Archive by Author | BALAJ Radu-Alin

”Geniul toamnei”, Planeta albastră, ”Centenar Biblia Cornilescu”, ”Adio, reteaualiterara”, o taină – ”Iubirea” … !


Zile de Septembrie 2021 străbătute de tremurul tot mai accentuat al toamnei, cu dimineți răcoroase și ploițe tot mai insistente, și un debut de Octombrie 2021 tipic toamnelor de altădată… Frunzele pomilor fructiferi pălesc încet-încet și peisajele autumnale este imposibil să nu te marcheze fie și numai pentru o clipă. Lipsa soarelui tot mai distant și mai scump la vedere accentuează și mai mult decăderea din natură și toate însumate pot prilejui nostalgii interesante, ușoare indispoziții sau chiar întrebări existențiale profunde… Am cules strugurii cei foarte puțini în acest an din curte și probabil vom avea atât vin și must cât să ciocnim un pic de sărbători. Celelalte roade s-au arătat și ele la fel de rarisime, dar au fost cu atât mai îndrăgite. Fiorii unei toamne timpurii și ai unei ierni friguroase străbat mințile umane și fiecare încearcă după puteri să se pregătească cât mai bine. Primul semn al preocupării este o îmbrăcăminte mai groasă și adecvată ploilor de toamnă. Geniul toamnei , cum-necum, ne bulversează pe toți…

Întreaga lume încearcă să-și regăsească ritmul și este îmbucurător că în țările occidentale pandemia nu mai pune probleme majore; în România însă situația rămâne îngrijorătoare și amenințătoare pe final de an. Mă bucură faptul că evenimentele de calitate pot avea loc cu reglementări minime și că teatrele sau saloanele de artă funcționează și oferă cultură și delectare iubitorilor. Deși n-am participat, la Oradea un concert extraordinar a avut loc prin participarea renumitului tenor Jose Carreras, acompaniat de românca Laura Bretan. Am aflat despre eveniment cam târziu și teoretic aș fi putut participa aflându-mă în afara ariei principale a evenimentului care a avut loc în aer liber, dar înregistrările vizionate parțial în direct m-au impresionat… Acest tărâm atât de interesant și de sublim al culturii mondiale m-a fermecat de timpuriu. El atinge culmi diamantine prin libretele celebre de operă și operetă. Jucarea lor necesită o pregătire îndelungată și o înțelegere perfectă a momentului, epocii și personajului. Secretul suportării patimilor, lepădării de sine, a tuturor greutăților nu este, așa cum s-ar crede, neapărat speranța sau credința, ci așa cum se spune în ”Turandot”, secretul este ”Iubirea”… Din fiecare scenă a fiecărei piese se pot desprinde învățăminte, fiecare cuvânt și intonație își are însemnătatea sa. Aș spune că corul ”sclavilor”, corul admiratorilor însoțește actanții până pe cele mai înalte culmi… Parcă îngerii vorbesc prin intermediul unor trupuri de lut pătrunse de suflarea divină.

Planeta albastră pulsează și vibrează mulțumitor, plină de viață, chiar dacă resursele și ecosistemul îi sunt solicitate serios. Specia umană, din fericire, încă nu a degenerat, și în ciuda inconsecvențelor privește cu optimism spre viitor. Precum într-un joc de calculator însă, unde este necesară maturitatea pentru trecerea la un nou nivel, sau precum într-un blestem binemeritat aș mai adăuga, omenirea nu este capabilă să anticipeze și să ardă etapele, ci își pregătește eventual doar următorul pas… Din paleolitic spre neolitic, de la epoca fierului la …iluminatul public. Masele plastice răspândite necontrolat pe suprafața terestră, în mări și oceane, înfioară. Schimbările climatice sunt vizibile și mai dau din când în când leapșa speciei umane, dar homo faber nu are încotro și trebuie să continue aventura. Subscriu raționamentului simplu, banal al unor fizicieni și oameni de știință: din miliarde de miliarde de stele este imposibil ca doar pe o mărgică, pe planeta noastră să existe viață. Tot ei mai sugerează că ființele extraterestre dacă se ascund o fac foarte bine, într-un ocean de tăcere. Sper că aceste angoase ale civilizației ale ultimului secol le vom privi în curând ca pe un iluminism depășit cu succes… Și atunci, vorba poetului, ne-or ” troieni cu drag, aduceri aminte…”

Centenarul traducerii Bibliei în versiunea Dumitru Cornilescu (1921) a fost sărbătorit în mai multe locuri în țară. Versiunea Cornilescu a Bibliei a reprezentat un moment deosebit, un adevărat fenomen în epocă și ulterior. Într-un sens strict,omul de știință pragmatic occidental nu vede în Biblie (Vechi și Nou Testament ) azi decât o colecție de eseuri religioase scrise de autori diferiți, în epoci diferite și care prezintă într-un mod religios, magic, eroic și fantastic atât creația, cât și istoria poporului pe care îl reprezentau. Pentru homo religiosus, pentru credinciosul devotat însă fiecare literă a Bibliei este sacră. Chiar dacă prima variantă într-o lume desacralizată ar deveni mai populară nu poate fi refuzată valoarea culturală pentru umanitate a acestei cărți de căpătâi pentru creștini. Una dintre fericiri răsună atât de impresionant: ” Fericiți făcătorii de pace că ei Fiii lui Dumnezeu se vor chema” sau de asemenea descrierea emoționantă a lui Pavel din epistola către Corinteni privind dragostea interumană: ”Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul”.

Învățământul preuniversitar și universitar a început fizic de curând în România fiind puse speranțele într-un an prosper în educație, științe și arte. Următoarele șase luni pot fi deosebit de solicitante pentru țară din toate punctele de vedere. Sub aspect economico-financiar, cred că, populația va resimți acut prețurile în creștere, iar perpetuarea crizei politice sau chiar minima incertitudine politică ar putea zdruncina încrederea și imaginea țării în străinătate. Bogăția unei țări și a cetățenilor săi nu constă însă exclusiv în exuberanță material-financiară. Românii nu au fost foarte bogați niciodată, dar asta nu i-a împiedicat să se evidențieze periodic în plan mondial. Seneca spunea magistral: ”Dacă vrei să știi cât de bogat ești ,socotește lucrurile pe care le ai și pe care banii nu le pot cumpăra”…

Întreaga lume este în forfotă și preocupată de posibilele convulsii și crize care pândesc. Occidentul are responsabilități, aș spune eu, în sensul aplanării unor caramboluri economico-politice și financiare devastatoare. Există din nefericire o adevărată cultură mondială pentru știrile nefaste care agită isteriile colective, aș spune un adevărat ”cult” al unora pentru a promova dezastrele și fake news-ul după principiul murphynian deja: ”good news is not (or bad) news”.

Am rămas înmărmurit când am constatat că reteaualiterara, un club ning online select, chic, interesant și necesar și-a încetat activitatea din motive financiare. Aveam prieteni din străinătate și din țară acolo și puteam cu toții să discutăm și să ne fortificăm intelectual și psihic prin postările fiecăruia… Adio, reteaua literara, un loc unde ne-am cuibărit câteva mii de autori, intelectuali, artiști și cititori pentru a fi mai aproape unii de alții ignorând distanțele fizice… ! Noua nobilime societală în roba plagiatului, abonată la salarii occidentale la stat sau privat, poate jubila și începe fiesta…

Petrec majoritar la domiciliu și mai plec arar pe la oraș pentru a mă mai înviora… Mi-e dor să trec pe la teatru pentru a urmări cum se joacă o piesă celebră sau vreun balet, dar deocamdată prefer să le urmăresc online. Nu mă dau deloc în vânt să particip la evenimente doldora. Înregistrez ceva progrese și în jocul meu de șah unde încerc să-mi creez un profil mai consistent. Mă străduiesc să fiu optimist și să privesc partea bună a lucrurilor… Cred că fiecare om are o stea a lui, iar a mea mi-aș dori să fie cât mai îndepărtată și ingenuă. Cred (încă) în steaua mea !

Aș dori să închei cu un triolet și un haiku personal:

timp și viață

timpul e o cicatrice

pe chipul îngerului Viață…

pion închis într-o matrice,

timpul e o cicatrice…

sub umbra plopilor, amice,

stau înțelepții la povață…

timpul e o cicatrice

pe chipul îngerului Viață…

haiku

pălesc frunze iar…

fie ca să se scuture

doar răul din lume

Vă doresc o lună Octombrie 2021 benefică, inspiratoare și luminoasă … !

”La Calea Lactee”,”Drumul spre Libertate”, Ziua Limbii Române, stau diamantele … !


Un final de August 2021 petrecut cu gândul la vara care e pe cale să ne părăsească și un debut de Septembrie 2021 care ne obligă să constatăm că toamna s-a făcut prezentă prin dimineți răcoroase chiar dacă plăcute și preferabile nopților și zilelor caniculare. Strugurii încep să se coacă deși sunt mai puțini decât în alți ani și celelalte roade sunt și ele tot mai rare și mai puțin îmbucurătoare. Luna septembrie este una interesantă și una care poate prilejui reflecții și bilanțuri după principiul ”toamna se numără bobocii”. Merele, perele și gutuiele bucură și ele cât de cât ochii, dar graurii dau târcoale prin curți și grădini și provoacă pagube importante. Cinci iepurași albi ( belgieni) au văzut și ei lumina zilei de curând, iar eu le-am acordat din păcate prea puțin atenția… În rest, ne bucurăm că e cât de cât liniște și pace, deși prețurile tot mai ridicate și neajunsurile sunt resimțite tot mai acut de către populație.

