Archives

Sărbători Pascale, Notre Dame de Paris, Ceremonii Centenar, “Prietenii Poeziei” la ceas aniversar !


Zile dintre Aprilie și Mai 2019 deosebit de splendide și cu un conținut spiritual rarisim. Natura jubilează și își dezvăluie adevărata ei splendoare, iar oamenii au ocazia să descopere minunățiile creației și Divinitatea însăși dacă se dedau un pic meditației și contemplării… Vibrațiile și pulsul planetei rezonează cu inimile și sufletele umane obligându-ne să fim mai atenți și mai responsabili. Tradițiile din perioada Sărbătorilor de Paște s-au împletit și au fost rememorate, deși aspectul comercial specific societății de consum a dominat și în România. În cele din urmă, am putut spune “Hristos a Înviat / Adevărat a Înviat” și să ciocnim câte un ou tradițional de Paște, sperând că protecția divină ne va răsfăța și ne va ajuta în viață sub toate aspectele. “Pentru ce stai lângă opaiț, când S-a ivit Soarele?” întreabă Sf. Ioan Gură de Aur

Am participat la mai multe ediții ale “Cenaclului Prietenii Poeziei”. De data aceasta cenaclul a împlinit un anișor și a chemat autori sau public la acest moment de sărbătoare. “Cuibul Democrației”, sală a bibliotecii județene, a găzduit ediția specială și aniversară, fiind sărbătoriți în același timp cei doi mari aforiști ai săi ( Ionuț Caragea și Teodor Dume ) născuți în aprilie. A fost prezentată retrospectiva activității cenaclului , iar participanții au fost pentru prima dată pe măsura locurilor din sală. Exemplarele de aforisme cu autograf oferite gratuit au încântat participanții. S-au exprimat impresii, opinii și sunt convins că dincolo de euforie urările au fost sincere, iar activitatea cenaclului trebuie apreciată ca deosebit de constructivă. În acord cu momentul anului aș remarca câteva aforisme: “Lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori” și “Internetul – cea mai sofisticată fata morgana din deșertăciunea vieții” ( Ionuț Caragea) sau “Biserica este un spațiu al vindecării sufletului” și “Atrofierea credinței naște uitarea de sine” ( Teodor Dume ).

La doar câteva zile distanță, Oradea a fost în sărbătoare… Ceremoniile dedicate eliberării orașului ( aprilie 1919 – aprilie 2019 ) au prilejuit dezvelirea statuii marelui om politic și intelectual român Iuliu Maniu, stins din nefericire în cele din urmă într-o închisoare comunistă. Statuia este impresionantă și a fost amplasată în fața Catedralei Greco-Catolice Sf. Nicolae. Cântecele și discursurile s-au înălțat către zări și s-au îndreptat către inimile participanților la eveniment. Rareori am văzut atâția participanți entuziasmați și rezonând cu intensitatea momentului. O frumoasă zi de primăvară a răsfățat această ceremonie, reflectând seninătatea și cosmopolitismul orășelului nord-vestic. Centenarul a stârnit emulație, deși intensitatea cu care s-a trăit în epocă a fost halucinantă, iar problemele etnice deosebit de încordate. Întreaga lume s-a cutremurat atunci și, în ciuda unor progrese cultural-științifice, incertitudinile și neîncrederea au adâncit suspiciunile, năruind speranțele…

Continuându-se pe aceiași linie ascendentă, în 20 aprilie au fost dezvelite în apropiere statuia episcopului greco-catolic Demetriu Radu și a celui ortodox Roman Ciorogariu. O altă zi senină a contribuit la reușita ceremoniilor și participanții au fost în beatitudine. Deși în general domină un spirit principial și rezonabil în societate și la nivel central prin județ, din când în când câte o ușoară briză a revizionismului se resimte… Adevăratele soluții sunt însă dincolo de capcanele trecutului, iar dialogul interetnic zic eu că poate să fie productiv, promițător și constructiv dacă este purtat cu înțelepciune. Cred că înaintașii nu ar fi mândri de bilanțul centenarului, iar puținele inițiative lăudabile îmi amintesc de universul caragialesc prin discursul prefăcutului Cațavencu: “Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă.) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amândouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare).”

Plimbarea prin oraș a favorizat savurarea câtorva globuri de înghețată și vizitarea Târgului de Paște din Cetatea Oradea. Câteva elemente arătau provocator ( un imens ou de Paște ciocnit și având în interior un pomișor drăguț, cărți à la Cărturești agățate într-un copac machetă, souveniruri). Am citit pe rețelele sociale și despre reproșuri privind târgul. Câteva personalități orădene ar fi dorit mai mult de la un asemenea târg din interiorul cetății orădene și cred că inițiativa este lăudabilă, dar într-adevăr s-ar fi putut mai mult…

În plan național și internațional evoluțiile au fost în măsură să ne înspăimânte … Tornade și furtuni prin țară la început de mai, români dezamăgiți în prag de sărbători, “praful” de pe litoral…, iar în străinătate incendiu la Notre-Dame de Paris în săptămâna Paștelui Catolic, sute de morți în Sri Lanka în urma unui atentat, Venezuela în prag de război civil, rivalități religioase reactivate etc. Credeam că sunt posibile imagini îngrijorătoare în unele momente peste tot pe mapamond datorită unor tensiuni acumulate, dar să văd Catedrala Notre-Dame în flăcări nu concepeam. Un simbol național al Franței care a bucurat sute de milioane de oameni a fost grav afectat, iar cântecele tinerilor parizieni au impresionat și donațiile pentru reconstruire au fost dincolo de orice închipuire. Greutăților deja existente li s-au adăugat în balanță toate aceste monstruozități și barbarii într-o perioadă când Europa și creștinătatea ar fi avut nevoie de liniște și încurajare. Singurul motiv de bucurie a avut loc în Țara Soarelui Răsare unde împăratul a abdicat în favoarea fiului său, anunțându-se o nouă eră. Constat îndurerat că întreaga lume este din nou bulversată și îmi amintesc de spusele lui Platon: “Omul nu se poate ridica decât cu sufletul întreg de la lumea curgerii eterne către cea a științei; numai așa este el în măsură s-ajungă în fața realității, spre a o contempla; numai așa se va putea înfățișa chiar înaintea celei mai luminate dintre realități, pe care o numim Binele” ( Platon, Statul,VII, 514-518).

La marginea localității natale am redescoperit pădurea cu aerul relaxant al stejarilor. Totul în jur părea a se fi dezmorțit, iar plimbarea mea pe jos s-a dovedit reconfortantă și fortifiantă. Un tonul fizic și psihic îmbunătățit și amintiri din copilărie când vizitam și rezervația de stârci, oarecum m-au resetat pentru întregul an. Îmi amintesc un peisaj de Jurasik creat de stârci în jurul câtorva zeci de copaci unde aveau cuiburile, iar ouăle de culoare vernil cu picățele albe erau din aceiași lume deja dispărută…

Vă doresc o lună Mai 2019 deosebit de călduroasă, inspiratoare și senină !

 

 

“Dincolo de noi…”, “Brexit Poker”,”Cadou-Ciorăpel”, “V3n3zu3l@” !


Un Ianuarie 2019 în care spiritul de sărbătoare n-a mai vrut să plece, iar Februarie 2019 a debutat parcă mai blând decât niciodată. Încrâncenarea de câteva zile a iernii din ianuarie a fost repede înlocuită de imaginea deprimantă a dezghețului și a noroiurilor. În unele locuri mai pot fi văzute gătirile din perioada sărbătorilor de iarnă. Suntem într-o perioadă a anului în care ne punem speranțele în lunile de primăvară, deși iubitori iernii și-au pus schiurile și găsesc de fiecare dată ceva de experimentat.

Într-o mare măsură pot să spun că și eu m-am aflat într-o stare de semi-“hibernare”, deoarece chiar îmi propusesem câteva lucruri în această lună și am tot amânat. Nu este mare pagubă, dar acest aspect nu prea mă caracterizează atunci când lucrurile depind exclusiv de mine. În cele din urmă, cred că așteptările tuturor pentru 2019 au fost prea mari și că în cele din urmă se întorc cu toții la cele obișnuite. Am reușit totuși să obțin un cadou ( destul de tardiv ) cu unul dintre blogurile mele secundare. O căciulă și fular de Moș Crăciun puse într-un ciorăpel special mi-au înseninat a doua parte a lunii ianuarie și m-au convins de seriozitatea celor de la blogalinitiative.ro. Dacă anul va fi cel puțin pe jumătate cum a fost de plin ciorăpelul… , atunci pot să spun că o să fie superrr.

Ceea ce părea a fi o veste excelentă pentru întreaga Românie s-a transformat într-o decepție greu de definit. Nobelul atât de așteptat și anunțat de presa română că ar fi fost obținut de către criticul român E. Simion s-a dovedit a fi altceva decât premiul original. Eu de regulă verific și sursele străine atunci când scriu câte ceva pe blog, dar acum văzând că majoritatea site-urilor mari de știri din România ( chiar și Academia Română ) prezintă atât de credibil totul, am fost cuprins de emoție și euforie. În cele din urmă un premiu tot există, iar el va trebui să fie explicat mai bine de către toate forurile îndreptățite și sperăm că toate aceste aventuri nu vor conduce la disensiuni și mai mari în rândul comunității internaționale a umaniștilor. Asistăm fără nicio putere la o luptă a șoarecilor cu broaștele ( Batrachomyomachia ) în plan cultural-științific, politic, economic: “Lupta-și desface hotarele: fapta de arme a lui Ares,/ Prinsă-n tumult, am s-o fac să-i grăiască urechii, să afle/ Oamenii toți, cum ei, șoarecii s-au năpustit printre broaște/ Și-nchipuind pe uriașii pământului s-au războit”. ( Batrachomyomachia,Prolog 1-8).

Românii se pare că vor avea un 2019 provocator. Cred că acest an ar putea fi deosebit de intens și dificil datorită condițiilor și nemulțumirilor interne, dar și a contextului internațional deosebit de variat și nefavorabil. Confruntările politice cu siguranță se vor accentua, iar vechile dezechilibre, în lipsa unor măsuri evidente, ar putea deveni vizibile și apăsătoare.

