A. Contextul Internațional :
Atras de bogăţiile Iudeii , şi având nevoie de tot ceea ce era preţios pentru reuşita expediţiei sale , marele general Crassus a luat banii din Templu pe care Pompei nu-i atinsese şi chiar aurul din sanctuar care a fost estimat la 8000 de talanţi .
Flavius Iosephus atenţionează în Antichităţi iudaice XIV,7,2 : „ Nu trebuie să mire pe nimeni faptul că în templul nostru s-au strâns atâtea bogăţii , deoarece toţi iudeii de pe faţa pământului , cei din Europa deopotrivă cu cei din Asia , şi-au adus multă vreme darurile lor aici “. Suma de care Crassus a privat naţiunea evreiască a reprezentat enorm de mult în lumea antică . Pentru a face o comparaţie Cezar cerea Egiptului dinainte de a deveni provincie romană 6000 de talanţi pe an pentru ca regalitatea ptolemeică să se menţină , iar Egiptul se ştie că era una dintre regiunile cele mai productive din antichitate .
A. Hârlăoanu în lucrarea sa “ O istorie a mozaismului şi a Israelului antic “ după ce arată că piosul trezorier Eleazar s-a asigurat că Crassus nu se va atinge de Tezaurul din Templu prin oferirea unui obiect lucrat din aur masiv , lucrat artistic pe lângă suma de bani şi că generalul promisese că nu se va atinge de Templu , tot el continuă : „ Dar ce reprezenta o promisiune făcută de un roman unui biet iudeu ? Crassus a furat din Templu toate vasele de aur , de o valoare inestimabilă . Acest fapt comis de unul dintre conducătorii Republicii romane a rănit profund sentimentul naţional-religios al poporului evreu “ .
Încrezut , înfumurat , acoperit de laurii succeselor , bogăţiilor , funcţiilor dobândite , sigur de victorie , el se va avânta peste măsură în teritoriul inamic , inamic care se afla într-un moment de glorie şi se poate spune aproape de neînvins în apărare . Generalul Crassus va pieri înfrânt de regele parţilor Orodes în sângeroasa bătălie de la Carhae în anul 53 î.e.n. . A scăpat doar Caius Cassius Longinus cu puţini ostaşi care au asigurat retragerea oştirii înfrânte în Siria apărând cu mult zel provincia de frecventele incursiuni ale parţilor .
Poporul evreu s-a mobilizat revoltat la culme de ceea ce săvârşiseră romanii. Generalul evreu Pitolaus cu numeroşi ostaşi s-au răsculat împotriva lui Cassius . Lângă lacul Tiberiada s-a dat lupta şi 30000 de ostaşi au fost vânduţi ca sclavi .
Moartea generalului Crassus a dus imediat la încetarea existenţei trimviratului , începând un puternic război civil între Cezar , reprezentantul acum al popularilor şi Pompei reprezentantul optimaţilor . Pompei a fost nevoit împreună cu Senatul să se retragă în Grecia ( martie 49 î.e.n. ) , iar Cezar a trecut din Gallia în Italia la Roma .
Vrând să câştige poporul evreu de partea sa Cezar l-a eliberat pe Aristobul şi l-a trimis în Siria cu două dintre legiunile sale , dar adepţii lui Pompei l-au otrăvit astfel încât sprijinitorilor lui Cezar din Asia Mică nu le-a rămas decât să-l înmormânteze . Quintus Mettelus Scipio , socrul lui Pompeius ( guvernator al Siriei 49 î.e.n. ) a ordonat uciderea lui Alexandru , fiul lui Aristobul din ordinul lui Pompei în urma unei judecăţi scurte .
Anul 48 î.e.n. a adus lupta dintre cele două mari tabere conduse de marii generali ai Romei antice care au fost Cezar şi Pompei . La Pharsalos ostaşii lui Cezar inferiori ca număr , fără prea mult credit , au obţinut victoria . Retras spre Egipt ,Pompei este ucis de către regele ptolemeic după un sfat cu cei apropiaţi . Totuşi Cezar continuă campania spre Egipt şi odată debarcat era cât pe ce să cadă victimă , plătind poate chiar cu viaţa ,a propriei avântări şi a propriului succes .Populaţia Egiptului îi era ostilă , iar debarcarea cu efective puţine primejdioasă . Şansa lui Cezar a fost că a avut de partea lui pe Antipater . Acesta a rămas ascultător lui Pompei atâta timp cât nu l-a putut combate , dar apoi a trecut bucuros de partea lui Cezar . În momentele pătrunderii lui Cezar în Egipt , Antipater a reuşit strângerea de 3000 de evrei din cei mai buni luptători . Mai mult armata regelui Pergamului , evreii numeroşi din Egipt , soldaţii din unităţile romane , căpeteniile arabilor şi întreaga Sirie a urmat exemplul lui Antipater , sprijinind pe Cezar . Contribuţia armatelor acestor regiuni în special a lui Antipater a fost enormă la succesul campaniei din Egipt a lui Caius Iulius Caesar .
„ Drept răsplată pentru serviciile aduse , Cezar l-a făcut cetăţean roman , l-a numit prinţ ( etnarh ) al Iudeei şi i-a scutit familia de orice fel de impozit . La cererea lui Antipater , Cezar a acordat autonomie deplină Iudeei şi i-a scutit familia de orice fel de impozit . La cererea lui Antipater , Cezar a acordat autonomie deplină Iudeei şi a scutit-o de plata oricărui tribut către Roma , precum şi de trimiterea de recruţi . Cezar le-a permis evreilor să reclădească zidurile Ierusalimului dărâmat de Pompei . A retrocedat o serie de oraşe , printre care şi oraşul Iaffa , ceea ce deschidea Iudeei din nou accesul spre comerţul mondial . Hyrcan al II-lea fu confirmat Mare Preot . Cezar a îngăduit oficierea publică a serviciului divin , organizarea de colecte pentru Templul din Ierusalim şi administraţia autonomă a justiţiei . Cezar a acordat protecţia sa tuturor coloniilor evreieşti din ţările supuse Romei . Iudeii din Alexandria au obţinut de la Cezar drepturile lor politice , între altele şi pe acela de a fi conducători ai naţiunii lor . Iudeii din Asia Mică , cărora cetăţenii greci vroiau să le interzică liberul exerciţiu al religiei lor , au primit confirmarea drepturilor religioase . De asemenea comunitatea evreiască din Roma se bucura de deplină autonomie cultural-religioasă”.
Istoriograful Suetonius confirmă că moartea lui Cezar în urma celebrului asasinat a aruncat pe evrei şi coloniile evreieşti într-un doliu neprefăcut .
Moartea lui C.I.Caesar a adus din nou armatele romane în stare de război şi întreaga lume mediteraneană într-o forfotă şi agitaţie deosebite . Cassius unul din marii organizatori ai asasinatului lui Cezar a plecat în Siria şi Iudeea cerând tributuri mari populaţiei , vânzând ca robi cetăţi întregi( Gophra, Emmaus ) .
Adversarul lui Antipater a fost Malichos care tolerat a reuşit după mai multe încercări să-l otrăvească pe cel dintâi .
