”Forum decenu.eu”, ”clopoței de lăcrimioare”, ”Hristos a Înviat” și ”șah etern” … !

Un sfârșit de Aprilie 2024 destul de însorit, cu întreaga natură în exaltare și un început de Mai 2024 în care se pare că primăvara va înclina balanța mai repede către sezonul estival… Bujorii au înflorit și ei, iar în curând primele cireșe de mai vor începe să se maturizeze. Vrăbiuțele ciripesc de dimineața până seara și, cu puțin noroc, rândunicile se vor întoarce la vechiul cuib, deși îmi fac griji pentru că ar fi trebuit să ajungă deja… Mă bucur că smochinii ( doi la număr ) au dat deja consistente semne de viață, deși sunt încă mititei… M-a surprins castanul comestibil care e perfect adaptat pentru țara noastră și viguros, deloc pretențios, chiar dacă nu e, deocamdată, mai mare de un metru și jumătate… Floriile ( sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim ), pe rit ortodox, m-au găsit acasă și au făcut posibile urările mele de ”la mulți ani” și sănătate mamei Viorica … !

Lumea catolică a sărbătorit Paștele de mai multe săptămâni în acest an, iar ceilalți creștini din România se găsesc în Săptămâna Patimilor… Am trecut, de asemenea, prin Paștele Evreiesc ( Pesach ), sărbătorit în aceste condiții atât de grele pentru națiunea iudaică. Deci e absolut necesar să ne gândim și la cele spirituale mai mult decât de obicei. Dincolo de tradițiile atât de emoționante ale acestor clipe speciale din an, merită să reflectăm și la reverberațiile cosmice și universale ale celor trăite. Umanitatea caută răspunsuri de mai multe milenii la tainele vieții și ale manifestării vieții pe pământ, au fost lansate idei, mituri, concepte filosofice, magice, religioase, omenirea caută de asemenea Creatorul, Stăpânul sau măcar un corespondent în imensitatea spațiului… S-a scurs aproape un sfert din acest secol al XXI-lea, pe care ni l-am dorit mulți epocal, revoluționar și unic, dar adevăratele progrese au evoluat prea puțin și parcă Dumnezeu are altă treabă decât să ne ajute să ieșim din marile impasuri pe care ni le-am creat… Perioada din an este identică cu cea descrisă de Longus ( sec. II-III e.n. ) în Dafnis și Chloe: ” Primăvara era pe isprăvite, începea vara, și toate roadele se împlineau: fructele în pomi, holdele pe câmpuri. Cântecul greierilor era plin de farmec, mireasma livezilor dulce și zvonul turmelor mângâietor. Și râurile, murmurând în leneșul lor curs, păreau să cânte, și parcă îngâna un cântec vântul, din nai, suflând ușor din pini… ”

Preocupările și frământările spirituale personale m-au agitat uneori și m-au obligat să-mi adresez periodic marile întrebări existențiale și non-trupești, căutând răspunsuri, ancore sau repere, atât cât este posibil de înțeles și atât cât este cunoscut… Niciodată însă nu m-am lăsat dus în zona spiritismului sau a erorilor pe care le prilejuiește deznădejdea sau curiozitatea nepotrivită. Recent, am dat curs unui moment deosebit organizat de către comunitatea neo-protestantă orădeană. Forumul decenu.eu a prilejuit numeroase evenimente timp de o săptămână, la care au conferențiat invitați din străinătate ( SUA, Canada, Ucraina ). Am participat doar la Panelul de discuții și la Concertul de Paște. Dicuțiile purtate în limba engleză au evidențiat talentul oratoric al lui Jerry Root, Michael Goheen și Roman Solovyi, cunoscuți speakeri neo-protestanți, moderați fiind de Teofil Stanciu, un renumit gânditor baptist orădean… Cei trei profesori au încercat să evidențieze validitatea lui Dumnezeu, a Trinității și a conceptelor și preceptelor propuse de către creștinism, dar și să prezinte rolul pozitiv al funcției sociale a activității comunităților creștine în societate… La final, concertul de Paște a propus arii din clasicii europeni și, în a doua parte, mult așteptatul imn ” Hristos a Înviat ! ” …

Am fost plăcut impresionat, iar din rândul instrumentelor, mărturisesc că cel mai mult mi-a atras atenția antica harpă. În dimineața aceleiași zile, pe malul Crișului Repede orădean o pereche de lebede s-a grăbit să mă salute și atât de prietenoase au venit până la mine de pe malul opus. Nu aveam din păcate nimic la mine ca să le hrănesc, deoarece împletitura cumpărată o mâncasem deja, dar păreau că nu au venit la mine special pentru asta. Păreau deosebit de inteligente și de jucăușe, ca un sol al bunelor intenții și al nevinovăției… Sf. Chiril al Ierusalimului ( sec. IV e.n. ) spunea: ” a înviat așadar Cel mort, ” Cel între morți slobod”, Eliberatorul morților ! Cel încununat cu cunună de spini, Care a răbdat să fie batjocorit. Același, când a înviat, s-a încununat cu diadema biruinței împotriva morții”.

În plan internațional se resimte febra viitoarelor alegeri și înfruntările militare rămân zilnic una dintre știrile care ne țin cu sufletul la gură. Toate țările europene sunt într-o stare febrilă, într-o stare de căutare de soluții într-un context internațional atât de ciudat și de neașteptat. În Orientul Apropiat și Mijlociu tensiunile se resimt, pentru a câta oară ?!, fiecare parte încercând să-și ia revanșa sau să se răzbune, fără a exista vreo perspectivă de pace durabilă… Iranul nu vrea să cedeze, dorind să arate că e mai puternic decât pare, iar criza umanitară din Gaza lasă o pată de imagine asupra intervenției israeliene. Peste puțin timp, liderul chinez va realiza o vizită în Europa ( Franța, Ungaria, Serbia ), iar unii suntem îngrijorați peste măsură de posibilele rezultate ale acestei vizite…

În prima decadă a lunii Aprilie 2024 am participat la un turneu de șah județean. Turneul de la Săcuieni,Bihor a reunit jucători din județ și din județele de graniță ale Ungariei. Deși rezultatul meu a fost de factură medie ( trei victorii din 7 partide ), m-am bucurat să particip și în același timp regret că nu pot participa la marile turnee de șah din țară sau din străinătate, neîndurându-mă să cheltuiesc din banii proprii destul de puțini pentru cazările care au devenit destul de scumpe și pentru înscrieri. Sportul minții mă pasionează în continuare și deși uneori nu prea agreez necesitatea planurilor de joc rigide, preferând doar pozițiile deosebit de complexe și jocul creativ, șahul rămâne pentru mine un joc al inteligenței care mă disciplinează, o artă, chiar un mister, o pseudo-religie jovială a științelor exacte… Din păcate, în ziua respectivă n-am putut vizita localitatea care are un frumos istoric, un castel destul de vechi și biserici ale diferitelor confesiuni creștine. Dacă Bobby Fischer a spus că ”șahul e viață”, eu aș spune că șahul merită să facă parte din viață… Convins că viața, indiferent de condiții și de formă, va fi eternă, cred că și șahul e etern, aluzie și la poziția din șah numită așa…

Aș dori să închei cu un triolet personal:

clopoței de lăcrimioare

”au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai,

parfum divin în desfătare –

au înflorit iar lăcrimioare…

a clopoțeilor lentoare

e coborâtă chiar din rai;

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai… ”

Vă doresc o lună Mai 2024 însorită, benefică, prosperă și un Paște Fericit … !

”Bonjour, Herr Schengen”, ”Aula Magna”, ”doar pacea e sfântă”, ”propagandă și manipulare” … !

