Archives

“Villa Margareta”, “Experţii de Ciorbe”, Proteste, “Logodnica” şi Sărbători de Iarnă !


Un sfârşit de Noiembrie 2017 impresionant şi un început de Decembrie 2017 aflat sub auspiciile schimbării de anotimp. Una după cealaltă, zilele au devenit tot mai geroase, cel puţin noaptea. Iarna, deşi nu se anunţă insistent, bate la uşă şi, de ce nu, ne-o dorim cu toţii, dar mai moderată. Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu entuziasm, iar intrarea în perioada Sărbătorilor de Iarnă ne animă şi emoţionează deopotrivă. O stare de aşteptare, plină de bucurie şi împăcare, a unei atmosfere magice rememorată din copilărie.

Oraşul Oradea freamătă şi este în pregătire având în vedere că sărbătorile de iarnă prilejuiesc evenimente şi colinde impresionante, iar spiritul de sărbătoare este evidenţiat de beteală, globuleţe şi spaţiile destinate acestor zile speciale. Încă din noiembrie am încercat să-mi rezerv participarea la câte un eveniment mai deosebit. De această dată mi s-a părut importantă lansarea de carte a doamnei Doina Jela la salonul Ratio&Revelatio. Experienţa autoarei merită remarcată deoarece competenţele şi pasiunile ei sunt proeminente în domeniul jurnalistic, literar, editorial. Am reuşit să schimb cu dumneaei câteva impresii înaintea lansării şi cred că acest gen de activitate este necesar şi util societăţii româneşti. Autoarea este, aş putea spune, obsedată de perioada comunistă din România şi experimentele sinistre ale acesteia, încercând să înţeleagă şi să descrie inexpugnabilul spaţiu concentraţionar al comunismului românesc, dar în acelaşi timp reuşeşte să descrie societatea românească aşa cum a fost sau este ea, cu aşteptările şi avatarurile ei interminabile. Pagini profunde se dezvăluie rând pe rând în cadrul cărţilor sale, prilejuind o lectură plăcută şi dovedind că autoarea este una dintre cele mai bune “traducătoare” ( aluzie la una dintre calităţile cele mai consistente ale autoarei) a stării de fapt generale. Cărţile autoarei vorbesc despre noi, despre România ultimilor şaptezeci (70) de ani ( Villa Margareta, Cazul Nichita Dumitru, Analele Sighet, Vânzătorul de enigme, Spovedania unui fost torţionar). Villa Margareta face posibilă atât ficţiunea, cât şi dureroasele realităţi şi adevăruri. Carasul Vasile a fost salvat in extremis, iar Vlad consimţind umorului britanic lansează dilema:“Dintr-un acvariu se poate face o ciorbă de peşte, dar dintr-o ciorbă de peşte am putea face un acvariu?”. Aviz amatorilor şi experţilor de ciorbe…, mai ales că trăim din nou vremuri de restrişte şi de încercare.

  

Protestele în ţară au reînceput şi România este din nou bulversată. Sunt momente când intolerabilul nu mai poate fi suportat şi salut iniţiative de acest gen. Am rămas impresionat la culme când am văzut în stradă pe Mihai Şora la 101 ani. Aş participa şi eu, dar cred că există şi dincolo alte interese. Între roşu-deschis şi un portocaliu pătat aleg propriile vise şi obiective. Şi mai cred că dacă vrei să guvernezi te mobilizezi exemplar la alegeri, cu lideri şi programe viabile şi progresiste. Scriu aceste cuvinte îndurerat, deoarece mă înfioară gândul că actualele decizii ar putea înfiera România în plan diplomatic, politic, economic în următorii ani. Trăiesc  aşadar sentimente asemănătoare unui vers din Anacreon: “Iarăşi sunt îndrăgostit, dar nu tocmai îndrăgostit/ Sunt nebun, dar nu chiar nebun” ( Fragment 88).

De fiecare dată când plec la Oradea mă opresc şi pe la biblioteca judeţeană pentru câteva ore. De curând, chiar vis-a-vis, se găseşte noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor. Deşi am văzut majoritatea exponatelor şi secţiilor încă din studenţie, o expoziţie mai exotică m-a motivat să mă deplasez în sălile noului sediu. Expoziţia “Ultimii Dinozauri din Transilvania” oferă descrieri, dovezi osteologice şi reconstituiri în mărime naturală interesante.

  

V-aţi întrebat vreodată în ce timp aţi fi vrut să trăiţi? Sau poate consideraţi asta inutil. Eu n-aş spune tocmai acest lucru, deoarece un spirit critic şi imaginaţia sunt active şi compară atunci când analizează această întrebare. Intervine înţelegerea unei epoci cu toate reflexiile şi logistica ei, miturile şi aspiraţii ei, ceea ce nu este puţin lucru. Librăria Humanitas Oradea a găzduit lansarea cărţilor doamnei Doina Ruşti, una dintre cele mai veritabile scriitoare ale literaturii româneşti contemporane. Întrebarea de mai sus i-a fost adresată şi a răspuns fără ezitare că ar prefera epoca fanariotă. Autoarea a rămas fermecată de suma tradiţiilor, basmelor, obiceiurilor şi modului de organizare bizantino-otoman transpuse într-un microbiom balcanic la care au fost supuse Ţările Române în ultimul mileniu. Acum putem privi aproape idilic către timpuri îndepărtate, dar dacă Transilvania a fost afectată doar parţial de nocivitatea otomanilor, Moldova şi Ţara Românească au suportat toate consecinţele nefaste vizibile chiar şi în zilele noastre. Nu pun în discuţie valoarea culturii şi civilizaţiei otomane care este impresionantă. Susţin doar că civilizaţia europeană este superioară ( Sesam deschide-te). Romanele renumitei scriitoare abordează cu un succes enorm mai multe genuri: ficţiune istorică (Manuscrisul fanariot, Mâţa Vinerii), comunismul românesc ( Fantoma din Moară) sau cel mai recent roman al dumneaei intitulat Logodnica despre care Dan Burlac spune că “nu este doar o poveste de iubire a lui David, ci şi o parabolă despre Est şi Vest, despre extremele Europei”. Am reuşit să adresez şi eu câteva întrebări şi am obţinut autograful. Deosebit de activă, Doina Ruşti a mărturisit că este deosebit de implicată în proiecte provocatoare atât în plan literar, cât şi scenaristic. Dacă totuşi aş fi întrebat în ce timp aş dori să trăiesc, aş răspunde:“Undeva în Viitor dacă acesta este mai bun…!”

  

Vă doresc o lună Decembrie 2017 superbă, Sărbători de Iarnă splendide, feerice, divine !

 

 

 

 

 

Advertisements

“Aliodora”, “Fântâna lui Hermes”,Varietăți Muzicale, “Chestiunea Evreiască”!


Zilele caniculare dintre lunile Iunie 2017 și Iulie 2017 au creat un disconfort termic aproape neegalat pentru majoritatea semenilor, iar acumulările de umiditate s-au transformat în amenințătoare scenarii de furtună cu vijelii și grindină.Asemenea potențial și ipoteză meteorologică este specifică doar lumii ecuatoriale și tropicale, dar au păgubit deja regiuni întinse ale României și Europei Centrale. Din fericire teritoriul Crișanei a fost ferit până acum aproape miraculos, cu unele excepții, de aceste efecte ulterioare ale caniculei.