B. Prima domnie a lui Irod (Herodes)
Antipater a fost dintre cei ce promova propria-i guvernare şi da sprijin romanilor , lăsând mai la urmă interesele poporului evreu. El a reuşit să numească în funcţia de guvernator al Galileei pe fiul său Irod ( Herodes ) , iar Ierusalimul îl dă pe mâna unui alt fiu – Fasael .Toate aceste numiri au avut ca efect şi scop subminarea puterii lui Hyrcan al II-lea care avea un comportament şovăelnic şi nehotărât .
Ucigaşul lui Antipater , Malichos , a devenit bineînţeles duşmanul declarat al fiilor acestuia . Irod urmărea eliminarea acestuia printr-un război , în timp ce Phasael dorea moartea lui Malichos fără a provoca un război civil prin vreun vicleşug . Cassius sprijinea şi el idea înlăturării lui Malichos şi în cele din urmă acest lucru s-a realizat.Malichos a fost victima jungherelor tribunilor primind astfel plata cuvenită pentru uciderea lui Antipater .
La plecarea lui Cassius din Siria a izbucnit în Iudeea o răscoală condusă de Helix , un patriot evreu , care cu sprijinul tacit al lui Hyrcanos a încercat să înlocuiască oştile conduse de Herodes şi Phasael . În cele din urmă după câteva eşecuri Phasael a reuşit să înnăbuşească răscoala, fiind ajutat de Herodes ( Irod), însănătoşit , la cucerirea tuturor fortăreţelor . După aceste evenimente Antigon , fiul lui Aristobul , a încercat înlăturarea lui Irod de la domnie , dar Irod a rezistat şi a intrat în Ierusalim primind lauri de la Marele Preot Hyrcan . Mai mult Marele Preot conştient de puterea lui Irod l-a primit în familie , logodindu-l cu nepoata sa Miriam , fiica nepotului ucis, Alexandru. Irod a pătruns în acest mod în familia Haşmoneilor păstrând intactă toată poziţia tatălui său Antipater şi având sprijinul fratelui său Phasael .
Moartea lui Cezar a produs în cele din urmă cel de-al doilea triumvirat format din Marc Antoniu , Octavian şi Lepidus .Cu toate străduinţele şi tributurile impuse de Cassius şi Brutus în Orient , trupele republicane conduse de aceştia doi pierd marea bătălie de la Philipi în anul 42 î.e.n. . Octavian Augustus s-a dus după victoria de la Philippi în Italia în timp ce Marc Antoniu a plecat în Asia unde-l aşteptau plângerile fruntaşilor evrei care acuzau pe Herodes şi pe Phasael de subjugarea poporului evreu . Poziţia lui Irod şi Phasael era ameninţată , dar Irod a reuşit să câştige de partea lui pe Marc Antoniu prin supunere şi mituire în ciuda plângerilor robilor iudei . Pe Irod şi pe Phasael el i-a numit tetrarhi ( principi parţiali ) ai Iudeii în anul 41 î.e.n. . Hyrcan al II-lea era etnarh numai onorific , iar poporul evreu vedea eliberarea de sub puterea Romei şi a protejaţilor săi prin Antigon , fiul regelui Aristobul .
Călătoria lui Marc Antoniu în Asia s-a continuat cu o vizită în Egipt unde o întâlneşte pe Cleopatra VII , regina Egiptului . Această regină a reuşit să schimbe destinul lui Marc Antoniu , distrăgându-i acestuia atenţia de la mersul vieţii politico-militare din Orient şi din Europa . Această pasiune pentru marea regină a Egiptului ptolemeic l-a costat sume imense pe Marc Antoniu şi deasemenea a pierdut mult timp pe care l-ar fi putut valorifica într-un mod mai favorabil . Provinciile orientale şi Iudeea , deci , au simţit din plin impozitele împovărătoare sporite de corupţii funcţionari romani , pasiunea triumvirului care sacrifica mitul generalului roman sobru , hotărât , eficient , în schimbul unei vieţi de huzur , fără gânduri , de rege elenistic . Toate aceste probleme nu au adus decât la o nemulţumire generală în Asia Mică , Siria şi Iudeea care au căutat în modul cel mai rapid cu putinţă alianţa cu puternicul regat estic al parţilor , dorind eliberarea de sub dominaţia romană .
Regatul parţilor era în acele momente unul foarte puternic şi cu oscilaţiile inevitabile pe care le acumulează fiecare organizaţie statală , acest regat va rămâne unul dintre pericolele majore şi rivalul principal în Orient al sfârşitului Republicii şi a împăraţilor romani . Pacorus , fiul regelui Orodes ( 57-37 î.e.n. ) , învigătorul lui Crassus , era coregent şi a invadat Siria . Antigonos i-a căutat alianţa promiţându-i 1000 de talanţi şi 500 de femei dacă va reuşi să-l înscăuneze şi să ucidă pe Irod . Pacorus şi Barzaphanes au realizat campania pentru înscăunarea lui Antigonos , unul pornind pe ţărmul mării , celălalt pe partea centrală . Această campanie a parţilor a avut loc în anul 40 î.e.n. , fiind încurajată de războiul civil din statul roman , iar patrioţii evrei ,luptători pentru restaurarea regatului Haşmoneilor , au fost deosebit de entuziasmaţi . În Ierusalim a izbucnit o luptă crâncenă între susţinătorii haşmoneilor şi antipatrizi , Irod şi Phasael fiind nevoiţi să se retragă în palatul lui Hyrcan al II-lea. Oraşul era suprapopulat din cauza sărbătorilor şi atât pelerinii ,cât şi locuitoriii erau de partea lui Antigon . Pe acest fond tulbure din capitala ţării a avut loc intrarea trupelor parte ale lui Pacorus şi Barzafern. Pacorus avea cartierul general în Galilea unde i-a chemat pe Phasael şi Hyrcan II pentru tratative şi i-a arestat .Irod a reuşit să fugă împreună cu familia şi cu cei rămaşi devotaţi la Petra ,fiind urmărit şi hărţuit permanent de cete de evrei nemulţumiţi . Mai întâi el s-a oprit la Thresa din Idumeea unde era fratele său Iosephus .
Phasael şi Hyrcan II au fost predaţi de parţi lui Antigonos . Phasael conştientizând că-l aşteaptă o moarte dezonorantă s-a sinucis , iar lui Hyrcan al II-lea pentru a-l face indisponibil pentru funcţia de Mare Preot , Antigonos a ordonat să i se taie urechile , legea iudaică interzicând pentru această funcţie neintegritatea teritorială .În cele din urmă el a fost dus în captivitate la Babilon .
Mulţumiţi de realizările campaniei parţii s-au retras şi Antigon devenea rege independent cu titlu dublu de rege şi Mare Preot şi şi-a adăugat deasupra numelui grecesc şi pe cel ebraic de Matitiahu .
Anul 40 î.e.n. aduce un nou rege în Iudeea , Regatul Haşmoneu părând că se deştepta . „ Monedele bătute de el purtau inscripţia , atât în limba ebraică – Matitiahu , Hakohen Hagadol -( Matitiahu Mare Preot ) , cât şi inscripţia în limba greacă –Basileos Antigon ( Regele Antigon ) ; ca emblemă figura fie un spic de grâu înflorit , fie un corn al abundenţei”.
Antigon a domnit între anii 40-37 î.e.n. şi a reuşit să alunge garnizoanele romane care mai staţionau în fortăreţe . Scurta sa domnie nu a fost în măsură să înregistreze ceve glorios cu adevărat . Ultimul haşmonean nu a posedat nici una din calităţile unui mare conducător de stat de care avea nevoie Iudeea în acele vremuri . A încercat să înfrângă Massada unde se găsea fratele lui Irod -Josephus ( Iosif ) .