Mă încearcă amintiri și sentimente nenumărate în aceste zile cu atât mai mult cu cât se apropie ziua mea de naștere și au trecut treizeci de ani de la momentul în care am împlinit patrusprezece ani și solicitam pentru prima dată eliberarea unui buletin (atunci)/cărți de identitate… Câte lucruri au avut loc de atunci în viața mea și câte lucruri s-au întâmplat la nivel național și internațional…?! Pierderea tatălui m-a afectat cel mai mult, îl visez și acum uneori pe acasă, iar prezența mamei acasă, ea fiind energică la o frumoasă vârstă, îmi este ca o nălucă reflectând nerealizările mele și neputința de a ne oferi o viață mai bună. În același timp, încă îmi reproșez că în copilărie n-am știut să mă apropiu mai mult de bunicul din partea mamei care din cauza singurătății a căzut ușor-ușor în patima băuturii… În prag de toamnă simt deci o nostalgie amestecată față de lumea care a fost odată și adierile autumnale mă fac să mă gândesc la anul viitor. Au trecut trei decenii, atât de intense de altfel, de când absolveam școala gimnazială și regret doar că evoluțiile tehnologice pozitive nu au avut loc mai repede. În felul meu, m-am pregătit pentru viitor fără a cere societății nimic în afara minimulul fair-play și cred că încă mai am o mulțime de lucruri de oferit. Lumea noastră e tot mai sărăcă însă din cauza caracterelor defecte ale contemporanilor și metafizicul ne ceartă astfel și ne pedepsește să ținem creștetul în pământ… Îmi voi sărbători ziua de naștere cu moderație, aproape în singurătate, încercând să mă relaxez, dar imaginea teraselor ticsite cu clienți peste tot în lume și a evenimentelor/nunților care nu se mai termină îmi demonstrează cât de inconștientă și lipsită de aspirații celeste este populația…

O expoziție inedită a fost lansată la Oradea încercând să mărturisească despre democrație și libertate și despre ororile care pot avea loc atunci când autocrația se impune și obligă la supunere membrii societății respective. Jurnalista belarusă Nadia Bujan a fost autoarea acestei expoziții care a ființat în aer liber în Piața Unirii din orașul de pe Crișul Repede. Ziua lansării a fost una ploioasă și mi-am dorit atât de mult să particip, dar norii amenințători m-au făcut să mă răzgândesc. Am vizitat-o însă într-una dintre zilele următoare. Expoziția prezintă lipsa de șansă a celor care luptă pentru libertate în Belarus. Imaginile care au fost salvate sunt înfiorătoare prezentând ”eleganța” cu care a fost pus bocancul pe fața celor care au îndrăznit să viseze… Bineînțeles că suntem cu toții conștienți că estul și sud-estul european se găsește într-o poziție geo-strategică dificilă și sensibilă… În rest, Dumnezeu să ne aibă pe toți în pază… ! Aș mai adăuga doar că libertatea este o aspirație absolut firească a spiritului uman, aș spune că spiritul e libertatea în esență pură. Astfel și N. Berdiaev spunea : ”Spiritul e libertate, nu cunoaște constrângerea lucrurilor obiective”… Protestele din ”lumea noastră” de la San Francisco până la Urali nu mai sunt despre sau cu Dumnezeu, am spune ”Dumnezeu a murit”, ci este în majoritatea situațiilor despre forța motrice care ne înrobește și doar unii filtrează rațiunile ideologice, culturale și civilizaționale ale demersului lor… Expoziția ”Belarus – drumul spre libertate” a impresionat !

Ceva mai la est, fundamentalismul religios în aparență pare a fi victorios… După 20 de ani SUA a decis retragerea din Afganistan și talibanii au primit astfel apă la moară. Firava rezistență afgană rezistă în valea Panjshir, iar retragerea americană precipitată a creat un vortex și un fior în întreaga lume. Imaginile emoționante oferite de televiziuni cu afgani care doreau să părăsească țara prin aeroportul din Kabul ne-au asaltat și ne-a întristat vestea decesului soldaților americani și a civililor în urma atentatului de la aeroport. Nu cred că SUA și-a demonstrat vulnerabilitatea astfel. Cred însă că retragerea trebuia pregătită mai bine. Potențialul logistic și militar al SUA este imens și unele analize au simulat o confruntare simultană a SUA cu China și RusiaAmerica preferă o abordare mai strategică și mai abstractă în Orient și Pacific și se concentrează mai atent către problemele interne. Cu toate acestea 11 septembrie 2021 va fi umbrit de tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni… Iar celor puțini care sunt cu mintea către alte zări le adresez un haiku personal: ” la Calea Lactee -/ din sfârcul zeiței curge/laptele matern…”

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită la 31 august prin postări cu urări generoase inclusiv de la autori din străinătate. Urez și eu La Mulți Ani, Limbii Române și adaug un aforism personal: ”Limba (română) este un templu al poporului în care cugetăm zilnic și facem rugăciuni pentru mântuirea sufletului care aspiră la armonia și graiul universului”.

Incendiile au înfiorat în Grecia, Turcia, Rusia sau Canada la fel ca inundațiile în lunile trecute în Germania. Veștile rele au devenit o constantă, iar lucrurile bune se mai întâmplă din când în când pe Instagram și Pinterest… Valul patru pandemic este în desfășurare și trebuie luat serios în seamă. Recunosc că am fost deosebit de mândru când mi-am descărcat pe smartphone certificatul digital european de vaccinare și ulterior l-am printat.

Printre toate celelalte lucruri care iau fața cotidianului abia mai e loc de literatură, artă, cultură, de activități cultural-științifice. Nu prea mă mulțumește nivelul la care se publică sau creează. Mi-aș fi dorit evoluții mult mai spectaculoase în aceste domenii și în calitate și de autor ar trebui să țin cont de ceea ce mi-aș dori sau și-ar dori cititorii. Mă îndrept când va fi să se concretizeze și către domeniul SF, dar mi-aș dori să valorizez latura educativă în acest gen. Un Ahab modern caută ”balena albă” la marginile universului…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

”stau diamantele…

stau diamantele vrăjite

de a luminii scăpătare;

de întuneric absolvite

stau diamantele vrăjite…

reflexiile infinite

doinesc a binecuvântare,

stau diamantele vrăjite

de a luminii scăpătare…

Vă doresc o lună Septembrie 2021 superbă, răcoroasă și benefică … !

Bruckenthal – 300, ”ce mai vrei? e vară !”, ”Quo Vadis,Domine?”, ”luna nu e stea” … !


Zile caniculare de Iulie 2021 petrecute majoritar la domiciliu și un debut de August 2021 la fel de dogoritor, dar cu unele adieri care ne dau speranțe în zile plăcute și mai răcoroase. Razele soarelui se dovedesc neiertătoare pentru tot ceea ce este verde și destul de incomode pentru ființele vii. Frunzele micii vegetații și chiar a pomilor fructiferi au început să pălească pe alocuri, semn că atât apa din sol e deficitară, dar poate și razele solare sunt mai nocive decât de obicei. Problemele de mediu ar putea să se acutizeze din nou și să atragă atenția… Am cules doar prunele acum din prunii crescuți spontan în grădină și care nu necesită mari îngrijiri. Din caisul excelsior doar două caise au ajuns până la maturitate. Încerc să mă bucur și de roșiile gustoase, dar succesul meu de grădinar din acest an este limitat… În fine, nici nu am mari pretenții în domeniu, dar mă fortifică timpul petrecut în mijlocul unui mic spațiu verde…

Deși lunile de vară sunt destul de intense pentru mine s-au scurs până acum suficient de posomorât… Speram într-o vară mai dinamică și într-un moment cardinal care să lanseze promițător acest deceniu al secolului XXI. Economiile naționale abia acum încep să revină către normalitate, dar nemulțumirile populației sunt în continuare numeroase. În calitate de simplu viețuitor/locuitor al planetei am și eu nemulțumirile mele, deși aș dori să menționez că nu mă aliez cu interesele mici și meschine ale celor care se lasă ușor manipulați.