Am urmărit cu interes problema Brexit-ului, momentele luării deciziilor în Parlamentul britanic pe Sky News. Deși a părut sau poate părea puțin lucru, acest fenomen a afectat întreaga Europă ( fiecare stat al ei ) prin pierderi financiare incredibile. Personal, speram într-o soluționare favorabilă tuturor, adică o rămânere a britanicilor în uniune, dar al doilea referendum pare a fi doar o opțiune secundară în acest moment. Spun doar că dacă 48% dintre votanți au fost pro-uniune, cu doar puțină campanie pro-unionistă s-ar fi putut depăși 50% și ar fi fost evitate scenariile de dezastru general și scepticism european. Senzația mea atunci când mă aflam la Londra în 2017 a fost că două treimi din populație dorea rămânerea în blocul comunitar chiar dacă unii erau nemulțumiți din diferite motive. Cunoaștem cu toții proverbul românesc: “Când doi se ceartă, al treilea câștigă…”

Din agenda internațională mi-a atras atenția problemele din Venezuela. În America de Sud acolo unde părea că monștrii dorm sătui și viermii mor fericiți se pare că se întâmplă totuși ceva. O opoziție fără precedent aproape l-a proscris pe Maduro și întreg mapamondul așteaptă deznodământul care sperăm să fie unul pașnic și propice dezvoltării unei societăți venezuelene moderne. V3n3zu3l@, căci așa o alintă internauții, a devenit așadar ținta unei mize internaționale. Atenți fiind, cu toții ne străduim ca nici măcar să nu clipim pentru a nu influența negativ evoluții pe care ni le-am dori cât mai prolifice și constructive. Daniil Harms, un precursor al literaturii absurdului, observa în lucrarea sa “Iluzie optic㔓omul care doarme nu clipește”…

Sfântul Valentin face parte deja din calendarul mult așteptatelor clipe de tandrețe și iubire de peste an. Tinerii sunt cuprinși de febra acestei zile încă de pe la sfârșitul lunii ianuarie. Cadourile din ce în ce mai subtile și pretențioase se pregătesc pentru grațioasele doamne-domnițe din dorința de a le sensibiliza, de a le intra în grații. Nu cred că este momentul să devenim habotnici și să ne împotrivim unei astfel de sărbători dacă aceasta nu cade în lascivitate și nesinceritate. Avem motive așadar să ne pierdem mințile chiar în toiul iernii…

Am ieșit în această perioadă de puține ori prin localitatea natală sau prin marile orașe ale Bihorului din apropiere. Oradea m-a ademenit de câteva ori cu câte un ceai sau capucino în zona centrală sau la biblioteca județeană, ocazie cu care am încercat să observ starea de spirit a cetățenilor sau mulțimea turiștilor. La sfârșit de ianuarie am ales să particip în sala mare a primăriei Oradea la un moment mai special, fiind sărbătorit un renumit scriitor și poet bihorean ( de acum), un intelectual de înaltă ținută. Ioan F. Pop este cunoscut în țară, fiind un membru al Uniunii Scriitorilor din România și având câteva lucrări excepționale, iar gândirea lui de excepție s-a răsfrânt și pe prestigioasa platformă contributors.ro. A fost sărbătorit pentru împlinirea a 60 de ani prin prezența a numeroși și prestigioși membri ai comunității greco-catolice, dar și a numeroși intelectuali și critici literari bihoreni, având ca invitat special pe Sorin Lavric, scriitor-traducător bucureștean, Ioan Simuț, critic literar. Ultima carte lansată a fost de poezie în vers alb în care autorul își prezintă scepticismul, speranțele frânte , dorințele abandonate, ipocrizia generalizată, virtuțile luate în derâdere … “Poeme abandonate în cuvinte” este un volum profund, scris într-un mod original și năstrușnic de către un autor aflat în căutarea propriului refugiu și care constată că pe sistemul clasic se găsește în prima fază a “senectuții … juvenile”. dincolo de noi nu mai era nimeni/nicio mirare nu se mai poate strecura pînă aici./doar un cerșetor aștepta monedele ploii,/să-i cadă în mâinile strălucitoare./iar marea aducea doar valuri de insecte străvezii,/ vuiete strivite la mal, cîteva licăriri care schiopătau în depărtare./dincolo de noi pluteau lucrurile în derivă/ca într-un început fără sfîrșit”. Primul vers este folosit ca titlu al poemului și nu știu de ce… autorul preferă să nu scrie în întregul volum cu î din a. Dacă poemele sunt interesante și de recomandat, mă nemulțumește doar această singură deviere de la ortografia actuală a limbii române fără a fi explicată. Teza de doctorat a lui Ioan F. Pop este dedicată operei și biografiei Sf. Augustin, un stâlp al învățăturii creștine de limbă latină.

  

Vă doresc o lună Februarie 2019 prosperă, fără regrete, aflată sub auspiciile binecuvântării Sf. Valentin și a iubirii de semeni !

 

“Medalia de Aur”, “Steaua sus Răsare”, “Alles Walze”, “SHOP-ul și Ciocolata” !


Zile de Decembrie 2018 petrecute cu emoția finalului de an și a inegalabilelor clipe ale sărbătorilor de iarnă. Gătite, cu mai mult sau mai puțin simț estetic, localitățile României s-au străduit să facă față entuziasmului general. Pentru câteva zile am avut parte și de zăpadă, aspect care a amplificat amintirile sărbătorilor de altădată. După atâta efort, pregătiri, euforie, sentimente intense, repede-repejor a trecut atât Moș Nicolae și Moș Crăciun lăsând în urmă bucuria copiilor și mulțimea cadourilor, Anul Nou bătând la ușă. Regrete, reflecții, speranțe trecute prin filtrul gândirii individuale, transformate în experiențe meritate sau nemeritate de viață sau în aspirații, planuri, dorințe de viitor. Despre anul care tocmai a trecut s-au spus multe, se mai pot spune multe… Privitor la 2019, intuim unele evoluții și sperăm ca relele și greutățile să ne ocolească, deși toți cei dominați de un spirit sapiențial ne-am fi dorit să fi fost pregătit mai bine la nivel național și internațional. Beatitudinea lăuntrică și exuberanța focurilor de artificii, în clipele maxime ale lepădării unui an și primirii altuia care ne-am dori să fie cât mai revoluționar, epocal și pur, ne-au animat pe toți și fortificat, dar ochiului critic nu-i scapă și celui căruia îi place să cumpănească corect realitățile și evoluțiile nu ratează dezechilibrele și posibilele greutăți care se profilează datorită unor inconsecvențe la nivel central.

Sărbătoarea Nașterii Domnului ( Crăciunul ) este una dintre cele mai așteptate din întregul an. Datinile, obiceiurile, colindele fac parte din zestrea fiecărei regiuni și popor în această zi de sărbătoare, dar foarte puțini realizează adevărata măreție și însemnătate a acestei sărbători. Odată cu nașterea pruncului divin începe o altă eră. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Isus Hristos chema la “o viață cu totul nouă”.“A îndepărtat traiul bun și a îndrumat la post ! A îndepărtat dragostea de averi și a îndrumat la sărăcie ! A îndepărtat desfrâul și a îndrumat spre curățenie trupească și sufletească ! A îndepărtat mânia și a îndrumat spre blândețe ! A îndepărtat invidia și a îndrumat spre mulțumire !”, spunea tot el.

Deoarece nu am mai vizitat Clujul de foarte multă vreme, mi-am propus să rememorez vizitele din copilărie în această capitală a Transilvaniei, un oraș cu o istorie impresionantă de-a lungul epocilor istorice. În prima excursie la Cluj pe care mi-o amintesc în copilărie am fost cazat împreună cu ceilalți copii școlari la un mare hotel din acest oraș. Deși nu-mi lipsea aproape nimic, la intrare am văzut o vitrină securizată pe care scria SHOP ( era în plină epocă comunistă) și unde puteau fi observate fel de fel de produse mai rarisime, inclusiv mărci de ciocolată străine și deosebit de atrăgătoare. După câteva ore petrecute în camera de hotel, ușor plictisit, am coborât la parterul hotelului și ,străfulgerat instantaneu de un gând, mi-am propus să-mi cumpăr de la shop-ul respectiv o ciocolată. În consecință am solicitat o ciocolată, dar doamna respectivă cu un oarecare regret și cu un ușor zâmbet binevoitor îmi răspundea că e imposibil, deoarece plata se făcea în valută și produsele erau destinate doar pentru străini. Scena s-a repetat de vreo trei-patru ori, eu neînțelegând de ce nu mi se putea oferi ciocolata, iar doamna încercând să mă împăciuiască spunându-mi cât mai politicos că nu este posibil schimbul. Dacă nici antichitatea nu este de neglijat la această localitate, epoca medievală este de-a dreptul fabuloasă. Câteva obiective pe care le mai vizitasem sau mi-am propus să le vizitez mărturisesc despre celebritatea orașului ( catedralele, breslele meșteșugărești etc.). Catedrala romano-catolică este magnifică, impunătoare, dar nici cele ale celorlalte culte creștine nu sunt de neglijat. Statuia lui Matei Corvin este un simbol al orașului și foarte aproape târgul de Crăciun trăgea cu ochiul vizitatorilor. Am mai vizitat teatrul, opera, grădina botanică și toate acestea în prima zi cu zăpadă a iernii 2018-2019, într-o autentică zi de iarnă. Destinderea totală am realizat-o cu un croissant cu unt și un capucino la câteva cafenele cochete din zona centrală. Dieta și floarea nobilimii transilvane au devenit istorie, precum curtea lui Augustus după cum spunea îndurerat Marcus Aurelius. Nu trebuie neglijată activitatea intelectuală care a vibrat în acest oraș din evul mediu până în zilele noastre. La final, un tren interregio m-a adus înapoi la Oradea. Mă gândeam că o relație mai specială între marile orașe transilvănene, precum Alianța Vestului recent anunțată, ar putea contribui la succese mai notabile în toate planurile.

   

M-a surprins și extaziat de-a dreptul premiul acordat academicianului român de renume mondial, Eugen Simion. Dacă eram descurajat privind șansele ca unui autor român să-i fie acordată înalta distincție, mă declar “prea-fericit” că această mare onoare a fost acordată unui român la acest hiper-nivel al gramaticii, criticii și istoriei literare. Medalia de Aur pentru Filologie Alfred Nobel ( echivalent al Nobelului) care urmează să fie decernată înnobilează eforturile solitare ale octogenarului român care s-a străduit prin activitatea sa întinsă pe durata multor decenii să evidențieze frumusețea, profunzimea și claritatea limbii române, un adevărat “miracol istoric” (milenar) după cum spunea Gh. I. Brătianu. Cert este că se poate și pe la noi și că fabuloasa distincție nu s-a acordat în România unor autori de manele. În mod cert putem depăși complexul șanselor mai mici de câștig a Nobelului decât la 6/49, conform celebrei și siropoasei exprimări.  Opera academicianului român este voluminoasă, deosebit de bine îngrijită, profundă și expresivă, devoalând tomuri pe care ar trebui să le parcurgi obligatoriu, dar care în România se citesc deosebit de puțin. Steaua Polară a literaturii și națiunii române a răsărit prin această inegalabilă distincție pe bolta noastră fără de stele de până acum. Ne dorim ca momentul să fie cât mai fecund și apărut sub cele mai bune auspicii. E. Cioran asemuia limba română cu o rugăciune, iar Nina Cassian spunea că limba română e sângele ei.

În același timp, României îi revine sarcina de a gestiona timp de o jumătate de an președinția Consiliului Uniunii Europene, iar aici multă lume își exprimă îngrijorările privind capacitatea și competențele delegaților români în asigurarea unui mandat de succes. Din nefericire, nu atât limitele reprezentanților noștri cântăresc enorm, cât neîncrederea și suspiciunile celorlalte state membre. Sperăm însă, datorită mecanismului și edificiului instituțional european, că efectele negative majore vor fi evitate.