Alfred Hârlăoanu a fost de părere că dacă ar fi avut o clarviziune politică asupra lucrurilor ce se întâmplau în Orientul Mijlociu, Antigon ar fi reuşit să-şi menţină conducerea regatului şi să şi-o consolideze . Ar fi putut menţine alianţa cu parţii şi ura dintre parţi şi romani pentru realizarea propriilor interese . Avea deasemenea şi sprijinul poporului pe care în cele din urmă şi l-a îndepărtat uşor şi n-a ştiut să-şi apropie pe Şemaia şi Avtalion cei mai de seamă membri ai Sanhedrinului .
În tot timpul domniei lui Antigon , Irod n-a pierdut timpul de pomană .Dacă n-a primit sprijinul arabilor el s-a îndreptat către Egipt la Antoniu şi Cleopatra . Regina a mers atât de departe cu gestul de bunăvoinţă şi apreciere încât i-a oferit conducerea propriei armate , dar el a refuzat . Dorea cu deosebire doar coroana Iudeei.
În dorinţa lui nemăsurată de a deveni rege al Iudeei s-a îmbarcat din Alexandria spre Roma prin Pamfilia , Rhodos , Brundisium . Şansa a fost de partea lui deoarece a sosit la Roma atunci când Antoniu şi Augustus se împăcaseră . El a fost copleşit de intenţiile şi onoarea acordate şi de Antoniu şi mai ales de Octavian Augustus , iar hotărârea Senatului a confirmat prestigiul lui Irod la Roma şi dorinţa Romei de a se implica mai hotărât împotriva regatului parţilor şi în mod automat împotriva lui Antigon . Irod a obţinut recunoaşterea domniei de către Roma la sfârşitul anului 40 î.e.n. .
La mijlocul anului 39 î.e.n. Marc Antoniu a trimis în Asia Mică pe comandantul P. Ventidius Bassus cu ordinul de a respinge pe parţi din Siria şi de a o recuceri . El a pătruns şi în Iudeea cu scopul de a ajuta pe Iosif , fratele lui Irod , dar mai ales de a obţine o sumă cât mai mare de la Antigonos .
Irod revine şi el din Italia în Galileea împotriva lui Antigonos . A reuşit să strângă armată numeroasă atât dintre străini cât şi dintre conaţionali de ai săi edomiţi ( idumei ) . Ventidius era ocupat cu stingerea revoltelor din oraşele siriene în timp ce Silo bătea pasul pe loc în Iudeea posibil mituit de Antigonos . Venirea lui Irod a înmulţit trupele , Galileea trecând aproape toată de partea lui . Silo urmărit de evrei a fost salvat de Irod , iar acesta după ce a cucerit Ioppe s-a grăbit să-şi despresoare rudele aflate la Massada . Cu toate piedicile oferite de armata lui Antigonos , Irod a reuşit să cucerească Thresa şi a asediat Hierosolyma . Antigonos a încercat mituirea lui Silo care a şi început instigarea printre oştenii săi , dar în cele din urmă Irod a convins pe romani şi pe Silo că e de mai folos să continue ceea ce începuseră .
Între timp Marc Antoniu se afla la Atena şi din Siria Ventidius l-a chemat pe Silo în ajutor în lupta împotriva parţilor . Irod a dat mână liberă lui Silo ocupându-se cu eroica rezistenţă a locuitorilor din peşterile de lângă Marea Roşie .
Lupta romanilor împotriva parţilor a avut un succes deosebit deoarece Pacorus însuşi a murit în luptă , iar armata partă înregistra o înfrângere deosebită . Având acum posibilitatea să intervină şi libertate de acţiune Ventidius a trimis lui Irod 2 legiuni şi 1000 de de călăreţi în frunte cu Machaeras .În prima fază oştile romane conduse de Machaeras mai mult l-au încurcat pe Irod , el plângându-se lui Antoniu de acesta . Iosif , fratele lui Irod , a murit în Iudeea , armata fiindu-i ucisă şi ea până la unul . Antigon a cerut fratelui lui Iosif şi Irod – Pheroras , 50 de talanţi pentru capul lui Iosephus .
La începutul anului 37 î.e.n Irod în fruntea propriilor trupe şi a celor romane se găseau la porţile Ierusalimului . Efectivul trupelor era de până la 100000 de oameni . Luptele pentru cucerirea Ierusalimului au durat peste două luni , asediaţii apărându-se exemplar , constrruind repede din zidurile distruse atât cât se putea de bine şi distrugeau lucrările de asediu . În cele din urmă armatele de asediu au pătruns prin partea de nord-vest şi au lăsat în urma lor mormane de cadavre . Antigon însuşi s-a aruncat în faţa generalului roman Sosiu cerând cruţarea vieţii . Doar Irod a pledat pentru oprirea jafului şi a crimelor .
Romanii au plecat din Ierusalim luându-l cu ei pe Antigon detronat şi dus în Antiohia . Acolo Irod a insistat pe lângă Antoniu ca Antigon să fie ucis prin decapitare , fapt ce a avut loc spre liniştea domniei lui Irod şi spre sfârşitul domniei Haşmoneilor din Iudeea .
Flavius Iosephus încheie cartea a XIV a Antichităţilor iudaice cu următoarele cuvinte : „ Aşa a luat sfârşit domnia Asamoneilor , după o domnie de 126 de ani . Această clasă domnitoare a fost vestită , pe de o parte, prin nobleţea neamului şi înalta demnitate preoţească , pe de altă parte , prin faptele de vitejie săvârşite de strămoşii ei spre binele poporului. Ea şi-a pierdut din pricina disputelor dintre urmaşi puterea , care i-a revenit lui Herodes , fiul lui Antipater , om dintr-o familie de plebei , făcând parte din rândul supuşilor “.
C: A doua domnie a lui Irod ( 37 î.e.n. – 4 î.e.n. )
Obţinând din anul 40 î.e.n. recunoaşterea titlului de rege al Iudeii , vedem că Irod a reuşit impunerea acestui titlu în Regatul Iudeii abia în anul 37 î.e.n. . Această domnie a însemnat pentru istoria Israelului o perioadă nefericită şi în acelaşi timp magnifică . Prima lui grijă a fost aceea de a pune în funcţiile cheie oameni care să i se supună şi care să-i împărtăşească modul de conducere , sprijinind în acest sens chiar persoane de condiţie umilă . El nu uită deloc să pedepsească pe cei care ajutaseră sau chiar mai erau fideli adversarilor săi . Zeci de oameni înstăriţi ai Ierusalimului au căzut pradă ordinelor lui Irod deoarece fuseseră simpatizanţi ai lui Antigonos , procedându-se la confiscarea bunurilor acestora .
Domnia lui Irod „ nu a avut nici o bază teocratică , şi nici una naţională “. Regele de dinainte cu o vădită înclinaţie teocratică şi Marele Preot au fost înlocuiţi de un rege laic impus de marea putere a Romei şi care nu făcea parte din familia regală . Marile partide ale saducheilor şi fariseilor nu-l agreau fiind privit ca distrugătorul dinastiei Haşmoneene şi favorizantul culturii greco-romane în rândul iudeilor .