Am auzit de foarte timpuriu scuze de genul: ”ce mai vrei? e vară”… sau ”este vacanță deja” sau ”e perioada concediilor, nu se mai lucrează”. Aceste scuze sunt în opinia mea cele mai incredibile, nocive și mizerabile care se pot avansa… Ele sunt dovada cea mai elocventă a neprofesionalismului și a lipsei de conștiință civică. Culmea grozăviei este că practicile de acest gen sunt existente și în domeniile creative și în afaceri chiar și în Occident unde luna concediilor este mai frecvent luna august… În opinia mea, în aceste momente, atât de provocatoare și de critice în același timp, nicăieri pe planetă nu ar trebui să existe o asemenea atitudine. Pur și simplu, nu poți ieși din galeriile secolelor în secolul XXI în acest mod… Bineînțeles că oamenii au nevoie de timp liber și de deconectare, dar a face un scop din asta și a neglija responsabilitățile față de societate mi se pare un non-sens vegetativ-subconștient care nu este deloc compatibil cu obiectivele unor timpuri tehnologizate. Omul nu este încă, din păcate, o ființă cosmică…

Mica mea descoperire arheologică m-a obligat la o deplasare pe cheltuială proprie la Sibiu pentru a încerca să semnalez obiectele mai bine. În cele din urmă, din păcate, deplasarea mea a avut ca simplu succes vizitarea obiectivelor istorice ale Sibiului din centrul istoric și la întoarcere a zonei centrale din Cluj-Napoca. Ceea ce nu am știut eu este faptul că specialistul către care m-am îndreptat este suficient de bolnav pentru a-i mai păsa de ceva. Astfel eu m-am ales cu o atitudine prietenoasă, dar obiectele mele neolitice sunt în continuare necurtate. Așadar scurta mea vizită la Muzeul (Palatul) Bruckenthal s-a terminat repede și m-am trezit că am timp berechet pentru a vizita orașul. Mi-aș fi dorit însă un tratament mai profesionist al acestora, o atenție mult mai activă… Am poposit în această instituție de cultură și construcție grandioasă în acest an Bruckenthal – 300 de ani de la nașterea lui Samuel von Bruckenthal. Mărturisesc că centrul istoric este impresionant și era vizitat de către turiști europeni. Turnul Sfatului, Podul minciunilor, catedrala romano-catolică sau evanghelică sunt deosebit de interesante. În cele din urmă totul s-a terminat cu o excursie, iar la cazare am putut pe timp de noapte să mă odihnesc un pic. Am putut să mă plimb în voie, să savurez câte un capucino și să mă hidratez pe la cafenelele din zona centrală sau să-mi comand câteo porție de paste cu suc de roșii și busuioc…

Pe drumul de întoarcere am petrecut sâmbăta la Cluj-Napoca. La fel și aici, turiștii europeni erau prezenți, iar oamenii erau bucuroși că activitatea s-a reluat. Vorbesc acum despre oamenii care se manifestau decent, civilizat și lucrul lăudabil este că te puteai plimba în zonele centrale fără a fi deranjat sau atenționat. Cred însă că histrionii ( oricât de educați și de inteligenți) și cocalarii se manifestau pe undeva prin ascunzișuri și pe undeva prin subway… Catedrala romano-catolică din centrul Clujului arăta splendid luminată feeric în noapte, iar vizitatorii se plimbau liniștiți la fel ca în oricare metropolă europeană. La final, m-am întors la Oradea și a trebuit să-l aprob pe Cicero care spunea că ”dacă ai o grădină și o bibliotecă ai tot ceea ce îți trebuie”. De asemenea, nu cred că trebuie să ne automulțumim pentru că astfel cădem în extrema constatării lui L. Rebreanu: ”atunci când ți-e sete, fericirea este un pahar cu apă”…

În ciuda unor îngrijorări realiste la nivel mondial totul a evoluat fără inflamări sau conflicte. Din când în când se mai lansează amenințări de o parte sau de cealaltă, dar deocamdată înțelepciunea și precauția tronează. Sperăm ca literatura și științele să înflorească din nou și umanitatea să atingă noi culmi de progres. M-am bucurat că volumul propriu de triolete a fost semnalat într-o lucrare de recenzii de către Teodor Dume și că intenția mea a fost surprinsă corespunzător măcar de către un slujitor al condeiului. Credința tuturor a rămas difuză undeva departe în spate și totuși eu mă consider o ființă homo religiosus. Deci, în mijlocul încercărilor, mă întreb deznădăjduit:”Quo vadis, Domine?”

Mă consolez cu proiectele personale la care lucrez fără termen și sunt înviorat de speranța că în cele din urmă ceva superior ne va anima și guverna… Iar dacă pe cei visători interesele meschine locale sau regionale ne vor strivi fără a ne fi materializate aspirațiile, măcar unora le va rămâne, precum spunea un renumit profesor, un nume pe o carte așa cum chiar unora dintre țărani le-au rămas cântecele, proverbele, poveștile sau unele biserici de lemn …

Aș dori să închei cu un triolet și un haiku personal:

negustorul și complicii:

hei, tu – negustor de nuiele,

pasărea pe limba ei piere;

știi câte în lună și stele

hei, tu – negustor de nuiele…

dramatic joci piese grele

cu vorba doar lapte și miere:

hei,tu -negustor de nuiele

pasărea pe limba ei piere…

haiku: sunt vrăjit de cer.

multe par a fi, dar nu sunt;

luna nu e stea…

Vă doresc o lună August 2021 splendidă, prosperă și senină … !

Summer 2021, ”Terra 2.0”, ”Incomod”, ”jucătorul de șah”,”unitatea familiei” … !


Un final de Iunie 2021 canicular care a creat un disconfort termic general ființelor și plantelor și un început de Iulie 2021 care amenință să fie deosebit de călduros sau cu furtuni care ne vor ține cu sufletul la gură. Grădinile încep să pălească pe alocuri și doar apa cu care sunt udate prin sistemul artificial mai compensează efectele arșiței pornită de una-două săptămâni… Constat că nu sunt foarte eficient în această perioadă și deși ar trebui să fiu mai energic sau mai activ, nu sunt nici foarte matinal, nici creativ… Mai mult, adorm foarte târziu și doar somnul din orele dimineții mai rotunjește calitatea somnului și odihna trupului. Sufletește stau însă foarte bine, sunt împăcat cu propria conștiință și aștept sincer ca în acest an să se întâmple ceva cu adevărat notabil, dacă se poate epocal… Am cules căpșuni, coacăze, zmeură ( nu foarte multe sau mai multe decât în alți ani), și încerc cum-necum să merg mai departe și să rezist provocărilor nedrepte care se sumețesc să-și arate roadele.

Pandemia coronavirus a devenit tot mai puțin amenințătoare, iar românii au început să-și reia activitățile din toate domeniile cu speranța că tot ceea ce a fost mai rău s-a consumat. Ne dorim ca auspiciile să fie mai favorabile anului și anilor care vin, iar personal îmi doresc ca oamenii înșiși să se înțelepțească și să fie mai atenți la lucrurile și detaliile din jurul lor. Rațiunea este o zestre rarisimă în aceste zile ale sezonului estival și fiecare dorește să fie cât mai chic, mai fun sau mai modern, omițând că astfel poate cădea în extrema nefericită a nefirescului și devine un excentric de neînțeles și incurabil. De asemenea, sunt vaccinat complet acum și mă întreb prin ce va mai trebui să trecem de acum încolo cei care ne dorim o viață normală și o merităm.

Am reușit, deși cu pași mai mici, să continuu câteva texte ale unor proiecte personale mai vechi. M-am bucurat enorm că volumul personal de triolete a fost semnalat și recenzat de către renumitul autor bihorean ( de poeme și aforisme ) Teodor Dume ( și curator, lector, aș zice eu) în lucrarea recent apărută ”Interogatorii Critice. Referințe.Recenzii. Note critice”. De asemenea, am experimentat o experiență rarisimă, excepțională. Aflat la Oradea pentru susținerea unui simultan, renumitul jucător de șah Liviu-Dieter Nisipeanu a strălucit prin măiestria dumnealui de a așeza piesele pe tabla de șah. Regret că ziua respectivă s-a suprapus pentru mine cu rapelul vaccinului anti-covid și că deplasările și tevatura nu mi-au dat posibilitatea de a mă pregăti mai bine. În fine, partida nu a arătat rău la primele douăzeci de mutări. Ba chiar am reușit prima captură – cavalerul (calul) din apărarea regelui. Am amânat însă o captură care m-ar fi menținut într-o poziție acceptabilă și m-am grăbit să fac mai întâi rocada. De acolo în câteva mutări am fost obligat să schimb un turn pe un cavaler (cal) al marelui jucător român. Din acele momente ale jocului a trebuit doar să mă apăr într-o luptă inegală și să rezist cât mai mult pentru a ieși între ultimii din interesantul simultan. Aș spune că am ieșit onorabil din această provocare deși la final poziția pieselor mele a fost deosebit de precară. Fotografiile și strângerea de mână de la final sau câte un exemplar al volumelor mele oferit marelui jucător cu dedicație și autograf au destins atmosfera. Joc șah și online și m-am bucurat că am fost înscris la clubul de șah al Universității Agora Oradea. Îmi amintesc de renumita nuvelă a lui Stefan Zweig intitulată ”Jucătorul de șah” și semnificațiile psihologice și existențiale pe care le lansează.

Pe la oraș mai ies cam de una-două ori pe săptămână. Nu ratez biblioteca pentru vreo două-trei ore, dar nici destinderea sau micile cumpărături. Un capucino, o limonadă și câte un fresh de portocale mă atrag pe la câteva cafenele cochete din zona centrală a orașului. Regret că nu pot călători mai mult și că situația financiară personală nu este mai bună. Oricum, călătoriile mele virtuale se întind pe toată suprafața terestră. M-a extaziat de-a dreptul când am văzut că autoturismele 3D devin realitate și că în câțiva ani vor începe să se generalizeze. Ce emoție, ce mare pas înainte la nivel mondial… Dacă ar fi să ne imaginăm și să anticipăm, aglomerațiile de pe autostrăzi ar deveni istorie, totul ar fi mai degajat, mai civilizat și eficient.

