”Mărțișor 2024”, metafizica existenței, ”binecuvântați și nu blestemați”, ”colț de pădure” … !

O lună Februarie 2024 deosebit de îngăduitoare în ceea ce privesc gradele din termometre, remarcată și de către meteorologi ca fiind unică de la începutul măsurătorilor din domeniu, și un debut de Martie 2024 sub auspiciile Mărțișorului, ale primăverii pe care o așteptăm cu toții ca să ne răsfețe cu adierile ei candide și a urărilor pe care în scurt timp trebuie să le adresăm feminității din prima și până în ultima zi calendaristică de primăvară și într-un mod special cu ocazia zilei de 8 martie… Natura parcă e năucă și și-a ieșit din minți; pomi fructiferi, floricele, ce mai?!, tot regnul vegetal a tresărit la viață și e în exaltare… Corcoduși, caiși, piersici, cireși, chiar și peri și meri timpurii au înflorit deja parțial și ne asigură că în câteva zile purpura diafană alb-rozalie a petalelor va triumfa în totalitatea ei. Pentru cei care cunosc că primăverile sunt capricioase, totul este incredibil și, la fel ca mine, cred că înalță rugăciuni către divinitate pentru a nu fi retezate de îngheț încumetările vegetalului…

”Vine, vine primăvara” îmi răsuna constant în minte… Primăvara e un vis care scormonește adânc în mintea și ființa noastră, ea e asociată cu purificarea și renașterea nu numai a vegetalului și a regnul animal, ci și cu cea a viselor, speranțelor. Spiritul ei este profund regenerator, creativ și inspirator… Am muncit zilnic câte un pic prin grădină deoarece am rămas în urmă din toamnă și am inspectat pomii fructiferi pentru a-i proteja cât mai bine. Între pauze am mai citit câte ceva și am scris puțintel la volumele pe care mi-am propus să le public cândva, fără termen…

Reflectam și eu cât de încrâncenată trebuie să fie lupta pentru un nivel de trai minim în lumea săracă și cât de greu este pe zi ce trece… Aproape că nu ne mai vine să ne plângem de lipsurile și neîmplinirile noastre, deși nici în România lucrurile nu stau prea grozav. Nimeni nu pare a mai putea îmblânzi fiara din om, iar sărăcia celor mulți dă naștere la forme și mai grave și generalizate ale acesteia… Mi-am impus și propus de mai multe ori un exercițiu de imaginație. M-am trimis undeva în spațiul extraterestru și am încercat să privesc de acolo către lumea terestră pentru a vedea ce mi s-ar părea interesant sau ceea ce aș putea observa în acele condiții. Cu toate progresele științifice ale ultimelor secole ale umanității, cred că omenirea se găsește într-o fază slab definită, de entropie, în care durerea, neîmplinirile și alienările sunt dominante. Nu prea multe lucruri m-au impresionat de acolo de sus. Mă miram cât de ”ridicol” de optimist am fost când am crezut că după 2020 omenirea va depăși problema coșului zilnic de hrană pentru întreaga populație sau a îmbrăcămintei obișnuite pentru toți oamenii… Majoritatea societăților sunt în criză, dominate de un totalitarism moderat sau absolut care susține tiparele militariste și organizările de tip gangsteristic. Cu alte cuvinte, e zi fără soare, plouă și e urgie mare care rămâne adânc înrădăcinată în mințile și sufletele noastre și provoacă o încrâncenare specifică urii generalizate… Înfrigurat, precum un marinar care luptă pe corabie cu marea furtună, îmi vine în minte un vers al lui Alceu ( sec. VI î.e.n. ): ”Mă-nfioară vântul, volbura n-o-nțeleg./ Din larg își crește valul freamătul cerc/ În jurul nostru. Prinsă-n spulber/ Întunecata corabie aprig/ Ne poartă. Hula frânge tăria-n noi,/ Atinge unda poala catargului/ Și pânza neagră se despică/ Larg, clătinându-și în larg fâșia/ Slăbesc odgoanele… ”