 (sursa foto: Internet)

La Oradea, în prelungirea corso-ului orădean, s-a reușit amenajarea unei piațete care cel puțin momentan, în armonie cu renovarea clădirilor aflate în proximitate de o valoare cultural-religioasă rarisimă, se raportează la cele mai înalte standarde europene. Așadar, numeroase evenimente culturale și muzicale găsesc spațiul cel mai prielnic aici, iar numeroși cetățeni sau turiști se destind și delectează pe terase sau pe bănci. În urmă cu aproximativ o lună Târgul Gaudeamus a chemat toți iubitorii de carte sub cortul, la propriu, al solidarității și memoriei culturale universale.Vizitatori mulți, cumpărători puțini. În perioada 13-15 iunie, dintr-o inițiativă și intenții aproape exclusiv locale, Școala de Artă Francisc Hubic a pregătit trei seri de concerte în aer liber, în cadrul spectacolului “Varietăți Muzicale”, având ca invitați nume sonore ale muzicii ușoare și culte naționale, aș spune eu. Din păcate stilul critic, zeflemitor, elegant sau educativ al lui H. Moculescu, A. Temișan, Ozanei Barabancea sau al Formației Proconsul nu sunt dintre cele mai apreciate. Au existat însă suficienți iubitori ai genului, iar scena și efectele au fost fabuloase. Fiecare melodie a fost specială și personal parcă am vibrat cel mai mult la melodia: “Hai acasă” interpretată de A. Temișan, cu refren:“Ne așteaptă/Mama, tata,/ Prieteni vechi/Frați și surori”. Pe margini pentru a răcori și impresiona țâșnea ca dintr-un izvor jeturi de apă oblice și verticale precum un vers din Anyte ( sec. III î.e.n.):“Lângă livada cu șuier de vânturi, pe țărmuri cărunte/Chiar la răspântia de drum, Hermes (borna) de piatră mă-nalț./Cei osteniți drumețind, către mine-și îndreaptă popasul./Eu le deschid în izvor apele reci din adânc”. ( Fântâna lui Hermes,IX,314).

 

Anterior acestei serate în aer liber, la doar câteva ore distanță, am participat la o conferință care a avut loc la salonul de carte Ratio&Revelatio intitulată:“România, Germania și chestiunea evreiască, 1940-1944”. Evenimentul a prilejuit lansarea de carte a cercetătorului științific al Institutului de Istorie de la Cluj-Napoca, Ottmar Trașcă, cu titlul:“Diplomați români în slujba vieții”. Relațiile româno-germane au oscilat în anii 30-40, iar România a fost atrasă în mirajul jocurilor de interese și diplomatice ale Germaniei naziste. Deși am mai postat referitor la acest subiect atât de sensibil, am participat deoarece autorul și susținătorul său ( universitarul orădean Mihai Maci) propuneau o dezbatere și analiză de la nivelul celui mai înalt for al dialogului inter-cultural, politic și al relațiilor internaționale: diplomația. Între timp Germania și-a cerut oficial scuze. Mă limitez acum la a condamna ceea ce s-a întâmplat și la a mă declara satisfăcut de faptul că au existat diplomați români celebri care au contribuit la salvarea unui număr impresionant de evrei. Un subiect atât de vast și dureros nu ar putea beneficia vreodată de o atenție sau spațiu suficient. Noi cei de acum nu putem decât să luăm atitudine precum Elie Wiesel:“Știu numai că, fără această mică lucrare, viața mea de scriitor sau viața mea pur și simplu nu ar fi fost ceea ce este: cea a unui martor care este obligat, din punct de vedere moral și uman, să împiedice dușmanul să obțină o victorie postumă, ultima, ștergându-și crimele din memoria oamenilor”(Noaptea).

  

Mă întrebam din când în când cum o mai duce poetul. Citesc poezie de fiecare dată când am ocazia și mă satisfac enorm formele din ce în ce mai evoluate și profunde ale acesteia. Consider poetul un creator care a găsit o formă superioară de exprimare, un creator care lucrează din caolin porțelanuri poleite cu praf magic de stele. În sala festivă a Baroului Bihor a avut loc lansarea unui volum de poezie intitulat: “Aliodora – se lucrează la o altă lume -“ a renumitului poet bihorean, Alexandru Sfârlea. Lansarea volumului a beneficiat de o atenție deosebită având în prezidiu, alături de autor, personalități marcante ale județului: Pașcu Balaci, avocat,om de cultură,poet, Ioan Moldovan, director al Revistei Familia, Dan Horațiu Popescu, prof. univ. dr., Florian Chelu, artist, muzician. Publicul a fost de asemenea unul deosebit de select: poeți, artiști, profesori. Emoțiile au fost amplificate de momentul ales: autorul a împlinit o frumoasă vârstă( 70 de ani), fiind felicitat și elogiat pentru felul său boem de a fi și pentru longevitatea sa în spectrul cultural bihorean. “Ochiul” critic a remarcat o evoluție a poeziei lui Alexandru Sfârlea prin acest volum, fiind remarcate poeziile de dimensiuni reduse, dar profunde. A fost susținut de membrii familiei ( soție,fiice).De fapt, poetul demonstrează că este într-o febrilă căutare, visează la o altă lume, dorește evadarea dintr-o lume compromisă. Se refugiază în propriul ego și își imaginează noul tărâm ( Sfârlesia sau Aliodora,aluzie la Aliodor împărat, Ființele Impos). Unele versuri exprimă regrete, nostalgii, iubiri neîmplinite:“Exprimau sentimente, trăiri,/prin gaura cheii se priveau galeș,/ se sorbeau din priviri/și se făcu târziu și târziul/se sfârșise și el,/ apoi și-au făcut semne de adio/până a doua zi,/când altcineva/a răsucit cheia”(Altcineva). Recenzarea a evidențiat calitățile volumului și abilitățile autorului, fiind menționate și greutățile întâmpinate datorită faptului că se citește tot mai puțin. Personal, în acord cu unele sentimente ale poetului, îmi doresc o altă lume, dar cineva vinovat dorește să trăiască permanent în… “prezentul continuu”, speriat de viitor și cu un trecut mult cosmetizat. Aceștia sunt cu adevărat cineva: anti-eroii! Istoricul și scriitorul P.Cornelius Tacitus spunea încă din antichitate în Dialogul despre oratori:“Deoarece poetul trebuie să închirieze o casă, să facă rost de o sală, să încropească niște bănci și să împrăștie peste tot invitații. Și chiar dacă duce la bun sfârșit recitația, faima ține doar o zi sau două, ca o iarbă tăiată sau o floare ruptă, care se usucă fără să fi ajuns la rodire temeinică deplină. Ea nu-i prilejuiește nici prietenie, nici legături clientelare, nicio amintire trainic rămasă în suflet, precum o binefacere care să fi atras recunoștință, ci urale nestatornice, laude trecătoare și o bucurie ce zboară în altă parte.” (Dialogul despre oratori,IX,3-4.)

   
Vă doresc o lună Iulie 2017 inegalabilă, însorită și răcoroasă, confortabilă !

 

 

 

 

 

 

“Civil-Society”, “Culoare și Simfonie”,Adevăr și Prietenie, Sărbătoarea Cinzecimii !


Luna Mai 2017 s-a distins printr-o generozitate rarisimă sub aspectul temperaturilor și primelor roade ale anului. Fructele de mai-iunie păleau rozaliu în magnificul parcurs către coacere. Cel puțin în această parte a țării toate culturile sunt promițătoare în acest moment când se pot face primele evaluări și estimări. Nu ne rămâne decât să sperăm că Florarul va fi urmat de această lună Iunie 2017 măcar la fel de îmbietoare și promițătoare.