O lansare de carte a unui renumit universitar orădean m-a convins să particip. Evenimentul a avut loc în foaierul Teatrului Regina Maria din Oradea. Participanții au fost cam puțini raportat la dimensiunea volumelor lansate. Orlando Balaș, universitar orădean, renumit în plan național și internațional, germanolog, a hotărât să revină și să scrie din nou. Volumul de poeme Terra 2.0 este o încercare unică în România prin care se atrage atenția asupra efectelor devastatoare asupra mediului pe care le produce poluarea și în cadrul poemelor se militează pentru o planetă verde, se visează și se speră, sunt tratate de asemenea zeflemitor formele și tiparele consacrate ale dezastrului ecoplanetar. Un volum exclusiv dedicat acestei probleme stringente la nivel planetar reflectă preocupările autorului în materie de mediu și reprezintă în același timp un important semnal de alarmă lansat și pe plaiuri crișane și mioritice. Aș expune doar un poem intitulat ”centrul universului”:” două miliarde de miliarde de galaxii/cu miliarde de miliarde de stele/pitice sau mari,gigante sau hipergigantice/albe,galbene,albastre,roșii/supernove,quasari,nebuloase/împrăștiate într-un hău de nelumină/undeva o galaxie în spirală/cu câteva sute de miliarde de stele/pe care lumina o străbate/în două sute de mii de ani/la marginea întunericului/sclipește o stea mică/vizitată de comete prietenoase/ce se strecoară/printre cele nouă planete/și centura ei de asteroizi/aici/pe a treia planetă/pe mărgica albastră/locuiești tu/buricul Pământului/centrul universului/aici tronezi tu/autocrat/pe un munte/de deșeuri”.

Celălalt volum lansat este la fel de surprinzător și de binevenit. Volumul ”Incomod” cuprinde trei piese de teatru. M-a impresionat într-un mod deosebit prima piesă intitulată ”Sieg Heil sau triumful Binelui”. Piesa lansează întrebări și dileme răvășitoare pentru societățile contemporane chiar dacă acțiunea este plasată în viitor, în secolul XXII ( anul 2151).Companiile biotech reușiseră să ofere familiilor, de mai multe generații, copiii perfecți pe care și-i doreau prin selecția și intervențiile în care erau specializate. Toți oamenii aveau semnul fulgerului încă de la naștere, practicat de companiile biotech. Un domn însă este adus în sala de judecată pentru că susținea că a văzut pe malul unui lac un copil care nu avea semnul fulgerului. El pretindea că respectivul copil era sănătos și vesel. Fără să realizeze, inculpatul mărturisea însă despre un moment care constituia un precedent și o amenințare pentru societatea umană din acel moment. Un recenzor al piesei, universitarul orădean Paul Magheru reflecta și se întreba: ”Autorul pune față în față trecutul și viitorul posibil, avertizând asupra pericolului de a aluneca spre dictatură, când de fapt vrem doar să trăim mai bine, mai sigur. Oare ce suntem dispuși să facem ca să ne asigurăm că rămânem sănătoși, noi și copiii noștri? Am accepta oare chiar modificarea genetică a embrionului uman? Este o temă, trebuie să recunoaștem, de mare actualitate!”

Anul trecut am găsit întâmplător în grădină mai multe obiecte neolitice. Povestea lor este una cam tristă până în momentul actual, dar deoarece am ceva timp disponibil s-ar putea ca prin prezentarea lor unui renumit specialist arheolog român povestea lor să se schimbe. Din păcate, tot ceea ce am întreprins în plan local pentru ele până acum mi-a demonstrat superficialitatea și chiar lipsa de interes a arheologilor locali. Mă declar complet nemulțumit, în urma contactului cu ei, eu aș fi putut arunca obiectele neolitice de o anumită valoare, aș spune eu, chiar notabilă…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

”unitatea familiei

o pâine e pusă pe masă

părintele o frânge cu drag,

un dram au toți cei din casă –

o pâine e pusă pe masă…

familia e numeroasă

și câinele așteaptă în prag –

o pâine e pus pe masă,

părintele o frânge cu drag…

Vă doresc o lună Iulie 2021 superbă, benefică și inspiratoare … !

Anul DANTE, ”Bun răsărit, o prieten”, ”Per aspera ad astra”, Ceai – călătorie imaginară … !


Zile plăcute și generoase într-un final de Mai 2021, care a alternat benefic ( pe la noi ) ploițele căzute ca o binecuvântare pentru plante și animale, și un început de Iunie 2021 care dorește să dea tonul sezonului estival din mai multe puncte de vedere, nu numai calendaristic. M-am bucurat să culeg câteva cireșe care în acest an s-au copt ceva mai târziu și să constat că doi smochini au trecut cu bine iarna și poate chiar vor rodi în cele din urmă încă din acest an. De asemenea, o aronia are fructe momentan cât niște mărgeluțe și voi putea experimenta cu o minimă îngrijire succesul culegerii acestui tip de roade ale vegetalului. Sunt în așteptarea căpșunilor care sunt în floare și pe care le consider delicioase. Visez la pepenii verzi și galbeni care într-o proporție acceptabilă par a evolua îmbucurător. Îmi rezerv zilnic puțină liniște îngrijind în grădina nu foarte mare aceste puncte de atracție cărora nu le rezist. Principiul se aplică: ochiul grădinarului vindecă și sporește sănătatea și recolta plantei.

Am devenit din luna Mai 2021 mai liber pentru a-mi administra propriile bloguri și pentru a-mi organiza propriile materiale și texte. Experiența mea jurnalistică s-a încheiat ( cel puțin momentan ) după șase luni destul de intense. Ceea ce părea a merge bine în sistem home office s-a dovedit o iluzie și s-a încheiat oarecum neașteptat… În cele din urmă, chiar cred că aveam nevoie de o pauză. Cred că mass-media reprezintă un nivel de dezvoltare esențial pentru o țară și pentru o democrație și evident sunt destul de nemulțumit de modul în care ea se practică în România sau chiar în țările occidentale, deși unii din domeniu invocă și riscurile… În fine, nu m-am considerat un jurnalist, deși m-aș recomanda și în acest domeniu, raportat la cum se scrie în presă; am menținut o linie decentă și precisă a articolelor. Mă consider un autor destul de responsabil și un blogger cultural a cărui opinie ar trebui să fie considerată fie și numai din curiozitate și undeva la varia

În România se speră în revenirea la normalitate, iar evenimentele încep încet-încet să se reia și să capete o anvergură notabilă în societate. Măsurile împotriva pandemiei s-au relaxat chiar de ziua copilului, dar euforia generală cred că ar trebui gestionată cumva și îndreptată către cauze mai nobile… Se pare că am trecut nesperat de bine marele hop, dar o serie de provocări în plan social și economic abia acum se profilează, oarecum amenințător. M-am vaccinat cu prima doză la mijlocul lunii mai și urmează rapelul peste câteva zile. Experiența a fost cât se poate de firească. Nu am avut nicio reacție adversă, iar migrena de vreo zece minute la circa două săptămâni de la primul vaccin poate fi pusă în contul zilelor ploioase și a ușoarei indispoziții specifice acelor zile. Este posibil însă că ”biciul lui Dumnezeu” ne pedepsește periodic pentru inconsecvența și exhibiționismul la care se dedau semenii noștri? Am învățat ceva din tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani sau în ultimul deceniu? Am lansat după cum vedeți întrebări al căror răspuns ar merita și necesita o abordare mai vastă într-o lucrare sau studiu complex al unor personalități din mai multe domenii. Spun asta pentru că am devenit cu toții mai altfel, cel puțin în anumite privințe…

Anul 2021 am dori cu toții să fie unul al relansării și depășirii greutăților din ultimii ani. Acest an ar putea corespunde cu intrarea în Paradis în viziunea lui Dante de la al cărui deces se împlinesc șapte secole. Anul Dante care propune invocarea marelui magistru și a operei sale care strălucește prin inegalabila capodoperă a literaturii universale ”Divina Comedie”, ar putea trasa o revenire la normalitate, un progres notabil al umanității cu condiția înțelepțirii colective și a însușirii valorilor pe care civilizația și secolul în care trăim le solicită. Altfel vehiculul social, cultural și economic nu a făcut altceva decât să transporte mulțimi imense de hominizi lipsite de conștiință, inteligență și idealuri… ”Maimuța e maimuță chiar și îmbrăcată în purpură”, spuneau anticii… Anticipând oarecum momentul fast al anului Dante am publicat în decembrie 2020 volumul de triolete ”O, Dante, plecăm spre Paradis?” a cărui aură mi-aș dori să ne fie benefică tuturor și să ne inspire… Aș dori doar să mai adaug, că în ciuda unor aparențe și a unor realizări, în România nu mai merge decât … Internetul ! Nu există proiecte galactice, inedite, epocale, pretindem, dar de fapt simulăm grosolan democrația, am preluat toate modelele occidentale și încercăm să le implementăm în ”chinezăria” noastră… Devine evident astfel că, chiar și cuplați la locomotiva europeană și nord-atlantică, modelul nostru comunitar este falimentar. Adresez astfel umanității și lui Dante salutări calde și răbdare pentru a suporta trecerea prin Infern și Purgatoriu pe care am asemui-o oarecum cu versul însoțitorului Vergiliu din Bucolicele:”Stafii înfricoșătoare/ Năluciră la lăsarea întunericului nopții/ Și ,minune fără seamăn,/Animale începură a grăi”, iar la final intrarea în Paradis să ne fie tuturor ca o urare din Bion din Smirna ( Idila IX ):”Luceafăr, lumină de aur a dragii-născută din spumă,/Scump Luceafăr, podoabă sfântă a nopții albastre,/cu-atât mai prejos decât luna cu cât mai presus printre stele/Bun răsărit, o prieten !”