Un final de Martie 2024 însorit și cu întregul vegetal în exuberanță și un debut de Aprilie 2024 aflat pe același trend crescător al temperaturilor, anunțând instalarea definitivă a primăverii și trimițând în beatitudine ființele umane și animale… Avântul naturii ne-a animat pe toți, a fost o adevărată revelație și un privilegiu să petrec câteva momente zilnic prin grădină și printre pomi fructiferi. Singura dezamăgire a fost provocată de porumbeii comuni care au căznit la maximum mazărea semănată de mama… Celelalte sunt toate mici reușite care au trimis în exaltare micul grădinar și horticultor din mine… Sunt, de asemenea, în așteptarea ieduților anglo-nubieni care trebuie să se nască în curând și mă bucură vioiciunea puișorilor pufoși ai mamei…

Încleștarea în plan internațional pare a trece într-o nouă fază, dar România a simțit efectele doar în planul presiunilor economice și financiare tot mai evidente. Deși am ieșit la marginea localității natale, în preajma unui canal colector și a pădurii ancestrale, putând vedea câte o lebădă somnoroasă și rațe sălbatice sau putând observa cu binoclul câte un vânturel roșu sau chiar câte un codalb, grijile privind problemele internaționale, rostogolite din aproape în aproape până la noi, sunt tot mai serioase… Acordurile zgomotoase ale războiului au provocat vibrații și pe teritoriul românesc prin căderi de drone militare în Dobrogea, ne pace să credem că într-un mod accidental. Ne aflăm în același timp într-o perioadă cu imense semnificații spirituale, iar cuvintele luminate ale unui recent papă luminat ( Papa Ioan Paul al II-lea ), rostite într-un moment istoric, într-o clipă de înțelepțire istorică milenară, conving că pacea e sacră: ”nu există război sfânt; doar pacea e sfântă”… Se dovedește că fundamentalismul și terorismul sunt la fel de periculoase peste tot pe mapamond: recent, la Moscova, un atentat incredibil a făcut sute de victime ( decedați și răniți )…

În același timp, mai mulți gânditori români constată ineficiența învățământului românesc ( de stat și privat ) și prezintă cu subiect și predicat toate argumentele… Se întâmplă să-l întâlnesc din când în când, să-l salut respectuos ( și să mă salute cu mult entuziasm ) pe renumitul autor și profesor Mihai Maci. Dumnealui s-a învrednicit să analizeze și să pună în print tot ceea ce a constatat paradoxal sau în neregulă în educația din România… O grozăvie greu de înțeles pretinde a mobiliza forțele în domeniul educațional la nivel național, aducând tete-a-tete profesori obscuri și elevi nevinovați ( altfel ), dar nemotivați și inconștienți. Într-o cascadorie a paradoxurilor, putem observa anual regimente de absolvenți de liceu și de facultate analfabeți funcțional și cu lucrări copy-paste și, în același timp, copilul unui magnat bihorean care nu a absolvit liceul, în condițiile în care, nu-i așa?!, nu se punea problema financiară… Educația a devenit piatra de încercare a fiecărei națiuni și civilizații… Convins de rolul educației în societate, J.A. Comenius spune: ”Toată viața este școală”, putând înțelege că omul învață și este implicat într-o formă de experiență sau educațională pe toată durata vieții chiar și în regimurile dictatoriale unde am putea spune că există mai degrabă forme empirice de educație ( mai degrabă dresaj ) și de subordonare absolută…

Încercând să mai ies câte puțin, deși mi-am propus să o fac mai rar, am participat la Oradea, ”capitala de județ”, la evenimentul care a pus în dialog pe renumitul critic literar bihorean, Dan-Liviu Boeriu, cu Mircea Cărtărescu, un profesor și autor apreciat de majoritatea criticilor, dar având pe alocuri și critici mai puțin onorante. Dialogul a fost unul interesant, ideile vehiculate au ținut trează atenția publicului. În concluzie, evenimentul a fost util. Opera cărtăresciană merită parcursă, deși eu mi-aș dori, spre exemplu, mai mult SF în ea, decât fantastic… E însă o problemă de gust. Deosebit de apreciat în lumea latină, autorul a mărturisit că este copleșit de mulțimea cititorilor italieni, spanioli și sud-americani. Am fost mai puțin de acord cu opinia dumnealui privind supremația și întâietatea mondială a lui F. Kafka, la care, din cunoștințele mele, nu e surprins cosmicul, dar e surprins magistral existențialismul atroce produs de relațiile lacunare ale societății burgheze europene de început de secol XX… La final, am solicitat un autograf la una dintre cărțile dumnealui și am putut dialoga preț de câteva secunde. Și pentru a rămâne neîmpăcat o vreme, peste câteva zile a fost anunțat decesul unui alt mare critic literar român. Nicolae Manolescu ne-a părăsit și dumnealui mai repede decât ne-am fi dorit…

La aceeași locație, aula magna a universității orădene, am putut viziona un film istoric interesant care s-a realizat cu sprijinul unei echipe orădene de istorici specialiști în istoria modernă a Transilvaniei. Docu-drama ”Avram Iancu” mi s-a părut a fi realizată într-un mod inedit și relativ echilibrat, alternând în ea explicațiile istoricilor și prestațiile binevenite ale actorilor… În ciuda câtorva review-uri negative, cred că filmul este necesar și că personalitățile transilvănene trebuie promovate cu meritele și fața lor reală… Mărturisesc că în copilărie am fost nemulțumit că nu vedeam filme care să evidențieze marile figuri ale spațiului transilvănean, în contrast cu o promovare predilectă a unor domnitori, importanți în felul lor, din spațiul muntean, oltenesc sau moldovenesc prin invocarea cărora se încerca stabilirea unui paralelism cu carisma și rolul ”celui mai iubit fiu al poporului” sau cu promovarea unor haiduci care toți aveau dreptate, erau tineri și frumoși prin contrast cu tabloul general al boierului și ciocoiului asupritor, bătrân, bolnav și avar… Mi-aș fi dorit, spre exemplu, să văd ( și ) filmul ”Iancu de Hunedoara”… Insist, prefer filmele de animație, de comedie și nu rezistam când venea caravana în localitatea natală și proiecta filmele de comedie ale lui Louis De Funes sau când puteam vedea ceva interesant la televiziunea maghiară… Din păcate, și vecinii noștri provocau, inevitabil, o propagandă și o manipulare la scară largă, dar, zic eu, în anii 80, ei au avut și filme occidentale la televiziunea națională. În rest, era evident că și la ei trendul propus de filmele Sandokan și Rozsa Sandor ( un haiduc maghiar ) era de factură propagandistică și manipulatoare…

Coincidență sau nu, ”festivalul” a continuat peste câteva zile, de dată aceasta la Muzeul Țării Crișurilor, cu ”Zilele Filmului Istoric”, în cadrul cărora Gabriel Moisa, director al instituției orădene, a lansat un volum inedit intitulat ”Film și propagandă în România comunistă”. La lansare au fost prezenți în prezidiu: Adrian Cioroianu, Sorin Șipoș și Virgiliu Țârău, universitari și istorici de renume… Subliniind, fără echivoc, existența și impactul major al propagandei și manipulării în favoarea regimului comunist prin intermediul cinematografiei și televiziunii ( singurele instrumente de tip social media din acele momente ), autorul spune că sub presiunea conducerii comuniste ”cinematografia a avut de transpus în practică un program ambițios de scriere, rescriere și re-rescriere vizuală a istoriei”, … , iar ” istoria oficială devenea tot mai prezentată în cinematografe, în concordanță cu manualele de istorie triumfalistă după care învățau la școală aspiranții la un loc de student la istorie”… Îmi vin în minte cuvintele lui Polybios din Istorii, Cartea I, cap. 3-4: ”istoria parțială contribuie foarte puțin la cunoașterea sigură a ansamblului. Numai prin împletirea și compararea tuturor părților, precum și prin asemănarea și deosebirea lor, se poate ajunge la aceasta; și numai cine cercetează istoria cu atenție, sub toate aspectele, va putea să tragă cu adevărat folos și desfătare”…

Și dacă câte un hate-ăr m-ar putea acuza de scepticism și de plăcerea predilectă de a critica lacunele societății românești sau ale celorlalte societăți sau civilizații umane, aș dori să evidențiez acum un progres notabil al României ( chiar dacă momentan e doar unul parțial ). România a intrat în spațiul Schengen aerian și maritim chiar din ultima zi a lui martie 2024. Discutăm de o realitate și nu de un vis acum… Ultima etapă ar fi includerea țării noastre și în spațiul terestru Schengen… Așadar, Herr Schengen bine ai venit !