 

Orizontul îndeamnă la visare implicând sub unghiurile deschise sau sub cupola sa un petec de pământ și cer, eter și adieri și nu în ultimul rând oameni. Omul a încercat dintotdeauna să creeze, imite și să se inspire din natură și atmosferă confecționând instrumente utile și multifuncționale. Cred că civilizația și-a trâmbițat zorile prin însumarea câtorva astfel de invenții și progrese majore. Nu doresc să dezvolt mai mult acest subiect și chiar nu știu cât succes aș avea, deoarece nu aș face decât să merg pe firul rece și logic al unor presupuneri, dar poate aș omite să menționez atrocitățile comise de membrii oricăror culturi sau civilizații de-a lungul timpului în mijlocul bunăstării și progresului. Mă opresc momentan doar asupra domeniului muzical care este atât de actual și în zilele noastre. N-am putea concepe existența vreunei comunități și nici măcar a vreunui om fără muzică. Vibrațiile cântecelor au întărit convingerile și sentimente oamenilor întotdeauna, uneori până la fanatism. Nu cred că în cadrul unor mega-concerte moderne participanții au filtrul interior de a distinge complet detaliile, majoritatea dumnealor sunt acolo pentru a se distra într-o societate care alunecă tot mai mult către “civilizația spectacolului” (Vargas Llosa). Orice religie este anulată în acest context, trupele oferă în cel mai bun caz un mesaj educativ unui număr impresionant de tineri care, în acest Mad Max modern, vin dintr-o lume preșamanică către un scenariu proto-șamanic într-un mod paradoxal. Bineînțeles că  în multe situații există un public deja format și educat, dar eu pomenesc doar despre acele concerte odioase în care tinerii se rezumă doar la propria existență fără a avea repere și valori anterioare. Am realizat această introducere mai vastă deoarece am dorit să prefațez eforturile unui profesor și artist bihorean care se întind pe durata mai multor ani și care au reflexii profunde și chiar se inspiră din domeniul muzical. Discutăm despre profesorul și artistul Niculae Adel care a deschis o expoziție personală de pictură în Grota Roșie din Cetatea Oradea, concretizată în urma unor zeci de proiecte reușite ( 38 mai exact ) prin care a încercat să imortalizeze splendoarea și sensibilitatea ariilor muzicale clasice ale lui J.S. Bach, Mozart, L. von Beethoven, Vivaldi, N. Paganini în opere de pictură. Expoziția temporară a ființat sub numele de “Culoare și Simfonie” și a sintetizat viziunea autorului privind relația muzică/pictură, beneficiind de critica profesionistă a criticului de artă Agata Chifor și de compania excepțională a doi virtuozi bihoreni de excepție: Sandor Jozsef Thurzo și Lucian Malița care au interpretat în onoarea momentului arii de muzică clasică. Deși spațiul unde a avut loc expunerea este mai mult decât generos, cred că astfel de expoziții ar merita expuse inclusiv în cele mai renumite capitale europene. Marele poet Nichita Stănescu spunea: “Muzica este un răspuns căruia nu i s-a pus nicio întrebare”. Și dacă ar fi să mai citez din memorie e și cea mai <<imaterială>> dintre arte (Kandinski).

    

Relațiile interumane fortifică orice societate și comunitate. Bunele intenții și atitudinile constructive nedisimulate pot euforiza și înnobila o arie de activitate sau un grup uman. Identificând importanța subiectului, scriitorul antic Cicero, despre care se spune că se cam bâlbâia când trebuia să se adreseze publicului, dar care a lăsat scrieri și maxime notabile, spunea în tratatul său Despre Prietenie: “Oricât de multe şi oricât de mari avantaje ar avea prietenia, ea e fără îndoială mai presus de orice prin aceea că face să strălucească dulcea speranţă în viitor şi nu lasă curajul să slăbească sau să piară. Cine priveşte un adevărat prieten priveşte oarecum propriul său chip. De aceea cei de departe sunt prezenţi, săracii trăiesc în belşug, cei slabi sunt puternici şi, ceea ce e mai greu de spus, morţii trăiesc; atât de multă cinstire, atâta amintire şi atât de mare regret al prietenilor îi însoţesc. De aceea moartea lor pare fericită, iar viaţa acestora vrednică de laudă. Iar dacă vei îndepărta din lume legăturile de prietenie, nu va mai putea rămâne în picioare nici o casă, nici un oraş şi nici măcar munca câmpului nu va mai dăinui. Dacă aceasta nu se înţelege, se poate vedea limpede din neînţelegeri şi dezbinări cât de mare e puterea prieteniei şi a bunei înţelegeri. Căci ce familie e atât de trainică, ce stat atât de puternic, încât să nu poată fi răsturnate din temelii prin uri şi dezbinări? Din aceasta se poate vedea cât de binefăcătoare e prietenia”. Bunele relații sunt necesare la fel ca spiritul sapiențial atât în mediul de afaceri, cât și în politica internă a unui stat sau în relațiile internaționale mai ales în aceste momente când se pare că ne situăm pe un nou vârf record al neîncrederii generale când fiecare studiază pe fiecare, fiecare analizează profund și încearcă să-și găsească, dincolo de poziția de echilibru dacă o deține, o poziție cât mai favorabilă. Nu aș susține că surprind o situație diplomatică și economică dezastruoasă și fără ieșire, dar cred că putem afirma că relațiile internaționale, care pot afecta mediul de afaceri, traversează o perioadă sensibilă. Încercând să mă mențin în proximitatea unor discuții mai savante și pertinente privind evoluția mediului de afaceri bihorean și relațiile lui pan/occidentale, am dat curs unei invitații electronice de care m-am bucurat enorm. Griffith School of Management a Universității Emanuel Oradea a susținut la Oradea Trade Center o conferință care ar putea fi ușor evidențiată în plan național și chiar în sud-estul european. Invitații și-au prezentat cu dezinvoltură observațiile și punctele de vedere, fiind prezente personalități din România ( Nicolae Al. Pop,prof. univ.dr.ec. al Universității de Studii Economice București, Dan Zaharia,Senior Consultant, Sebastian Văduva,moderator, director al Griffiths School of Management) și din străinătate ( Germania, Prof.Dr. Harald Jung, președintele Institutului Heidelberg, Dr. Randolph Witt, Ben Battershell, Texas, University of Concordia). Au fost abordate atât problemele de etică, cât și perspectivele sau posibilele impedimente privind o dezvoltare economică durabilă. Deosebit de inspirat s-a dovedit a fi titlul acestei conferințe: Civil Society: The Engine for Economic and Social Well-Being ( Societatea Civilă: Motorul (propulsorul) bunăstării economice și sociale). A fost subliniat rolul covârșitor al eficienței tehnologice în desăvârșirea bunăstării sociale. Cred eu că alături de toate aceste beneficii indiscutabile ale evoluțiilor tehnologice internaționale ar mai trebui atașată și eliminarea cenzurii odată cu dezvoltarea Internetului, fapt menționat magistral deja de către Th. Baconschi în dialogul său cu Dan-Liviu Boeriu din Anatomia Ratării:“Norocul tinerelor generații este, că odată cu Internetul, cenzura (nu neapărat și manipularea ) sunt depășite sau rarefiate semnificativ.Lumea vine spre noi printr-un miliard de nervuri digitale, am intrat în era “șeruirii”, mai frumos spus: a împărtășirii universale! Un click ne costă efortul de a deschide un conținut și, odată validatde către inteligența noastră critică, de a-l transmite altora care devin și ei piese din mozaicul caleidoscopic, aproape fluid al inteligenței colective. Nimeni nu mai poate “face” agenda unei societăți din “studioul 4” sau de oriunde altundeva”.