În rest, la domiciliu mă înseninez cu micile mele activități zilnice de prin curte sau de pe internet. Am sărbătorit acasă, deși mi-aș fi dorit ca măcar de Revelion să ies un pic. Agitația maximă însă nu-mi este deosebit de plăcută și o cheltuială care nu m-ar satisface complet nu mă convinge, căci “mărețe lucruri naște pacea” spunea Bachilide. Oricum, timp este să mă duc și pe la băile termale, pe la pârtie poate sau la câte un mic shopping. M-a înviorat în prima zi a anului celebrul concert al Filarmonicii de la Viena.  Ariile celebrelor valsuri de muzică clasică interpretate de către cel mai îndreptățit for internațional emoționează și purifică deopotrivă. Un Alles Walze perpetuu, injust și fără prea multe reguli ne înfierează , din păcate, peste tot pe mapamond de milenii pe unii dintre noi.

Sunt creștin și deci nu cred în horoscop chiar dacă acesta ar avea și ceva baze științifico-astrale. Chiar magii s-au ghidat după o stea puternic strălucitoare la nașterea lui Isus Hristos. Din curiozitate și din joacă am căutat să văd conform mai multor zodiacuri care-mi este zodia. După zodiacul druidic sunt o salcie, după cel japonez sunt o piatră de grădină, iar conform zodiacului chinezesc sunt un cocoș. Repet, este o chestiune doar de curiozitate și distractivă, dar paradoxal unele descrieri ale acelor zodii mi se potrivesc, mă caracterizează.

Vă doresc un An Nou Fericit, o lună ianuarie 2019 deosebit de prosperă, senină și plină de inspirație !

 

“Europa … Liberă”, “România 100”, “Licăriri…Efemeride”și “Pasărea cu clonț de rubin” !


Un final de Noiembrie 2018 și un început de Decembrie 2018 trăite de către toți românii la cote maxime. Zilele au devenit ceva mai reci, dar suportabile și destul de plăcute. Primii fulgi răzleți au căzut și pe la câmpie timp de câteva ore, dar topindu-se încă înainte de a ajunge pe pământ. Măreția și taina iernii împletite cu splendoarea mult așteptatelor Sărbători de Iarnă sunt în măsură să ne sensibilizeze, trimițându-ne, indiferent de probleme, într-o stare de visare și de nostalgie a anilor copilăriei.

 

Finalul Primului Război Mondial a fost un motiv de speranță pentru întreaga lume. Acest război, primul de dimensiune planetară, a făcut numeroase victime umane, fiind numit și războiul împăraților. Lumea medieval-modernă dispare ( cel puțin oficial) începând ceea ce cunoaștem sub numele de epoca contemporană. Pe teritoriul fostelor imperii europene au luat ființă statele naționale prin aplicarea principiilor wilsoniene. În Transilvania mulți tineri și bărbați transilvăneni au fost mobilizați încă de la începutul confruntărilor. Cei 100 de ani de la încheierea ostilităților au fost sărbătoriți în întreaga Europă ( 10-11 nov.) la nivel statal și cetățenesc, iar un manifest adoptat de către o mulțime de orașe ( inclusiv capitale ) europene propunea în cinstea momentului fraternitate europeană, proiecte comune, instituții europene stabile, puternice și active pe întregul teritoriu european, cetățenie europeană tuturor cetățenilor, etc. La Oradea evenimentul a fost promovat de către universitarul orădean Orlando Balaș, germanist, filolog, în Sala Mare a Primăriei Oradea unde în prima parte a manifestării au intonat Imnul Europei ( Oda Bucuriei ) studenții Facultății de Arte. Deosebit de nobilele și sensibilele obiective propuse fac parte din agenda idealului și mai puțin din spectrul posibilităților noastre reale. Bineînțeles, cârcotașilor le putem spune că în urmă cu 50 de ani însăși ideea unei Uniuni Europene era o utopie, iar intrarea României în clubul european o aberație. Din punct de vedere ideologic s-au conturat două viziuni asupra devenirii europene teoretizate de către specialiști: Europa națiunilor ( statelor ) și Europa popoarelor ( cetățenilor ) fără ca vreuna să se fi impus definitiv, deși observăm că Europa națiunilor este activă și ideea unei confederații este cea mai adecvată. Mi s-a părut ciudat în declarație că se vorbea în numele tuturor cetățenilor unor capitale europene ( inclusiv Londra ), deși trebuie avut în vedere că există diferențe de opinie în fiecare familie. În contextul actualității Brexitului și a răcirii atitudinii statelor est-europene, activitatea mi s-a părut mărinimoasă și seducătoare. Ideal ar fi într-adevăr ca Europa ( eventual până la Urali ) să fie unită, fără frontiere, având cetățeni nediscriminați și instituții ( culturale, economice, militare, juridice, administrative ) active în toate orașele și comunele sale. Mă îndoiesc însă că acest ideal se va realiza curând sau vreodată. Comunismul propunea în esență egalitate, trai în comun, dar oare aceste aspirații nobile s-au îndeplinit vreodată? Chiar de la început, este demonstrat că liderii comuniști nu au făcut decât să manipuleze populația, ajungându-se destul de repede la dictatură în fiecare stat comunist. Dar indiferent de forma de guvernare suntem în măsură să ne întrebăm, precum Corul din opera Oedip Rege a lui Sofocle: “Cine-a fost vreodată-n stare/ Să-și ducă până la capăt fericirea ?” Discuțiile din cadrul evenimentului au fost deosebit de interesante și constructive ( aș spune eu ), deși participanții au putut fi numărați pe degetele de la două mâini. Când este vorba însă despre fonduri europene, observam toți participanții, totul este altfel și se intră sau se bate la altă ușă. Și din nefericire, succinta mea expunere, ca de altfel și dicuțiile respective, au avut loc într-un context al unei note mici primite de către România din partea înaltelor foruri europene și a izolării noastre fără precedent, având un corespondent doar perioada 1985-1989. Ar fi deosebit de multe de adăugat și am putea iniția, eventual, realizarea unor volume și studii pe aceste  teme și cu siguranță nu am epuiza subiectele. Aș mai adăuga că nu există spre exemplu la nivel european o indemnizație general acceptată pentru toți absolvenții de studii superioare ( care ar putea fi testați pentru ca să le fie acordată, eventual) sau acordată oricărui cetățean indiferent de pregătire, dar există subvenții pentru animale care se acordă cu generozitate. Dacă un animal fără atestat genetic ( în multe situații sau contrafăcut ) este mai important decât un om, dați-mi voie să mă îndoiesc de justețea raționamentelor și să subliniez mercantilismul mentalităților. Edmund Husserl remarca în 1935: “Problema pe care o punem este aceasta: cum se caracterizează configurația spirituală numită <<Europa>>? Prin urmare, nu Europa într-un sens geografic, înțeleasă ca o hartă […] În sens spiritual de Europa aparțin în mod evident dominioanele engleze, Statele Unite […] Este vorba aci de unitatea unei vieți spirituale, a unei acțiuni, a unei creații spirituale, incluzând și scopurile, grijile și eforturile, instituțiile, modalitățile de organizare” ( E. Husserl,Criza Umanității Europene și Filosofia ). 

Se întâmplă ca zilele să treacă una după cealaltă, iar cei mai rezervați dintre noi, printre care mă număr și eu, se bucură de frumusețile și clipele mărunte ale acestora. Cel mai recent, dincolo de bucuria pe care mi-o oferă curățenia de toamnă prin gradină și curte și clipele petrecute în compania puținelor animale domestice de acasă, mă înseninează privirea în zorii dimineții a unor pițigoi jucăuși și insistenți care vizitează zilnic grădina din curte. Sunt însă atât de atenți încât orice mișcare îi îndepărtează. Societatea Ornitologică Română mi-a răspuns la o aplicație și în limita timpului disponibil încerc să dau curs voluntariatului și să-mi aprofundez cunoștințele mele în materie de specii de păsări. Deocamdată primul pas făcut a fost amplasarea unui cuib realizat de către mine. Am observat că vrăbiuțele rămân cele mai bine adaptate și obișnuite cu peisajul românesc. Îmi propun să vizitez mai des Parcul Natural Cefa pentru a vedea ceea ce mai există în condițiile abandonării tuturor proiectelor importante. Anul trecut vizitau fânarul de acasă câteva perechi de bufnițe pitice deosebit de interesante. Mi-aș dori ca totul să arate precum într-unul dintre parcurile din Oradea cu spații bine delimitate, cuiburi și hrănitori, pițigoi, mierle și alte specii rare ciripind fiecare pe limba lor. Căci spunea N. Labiș: “Pasărea cu clonț de rubin […]/ Nu mai pot s-o mângâi…”

  

Cenaclul internațional Prietenii Poeziei a reunit câțiva iubitori ai genului, iar întâlnirea mea cu organizatorii a fost una utilă și emoționantă. D.H. Popescu și-a auto-recenzat propria carte apărută la editura Humanitas ( o carte de traducere ). Câtorva elevi li s-au analizat câteva poeme de către criticul Ionuț Caragea și discuțiile au fost suficient de degajate pentru ca tinerii să poată obține noi cunoștințe din domeniul atât de sensibil și adorat al poemului. “Oamenii – zeii captivi în lagărul perpetuării” ( aforism marca Ionuț Caragea ), cel puțin unii, cred în destinul lor chiar dacă unii fac nopți albe știind că “Luna – bătrâna vrăjitoare care ghicește viitorul în palma tăcutei insomnii” ( aforism, I. Caragea).

Ziua Porților Deschise a Bibliotecii Județene Gh. Șincai a fost deosebit de intensă și bogată în evenimente. Elevii Liceului de Artă au susținut câteva arii de muzică clasică în holul instituției, iar centenarul românesc a fost sărbătorit în amfiteatru printr-o conferință la care au participat elevi, studenți, profesori, iar invitații și-au expus observațiile și argumentat punctele de vedere, evidențiindu-se contextul internațional și importanța anilor 1918-1920 pentru stabilitatea europeană. După-amiază am avut ocazia să-mi lansez propriile volume ( eseu&poem ) prezentându-mi intențiile și detaliind genurile în fața unui public orădean deloc numeros, dar onorant. Am subliniat complexitatea mini-eseurilor și strădania cu care am încercat să surprind cotidianul românesc și internațional în mijlocul problemelor și evoluției ( involuției ) personale. Am remarcat cu bucurie că lansarea s-a reflectat cu moderație și în presa locală, înainte și după desfășurarea acesteia. În fine, din nefericire, deocamdată stagnez, constructiv totuși și cu motive de speranță. Deși întreaga noastră existență pare a fi circumscrisă și dependendă de principiile existențialiste, aș conchide, datorită acestei perioade cu profunde rezonanțe spirituale, cu cuvintele lui Niceta din Remesiana: “Preștiința tuturor lucrurilor se află în Dumnezeu, iar El este cunoscător și al celor ascunse” ( Cartea III,2,10.).

  

Ziua Națională în an centenar ar fi trebuit sărbătorită la Alba-Iulia și inițial chiar așa am intenționat. În cele din urmă m-am mulțumit cu participarea la festivitățile de la Oradea unde am achiziționat o cocardă  tricoloră pe care am pus-o în piept și ulterior mi s-a oferit gratuit un steguleț tricolor pe care am putut să-l flutur în timpul intonării cântecelor naționale. Piața Unirii a vibrat, deși participanții au fost mai puțini decât în alți ani. Nu am rămas la parada militară, dar pentru a păstra spiritul de sărbătoare am ales să fac un mic shopping și să mă destind cu un suc natural și un capucino.