Aș dori să închei cu un triolet personal:

în Aula Magna se cântă

în Aula Magna se cântă,

pe voci, ”Gaudeamus Igitur”;

se speră într-o lume cultă,

în Aula Magna se cântă…

a mai trecut un an; ascultă

cântecul nobil, dulce fagur;

în aula Magna se cântă

pe voci ”Gaudeamus Igitur”…

Vă doresc o lună Aprilie 2024 superbă, Sărbători Pascale benefice în plan spiritual, o primăvară plină de bucurii … !

Happy New Year 2024, ”îngerii cântă”, Praga însângerată, ”comunismu’ n-o muritu” … !

O lună Decembrie 2023 deosebit de generoasă, petrecută cu dorința de a aprecia toate sărbătorile de iarnă, cu zile care au adus uneori aminte de zilele de toamnă și altele în care fulgii de zăpadă au dansat în căderea lor ca în povești, și un început de An Nou 2024 în care putem reflecta la cele care ne așteaptă în curând sau într-un orizont de timp mai îndepărtat… Deși poate părea că trăim într-o lume care încearcă să se organizeze perfect pentru a evita momentele de impas, în realitate, poate paradoxal, lucru recunoscut și de către analiști din domenii variate, notele de impredictibilitate, de necunoscut, mențin numeroase rezerve oricărui om sincer cu el însuși și poate așterne destui fiori de spaimă… Am dorit să mă bucur de spiritul sărbătorilor de iarnă și să reanalizez această perioadă specială a anului pentru a înțelege valențele ei religioase, cosmice și civice. Atât educația catehetică, cât și cea laică ne cere ca măcar în aceste momente de peste an să fim mai umani și dacă se poate să fim mai mult decât oameni, încercând să activăm și să apelăm la ființa noastră cosmică. Prinși cu toții în tumultul cotidian, nu mai avem niciunii urechi pentru glasul divinității și nici nu-l mai percepem.

Urările de bine și de sănătate au fost de ordinul miriadelor în social media și, de regulă, bunele intenții și o atitudine adecvată au fost observabile în acest cadru general. Fiecare om a încercat să-și chivernisească cât mai bine economiile și să achiziționeze produse de calitate pentru mesele de Crăciun și de Revelion. Prețurile sunt acolo, tot mai sus, iar veniturile reflectă faptul că pentru același salariu, omul de rând trebuie să muncească mai mult. Domeniile creative și creația independentă pot aduce venituri mai importante, dar nu există garanții serioase în acest sens… Nu este simplu nicăieri, și deși la început de an ne place să credem că ”cele rele trebuie să se spele și cele bune să se-adune”, fiecare cetățean român, european, occidental sau de oriunde de pe planetă, conștientizează că anul 2024 va fi destul de dificil, în contextul unui an electoral în zeci și zeci de țări importante ale lumii al căror potențial financiar și economic depășește 60% din cel global…

Mi-a plăcut să cred că spațiul cultural european cuprinde nu numai zonele istorice ale orașelor europene, ci și oamenii. Indiferent de etnie, europenii au acel ceva al lor care îi definește… M-am încăpățânat să cred că terorismul și atacurile armate nu vor fi posibile în Europa și cred și acum că ethosul europeanului de rând nu cuprinde aceste caracteristici chiar dacă există peste tot oarecare tensiuni și neînțelegeri. Atacul armat al tânărului ceh la universitatea din Praga a șocat întreaga lume. A deschide focul cu o armă hiper-performantă într-o instituție universitară de înalt rang european, pare a fi un act de domeniul incredibilului. Zeci de decedați și de răniți și tremurul interior al fiecărui om sensibil și întreg la minte… Din câte se pare, nu este vorba în niciun caz de un fundamentalist, iar actul nu a fost comis având la bază tensiunile mondiale actuale.

Chiar dacă acest lup singuratic a vrut să trăiască întocmai ca în filmele de acțiune, trecând de la jocurile pe calculator la aplicarea în realitate, esențial este faptul că multe legislații occidentale și mondiale fac posibile punerea în practică a acestor atacuri. Deținerea de arme personale nu ar trebui să fie posibilă decât din rațiuni defensive, acordarea acestora ar trebui să se realizeze în urma unor examene psihologice complexe și prin cunoașterea atentă a deținătorilor de către organele competente. Libertatea personală nu este afectată deloc dacă populația este lipsită de arme, lipsa democrației și a libertății nu poate fi invocată într-un context de acest gen… Nu poți crede o persoană care-ți spune ca și-a cumpărat zece arme performante ca să se joace cu ele în cameră, nici măcar pe cei care susțin că urmăresc achiziționarea unei colecții de arme. Mai mult, credibilitatea unei civilizații este serios zdruncinată dacă reprezentanții săi au pasiuni nepotrivite de acest gen. Cred că acest subiect discreditează enorm civilizația/cultura americană care este avanpostul lumii occidentale. Mai cred că Praga nu merita acest episod însângerat. Când am vizitat Praga am fost impresionat de frumusețea acestui oraș, de străduțele sale cochete, de clădirile și catedralele sale care se reunesc pentru a-ți oferi un ”regal imperial” de neuitat, unic… După ce ai văzut Praga cu siguranță nu vei mai avea vreun șoc cultural nicăieri în lumea occidentală. Existențialismul și singurătatea care răzbat în opera lui Kafka sunt posibile cauze ale puseurilor de ferocitate care ne îngrozesc din când în când. Ordinea și echilibrul interior ale acelui tânăr au fost afectate profund chiar dacă inteligența lui a fost peste medie. Ischomah îi spune lui Socrate ( în ”Amintiri despre Socrate” de Xenofon ): ” Dezordine e însă, după părerea mea, atunci când un agricultor azvârle încolo-încoa orzul, grâul, legumele și fructele uscate. Așa se explică că, apoi, când are nevoie de turtă, pâine sau vreo oală de mâncare, ei trebuie să cotrobăiască prin toate, în loc să le găsească bine rânduite.”

Una dintre zilele lui decembrie 2023 a propus la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea o lansare de carte a doamnei Ana Blandiana și dialogul ei cu criticul literar orădean Dan-Liviu Boeriu. ”Mai-mult-ca-trecutul” reprezintă memoriile renumitei disidente dintre anii 1988-1989… Evenimentul s-a suprapus oarecum cu o știre recentă rostogolită în media românească potrivit căreia aproximativ 46% dintre români cred că în perioada comunistă a fost mai bine. Pe cât de neverosimil și de incredibil ne poate părea după treizeci și patru de ani de la revoluția română, pe atât de alarmant, îngrijorător și preocupant ar trebui să se concretizeze pentru fiecare dintre noi. Expresia populară ”comunismu’ n-o muritu, numa’ un pic s-o hodinitu” pare a se aplica în acest context atât de ciudat… Cred că doar frustrarea și inadaptarea indivizilor poate conduce la opinii pro-ceaușiste sau pro-comuniste. Trăim noi oare acum în ”comunismul cu față umană”?!