    

La Cefa, localitatea natală, un concurs de echitație a devenit una dintre atracțiile anuale ale localnicilor. Cabalinele își devoalează calitățile, eleganța și atletismul spre bucuria proprietarilor veniți din mai multe țări europene. Vizitatorii poposesc din toate regiunile țării, chiar și din Ungaria. Inteligența acestor animale atât de complexe și grațioase impresionează și destinde.

  

Prima zi a lunii iunie a sosit aproape pe nesimțite. Ziua Copilului a fost sărbătorită în contextul mai larg al Sărbătorii Rusaliilor ( Cinzecimea). În zona centrală a orașului Oradea puteau fi observați copii absorbiți de joacă și părinți preocupați să ofere cele mai alese delicii și delectarea cea mai potrivită micuților membri ai familiei. La Mulți Ani, tuturor copiilor lumii noastre!

Din când în când, la o lună, la două mi se întâmplă să beau câte un pahar de vin de acasă. Licoarea bachică și-a diminuat pe la noi picurii deoarece vița-de-vie e cam îmbătrânită, iar eu deși am ceva proiecte în acest sens, nu m-am învrednicit încă. <<In vino veritas>> mărturisește despre sinceritate, dar adevărul absolut nu este accesibil oricui și nici nu ar ferici pe cineva. Richard Wurmbrand spunea: “Adevărul există” și continua:“Există și adevărul despre adevăr, iar acesta, pentru a fi înțeles de oameni și pentru a se opune minciunii este adaptat, modificat, diluat.Apoi adevărul despre adevăr este popularizat la anumite nivele, astfel încât să fie înțeles de tineri, de oameni neinstruiți, de studenți, de oameni obișnuiți precum și de oameni de geniu, ca să nu mai pomenim de oameni de proveniență socială diferită și de diverse limbi și culturi. Toată această reciclare devine adevărul despre adevărul despre adevăr, și ca atare termenul <<adevăr>> ajunge să fie impropriu folosit. Numai adevărul este adevăr, nu și îmbrăcarea lui în limbaj omenesc. Cine îl poate curpinde? Cine îl cunoaște suficient ca să-l respingă?El depășește atitudinile și speculațiile noastre”. (Dovezi ale existenței lui Dumnezeu). Devenim nemulțumiți când aflăm sau descoperim că am fost manipulați, dar marea majoritate a populației este incapabilă, needucată și imatură pentru a-și asuma complicitățile și dualitatea.

Vă doresc ca luna Iunie 2017 să vă răsfețe, să vă ofere varietate, progres și cordialitate!

 

 

 

 

 

Expoziția Umoristică, “MasterLibris”, “Idiotul Cultural”, Tineret și Presă Liberă !


Sfârșitul lunii Aprilie 2017 m-a convins că se poate chiar mai rău, iar debutul lunii Mai 2017 mă motivează să-mi mențin echilibrul interior și să privesc oarecum încrezător spre oportunitățile anului. Natura se străduiește să ne răsfețe printr-o inflorescență și vegetație luxuriantă, dar din punct de vedere climateric încă persistă suficiente fluctuații și zilele ploioase și răcoroase indispun pe majoritatea semenilor.

  

Am constatat cu nemulțumire de foarte mult timp cum acea parte a populației care are sau ar trebui să aibă responsabilități în societate se complace în lenevie și dezinteres și oameni care au comis răutăți majore se comportă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu pot să înțeleg cum obțin dumnealor liniștea interioară și nici tăcerea celor afectați. Dar cine sunt eu ca să judec, nu-i așa ?

Consecvent unei mici strategii proprii am reușit în cele din urmă să obțin, dincolo de interviuri sterile și promisiuni, câteva colaborări pe sistem de voluntariat sau comision și chiar o angajare pe perioadă determinată. Spre exemplu, un proiect deosebit de interesant și ambițios numit MasterLibris, inițiat de câțiva intelectuali ardeleni pentru promovarea cărții și a cititului online este mai mult decât lăudabil, dar dacă eu colaborez ca voluntar în calitate de marketer online și copywriter și sunt alături cu inima și sufletul față de proiect, un ochi îmi tresaltă de bucurie și altul îmi lacrimă. Sunt convins că nu se va trece pe acolo, vorba celor deja trecuți, ca pe la moară, nici nu se va vinde ca pâinea caldă. Abonamentul costă, iar lectura online este la fel de anevoioasă pentru cei care cred că totul se obține rapid citind sumarul neverificat. În același timp, chiar și eu, datorită unui contract retribuit în domeniul arhivării electronice, nu-i mai acord atenția necesară. Mi s-a solicitat, în același timp, din partea unei firme de construcții prosperă, să realizez articole pentru site-ul propriu. Am trimis materialul, cât mai complet și, zic eu, am ceva experiență, dar la sfârșit domnul respectiv a fost dispus să ofere doar o cincime din suma promisă inițial, în condițiile unei prezentări exhaustive și punctuale. Domnilor manageri dacă doriți să regresați continuați pe cărările pe care le urmați. În timp ce noi avem minime succese, în alte zări sunt obținute toate obiectivele, precum se realizau unele țesături dintr-un vers al Odiseei: “Din casă s-auzea cântând zeița/Cu viers fermecător, de unde dânsa/Țesea o pânză mare, măiestrită/Ca orice lucru gingaș și subțire,/Dumnezeiesc făcut de o zeiță”. Din păcate zeițele Libertate și Pace pătrund destul de rar în gândurile noastre.

Deosebit de atras și interesat de instantanee, am vizitat la Oradea o expoziție fotografică cu specific umoristic realizată de un număr impresionant de fotografi români și străini. Expoziția Internațională a prezentat 100 Fotografii Umoristice și a fost realizată de membri fotografi ai Asociației Euro Foto Art. Subiecte variate, ipostaze inedite și stranii puteau fi surprinse în fiecare imagine și bineînțeles talentul autorului. Dincolo de umor care ne binedispune, se putea observa la unele fotografii amărăciunea realității noastre cotidiene redată de forme și culori rebele. Inspirate din fanteziile și dramele noastre, fiecare dintre ele păreau o capodoperă capabilă să zâmbească și să spună: oricum ar fi, am învins timpul prezent. La polul opus, celălalt sediu al bibliotecii județene propunea fotografii de modeling ale unor tinere orădence care acordă o atenție deosebită vestimentației. Cât de diversă este lumea noastră, iar imagistica deține un rol esențial ! Unele dintre fotografii realizate într-un stil vintage, retro, alb-negru păreau a fi realizate de către frații Lumière în persoană. Având o mică experiență în postări, fermecat chiar de rezultatele acestor preocupări, pot să spun că mă fascinează domeniul.

