Un sfârşit de Iulie 2016 canicular şi un început de August 2016 asemănător. Abia dacă mai există uşoare adieri de vânt cu răcoriri binecuvântate. Rareori norişori răzleţi se scutură prin măreaţa lor pufoşenie în aceste regiuni de vest ale României , adevărate “câmpii Elizee” ale Crişanei deschise reveriei şi meditaţiei .
În urmă cu aproape două luni mi-am început activitatea mai mult din curiozitate , dar şi din unele considerente financiare într-una dintre fabricile cu capital francez din apropierea Oradiei , la Sântandrei, ca operator al unei societăţi poloneze de outsourcing. Nu am fost foarte încântat şi nu dau credit unor soluţii de acest gen prea mult , dar ocazia de a aborda ceva nou m-a ambiţionat. Am avut ocazia de a aprofunda cunoştinţele mele tehnice ( doar într-o paranteză – liceul meu are specializarea matematică-fizică) şi am fost uşor nemulţumit că trebuia să aştept ajutorul unor reglori sau preparatori absolvenţi ai unor şcoli profesionale doar, rareori de liceu, dar cu experienţă. Aşa cum m-am obişnuit să le numesc , “florile” de matriţă din mase plastice ieşeau din mâinile mele oră după oră. Un episod destul de greu de suportat , dar eu reuşesc să mă mobilizez şi nu sunt un leneş, făcând faţă cerinţelor calitative şi cantitative. Nemulţumirea proprie se situează însă de cealaltă parte a problemei : piaţa locurilor de muncă din România nu este deloc favorabilă mie şi nu a răspuns pozitiv. Este imposibil să aplici pentru peste o mie de joburi şi să obţii un job destinat în mare măsură celor proscrişi din societate. Cunosc foarte multe persoane cu CV-uri mult mai inferioare şi slab realizate, chiar cosmetizate, care obţin joburi bănoase şi reconfortante. Mă animă încă un spirit aventurier moderat şi un simţ al umorului care îmi oferă o anumită imunitate.
În Cetatea Oradea activităţile s-au intensificat de-a lungul acestui sezon estival atât de aşteptat. Atras irezistibil , am încercat să prioritizez etapele vizitei când am trecut pe acolo la finele lunii iulie 2016. O iniţiativă extraordinară concretizată prin implicarea factorilor de decizie locali ( Primăria Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor) o reprezintă – Muzeul Pâinii , realizat chiar în zona unde în epoca medievală acest aliment esenţial era produs. Mi s-a spus că este deosebit de bine realizat şi spaţios, dar din păcate am ajuns în acea zi exact la ora închiderii – orele 17.00. M-am uitat doar pe geamul fumuriu către interior precum un mic copil, hoţoman de covrigi. Cu siguranţă când mai trec o să am ocazia să-l vizitez pe îndelete. Imaginile folosite sunt de această dată din ştirile mass-media locale. Acest aliment atât de săţios şi atractiv, devenit indispensabil şi atât de comun de-a lungul mileniilor , a devenit un simbol al prosperităţii, ospitalităţii şi naturaleţii peste tot pe mapamond. Dincolo de tehnicile de producţie care au evoluat în bine şi în rău de-a lungul timpului , trebuie amintit că pâinea are o tradiţie atât de veche încât poate fi surprinsă la originile civilizaţiei. Credinţa creştină deţine profunde semnificaţii referitoare la acest aliment vital încă de la originile sale : frângerea pâinii, pilde şi a fost inclusă în taina euharistiei ( pâine şi vin) sau ca anafură sau pomeni oferite în biserică. Primirile tradiţionale la români se realizează cu pâine şi sare şi a devenit notorie exprimarea : “i-am oferit o pâine” atunci când cineva oferă un loc de muncă . Chiar rugăciunea domnească conţine : “Pâinea noastră cea de toate zilele /Dă-ne-o nouă astăzi sau Pâinea noastră cea spre fiinţă …”.
Atracţia principală a constituit-o însă un concert de muzică clasică cu intrare gratuită oferit prin generozitatea a doi virtuoşi muzicieni locali cu care urbea orădeană are toate motivele să se mândrească : Thurzo Sándor Jőzsef şi Lucian Maliţa. Concertul a avut un public nu foarte numeros, dar adecvat spaţiului destinat acestuia. Au fost prezentate arii, sonate din G.F. Haendel, M. Haydn, Roberto Farias şi Fr.X. Tost, iar la final a fost evocată personalitatea lui Johann Sebastian Bach care a fost comemorat la 266 de ani de la trecerea în nefiinţă ( 28 iulie 1750). Ritmurile realizate cu atâta eleganţă şi claritate de către distinşii muzicieni au impresionat lăsând loc unei tăceri profunde şi misterioase , unor reflecţii adânci şi unei uşurări sufleteşti completă. Emoţionaţi cu toţii , am rămas impresionaţi de acest gen de comuniune şi eu nu am rezistat să nu felicit personal pe fiecare dintre renumiţii artizani ai acestui moment unic. Deşi ritmurile au fost de origine clasică-modernă , ele trimiteau în ansamblul arhitectonic medieval al cetăţii către imaginarea alaiurilor medievale şi a evoluţiilor pre-moderne şi moderne. Precum în câteva versuri din Cântecul Nibelungilor IX puteai visa la armonie şi solidaritate : “Care mai de care mai arătoase, cu pajişti florate pe pieptare brodate,/ Una mai mândră decât alta izbuteau în frumuseţe să se arate. … Iar când cele mlădiţe copile cu belşug de giuvaieruri s-au gătit/ Iată că şi stolul vultanilor războinici în mare număr s-a vestit;/ Cu largile scuturi poleite , în trapul roibilor când înaintau/ Lungi suliţe, din tulpină de frasin , cu dreapta lor oştenii falnici avântau”.
Deşi situaţia generală din România nu este deloc de invidiat , veştile în plan internaţional sunt deosebit de îngrijorătoare. Nu prea există zi care să nu evidenţieze o nouă tentativă de atentat sau atentat revendicat , iar Turcia care părea un adevărat campion al stabilităţii orientale s-a dovedit suficient de instabilă şi cu probleme interne atât de grave. Dacă anul trecut Turcia promitea Europei o soluţie la problema imigraţiei , acum putem să-i observăm limitele. O ţară a contrastelor şi mentalităţilor diverse, un fost imperiu cu o populaţie numeroasă de origini variate, Turcia se zbate între democraţie şi haos, deşi a făcut eforturi uriaşe pentru a se democratiza.
O ştire vehiculată cu o repeziciune năucitoare şi regretabilă a revelat cât de nedreaptă este moartea sau poate chiar viaţa … ! Majestatea Sa Regina Ana , soţia Regelui Mihai I al României a decedat la vârsta de nouăzeci şi doi de ani (92) . O prinţesă europeană, membră a unor familii nobiliare atât de renumite , cu o biografie atât de interesantă , cu o viaţă de familie ,alături de soţul ei, deosebit de activă şi frumoasă , Regina Ana a reuşit să se facă iubită în ţară şi străinătate , fiind în acelaşi timp deosebit de discretă. Doresc să transmit omagiile, condoleanţele personale şi pe această cale !
Vă doresc o lună August 2016 benefică, prosperă şi augustă !
BALAJ Radu-Alin 