Întreaga lume are probleme și s-a cutremurat tot mai des în ultima vreme, dar eu sunt convins că în comunism nu a fost niciodată vorba despre egalitate și despre bune intenții. Prioritatea clasei muncitoare, ridicarea nivelului de viață și de trai al celor săraci, au fost doar subterfugii ale unor potentați ai vremii pentru ca așa numita elită a acelui moment să se poată primeni în liniște. Realizările din țările comuniste est-europene au fost depășite de realizările vest-europenilor care au fost la fel de vitregiți și de sărăciți în urma celor două războaie mondiale. Succesul lumii comuniste dintre anii 1950-1985 a avut la bază tehnologiile internaționale mai eficiente decât cele din prima jumătate de secol XX. În România însă oamenii nu au putut ( sau nu au vrut ) decât să vadă cum a fost în țară înainte de 1950 și cum a fost după 1950. O țară închisă, în care nu se putea circula în exterior, a favorizat această percepție indusă și, evident, eronată… La finalul evenimentului am solicitat autograful și dedicația pe volumul cumpărat. Mi-am permis să solicit ca dedicația să fie atât pentru mine, cât și pentru website-ul meu libertatesidemocratie.ro. Un paragraf al autoarei evidențiază eșecul nostru colectiv și posibilitatea deosebit de rarisimei salvări individuale: ” Nimeni nu mai are încredere în nimeni, nimeni nu mai este alături de nimeni, o asociere este o utopie, un gest de sprijin al cuiva sau a ceva, aproape de neimaginat. Suntem singuri, cu desăvârșire singuri, nu doar în istorie, ca popor, ci și în eternitate, ca oameni. De aceea, în toată devenirea noastră am reușit doar lucrurile care puteau fi făcute de unul singur ( poezie, spre exemplu ) și am fost jalnici sau pur și simplu inexistenți în domeniile în care ar fi fost nevoie de cea mai elementară asociere sau solidarizare.”

Ulterior am vizitat în noapte târgul de Crăciun orădean, în altă zi și târgul de Crăciun salontan… În ciuda tuturor involuțiilor și greutăților, adulții și copiii au încercat să trăiască spiritul sărbătorilor. Pacea și armonia pe care le-am putea visa în acest secol XXI sunt rara avis și pot fi create artificial în oaze destul de restrânse ca spațiu și timp. Revelionul l-am petrecut la domiciliu. Am putut ciocni un păhărel de șampanie cu mama și să-i urez ”la mulți aaani ” … !

Aș dori să închei cu un haiku personal:

îngerii cântă:

în ieslea de la Bethleem –

Hristos S-a născut …

Vă doresc un An Nou 2024 îmbelșugat, o lună Ianuarie 2024 benefică și divină … !

”Vine, vine Moș Crăciun”, ”click”, Centenar Monica Lovinescu,”despre antisemitism” … !

Un final al unui Noiembrie 2023 destul de mohorât și de neprietenos, cu temperaturi care anunță iarna și cu primii fulgi de nea căzuți și pe la câmpie, și un început de Decembrie 2023 cu dimineți răcoroase, dar paradoxal având încă copaci care nu și-au repudiat decât o mică parte din frunze. Vrăbiuțele, turturelele și porumbeii sunt deja în alertă, soarele e tot mai distant, iar, pentru noi, amintirea spiritului sărbătorilor de iarnă este tot mai vie și mai emoționantă… Beteala, luminițele, steluțele au fost arborate peste tot și, de regulă, fiecare localitate arată feeric în noapte. Biserica, indiferent de cult/confesiune, cheamă la moderație și la conștientizarea înaltului eveniment celest reprezentat de nașterea copilului sfânt, iar mirenii se învrednicesc de obicei să parcurgă această perioadă bucurându-se de generozitatea tradițiilor și a stării de optimism și de bine. Cei mici îi așteaptă cu mare emoție pe Moș Nicolae și pe Moș Crăciun. Tuturor ni se solicită să fim mai buni, mai darnici, mai atenți cu celălalt, cu tot ceea ce este viu ( animal sau vegetal )…

Amintirea faptelor celor care au încercat să facă ceva pentru patria lor sau pentru umanitate trebuie să fie vie și nedisimulată. Dacă dăm crezare filosofiei religioase, omul a pierdut eternitatea și a ”căzut în timp”, după cum i-a plăcut lui Emil Cioran să spună… Iar Timpul, marele tiran și ucigaș al tot ceea ce este viu pe pământ, prilejuiește, ”în același timp”, și marea uitare care-și depune colbul peste tot și a înmormântat civilizații și culturi nenumărate. Încercând să filosofeze pe acest subiect, mai mulți autori au pornit de la observația că ”uitarea este prima moarte” sau, de la celălalt antipod, ”că mortea este întruchiparea uitării”… Aș spune că uitarea este o entitate asemănătoare întunericului nocturn care ne desparte pe fiecare de celălalt. Omul trebuie să fie cu ochii ațintiți către viitor, să creeze și să acționeze pentru viitor, dar trebuie să învețe și din cele trecute și să aducă un omagiu tuturor celor care merită să fie pomeniți pentru faptele lor. Spun acestea deoarece cu puțin timp în urmă în România s-a sărbătorit centenarul Monica Lovinescu ( 100 de ani de la nașterea renumitului critic literar ). Monica Lovinescu a fost un intelectual de prim rang care a luat atitudine împotriva comunismului și a devenit un lider al disidenței românești. Cât de incomodă a fost ea atunci pentru comuniști prin activitatea sa intelectuală sau prin intermediul Radio Europa Liberă, cât de periculos a fost, ar trebui să ne trimită pe toți într-o stare de reflectare profundă. Este cert că tuturor disidenților le-a fost foarte greu și că încercările și piedicile au fost la tot pasul chiar dacă s-au aflat în străinătate. Monica Lovinescu a fost steaua polară pe cerul ignoranței și submediocrității naționale… O constatare a marelui critic literar ne lasă înmărmuriți: ” Adevăratul curaj este cel fără speranță”…

Am luat decizia de a scrie pe un blog, apoi pe mai multe ( acesta e cel principal ), pentru că mi-a oferit posibilitatea de a publica gratuit, încă de pe atunci când nu-mi permiteam să public o carte, și pentru că mi-a oferit posibilitatea de a mă exprima și de a mă prezenta așa cum sunt. Am considerat că pot fi util prin abordările mele atât generației tinere, cât și celei adulte. Am crezut chiar că tot ceea ce am inițiat este necesar, important, cardinal. Putem fi prezenți ( încă ) în blogosferă, în mediul online, într-un mod gratuit sau cu costuri foarte mici. Cu acest blog cultural-științific ( radualinbalaj.wordpress.com ) mă găsesc în top 30 Zelist din circa 100.000 bloguri existente. M-am întrebat de la început, bineînțeles, dacă voi fi citit, dacă voi conta și răspunsul din punct de vedere metafizic a fost pozitiv, deși știam din prima zi că nu voi avea milioane de cititori. De fapt, eu nu am scris, nu scriu și nu voi scrie pentru ”click”. Sunt citit cu respect de o mână sau două de intelectuali, de câteva zeci de studenți și, paradoxal, am la urmăritori câteva sute de bloggeri din țară și din străinătate. În opinia mea, genul de eseistică practicat de mine se intersectează doar parțial cu SEO, aproape deloc cu rigurozitatea textelor scrise pentru trafic și deloc cu interesele celor care încearcă să monopolizeze mass-media pentru influență politică, economică, etc. Pentru a concluziona: nu public pentru bani/click, deplâng soarta blogging-ului cultural-științific, cred că blogging-ul de calitate de acest gen ar trebui subvenționat de stat și sprijinit de mediul privat și sunt profund indignat de veniturile imense obținute din blogging, vlogging și social media de către persoane care promovează lucruri mizerabile și nedemne… Un vers al poetului Teognis ( sec. VI î.e.n. ) este potrivit acestei situații: ” Nu te pripi, Kyrnos. Drumul de mijloc e cel mai bun;/ astfel ajungi la virtute, ce-i așa de greu de atins !”…

