Emanuel … “După douăzeci de ani”, Atelierul de Robotică, Univers și Alchimie !

Un sfârșit de Octombrie 2018 și început de Noiembrie 2018 aflate sub semnul unor nesperate temperaturi mediteraneene. Câte o zi ploioasă totuși anunță că astrul solar și curenții de aer din atmosferă ar putea sista încălzirea… Frunzele uscate, care sunt purtate de palele de vânt și trebuiesc apoi adunate, mărturisesc că nu trebuie să ne amăgim și că din punct de vedere meteorologic nu e cale de întoarcere.

Deși mi-aș fi dorit să ajung la ziua cercetătorilor din păcate nu am reușit. Noaptea Cercetătorilor a trecut astfel pentru mine făcându-mă doar să mă gândesc câtă pasiune depun acești oameni pentru a îmbunătăți și optimiza procesele și procedeele științifice pentru a oferi un confort cât mai ridicat cetățenilor, pentru a inventa sau inova ceva care să devină util sau indispensabil vieții noastre cotidiene. Tehnologia, dincolo de faptul că a devenit indispensabilă, a demonstrat că poate îmbunătăți calitatea vieții fiecărui om care trăiește pe Terra. Pentru a compensa neparticiparea mea în acest an la acest eveniment, am participat la un atelier de robotică al elevilor de liceu care a avut loc în holul bibliotecii județene. Elevii entuziaști și-au prezentat propriile creații pe care sunt convins că în timp și le vor îmbunătăți deosebit de mult. Îmi amintesc că în urmă cu câteva luni un inventator de origine română a realizat un dispozitiv prin intermediul căruia o persoană putea ghida un obiect prin intermediul undelor cerebrale emise de către acesta care erau captate de către obiectul căruia i se adresa. Mi s-a părut epocală realizarea, deoarece mi s-a părut că s-a atins un alt nivel la care aspiram chiar și eu, dar nu reușeam sau nu știam cum ar fi posibil să-l atingem. Era ROBO este însă de viitor, deosebit de promițătoare și s-ar putea să aibă un impact hotărâtor asupra omenirii în următorii zece ani. Mă gândesc doar la câteva prototipuri robotice deosebit de simpatice ale zilelor noastre: Sophie și Paper. Inteligența artificială ( AI ) poate dezvolta societatea umană la nivele nebănuite, deși în unele privințe îngrijorează pe unii cercetători.

 

Noua Acropolă Oradea s-a străduit în ultimele luni să aducă subiecte interesante în atenția participanților. Deși nu am trecut pe acolo de multă vreme, am găsit colectivul implicat la aceleași cote. Discuția despre Forțele Universale ar trebui să fascineze pe oricine, deoarece propunea o dezbatere despre forțele invizibile universale care pot fi mult mai fidele și mai pure, silențioase și miraculoase decât tot ceea ce percepem zilnic într-un mod vizibil. Cel de-al doilea eveniment important aducea în atenția participanților breasla ( aproape ordinul ) alchimiștilor în Evul Mediu. Deși subiectul poate părea ocult și comportă din punctul de vedere al celor pragmatici atingerea unui obiectiv pur material , a îmbogățirii rapide prin transformarea unui element chimic inferior într-unul superior, principala componentă a expunerii gazdelor a fost cea spiritual-științifică care impresionează și este nobilă dacă nu este trădată. Alchimiștii aspirau la piatra filosofală și în mare măsură pot fi considerați precursorii iluminismului și vieții științifice din zilele noastre. Au fost marcați însă preponderent de o gândire magico-religioasă specifică Evului Mediu și chiar Antichității, fiind din această cauză unii dintre ei suspectați de practici oculte și condamnați de biserică. Când am vizitat Praga, și am trecut pe lângă strada aurarilor protejați de către Rudolf al II-lea sau am remarcat cristalul de Boemia, m-am gândit un pic la drama, patimile și … zodia acestor visători declarați nebuni în multe situații și cărora se pare că știința contemporană le-a demonstrat viabilitatea raționamentului. Deși procedeul este foarte costisitor, se pare că se poate obține un element superior dintr-unul inferior. Probabil acești nefericiți ( totuși) visau la device-urile și gadget-urile zilelor noastre sau la cunoștințe despre univers și lume care să-i scoată dintr-o realitate deloc promițătoare. Probabil constatând că Omul se poate aprecia sub aspect spiritual și educațional, deci poate evolua, poate fi șlefuit la forme superioare, tot astfel credeau ei posibil jocul cu elementele chimice din Univers. Rezervat, Erasmus din Rotherdam ( Elogiul Nebuniei ) spune despre alchimiști că sunt “cu capul veșnic plin de taine noi, ei încearcă să schimbe natura lucrurilor, să transforme metalele și caută în tot locul o chintesență himerică pe care nu o găsesc niciodată. Îmbătați de aburii unei dulci nădejdi, nu-și cruță nici avere, nici trudă, iar spiritul rodnic născocește zi de zi vreo altă nălucire care să-i ducă de nas, […] iar de-i părăsește orice credință, se împacă îndeajuns cu frumoasa zicală că <<În lucrurile mari ajunge să încerci>>”…