Ştirea urcării pe tron a dat speranţe lui Hyrcanos II . Acesta a fost laut captiv de către parţi , dar Phraates , regele acestora , i-a acordat o atenţie deosebită . Babilonul era locuit de numeroşi evrei care îl apreciau pe Hyrcanos II , dar dorul de locurile natale îl făceau să creadă într-o soluţionare fericită a cazului său . Nedorind un război cu parţii şi dându-şi seama că Hyrcanos nu mai putea deţine funcţia de Mare Preot din cauza infirmităţii sale , Irod l-a invitat la curtea lui dându-i onorurile cuvenite . A acordat onoarea titlului de Mare Preot unui preot din Babilon pe numele Ananel .
Acestei acţiuni a lui Irod i s-a concretizat imediat o opoziţie deosebită. Alexandra , fiica lui Hyrcanos II, care era şi mama reginei Miriam dorea cu orice preţ numirea în funcţia de mare Preot a fiului său Aristobul al III-lea . Acesta era “nespus de chipeş” şi după lege ar fi avut toate drepturile să intre în posesia înaltului titlu . Alexandra a „ trimis prin intermediul unui cântăreţ de liră o srisoare Cleopatrei , pe care o ruga să intervină pe lângă Antoniu ca să ceară pontificatul pentru fiul său” . În această problemă a intervenit şi soţia regelui – Miriam , iar simpatia poporului pentru Aristobul III a contribuit decisiv la numirea lui ca Mare Preot şi destituirea lui Ananel . Urzelile nu au încetat însă după acest eveniment care era o ameninţare pentru Irod . Simţind pericolul major , fiind supravegheată în cel mai strict mod cu putinţă , Alexandra avea ura nestinsă pentru Irod şi se plângea Cleopatrei VII cerându-i ajutorul . Ea a încercat să fugă în Egipt împreună cu Aristobul în două sicrie şi să continue drumul spre Egipt pe mare cu corabia . Irod a aflat de această încercare şi a zădărnicit-o , dar nu a luat nici o măsură suplimentară de pedepsire sau înăsprire a regimului aplicat Alexandrei la curte .
Atenţia lui Irod era în continuare neadormită . Conştientizând pericolul pe care-l reprezenta Aristobul III căuta în mod cât mai eficace de a scăpa de persoana , tinereţea şi simpatia de care se bucura Aristobul III . Sărbătorile de Sucot ale anului 35 î.e.n. l-au convins pe Irod de necesitatea eliminării acestui tânăr de nici optsprezece ani care cu ocazia realizării ceremoniilor religioase a surprins poporul prin frumuseţea sa în ton cu ţinuta deosebită pe care o purta . Admiraţia şi bucuria poporului au dezvoltat ura deosebită a lui Irod care era hotărât în privinţa sorţii tânărului . După sărbători la o masă organizată de Alexandra la care a fost invitat şi Irod , într-un moment de destindere pe care-l reprezenta partida de înot , Aristobul III a fost înecat de oamenii veniţi din partea regelui . „ Când femeile au aflat nefericita întâmplare , bucuria li s-a preschimbat numaidecât în jale şi în bocet neîntrerupt la creştetul mortului zăcând întins sub ochii lor . Răspândirea veştii a îndoliat întregul oraş şi fiecare casă deplângea pierderea de parcă ar fi fost a ei şi nu una străină . Dar cea mai afectată la primirea veştii a fost în primul rând Alexandra” .
„Cu Aristobul III a pierit şi ultimul vlăstar al familiei Haşmoneilor . Ananel devine pentru, a doua oară , Mare Preot . În zadar se prefăcea Irod că ar fi stăpânit de o adâncă durere din cauza morţii tânărului său cumnat ; familia şi prietenii Haşmoneilor îl acuzau de acest omor , fără însă a îndrăsni să-şi dea pe faţă bănuiala” .
Alexandra , mama îndoliată , nu a pierdut timpul deloc , trimiţând Cleopatrei VII scrisori prin care o înştiinţa de cele săvârşite de Irod şi cerea răzbunare . Cleopatra VII a intervenit pe lângă Antoniu care venit la Laodicea l-a chemat la el pe Irod pentru a-i cere socoteală . Plecând spre Laodicea, Irod a lăsat treburile conducerii pe seama lui Iosephus . Mariamne , soţia lui Irod şi sora nefericitului Aristobul III , cultă şi nobilă , a fost deosebit de marcată de ceea ce s-a întâmplat fratelui său şi nu mai aprecia deloc ceea ce reprezenta Irod care la plecarea spre Laodicea, conştient că ura Cleopatrei VII era suficientă atunci pentru a i se întâmpla orice , a lăsat ordin lui Iosephus ca în cazul în careva fi ucis să facă acelaşi lucru şi el cu Mariamne .
Zvonurile despre soarta lui Irod au început să circule şi ştirea că Irod a fost pedepsit cu moartea a agitat întreg palatul care se temea de răscoală . Scrisoarea de la Irod sosită în cele din urmă confirma bunul mers al lucrurilor , iar Antonius a fost orbit de mulţimea cadourilor .
Acum Antoniu şi Cleopatra îşi trăiau ultimii ani de glorie . Căsătoria lor şi extinderea influenţei Egiptului asupra unor provincii romane a făcut inevitabilă intervenţia adversarului lui Antoniu – Octavian Augustus sprijinit de Senat .La Actium în anul 31 î.e.n. Octavian învinge şi ulterior Antoniu şi Cleopatra se sinucid . Egiptul era transformat în provincie romană , Octavian Augustus devenea singurul conducător şi se trecea de la Republica romană la Imperiu .
În ce-l priveşte pe Irod acesta sprijinise pe Antoniu şi era supărat peste măsură de faptul că regele Arabiei , care trebuia să-i plătească arendă Cleopatrei de a cărei încasare se ocupa Irod însuşi , întârzia plata cuvenită . Acesta a fost un motiv suficient ca acesta să se îndrepte spre ţinuturile arabilor cu o armată numeroasă . La Diospolis au învins cu greu iudeii . Forţele arabe s-au concentrat la Cana în Coele Siria .Aici toate indiciile conduceau spre o victorie a iudeilor cărora avântul şi siguranţa le-au luat-o înaintea faptului împlinit . Ei au înaintat orbeşte către arabi , împrăştiindu-i , dar un Athenion , comandant numit de Cleopatra , a hotărât să intervină în favoarea arabilor surprinzând pe iudeii epuizaţi şi ucigându-i în număr mare . Văzând răsturnarea de situaţie arabii au prins şi ei curaj , din această bătălie scăpând doar puţini evrei . Irod nu a mai reuşit decât întremarea unor trupe auxiliare şi organizarea unor raiduri şi prădăciuni în teritoriul arabilor .
În anul bătăliei de la Actium istoricul Flavius Iosephus menţionează că a avut loc în Iudeea un cutremur de pământ deosebit de mare care a ucis numeroase animale şi 30000 de oameni . De şocul provocat de acest eveniment major au încercat să profite arabii care au venit cu trupe şi au atacat armata lui Irod care nu a fost afectată de cutremur deoarece fusese adăpostită sub cerul liber . Apelul lui Irod către armată a însufleţit pe ostaşi care au reuşit să respingă şi apoi să învingă după mai multe tentative arabe de a interveni.Aceste succese au însemnat supunerea arabilor în faţa lui Irod .