 

Vă doresc o lună Decembrie 2018 splendidă, Sărbători de Iarnă feerice și divine !

 

 

“Aspirations”, “Geopolitică și Ziduri”,”Invențiile unui Geniu”, Viteza Luminii+1 !


Într-un Martie 2018 și început de Aprilie 2018 încercăm să ne regăsim cu toții datorită unei primăveri atât de așteptate și întârziată parcă de Crăiasa Zăpezilor și Ghețurilor care a fost atât de generoasă în sezonul de iarnă. Perioada Postului Paștelui este parcursă de către fiecare după putință și dacă n-aș spune că există vreun zel deosebit în acest sens nici măcar la cei mai evlavioși ( nici măcar nu ar fi obligatoriu), această perioadă stârnește emoții deosebite an de an. Paștele Catolic deja a avut loc și comunitatea catolică a parcurs cu responsabilitate măreția jertfei Mântuitorului. Ceilalți credincioși sărbătorind intrarea Domnului în Ierusalim ( Floriile ) se găsesc acum în săptămâna cu cea mai mare intensitate la finalul căreia, după momentele dramatice ale răstignirii și morții, bucuria Învierii va anima sufletele și trupurile tuturor celor care privesc cu optimism victoria Binelui, Rațiunii și Spiritului.

 

În plan internațional noi provocări se conturează și nimeni nu știe cum vor putea fi gestionate cât mai eficient. Conflictul anglo-rusesc, alegerile fără alte alternative din Rusia, o relație ușor agravată U.S.A. – China care dă frisoane, acuze reciproce ale marilor state mondiale privind taxele practicate pentru anumite produse… Chiar și așa totul ar părea suportabil dacă vechile probleme sau drame pe care le parcurge anumite segmente de populație a lumii în care trăim ar fi deja soluționate. Unele ziduri dintre oameni par a fi de neînlăturat mai mult decât în majoritatea situațiilor. În aceste condiții democrația pretinsă devine o glumă sinistră, iar unii oameni se confruntă cu lipsa de orice speranță. Un eveniment care propunea o scurtă incursiune în detaliile distanțelor geografice, spiritual-filosofice și economice care separă civilizații și popoare ale lumii a avut loc prin grija lui Dacian Palladi și s-a intitulat “Geopolitică și Ziduri”. Încă din cele mai vechi timpuri cele mai simple și eficiente granițe au fost cele naturale ( munți, fluvii ), dar atunci când acestea au devenit insuficiente sau erau inexistente, orașe-state, regate, imperii și-au realizat propriile sisteme de apărare și de conservare a granițelor și valorilor ( Zidul Chinezesc, Zidul lui Hadrian, recentele garduri împotriva imigranților, etc.). Din nefericire chiar până în zilele noastre multe domenii cu vocație universală sunt influențate și infestate de un spirit neloial al divizării și regionalizării. Nu doresc în niciun fel, ba dimpotrivă, ca dreptul la propria identitate al fiecăruia, al fiecărei regiuni sau popor să fie afectat, dar când astfel de tendințe câștigă teren trebuie să ne întrebăm de ce este posibil și dacă este benefic. Reversul medaliei este spre exemplu că în România profesori sau politicieni care au fost împotriva integrării României în Uniunea Europeană și chiar mai sunt împotriva spiritului european, să fie acum primii care folosesc bani europeni și sărbătoresc demagogic ziua de 9 Mai ( Ziua Uniunii Europene ). În același timp este o problemă de opțiune al fiecărui popor sau civilizații ca atunci când simte o mare diferență culturală la vecinii săi sau o presiune prea mare la granițele sale să ia deciziile pe care le consideră necesare prin consens. Cea mai recentă dispută în această direcție a fost odată cu inflamarea declarației președintelui D. Trump privind zidul de la sudul U.S.A. Un răspuns care trimite spre universalitate la fel ca aspirațiile S.U.A. a venit din partea Papei Francisc. El propunea punți (poduri) și nu ziduri. Cred că și S.U.A. ,inclusiv prin președintele ei, dorește la fel, dar se găsesc cu toții într-o antinomie păguboasă. În loc să găsească punctele comune care-i apropie, se împiedică de cioturile care-i despart și micile detalii care-i individualizează. Cred că S.U.A. dorește ca central și sud-americanii să-și soluționeze problemele acasă și nu îngroșând rândurile infracționalității, și așa ridicate, din Statele Unite. Discuțiile de la finalul evenimentului s-au desfășurat fiind influențate de aceste momente de pregătire spirituală. Cred că Dumnezeu nu este împotriva colaborării și solidarității dintre oameni, chiar dacă a fost împotriva generației Turnului Babel spre exemplu, identificând la aceasta vanitatea, histrionismul, dorința de a obține un mod de viață dedicat exclusiv plăcerilor și nu unei dedicații nevinovate pentru cunoștințele și tainele universului. Richard Wurmbrand îndemna: “Cercetează noțiunea <<Dumnezeu>>, chiar dacă nu-l cunoști”. Tot el mai spunea: “Există o singură realitate. Ceea ce pare a fi pluralitate sunt deseori aspectele multiple ale aceleiași realități. S-a descoperit că Gaurinsakar și Everest erau nume ale aceluiași vârf al Himalayei văzut din văi diferite”.

 

Preocupat să văd evoluțiile din mica grădină și livadă de acasă unde mă străduiesc să aplic cele mai noi cunoștințe de inițiat, am observat că florile de primăvară se trudesc să răsară și unele să înflorească, fiind întârziate doar de ușoarele evoluții meteorologice neplăcute din ultimele săptămâni. Deocamdată doar stânjeneii au înflorit și par a jubila datorită ineditului înregistrat. În Japonia cireșii sunt deja înfloriți și sunt admirați de foarte mulți vizitatori.

Am participat de asemenea la un alt eveniment jubiliar, aș putea spune, care a avut loc în Casa Memorială Aurel Lazăr, unde au fost lansate două volume în onoarea a două personalități bihorene aflate la o vârstă respectabilă, dar încă în putere creatoare: Lucia Cornea și Sever Dumitrașcu ( apreciat printr-un volum la împlinirea vârstei de 80 de ani). Deși ar fi trebuit să fiu în mediul meu, mărturisesc că nu m-am simțit prea bine în mijlocul acelor participanți, printre care din motive meschine nu m-am putut regăsi și eu ca slujitor salariat al culturii și istoriei naționale. Am participat doar din respect, inclusiv cu unii profesori nu am avut o relație strălucită încă din studenție (cred că n-am nicio vină ), iar unii foști studenți pretind acum erudiția, publicând chiar în renumită revistă a Muzeului Țării Crișurilor – Crisia, dar nu își conștientizează lacunele sau limitele. Ca profesori, istorici și muzeografi ar trebui să-i preocupe adevărul, adevăratele valori și detaliile, nu doar rezultatul net care le convine de minune sau berile băute în timpul programului. Am făcut urările cuvenite, am oferit un exemplar din volumul propriu de eseuri, am cumpărat un exemplar Crisia impecabil apărut, am discutat puțin și apoi am plecat neînduplecat de starea generală.

    

Prima etapă a Centenarului a avut loc deja după 27 Martie. Aurel Lazăr, cel care a avut un rol deosebit în realizarea Unirii, sunt sigur că și-ar fi dorit o altă Românie în secolul XXI. Din păcate nu putem spune prea multe în aceste momente care ar fi trebuit să fie înălțătoare pentru români. Putem conchide cu un fragment-elegie din Arhiloh (sec. VII î.e.n.): “Rana deschisă suspin/ Scoate din sufletul nostru. Dar mâine nenorocirea/ Îi va lua la rând și pe alții. Răbdați așadar…”

Una dintre vizitele pe cale le-am realizat cu un entuziasm deosebit a fost pentru a admira exponatele unei expoziții mult așteptată în urbea de pe Crișul Repede la Muzeul Țării Crișurilor. “Invențiile unui geniu. Mașinile lui Leonardo Da Vinci” se găsește la Oradea și atrage numeroși vizitatori.Imaginația și ingeniozitatea lui Leonardo Da Vinci a dat roade în Evul Mediu prin concretizarea unor proiecte și aplicații ale acestora și care ne surprind și azi prin complexitatea lor. Marele inventator a reușit să proiecteze și să realizeze automobile, biciclete, tancuri, sisteme de ridicare-coborâre, de prindere sau extragere care îmbunătățite în epoca modernă au impulsionat societatea europeană. Leonardo Da Vinci este așadar un mare deschizător de drumuri, o personalitate care în timpuri de obscuritate științifică a reușit să redirecționeze societatea umană însăși, aflată la răscruce sau în impas, către perspective atractive. Vizita proprie a avut loc într-o vineri când o mulțime de copii aflați în săptămâna “Școala Altfel” erau și ei în vizită la muzeu.

  

Într-o oarecare măsură am putea realiza un paralelism între epoca lui Leonardo Da Vinci și epoca ultimilor 50 de ani spre exemplu ( 1970-2020). În prelungirea acestui paralelism aș menționa că am citit recent că la Institutul CERN Geneva s-a realizat într-un experiment depășirea vitezei luminii ceea ce mi s-a părut epocal și fabulos. Ulterior am rămas dezamăgit când am văzut că site-ul respectiv de știri științifice a etichetat articolul cu: “April Fools”. Din nefericire chiar în această perioadă a trebuit să ne luăm rămas bun de la Stephen Hawking, marele cercetător englez, care pe lângă prodigioasa activitate științifică a publicat o lucrare autobiografică în care descrie printre altele emoția avută în copilărie când tatăl i-a cumpărat primul trenuleț cu cheie ( o raritate atunci) sau că s-a născut pe 5 ianuarie la 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei.

O fotografie a unei expoziții de la biblioteca județeană, intitulată Aspirations, îndemna la reflecții și chiar la zâmbete. Un pion de șah, joc atât de iubit de către mine, era reflectat în oglindă într-o piesă de rege. Aspirații mai puțin realiste, încredere neîntemeiată, oameni care doresc mai mult decât merită, peste puterile lor?; bufoniadă sau comedie? Realizarea fotografiei în alb-negru ar fi trebuit să adâncească reflecțiile.

Vă doresc Sărbători  Pascale 2018 Luminate, o lună Aprilie 2018 însorită, fără păcăleli, mărinimoasă !

 

“Cristal de Boemia”, “Semper Opera”,”Biserica Tyn”, “Orologiul Apostolilor”,Lacrimi şi Regrete,Majestate, “Bancnota de Un Milion de Lire”-Gratuit !


Ultima lună a anului este trăită de fiecare dată cu intensitate şi emoţie. Anotimpul de iarnă s-a lăsat aşteptat însă pe la câmpie, deoarece a căzut zăpadă doar într-o singură zi şi pentru câteva ore. În rest, nu ne-a rămas decât să admirăm recordurile celor care s-au străduit să redea atmosfera de sărbătoare şi de aşteptare a lui Moş Crăciun sau a clipelor dintre ani – Revelionul. Cu siguranţă, printre toate celelalte, din subsidiar, această perioadă este şi una de evaluare şi de conturare a unor proiecte de viitor. Cea mai importantă funcţie a lunii cadourilor este însă cea de revigorare spirituală, regăsire de sine şi comuniune cu familia şi cu cei dragi.