De asemenea, sunt uluit de euroscepticismul relativ consistent inclusiv al vest-europenilor. Nu mă refer neapărat la construcția unionistă europeană, ci la ceea ce presupune spiritul european care include în opinia mea atât pe britanici, cât și pe elvețieni sau pe norvegieni… În opinia mea, Europa ( unionistă și/sau geografică ) este condamnată unității și succesului în acest secol și mileniu. Doar o hiper-economie și construcție politică și diplomatică europeană va putea face față provocărilor mondiale. Iar pentru un succes imediat este nevoie ca operatorii și politicile unioniste să fie prezente, active, sincere și credibile în fiecare stat membru, în fiecare comunitate. Și cred că tocmai asta lipsește ! Este de neacceptat și de netolerat, pe de altă parte, ca din interior printre primii beneficiari de fonduri și avantaje europene să fie exact cei care au luptat sau militat pentru ca România să nu intre în Uniunea Europeană.

Tot înțelepciunea antică ar îndemna la răbdare: ”Per aspera ad astra”… Dar cât de sinistru mi-a sunat acest îndemn latin rostit de către președintele României, Klaus Johannis. Nu am subscris niciodată criticilor malițioase împotriva actualului președinte, gemene cu linșajul mediatic dus la extrem uneori, deși am avut așteptări mult mai mari de la domnul președinte Johannis. Atașez acestor rânduri doar mențiunea că am votat încă din anii 90 cu dreapta politică românească și pe actualul președinte de fiecare dată când a candidat. Alții au făcut-o din interes și și-au menținut afacerile prospere și joburile de tip occidental. Am fost mândru să fiu reprezentat de un președinte vizionar și vorbitor excelent de limbă engleză și germană, probabil și luxemburgheză… Aș fi putut chiar avea și de ce să fiu invidios, deși nu mă caracterizează. Am crezut că rostirea execrabilă a îndemnului latin de către Klaus Johannis va fi taxată imediat de către inamici, dar într-un mod neașteptat și fericit nimeni nu a observat, poate tocmai din cauza faptului că pe nimeni nu mai interesează limba latină… De data asta însă mă simt dator eu. Cel mai probabil stră-strămoșii domnului președinte au fost colonizați în Transilvania în baza unui contract în limba latină, cândva într-un secol în care urma să se nască Dante Alighieri, spre exemplu… Dar ”Peer as-peera ad as-traa” sună pentru o persoană cu minime cunoștințe de limba latină ca în engleză ”Ducks come from the trucks”.

Mi-aș dori să particip la câteva evenimente viitoare, dar sunt convins că prezența mea la acest gen de momente va fi mai rară decât înainte. Într-o zi când am ieșit pe la oraș am participat la sărbătorirea zilei ceaiului. Licoarea, care m-a fermecat încă din copilărie și căreia îi caut arome diferite din ceea ce culeg eu sau de la anumite branduri, reușește să calmeze și îndeamnă la reflecții profunde. Aș putea spune că multe dimineți sau seri mi-ar fi fost mai sărace și poate chiar lipsite de sens fără un ceai cald cu miere. Ceaiul are o tradiție fabuloasă care coboară la primele manifestări ceva mai pretențioase ale civilizației și ale grupurilor umane. ”În fiecare ceașcă de ceai există o călătorie imaginară”, s-a observat cândva. Astfel ridic o cupă cu ceai și urez ”La Mulți Aaani” tuturor copiilor cu ocazia zilei lor ( 1 Iunie) și de asemenea în amintirea copilăriei mele… !

Vă doresc o lună Iunie 2021 benefică, plină de inspirație și superbă … !

Teluric-Astral,Paște 2021 Fericit, ”mare învolburată”, boltă fermecată … !


Un final de lună Aprilie 2021 cu zile plăcute și senine, dar și cu câte o sincopă cu cer variabil și averse scurte, și un început de lună Mai 2021 în care căldura primăverii se simte la nivelul solului și ploițele sunt o adevărată binecuvântare pentru plante și pomii fructiferi. Spiritul și beatitudinea sărbătorilor Pascale au putut fi surprinse în tot ceea ce însuflețește ( vegetal și animal ), iar Floriile ( Sărbătoarea Intrării Mântuitorului în Ierusalim ) a făcut să erupă splendoarea naturii aflate în delir. Paștele a venit, de asemenea, și Învierea Domnului a putut fi retraită în acest an exact după sărbătoarea laică a muncitorimii – 1 Mai. O persoană malițioasă ar putea spune că se putea și mai bine: 1 Mai și Paștele să se sărbătorească în aceeași zi.

Lăcrimioarele au început să înflorească, iar cireșii, merii și perii sunt în floare. Lalelele roșii sunt și ele atât de gingașe. Iepurașii mei cei albi ca un bulgăraș pufos de nea au acum o lună și sunt atât de zglobii și de nevinovați. E un fel de terapie pe care mi-o rezerv zilnic și mă minun de lucrurile mărunte care roiesc tăcute și neluate în seamă în jurul nostru de orbirea spirituală și de încrâncenarea materială generală.

Pandemia reprezintă încă o amenințare considerabilă mai ales prin noile tulpini despre care se cunoaște prea puțin. Personal sunt mirat că nu se mai cercetează și că nu se fac eforturi pentru un antidot la acest coronavirus. Vaccinarea este esențială, dar există încă rețineri la nivelul populației influențată de tot felul de teorii. O problemă atât de complexă și de extinsă la nivel internațional ar trebui tratată mult mai serios. Din păcate vaccinul nu oferă protecție totală și definitivă, iar acest aspect descumpănește de asemenea. Bineînțeles, pentru cine nu știe, William Shakespeare spunea: ”Peștii se prind cu undița, iar oamenii cu vorba”.

Sărbătoarea Paștelui a adus în prim plan jertfa divină pentru salvarea umanității, favorizând reflecțiile către însemnătățile spirituale ale existenței și a rolului omului pe Pământ și în Univers. Probabil, Divinitatea nu se grăbește și vorbește oamenilor potrivit cu nivelul lor de înțelegere a chestiunilor spirituale, culturale sau științifice. Mă întreb în aceste momente de maximă importanță spirituală către ce anume ne îndreptăm de fapt sau dacă la nivelurile superioare sunt conștientizate noile trepte de evoluție spirituală și dacă sunt avute în vedere dialogul, respectul și comuniunea reciproce inter-religioase și confesionale. M-aș bucura dacă aceste aspecte ar fi abordate cu maximă responsabilitate și tratate cu înțelepciune deoarece ne luminează pe toți același soare și ne protejează același Dumnezeu. Vă doresc un Paște 2021 Fericit, alături de cei dragi, iar urarea personală este însoțită de un haiku personal: ”vestea cea Bună:/din mormântul pecetluit/ Hristos a Înviat… !”. Potrivit Evangheliilor, Îngerul Domnului a spus femeilor care au mers la mormântul lui Isus: ”Pentru ce căutați pe Cel viu printre cei morți?Nu este aici, ci a înviat”

În plan internațional, criza est-europeană din Marea Neagră și din vecinătatea Rusiei sunt un motiv serios de îngrijorare, dar se speră în găsirea unor soluții de compromis pentru a se evita o vară cu conflicte deosebite. De asemenea, atât în Asia, Africa,cât și în America de Sud există numeroase semne de întrebare și probleme sociale care pot degenera în conflicte. În India, noua tulpină indiană a coronavirus a produs, precum ”o bombă cu ceas”, un boom pandemic care a surprins întreaga lume. Cedarea sistemului sanitar indian a lăsat o parte a populației pe cont propriu, iar incinerările organizate intempestiv au revelat o imagine dezolantă și terifiantă a Indiei. În Europa, protestele privind gestionarea crizei coronavirus de către autoritățile statale sunt tot mai vehemente, semn că efectele sociale ale pandemiei sunt tot mai accentuate. Pentru a aduce un omagiu celor decedați, greutăților și eforturilor mondiale care se depun, adaug un vers din Arhiloh:”Nici cetățeanul Pericle și nici poporul, cu praznic/Sufletul nu-și va îndulci, morții când va jeli./Cei înghițiți de talazul mării învolburate/Inima noastră-au umplut de-ndreptățite dureri./Însă prietene, zeii ne-au dat răbdarea cea dârză” (Arhiloh, Fragmentul 7 – elegie).