Marea problemă din acest moment a domniei lui Irod era persoana şi puterea marelui Octavian Augustus . Făcând un serviciu lui Antoniu într-o răfuială în Siria , Irod miza pe faptul că ar putea avea o întâlnire cu Octavian Augustus fără a fi ucis . El a avut grijă să-l ucidă şi pe Hyrcan al II-lea acum octogenar care îşi ducea ultimele zile la Ierusalim . Şi-a mai trimis soţia şi pe Alexandra la Alexandrium cu ordinul că în caz că i se întâmplă ceva personal regelui ambele să fie ucise . Croind toată această situaţie Irod s-a îndreptat în anul 30 î.e.n. spre insula Rodos unde se afla atunci Octavian Augustus .
„ Când Irod îşi depusese , plin de umilinţă,diadema regală , Octavian i-a repus-o pe cap . Împăratul roman intuia că Irod era unul dintre aliaţii cei mai buni ai Romei în Orient” .Dibăcia diplomatică şi probabil intuiţia sau experienţa acestui crud rege din istoria Israelului antic s-au dovedit încă o dată fără pată . El a reuşit încă o dată să schimbe direcţia politicii sale regale deşi se găsise bună parte din timp de partea adversarilor învingătorului din Imperiul Roman . Mai mult i-au fost retrocedate Iaffa , Gaza şi regiunea Samariei la sfârşitul anului 30 î.e.n. .
Recunoscut de către Octavian Augustus , marele rege Irod mai avea de rezolvat probleme nu puţine care mocneau sau se manifestau în propria familie . Mariamne , soţia lui , era cea care sfida şi batjocura pe mama şi soţia regelui , reproşându-le originea joasă şi nu se da în lături din a ignora pe Irod însăşi şi de a-l acuza pe faţă de toate crimele comise . Regele Irod observase de mult timp toate lucrurile din sânul familiei sale şi a tolerat din dragoste atitudinea propriei soţii . Crud însă şi faţă de cei la care ţinea cel mai mult şi plecând urechea la spusele Salomeei , sora sa , care o ura de multă vreme pe regină , aceasta spunându-i că regina pregătea uciderea soţului , refuzat de regină în toate încercările şi sub toate aspectele , Irod a organizat reginei un prooces care avea ca membri vechi cunoscuţi de-ai lui şi care nu au ezitat să o condamne pe aceasta la moarte . Toţi ar fi dorit amânarea aplicării pedepsei şi ţinerea condamnatei într-o cetate mai retrasă de maximă siguranţă , dar Salomeea a intervenit încă o dată şi prin sfaturile ei l-a convins pe Irod să ducă la îndeplinire cât mai repede pedeapsa . Principalul lor argument era simpatia de care se bucura Miriam în rândul poporului şi posibilitatea izbucnirii vreunei răscoale . Astfel spre sfârşitul anului 29 î.e.n. „destoinică fiică a neamului Haşmoneilor , de o rară frumuseţe , iubitoare de artă , ţinându-se departe de afacerile statale ale lui Irod , a murit ca o eroină”.
Alexandra a abandonat vechea atitudine prin care condamna tot ceea ce intreprinde regele şi şi-a acuzat fiica de nerecunoştinţă faţă de soţul său fiind de acord şi cu pedeapsa pe care aceasta o primise .
Moartea reginei l-a marcat profund pe Irod care îşi manifesta durerea , tristeţea , vinovăţia prin rostirea repetată a numelui reginei peste tot unde se afla . Mai mult el pusese pe slujitorii săi să-i strige în cor numele şi spre a uita cumva dispariţia fizică a reginei s-a dedat la petreceri şi ospeţe .
Mai mult o molimă care a izbucnit în rândul poporului ucigând multă lume şi printre aceştia fiind şi destui prieteni ai lui Irod au întărit convingerea că „asupra lor s-a abătut mânia lui Dumnezeu,ca să pedepsească soarta nedreaptă a Mariamnei “. Starea de sănătate a regelui s-a înrăutăţit atât de mult încât doctorii nu-i mai dădeau nici o şansă de a scăpa cu viaţă şi el s-a retras în oraşul Samaria ( Sebaste ).
„ La zvonul că Irod e pe moarte , Alexandra , care se afla la Ierusalim, a început să desfăşoare o activitate febrilă pentru a-şi asigura regenţa după moartea ginerelui ei , copiii acestuia fiind minori . Maşinaţiunile ei nu rămăseseră necunoscute lui Irod . Încă nerestabilit complet după boală , el a dat ordin ca soacra sa să fie deferită justiţiei şi pedepsită cu moartea ( 28 î.e.n.). Prin moartea acestei neobosite luptătoare pentru drepturile dinastiei Haşmoneilor, dispare astfel şi ultimul ei membru” .
„Într-un interval de 7 ani , Irod a suprimat reprezentanţii a 3 generaţii de Haşmonei : Hyrcan al II-lea , fiica sa Alexandra , şi copiii acesteia – Aristobul al III-lea şi Miriam .Cruzimea lui Irod devenise legendară , extinzându-se şi asupra propriilor copii . Pentru a evita eventualele certuri dinastice ce s-ar fi putut declanşa după moartea sa , Irod a poruncit să fie suprimaţi copiii pe care-i avea de la Miriam – Aristobul IV şi Alexandru – în anul 7 î.e.n. , precum şi un fiu al său , rezultat din altă căsătorie . Împăratul Octavian August a spus , la un moment dat despre el : „Mai bine să fii porcul lui Irod (aluzie la interdicţia religiei iudaice de a consuma carne de porc) decât fiul său “.Acestui regim de teroare i-au fost supuşi şi feriseii , principalii adversari ai lui Irod , care-l urau considerându-l un uzurpator”.
Nu a lipsit nici organizarea unui complot împotriva lui Irod care nu mult a lipsit să se îndeplinească . Unul dintre cei însărcinaţi cu lucrurile care se urzeau împotriva regelui a prins de veste în timp util şi în acest mod cei zece conspiratori au fost prinşi , ei recunoscându-şi intenţia şi motivând totul prin faptul că ei considerau domnia lui Irod ca o ameninţare la adresa poporului şi culturii evreieşti . Ordinul lui Irod a fost de a fi ucişi cu toţii , ordin dus la îndeplinire de către oştenii săi fără nicio abatere .
Domnia lui Irod pe cât a fost de odioasă pe atât a fost de bogată în realizări arhitectonice , de realizări de fortificaţii a oraşelor , el încercând prin exemplul regal şi prin tipul construcţiilor şi spectacolelor organizate introducerea modului de viaţă elenistic , roman în rândurile poporului evreu care în marea lui majoritate , deşi avea şi partide favorabile acestor manifestări fastuoase , în spiritul mediteranean , era unul deosebit de conservator , cu o şcoală proprie care în ciuda vremurilor pulsa în sensul promovării propriilor valori naţionale .