 

Din nefericire nu toate clipele de sărbătoare sunt încununate de beatitudine. În data de 5 Decembrie 2017 fiind la Oradea şi apoi dorind să revin spre casă am consultat smartphone-ul propriu pentru a parcurge câteva ştiri. Îndurerarea s-a aşternut imediat lăsându-mă înmărmurit când pe la miezul zilei începuseră să curgă ştirile privind decesul Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României. Marea personalitate, ultimul conducător în viaţă al unui stat din cel de-al doilea război mondial, resemnat şi regăsindu-se în pasiuni, stabilit în Elveţia, a reprezentat un reper al conştiinţei româneşti şi a dorinţei de afirmare româneşti în plan mondial. Ceremoniile de înhumare au fost deosebit de grandioase şi bineînţeles meritate, fiind onorat cu prezenţa unor capete încoronate şi membri ai unor case regale de prim rang din Europa. A fost poate pentru prima dată când în mijlocul problemelor din ţară şi a lipsei generale de respect, poporul român şi oficialităţile s-au ridicat la nivelul onoarei şi conştiinţei necesare unor clipe înălţătoare.Recunoaşterea lui Mihai I al României a fost unanimă. “Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie” spunea Mihai I la vârsta de 90 de ani în Parlamentul României. Dumnezeu să-l odihnească în pace !

Dorind să mai vizitez câte ceva, deşi nemulţumit de progresul profesional şi de inflexibilitatea ofertei de muncă din România, mi-am rezervat încă din noiembrie o excursie de trei zile la Târgurile de Crăciun din Praga şi Dresda . Pornind din 8 decembrie trebuia să străbatem cu autocarul Ungaria şi Slovacia până în capitala Cehiei, Praga. Deosebit de entuziasmat, m-am pregătit exemplar şi ajunşi în capitala cehă la lăsarea week-end-ului am reuşit să vizităm câteva obiective turistice de importanţă majoră încă înainte de lăsarea serii. Recomand oricui acest oraş romantic. Este fabulos. Cunoşteam foarte multe dinainte, dar străbaterea lui la pas de unul singur sau cu ghidul dă o dimensiune superioară întregii aventuri. Trecutul acestui oraş atât de cosmopolit în Evul Mediu şi de ce nu chiar şi în zilele noastre este în măsură să impresioneze. Am fost cazaţi la un hotel chiar din centrul oraşului de unde în doar câteva minute puteau fi vizitate Biserica Tyn, Orologiul Apostolilor, Sinagogile. Pe timp de noapte Biserica Tyn este parcă desprinsă dintr-un desen animat de Walt Disney, iar Orologiul emoţionează prin apariţia apostolilor din oră în oră. Cetatea pragheză este de asemenea impresionantă. Praga a fost capitală imperială în anumite momente, iar Rudolf al II-lea atras de alchimie a susţinut unele cercetări mai mult sau mai puţin ortodoxe în acest sens. Cristalul de Boemia, unic în lume prin calităţile lui, este un garant al cunoştinţelor artistice activate până la nivelul excelenţei. Personalităţi de prim rang s-au născut sau şi-au legat destinul de acest somptuos oraş ( Comenius, Kepler, Mozart, F. Kafka, J. Hasek etc.). Străduţele vechiului centru praghez au fost atât de pline de turişti încât nu puteai face un pas înainte sau înapoi, la stânga sau la dreapta fără a atinge pe cineva. A fost … revoluţia şi reveria turiştilor ! 

        

Toate aceste considerente şi multe alte detalii l-au făcut pe Bohumil Hrabal să afirme în O singurătate prea zgomotoasă:“Praga este atât de plină de spiritul grec, nu numai pe faţadele locuinţelor, ci şi în mintea oamenilor, şi asta numai fiindcă gimnaziile şi universităţile umaniste au uns cu Grecie şi cu Romă milioane de capete ceheşti”.

A doua zi am plecat spre Dresda, capitala landului Saxonia. Meticulozitatea şi disciplina germană sunt observabile încă din Cehia, iar ajunşi la Dresda a trebuit să constatăm că am prins o zi destul de rece. Oraşul Dresda a fost deosebit de încercat de-a lungul istoriei sale, dar mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial când majoritatea construcţiilor sale au fost bombardate. Semper Opera şi Catedrala Catolică refăcute după planurile iniţiale sunt fără îndoială maiestuoase. Câteva ore libere au prilejuit achiziţionarea câtorva suveniruri şi a servirii unui Cafe-Latte şi a unei Mozzarella. Prinţii electori de Saxonia au avut o influenţă la nivel european în anumite momente ( Augustus I,II,III ) între secolele XVII-XIX. Goethe a studiat la Dresda dreptul, Richard Wagner,creatorul compoziţiilor Walkiriile şi Inelul Nibelungilor, a fost un fiu al locului.

      

Reveniţi la Praga am vizitat în ultima zi cetatea pragheză cu numeroasele sale atracţii ( biserici şi catedrale vechi, clădiri imperiale, strada aurarilor). Catedrala Vitus se prezenta înăţătoare şi delicată prin elementele sale arhitectonice, Statuia Sf. Gheorghe sugera victoria asupra balaurului, iar la ieşire probabil o studentă cânta duios la harpă. Ultimele două ore de timp liber le-am petrecut intrând într-o librărie deosebit de cochetă din centrul Pragăi. Cărţi, suveniruri, accesorii ademeneau orice vizitator. Am fost la un pas de a achiziţiona Metamorfoza lui F. Kafka în limba engleză, dar am rezistat în cele din urmă comandând doar ceva pentru hidratare la cafe-barul librărirei. Regret enorm că n-am achiziţionat lucrarea deoarece la întoarcerea în ţară mai aveam suficiente coroane ceheşti necheltuite. Sper să am în România alături de aceste coroane o viaţăboemă !

   

Revenit în ţară, într-una dintre zile am vizitat târgul de Crăciun din Oradea. Întregul context se asemăna cu peisajele de sărbătoare ale unor capitale europene. Am auzit că Cărtureşti deschisese o librărie în Lotus Center Oradea şi am dorit să văd minunea. Am cumpărat binecunoscuta carte a lui Dario Fo ( E-un rege nebun în Danemarca) şi cea a renumitului om de ştiinţă S.W. Hawking ( O scurtă istorie a vieţii mele). Recent au reînceput dezbaterile privind inteligenţa artificială punându-ne serios pe gânduri pe toţi.Am primit în urma achiziţiei o carte gratuit, iar din cele de la promo am ales: Bancnota de un milion de lire a lui Mark Twain.

  

În România numeroase probleme se amplifică şi soluţionarea lor se leagă de anul 2018 care se doreşte a fi unul de renaştere culturală şi naţională. În ce măsură vom reuşi să ne desprindem de tot ceea ce este nociv şi vom construi un social armonios şi prosper rămâne să vedem cu toţii. Un gri lucios este observabil şi în planul relaţiilor internaţionale datorită unor ameninţări, inconsecvenţe şi instabilităţi perpetuate pe durata mai multor ani.

Vă doresc un An Nou 2018 prosper, multă sănătate şi inspiraţie, bucurie şi realizări familiilor dumneavoastră !

 

 

“Ratio&Revelatio”, MR. “1989”, “Brexit Clock”, Sărbători Pascale 2017 !


A doua jumătate a lunii Martie 2017 s-a scurs aproape imperceptibil, iar luna Aprilie 2017 sper să aducă doar păcăleli pline de bunădispoziţie şi zâmbete inocente. Revenit pe meleagurile natale, după experienţa britanică, am încercat să mă regăsesc şi să mă reinventez dacă este posibil. Din păcate a trebuit să constat că sunt din nou cu economiile într-o zonă inacceptabilă şi nerezonabilă. Primăvara 2017 şi-a intrat în drepturi şi poate doar ea a reuşit să mă amăgească încă o dată, convingându-mă să reiau în timpul liber activităţile prin grădină , pe la floricele ( lăcrimioare, lalele, zambile,etc.) sau căpşuni şi pe la pomii fructiferi. Cireşii au înflorit deja îndemnându-mă parcă să scriu un haiku în spirit românesc.

  

Deşi deosebit de îndurerat din motive personale, am urmărit evoluţiile internaţionale şi mă declar năucit. Ceea ce părea sau chiar s-a dorit doar un avertisment a devenit un profil solid al unei certitudini ireversibile. Brexit Clock” a început să ticăie, iar Europa nu va mai fi niciodată completă fără Marea Britanie. Visul european a suferit, după şase decenii de construcţie instituţională şi extindere meticuloasă, o mare înfrângere, fiind confruntată cu fenomenul deconstrucţiei. Consider deosebit de grav ceea ce s-a întâmplat, iar pierderile vor fi, cred eu, din păcate, enorme de ambele părţi. Identitatea europeană va fi observabilă din Groenlanda şi până la Urali sau de la Polul Nord până în insulele din Marea Mediterană, dar unitatea europeană din nefericire nu va fi posibilă într-un model integrator şi generalizant. Decizia pozitivă a generaţiei anterioare din Marea Britanie, poate surprinzătoare atunci, a fost contrazisă mult mai surprinzător de generaţia următoare. Mulţimea ezitărilor şi neseriozităţii, a experimentărilor şi empirismului în plan politic şi economic sunt dăunătoare şi macină societăţile europene. Etica, dicţia, atitudinea, ordinea interioară a acestor responsabili chemaţi să ne reprezinte şi să contribuie la unitatea generală sunt în cele mai fericite cazuri afectate. Erasmus din Rotherdam  în Elogiul Nebuniei scria în vremuri la fel de tulburi prietenului său Thomas Morus ( un olandez către un englez ) : ” Omul care s-a încumetat să ia între mâinile sale soarta unui neam nu mai are viaţa lui, ci trăieşte doar pentru stat. Veşnic grijuliu cu fericirea supuşilor săi, el trebuie să fie întâiul care să se supună legilor, în care se reunesc puterea legislativă şi cea executivă. El trebuie să vegheze asupra cinstei miniştrilor şi dregătorilor. Toţi ochii sunt aţintiţi asupra sa, aşa că singur poate prin pilda purtărilor sale să se asemene fie cu un soare strălucitor ce-şi răspândeşte razele strălucitoare asupra pământului, fie cu o cometă blestemată ce aduce numai amărăciune şi moarte. Trebuie să ştie că viciile inşilor oarecare din mulţime nu sar în ochi, dar că rangul său îl opreşte de la oricare încălcare a datoriei. Alminteri cea mai mare nesocotinţă a lui este un izvor otrăvit din care beau toţi supuşii”. Cred că afirmaţiile multiseculare sunt mult mai actuale datorită sistemului democratic contemporan. Din păcate, Uniunii Europene îi va lipsi magnificul steag UK . . Între timp, un alt atentat a îndurerat Marea Britanie şi a avut loc pe Podul Westminster şi Palatul Parlamentului.