Astfel, în cutia Pandorei a rămas doar speranța, iar nădejdea oamenilor este că roadele științei vor putea soluționa problemele actuale și că viața în cele din urmă își va relua cursul normal și favorabil vieții de calitate. Între timp, pe Marte roverul Perseverance și Ingenuity își continuă misiunea cu succes, iar imaginile transmise sunt emoționante. Rezultatele îmbucurătoare de până acum oferă speranțe și întăresc convingerea că destinul omului este legat de spațiul cosmic și că acest nou pas ar putea schimba complet imaginea umanității, mentalitățile și orizontul omului de rând.

O parte a evenimentelor au început să fie susținute cu respectarea măsurilor de protecție, iar eu am ratat câteva dintre ele în plan local din cauza unor suprapuneri sau din cauză că am aflat prea târziu. Cultura (artele, literatura) suferă deosebit de mult în pandemie și chiar și cultura tehnologică este afectată și solicitată. Logistica timpului este insuficient de avansată pentru provocările actuale, deși științele au cunoscut o inflorescență fără precedent în ultimele decenii.

Am ieșit pe la oraș doar de câteva ori, dar mă bucur că pot realiza vizite virtuale în multe zone din lume și că pot urmări realitatea pe site-urile oficiale ale unor orașe și capitale occidentale.O conectare de acest gen mă fortifică și îmi confirmă că dimensiunea europeană și internațională a interconectării generale este activă și posibilă.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

boltă fermecată

pe bolta mândră, fermecată

privesc mărgele înșirate…

luceferi curg încă o dată

pe bolta mândră, fermecată…

e veșnicia încrustată

în constelații neschimbate;

pe bolta mândră, fermecată

privesc mărgele înșirate...

Univers și Armonie, Postul Paștelui 2021, spiritul civic,”la poarta amintirilor”… !


Zile de Martie 2021 trăite sub cupola primăverii care avansează tot mai cutezător și un debut de Aprilie destul de candid și de senin. Miresmele floricelelor mărunte zburdă deja prin grădini preamărind marea dezmorțează generală. Diminețile de primăvară, atât de splendide, trimit într-o stare de beatitudine spiritul uman și fortifică trupul uman. Regnul vegatal este în exaltare, iar animalele se întrec în tumbe. Câteva ploițe ar fi însă o adevărată binecuvântare.

Inevitabil, trebuie să fim tot mai optimiști și mai binedispuși, deși greutățile evoluțiilor internaționale și naționale cumpănesc greu și chiar înfioară. Luna Păcălelilor poate să ne facă mai încrezători și este specială pentru că are harul de a descreți frunțile oamenilor. Încerc să mă bucur de fiecare zi și de fiecare lucru pozitiv sau de fiecare întâmplare interesantă. De curând, puișorii de iepure belgian s-au născut, iar acest sentiment e unul pe care nu l-am mai încercat din copilărie. Mama lor le-a pregătit deja cuibul, ”legănelul” din paie cu smocuri de blăniță… Întreaga planetă vibrează, dar adevăratele destinderi depind de micile detalii și plăceri ale vieții.

Sărbătorile Pascale sun tot mai aproape, iar Postul Paștelui prilejuiește reflecții asupra tainelor religioase și ilustrează dieta și pietatea de altădată a credincioșilor. Dar cine mai respectă întocmai sau conștientizează complet momentul spiritual unic pe care-l traversăm? Este de fapt, o dezlegare la ”pește” continuă… Din ceea ce s-a anunțat, Sărbătorile Pascale vor putea fi sărbătorite în acest an în condiții relativ normale, cu respectarea regulilor minime de protecție împotriva pandemiei. Surprize însă pot să apară până atunci. Paștele Catolic este însă atât de aproape, iar credincioșii au putut retrăi săptămâna patimilor Mântuitorului. Într-o lume tot mai tehnologizată, este util aș zice să mai spui din când în când o rugăciune și să înalți capul spre cer. Cred că persoanele cu rețineri în privința tehnologiei ar trebui să reconsidere totul, iar cei care trăiesc hipertehnologizat ar merita să învețe câte ceva din spiritualitatea și cultura iudeo-creștină. M-am bucurat atât de mult când am întâlnit atitudinea părintelui Galeriu care spunea referitor la tehnologie în anii 90: ”Se înnoiește lumea”… Cu siguranță atunci când ți-ai însușit valorile culturale și spirituale, pildele și ideile care trimit spre o viață în univers, în armonie cu universul, (chiar dacă persoana nu mai este un practicant habotnic) devii o persoană mai responsabilă și realizezi că inteligența, rațiunea și înțelepciunea divină se regăsesc în interiorul nostru și viețuiește prin tot ceea ce a creat umanitatea până acum sau va ființa prin tot ceea ce va reuși să creeze umanitatea în viitor. Chipul divinității își dezvăluie gloria prin toate hipertehnologiile pe care le inventăm.

În sprijinul celor afirmate, mă fortifică Sf. Niceta de Remesiana care în Operele sale vorbește despre necesitatea vegherii și a păstrării curăției trupului și sufletului: ”Numai că, preaiubiților, cine veghează cu ochii, să vegheze și cu inima; cine se roagă cu suflarea gurii, să se roage și cu mintea, căci nu e deajuns să veghezi cu ochii și să dormi cu inima, după cum dimpotrivă, ca din partea Bisericii, spune Scriptura: <<Eu dorm, dar inima mea veghează>> (Cânt. 5,2). Ba mai mult, trebuie să avem grijă ca piepturile celor ce au a veghea să nu fie îngreunate de prisosul mâncării ori băuturii, încât râgâind preaplinul de mâncare și băutură, să fim neplăcuți nu doar nouă înșine, ci să fim judecați nevrednici chiar de harul Sfântului Duh. Căci a spus un bărbat deosebit între păstori:<<după cum fumul pune pe fugă albinele, tot astfel râgâiala grea respinge și îndepărtează harurile Sfântului Duh>>” (Cuvântări, III,9).

Din nefericire, momentele trăite, în această perioadă atât de dificilă, sunt deosebit de încrâncenate. Teoriile conspiraționiste înfloresc, în paralel cu încrederea tot mai scăzută de care se ”bucură” autoritățile din cauza incapacității de a gestiona perfect criza generală mondială cauzată sau amplificată de pandemie. Nu prea-mi place să mă lansez în predicții și aprecieri, dar mi-e frică de o radicalizare la nivel european și mondial care ar putea culmina cu terorism, proteste și conflicte majore într-un final de primăvară și debut de vară 2021 ”incendiare”. Îndurerat, mă întreb ce ”împărat”, ”rege” sau ”boieri”, ce ”șleahtă” ar mai putea crea, inventa această situație atât de complexă care ulterior ni se va revela ca o normalitate, deși descinde dintr-o veritabilă degenerare… Iar în plan social, omul simplu ar putea rămâne cu alaiul psihopomp, radicalizat, sub o presiune de inimaginat. S-ar profila astfel o nouă generație cu trăsături ”zombie”, hiper-sensibilă, marcată de fobii, lipsită de conștiință și coeziune și mânată inevitabil de curenți spre stânci… Iar vorba poetului George Coșbuc într-un poem: ”iar marea-i duce-ncet și drept spre stânci…/ La ce-aș cânta români, cuvinte-adânci?”…

Am continuat să citesc câte ceva, dar mi-aș dori să parcurg florilegii din literatura universală actuală sau din domeniul SF. Lucrez și eu la câteva proiecte, dar fără a mă grăbi… Condamn toate actele anti-sociale care au loc. Subscriu opiniei unui universitar orădean care a observat că protestatarii împotriva restricțiilor nu au participat vreodată la o acțiune de protest împotriva derapajelor din justiție, din societate, din educație… Spiritul civic și aspirațiile înalte, nobile lipsesc fără nicio speranță pe termen mediu. Cât de ciudată mi se pare acum opinia antică conform căreia omul este altfel zilnic, apa râului este alta atunci când revii a doua zi… Hâtrii spuneau mai primitiv că ”dacă beau o bere sunt un alt om. Dacă mai beau una, cu siguranță, sunt din nou alt om”…

Am ieșit de puține ori pe la oraș. Mă străduiesc să îndeplinesc cât mai multe sarcini prin intermediul online-ului pentru a nu face deplasări inutile și pentru a nu mă expune. Atunci când am plecat pe la oraș am văzut urbea (Oradea) cea mai apropiată acceptabil, dar lumea părea destul de posomorâtă. Îmi lipsesc ieșirile din natură și normalitatea de altădată. Deși apreciez tot ceea ce mă înconjoară, percep totul ca pe o vizită la un muzeu în aer liber. Mi se pare totul atât de straniu… Mi-aș dori să vizitez totul din ceea ce a creat omul dacă ar fi posibil, dar, în luptă cu timpul fizic, prioritară ar fi explorarea dincolo de ”noi”. Acest gen de captivitate spațio-temporară, nemeritată în ceea ce mă privește, mă obsedează și mă înfioară.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

la poarta amintirilor…

la poarta amintirilor

doi pardoși stau de pază…

stă lumea mută, cu mult dor

la poarta amintirilor…

prin oazele petalelor

memoria ta selectează…

la poarta amintirilor

doi pardoși stau de pază…

Mărțișor 2021, Perseverance,”Unde ești copilărie?”, ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” … !


