie să avem grijă ca piepturile celor ce au a veghea să nu fie îngreunate de prisosul mâncării ori băuturii, încât râgâind preaplinul de mâncare și băutură, să fim neplăcuți nu doar nouă înșine, ci să fim judecați nevrednici chiar de harul Sfântului Duh. Căci a spus un bărbat deosebit între păstori:<<după cum fumul pune pe fugă albinele, tot astfel râgâiala grea respinge și îndepărtează harurile Sfântului Duh>>” (Cuvântări, III,9).

Din nefericire, momentele trăite, în această perioadă atât de dificilă, sunt deosebit de încrâncenate. Teoriile conspiraționiste înfloresc, în paralel cu încrederea tot mai scăzută de care se ”bucură” autoritățile din cauza incapacității de a gestiona perfect criza generală mondială cauzată sau amplificată de pandemie. Nu prea-mi place să mă lansez în predicții și aprecieri, dar mi-e frică de o radicalizare la nivel european și mondial care ar putea culmina cu terorism, proteste și conflicte majore într-un final de primăvară și debut de vară 2021 ”incendiare”. Îndurerat, mă întreb ce ”împărat”, ”rege” sau ”boieri”, ce ”șleahtă” ar mai putea crea, inventa această situație atât de complexă care ulterior ni se va revela ca o normalitate, deși descinde dintr-o veritabilă degenerare… Iar în plan social, omul simplu ar putea rămâne cu alaiul psihopomp, radicalizat, sub o presiune de inimaginat. S-ar profila astfel o nouă generație cu trăsături ”zombie”, hiper-sensibilă, marcată de fobii, lipsită de conștiință și coeziune și mânată inevitabil de curenți spre stânci… Iar vorba poetului George Coșbuc într-un poem: ”iar marea-i duce-ncet și drept spre stânci…/ La ce-aș cânta români, cuvinte-adânci?”…

Am continuat să citesc câte ceva, dar mi-aș dori să parcurg florilegii din literatura universală actuală sau din domeniul SF. Lucrez și eu la câteva proiecte, dar fără a mă grăbi… Condamn toate actele anti-sociale care au loc. Subscriu opiniei unui universitar orădean care a observat că protestatarii împotriva restricțiilor nu au participat vreodată la o acțiune de protest împotriva derapajelor din justiție, din societate, din educație… Spiritul civic și aspirațiile înalte, nobile lipsesc fără nicio speranță pe termen mediu. Cât de ciudată mi se pare acum opinia antică conform căreia omul este altfel zilnic, apa râului este alta atunci când revii a doua zi… Hâtrii spuneau mai primitiv că ”dacă beau o bere sunt un alt om. Dacă mai beau una, cu siguranță, sunt din nou alt om”…

Am ieșit de puține ori pe la oraș. Mă străduiesc să îndeplinesc cât mai multe sarcini prin intermediul online-ului pentru a nu face deplasări inutile și pentru a nu mă expune. Atunci când am plecat pe la oraș am văzut urbea (Oradea) cea mai apropiată acceptabil, dar lumea părea destul de posomorâtă. Îmi lipsesc ieșirile din natură și normalitatea de altădată. Deși apreciez tot ceea ce mă înconjoară, percep totul ca pe o vizită la un muzeu în aer liber. Mi se pare totul atât de straniu… Mi-aș dori să vizitez totul din ceea ce a creat omul dacă ar fi posibil, dar, în luptă cu timpul fizic, prioritară ar fi explorarea dincolo de ”noi”. Acest gen de captivitate spațio-temporară, nemeritată în ceea ce mă privește, mă obsedează și mă înfioară.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

la poarta amintirilor…

la poarta amintirilor

doi pardoși stau de pază…

stă lumea mută, cu mult dor

la poarta amintirilor…

prin oazele petalelor

memoria ta selectează…

la poarta amintirilor

doi pardoși stau de pază…

Mărțișor 2021, Perseverance,”Unde ești copilărie?”, ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” … !