Am observat de asemenea că viaţa politică românească este la fel de agitată. M-a sensibilizat oarecum şi mulţumit sărbătorirea la nivel naţional a Zilei Internaţionale a Poeziei. Poemul a fost adulat măcar în acel cadru al manifestărilor specifice dedicate. Mă gândeam care versuri mi s-ar fi potrivit mai mult în aceste momente ( unul despre anotimp, despre aspiraţii cosmice, de dragoste sau profund şi uşor nostalgic) şi deşi am citit foarte multă poezie de bună calitate în ultimii ani am optat ( datorită experienţei londoneze ) pentru următoarele versuri :” Ceea ce mă înspăimântă/ E singurătatea-n mulţime,/ Aglomerările rele/ De fiinţe necunoscute-ntre ele/ Şi mai neînsemnate/ Şi mai fără chip/ Decât firele de nisip/  [… ]Minuscule fiare/ Strânse în haite/ De fiinţe străine,/ Indiferente unora altora/ Şi fiecare faţă de sine” ( Ana Blandiana, Nu singurătatea). În mare măsură, banul şi nepăsarea sunt blestemele marilor metropole şi ale civilizaţiilor.

 

La OradeaSala festivă a Facultăţii de Drept a găzduit un eveniment dedicat momentelor Revoluţiei Române din 1989. Autorul mai multor lucrări despre Revoluţia RomânăGrigore Cartianu, jurnalist, scriitor, a prezentat deosebit de bine condiţiile interne şi internaţionale ale evenimentelor din 1989. Singurul reproş care-i poate fi atribuit este stilul de redactor şi comentator sportiv utilizat, cu siguranţă datorită timpului relativ scurt alocat unei descrieri atât de vaste şi pretenţioase. În mod cert, ne-am întrebat cu toţii măcar o dată ce s-a întâmplat cu noi atunci şi de atunci. S-au scurs aproape trei decenii. În perioada în care m-am aflat la catedră am predat această lecţie ani în şir şi am constatat că generaţia tânără ori nu cunoaşte subiectul, ori nu-l interesează, ori are o imagine coruptă despre el. Doar rareori întâlneam opinii bine conturate şi argumentate. Consider anul 1989 unul de excepţie prin complexitatea lui la nivel internaţional, în mare măsură irepetabil. De asemenea, cred că doar carisma şi determinarea lui Mihail Gorbaciov, apărut providenţial, l-a făcut posibil din interior pe cale paşnică. În SUA, generaţia respectivă a dat dovadă de mare unitate ,viziune şi hotărâre. Estul european a optat pentru democraţie într-un elan firesc, doar în România dictatorul Nicolae Ceauşescu s-a încăpăţânat să reziste. Am citit poate peste o sută de lucrări importante care tratează acest subiect şi toate argumentele posibile. Din nefericire, în România totul s-a încheiat într-un mod sângeros, iar speranţele iniţiale s-au evaporat foarte repede, făcând loc incertitudinii, haosului economic, mineriadelor şi submediocrităţii. Anii ’90 au fost destul de obscuri, iar singura mare realizare a fost existenţa a doi poli în plan politic capabili să ofere legitimitatea unei minime vieţi democratice şi spirituale, în ciuda corupţiei şi degringoladei. După anii 2000 speranţele au renăscut, mediul de afaceri s-a îmbunătăţit, România adevenit stat european şi membră a NATO. Din nefericire, capitalul şi brandurile româneşti abia acum dacă se profilează, iar România a pierdut foarte mulţi specialişti şi intelectuali care au optat pentru cariere în Occident. În paralel, mulţi cetăţeni români slab calificaţi au îngrozit străzile oraşelor europene. Indiferent cum am privi lucrurile, la Revoluţia Română ( chiar termenul a fost pus sub semnul întrebării ), a participat şi poporul român şi revoluţia rămâne expresia aspiraţiei poporului român pentru libertate şi democraţie. MR. 1989 este original, unic, grandilocvent. Majoritatea participanţilor la eveniment au fost din rândurile tinerilor şi majoritatea lor din păcate nu au o opinie bine structurată asupra acestor momente astrale ale istoriei.

 

Sărbătorile Pascale se apropie cu repeziciune, iar postul cel mare rânduit de către biserică îndeamnă măcar la moderaţie. În acest an nu mă pot număra printre cei riguroşi, dar am fost destul de cumpătat. Jertfa Mântuitorului, după cum spun Evangheliile, a fost pentru absolvirea păcatelor omenirii în faţa lui DumnezeuSf. Niceta de Remesiana spunea în Opere, II,V,5-6” A PĂTIMIT SUB  PONŢIU PILAT. […] A TREIA ZI A ÎNVIAT DIN MORŢI, cum spune profetul, între morţi liber. Nici nu putea fi stăpânit de moarte Hristos, Care ţine toată puterea: şi a morţii şi a vieţii. S-A ÎNĂLŢAT LA CERURI, de unde şi pogorâse…”. Ca membru al societăţii laice, port în acelaşi timp un respect deosebit Bisericii, religiilor şi mă declar un membru al speciei homo religiosus.

Într-una dintre zilele când am trecut pe la Oradea, am intrat pe la Salonul de carte Ratio & Revelatio amplasat în zona centrală a oraşului şi deschis de puţină vreme. La fel de cochet ca şi cel din Cetatea Oradea, acest salon beneficiază de lumina soarelui şi de o ofertă de carte diversificată. Am servit un ceai în acest spaţiu atât de frumos decorat şi dedicat activităţilor şi evenimentelor literare. Să sperăm că raţiunea şi revelaţia, inspiraţia vor învinge şi spiritul sapienţial, cultural şi ştiinţific ne va lumina feţele şi gândurile.

  

Vă doresc o lună Aprilie 2017 candidă, Sărbători Pascale luminate, regeneratoare, prosperitate şi linişte sufletească !

 

“London Eye”, Westminster Abbey, Mărţişor 2017, Exoplanete !


Un sfârşit de februarie 2017 primăvăratic pe aceste meleaguri  londoneze. Doar unele zile mai ploioase şi  cu un vânt ceva mai răzleţ amintea că încă suntem în anotimpul rece. Debutul lunii martie 2017 a găsit natura în cea mai mare parte pregătită de festival : grădinile lipsite de omăt sunt pline de gingaşe floricele , iar tradiţionalul gazon din faţa caselor britanice deosebit de dens şi de o culoare verde specifică lunilor ploioase de vară. Oamenii de asemenea realizează grandoarea momentelor calendaristice şi ,poate uşor nedumeriţi, speră la un anotimp de primăvară cât mai candid şi reuşit.

hello-martie martisor

În ce mă priveşte nu prea am motive de bucurie deocamdată şi nici de optimism exagerat, dar mă străduiesc să mă menţin în privinţa mentalului pe o traiectorie echilibrată. Din păcate ceea ce părea în regulă la sosire în privinţa locului de muncă s-a evaporat doar într-o lună, iar cei care m-au contactat iniţial s-au dovedit a fi doar nişte amărâţi de subcontractori, nişte antreprenori ai marii firme care mă interesa iniţial şi care apoi şi-au dovedit limitele. Aşadar a trebuit să intreprind noi campanii de căutare a unui loc de muncă, potrivit mie, sub presiunea umilinţei şi a surprizelor avute. Din nefericire şi pe aici există neseriozitate şi unii lucrează după principiul : nu contează cine vinde brandul dacă el este imbatabil şi de nerefuzat. Având unele promisiuni, deşi n-am insistat la autorităţile britanice, am luat în calcul şi posibilitatea întoarcerii în ţară. Din nefericire mulţi în această situaţie suferă adevărate drame, deoarece nu au banii necesari pentru a reveni.

În concluzie, fiind degajat de munca care într-o anumită măsură mi se potrivea , am avut timp ca să intreprind  o vizită bine planificată în chiar ziua de 1 Martie prin centrul Londrei. Pot să spun că îmi doream mult acest lucru. S-a nimerit chiar de Mărţişor. Despărţindu-mă doar câteva staţii de tren nu a fost prea mare oboseală şi chiar în zorii dimineţii mă găseam deja în faţa renumitului turn cu orologiu cunoscut popular sub numele de Big Ben.

img_20170301_073139

 

De cealaltă parte a Palatului Parlamentului se vedea al doilea turn măreţ : turnul Victoria. Am vizitat şi Westminster Abbey ale cărei alemente arhitectonice medievale deosebit de pregnante şi bine conturate, absolut fiecare până în detaliu, m-au impresionat.

img_20170301_073547 img_20170301_074841

Oricum esteticul şi gustul pentru frumos nu sunt identice, dar Thierry de Duve spunea că gustul pentru frumos al fiecăruia este un habitus estetic. Continua spunând : “Aţi interiorizat aceste dispoziţii social dobândite , care constituie dragostea de artă, le-aţi lăsat în paragină, îngrijite mai mult sau mai puţin, dar oricum, ele vă constituie la fel de intim precum tot restul personalităţii dumneavoastră”. Aceste motive arhitecturale medievale aproape vorbesc de la sine prin vechimea şi simbolistica lor , întocmai precum în misteriile egiptene cunoscute de către Herodot. Această observaţie îl făcea, de exemplu, pe Alexandre Moret în Misteriile egiptene să se întrebe : „Oare nu folosim şi noi cu acelaşi sens cuvântul mister pentru a desemna atât <<dramele mistice>> jucate în biserici în Evul Mediu, cât şi dogmele ce depăşesc inteligenţa noastră”? Bisericile creştine au avut şi au un rol determinant în formarea individuală şi formarea personalităţii şi educaţiei personale sau a conştiinţei civice europene. În această situaţie este vorba despre inconfundabila cultură britanică cu tot ceea ce presupune ea: literatură, artă, arhitectură,biserică, regalitate …, o identitate de top la nivel mondial. N-ar trebui să omitem nici limba engleză devenită indispensabilă la nivel mondial, o adevărată limbă latină a contemporaneităţii. Istoricul Tacit a adus un elogiu deosebit oratoriei în Dialogul despre oratori, subliniind splendoarea acestei înzestrări şi numeroasele ei binefaceri. Expresivitatea unei limbi o consacră şi adaugă între valorile umanităţii. Marele istoric roman spunea : “Ce alai de cetăţeni în togă când ieşi în stradă ! Ce privelişte măreaţă când te afli în public ! Ce bucurie când te ridici şi ajuţi pe cineva printre ascultători tăcuţi, toţi cu ochii aţintiţi spre tine!”. În cadrul aceleiaşi lucrări Tacit a realizat o menţiune care m-a determinat să scriu un articol despre longevitate : „Eu însumi am văzut în Britannia un bătrân care mărturisea că luase parte la lupta purtată de Caesar, când îşi adusese oştile în Britannia”.Afirmaţia a contrariat toţi istoricii, deoarece bătrânul britann ar fi avut la acea vreme peste 120-130 de ani.

img_20170301_071313

Prin peripul meu de o zi am intrat şi prin câteva librării pentru a consulta oferta de carte, am cumpărat şi câteva suveniruri şi felicitări. Am avut timp şi pentru a servi un capucino într-o cafenea cu specific franţuzesc. Printr-o ciudată piruetă pe străzile centrale am ajuns chiar în faţa unei statui a lui Cupidon şi chiar înaintea unei imagini din Harry Potter.