     

În plan internațional nu ne putem permite un rezumat. O complexitate dezarmantă și deprimantă uimește și anulează valorile general umane. Atentatele teroriste se părea că nu mai contenesc pretutindeni în Europa, alegeri prezidențiale cu oscilații în Franța, instabilitate în Orientul Mijlociu și Apropiat, iar tăcerea și neputința indivizilor și generațiilor descumpănește. Mă animă convingerea că nimic nu va fi posibil fără eforturi umanitare și resurse educaționale imense pentru modelarea interioară a fiecărui cetățean al lumii noastre, iar dacă resursele financiare ar fi mai reduse puteți să apreciați dumneavoastră. Din nefericire nu fiecare membru al unei societăți are filtrul interior și discernământul personal pentru a fi considerat un exemplu sau încadrat în limitele normalității. Societățile evoluate încearcă să vină în întâmpinarea propriilor cetățeni din dorința de a preveni accidentele și derapajele majore, existând un cadru intern, o supranatură care poate prevedea printr-o determinare apriorică profilele generale. Am rămas uimit cum autori ai secolului XIX sau perioadei interbelice, spre exemplu, sunt foarte actuali prin observațiile lor. Emile Durkheim spune : “Societatea creează în om un om nou. […] Această virtute creatoare este, de altfel, un privilegiu special al educației omenești”. Autoarea româncă, Elisabeta Stănciulescu, menționează că Parsons lansează teoria actorului suprasocializat ( acest aspect poate fi surprinzător epocii respective,dar mult mai actual zilelor noastre) și acesta postulează la fel ca E. Durkheim existența unui Idiot Cultural care reproduce automat, fără discernământ. “Un astfel de actor este indispensabil unei societăți înalt integrate și stabile, dar este tot atât de utopic ca însăși această societate”, spune ilustra autoare continuând : “în acest context ordinea socială este privilegiată în detrimentul schimbării” ( Elisabeta Stănciulescu,Teorii sociologice ale educației, p. 70). Emile Durkheim în Educație și sociologie spunea : “Cuvântul educație a fost întrebuințat adesea cu un înțeles foarte larg, pentru a determina totalitatea influențelor, pe care natura sau ceilalți oameni le exercită fie asupra inteligenței, fie asupra voinței noastre”. El menționează definiția anterioară a educației oferită de către Stuart Mill ( englez ) : “tot ceea ce facem noi înșine și tot ceea ce fac alții pentru noi, cu scopul de a ne apropia de perfecțiunea naturii noastre”.

Am traversat o perioadă în care s-a sărbătorit Ziua Tineretului și Ziua Presei Libere. În privința tineretului putem aprecia că această categorie a societății, deși nu este cu adevărat ceea ce ne-am dori cu toții, reprezintă speranța și perspectiva fiecărei națiuni. Generația tânără ar trebui ajutată și direcționată corect. Despre presa liberă însă putem vorbi decât printr-o idealizare nerealistă și într-o mare măsură am constatat că întregul domeniu nu are nici măcar elanul anterior. Există o anumită promptitudine, determinare și coerență, dar secondate de unele compromisuri și de elemente manipulatoare. Majoritatea oamenilor știu că 1 Mai este ziua când poți să mânânci câți mici vrei și câtă bere poftești, dar nu că este ziua când poți să te bucuri de munca depusă peste an indiferent de genul ei ( fizică sau intelectuală ).

 

Dorind o mică deconectare de la problemele zilnice reușesc în miezul fiecărui anotimp cel puțin câte o ieșire recreativă la marginea localității natale. Pădurea cu puternice caracteristici medievale a înverzit din nou, deși pare destul de neîngrijită. Coroana și arcadele ei te întâmpină maiestuos și pe ici pe colo mai pot fi observați cerbi lopătari, căprioare, iepuri însoțiți de triluri impresionante de păsărele. Prospețimea aerului respirat cu iz de frunze de stejar care este majoritar poate contribui la fortificarea fizică și psihică a organismului. Timpul petrecut a fost prețios, dar în lipsa driadelor și limnadelor am revenit în localitate. Din ce cauză nu avem un proiect nou ambițios pentru valorificarea acestor tezaure naturale și proiectele vechi sunt abandonate este o problemă cu acoperire largă în România și ar trebui să ne ridice la toți semne de întrebare.

    

Vă doresc o lună Mai 2017 înfloritoare, reconfortantă, plină de prospețime !

“Lyra de Aur”, “Micuţa Clara”, “IchBinEinBerliner”, Salonul de Carte !


Zile dintre ani ( 2016-2017 ) în care încercăm să alungăm toate gândurile şi să ne umplem timpul cu preocupări demne de perioada de sărbătoare, dar, vrând-nevrând, unele momente de reflecţie îşi fac loc şi încercăm să rememorăm ceva din anul aproape trecut sau să planificăm câte ceva pentru anul care se pregăteşte să vină. Iarna s-a înstăpânit de săptămâni bune, iar veşmintele ei ne amintesc despre iernile copilăriei noastre. Pregătirile s-au situat peste tot la cel mai înalt nivel într-un regal cu specific de iarnă, cu globuleţe şi beteală. Ne propunem cu toţii să fim mai buni, mai atenţi, mai uşor de înduplecat, mai darnici. Rudolph, cel mai destoinic ren al Moşului, a fost foarte solicitat şi cu siguranţă urmează un tratament de refacere acum.

an-nou-2017 rudolf

Încercându-mă amintiri vechi de peste treizeci de ani când venea şi la mine Moş Crăciun, mi-am dorit să mă cufund cel puţin pentru câteva ore într-un tărâm de basm, nobleţe a spiritului şi trupului, a sensibilităţii îmbălsămată cu lacrimi de nostalgie. Şi nimic nu ar fi fost mai adecvat pentru sărbătorile de iarnă decât inegalabilul univers al basmelor şi povestirilor germane. Lumea teatrului a identificat de timpuriu acest potenţial cultural imens şi, chiar dacă prin autori străini, a răsfăţat publicul cu numeroase piese transpuse chiar în mirifica lume a baletului. Spărgătorul de Nuci este un exemplu grandilocvent în acest sens. Povestirea hoffmann-iană ( E.T.A. Hoffmann ) are aceiaşi dimensiune ca a basmelor Fraţilor Grimm sau a lui H.C. Andersen. Galaxia fantastică a autorului transpusă într-un balet de către Piotr Ilici Ceaikovski este desăvârşită şi o înscrie în categoria cea mai selectă a valorilor culturale universale. Sala mare a teatrului din Oradea a fost profund mişcată la desfăşurarea maiestuoasă a momentelor piesei , jucată de către actori şi balerini clujeni cu o graţie demnă de o mare trupă europeană. Visul atât de înduioşător al micuţei Clara s-a materializat printr-o adevărată dovadă de eleganţă, graţiozitate şi imaginaţie a renumitei trupe clujene, a beatitudinii condusă până la delir şi simfonie telurică şi cosmică. Aplauzele călduroase, chiar dacă au fost generoase, ar fi meritat amplificate. Liniile melodice au unduit precum în versurile lui Pindar : “Lyră de aur, tovarăşă deopotrivă/A lui Apollo şi-a Muzelor cu-oacheşe bucle,/ La glasul tău pasu-ncadenţat al horei deschide serbarea/ Iar cântăreţii ascultă de semnele tale,/ Când răsunând, tu îţi picuri primele note/ Călăuzind cu preludiul tău mişcările horei” ( Pindar, Fragment din Prima Odă Pitică ).

