Zile dintre Aprilie și Mai 2019 deosebit de splendide și cu un conținut spiritual rarisim. Natura jubilează și își dezvăluie adevărata ei splendoare, iar oamenii au ocazia să descopere minunățiile creației și Divinitatea însăși dacă se dedau un pic meditației și contemplării… Vibrațiile și pulsul planetei rezonează cu inimile și sufletele umane obligându-ne să fim mai atenți și mai responsabili. Tradițiile din perioada Sărbătorilor de Paște s-au împletit și au fost rememorate, deși aspectul comercial specific societății de consum a dominat și în România. În cele din urmă, am putut spune “Hristos a Înviat / Adevărat a Înviat” și să ciocnim câte un ou tradițional de Paște, sperând că protecția divină ne va răsfăța și ne va ajuta în viață sub toate aspectele. “Pentru ce stai lângă opaiț, când S-a ivit Soarele?” întreabă Sf. Ioan Gură de Aur…
Am participat la mai multe ediții ale “Cenaclului Prietenii Poeziei”. De data aceasta cenaclul a împlinit un anișor și a chemat autori sau public la acest moment de sărbătoare. “Cuibul Democrației”, sală a bibliotecii județene, a găzduit ediția specială și aniversară, fiind sărbătoriți în același timp cei doi mari aforiști ai săi ( Ionuț Caragea și Teodor Dume ) născuți în aprilie. A fost prezentată retrospectiva activității cenaclului , iar participanții au fost pentru prima dată pe măsura locurilor din sală. Exemplarele de aforisme cu autograf oferite gratuit au încântat participanții. S-au exprimat impresii, opinii și sunt convins că dincolo de euforie urările au fost sincere, iar activitatea cenaclului trebuie apreciată ca deosebit de constructivă. În acord cu momentul anului aș remarca câteva aforisme: “Lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori” și “Internetul – cea mai sofisticată fata morgana din deșertăciunea vieții” ( Ionuț Caragea) sau “Biserica este un spațiu al vindecării sufletului” și “Atrofierea credinței naște uitarea de sine” ( Teodor Dume ).
La doar câteva zile distanță, Oradea a fost în sărbătoare… Ceremoniile dedicate eliberării orașului ( aprilie 1919 – aprilie 2019 ) au prilejuit dezvelirea statuii marelui om politic și intelectual român Iuliu Maniu, stins din nefericire în cele din urmă într-o închisoare comunistă. Statuia este impresionantă și a fost amplasată în fața Catedralei Greco-Catolice Sf. Nicolae. Cântecele și discursurile s-au înălțat către zări și s-au îndreptat către inimile participanților la eveniment. Rareori am văzut atâția participanți entuziasmați și rezonând cu intensitatea momentului. O frumoasă zi de primăvară a răsfățat această ceremonie, reflectând seninătatea și cosmopolitismul orășelului nord-vestic. Centenarul a stârnit emulație, deși intensitatea cu care s-a trăit în epocă a fost halucinantă, iar problemele etnice deosebit de încordate. Întreaga lume s-a cutremurat atunci și, în ciuda unor progrese cultural-științifice, incertitudinile și neîncrederea au adâncit suspiciunile, năruind speranțele…
Continuându-se pe aceiași linie ascendentă, în 20 aprilie au fost dezvelite în apropiere statuia episcopului greco-catolic Demetriu Radu și a celui ortodox Roman Ciorogariu. O altă zi senină a contribuit la reușita ceremoniilor și participanții au fost în beatitudine. Deși în general domină un spirit principial și rezonabil în societate și la nivel central prin județ, din când în când câte o ușoară briză a revizionismului se resimte… Adevăratele soluții sunt însă dincolo de capcanele trecutului, iar dialogul interetnic zic eu că poate să fie productiv, promițător și constructiv dacă este purtat cu înțelepciune. Cred că înaintașii nu ar fi mândri de bilanțul centenarului, iar puținele inițiative lăudabile îmi amintesc de universul caragialesc prin discursul prefăcutului Cațavencu: “Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă.) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amândouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare).”
Plimbarea prin oraș a favorizat savurarea câtorva globuri de înghețată și vizitarea Târgului de Paște din Cetatea Oradea. Câteva elemente arătau provocator ( un imens ou de Paște ciocnit și având în interior un pomișor drăguț, cărți à la Cărturești agățate într-un copac machetă, souveniruri). Am citit pe rețelele sociale și despre reproșuri privind târgul. Câteva personalități orădene ar fi dorit mai mult de la un asemenea târg din interiorul cetății orădene și cred că inițiativa este lăudabilă, dar într-adevăr s-ar fi putut mai mult…
În plan național și internațional evoluțiile au fost în măsură să ne înspăimânte … Tornade și furtuni prin țară la început de mai, români dezamăgiți în prag de sărbători, “praful” de pe litoral…, iar în străinătate incendiu la Notre-Dame de Paris în săptămâna Paștelui Catolic, sute de morți în Sri Lanka în urma unui atentat, Venezuela în prag de război civil, rivalități religioase reactivate etc. Credeam că sunt posibile imagini îngrijorătoare în unele momente peste tot pe mapamond datorită unor tensiuni acumulate, dar să văd Catedrala Notre-Dame în flăcări nu concepeam. Un simbol național al Franței care a bucurat sute de milioane de oameni a fost grav afectat, iar cântecele tinerilor parizieni au impresionat și donațiile pentru reconstruire au fost dincolo de orice închipuire. Greutăților deja existente li s-au adăugat în balanță toate aceste monstruozități și barbarii într-o perioadă când Europa și creștinătatea ar fi avut nevoie de liniște și încurajare. Singurul motiv de bucurie a avut loc în Țara Soarelui Răsare unde împăratul a abdicat în favoarea fiului său, anunțându-se o nouă eră. Constat îndurerat că întreaga lume este din nou bulversată și îmi amintesc de spusele lui Platon: “Omul nu se poate ridica decât cu sufletul întreg de la lumea curgerii eterne către cea a științei; numai așa este el în măsură s-ajungă în fața realității, spre a o contempla; numai așa se va putea înfățișa chiar înaintea celei mai luminate dintre realități, pe care o numim Binele” ( Platon, Statul,VII, 514-518).
La marginea localității natale am redescoperit pădurea cu aerul relaxant al stejarilor. Totul în jur părea a se fi dezmorțit, iar plimbarea mea pe jos s-a dovedit reconfortantă și fortifiantă. Un tonul fizic și psihic îmbunătățit și amintiri din copilărie când vizitam și rezervația de stârci, oarecum m-au resetat pentru întregul an. Îmi amintesc un peisaj de Jurasik creat de stârci în jurul câtorva zeci de copaci unde aveau cuiburile, iar ouăle de culoare vernil cu picățele albe erau din aceiași lume deja dispărută…
Vă doresc o lună Mai 2019 deosebit de călduroasă, inspiratoare și senină !
BALAJ Radu-Alin 