Jocurile acţiace adoptate de Octavian Augustus în amintirea victoriei împotriva lui Marc Antoniu au fost adoptate numaidecât şi de către Irod , opulenţa curţii lui fiind un motiv de mirare şi de exemplu pentru cei din epocă . Dar dacă la Curte totul impresiona în ţară s-a întâmplat casă aibă loc o mare foamete din cauza secetei repetate care a dus la apariţia ciumei în rândul oamenilor de rând care au pierit în număr mare . Doar Egiptul a putut salva situaţia lui Irod prin grânele sale plătite din aurul şi argintul pe care Irod îl poseda . Petronius care avea în acea perioadă guvernarea Egiptului din partea împăratului Octavian Augustus i-a acordat prioritate lui Irod în livrarea celor necesare putându-se aprecia că regele evreu şi-a datorat pe mai departe domnia în mare măsură sprijinului acestui guvernator din Egipt . Şi cum se întâmplă de multe ori o nenorociree naţională şi chiar regională a fost valorificată spre atragerea simpatiei populare prin politica de ajutorare cu cele necesare a celor care în vechea situaţie nu mai aveau nici o speranţă de viaţă . Poporul aproape că uitase şi iertase toate crimele şi nedreptăţile acestui rege şi chiar şi înlocuirea datinilor străbune . Succesul regal s-a concretizat prin noi construcţii impresionante şi simţindu-se singur a căutat să se căsătorească din nou fiind atras de fiica unui preot important din Hierosolyma – Simon , fiică care era cunoscută prin frumuseţea ei deosebită şi prin comportamentul ei .
În jurul anului 23 î.e.n. regele şi-a trimis fiii pe care-i avea cu fasta regină Miriam ,Alexandru şi Aristobul , la Roma unde au primit o educaţie deosebită la cel mai înalt nivel .
Irod şi-a atras nemulţumirea vecinilor deoarece se implica în problemele regiunilor din jurul regatului său . Cu ocazia vizitei lui Octavian în Orient oraşele siriene au găsit momentul potrivit să-şi facă auzite păsurile împotriva regelui evreu , dar acesta a rămas la fel de neclintit în sprijinirea acordată lui Irod . Flavius Iosephus spune că Octavian Augustus a acordat regatul lui Zenodorus lui Irod şi că „ norocul i-a surâs până într-atât încât cei doi stăpânitori ai Imperiului roman în uriaşa lui întindere , Cezar alături de Agrippa , îi arătau o mare preţuire , căci Cezar nu ţinea la nimeni mai mult , după Agrippa , decât la Herodes ( Irod ) , iar Agrippa îi acorda lui Herodes primul loc în rândul prietenilor lui , după Cezar ( Octavian Augustus )”.
După cum am mai punctat mai sus el a reuşit să construiască oraşe şi cetăţi , elenizînd cetăţile iudee prin teatrele , arenele, templele , palatele şi hipodromurile ridicate , eclipsând cu splendoarea lor palatele Haşmoneilor . Alături de Caesarea care a devenit cel mai important port din Orientul Mijlociu în comerţul exterior şi Samaria redenumit Sebaste , el a sprijinit şi construcţia şi dezvoltarea unor oraşe ca Macherus,Massada ,Meredium .
“Ierusalimul s-a situat în centrul preocupărilor edilitare ale lui Irod prin construcţia unui teatru şi în afara lui a unui amfiteatru şi a unui palat din aur şi marmură de inspiraţie greco-romană . Toate aceste iniţiative au avut ca rezultat modificarea aspectului oraşelor evreieşti şi au condus la o nemulţumire deosebită a unui număr mare din populaţia evreiască . Conştient de profundul caracter religios al evreilor cărora le era rege , Irod a propus şi şi-a dorit cu adevărat reconstrucţia Marelui Templu al lui Dumnezeu căruia dorea să-i dea un amplasament mai larg şi o înălţime mai mare . Reconstrucţia a început în anul 20 î.e.n. şi realizarea ei in integrum ar fi adus un renume perpetuu peste secole lui Irod . Teama tuturor era ca din cauza marelui volum de muncă şi materiale pe care-l implica realizarea obiectivului propus , reconstrucţia să înceapă prin dărâmarea parţială sau totală a vechii construcţii , dar să nu mai continue , temere pe care Irod a spulberat-o asigurându-i că nu va demola nimic înainte de a avea procurat tot ceea ca era nevoie pentru reclădire . Sfinţirea Noului Templu a avut loc la un an şi jumătate de la începerea reclădirii , dar decenii de-a rândul până în anul 64 e.n. în timpul domniei lui Nero s-a tot muncit pentru realizarea integrală a Marelui Templu . Era noul Solomon , iar gloria sa depăşea cu mult hotarele Iudeii”.
Dorind să aibă o întâlnire faţă în faţă cu Octavian Augustus regele Irod s-a deplasat personal în Italia la Roma unde cei doi fii îi erau trimişi la studii . Bunul tratament al împăratului demonstra încă o dată în plus că Irod era în graţiile Imperiului Roman , iar întoarcerea în Iudeea a coincis cu terminarea studiilor la Roma a celor doi fii şi întoarcerea şi a acestora în ţară . Ei s-au bucurat de aprecierea poporului , dar şi-au atras de la început duşmani dintre cei aflaţi în prejma Curţii regale şi care provocaseră condamnarea reginei Mariamne .Irod deşi începea să vadă de pe acum în cei doi fii rivali la tronul regal , a reuşit să ofere ca soţie pe Berenice , fiica Salomeei lui Aristobul şi lui Alexandru pe Glaphyra , fiica lui Archelaus , regele Cappadociei ( 36 î.e.n. – 17 e.n. ).
Având o relaţie de prietenie deosebită cu Marcus Agrippa l-a convins să vină în vizită în regatul său unde i-a prezentat oraşele Sebaste , Caesarea, Alexandrion, Herodion , Hyrcania şi Hirosolyma . În primăvara anului viitor el s-a îndreptat cu flota lui să-l întâlnească din nou pe Agrippa care pornise într-o expediţie în Bosfor . L-a întâlnit la Sinope şi a contribuit în mod deosebit la succesul campaniei militare din Pontul Euxin . Reîntoarcerea s-a realizat pe cale terestră prin Paflagonia şi Cappadocia , Frigia Mare până la Efes . Mărinimia lor s-a exprimat prin binefaceri şi satisfacerea doleanţelor .
Iudeii din Ionia la sosirea celor doi mari oameni ai acelor timpuri au folosit momentul pentru a aduce plângeri împotriva nedreptăţilor care li se făceau . Nu erau lăsaţi să trăiască după propria lege , li se prezenta obligativitatea serviciului militar şi tot felul de obligaţii publice . Apărător al cauzei acestor iudei a fost Nicolaos din Damasc . Agrippa a luat hotărîrea făcută publică ca toţi iudeii să fie lăsaţi să se conducă după legile proprii şi a acceptat să soluţioneze toate celelalte probleme care nu atingeau interesele Imperiului Roman .
Reîntoarcerea în regat a lui Irod nu a avut darul de a oferi armonie vieţii de palat . Ura reciprocă a Salomeei şi fiilor lui Irod ( Alexandru şi Aristobul ) era binecunoscută , mai mult cei doi fii ai lui Irod acum oameni în toată firea nu mai tolerau ideologia totalitară a tatălui lor în conducerea regatului şi doreau ca prin Archelaus Cappadocianul să poată pătrunde până la Octavian Augustus pentru a-şi aduce plângerile . Aceste pregătiri nu au fost străine lui Irod şi l-au supărat enorm şi s-a mulţumit ca să ia ca şi măsură de precauţie în primă fază chemarea unui alt fiu , nelegitim , pe nume Antipater şi ia acordat anumite privilegii . S-a întîmplat însă ca recentul chemat să nu se mulţumească cu nesperata graţie acordată şi să râvnească la mai mult . Aflându-se şi urmărind să se afle permanent în prejma lui Irod , el s-a străduit să sădească ura lui Irod faţă de ceilalţi doi fii ai săi şi şi-a cucerit oameni importanţi care răspândeau zvonuri favorabile lui . Alexandru şi Aristobul prezentau în văzul lumii faptul că nu mai erau în graţiile lui Irod şi îl acuzau că au ucis-o cu bună voie pe Mariamne .