img_20161210_161539 img_20161210_155858 sp-de-nuci

Din nefericire, această lume atât de splendidă a naţiunii germane a fost zguduită recent de un gest criminal inexplicabil, incalificabil. Am dat Like pe pagina de Facebook a oraşului Berlin de foarte mult timp şi postările de pe această pagină mi-au părut atât de interesante şi expresive, realizate de către autori profesionişti. Chiar în urma atentatului cu una şi două zile dădusem like-uri şi mă minunam de frumuseţea atmosferei şi peisajelor de la renumitul Târg de Crăciun. La ora regretabilului atentat televiziunile au început să vuiască prezentând drama, incredibilul. Apoi pe pagina oraşului Berlin a apărut poarta Brandenburg cu nuanţa de doliu. Am considerat necesar să transmit un mesaj de susţinere. Este regretabil că tineri nevinovaţi au trebuit să moară nevinovaţi datorită unor relaţii dezarmonioase cu reverberaţii internaţionale. IchBinEinBerliner, postat la Berlin, a răsunat în interiorul fiecăruia care doreşte pace şi armonie. Este foarte simplu să răspunzi cu violenţă, dar foarte greu să-ţi cultivi înclinaţiile şi virtuţile. Simonide din Keos spunea într-un fragment: “Se spune că Virtutea mai de mult sălăşluia/ În vârful unor stânci greu de urcat,/ Şi că acum e înconjurată de lăcaşul sfânt/ Al zeilor; că nevăzută-i de-al oamenilor ochi./ Şi că spre dânsa doar cu osteneli te sui/ Şi cu sudori, ce sufletu-ţi mănâncă/ Până s-ajungi la piscul îndrăsnelii” ( Fragmentul 37).

berlin

În localitatea natală sunt prea puţine evoluţii. Comuna stagnează evidenţiind mici cosmetizări, dar în mare măsură lipsită de renumele trecutului. Lipsindu-mi instrumentele nu pot pretinde însă că iau pulsul corect. Ies destul de rar, doar pentru mici cumpărături, iar în locul mersului la biserică am început să prefer, duminica, posturile tv religioase. În fine, nu sunt mândru de acest aspect. Devine ciudat, inexplicabil : sunt în localitatea natală şi totuşi la mii de kilometri distanţă. Glumind : trebuie să exersez ştiinţa imposibilului. Sunt nemulţumit de modul în care ne risipim. Imaginaţia şi îndrăzneala lui A. Einstein a fost totuşi finită: unii oameni de ştiinţă merg mai departe azi şi susţin că viteza luminii nu reprezintă un maxim, ci doar o unitate de măsură. Se pare însă că nibelungii şi gnomii păzesc cu străşnicie secretele comorilor ştiinţei, iar “gnomul” propriu mă îndeamnă totuşi la moderaţie.

Eforturile câtorva intelectuali şi scriitori orădeni s-au concretizat chiar în perioada acestor sărbători de iarnă. Nu mai puţin de două saloane de carte au fost deschise la Oradea, dorindu-se promovarea cărţii şi a spiritului literar şi antreprenorial. Deşi piaţa de carte din România a scăzut în ultimii ani conform unor date oficiale, există totuşi şi impătimiţi , dar şi responsabili sensibili care doresc să revitalizeze acest domeniu. Unul dintre aceste saloane de carte fiinţează la Cetatea Oradea, într-o locaţie cu profunde amprente şi însemnătăţi medievale. Interiorul este de un iz medieval captivant, deosebit de propice promovării unor apariţii editoriale. Deşi oferta era una distinsă, multe lucrări le citisem deja, dar preocupat de dilema posibil-imposibil , mi-a căzut privirea pe romanul unei scriitoare franceze, Christine Angot : O iubire imposibilă. Romanul câştigător la Prix Decembre 2015 descrie poveşti de viaţă deosebit de profunde. Cât de posibile sunt iubirile,aspiraţiile, speranţele noastre? Autoarea reuşeşte să prezinte momente din viaţa de familie din Franţa celei de-a doua jumătăţi a secolului XX : “La trei ani , mergeam singurică la băcănie şi mă plimbam de bună voie pe raza câtorva străzi. Vecinii se întâlneau cu mine pe drum. Îmi cereau să le cânt vreun cântecel, să dansez twist, n-aveam nevoie de muzică”. Iar spre sfârşitul lucrării o observaţie sfâşietoare : “- Ştii …  uneori, când mă gândesc la trecut, mă întreb unde s-a dus toată lumea aceea. Şi dacă a existat cu adevărat. Îmi spun: <<Unde o fi lumea pe care o ştiam eu ?>> .  – Ne iubeam mult, mamă. – Doar asta aveam !”. Am sorbit chiar şi un capucino la acest salon şi am rămas la opinia că merită vizitat şi recomandat.

img_20161220_130533

Cu câteva zile înaintea sfârşitului de an 2016 a fost lansată la biblioteca judeţeană din Oradea o lucrare care încearcă promovarea urbei de pe Crişul Repede din puncte de vedere inedite care şi-au atras şi unele critici. Oradea.Imagini posibile a fost lansată în prezenţa unui public care a umplut sala amfiteatrului bibliotecii şi a câtorva personalităţi ale oraşului. Construcţiile Art Nouveau ale oraşului au stimulat activităţile creative, intelectuale şi comerciale sau recreative ale contemporanilor interbelici. În mod firesc, s-au înfiripat poveşti de succes şi insucces, de extaz şi agonie, mai mult sau mai puţin exagerate, la care printr-o transmitere orală sau chiar literară din epocă câţiva autori contemporani au aplecat urechea. Astfel contribuţiile arhitecţilor familiei Rimanóczy sau Vágó, vizitele în oraş ale unor personalităţi precum Ion Minulescu sau Rabindranath Tagore, detalii ale decorurilor interioare şi exterioare ale impozantelor construcţii arhitectonice au fost preluate şi prelucrate în viziunea literară a criticului de artă Ramona Novicov şi a poetului Mihai Vieru, stârnind aprecieri şi critici deopotrivă. Cât de relevantă va deveni această lucrare rămâne de văzut, dar nu aş aprecia-o ca fiind dezagreabilă în nici într-un caz. Iar în unele situaţii are menirea de a suplimenta cunoştinţele unor cititori privind destinul şi dezvoltarea oraşului.

ora-img or-im

Urări de bine, de sănătate, An Nou 2017 Fericit, prosperitate şi armonie trainică !

anulnou-9026

 

 

 

 

 

“Agamemnon”, Iluzii de … Toamnă, “Ce liberi am fi…”, Sărbătoarea Recoltei !


Sfârşit de lună septembrie 2016 şi început de lună octombrie 2016 aflate sub semnul unei răcoriri şi temperări consistente . Ploile abundente ,care ne indispun, încă nu se arată decât prin câteva zile puţin mai înnorate. Temperaturile tomnatice par să-mi priască şi le prefer căldurii şi razelor insistente ale soarelui din timpul verii. În schimb, frunzele căzute de prin grădini şi parcuri ne zoresc să observăm că ne găsim în ultima pătrime a unui an pe care ni l-am fi dorit cu toţii cât mai fructuos.

oktomber-art october-hello

Recoltele sunt înmagazinate şi toţi producătorii au motive deosebite de bucurie şi sărbătorire. Anul agricol 2016 a fost în majoritatea cazurilor generos. Aşadar se poate şi pe la noi ,nu doar pe la OktoberFest în Germania, iar sărbătoarea poate debuta în clinchet de pahare şi strângeri de mână. Pentru confirmarea celor spuse mai sus, la Cetatea Oradea a fost organizată Sărbătoarea Recoltei 2016. Producători de cereale, legume , băuturi alcoolice şi non-alcoolice obţinute din produse naturale , au fost prezenţi încercând să convingă publicul şi să se facă remarcaţi . Bunadispoziţie a fost generală şi amplificată de tineri interpreţi de muzică populară. Am admirat standurile cu interes şi după aceea am plecat într-unul dintre corpurile cetăţii unde un eveniment propunea o expunere privind efectele media asupra copiilor. Prezentarea s-a dovedit utilă mai ales pentru părinţi, iar pe mine subiectul mă interesa de foarte multă vreme deoarece am remarcat că foarte mulţi tineri caută refugiul în acest plan virtual în lipsa unor satisfacţii sau preocupări apropiate. În acest mod ei devin doar nişte consumatori consecvenţi , puţin educaţi şi cu înclinaţi spre violenţă, vulgaritate şi obsesii erotice , neştiind să acceseze informaţia corectă şi să exploateze doar efectele benefice ale mediului online. La plecare , având câteva ore până la întoarcerea în provincie , m-am obişnuit să petrec un pic pe una dintre băncile unui parc din apropierea Crişului Repede care deosebit de bine amenajat acum, nu mai este atât de repede , ci doar … “repejor”. Şi din nou frunze căzute ca iluziile noastre , precum în poemul lui G. Topârceanu : “Cad grăbite pe aleea/Parcului cu flori albastre/Frunze moarte , vorba ceea,/ Ca iluziile noastre.