Consemnez cu îndurerare cele înșirate mai sus, în acest debut de primăvară, în condițiile în care lumea catolică a intrat deja în postul mare, iar lumea ortodoxă și protestantă se pregătește și ea pentru comemorarea patimilor și Învierii Domnului… Evident, într-o societate de tip laic, nu argumentul religios trebuie să fie dominant, dar, cred eu, el poate aplana uneori degenerarea relațiilor. Interpretarea ad literam a preceptelor biblice a creat recent o dispută de înalt nivel în cadrul bisericii ortodoxe și din păcate a făcut rău ortodoxiei și a evidențiat habotnicia unora din interiorul ei. Nu cred, spre exemplu, că un C. Necula ar fi fost capabil de abordări nepotrivite precum cele ale arhiepiscopului Teodosie. Cred că dialogul interconfesional și interreligios, sub aspectele sale pozitive și constructive, poate fi favorizat sau întrerupt în funcție de reprezentanții chemați să-l susțină… ”Binecuvântați și nu blestemați ( blamați )”, spune Apostolul Pavel…

Forfota în plan internațional a produs dispariția fizică a lui A. Navalnîi, în condiții pe care le putem doar bănui, și ne-a lăsat înmărmuriți pe toți. Într-o federație, altfel foarte frumoasă, pe care aș fi dorit să o vizitez dacă ar fi fost posibil, pluralismul politic nu este posibil… De cealaltă parte, într-o lume în care democrația funcționează chiar dacă cu unele probleme, o personalitate de rang internațional, un reprezentant al unei familii renumite, un filantrop și un iubitor al artelor și al științelor, Jakob de Rothschild a trecut în neființă, lăsând o moștenire materială și spirituală imensă… Iar la noi în țară, un om veșnic cu zâmbetul pe față, un critic literar de excepție, a părăsit lumea materială, trecând în împărăția spiritului. Renumitul Alex Ștefănescu a știut să zâmbească în societate, dar a fost deosebit de serios și de atent în chestiunile care privesc evoluția literaturii naționale. Îmi place să cred că a fost unul dintre principalii ei protectori și unul dintre puținii patrioți veritabili ai României… Deși cred într-o existență inconștientă a sufletului după moartea fizică ( sau o formă pseudo-conștientă a acestuia ), aș evidenția o viziune mai pesimistă a lui Anacreon ( sev VI-V î.e.n. ): ” Îmi sunt tâmplele cărunte și pe cap albit mi-e părul/ floarea tinereții dusă-i, dinții mi se mișcă-n gură;/ Doar puțin timp mai rămâne de trăit din dulcea-mi viață,/ Deseori suspin de-aceea, teamă fiindu-mi de Tartar,/ Hâdă-i peștera lui Hades și grozav e drumul acolo/ Când odată dus, e drept că îndărăt nu te mai întorci”.

Bineînțeles, știm cu toții, rezultatul strugurilor storși este mustul și apoi vinul, nu?! Tiparul mecanicist după care este organizată întreaga suflare omenească nu ne onorează și a produs numeroase degenerări… Dincolo de proprietățile fizice și imediate, cred eu că domnesc detalii metafizice. Când vom cunoaște oare tot potențialul luminii sau al energiei și materiei întunecate?! Fizicianul Cristian Presură spune într-una dintre cărțile sale: ” Răspunsul e simplu, dar dureros. Dacă acceptăm că furnica se află la depărtări uriașe de înțelegerea teoriei relativității, trebuie să acceptăm că și noi suntem la depărtări uriașe de adevărul ”lucrurilor în sine”. Suntem limitați, la fel ca furnica, de propria noastră natură, chiar dacă această natură va evolua și se va îmbunătăți în timp”. Gândesc eu… : ” Și cât de harnică e furnica, cât de harnică e albina, dar nu privesc spre cer…”

Din când în când am mai trecut și pe la oraș și m-am străduit să-mi mențin optimismul. Urbea orădeană arată mulțumitor, dar există și aspecte care trebuie îmbunătățite. Dacă luăm în considerare principalii săi competitori naționali și euro-regionali, capitala Crișanei s-a descurcat lăudabil…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

colț de pădure –

rondouri de porumbari

măceși în floare…

Vă doresc o lună Martie 2024 sublimă, prosperă și cu infinite momente de beatitudine … !