Nu de puține ori m-am întrebat de ce este activ antisemitismul peste tot pe mapamond. De ce oare acest fenomen de proporții milenare? Oare de ce sentimentul prinde atât de bine în contemporaneitate? În latura sa negativă, cuvântul evreu/jidan suscită ura unor membri din toate națiunile planetei, mai mult decât cuvântul negru sau țigan, acolo unde e vorba de rasism… Evident, persoanele rezonabile le recunoaște meritele intelectualilor evrei, îi acceptă ca parteneri de viață sau de afaceri. Fiind autorul unui studiu referitor la imaginea evreului în scrierile și lumea greco-romană, e firesc să fiu ceva mai preocupat de acest flagel adus în post-modernitate. În epoca post-modernă, evreii nu sunt urâți sau persecutați de către lumea creștină pentru că sunt acuzați de deicid. Cred că bazele antisemitismului occidental sunt situate acum în suspiciunile privind implicațiile elitelor evreiești în conspirațiile mondiale. Cel puțin în Occident, indiferent de țară, sunt sigur că nu este vorba despre ura necondiționată față de acest popor sau de probleme religioase. În Orient însă cred că ura vizează predilect atât țara, cât și națiunea, etnia sau religia evreiască… Orientalii invocă atât chestiunile istorice, cât și influența mare pe care o au evreii la luarea deciziilor pe mapamond. Un autor evreu, de pe contributors, se plângea amicului său că: „Antisemitismul e ca ploaia. A devenit aproape un fenomen natural care nu poate fi evitat”… E dureros, e incredibilă constatarea dumnealui. Mă întreb cum ar fi privit un evreu dacă ar pleca în altă țară, schimbându-și numele, și nespunând că este evreu… ?! Într-o fotografie personală, realizată la Salonta, soarele s-a jucat cu camera de fotografiat, lăsând loc mijirii speranței chiar în fața statuii holocaustului. ”Să nu ucizi” este o poruncă divină… În acest moment de cumpănă îmi vin în minte versurile de elegie ale lui Callinos ( sec. VII î.e.n. ) care îndeamnă la lepădarea nepăsării și a delăsării: ” Cât veți sta în nepăsare? Când se va trezi flăcăi,/ Vitejia-n pieptul vostru? De vecini nu vi-e rușine,/ De trăiți în lenevie și vă-nchipuiți că-i pace/ Când în juru-ne pământul tot cuprins e de război?/ a cimerilor urdie crunt spre noi se năpustește…/ Chiar de-ar fi să mori, aruncă lancea cu înverșunare/ Căci e cinste și se cade pentru un bărbat să lupte/ Cu dușmanii pentru țară și copii, pentru nevasta/ Legiuită. Moartea-ți vine când de soartă e ursită”.

În câteva zile am fost și pe la oraș ( Oradea și Salonta ), am ieșit și prin localitatea natală și m-am bucurat că spiritul sărbătorilor de iarnă a cuprins zonele ei centrale, cu steluțe și brăduți artificiali luminați electric… La Salonta am vizitat Turnul Ciunt, un turn medieval de o importanță majoră pentru oraș în epocă. De data aceasta am vizitat și interiorul acestuia și m-am bucurat că a fost modern amenajat.

Aș dori să închei cu un triolet personal:

iartă-mă, Doamne !

iartă-mă, Doamne, că am greșit

și mă căiesc a câta oară … !

mă simt sărac și părăsit,

iartă-mă, Doamne, că am greșit … !

e stins opaițul, a răsărit

teribila lună de pară,

iartă-mă, Doamne, că am greșit

și mă căiesc a câta oară … !

Vă doresc Sărbători de Iarnă divine, parcurse cu bucurie, cu sănătate și cu speranță … !

Sărbători Pascale 2023, ”Îngeri,nu; oameni, nu !”, ”clipa diafană” și genialitatea lui Homer … !

Un final de Martie 2023 uneori mai însorit, uneori mai înnorat și cu ploițe scurte, și un început de Aprilie 2023 la fel de indecis… Primăvara 2023 se dovedește cam capricioasă, lăsând într-o ușoară alienare floricele și pomi fructiferi pe care inițial i-a alintat și încurajat pe calea înfloririi… Corcodușii, pomi mioritici ancestrali, au rezistat mai bine provocărilor anotimpului, chiar dacă și-au lepădat o parte a petalelor florilor în nopțile mai reci. Caișii mai timpurii au avut parte de o suprimare nocturnă cruntă a florilor aproape peste tot. Per total însă, temperaturile au fost mai rezonabile decât în alți ani. Zmeurul, aronia și agrișele au început să lucreze prin grădină, iar cireșii mai au un pic și vor înflori… Mi-am permis și în această primăvară o mică campanie de plantare, reluând plantarea unor pomi ușor exotici cu care am înregistrat eșecuri în anii anteriori: smochinul și castanul comestibil… Nu am omis nici vița-de-vie de masă sau pentru must/vin. Doar un mic regret: nu am încercat încă magnolia…

În inițiativa mea cu caprinele, pe care mi le-am dorit pentru spiritul lor foarte jucăuș și nevinovat în primele luni de viață, am ajuns să apreciez și frumusețea ieduțelor din rasa Lamancha ( spaniole, cu urechi scurte ) născute în acest an de două caprine, nu numai noblețea ieduțelor anglo-nubiene sau alpine cu urechi lungi… Cea mai mare zburdă acum făcând tumbe și evidențiindu-și blănița alb-maronie deosebit de netedă și nasul de tip roman moștenit probabil de la rudele sale anglo-nubiene. În momentele zilnice de respiro, privirea acestor zvăpăiate combinată cu ingenuitatea pomilor înfloriți reprezintă o terapie oferită gratuit care mai înlătură din grijile cotidiene… Iar griji aș putea enumera destule: cel mai recent colaborarea mea cu o asociație umanitară, de unde am completat veniturile pentru o perioadă, s-a evaporat…

Am trecut pe la oraș din când în când, dar din cauza zilelor ploioase sau a unor indispoziții zilnice, am ratat câteva evenimente la care merita să particip. Am avut în atenție și un eveniment internațional privind eugenia și biopolitica care a avut loc la UBB Cluj-Napoca cu participarea câtorva specialiști de la Oxford, dar nu am participat, și mi-am propus să particip la câteva evenimente la Timișoara în contextul în care orașul de pe Bega este oraș cultural european în acest an. Urmăresc programul evenimentelor din acest oraș și regret enorm că am ratat ” Timpuri Noi: Xenogeneze ale viitorului”, un proiect itinerant provocator, dar poate voi ajunge la conferințele unor invitați renumiți care vor fi susținute în curând…

Luna Martie 2023 ne-a propus o pleiadă de zile internaționale sărbătorite: ziua scriitorilor, ziua fericirii, ziua poeziei, ziua apei, ziua teatrului, ziua vrabiei, ziua copiilor străzii, ziua pădurilor, toate în relație cu primăvara și cu renașterea generală. Ziua Internațională a Femeii le reunește parcă pe toate. Femeia este soarele și luna existenței umane… Fericirea este în mare măsură de neconceput fără femeie, iar fericirea poate fi asemuită cu limpezimea și cristalinul apei la izvor sau cu o poezie care a atins perfecțiunea, recitată fiind de către autor… Din nefericire, nu am fost de ceva vreme pe la teatru și îmi doresc enorm să mă îmbogățesc cultural prin vizionarea unei piese de teatru interesantă…

Sărbătorile Pascale 2023 sunt tot mai aproape, iar lumea catolică a atins deja duminica Floriilor… Tradiția creștină îndeamnă la moderație alimentară în această perioadă, dar Postul Paștelui este tot mai greu de urmat de către credincioși. Pentru a parafraza un prelat ortodox contemporan, dacă nu puteți ține repausul alimentar, refuzați să vă ”mâncați” aproapele… Problemele financiare și sociale tot mai evidente nu mai lasă loc pentru o viață spirituală impecabilă sau pentru o atitudine ortodoxă și afectuoasă pentru ecosistemul planetar… În așteptarea Paștelui, reflectând la lucrurile cosmice, mă întreb și eu uneori precum poetul Rainer Maria Rilke în elegiile sale: ” Cine, dacă-aș striga, m-ar auzi din cetele/ îngerilor? Și chiar dacă vreunul dintre ei/m-ar lua deodată la piept, n-aș pieri oare/ de prea puternica lui ființă? Căci frumosul nu e decât/ prima treaptă a spaimei … Rabd prin urmare și-mi înghit în gâtlej/ strigătul negru de disperare. Și totuși, cine, ah, cine/ ne-ar putea sări-n ajutor? Îngeri nu, oameni nu,/ iar înțeleptele animale văd și ele/ că nu suntem prea temeinic acasă/ în lumea cea explicită…” ( Elegia I)