october-012

În plan internaţional şi naţional ştirile principale încep să se axeze pe apropiatele alegeri prezidenţiale din Statele Unite ale Americii şi alegerile parlamentare din România. Competiţia dintre Hillary Clinton şi Donald Trump nu pare definitiv tranşată, iar în România incertitudinile trenează fără nicio explicaţie majoră. Speram la apariţii inedite sau la mai mult profesionalism şi spirit prevăzător mai ales în dreapta românească. În cele din urmă trebuie să ne mulţumim cu ceea ce avem. Poate într-o zi va fi invitată şi întrebată ce părere are , spre exemplu , doamna Doina Cornea sau poate .. nu va accepta. În acelaşi timp îmi răsună în minte versurile : “Ce liberi am fi …” ale regretatului Ioan Gyuri Pascu şi mă declar un “blue worker”.

om-liber-libertate-har2libertate

Fără nimic premeditat, fără nicio informaţie anterioară , trecând doar prin zonă , am oprit să admir la Galeria de Arte Vizuale Oradea o expoziţie comună a mai multor autori de pictură şi sculptură contemporană . Lucrările expuse abordau imaginarul şi spiritul uman prin subiecte care oscilau între cele mai futuriste manifestări până la elementele esenţiale euharistiei ( pocal,vin, pâine). La fel de adevărat este că nu am avut timp să mă cufund deosebit de adânc în interiorul fiecărei lucrări , dar am rămas impresionat. Artistul este în această situaţie un .. Creator. Câteva versuri din literatura hittită ,vorbind despre virtuţile zeului Kumarbi, prind viaţă în momentul dialogului dintre sculptor şi piatră, pictor şi pânză : “Ci mintea-i ştie tot ce-o să se întâmple./ Se-mpreunează dar cu Stânca mare/ Şi-aceasta îi cunoaşte bărbăţia,/ De cinci ori o cuprinse-n braţe,/ De zece ori în braţe-o strânse… “.

img_20161001_124748 img_20161001_124628 img_20161001_124648 img_20161001_124827

O mică tradiţie începe să se înfiripe aproape imperceptibil prin Festivalul Internaţional de Teatru Scurt Oradea aflat la a IV-a ediţie. Nerăbdător şi entuziast , am dorit să-mi sincronizez timpul liber propriu cu programarea unor piese cât mai interesante, însă nu am reuşit întru totul. Am ratat câteva piese foarte bine cotate şi am riscat să ratez chiar deschiderea prin cumpărarea biletului cu doar o oră înaintea deschiderii. La deschidere au participat în calitate de invitaţi câteva personalităţi ale oraşului Oradea, iar publicul a fost unul select într-o mare măsură. Prima piesă jucată în acea seară minunată a fost Domnul Jurdan , o readaptare după piesa originală “Burghezul Gentilom” a autorului francez Moliére. O parodiere şi critică majoră a societăţii contemporane prin posibilităţile infinite pe care le pune la dispoziţie şi chiar le oferă unor personaje inculte şi obscure pentru a parveni şi a distorsiona bunul mers al societăţii. Personajul principal este deosebit de ambiţios, un parvenit fără o minimă cultură , care consimte să împartă bani peste tot pentru a fi iniţiat în tainele culturii , ştiinţei şi sportului. Profesorii angajaţi constată incapacitatea lui de a acumula cunoştinţe cu care nu rezonează, asupra cărora nu are nicio afinitate. Aplauze , râsete, momente speciale în timpul piesei care au lăsat locul unor profunde reflecţii privind realităţile dureroase ale lumii în care trăim.

domnul-jurdan  img_20160925_190031 img_20160925_190154

La a doua piesă la care am participat am fost mai prevăzător. Am cumpărat biletul de pe biletmaster.ro pentru a nu avea surprize. Piesa autorului spaniol, intitulată simbolic Agamemnon, face trimitere la renumitul personaj antic şi la rememorarea întregului scenariu al acelor timpuri în condiţiile unei critici ale epocii contemporane aflate între tragedie şi  speranţă prin posibila redimensionare. Aflaţi între supermarket-uri, fast-food-uri,pet-uri, pungi de plastic, aripioare de pui, adidaşi şi trening-uri, există riscul să nu mai observăm esenţialul , să primim totul de-a gata , să fim doar consumatori care nu contribuim cu nimic. Acea întrebare din timpul piesei : “Tu ce ai făcut ?” a căpătat un ecou răscolitor , profund până la sinistru , iar răspunsul : “Nimic” , sec şi nemulţumitor . Cred însă că această critică prinde bine doar unui segment relativ restrâns al populaţiei care este capabilă să o şi însuşească responsabil. Acei oameni măcar vor încerca febril să evolueze, să inoveze sau chiar să inventeze ceva pentru a putea răspunde : am făcut ceva. Majoritatea populaţiei va rămâne însă inertă şi antrenată şi ,cel mai dureros, într-un spirit de frondă de neînţeles va protesta, va critica absolut orice. Împotriva acestora , convins fiind că există oameni care au croit multe lucruri bune în lumea contemporană, aş comanda încă 10000 de hamburgeri chiar dacă nu sunt de acord cu efectele negative ale globalizării şi spiritului lasciv al lumii contemporane. În acelaşi timp conflictele locale , regionale şi internaţionale riscă să se înmulţească şi să se amplifice. Un război troian contemporan în desfăşurare este surprins în piesă şi deznodământul sau evoluţiile sunt incalculabile. În rare cazuri sunt de prevăzut rezultate timide ale reconcilierii , precum în Iliada lui Homer unde Priam îndurerat poposeşte în cortul lui Ahile : ” <<Singurul care-a mai fost al oraşului sprijin şi-al nostru,/ Tu l-ai ucis deunăzi, când el se lupta pentru ţară, /Scumpul meu Hector ! De dragu-i venit-am aici; de la tine/ Vreau să-l răscumpăr pe el şi-ţi-aduc o grămadă de daruri./ Teme-te, Ahile, de zei şi de mine te-ndură, amintindu-ţi/ C-ai şi tu un tată bătrân; ba eu sunt mai vrednic de milă,/ M-am biruit şi făcut-am ce n-a făcut nimeni pe lume,/ Mâna ce crud îmi ucise feciorul am dus-o la gură.>>/   Zise şi-un dor de părinte şi-o jale-i stârni lui Ahile ./ El pe moşneag apucându-l de mână domol îl împinse/ Şi se porniră pe plâns amândoi…”  (Iliada ,Cântul XXIV) .

maxresdefault supermarket

Vă urez ca luna octombrie 2016 să contribuie pozitiv la starea dumneavoastră de sănătate,optimism şi creativitate !

 

 

 

 

Concertul de Vioară, “Muzeul Pâinii” , “Flori” de matriţă, Democraţie şi Regalitate !