Zile de Februarie 2021 trăite, cu sufletul la gură, în așteptarea primăverii și un început senin de Martie 2021. Iarna nu a fost însă deloc capricioasă sau câinosă, mai ales la câmpie. Temperaturile au fost relativ ridicate, iar soarele a mângâiat părintește glia care a început să freamăte. Simțind zefirul favorabil, tulpinițe de garoafe, ghiocei sau viorele se înălță încetișor, trezite la viață. E felul lor de a spune ”suntem minunea primăverii” și ”bună dimineața”. Spectacolul reînvierii naturii este continuat de corcodușii care se grăbesc să înflorească în curând și la un cot distanță doar de caișii extra-timpurii. Cred însă că iarna va mai avea câteva reveniri scurte până la resemnarea definitivă. Am început munca prin grădină și, deși am fost ocupat cu altceva, am reușit să mențin curățenia pe care mi-o doresc și să admir minimele rezultate. Căpșunile s-au trezit și ele, pomii fructiferi se dezmorțesc și , bucurie maximă, se pare că smochinul plantat în toamnă s-a prins. Verdele la care am pus umărul mă liniștește, mă fortifică și mă extaziază.

Mărțișorul a venit și în acest an m-a găsit acasă. Bucuria a fost maximă deoarece doi ”ghiocei”, două ieduțe s-au născut chiar în această zi și sunt foarte energice. În rest, am fost destul de ocupat cu celelalte probleme intelectuale. Mă bucur că sunt sănătos și că nu am vreo problemă de sănătate sau chiar coronavirus în această perioadă atât de sensibilă și dificilă din punct de vedere medical. Se spune prin popor că, în primul rând, fiecare om este medic pentru el însuși.

Redeschiderea școlilor a deschis porțițele speranțelor, deși au existat voci care au susținut că autoritățile s-au cam grăbit. Deplâng experiențele micuților care au ratat liniștea unduirii degetelor la concretizarea primelor litere sub îndrumarea învățătoarei. ”Ma-ma” sau ”Ana are mere” au fost lipsite de farmecul și magia momentului emoționant și clasic. Mai mult decât orice, cred că primul an de școală (nici măcar cel de la grădiniță) este atât de special și de neuitat. Personal, am mers la șase ani în clasa întâi și știam să număr, să socotesc, cunoșteam literele atunci, dar îndrumarea învățătoarei și sfaturile ei mi s-au părut providențiale. Din păcate, caligrafie se mai face cu adevărat doar în primul an de școală.

Mi-au plăcut toate disciplinele, considerând că din toate poți învăța lucruri utile, deci și matematica… ! Îmi amintesc că prin clasa a treia învățătoarea a avut o inspecție. Era la geografie. Iar eu am fost scos la hartă. Nu pot să-mi explic cum, dar m-am trezit detaliind și explicând resursele României de parcă aș fi fost specialistul la un summit modern în străinătate. La câte o întrebare scurtă a învățătoarei, eu răspundeam dezvoltând și făcând conexiuni și cu alte discipline. Abia mai târziu am realizat naturalețea și originalitatea momentului. Atât învățătoarea, cât și asistența a rămas fără cuvinte, ascultându-mă… Asta este de fapt inocența și prospețimea copilăriei. Și vorba versurilor: ”Unde ești copilărie?”, cu alaiul tău cu tot…

În plan național, în ciuda unor inconsecvențe, este totuși o relativă liniște. Partidele aflate la guvernare își pot lansa proiectele și inițiativele, adnotate de firava opoziție din când în când. Pandemia este în continuare amenințătoare, iar Europa încă este în cumpănă în privința acestei infecții. Se speră însă ca până la vară situația să fie tranșată în favoarea normalității și a civilizației.

În SUA, noua administrație instalată încearcă să-și definească propria viziune și optică, iar președintele american Joe Biden a salutat succesul amartizării roverului Perseverance. Un moment istoric pentru umanitate. Cel puțin asta susțin oamenii de știință și ufologii. În același timp, treburi mai pământene obligă la monitorizarea tensiunilor care se întețesc în Africa și Orient. Și nu întâmplător, Cicero spunea:” Inter arma silent musae” (Când armele vorbesc, muzele tac).

Am reflectat un pic asupra locului pe care îl ocupă literatura și artele în general în viețile noastre și cât de active sunt de fapt ele. Sau tehnologiile noi… Nu sunt tocmai mulțumit în privința modului în care se promovează toate. Ori nu prea o fac deloc, ori o fac strident și regretabil. De cealaltă parte, subcultura a căpătat o popularitate de invidiat, împreună cu melodiile însoțite de mesaje teribiliste și nespecifice civilizației. În aceste condiții se mai străduiete cineva să recite Odiseea lui Homer în limba greacă veche? Și doar unii abia mai putem îngăima, precum o rugăciune: ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ și nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze sau morminte”… (Lucian Blaga)

În zilele în care am ieșit pe la oraș am lăsat câte un exemplar din ultimele mele volume apărute noului director al Revistei Familia și am încercat să surprind orașul așa cum este el într-o zi oarecare. Dar mai cred că doar noaptea se văd cu ochiul liber stelele. Un vers interesant al poetei antice Sapho spune: ”Se cufundă-n mare luna/ Și pleiadele; e miezul/Nopții,/ Anotimpul trece,/ Singură stau de veghe”.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

ce o fi viața, ce e omul?

ce o fi viața, ce e omul?

Exist eu oare? Suntem doar vis?

Întreb o floare, întreb spânul… :

ce o fi viața, ce e omul?

Tot cercetez, caut răspunsul

neliniștei de necuprins…

ce o fi viața, ce e omul?

Exist eu oare? Suntem doar vis?

Vă doresc o lună Martie 2021 superbă, prosperă, inspiratoare și alături de cei dragi … ! La Mulți Aaani, tuturor doamnelor și domnișoarelor și o primăvară senină … !

”Până atunci… Călătorule”, Democrația vs cetățeanul pasiv, Ceasul planetei, ”prin Univers” … !


Zile de Ianuarie 2021 destul de îngăduitoare și de tandre în Câmpia Crișanei. Doar în ultimele zile iarna s-a sumețit cât de cât, semn că februarie nu se dezminte niciodată. ”Făurar” sau ”luna lupilor” 2021, cum i se spunea popular, a venit cu zăpadă și cu un vânt suportabil totuși. La deal și la munte însă nu este de joacă. Și chiar și așa ghiocei și garoafe se ițesc din pământ, iar iarba încă poate fi observată. Pițigoii sunt alarmați și neliniștiți, revenind de două-trei ori pe zi în curte, și se dovedesc încorsetați de perioada traversată. Straiul și simplitatea lor, alături de binecunoscutul ciripit, îi face atât de îndrăgiți și de populari. Paradisul iubitorilor sporturilor de iarnă este de găsit acum la cotele mai înalte. Tineri și temerari înfruntă temperaturile și nămeții pentru aventuri de povestit la gura sobei.

Urmăresc de multă vreme evoluțiile în plan literar, cultural. Îmi plac toate genurile, consider o binecuvântare și un răsfăț florilegiile. Mărturisesc că există autori europeni de o calitate excepțională și internaționali de asemenea. În același timp m-am întrebat de numeroase ori ce va rămâne, ce se va depune cu adevărat… Și cu inima strânsă nu prea am găsit ceva fundamental, definitoriu, cardinal în literatura mondială pentru deceniile sau secolele următoare. Dincolo de neliniște, am simțit o profundă bulversare… Mă gândeam că o civilizație extraterestră cu doar o sută de ani mai avansată ne-ar privi cu milă, cu reținere. Ne-ar numi iresponsabili. Este la fel de adevărat că umanitatea se găsește într-un moment foarte sensibil al dezvoltării sale, într-o prefacere care suprapune mai multe planuri. S-a dovedit științific însă, pentru prima dată în istorie, că modul mecanicist de producție și logistică este contraproductiv. Metafizicul, noile tehnologii transformă lumea, dar din păcate nu educă sau vindecă oamenii de obiceiurile rele.

Mă mai întreb dacă oare , pentru prima dată în istoria umanității, predarea ștafetei către noua generație se va realiza în favoarea inteligenței artificiale? Ca autori vom scrie oare coordonați de către un program? Va mai exista originalitate atunci? Bântuit de capcana existențială și temporală pe care o traversam cu toții, scriam într-un poem personal în urmă cu câțiva ani:”Când se vor găsi răspunsurile, soluțiile,/ Vom constata că totul este accesibil/ și simplu de miliarde de ani./ Până atunci… Călătorule,/ hrănește-te, păzește-te, visează și speră”… Dar oare pana genialității nu va fi fulgerată de nicio minte sclipitoare care să redea în proză sau în poezie ”Odiseea” recentă sau a ultimelor secole a umanității? Vor rămâne doar ariile clasice de secol XVIII demne de trimis ca sol în spațiu? Sau librete și lieduri de epocă modernă?