„Ofensat de aceste calomnii şi hotărât să-i înjosească pe fiii Mariamnei , Herodes i-a sporit zilnic prerogativele lui Antipater , încât i-a făcut hatârul de-a o chema pe mama lui la palat . A trimis numeroase scrisori lui Caesar şi a primit răspunsuri cordiale din partea lui . Când Agrippa s-a întors acasă după ce guvernase timp de zece ani în Asia , Herodes a plecat din Iudeea şi a navigat până la el , însoţit numai de Antipater , ducându-l la Roma împreună cu multe daruri , ca să câştige prietenia lui Caesar .Potrivit aparenţelor , Antipater deţinea întreaga putere şi , ca atare , tinerii pierduseră orice speranţă de a mai domni” .
Următoarea acţiune a aparţinut lui Irod care a luat hotărârea de a-şi aduce pe cei doi fii la Roma în faţa lui Octavian Augustus . Acolo el i-a acuzat pe aceştia că vor nici mai mult nici mai puţin decât să-l ucidă şi că atât de mult doresc acest lucru încât nu doresc acest lucru pentru tron , ci pentru eliminarea fizică a acestuia în sine .
Apărarea a susţinut-o Alexandru . „ După ce a arătat deopotrivă vinovăţia fratelui său , ameninţat de aceleaşi primejdii , el s-a plâns de viclenia lui Antipater şi de discreditarea nemeritată în care a fost împins . De mare folos i-au fost nu numai conştiinţa lui curată , ci şi forţa cuvântului , căci era un orator deosebit de iscusit” . În cele din urmă această încercare a lui Irod s-a sfârşit prin împăcarea lui cu fiii săi de care Antipater s-a prefăcut că este mulţumit şi fericit .
Sumele imense pe care le-a cheltuit Irod prin numeroase construcţii , prin soldele oştenilor şi prin soluţionarea problemelor curente care apăreau au subţiat vistieria acestuia şi l-au pus în situaţia de a căuta modalităţi de soluţionare a acestora . În acest sens el a deschis mormântul lui David deoarece auzise că predecesorul său Hyrcanos a procedat la fel scoţând de acolo 3000 de talanţi de argint . N-a mai găsit bani , ci numai obiecte de aur , bijuterii şi a dorit să pătrundă şi în cripta unde se găseau corpurile lui David şi Solomon . Speriaţi probabil din cauza gazului din cavou care s-a aprins de la făcliile gărzilor , din cauza cărora ar fi murit două persoane din gardă , ei au ieşit din cavou şi mai apoi au înălţat un monument din marmură albă pomenit de Flavius Iosephus care acuză în acelaşi timp pe istoricul Nicolaos, care se afla în apropierea şi graţiile lui Irod , de modul cum s-a preocupat de istorisirea domniei lui Irod deoarece acest istoric nu pomenea decât de monument şi nu de profanarea anterioară cavoului .
Atât cât a putut Irod a ţinut secretă profanarea , dar un asemenea lucru nu putea rămâne secret multă vreme . De acum lui Irod şi tot ceea ce a avut loc în familia lui Irod după această profanare a fost pus în popor pe seama unui blestem abătut asupra acestora . Urzelile nu mai încetau şi tindeau tot mai mult să se acutizeze . Niciunul nu mai avea nici o siguranţă , nici din familie, nici dintre funcţionari , nici dintre cei care-l cunoşteau şi îl vizitau des şi de neînţeles nici chiar cei care-l cunoşteau şi-l vizitau rar . I-a îndepărtat pe Andromachos şi Gemellus , doi vechi prieteni , dar originea tuturor acestor măsuri era Antipater care reuşea să-l manipuleze pe Irod însuşi . Funcţionarii curţii au fost înlocuiţi şi chiar şi cei veniţi plecau de teama acuzelor reciproce de care nu mai scăpa nimeni de la curte . Irod primind veşti de uneltirile celor doi fii şi-a îndreptat atenţia spre străduinţele acestora . În cele din urmă prin supunerea la cazne a prietenilor lui Alexandru a obţinut confirmarea câtorva care au adeverit pregătirile lui Alexandru şi a fost interceptată o scrisoare care inculpa acum direct pe acesta .
În acelaşi timp a pornit şi război între Irod şi arabi . Locuitorii din Trachonitis s-au răsculat şi 40 de căpetenii s-au refugiat în Arabia bucurându-se de protecţia lui Syllaeus, primul sfetnic al regelui Obodas al arabilor . Syllaeus a reuşit înlăturarea lui Obodas şi nu recunoştea adăpostirea tâlharilor şi răsculaţilor . Problema a devenit de competenţa guvernatorilor Siriei de atunci Saturninus şi Volumnius care au judecat în acest caz , iar plecarea lui Syllaeus la Roma a favorizat pătrunderea şi victoria armatei lui Irod asupra tâlharilor aflaţi în localitatea Raiptis . Armata arabă condusă de Naceb a suferit pagube mai mari ca armata herodiană în conflictul deschis . Acum Syllaeus înştiinţat de cele întâmplate se plângea la Roma lui Octavian Augustus exagerând faptele şi numărul decedaţilor . Era momentul în care regatul Iudeei şi Arabiei era în flăcări . Un rege Aeneas care-şi lua numele de Aretas îl înlocuia pe Obodas în Arabia , dar nu era recunoscut de Octavian Augustus şi Syllaeus se bucura de apreciere la Roma. Irod cădea însă din graţiile împăratului şi doar solia care-l avea ca reprezentant pe Nicolaos din Damasc şi care l-a acuzat pe Syllaeus de nenorocirile din Arabia şi Iudeea l-au convins pe împărat să îşi îmbunătăţească părerea şi atitudinea faţă de Irod .Octavian Augustus l-a condamnat la moarte pe Syllaeus şi în cele din urmă deşi dorise să acorde şi titlul de rege al Arabiei lui Irod l-a recunoscut ca rege al Arabiei pe Aretas .
Într-o scrisoare Octavian Augustus se adresa lui Irod spunându-i că poate să facă ce doreşte cu fiii care uneltiseră împotriva lui şi pe care acum Irod îi ţinea înlănţuiţi . Îl sfătuia însă să ţină judecata la Berytus şi în prezenţa lui Archelaus , regele Cappadociei . Procesul a avut loc în lipsa lui Alexandru şi Aristobul şi Saturninus a spus că pedeapsa cu moartea era prea aspră în timp ce Volumnius era de acord cu acest lucru .
Irod s-a întors prin Tyr la Caesarea. Poporul era convins de apropierea execuţiei celor doi şi de inevitabilitatea ei . Deşi a cântărit mult înainte de a săvârşi această faptă Irod s-a hotărât să o îndeplinească . „ Alexandru şi Aristobul au fost duşi la Sebaste şi strangulaţi pe loc din ordinul tatălui lor . Trupurile neînsufleţite au fost transportate la Alexandrion , unde au fost înmormântaţi alături de unchiul lor după mamă şi de mulţi străbuni”. Această execuţie a avut loc în anul 7 î.e.n. fapt menţionat deja în paginile anterioare în alt context însă.