img_20170301_091348 img_20170301_090443

Am rămas impresionat de imensitatea acestei platforme urbane centrale, iar Westminster Bridge mi s-a părut fabulos, plin de trecători entuziaşti. Alături de el, London Eye mă ispitea să încerc vizualizarea întregului centru londonez de la altitudine. Am renunţat în cele din urmă dorind să fac economie. Regret că nu am vizitat şi Institutul Cultural Român din Londra.

img_20170301_123210 img_20170301_120903

Sunetele orologiului Big Ben îmi aminteau de celebra lucrare a lui Jules Verne Ocolul Pământului în 80 de zile. Reţin de asemenea că am fost întrebat într-una dintre zile de un britanic care-mi sunt originile. I-am răspuns că sunt din nord-vestul României, o parte a Transilvaniei. Mi-a răspuns amabil că a vizitat România, dar doar Delta Dunării şi că a auzit despre mitul lui Dracula din Transilvania. I-am răspuns în engleză : It s just Bram Stoker fiction”, dar lui îi plăcea legenda. Am vizitat de asemenea Palatul Buckingham pe care l-am găsit în zi de paradă. Gărzile defilau şi cântau, vizitatorii se îmbulzeau venind de pe The Mall sau din St. James Park.Primăvara se simţea peste tot : în aer , printre vizitatori, prin parcuri, printre flori, iar cântecele câtorva cântăreţi ambulanţi amplificau totul. Era precum într-un fragment din Bachilide : “Serbări senine înfloresc pe uliţi/ Şi arde cântecul, slăvind frumuseţea”.

img_20170301_081823 img_20170301_082402 img_20170301_082434-1 img_20170301_110337 img_20170301_105717 img_20170301_111800-1

 

Aflat într-o stare de beatitudine şi beţie mistică la întoarcere am luat un tren care mă ducea doar într-o zonă apropiată celei unde mă găseam cazat. A trebuit să parcurg vreo 2-3 mile pe jos aşadar, dar nu a fost o problemă deoarece sunt obişnuit.

Urmăresc zilnic ştirile locale şi internaţionale din dorinţa de a fi foarte bine informat. Am constatat diversitatea şi consistenţa acestora în Marea Britanie, dar nu pot să spun acelaşi lucru despre portalurile cu locuri de muncă. În fine, o ştire de ultimă oră m-a extaziat : a fost făcut public anunţul NASA privind descoperirea a nu mai puţin de şapte planete asemănătoare Pământului în acelaşi sistem solar şi nu foarte depărtat de al nostru. Consider acest anunţ epocal. Dacă planeta noastră este tot mai epuizată poate Universul îşi va deschide porţile şi tainele către noi în cele din urmă. Până acum puteam doar spune precum poeta antică Sapho într-un vers : „Iarăşi hora stelelor îşi ascunde/ Strălucirea frunţii, când luna creşte,/ Risipindu-şi, plină, lumina peste/ Negura lumii” . De asemenea veştile privind Brexit-ul nu sunt încurajatoare pentru absolut nimeni.

exoplanete

Vă doresc o lună Martie 2017 în care mărţişorul să vă poarte noroc şi dragoste, să aveţi inspiraţie şi prosperitate !

martisor-the-gift-of-spring-mary-sedici potcoava-martisor

 

“Lyra de Aur”, “Micuţa Clara”, “IchBinEinBerliner”, Salonul de Carte !


Zile dintre ani ( 2016-2017 ) în care încercăm să alungăm toate gândurile şi să ne umplem timpul cu preocupări demne de perioada de sărbătoare, dar, vrând-nevrând, unele momente de reflecţie îşi fac loc şi încercăm să rememorăm ceva din anul aproape trecut sau să planificăm câte ceva pentru anul care se pregăteşte să vină. Iarna s-a înstăpânit de săptămâni bune, iar veşmintele ei ne amintesc despre iernile copilăriei noastre. Pregătirile s-au situat peste tot la cel mai înalt nivel într-un regal cu specific de iarnă, cu globuleţe şi beteală. Ne propunem cu toţii să fim mai buni, mai atenţi, mai uşor de înduplecat, mai darnici. Rudolph, cel mai destoinic ren al Moşului, a fost foarte solicitat şi cu siguranţă urmează un tratament de refacere acum.

an-nou-2017 rudolf

Încercându-mă amintiri vechi de peste treizeci de ani când venea şi la mine Moş Crăciun, mi-am dorit să mă cufund cel puţin pentru câteva ore într-un tărâm de basm, nobleţe a spiritului şi trupului, a sensibilităţii îmbălsămată cu lacrimi de nostalgie. Şi nimic nu ar fi fost mai adecvat pentru sărbătorile de iarnă decât inegalabilul univers al basmelor şi povestirilor germane. Lumea teatrului a identificat de timpuriu acest potenţial cultural imens şi, chiar dacă prin autori străini, a răsfăţat publicul cu numeroase piese transpuse chiar în mirifica lume a baletului. Spărgătorul de Nuci este un exemplu grandilocvent în acest sens. Povestirea hoffmann-iană ( E.T.A. Hoffmann ) are aceiaşi dimensiune ca a basmelor Fraţilor Grimm sau a lui H.C. Andersen. Galaxia fantastică a autorului transpusă într-un balet de către Piotr Ilici Ceaikovski este desăvârşită şi o înscrie în categoria cea mai selectă a valorilor culturale universale. Sala mare a teatrului din Oradea a fost profund mişcată la desfăşurarea maiestuoasă a momentelor piesei , jucată de către actori şi balerini clujeni cu o graţie demnă de o mare trupă europeană. Visul atât de înduioşător al micuţei Clara s-a materializat printr-o adevărată dovadă de eleganţă, graţiozitate şi imaginaţie a renumitei trupe clujene, a beatitudinii condusă până la delir şi simfonie telurică şi cosmică. Aplauzele călduroase, chiar dacă au fost generoase, ar fi meritat amplificate. Liniile melodice au unduit precum în versurile lui Pindar : “Lyră de aur, tovarăşă deopotrivă/A lui Apollo şi-a Muzelor cu-oacheşe bucle,/ La glasul tău pasu-ncadenţat al horei deschide serbarea/ Iar cântăreţii ascultă de semnele tale,/ Când răsunând, tu îţi picuri primele note/ Călăuzind cu preludiul tău mişcările horei” ( Pindar, Fragment din Prima Odă Pitică ).

img_20161210_161539 img_20161210_155858 sp-de-nuci

Din nefericire, această lume atât de splendidă a naţiunii germane a fost zguduită recent de un gest criminal inexplicabil, incalificabil. Am dat Like pe pagina de Facebook a oraşului Berlin de foarte mult timp şi postările de pe această pagină mi-au părut atât de interesante şi expresive, realizate de către autori profesionişti. Chiar în urma atentatului cu una şi două zile dădusem like-uri şi mă minunam de frumuseţea atmosferei şi peisajelor de la renumitul Târg de Crăciun. La ora regretabilului atentat televiziunile au început să vuiască prezentând drama, incredibilul. Apoi pe pagina oraşului Berlin a apărut poarta Brandenburg cu nuanţa de doliu. Am considerat necesar să transmit un mesaj de susţinere. Este regretabil că tineri nevinovaţi au trebuit să moară nevinovaţi datorită unor relaţii dezarmonioase cu reverberaţii internaţionale. IchBinEinBerliner, postat la Berlin, a răsunat în interiorul fiecăruia care doreşte pace şi armonie. Este foarte simplu să răspunzi cu violenţă, dar foarte greu să-ţi cultivi înclinaţiile şi virtuţile. Simonide din Keos spunea într-un fragment: “Se spune că Virtutea mai de mult sălăşluia/ În vârful unor stânci greu de urcat,/ Şi că acum e înconjurată de lăcaşul sfânt/ Al zeilor; că nevăzută-i de-al oamenilor ochi./ Şi că spre dânsa doar cu osteneli te sui/ Şi cu sudori, ce sufletu-ţi mănâncă/ Până s-ajungi la piscul îndrăsnelii” ( Fragmentul 37).

berlin

În localitatea natală sunt prea puţine evoluţii. Comuna stagnează evidenţiind mici cosmetizări, dar în mare măsură lipsită de renumele trecutului. Lipsindu-mi instrumentele nu pot pretinde însă că iau pulsul corect. Ies destul de rar, doar pentru mici cumpărături, iar în locul mersului la biserică am început să prefer, duminica, posturile tv religioase. În fine, nu sunt mândru de acest aspect. Devine ciudat, inexplicabil : sunt în localitatea natală şi totuşi la mii de kilometri distanţă. Glumind : trebuie să exersez ştiinţa imposibilului. Sunt nemulţumit de modul în care ne risipim. Imaginaţia şi îndrăzneala lui A. Einstein a fost totuşi finită: unii oameni de ştiinţă merg mai departe azi şi susţin că viteza luminii nu reprezintă un maxim, ci doar o unitate de măsură. Se pare însă că nibelungii şi gnomii păzesc cu străşnicie secretele comorilor ştiinţei, iar “gnomul” propriu mă îndeamnă totuşi la moderaţie.

Eforturile câtorva intelectuali şi scriitori orădeni s-au concretizat chiar în perioada acestor sărbători de iarnă. Nu mai puţin de două saloane de carte au fost deschise la Oradea, dorindu-se promovarea cărţii şi a spiritului literar şi antreprenorial. Deşi piaţa de carte din România a scăzut în ultimii ani conform unor date oficiale, există totuşi şi impătimiţi , dar şi responsabili sensibili care doresc să revitalizeze acest domeniu. Unul dintre aceste saloane de carte fiinţează la Cetatea Oradea, într-o locaţie cu profunde amprente şi însemnătăţi medievale. Interiorul este de un iz medieval captivant, deosebit de propice promovării unor apariţii editoriale. Deşi oferta era una distinsă, multe lucrări le citisem deja, dar preocupat de dilema posibil-imposibil , mi-a căzut privirea pe romanul unei scriitoare franceze, Christine Angot : O iubire imposibilă. Romanul câştigător la Prix Decembre 2015 descrie poveşti de viaţă deosebit de profunde. Cât de posibile sunt iubirile,aspiraţiile, speranţele noastre? Autoarea reuşeşte să prezinte momente din viaţa de familie din Franţa celei de-a doua jumătăţi a secolului XX : “La trei ani , mergeam singurică la băcănie şi mă plimbam de bună voie pe raza câtorva străzi. Vecinii se întâlneau cu mine pe drum. Îmi cereau să le cânt vreun cântecel, să dansez twist, n-aveam nevoie de muzică”. Iar spre sfârşitul lucrării o observaţie sfâşietoare : “- Ştii …  uneori, când mă gândesc la trecut, mă întreb unde s-a dus toată lumea aceea. Şi dacă a existat cu adevărat. Îmi spun: <<Unde o fi lumea pe care o ştiam eu ?>> .  – Ne iubeam mult, mamă. – Doar asta aveam !”. Am sorbit chiar şi un capucino la acest salon şi am rămas la opinia că merită vizitat şi recomandat.

img_20161220_130533

Cu câteva zile înaintea sfârşitului de an 2016 a fost lansată la biblioteca judeţeană din Oradea o lucrare care încearcă promovarea urbei de pe Crişul Repede din puncte de vedere inedite care şi-au atras şi unele critici. Oradea.Imagini posibile a fost lansată în prezenţa unui public care a umplut sala amfiteatrului bibliotecii şi a câtorva personalităţi ale oraşului. Construcţiile Art Nouveau ale oraşului au stimulat activităţile creative, intelectuale şi comerciale sau recreative ale contemporanilor interbelici. În mod firesc, s-au înfiripat poveşti de succes şi insucces, de extaz şi agonie, mai mult sau mai puţin exagerate, la care printr-o transmitere orală sau chiar literară din epocă câţiva autori contemporani au aplecat urechea. Astfel contribuţiile arhitecţilor familiei Rimanóczy sau Vágó, vizitele în oraş ale unor personalităţi precum Ion Minulescu sau Rabindranath Tagore, detalii ale decorurilor interioare şi exterioare ale impozantelor construcţii arhitectonice au fost preluate şi prelucrate în viziunea literară a criticului de artă Ramona Novicov şi a poetului Mihai Vieru, stârnind aprecieri şi critici deopotrivă. Cât de relevantă va deveni această lucrare rămâne de văzut, dar nu aş aprecia-o ca fiind dezagreabilă în nici într-un caz. Iar în unele situaţii are menirea de a suplimenta cunoştinţele unor cititori privind destinul şi dezvoltarea oraşului.

ora-img or-im

Urări de bine, de sănătate, An Nou 2017 Fericit, prosperitate şi armonie trainică !

anulnou-9026

 

 

 

 

 

Hamlet și Ofelia, Expoziție Gravură Renascentistă, Sărbători Pascale 2016,Natură și Relaxare !