Mi s-a întâmplat să mă gândesc la poetul antic Homer, căruia îi sunt atribuite Odiseea și Iliada. Cele două opere sunt un adevărat tezaur al literaturii universale și al umanității. Ele sunt neegalate până în zilele noastre, iar unii specialiști le atribuie origini tradiționale și orale pe care Homer le-a exploatat și modelat până la forma finală excepțională… Poetul orb ( așa se spune că a viețuit Homer ) a văzut și atins perfecțiunea care a dăinuit milenii după el, descriind războiul troian în complexitatea evoluției sale ( dragoste, invidie, gelozie, magie, eroism, conflict, trădare, zei implorați, momente faste și nefaste – toate și-au dat mâna pentru a țese capodopera antică care definește cultura și civilizația greco-romană din care se revendică Europa zilelor noastre)… În Iliada putem surprinde mila lui Ahile față de bătrânul Priam după uciderea fiului său Hector: ” După ce-Ahile se satură de tânguit și suspinuri/ Și de pe piept își descarcă povara de dor și de jale,/ sare din scaun îndată, de mână ridică moșneagul/ Milă fiindu-i de capul cărunt și de barba cea albă/ Și-nduioșat după-aceea lui Priam așa-i cuvântează:/ << Nenorocite, e drept că multe dureri te răzbiră,/ Mare curaj ai avut să vii singur aici la corăbii/ Și să dai ochi cu un om care atâția feciori îți răpuse,/ Tineri cu toții voinici. Ești tare la suflet ca fierul,/ Scoală și șezi, odihnește-te acolo pe scaun. Mai bine-i/ Să îngropăm în noi înșine-amarul, măcar că ne doare,/ Bocetul cel fioros și plânsul nimic nu ne-ajută./ Asta e soarta ce zeii croiră sărmanilor oameni,/ Viața să ducă-n durere, iar lor de nimic nu le pasă>> ” ( Cântul XXIV).

Într-o zi puțin mai însorită am reușit să ies în natură la marginea localității natale pentru a mă răcori și pentru a vedea locurile copilăriei… O frumoasă pereche de lebede plutea, cu aerul lor nobil, pe apele canalului colector, distinse și tăcute… M-am grăbit să le fotografiez, dar mi-am dorit prea aproape de ele și s-au speriat și au zburat în cele din urmă. Pădurea Rădvani abia se trezește la viață, ancestrală și neînțeleasă, e destul de neîngrijită și înverzește neuniform. Plimbarea mi-a făcut bine și cu binoclul la mine am putut vedea de pe diguri și peisaje mai îndepărtate…

Aș dori să închei cu un haiku personal:

sacru și profan –

limba de clopot bate

clipa diafană…

Vă doresc o lună Aprilie 2023 superbă, lipsită de păcăleli păguboase și senină … !

”Artemis”, ”lumânările de-Advent”, „sunt Atent,deci Exist”, permacrize și ”înțelepciunea lui Solon” … !

Zile ale unui final de Noiembrie 2022 destul de mohorâte și apăsătoare, cu un cer majoritar acoperit și cu nori care amenințau doar fără prea mare putere cu stropi gureși bacovieni, și un început de Decembrie 2022 aflat sub auspiciile sărbătorilor de iarnă așteptate și pregătite cel puțin cu o lună înainte… Ziua întâiului de decembrie ne amintește că avem de sărbătorit o zi națională și anunță oarecum toate celelalte sărbători și tradiții specifice ultimei luni a anului. Frunzele pomilor fructiferi și a copacilor s-au scuturat o parte, iar cealaltă parte stă agățată de crenguțe, dar gata oricând de a fi repudiate… Mica vegetație începe să pălească și ea, dar pe la câmpie gerul nu a fost foarte insistent. Zilele au fost răcoroase, dar o răcoare care mie îmi place. În câteva zile am putut continua curățenia de toamnă prin grădină și chiar dacă sunt un pic în urmă, sunt totuși pe drumul cel bun… Finalul de an prilejuiește reflecții personale profunde și postul Crăciunului în care am intrat îndeamnă la moderație alimentară și la o atitudine pioasă față de tot ceea ce promovează spiritualitatea creștină…

Magia sărbătorilor de iarnă ne impresionează dintotdeauna pe toți, iar Moș Nicolae și Moș Crăciun sunt așteptați atât de către copii, cât și de către (copiii)-adulți… Farmecul zilelor de iarnă și a tradițiilor împletite cu credințele religioase de factură creștină mărturisesc despre o lume plină de mister semi-dispărută sub ochii noștri, dar care în prag de final de an smulge fiecăruia dintre noi dulci nostalgii, stări sufletești greu de definit și câte o lacrimă în colțul ochilor… Tehnologia, chiar dacă mai precară încă, ne-a scos din ghearele unui ”ev mediu întunecat”, dar dacă dorim să fim corecți atunci trebuie să spunem că sărbătorile de iarnă sunt despre spiritualitate, despre nașterea Domnului, despre vestea cea bună și despre căință și abia apoi despre deliciile cu care ne-am obișnuit. Problemele economice, sociale și politico-militare mondiale actuale îndeamnă suplimentar și în România la austeritate, la răbdare și înțelepciune !

Îmi manifest, de regulă intens, interesul pentru cuceririle tehnologice de calitate ale epocii postmoderne… Aș spune chiar că sunt fascinat și animat de ele. Recent am descoperit un articol pe contributors.ro al unui psiholog clinician român ( M. Toplean ) care a lansat o discuție cu fundamente științifice evidente. Autorul pune față în față copiii și tehnologia. Pe cea din urmă nu o definește ca fiind bună sau rea, ci consideră că o transformă în alb sau negru alegerile noastre. Raționamentul mi se pare absolut corect, iar tehnologia folosită corect, mai precis aplicațiile pe care aceasta le poate genera, este un bun comun, beneficiază de o întreagă infrastructură acum și a produs o transformare de ale cărei beneficii ne bucurăm cu toții în lumea occidentală. Din punct de vedere educațional-intelectual și psiho-mental, specialiștii occidentali optează pentru vârste ceva mai înaintate ale copiilor în momentul când iau contact cu această lume așa zis virtuală… De regulă însă, părinții își familiarizează copiii de foarte timpuriu cu tehnologiile și gadgeturile din motive obiective sau mai puțin obiective, uneori pentru că timpurile sunt de această factură, iar alteori pentru că așa e cool… Cred că de foarte puține ori este avută în vedere moderația necesității, iar copiii la rândul lor ajung întotdeauna la exces și la alegeri nefericite și nesănătoase. Efectele negative ale consumului de tehnologie la copii ( și la adulți ) sunt prezentate de către psihologul român, având la bază constatările cercetătorilor, astfel: memoria e substimulată; gândirea e mai puțin provocată, rămânând rudimentară; atenția și concentrarea sunt atacate direct; corpul are și el de suferit și creativitatea scade. Autorul mai face un pas și consideră că atenția este indispensabilă perceperii exacte a realității… ”Pentru a trăi ceva, orice, avem nevoie de atenție. De calitatea atenției depinde calitatea trăirii”. El continuă la fel de spectaculos și de relevant: ”Voința fără atenție este un nonsens: spre ce te îndrepți? Conștiința fără atenție este o imposibilitate, o aberație. Iubirea fără atenție: o vorbă goală… Fără atenție nu avem nimic”. Se propune practic un ”sunt atent (gândesc), deci exist”…M. Toplean subscrie ideii lui William James potrivit căruia realitatea nu există dacă nu o privești, dacă nu ești atent la ea… Subiectul mi s-a părut util și foarte interesant, de actualitate, dar m-a surprins că nu au fost prezentate mai consistent beneficiile tehnologiei care au smuls oameni din noroi la propriu. Rămâne să reflectăm la trinomul voință-atenție-realitate și ca umanitatea să ofere cele mai bune alegeri pentru binele copiilor în raportul cu consumul de tehnologie, și nu propriu zis de tehnologie.