Zile de Februarie 2021 trăite, cu sufletul la gură, în așteptarea primăverii și un început senin de Martie 2021. Iarna nu a fost însă deloc capricioasă sau câinosă, mai ales la câmpie. Temperaturile au fost relativ ridicate, iar soarele a mângâiat părintește glia care a început să freamăte. Simțind zefirul favorabil, tulpinițe de garoafe, ghiocei sau viorele se înălță încetișor, trezite la viață. E felul lor de a spune ”suntem minunea primăverii” și ”bună dimineața”. Spectacolul reînvierii naturii este continuat de corcodușii care se grăbesc să înflorească în curând și la un cot distanță doar de caișii extra-timpurii. Cred însă că iarna va mai avea câteva reveniri scurte până la resemnarea definitivă. Am început munca prin grădină și, deși am fost ocupat cu altceva, am reușit să mențin curățenia pe care mi-o doresc și să admir minimele rezultate. Căpșunile s-au trezit și ele, pomii fructiferi se dezmorțesc și , bucurie maximă, se pare că smochinul plantat în toamnă s-a prins. Verdele la care am pus umărul mă liniștește, mă fortifică și mă extaziază.

Mărțișorul a venit și în acest an m-a găsit acasă. Bucuria a fost maximă deoarece doi ”ghiocei”, două ieduțe s-au născut chiar în această zi și sunt foarte energice. În rest, am fost destul de ocupat cu celelalte probleme intelectuale. Mă bucur că sunt sănătos și că nu am vreo problemă de sănătate sau chiar coronavirus în această perioadă atât de sensibilă și dificilă din punct de vedere medical. Se spune prin popor că, în primul rând, fiecare om este medic pentru el însuși.

Redeschiderea școlilor a deschis porțițele speranțelor, deși au existat voci care au susținut că autoritățile s-au cam grăbit. Deplâng experiențele micuților care au ratat liniștea unduirii degetelor la concretizarea primelor litere sub îndrumarea învățătoarei. ”Ma-ma” sau ”Ana are mere” au fost lipsite de farmecul și magia momentului emoționant și clasic. Mai mult decât orice, cred că primul an de școală (nici măcar cel de la grădiniță) este atât de special și de neuitat. Personal, am mers la șase ani în clasa întâi și știam să număr, să socotesc, cunoșteam literele atunci, dar îndrumarea învățătoarei și sfaturile ei mi s-au părut providențiale. Din păcate, caligrafie se mai face cu adevărat doar în primul an de școală.

Mi-au plăcut toate disciplinele, considerând că din toate poți învăța lucruri utile, deci și matematica… ! Îmi amintesc că prin clasa a treia învățătoarea a avut o inspecție. Era la geografie. Iar eu am fost scos la hartă. Nu pot să-mi explic cum, dar m-am trezit detaliind și explicând resursele României de parcă aș fi fost specialistul la un summit modern în străinătate. La câte o întrebare scurtă a învățătoarei, eu răspundeam dezvoltând și făcând conexiuni și cu alte discipline. Abia mai târziu am realizat naturalețea și originalitatea momentului. Atât învățătoarea, cât și asistența a rămas fără cuvinte, ascultându-mă… Asta este de fapt inocența și prospețimea copilăriei. Și vorba versurilor: ”Unde ești copilărie?”, cu alaiul tău cu tot…

În plan național, în ciuda unor inconsecvențe, este totuși o relativă liniște. Partidele aflate la guvernare își pot lansa proiectele și inițiativele, adnotate de firava opoziție din când în când. Pandemia este în continuare amenințătoare, iar Europa încă este în cumpănă în privința acestei infecții. Se speră însă ca până la vară situația să fie tranșată în favoarea normalității și a civilizației.

În SUA, noua administrație instalată încearcă să-și definească propria viziune și optică, iar președintele american Joe Biden a salutat succesul amartizării roverului Perseverance. Un moment istoric pentru umanitate. Cel puțin asta susțin oamenii de știință și ufologii. În același timp, treburi mai pământene obligă la monitorizarea tensiunilor care se întețesc în Africa și Orient. Și nu întâmplător, Cicero spunea:” Inter arma silent musae” (Când armele vorbesc, muzele tac).

Am reflectat un pic asupra locului pe care îl ocupă literatura și artele în general în viețile noastre și cât de active sunt de fapt ele. Sau tehnologiile noi… Nu sunt tocmai mulțumit în privința modului în care se promovează toate. Ori nu prea o fac deloc, ori o fac strident și regretabil. De cealaltă parte, subcultura a căpătat o popularitate de invidiat, împreună cu melodiile însoțite de mesaje teribiliste și nespecifice civilizației. În aceste condiții se mai străduiete cineva să recite Odiseea lui Homer în limba greacă veche? Și doar unii abia mai putem îngăima, precum o rugăciune: ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ și nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze sau morminte”… (Lucian Blaga)

În zilele în care am ieșit pe la oraș am lăsat câte un exemplar din ultimele mele volume apărute noului director al Revistei Familia și am încercat să surprind orașul așa cum este el într-o zi oarecare. Dar mai cred că doar noaptea se văd cu ochiul liber stelele. Un vers interesant al poetei antice Sapho spune: ”Se cufundă-n mare luna/ Și pleiadele; e miezul/Nopții,/ Anotimpul trece,/ Singură stau de veghe”.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

ce o fi viața, ce e omul?

ce o fi viața, ce e omul?