Pământul încălzit deja mulțumitor de mărețul astru, Soarele, hrănește generos întreg spectrul vegetal. Zile dintre aprilie-mai 2016 îndoite în privința temperaturilor și trăite cu intensitatea specifică sărbătorilor de Florii și a Paștilor. Toți contemporanii sunt mai grăbiți acum să își încheie pregătirile cât mai temeinic și fără reproș. Splendoarea și parfumul florilor sunt de inegalat în această perioadă.

flower-tulip-fields-netherlands-6 prod_2550_1_med

Teatrul și literatura medievală au avut un motiv major pentru a fi invocate și elogiate. William Shakespeare a fost omagiat la 400 de ani de la trecerea în neființă prin reprezentații și manifestări în toate teatrele și mediile universitare din lume. Momentul a fost cu adevărat înălțător , pe măsura importanței personalității și operei. Marele dramaturg și poet englez ( 1564-1616 ) a trăit într-o epocă deosebit de agitată a societății engleze și ,deși a atras unele reproșuri asupra modului său de a fi sau a operei, este deosebit de important că s-a consacrat o operă care-i este atribuită și nu-i poate fi contestată în niciun fel valoarea artistică și dramaturgică. Poate fi considerat un adevărat promotor și chiar părinte al literaturii englezești. Este autorul unui număr impresionant de sonete deosebit de emoționant și sensibil concepute și a unui adevărat șirag de mărgăritare pe care îl constituie piesele sale de teatru : Hamlet, Romeo și Julieta,Visul unei nopți de vară, Macbeth, Regele Lear, Othello etc. La Oradea atât Teatrul Regina Maria , cât și Cenaclul Ecoart au glorificat măreția operei shakesperiene. Cenaclul Ecoart a sintetizat dimensiunea și valoarea universală a lucrărilor și sonetelor lui William Shakespeare prin prezențe notabile în rândul emoționaților recenzori : prof. univ. dr. Dan H. Popescu, un fin cunoscător al literaturii anglo-americane, Emil Sauciuc , actor , director de teatru și Florian Chelu Madeva , renumit muzician și compozitor. Un adevărat primat în domeniu pentru cultura europeană și mondială a fost realizat de către F. Chelu Madeva prin lansarea conceptului de sonet muzical, având la origine chiar versurile sonetelor shakesperiene. Cele 154 de sonete ale lui W. Shakespeare au fost cântate pe melodii de factură renascentistă în cadrul medieval al Cetății Oradea și încercarea este menționată în mediile internaționale preocupate de acest gen. Din nefericire participanții au fost deosebit de puțini, deși s-a recitat din Hamlet și filosofat profund. S-au menționat dificultățile prilejuite de traducerea lui Shakespeare din engleza veche în alte limbi europene. Versificația sonetului nu este floare la ureche și accesibilă oricui. La final o ușurare semnificativă ne-a animat pe toți : ceva unic în acest sens s-a realizat și la Oradea. Am rămas convinși însă că există și oameni care nu gustă actul cultural sau nu sunt bine intenționați ( Există viermi în flori , noroaie-ascunse-n ape/ Nori și eclipse-ncarcă al aștrilor zenit – Sonet XXXV). Dialogul Hamlet – Ofelia este impresionant, dragostea dintre Romeo și Julieta deosebit de emoționantă și antrenantă, iar “A fi sau a nu fi : iată-ntrebarea” , etern actuală.

MTE1ODA0OTcxNzgzMzkwNzMz IMG_20160418_161519 (1) IMG_20160418_161742 IMG_20160418_170240

Oricât de domestică ar fi o persoană trebuie să simtă nevoia unei mici drumeții măcar o dată, de două ori pe an. În spiritul acestei proprii constatări am încercat o mică evadare către marginile localității natale unde o pădure seculară și un spațiu lacustru deosebit de întins propulsează particule și minerale specifice în dialog cu zările. O ieșire de acest gen este fortificantă de fiecare dată și o recomand oricui. Indecis să optez către o destinație cu vârfuri semețe fie din cauza nesincronizărilor, fie din motive financiare, peisajul de șes, de pădure și pescărie ,cel mai apropiat, rămâne singura consolare. Am pus suplimentar și nălucile pentru pescuit la răpitor fără să știu că în acest an prohibiția la răpitor are două perioade. Am aflat abia după ce am ajuns acasă și puteam primi o amendă dacă eram reperat de către cei responsabili în acest domeniu. Oricum, n-am stat pe acolo mai mult de o oră și am plecat apoi spre Pădurea Rădvani pe care am găsit-o destul de neîngrijită, deși este inclusă într-un parc natural transfrontalier. Dimineață fiind, Soarele abia mijea către sol printre ramurile copacilor nemișcați, dar treziți la viață de majestuoasa primăvară. Floricele mărunte se căzneau să iasă de sub consistentul strat de frunze uscate de stejar și alte specii. Am parcurs cărările impasibile ale pădurii de pe bicicletă, observând ici-colo câte-o căprioară sau ciocănitoare. Un mic tărâm de basm de unde nu mi s-au arătat însă nici vrăjitoare, balauri sau zmei, dar nici zâne,pitici sau ondine. Am ieșit apoi prin Pescăria Cefa unde ,pe un lac binecunoscut din copilărie, zeci de lebede, lișițe și rațe sălbatice stăteau atât de calme de parcă erau implantate în cristalinul lacului. Am oprit la restaurantul de acolo pentru a mă hidrata și energiza și din păcate iazurile cu peștișori nu arătau ca în anii trecuți, dar elementul de noutate deosebit de zglobiu pacifica totul : o pereche de struț care se plimba atât de reverențios de parcă valsau ,printr-un țarc special amenajat  , de parcă ar fi vrut să vândă pene.

IMG_20160421_120934 IMG_20160421_121002 IMG_20160421_122042 IMG_20160421_121039IMG_20160421_134930 IMG_20160421_144610

Sărbătoarea Floriilor ( Intrarea Domnului în Ierusalim) și Sărbătoarea Sfintelor Paști au trecut la fel de repede pe cât de așteptate au fost. Din nefericire nu am reușit să pătrund în acest an pe deplin spiritul tainic al acestor sărbători și semnificațiile lor atât de profunde. Sf. Niceta de Remesiana ( 335-414) îndemna în Operele sale : “Aleargă la Izvorul Vieții , ca văpaia ta să fie stinsă și sufletul tău să dobândească veșnicia” (Opere,I,2), iar Sf. Ioan Gură de Aur ( 347-407) expunea magistral : “Crucea a pierit păcatul, a curățit lumea , a pus capăt unei vechi dușmănii, a deschis porțile cerului, i-a făcut prieteni pe cei urâți, a înălțat iarăși la cer firea noastră și a așezat-o de-a dreapta Tatălui”. ( Sf. Ioan Gură de Aur , Către iudei, Cuvântul III).

125227_sf-niceta

La nivel național nu se poate spune că pot fi evidențiate schimbări majore , cei bine plătiți așteaptă fără remușcări. Câteva confruntări politice în interiorul partidelor înaintea marilor provocări din acest an mai străbat din când în când toate orificiile presei scrise și audio-vizuale românești. În plan internațional am fost impresionat de inițiativa președintelui S.U.A. , Barack Obama , în Marea Britanie unde o primire grandioasă și cordială a lăsat locul unor imagini emoționante în presă . Administrația Obama ,deși este criticată în privința relației cu Europa, a lansat totuși ideea dezvoltării unui coridor economic americano-european  cu ani buni în urmă. Lăudabila intenție a fost continuată cu o vizită în Germania unde președintele american a menționat printre altele și necesitatea realizării unei securități mai ridicate inclusiv a României. Consolidarea relațiilor de acest gen nu poate decât să fie benefică tuturor părților implicate.

img_2073941_thumbs_600x440_1430241 printul-george-obama

Nu pot să spun că am un talent deosebit în privința realizării unor desene, schițe sau picturi, dar mărturisesc că am încercat de mai multe ori să desenez sau pictez câte ceva ( imagini din natură, construcții etc.). Am constatat că mă relaxează și chiar am inițiat acele sesiuni din această dorință. Din aceste considerente îi înțeleg în întregime pe creatorii acestor genuri , îi respect, dar ,cred eu , sunt în același timp și un critic pretențios care caută liniile, contururile, intențiile. Așadar , mă atrage orice expoziție sau galerie de artă pe lângă care trec. La Muzeul Țării Crișurilor Oradea o inegalabilă expoziție de gravură și pictură a fost vernisată , beneficiind de o atenție pe măsură. Gravuri inestimabile ale renascentistului Albrecht Dürer care a trăit o vreme în Oradea medievală, picturi și gravuri ale epocii moderne au fost expuse într-un regal demn de marile metropole. Gravurile lui A. Dürer ( 1471-1528 ) fac parte dintr-o serie cunoscută sub numele : “Viața Mariei”. Epoca modernă a prezentat opere germane și austriece ale unor autori precum : Jakob Mathias Schmutzer ( 1733-1811) și Jeremia Gotlob Rugendas ( 1712-1772).Am ratat vernisarea , iar în Vinerea Mare când am trecut pe la muzeu nu mai era deschis pentru public. Doresc să o vizitez după Paști, iar imaginile care mi-au parvenit sunt din presa locală și din fotografiile celor mai harnici de data aceasta decât mine.

Afis-gravuri expozitie-gravuri-oradea-bihoreanul_09 expozitie-gravuri-oradea-bihoreanul_21 expozitie-gravuri-oradea-bihoreanul_07 expozitie-gravuri-oradea-bihoreanul_08 expozitie-gravuri-oradea-bihoreanul_17

Vă urez Sărbători Pascale 2016 Fericite, o lună Mai 2016 înfloritoare, senină și prosperă !