Deosebit de adevărat este faptul că lumea noastră dincolo de a fi foarte complexă și în experimentarea unor progrese revoluționare, se află în multiple conflicte ideologico-politico-religioase, în ”permacrize” tot mai evidente și mai prelungi și obligată la mai multe tranziții fiind practic într-un moment de răspântie… Specialiștii au observat și au teoretizat stresantele tranziții care durează peste așteptări și care devin adevărate provocări pentru generațiile viitoare: o tranziție în regimul climatic al planetei, o tranziție energetică, o tranziție geopolitică, o tranziție tehnologică și o tranziție demografică… Aceste tranziții profunde parcurse de umanitate se împletesc și dau bătăi de cap gânditorilor planetei… Mi s-a părut însă frapantă și înfiorătoare opinia exprimată cu amărăciune într-un articol ( tot pe contributors ) de către Aurelian Dochia, economist român. El conchide dezgustat:” omenirea va progresa, ca întotdeauna în istorie, condusă de lene, de lăcomie și de frică, găsind soluțiile potrivite după ce le-a încercat pe toate celelalte”.

Pot să spun că găsesc timp, după satisfacerea activităților curente, pentru lectură și pentru continuarea unor proiecte personale. Am ieșit un pic și la marginea localității natale pentru puțin aer curat și pentru o plimbare. Mica mea drumeție a prilejuit culegerea de măceșe și de păducel… Mă simt mult mai fortificat după o delectare de acest gen și regret că nu am mai alergat ceva mai consistent în ultima vreme. Planific de mai multă vreme o călătorie mai lungă în scop turistic și recreativ, dar destinațiile sunt mai multe și nu știu cu care să încep…

Zeița Artemis a plecat pe urmele fratelui geamăn Apollo și misiunea NASA a ajuns pe Lună… Evenimentul este epocal și stârnește multe emoții printre specialiști. Pasul cât de mic ar fi, tot mare îl considerăm pentru omenire, nu? Iar misterele Cerului ne dorim să le deslușim cât mai corect și complet pentru succesul speciei umane… Mă gândeam, în acest context, la profunzimea unui haiku personal: ”stau vrăjit de cer/ multe par a fi, dar nu-s;/ luna nu e stea…”

Ziua Națională a fost sărbătorită corespunzător și a bucurat vânătorii de zile libere… Urez perenitate maximă României și multă sănătate românilor de ziua lor și adresez tuturor versurile pline de înțelepciune ale lui Solon: ” De vrea Zeus și-or vrea zeii fericiți, fără de moarte,/ Țara noastră n-o să piară de pe lume niciodată…” și tot omul de stat atenian, poet și legislator spunea: ” Dat-am la popor atâtea drepturi câte să-i ajungă/ Neștirbind a sa cinste, nici poftind-o pentru mine/ Celor ce aveau puterea – pizmuiți pentru avere – / Nu le-ngăduii să aibă niciun lucru pe nedrept…”

Aș dori să închei cu un sonet personal, cu riscul de a mă repeta, publicat și anul trecut în contextul perioadei Adventului, alături de coronița și lumânările specifice:

“La Naşterea Domnului”:

Naşterea Domnului să vă găsească

cu sufletul curat şi împăcat deplin

şi minunaţi de taina cea cerească:

să iubiţi pe celălalt ca un creştin…



Frumosul staul, magii, ciobanii şi Maria,

Fecioara Născătoare, să le-aveţi

ca o icoană, iar binele nămeţi

să revărsaţi, cinstindu-L pe Mesia.

Şi de ar fi ca Răul să vă dea târcoale,

să nu lăsaţi cumva să biruiască:

priviţi la Pruncul Sfânt ţinut în poale … ,



rugaţi Treimea ca să vă miluiască,

ţineţi zile de post; Hristos e Soare … :

El vrea şi poate ca să ne mântuiască !”

Vă doresc o lună Decembrie 2022 magică, divină și prosperă !

”Alma mater”, ”Caruselul informațiilor – încotro?”, muze creatoare, ”flori în delir” … !

Un final de Aprilie 2022 destul de plăcut și de candid, doar cu dimineți ceva mai răcoroase, și un început de Mai 2022 aflat după cum ne-am obișnuit sub auspiciile sărbătoririi muncii, ne-am dori sub toate aspectele și formele ei, și a primăverii intrate în toate drepturile. Pomii fructiferi au înflorit cu toții trimițându-ne pe toți către visare și beatitudine. Căpșunile și zmeura se arată și ele sensibile și promițătoare. Pe la oraș m-au impresionat cireșii japonezi din zona centrală care au înflorit spectaculos și atât de impresionant. Prin grădină am găsit câte ceva de făcut în fiecare zi chiar dacă nu pot să spun că am muncit propriu-zis. Până acum ploile au căzut la timp și liniștit, fiind atât de benefice tuturor plantelor și cerealelor. Am putea spune că natura și Dumnezeu au fost darnice cu noi din acest punct de vedere. Vegetalul și fauna vibrează transmițând mesajul unei noi regenerări și revitalizări la scară planetară.

Sărbătorile Pascale au trecut și ele reamintindu-ne simbolurile și tainele învățăturii creștine, salvând de la durere credincioșii care au primit în cele din urmă vestea cea bună și au putut spune tradiționalul:”Hristos a Înviat”. Credința contemporanilor este tot mai scăzută, aș observa eu, mulți având doar o credință nedefinită, devenind agnostici, deși e posibil să nu cunoască acest termen. Învățăturile religioase, zic eu, că e folositor să fie cunoscute de către oricine, dar în același timp nu trebuie neglijate cunoștințele tehnologice și cele despre univers, deoarece și inteligența ( tehnică sau abstractă) de acest tip tot de la divinitate e lăsată. Iar cei care nu cred în nimic în locul existențialismului ar trebui să exerseze respectul față de semeni, bunele maniere și intenții. Nu este de preferat o societate/civilizație teocratică, dar nici una atee și insensibilă. Din aceste considerente apreciez această perioadă neo-elenistică, zic eu, fără precedent în istorie pentru libertatea de exprimare religioasă și de opinie în lumea occidentală.

Activitatea multor personalități europene și nord-atlantice s-a intensificat în aceste momente atât de dramatice la nivel mondial. Impresia proprie este însă că totuși nu se face suficient. ”Inter arma silent musae” spunea Cicero, dar sperăm cu toții ca muzele, științele și artele să înflorească în continuare și o soluție să se găsească la acest conflict din vecinătatea noastră. Reverberațiile acestuia se regăsesc în litigii istorice peste tot pe mapamond și este în interesul tuturor persoanelor rezonabile să sădească pacea și bunele relații internaționale bazate pe respect și reciprocitate. În același timp, conducerea Rusiei pare a spune: ”dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”…

Dinamismul, varietatea și complexitatea lumii noastre, chiar dacă incumbă specificul fiecărei regiuni în parte, nu trebuie să se lase descumpănite de problemele economice globale și de mediu. Cred că un efort colectiv ar putea îndrepta greutățile actuale planetare și ar putea relansa umanitatea pe coordonate ecologice, eficiente și creative, dar pentru a începe trebuie să recunoaștem că greșim. Încă motorul economiei globale, acea ”alma mater” a tuturor, este combustibilul fosil, realitate dezamăgitoare…

O invitație neașteptată m-a convins să particip la un eveniment al bibliotecii județene desfășurat în săptămâna bibliotecilor. ”Caruselul informațiilor – încotro?” a propus o masă rotundă la care printre participanții media din județ, psihologi, profesori invitați, au putut participa și studenți sau oameni simpli interesați de subiectele cetății. Personal am imaginat în urmă cu câțiva ani necesitatea unor evenimente de acest gen, constatând că prelegerile unilaterale de la unele evenimente sunt cam depășite. Dialogul este atât de necesar și de util atunci când atât personalitățile participante, cât și moderatorii sau participanții obișnuiți sunt capabili să-și prezinte propriile opinii, au propriile convingeri și valori universale pe care doresc să le apere. Subiectele abordate au fost de actualitate și intervențiile fiecăruia au fost relevante. De apreciat este interactivitatea acestui gen de eveniment deosebit de importantă și adorabilă dacă discuțiile nu se suprapun sau nu degenerează.