Și pentru a nu lăsa impresia că am căzut către ocultism sau ezoterism, sau că dau credit prea mare acestor zone considerate încă tabu în societate, vă destăinui că am fost deosebit de onorat de o invitație pe e-mail a unui înalt reprezentant al comunității neo-protestante bihorene. Facultatea de Management și Informatică din cadrul Universității Emanuel din Oradea, una dintre cele mai înfloritoare universități neoprotestante ( baptiste ) din Europa Centrală și de Sud-Est, a sărbătorit 20 de ani de activitate și a fost onorată cu prezența Lordului Brian Griffits din Marea Britanie, unul dintre fondatorii și susținătorii acesteia. Evenimentul a prilejuit cuvântările unor înalte personalități ale Oradiei și a comunității științifice baptiste stârnind apreciererile și emoțiile participanților din sala generoasei Capele a Universității Emanuel. Lordul B. Griffith a prezentat magistral viziunea sa privind scena economică mondială, opinia dumnealui erupând cu o acurațete și luciditate posibile doar unor minți nobile, surprinzătoare unei vârste relativ înaintate și a unei vieți agitate de amplele fenomene politice și economice globale și regionale. Rareori mi-a fost dat să întâlnesc o asemenea abilitate în prezentarea faptelor și posibilelor evoluții și să ascult totul într-o limbă engleză impecabilă. De această dată Oradea baptistă, neo-protestantă în general și spirituală a vibrat pentru interesul și succesul comunitar și ceea ce este mai important este faptul că marea comunitate baptistă internațională a înțeles de timpuriu necesitatea integrării discursului spiritual noilor evoluții economico-sociale și tehnologico-bancare în așa fel încât se găsesc în zilele noastre în situația de a oferi campanii caritabile de succes chiar și altor culte creștine și opțiuni educaționale moderne absolvențillor pe care-i formează. Deși unele persoane cred că la nivel internațional asistăm la o competiție capitalism vs comunism, în opinia mea nu se poate vorbi în niciun caz despre așa ceva. Putem vorbi despre capitalism și … necesitatea reformării acestuia, despre adaptarea și sincronizarea acestuia cu noile cerințe și standarde sociale sau despre capitalism care tinde spre soluționarea tuturor problemelor sociale propunând un succes și un confort cât mai extins, chiar o concordie comunitară în unele situații. Lordul Griffiths a răspuns când a fost întrebat că nu crede că “capitalismul a eșuat, ci își exprimă convingerea că el poate fi reformat”. Și cât de promițătoare și înălțătoare pe noile trepte ale civilizației și culturii mondiale ar putea fi simțămintele creștine prin cuvintele apostolului Pavel: “4.Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, 5. nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, 6. nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, 7. acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul”. ( 1 Corinteni, 13,4-7 ).

 

Vă doresc o lună Noiembrie 2018 imperturbabilă, ingenuă și senină !

 

Puritatea Lebedelor, Centenar… orădean, “Bărbatul care aduce fericirea”, Poftiți … la Muzică Clasică !

Un Octombrie 2018 liniștit și care ne-a răsfățat cu zilele sale plăcute. Atât de plăcute încât un cireș din grădină a înflorit parțial, iar eu am rămas impresionat neștiind cum să reacționez mai eficient. Fiind tânăr sărăcuțul s-a grăbit să se pună pe treabă pentru a fi cât mai eficient. De regulă el la mijlocul lunii iunie avea fructele de pe tarabă sold-out.

Momentele premergătoare realizării Marii Uniri au un reper deosebit în orașul de pe Crișul Repede. Anul Centenar a fost elogiat la Oradea prin sărbătorirea zilei orașului ( 12 octombrie ), dată la care în mare taină s-au întâlnit, în casa avocatului bihorean Aurel Lazăr, principalii intelectuali și lideri politici ai Transilvaniei. În camerele impresionantei clădiri, care servește în zilele noastre ca muzeu și casă memorială, s-a discutat și hotărât ceea ce se dorea din partea intelectualității românești în privința devenirii și dezvoltării Transilvaniei, documentul subliniind dorința de autodeterminare a populației românești, majoritară în toate regiunile intracarpatice. Inițiativa acestor corifei români s-a soldat inevitabil și cu jertfe: Ioan Ciordaș și N. Bolcaș au fost uciși la Lunca într-un mod necugetat. Ulterior, Aurel Lazăr a devenit primar al orașului. Îngrijorarea acestor gânditori și a noastră a tuturor în contemporaneitate este întocmai precum în versurile lui Solon,Fragmentul 3:“Căci dușmanii fără preget ne știrbesc frumoasa țară/ În încăierări pe placul doar al trădătorilor./Iar în timp ce-astfel de rele bântuiesc sărmana țară/ Cei sărmani pornesc în cete în surghiun printre străini/ Și vânduți ca sclavi în lanțuri rușinoase își duc traiul/Îndurând ale robiei oropsite silnicii”. Sărbătorirea zilei orașului la 100 de ani de la semnarea celebrului document a conferit o aură aproape mitică clipelor aniversare, fiind prezente oficialitățile orădene, lideri spirituali, intelectuali. Depunerea de coroane la statuia lui Aurel Lazăr a fost de asemenea foarte înălțătoare, iar ulterior sărbătoarea a continuat în Piața Unirii într-o zi irepetabilă și răsfățătoare de toamnă.