Mai multe întrebări arzătoare și puține răspunsuri certe. Am dat curs acestei abordări pentru că planeta albastră este mai amenințată acum mai mult decât oricând. ”Ceasul” simbolic al unei iminente distrugeri a fost fixat la o sută de secunde de miezul nopții, de către oameni de știință alarmați. Ei au luat în calcul o mulțime de factori ( pandemii, arme nucleare, conflicte etc.).Sunt convins că rațiunea și viața va triumfa, dar ceva trebuie să ne facă mai responsabili pentru a putea spune că suntem oameni ai mileniului III.

Deși este greu de îndurat, pandemia poate favoriza introspecțiile benefice, nu numai angoasele. Oamenii ar trebui să înțeleagă că nu trebuie instituită legea marțială pentru a ne organiza exemplar din toate punctele de vedere. Este vorba în ultimă instanță despre succesul societății civice și a democrației. Alexis de Tocqueville observa: ”Când cetățeanul e pasiv, se îmbolnăvește democrația” .Ce putea fi mai înjositor pentru sistemul medical românesc decât un incendiu cu victime la cel mai important spital de boli infecțioase din țară. Și nimeni n-a fost în apropiere la prima scânteie, nici în primele minute… Este ca în legile lui Murphi. Niciodată gardianul nu este unde are loc conflictul…

Referitor la activitate și pasivitate într-un sistem democratic, consider că scriitorilor și presei le revine un rol deosebit. Nu cred că suntem în momentul în care să ne punem întrebarea: ”Cine e mai mare, Moise sau Ilie?” Marele dramaturg român, Matei Vișniec însă a comis-o. Deși tot ceea ce a scris sau a declarat mi s-a părut rezonabil și genial, m-a surprins cu doar o propoziție. Prin intermediul proiectului ”Iosif Vulcan – 180 ” a fost posibilă o discuție online cu renumitul dramaturg pe tema ”Rolul social al dramaturgului”. Matei Vișniec afirmă la un moment dat: ”Uneori un scriitor face mai mult decât o sută de jurnaliști”. Bineînțeles că un scriitor este mai important decât un jurnalist și acestuia îi revine rolul de formator. Jurnalistul are ca principală sarcină informarea cetățeanului. Afirmația este ușor deplasată, nefericită, chiar dacă începe cu cuvântul ”uneori”.

Pe la oraș am ieșit doar în câteva zile. Câte un ceai, capucino, ceva cumpărături. De asemenea, câțiva prieteni întâlniți, saluturi sumare, urări de bine. Am lucrat prea puțin la proiectele mele scriitoricești. Mi-am rezervat însă câteva achiziții de monede antice sau medievale (de bronz sau argint) și timbre la prețuri accesibile pentru buzunarul meu. Micul colecționar din mine tresaltă și jubilează când le vede sau le atinge…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

” prin Univers

e o făptură Universul,

Calea Lactee e un titirez;

veghează zei în strai de consul,

e o făptură Universul…

mieroase stele își torc glasul

cu vioiciune de-amorez…

e o făptură Universul,

Calea Lactee e un titirez…”

Vă doresc o Lună Februarie 2021 călduroasă, benefică și inspiratoare … !

”Happy New Year”, ”Quadrantine”, ”e greu să fii om bun?”,”Fericirile” … !


O lună Decembrie 2020 în care am încercat să retrăiesc sărbătorile de iarnă de altădată, însă în realitate ele nu au fost întocmai fără … zăpezile de altădată, și un început de Ianuarie 2021 în care doresc să transmit urări de bine și de sănătate tuturor. Moș Nicolae și Moș Crăciun a venit la copii cu daruri și printre toate celelalte m-am găsit într-o mare așteptare, gândindu-mă la noul an care se apropie. Acest an 2020 a fost unul dificil pentru toată lumea și cred că nu suntem în măsură să analizăm acum vortexul incredibil care ne-a împresurat. Probabil vom conștentiza cu adevărat abia peste câțiva ani. Nu au fost zile friguroase, ploile s-au întețit în doar câteva zile și vântul doar în unele nopți a șuierat înfricoșător. În schimb, mica vegetație nu a capitulat definitiv nici acum , fapt emoționant și incredibil. Speranțele sunt puse în acest nou deceniu care se deschide și pe care ni-l dorim epocal din toate punctele de vedere.

Am încercat, un pic mai mult, să mă bucur de tot ceea ce mă înconjoară, de la pisica Ema care e tot mai răsfățată până la iepurele meu belgian care este cuminte și așteaptă morcovi și cereale sau căprița nubiană care se pare că a rămas gestantă. Lumea din jurul nostru e deosebit de frumoasă și astfel, chiar dacă visăm la stele și la tehnologii hiper-avansate. Mă preocupă și smochinul plantat în toamnă și pe care am încercat să-l protejez cât mai bine pe timp de iarnă sau turturelele și vrăbiuțele care trăiesc liber prin curte și își merită cele câteva grăunțe. Cred că divinitatea se lasă reflectată în tot și în toate… Între timp experiența mea jurnalistică continuă și mă extaziază, dar nu-mi doresc să mă domine. Aș vrea ca personalitatea mea să se reflecteze mai mult din postura de autor și de intelectual preocupat de știință și cultură, iar în jurnalism mi-aș dori să contribui la schimbarea imaginii jurnalismului din țară care nu este foarte favorabilă unui stat care se dorește democratic și presă se întâmplă să se facă neprofesionist și cu lascivitate. Poate ca un semn de bun augur, în primele zileale anului 2021 are loc o ploaie de meteoriți deosebit de spectaculoasă și de rarisimă, fenomen numit Quadrantine, anunțat de NASA. Poate cerul vrea să ne spună prin intermediu spectacolului celest că ne așteaptă lucruri bune. Mă gândeam că la catolici perseidele sunt numite ”lacrimile Sfântului Laurențiu” și că simplul fapt că privim spre cer este dovada cel puțin a unei aspirații. Johan Wolfgang von Goethe spunea într-un mod emoționant și profund: ”Există doar două moșteniri de durată pe care sperăm să le oferim copiilor noștri. Una dintre acestea sunt rădăcinile, iar cealaltă sînt aripile”.

Eu am petrecut și acum tot acasă, deci nu a fost un efort, nici nu mi-am dorit să petrec histrionic și pantagruelic prin alte părți. Îmi este dor însă de o mică vacanță în străinătate în care să vizitez locuri interesante sau de o ieșire în aer liber în deplină libertate și fără niciun pericol. Aș fi curios să aflu care a fost succesul campaniei ”Stai acasă revelionul acesta” a Ministerului Sănătății, dar mi s-a părut lăudabilă. Citesc în ritm propriu câte ceva și îmi reproșez că am ratat câțiva autori contemporani importanți și mai scriu câte ceva cu speranța concretizării unor volume viitoare. Volumele personale apărute în decembrie sunt apreciate de către o parte a cititorilor și grație redactorului-șef al Revistei Extemporal Liric volumul de triolete a fost semnalat în plan poetic. Pentru mine este un volum de suflet și unic în felul lui. În rest, las pe ceilalți să aprecieze. Deși mie mi se pare că ar trebui să fie normal ca un om să fie corect, cumsecade și de folos, poetul antic Simonide din Keos mă contrazice parțial: ” ” e greu să fii om bun”,/ deși e spusă de un înțelept./ Doar zeii au parte de așa ceva”.

Pe la oraș am ieșit doar în câteva zile pentru cumpărături și atât la Oradea, cât și la Salonta se simțea atmosfera de sărbătoare și optimismul în vremuri mai bune, în ciuda problemelor economice, sociale și sanitare care trenează. Acordurile Filarmonicii de la Viena au putut fi ascultate online și pe ritmuri clasice s-au putut pune dorințe arzătoare pentru o lume mai curată, mai înțeleaptă, mai bună. Un succes deosebit a fost obținut de către Clubul Foto Varadinum din Oradea printr-un loc 12 deosebit de onorant la cel mai mare concurs de fotografie din lume, ”World Cup for Clubs”. Am fost și eu pasionat de acest domeniu și încă mă animă gândul că fără fotografie lumea ar fi mult mai săracă și momentele vieții s-ar scurge fără a fi imortalizate cumva. Tata , care m-a părăsit prea devreme, a făcut în tinerețe fotografii, le developa atunci singur, și a proiectat filme pe pânzele acelea mari și clasice.

Îmi doresc ca științele și artele să înflorească și pacea să îmbobocească pe toate continentele și dacă încă mai există tensiuni, ”făcătorii de pace” să poată media prompt, căci una dintre ”Fericirile” Mântuitorului spune: ”Fericiți făcătorii de pace căci ei Fiii lui Dumnezeu se vor numi”.

Aș dori să închei cu un triolet personal intitulat ”noapte înseninată” :

”deasupra e Steaua Polară

în noaptea cea de vrajă plină,

văd Hercule cântând la Lyră

deasupra e Steaua Polară…

sunt călătorul Pierde-Vară

prin constelații fără vină,

deasupra e Steaua Polară

în noaptea cea de vrajă plină”…

Vă doresc un an 2021 prosper și plin de inspirație, cu sănătate și bucurii alături de cei dragi … !