Exist eu oare? Suntem doar vis?

Întreb o floare, întreb spânul… :

ce o fi viața, ce e omul?

Tot cercetez, caut răspunsul

neliniștei de necuprins…

ce o fi viața, ce e omul?

Exist eu oare? Suntem doar vis?

Vă doresc o lună Martie 2021 superbă, prosperă, inspiratoare și alături de cei dragi … ! La Mulți Aaani, tuturor doamnelor și domnișoarelor și o primăvară senină … !

”Până atunci… Călătorule”, Democrația vs cetățeanul pasiv, Ceasul planetei, ”prin Univers” … !


Zile de Ianuarie 2021 destul de îngăduitoare și de tandre în Câmpia Crișanei. Doar în ultimele zile iarna s-a sumețit cât de cât, semn că februarie nu se dezminte niciodată. ”Făurar” sau ”luna lupilor” 2021, cum i se spunea popular, a venit cu zăpadă și cu un vânt suportabil totuși. La deal și la munte însă nu este de joacă. Și chiar și așa ghiocei și garoafe se ițesc din pământ, iar iarba încă poate fi observată. Pițigoii sunt alarmați și neliniștiți, revenind de două-trei ori pe zi în curte, și se dovedesc încorsetați de perioada traversată. Straiul și simplitatea lor, alături de binecunoscutul ciripit, îi face atât de îndrăgiți și de populari. Paradisul iubitorilor sporturilor de iarnă este de găsit acum la cotele mai înalte. Tineri și temerari înfruntă temperaturile și nămeții pentru aventuri de povestit la gura sobei.

Urmăresc de multă vreme evoluțiile în plan literar, cultural. Îmi plac toate genurile, consider o binecuvântare și un răsfăț florilegiile. Mărturisesc că există autori europeni de o calitate excepțională și internaționali de asemenea. În același timp m-am întrebat de numeroase ori ce va rămâne, ce se va depune cu adevărat… Și cu inima strânsă nu prea am găsit ceva fundamental, definitoriu, cardinal în literatura mondială pentru deceniile sau secolele următoare. Dincolo de neliniște, am simțit o profundă bulversare… Mă gândeam că o civilizație extraterestră cu doar o sută de ani mai avansată ne-ar privi cu milă, cu reținere. Ne-ar numi iresponsabili. Este la fel de adevărat că umanitatea se găsește într-un moment foarte sensibil al dezvoltării sale, într-o prefacere care suprapune mai multe planuri. S-a dovedit științific însă, pentru prima dată în istorie, că modul mecanicist de producție și logistică este contraproductiv. Metafizicul, noile tehnologii transformă lumea, dar din păcate nu educă sau vindecă oamenii de obiceiurile rele.

Mă mai întreb dacă oare , pentru prima dată în istoria umanității, predarea ștafetei către noua generație se va realiza în favoarea inteligenței artificiale? Ca autori vom scrie oare coordonați de către un program? Va mai exista originalitate atunci? Bântuit de capcana existențială și temporală pe care o traversam cu toții, scriam într-un poem personal în urmă cu câțiva ani:”Când se vor găsi răspunsurile, soluțiile,/ Vom constata că totul este accesibil/ și simplu de miliarde de ani./ Până atunci… Călătorule,/ hrănește-te, păzește-te, visează și speră”… Dar oare pana genialității nu va fi fulgerată de nicio minte sclipitoare care să redea în proză sau în poezie ”Odiseea” recentă sau a ultimelor secole a umanității? Vor rămâne doar ariile clasice de secol XVIII demne de trimis ca sol în spațiu? Sau librete și lieduri de epocă modernă?

Mai multe întrebări arzătoare și puține răspunsuri certe. Am dat curs acestei abordări pentru că planeta albastră este mai amenințată acum mai mult decât oricând. ”Ceasul” simbolic al unei iminente distrugeri a fost fixat la o sută de secunde de miezul nopții, de către oameni de știință alarmați. Ei au luat în calcul o mulțime de factori ( pandemii, arme nucleare, conflicte etc.).Sunt convins că rațiunea și viața va triumfa, dar ceva trebuie să ne facă mai responsabili pentru a putea spune că suntem oameni ai mileniului III.