 

Interpelat privind viitorul Bihorului și Oradiei , A. Lazăr spunea la 6 dec. 1918 că “noi vom aduce un regim popular, democratic, o administrație mai bună și cinstită,…, nu vom deveni exploatatori din exploatați, ci vrem să asigurăm dreptate, libertate și o viață liberă pentru toată lumea”. Știind parcă că este ziua urbei, 11 lebede precum cei 11 prinți metamorfozați din povestea lui Andersen se plimbau pe apele Crișului Repede atât de liniștite, de grațioase și jucăușe, răpite parcă de soarele atât de subtil și generos care se oglindea în apele line și transparente ale râului. Erau , conform poveștii, în așteptarea Elizei și a țesăturii sale care odată îmbrăcată i-ar fi readus la înfățișarea umană. Totul îndemna la visare, clipele de beatitudine atât de înălțătoare fiind opera tuturor participanților. Întreg spațiul pietonal orădean a exultat și orașul a avut în opinia mea preț de multe ore spiritul civic al unei îndepărtate urbe vest-europene.

În pragul serii mi-am rezervat la limită un bilet la Teatrul Regina Maria unde Alexandru Tomescu , renumitul violonist român, a susținut un concert de muzică clasică românească. Nu pot să spun din păcate că s-a concertat cu sala plină, dar participanții au fost deosebit de entuziaști, iubitori și cunoscători ai ritmurilor muzicii clasice. Geniul și virtuozitatea marelui artist au fost evidente, iar descrierile dumnealui privind ariile susținute publicului orădean au fost mai mult decât utile și măgulitoare. A dovedit atât prin prezența dumnealui și a echipei ( Mircea Sânziana ), cât și prin claritatea și prețiozitatea execuției valoarea muzicii clasice care nu este în niciun caz un gen desuet sau secundar. Ajuns acasă am simțit nevoia să reascult clasici români și străini deopotrivă pentru a mă relaxa și inspira. Alături de clasicii români îmi plac deosebit de mult Mozart (Fur Elise), Chopin ( Valsul Primăverii), R. Wagner ( Walkiriile), Vivaldi (Anotimpurile), dar trebuie să menționez și pe Eugen Doga ( Valsul trandafirilor ), un clasic în viață de geniu. Destăinuirea celei mai … imateriale dintre arte ( Kandinski) prin intermediul celei mai pretențioase și subtile dintre genuri ( muzica clasică ) este o șansă a fiecăruia dintre noi de a se mai alina și îndrepta către calea cea mai firească cu putință.

La distanță de doar câteva zile, Cătălin D. Florescu un autor deosebit de cunoscut în străinătate a lansat la Oradea una dintre cele mai recente și interesante cărți ale sale. Autorul lui “Iacob s-a hotărât să iubească”, atât de apreciat și premiat în vestul european, a propus de această dată o narațiune care descria drama imigrantului în general și a imigranților europeni în America la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX. O descriere a stării imigrantului european ( irlandez, german, olandez, evreu) la New York atât de complexă nu rețin să fi întâlnit vreodată. Și realistă în același timp. Viața la un pas de moarte însoțită de speranțe atât de înalte, mizeria ghetoului, străzile stropite generos de ploaie în apropierea iernii, sărăcia, frigul, neliniștea…, toate cuprinse în trupurile firave ale unor copii uneori sau adulți incapabili să facă față unei situații la care în multe cazuri nu se așteptaseră. “Bărbatul care aduce fericirea” prezintă două povești care cuprinde atât Atlanticul, cât și Dunărea, atât Broadway-ul, cât și o leprozerie dobrogeană. Cuvintele autorului au fost pline de însemnătate demonstrând că notorietatea operei și descrierilor atât de vii din cadrul paginilor sale nu sunt deloc întâmplătoare. În noaptea de dinaintea Anului Nou, ningea peste tot, spune autorul: “ningea peste târfele din Allen Street care-și împărțeau binecuvântarea asupra tuturor, în aceeași măsură. <<Nu vreți să ne rugăm împreună?>> le strigau ele tuturor fără deosebire”, și … “ningea cu înverșunare și întru totul democratic, zăpada era împărțită peste toți”… , “vântul trecea nestingherit, ca respirația unui trup uriaș întins la pământ, ca otrava”. Din nefericire autorul este însoțit de o fragilitate corporală regretabilă care surprinde printr-o minte atât de ageră și echilibrată. Dacă aș fi știut infirmitatea dumnealui cu siguranță aș fi ezitat să particip și primul contact vizual cu dumnealui a fost un mic șoc pentru mine, deoarece am crezut că având o zi solicitantă bietul om a paralizat fără a conștientiza. La final am obținut de la autor atât de prețiosul autograf care personalizează cartea achiziționată. Îi doresc multă sănătate și cât mai multă inspirație !

Vă doresc zile însorite, tandre și pline de inspirație, tuturor !