La trecerea dintre noiembrie și decembrie 2015 nostalgiile sfârșitului de toamnă se împletesc cu emoțiile amintirilor Sărbătorilor de Iarnă odată cu intrarea în Postul Crăciunului.Sfârșitul de toamnă a fost suficient de generos, iar iarna ,cred eu, că nu se va instaura prea curând.Sper să pot gusta spiritul acestor sărbători de sfârșit de an cât mai destins și euforic, deși îngrijorările în plan financiar reușesc să mă indispună prin comparație cu succesele altor semeni fără niciun merit.
Am rămas îndurerat și înmărmurit când am vizualizat ceea ce s-a întâmplat în capitala Franței, Paris. Lumea bulversată de atâtea evenimente neprevăzute și care rămân nesoluționate a fost încă o dată învinsă.Este cu adevărat o dovadă de barbarie, precum sintetiza și președintele Franței, Francois Hollande.Ce fel de împlinire poți să obții descărcând fără milă încărcător după încărcător în populația ieșită la plimbare pe străzile Parisului? Totul denotă un profund complex de inferioritate și un deficit enorm de educație din partea atentatorilor, dar într-o oarecare măsură chiar societatea franceză și cele europene fac posibile aceste regretabile evenimente.Eu sunt convins că fără sprijin din interior aceste atentate nu ar fi fost posibile, iar complicitatea poate fi identificată la anumite nivele ale societății franceze prin indiferență și consimțământ tacit.În mod cert s-au trăit clipe deosebit de dificile și incerte.
Scriitorul francez, Catherine Durandin spunea pe contributors.ro în articolul intitulat “Paris dimanche” într-o franceză ireproșabilă:“Rarement le ciel n’a été aussi bleu, le temps aussi doux, en novembre, à Paris. … Et pourtant nous sommes pour trois jours en deuil national, demain lundi une minute de silence sera observée à midi, toutes les cloches des églises vont sonner. Hier samedi, écoles fermées, musées fermées, spectacles suspendus, annulés”. Cu toții am fost în doliu ! Franța nu are vocație xenofobă sau rasistă, dar este nevoită să-și revizuiască întreaga politică internă și externă.Unul dintre posibilele răspunsuri se găsește în mare măsură în modul în care s-a făcut politica în ultimii douăzeci de ani în Franța. Personal, epoca N. Sarkozi mi-a displăcut.Ați spune poate că e surprinzător că o lucrare din literatura franceză a secolului trecut a lui Albert Camus, intitulată sugestiv “Străinul”, prezintă un conflict asemănător între francez și arab care într-o viziune existențialistă se consumă dramatic în favoarea celui dintâi. Universul ionescian (Eugen Ionesco) satirizează prin rinocerii asiatici și africani.Trebuie să devină imposibil ca mii de cetățeni de origine asiatică, care se folosesc doar de un posibil statut de refugiat, să traverseze întreaga Europă și să întâlnească la destinație co-etnici care să-i ofere un Kalashnikov ca premiu, în timp ce eu nu am ieșit în ultimii doi-trei ani din județ și nu pentru că nu mi-aș fi permis dacă mă ambiționam , dar am evitat cheltuiala. Adevărații refugiați, plecați din locurile natale din motive politice,militare și economice, sunt cei care suferă fără speranțe, dar cine să-i identifice? Deși cred că membrii lumii musulmane sunt obsedați de căutările lor în plan religios și acesta este un lucru bun, nu cred că terorismul este o soluție în relația lor cu Europa. Orientul Apropiat și Mijlociu este atât de divers în plan etnic, cultural, iar din punct de vedere temperamental orientalii sunt mult mai instabili.Din aceste cauze cred că sunt prezente aceste convulsii incredibile în Orient, dublate de percepția de agresiune din partea civilizației occidentale.Ellie Wiesel spune:“nicio crimă nu este justificată chiar dacă creează un viitor mai bun” , dar lumea nordică (germanică),Walkyriile, din câte se pare vor răzbunare.
Relațiile interumane, subordonările au amprente medievale în lumea orientală. Caius Dragomir spunea în lucrarea sa , Psihologia libertății și psihologia sclaviei, referindu-se la lumea antică: “Sacralitatea orientală prin absolutul ei transformă orice ierarhie în dominație, orice superioritate în autoritate” și “Relația omului grec cu sacralitatea este suplă. Omul grec își alege sanctuarul. Omul este liber.Relațiile Republicii Romane cu zeii sunt pur comerciale. Omul grec și latinul sunt realmente liberi. În mai multe perioade ale istoriei Greciei și Romei, libertatea politică și democrația sunt efectiv și eficient instituționalizate.Morala creștină este o morală a libertății”.Prea multe nu s-au schimbat peste milenii.Am urmărit și opiniile liderilor religioși musulmani din România: ei se dezic de acțiunile teroriste și sunt convinși că teroriștii sunt rupți de orice autoritate religioasă.Primul roman referitor la civilizația arabă pe care l-am citit în copilărie a fost despre aproape legendarul Al-Zahir Baybars (sec.XIII), dar nu mai rețin autorul.Coranul este una dintre cele mai importante și cuprinzătoare lucrări ale umanității.Filosofii arabi medievali (Al-Razi,Al-Biruni,Al-Battani,Averoes,Avicenna) sunt de o profunzime rarisimă, dar,din păcate, aceste evidențe nu schimbă situația.În cele din urmă, cei care au pierdut cu certitudine sunt oamenii sinceri și liberi, democrația, zeița Libertate. Este mare păcat că acest oraș atât de romantic și generos,precum Parisul, a avut de suferit în acest mod.O poezie a Anei Blandiana transpusă într-o melodie de Tudor Gheorghe spune:“La Paris , la colț de străzi/Cireșele cresc în lăzi/ Strugurii afuzalii/Cresc de-a dreptul în cutii/… Și-ascultați-mă pe mine / Merele cresc în vitrine”. Mirajul acestui oraș atât de cosmopolit, de … chic, atrage vizitatori și histrioni de pretutindeni, dar și manipularea își are rolul ei.Îmi răsună din memorie cântecele lui Edith Piaf.Primul se potrivea stării de dinainte – Sous le ciel de Paris, iar cel de-al doilea acțiunilor aviației franceze în Orient de după atentate:Non , je ne regrete rien.