Deși este greu de îndurat, pandemia poate favoriza introspecțiile benefice, nu numai angoasele. Oamenii ar trebui să înțeleagă că nu trebuie instituită legea marțială pentru a ne organiza exemplar din toate punctele de vedere. Este vorba în ultimă instanță despre succesul societății civice și a democrației. Alexis de Tocqueville observa: ”Când cetățeanul e pasiv, se îmbolnăvește democrația” .Ce putea fi mai înjositor pentru sistemul medical românesc decât un incendiu cu victime la cel mai important spital de boli infecțioase din țară. Și nimeni n-a fost în apropiere la prima scânteie, nici în primele minute… Este ca în legile lui Murphi. Niciodată gardianul nu este unde are loc conflictul…

Referitor la activitate și pasivitate într-un sistem democratic, consider că scriitorilor și presei le revine un rol deosebit. Nu cred că suntem în momentul în care să ne punem întrebarea: ”Cine e mai mare, Moise sau Ilie?” Marele dramaturg român, Matei Vișniec însă a comis-o. Deși tot ceea ce a scris sau a declarat mi s-a părut rezonabil și genial, m-a surprins cu doar o propoziție. Prin intermediul proiectului ”Iosif Vulcan – 180 ” a fost posibilă o discuție online cu renumitul dramaturg pe tema ”Rolul social al dramaturgului”. Matei Vișniec afirmă la un moment dat: ”Uneori un scriitor face mai mult decât o sută de jurnaliști”. Bineînțeles că un scriitor este mai important decât un jurnalist și acestuia îi revine rolul de formator. Jurnalistul are ca principală sarcină informarea cetățeanului. Afirmația este ușor deplasată, nefericită, chiar dacă începe cu cuvântul ”uneori”.

Pe la oraș am ieșit doar în câteva zile. Câte un ceai, capucino, ceva cumpărături. De asemenea, câțiva prieteni întâlniți, saluturi sumare, urări de bine. Am lucrat prea puțin la proiectele mele scriitoricești. Mi-am rezervat însă câteva achiziții de monede antice sau medievale (de bronz sau argint) și timbre la prețuri accesibile pentru buzunarul meu. Micul colecționar din mine tresaltă și jubilează când le vede sau le atinge…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

” prin Univers

e o făptură Universul,

Calea Lactee e un titirez;

veghează zei în strai de consul,

e o făptură Universul…

mieroase stele își torc glasul

cu vioiciune de-amorez…

e o făptură Universul,

Calea Lactee e un titirez…”

Vă doresc o Lună Februarie 2021 călduroasă, benefică și inspiratoare … !

”Happy New Year”, ”Quadrantine”, ”e greu să fii om bun?”,”Fericirile” … !


O lună Decembrie 2020 în care am încercat să retrăiesc sărbătorile de iarnă de altădată, însă în realitate ele nu au fost întocmai fără … zăpezile de altădată, și un început de Ianuarie 2021 în care doresc să transmit urări de bine și de sănătate tuturor. Moș Nicolae și Moș Crăciun a venit la copii cu daruri și printre toate celelalte m-am găsit într-o mare așteptare, gândindu-mă la noul an care se apropie. Acest an 2020 a fost unul dificil pentru toată lumea și cred că nu suntem în măsură să analizăm acum vortexul incredibil care ne-a împresurat. Probabil vom conștentiza cu adevărat abia peste câțiva ani. Nu au fost zile friguroase, ploile s-au întețit în doar câteva zile și vântul doar în unele nopți a șuierat înfricoșător. În schimb, mica vegetație nu a capitulat definitiv nici acum , fapt emoționant și incredibil. Speranțele sunt puse în acest nou deceniu care se deschide și pe care ni-l dorim epocal din toate punctele de vedere.