Copiii lui Alexandru – doi băieţi şi ai lui Aristobul – trei băieţi şi două fete au fost crescuţi cu deosebită atenţie de Irod . De acum înainte însă Antipater şi-a sporit întâietatea în regat şi a înconjurat chiar şi pe cei mai apropiaţi regelui atrăgându-i de partea lui . Moartea cât mai rapidă a lui Irod i-ar fi asigurat tronul , iar altfel regele ar fi aflat de planurile sale şi de uneltirile lui cu guvernatorul Siriei – Saturninus şi cu cei cunoscuţi la Roma .Trimitea daruri deosebite acestora pentru a le câştiga bunăvoinţa . El era din ce în ce mai urât de popor şi faptul că a plănuit şi organizat otrăvirea regelui a fost interceptat de oamenii lui Irod . Plecat la Roma ,Antipater a fost dezinformat mai bine de o jumătate de an asupra situaţiei din Iudeea şi asupra faptului că Irod ştia tot despre planurile lui . Întors în ţară el s-a dus până la Irod unde şi-a dat seama că situaţie era fără ieşire . El a avut parte de un proces unde principalii judecători au fost Irod şi Varus ( Publius Quintilius ) cel care avea atunci funcţia de guvernator al Siriei .
Antipater a fost ţinut o vreme în temniţă şi în cele din urmă convins că acesta era un mare pericol şi un duşman de neînlăturat al său , Irod a poruncit să fie ucis şi a avut grijă să fie înmormântat în fortăreaţa Hyrcania .
Înaintea morţii sale regele Irod a întocmit un testament pe care l-a modificat numind tetrarh în Galilea şi Peraea pe Antipas şi a lăsat domnia lui Archelaus ( etnarh al Iudeei , Samariei şi Idumeei între 4 î.e.n. – 6e.n. ) . Fiului său Philipos , fratele lui Archelaus , i-a revenit Gaulantis , Trachonitis , Batanea şi Panias şi surorii lui Salomeea i-a lăsat Iamnia , Azot şi Phasaelis . Octavian Augustus primea 10 milioane de monede de argint marcate şi la 5 zile de la execuţia lui Antipater a încetat din viaţă măcinat de o grea boală după 37 de ani de la recunoaşterea lui de către romani .
Domnia lui a fost una dintre cele mai odioase din istoria Israelului şi s-ar putea spune chiar mai mult decât atât . La sfârşitul acestei domnii s-a născut Isus Hristos cel de a cărui nume se leagă toată credinţa creştină de o importanţă enormă în ultimele două milenii , dar aceste evenimente vor fi tratate separat , mai atent , într-un alt capitol . Important este faptul că acest eveniment nu a scăpat lui Irod şi ordinul a fost unul extrem în acest sens . Deasemenea Irod a fost considerat deosebit de norocos , deoarece deşi urât de popor , deşi i se dorea moartea şi i se organizau comploturi el a reuşit să se menţină la domnie decenii de-a rândul . A trecut prin situaţii limită şi a ştiut să aleagă din şi la timp aliaţii puternici care erau romanii şi chiar după războiul civil de la Roma când a sprijinit pe Marc Antoniu , el a îmbunat pe învingătorul Augustus câştigându-i bunăvoinţa . În privinţa norocului său proverbial Flavius Iosephus istoriseşte o întâmplare prin care un esenian pe nume Manahem şi care avea darul prezicerii i-ar fi spus lui Irod din copilărie că va fi regele iudeilor chiar dacă are o origine modestă .El i-ar fi spus : „ Vei duce o viaţă norocoasă , ca nimeni altul , şi vei avea parte de o glorie veşnică , în schimb vei da uitării evlavia şi dreptatea . Dumnezeu nu va scăpa din vedere aceste fapte şi la sfârşitul vieţii te va pedepsi pentru ele”. Ajuns domn Irod a avut respect pentru esenieni şi chiar l-ar fi chemat în audienţă o dată pe Manahem .
Construcţiile realizate în timpul domniei lui după modelul greco-roman , deşi în dezacord cu legile străbune ale iudeilor , au primit aprecierea în Talmud unde se spune că : „ Cine nu a văzut clădirea lui Irod nu a văzut ceva frumos”. Deosebita ascultare acordată lui Octavian Augustus şi Agrippa i-au adus din partea Senatului Romei titlul de : „ Amicus et Socius Populi”.
Înflorirea economică din timpul acestei domnii a fort notabilă şi de netăgăduit . Agricultura a cunoscut un avânt deodebit prin canalele de irigaţii şi valorificarea unor terenuri necultivate până atunci . Meşteşugurile şi comerţul au urmat şi ele un urcuş considerabil , astfel încât bogăţia marelui Irod contrasta în mod deosebit cu sărăcia din popor care în câteva perioade s-a confruntat cu situaţii extreme de boli şi foamete .
“Cult , mârşav , ambiţios , era în acelaşi timp energic , inteligent , cultivat , diplomat şi abil , un pasionat de arhitectură , iniţiator al construcţiilor celor mai somptuoase palate din Ierusalim” . Pentru paza şi ordinea personală a înfiinţat un serviciu secret de securitate care este asemuit de către Moşe Maur cu cele din ţările cu o dictatură „ dezvoltată “ . „ Întrunirile şi manifestaţiile au fost interzise . Scriitorii vremii afirmă că în ţară domnea o atmosferă de teroare” .
„Administraţia ţării era atât de robustă şi de meticulos realizată încât reprezenta un model pentru celelalte provincii romane având un aparat birocratic bine centralizat”.
Crimele comise împotriva propriului popor , a propriei familii nefondate şi doar uneori justificate au făcut din el o persoană urâtă şi blamată , astfel încât înaintea morţii sale el însuşi avea părerea că după trecerea în nefiinţă nu va fi plâns de nimeni . Pentru istoria generală a poporului evreu principala acuză care i s-a adus a fost aceea că a modificat structura statului evreu aservindu-l Imperiului Roman . Adoptând modelul statelor elenistice contemporane , el a despărţit puterea politică de cea de stat şi şi-a rezervat dreptul de a numi şi destitui pe Marii Preoţi sau pe membrii Sanhedrinului .
Domnia lui atât de controversată a luat sfârşit prin decesul său în anul 4 î.e.n. şi a fost înmormântat în cetatea Herodion .
După moartea lui Irod ( 4 î.e.n. ) testamentul său avea nevoie să fie aprobat de împăratul roman pentru a deveni valid , dar armata sa alcătuită majoritar din mercenari l-a proclamat pe Archelaus ca rege . N-au fost date uitării nici pregătirile pentru înmormântarea regelui decedat , el având parte de funeralii deosebite şi de un cortegiu numeros format din rudele apropiate , cunoscuţi şi armata grupată după naţiile fiecărora . A fost decretat doliu de șapte zile şi Archelaus a avut grijă să satisfacă dorinţele şi doleanţele poporului la acest început deoarece avea nevoie de recunoaşterea domniei , dar această recunoaştere depindea de hotărârea lui Octavian Augustus , de aceea atât el , cât şi opozanţii lui s-au îndreptat în cât mai scurt timp spre Roma .
BALAJ Radu-Alin 