Cred că mediul virtual este cel mai revoluționar, provocator și creativ domeniu din ultimele două decenii, chiar din istoria umanității și chiar dacă există încă multe rețineri din partea unui mare număr de oameni.Personal, aș fi mult mai sărac și incomplet dacă nu m-aș putea exprima în scris și imagistic în acest mod.În mare măsură sunt convins că am depășit de ceva vreme stadiul de excelent utilizator al diferitelor programe și platforme online și tind spre cunoștințe mai profunde.Ceea ce este de apreciat la superlativ este că mediul online nu exclude relațiile tradiționale, nu distruge modul tradițional de viață, ba dimpotrivă, în zilele noastre contribuie la promovarea acestor manifestări și la dezvoltarea vânzărilor de artă tradițională și artizanat.S-a progresat mult , deși ne doream cu toții și mai mult. Din păcate discuții și intenții profesioniste, dincolo de prezentări de produse etc., nu există decât foarte rar.Din această cauză am ars de nerăbdare să particip la un eveniment de excepție de acest gen care a avut loc la Oradea Trade Center .
Putem aprecia că există în prezent o adevărată economie digitală ceea ce nu este puțin lucru. Evenimentul s-a desfășurat sub numele de “Economia digitală – factor major de creştere a afacerii” având un public deosebit de interesat și prezentatori pe măsură. Totul a fost posibil datorită unui proiect cu cofinanțare europeană prin implicarea Universității Agora Oradea, Universității Emanuel Oradea, Arhidava Solutions, Griffits School of Management. Într-o mare măsură religiile lumii și-au manifestat adversitatea față de aceste evoluții, dar încă de la începutul anilor 80 spre exemplu au existat chiar mari gânditori ortodoxi precum Părintele Galeriu care spunea în această privință:”se înnoiește lumea”.De cel puțin zece ani există edituri creștine care sunt prezente online, preoți care favorizează chiar în predicările lor acest gen de economie.Lumea neoprotestantă este în continuare la anumite nivele reticentă spațiului online, dar realizează că dacă va continua prin aceiași atitudine are de pierdut.Au încălzit atmosfera prin cuvintele, ideile și soluțiile lor – Dacian Palladi, consultant în afaceri, Ioan Dzițac,rector al Universității Agora, Sebastian Văduva de la Universitatea Emanuel, Claudiu Borșan , Diana Saridachi, Silviu Hotăran. Deși am contribuit cu o întrebare și discuțiile au fost deosebit de cordiale și constructive, aș fi dorit să mai adresez câteva întrebări, dar timpul alocat și numărul participanților a zorit pe toată lumea. Este foarte adevărat că niciodată nu se pot epuiza aceste subiecte prin discuții la aceste întâlniri chiar dacă toți stăpânesc deosebit de mult detaliile, dar ele sunt deosebit de binevenite.Doream să întreb ce viitor intuiesc dumnealor acestui domeniu pentru bloggeri, pentru companii și în special pentru evoluția tehnologică generală.Cred că viitorul va fi spectaculos din toate punctele de vedere în cinci, zece,maxim douăzeci de ani.
Am mai expus în vara acestui an despre momentul jubiliar al Revistei de Cultură Familia. Această revistă deosebit de titrată și renumită a conștiinței culturale și literare bihorene și transilvănene și-a desemnat premianții la Muzeul Memorial Aurel Lazăr din Oradea în a doua decadă a lunii noiembrie. Am avut ocazia cu acest prilej să vizitez splendida locuință a marelui avocat bihorean devenită și consulat în prima jumătate a secolului XX. În debut a fost prezentată expoziția Panteonul Revistei Familia (înaintași,filantropi,preoți,educatori,figuri feminine). Premierea s-a desfășurat într-una dintre sălile muzeului în care era expus secessionul orădean prin postere arhitecturale și obiecte în vitrine.Deosebita onoare a revenit câtorva merituoși și privilegiați : Iuliana Păcurar ( cercetări și catalizări culturale), poeta Roxana Cotruș (premiul De-aș avea), Andreea Pop (critică și cronică literară), Radu Aldulescu (proză), criticul literar Al. Cistelecan (premiul Octav Șuluțiu), Aurel Pantea și Viorel Moldovan (premiul Al. Andrițoiu), iar marele premiu pentru excelență în construcția culturală – Iosif Vulcan– a revenit lui Ion Pop. Amfitrionii evenimentului au fost: Ioan Moldovan, Traian Ștef, Mircea Pricăjan de la redacția Revistei Familia și Aurel Chiriac , director al Muzeului Țării Crișurilor.La final s-au recitat poeme de către premianți și toate au fost geniale,magistrale, dar una dintre exprimările poetice mi s-au întipărit mai pregnant:”Sculptorul este acel om/care taie mărul în patru părți/ și scoate floarea de măr”.După felul în care a fost recitat sunt convins ca sculptorul este artistul,creatorul care poate lăsa impresia într-o fază intermediară a creației sale că a distrus ceva,dar la final revelează măreția creației.
Vă doresc Sărbători de Iarnă fericite, zile și nopți feerice și divine !
BALAJ Radu-Alin 