Am încercat, un pic mai mult, să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară, de la pisica Ema care e tot mai răsfățată până la iepurele meu belgian care este cuminte și așteaptă morcovi și cereale sau căprița nubiană care se pare că a rămas gestantă. Lumea din jurul nostru e deosebit de frumoasă și astfel, chiar dacă visăm la stele și la tehnologii hiper-avansate. Mă preocupă și smochinul plantat în toamnă și pe care am încercat să-l protejez cât mai bine pe timp de iarnă sau turturelele și vrăbiuțele care trăiesc liber prin curte și își merită cele câteva grăunțe. Cred că divinitatea se lasă reflectată în tot și în toate… Între timp experiența mea jurnalistică continuă și mă extaziază, dar nu-mi doresc să mă domine. Aș vrea ca personalitatea mea să se reflecteze mai mult din postura de autor și de intelectual preocupat de știință și cultură, iar în jurnalism mi-aș dori să contribui la schimbarea imaginii jurnalismului din țară care nu este foarte favorabilă unui stat care se dorește democratic și presă se întâmplă să se facă neprofesionist și cu lascivitate. Poate ca un semn de bun augur, în primele zileale anului 2021 are loc o ploaie de meteoriți deosebit de spectaculoasă și de rarisimă, fenomen numit Quadrantine, anunțat de NASA. Poate cerul vrea să ne spună prin intermediu spectacolului celest că ne așteaptă lucruri bune. Mă gândeam că la catolici perseidele sunt numite ”lacrimile Sfântului Laurențiu” și că simplul fapt că privim spre cer este dovada cel puțin a unei aspirații. Johan Wolfgang von Goethe spunea într-un mod emoționant și profund: ”Există doar două moșteniri de durată pe care sperăm să le oferim copiilor noștri. Una dintre acestea sunt rădăcinile, iar cealaltă sînt aripile”.

Eu am petrecut și acum tot acasă, deci nu a fost un efort, nici nu mi-am dorit să petrec histrionic și pantagruelic prin alte părți. Îmi este dor însă de o mică vacanță în străinătate în care să vizitez locuri interesante sau de o ieșire în aer liber în deplină libertate și fără niciun pericol. Aș fi curios să aflu care a fost succesul campaniei ”Stai acasă revelionul acesta” a Ministerului Sănătății, dar mi s-a părut lăudabilă. Citesc în ritm propriu câte ceva și îmi reproșez că am ratat câțiva autori contemporani importanți și mai scriu câte ceva cu speranța concretizării unor volume viitoare. Volumele personale apărute în decembrie sunt apreciate de către o parte a cititorilor și grație redactorului-șef al Revistei Extemporal Liric volumul de triolete a fost semnalat în plan poetic. Pentru mine este un volum de suflet și unic în felul lui. În rest, las pe ceilalți să aprecieze. Deși mie mi se pare că ar trebui să fie normal ca un om să fie corect, cumsecade și de folos, poetul antic Simonide din Keos mă contrazice parțial: ” ” e greu să fii om bun”,/ deși e spusă de un înțelept./ Doar zeii au parte de așa ceva”.

Pe la oraș am ieșit doar în câteva zile pentru cumpărături și atât la Oradea, cât și la Salonta se simțea atmosfera de sărbătoare și optimismul în vremuri mai bune, în ciuda problemelor economice, sociale și sanitare care trenează. Acordurile Filarmonicii de la Viena au putut fi ascultate online și pe ritmuri clasice s-au putut pune dorințe arzătoare pentru o lume mai curată, mai înțeleaptă, mai bună. Un succes deosebit a fost obținut de către Clubul Foto Varadinum din Oradea printr-un loc 12 deosebit de onorant la cel mai mare concurs de fotografie din lume, ”World Cup for Clubs”. Am fost și eu pasionat de acest domeniu și încă mă animă gândul că fără fotografie lumea ar fi mult mai săracă și momentele vieții s-ar scurge fără a fi imortalizate cumva. Tata , care m-a părăsit prea devreme, a făcut în tinerețe fotografii, le developa atunci singur, și a proiectat filme pe pânzele acelea mari și clasice.

Îmi doresc ca științele și artele să înflorească și pacea să îmbobocească pe toate continentele și dacă încă mai există tensiuni, ”făcătorii de pace” să poată media prompt, căci una dintre ”Fericirile” Mântuitorului spune: ”Fericiți făcătorii de pace căci ei Fiii lui Dumnezeu se vor numi”.

Aș dori să închei cu un triolet personal intitulat ”noapte înseninată” :

”deasupra e Steaua Polară

în noaptea cea de vrajă plină,

văd Hercule cântând la Lyră

deasupra e Steaua Polară…

sunt călătorul Pierde-Vară

prin constelații fără vină,

deasupra e Steaua Polară

în noaptea cea de vrajă plină”…

Vă doresc un an 2021 prosper și plin de inspirație, cu sănătate și bucurii alături de cei dragi … !