Un sfârşit de Iulie 2016 canicular şi un început de August 2016 asemănător. Abia dacă mai există uşoare adieri de vânt cu răcoriri binecuvântate. Rareori norişori răzleţi se scutură prin măreaţa lor pufoşenie în aceste regiuni de vest ale României , adevărate “câmpii Elizee” ale Crişanei deschise reveriei şi meditaţiei .

campii elizee vara incendiar

În urmă cu aproape două luni mi-am început activitatea mai mult din curiozitate , dar şi din unele considerente financiare într-una dintre fabricile cu capital francez din apropierea Oradiei , la Sântandrei, ca operator al unei societăţi poloneze de outsourcing. Nu am fost foarte încântat şi nu dau credit unor soluţii de acest gen prea mult , dar ocazia de a aborda ceva nou m-a ambiţionat. Am avut ocazia de a aprofunda cunoştinţele mele tehnice ( doar într-o paranteză – liceul meu are specializarea matematică-fizică) şi am fost uşor nemulţumit că trebuia să aştept ajutorul unor reglori sau preparatori absolvenţi ai unor şcoli profesionale doar, rareori de liceu, dar cu experienţă. Aşa cum m-am obişnuit să le numesc , “florile” de matriţă din mase plastice ieşeau din mâinile mele oră după oră. Un episod destul de greu de suportat , dar eu reuşesc să mă mobilizez şi nu sunt un leneş, făcând faţă cerinţelor calitative şi cantitative. Nemulţumirea proprie se situează însă de cealaltă parte a problemei : piaţa locurilor de muncă din România nu este deloc favorabilă mie şi nu a răspuns pozitiv. Este imposibil să aplici pentru peste o mie de joburi şi să obţii un job destinat în mare măsură celor proscrişi din societate. Cunosc foarte multe persoane cu CV-uri mult mai inferioare şi slab realizate, chiar cosmetizate, care obţin joburi bănoase şi reconfortante. Mă animă încă un spirit aventurier moderat şi un simţ al umorului care îmi oferă o anumită imunitate.

prod1

În Cetatea Oradea activităţile s-au intensificat de-a lungul acestui sezon estival atât de aşteptat. Atras irezistibil , am încercat să prioritizez etapele vizitei când am trecut pe acolo la finele lunii iulie 2016. O iniţiativă extraordinară concretizată prin implicarea factorilor de decizie locali ( Primăria Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor) o reprezintă – Muzeul Pâinii , realizat chiar în zona unde în epoca medievală acest aliment esenţial era produs. Mi s-a spus că este deosebit de bine realizat şi spaţios, dar din păcate am ajuns în acea zi exact la ora închiderii – orele 17.00. M-am uitat doar pe geamul fumuriu către interior precum un mic copil, hoţoman de covrigi. Cu siguranţă când mai trec o să am  ocazia să-l vizitez pe îndelete. Imaginile folosite sunt de această dată din ştirile mass-media locale. Acest aliment atât de săţios şi atractiv, devenit indispensabil şi atât de comun de-a lungul mileniilor , a devenit un simbol al prosperităţii, ospitalităţii şi naturaleţii peste tot pe mapamond. Dincolo de tehnicile de producţie care au evoluat în bine şi în rău de-a lungul timpului , trebuie amintit că pâinea are o tradiţie atât de veche încât poate fi surprinsă la originile civilizaţiei. Credinţa creştină deţine profunde semnificaţii referitoare la acest aliment vital încă de la originile sale : frângerea pâinii, pilde şi a fost inclusă în taina euharistiei ( pâine şi vin) sau ca anafură sau pomeni oferite în biserică. Primirile tradiţionale la români se realizează cu pâine şi sare şi a devenit notorie exprimarea : “i-am oferit o pâine” atunci când cineva oferă un loc de muncă . Chiar rugăciunea domnească conţine : “Pâinea noastră cea de toate zilele /Dă-ne-o nouă astăzi  sau Pâinea noastră cea spre fiinţă …”.

paine-400x230 Muzeul-Painii-Cetatea-Oradea

Atracţia principală a constituit-o însă un concert de muzică clasică cu intrare gratuită oferit prin generozitatea a doi virtuoşi muzicieni locali cu care urbea orădeană are toate motivele să se mândrească : Thurzo Sándor Jőzsef şi Lucian Maliţa. Concertul a avut un public nu foarte numeros, dar adecvat spaţiului destinat acestuia. Au fost prezentate arii, sonate din G.F. Haendel, M. Haydn, Roberto Farias şi Fr.X. Tost, iar la final a fost evocată personalitatea lui Johann Sebastian Bach care a fost comemorat la 266 de ani de la trecerea în nefiinţă ( 28 iulie 1750). Ritmurile realizate cu atâta eleganţă şi claritate de către distinşii muzicieni au impresionat lăsând loc unei tăceri profunde şi misterioase , unor reflecţii adânci şi unei uşurări sufleteşti completă. Emoţionaţi cu toţii , am rămas impresionaţi de acest gen de comuniune şi eu nu am rezistat să nu felicit personal pe fiecare dintre renumiţii artizani ai acestui moment unic. Deşi ritmurile au fost de origine clasică-modernă , ele trimiteau în ansamblul arhitectonic medieval al cetăţii către imaginarea alaiurilor medievale şi a evoluţiilor pre-moderne şi moderne. Precum în câteva versuri din Cântecul Nibelungilor IX puteai visa la armonie şi solidaritate : “Care mai de care mai arătoase, cu pajişti florate pe pieptare brodate,/ Una mai mândră decât alta izbuteau în frumuseţe să se arate.  …  Iar când cele mlădiţe copile cu belşug de giuvaieruri s-au gătit/ Iată că şi stolul vultanilor războinici în mare număr s-a vestit;/ Cu largile scuturi poleite , în trapul roibilor când înaintau/ Lungi suliţe, din tulpină de frasin , cu dreapta lor oştenii falnici avântau”.

IMG_20160728_175830 IMG_20160728_180549 IMG_20160728_181229 IMG_20160728_181231

Deşi situaţia generală din România nu este deloc de invidiat , veştile în plan internaţional sunt deosebit de îngrijorătoare. Nu prea există zi care să nu evidenţieze o nouă tentativă de atentat sau atentat revendicat , iar Turcia care părea un adevărat campion al stabilităţii orientale s-a dovedit suficient de instabilă şi cu probleme interne atât de grave. Dacă anul trecut Turcia promitea Europei o soluţie la problema imigraţiei , acum putem să-i observăm limitele. O ţară a contrastelor şi mentalităţilor diverse, un fost imperiu cu o populaţie numeroasă de origini variate, Turcia se zbate între democraţie şi haos, deşi a făcut eforturi uriaşe pentru a se democratiza.

O ştire vehiculată cu o repeziciune năucitoare şi regretabilă a revelat cât de nedreaptă este moartea sau poate chiar viaţa … ! Majestatea Sa Regina Ana , soţia Regelui Mihai I al României a decedat la vârsta de nouăzeci şi doi de ani (92) . O prinţesă europeană, membră a unor familii nobiliare atât de renumite , cu o biografie atât de interesantă , cu o viaţă de familie ,alături de soţul ei, deosebit de activă şi frumoasă , Regina Ana a reuşit să se facă iubită în ţară şi străinătate , fiind în acelaşi timp deosebit de discretă. Doresc să transmit omagiile, condoleanţele  personale şi pe această cale !

ana

Vă doresc o lună August 2016 benefică, prosperă şi augustă !