Am sperat ca acest deceniu să fie unul revoluționar, epocal pentru întreaga omenire. Cred că mai există premise pentru așa ceva, dar optimismul și euforia mea inițiale sunt mai moderate acum. Scenariile științifico-fantastice privind viitorul umanității ne place să credem că au fost doar amânate pentru o scurtă vreme. Până atunci e loc de suficientă suferință, umilință și incertitudine peste tot pe planeta albastră… Asaltați de veștile pesimiste și negative încercăm să ne dezmeticim și să fim cât mai economi cu putință. Situația financiară personală nu este de invidiat, dar nu abandonez și mai păstrez speranțe de revigorare pentru acest an. Este evident însă că voi plana sub însemnele austerității.

Câteva ieșiri în aer liber la marginea localității natale și cam tot atâtea pe la oraș m-au fortificat și m-au menținut în formă. Îmi doresc să fiu mai activ în online și să progresez cu câteva volume care sunt începute și se află în așteptare. Sentimentul personal este însă că am pierdut deosebit de mult timp din motive care nu au depins de mine. România e țara tuturor românilor, nu?

Aș dori să închei cu un triolet/haiku personal:

haiku:

flori în delir

pe pajiști zburdă mieii;

e luna lui mai…

triolet – amintiri

sunt stalagmite spiralate

nostalgicele amintiri;

albume vii sedimentate

sunt stalagmite spiralate…

ai veșniciei picurate

lacrimi aprinse-n unduiri,

sunt stalagmite spiralate

nostalgicele amintiri…

Vă doresc o lună Mai 2022 cât mai senină, benefică și inspiratoare … !

”Upgrade”, ”Historia Magistra Vitae”,”iubește-ți aproapele”, ”tandră ondină” … !

Zile ale unui final de Martie 2022 care au avut parte de aripile mângâietoare ale temperaturilor de primăvară și ale razelor candide ale soarelui și un debut de Aprilie 2022 ceva mai răcoros pe valul unui puseu glacial caracteristic capriciilor primăverii. Floricele plăpânde au înflorit deja, iar caișii au dat și ei în floare luând-o la colindat înaintea corcodușilor. Prin grădini și livezi am văzut zumzăind primele albinuțe ușor mai amorțite totuși și seduse de promisiunile anotimpului. Două ieduțe anglo-nubiene îmi fac de câteva zile diminețile mai plăcute dovedindu-se tot mai jucăușe și mai plăpânde în același timp. De asemenea cinci pui de iepure belgian și californian au văzut și ei lumina zilei de curând. Așadar nu prea am motive de plictis peste zi făcându-mi timp și de sesiuni de lectură, internet și consolidare proiecte personale cu pași mici. Îndrăznesc să sper într-o primăvara candidă, îmbucurătoare și îngăduitoare care să ne înduplece și înduioșeze pe toți…

Întreaga lume creștină se află în perioada postului Paștelui și în așteptarea sărbătorilor Pascale, pe care în ciuda patimilor Mântuitorului, ni le amintim și le așteptăm cu bucuria renașterii generale vegetale, animale și spirituale. Pilda jertfei divine ar trebui să ne fie tuturor un exemplu, ar trebui să ne facă mai buni, mai smeriți și mai dispuși să ne respectăm și iubim aproapele. Porunca divină ”Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți” ar trebui măcar încercată în această perioadă. Preocupările spirituale și lepădarea de sine sau câte o zi de repaos alimentar (de post) ar putea să ne facă mai buni, iar dacă nu rezistăm să ne reținem de la alimente măcar să refuzăm să ne ”mâncăm” aproapele, vorba preotului Constantin Necula. În spiritul sfaturilor sănătoase aș evidenția o afirmație a Sf. Niceta de Remesiana:” Psalmul mângâie pe cel trist, pe fericit îl potolește, pe mânios îl îmblânzește, pe sărac îl înviorează, pe bogat îl mustră să se cerceteze. Pentru toți cei care-l primesc, psalmul se dovedește a fi leacul potrivit; dar nu-l lasă nici pe păcătos, căci îi aduce îndreptare în mod mântuitor prin lacrima pocăinței” (Opere,III,5).

Pe la oraș impresionează magnoliile din zona centrală care au înflorit și se oferă întregii lumi înseninând clipele trecătorilor. Prin apropiere o expoziție dedicată femeii, doamnelor și domnișoarelor, prezenta panouri cu imagini deosebite care surprinde feminitatea în diferitele ei ipostaze. Cel mai spectaculos, din punctul meu de vedere, este panoul care asociază feminitatea cu florile primăverii. Urbea încearcă să-și revină după marile încercări ale ultimilor ani și să pulseze firesc, să vibreze din nou în termenii unei minime normalități. În momentele matinale de destindere pe care mi le-am permis am putut să mă deconectez savurând câte un ceai sau un capucino. Apele Crișului Repede curg destul de liniștit și pot fi văzute păsări zburătoare care se odihnesc pe apele râului. M-am întrebat de numeroase ori dacă va fi posibil în viitorul apropiat să trăim într-o lume verde creată de o civilizație eficientă, conștientă, hiper-dezvoltată și pașnică.

Deși nu am fost sigur că voi fi prezent, am participat la evenimentele domnilor Adrian Cioroianu și Armand Goșu la Oradea care încercau să prezinte motivele de îngrijorare și întregul context regional și internațional al acestei grozăvii care s-a declanșat și trenează în spațiul european. Speranțele sunt puse într-o soluționare cât mai rapidă a conflictului, iar regretul principal este că victimele umane ale acestuia nu vor mai putea fi aduse niciodată înapoi. Într-o altă zi am participat la biblioteca universitară orădeană la un eveniment unde am întâlnit profesori universitari pe care i-am avut și colegi sau bibliotecare. Departamentul de Istorie a sărbătorit douăzeci de ani de studii doctorale la Oradea cu participarea excepțională a renumitului cercetător Dan Cepraga de la Universitatea din Padova având ca amfitrion pe universitarul medievist orădean Sorin Șipoș. ”Historia Magistra Vitae” atât de celebra exprimare a lui Cicero a răsunat în mințile tuturor alături de un binemeritat ”Gaudeamus igitur”. Mi-am propus însă să particip mai rar la evenimente și voi respecta cât mai fidel această decizie.

M-am găsit majoritar la domiciliu și am încercat să mă bucur cât mai mult de zilele senine, așteptând și zile ploioase atât de necesare tuturor culturilor și plantelor. O ieșire la marginea localității natale pentru a vedea peisaje specifice zonei de câmpie mi-a prilejuit, într-un mod cu totul întâmplător, o întâlnire cu un responsabil al organizației Milvus care încerca să observe și să supravegheze păsări din acest habitat. Astfel prin aparatele speciale de mărire am putut vedea vânturelul roșu sau codalbul aflați la distanțe apreciabile, iar discuția cu respectivul domn a fost deosebit de constructivă și interesantă. Sunt pasionat și de acest domeniu și diversitatea speciilor mă fascinează. Îmi amintesc că în copilărie în pădurea Rădvani admiram colonia de stârci, specie ancestrală cu o vechime de milioane de ani.

În plan național lucrurile trenează într-un mod neplăcut, iar populația acuză creșterea accelerată a prețurilor. Abia în acest context ciudat oamenii conștientizează cât de mici și marginali suntem și cât de activi ar trebui să fim în relațiile noastre cu lumea vestică. Sunt convins că nu există niciun motiv de populism și că în aceste condiții persoanele cu interese străine și mizerabile pot fi identificate cel mai ușor. În același timp, opinia personală este că omenirea este obligată de însuși timpul înaintat să dea un UPGRADE din nou. Este inadmisibil ca economia globală să fie dependentă de combustibilii fosili în 2022 și ar fi îngrozitor ca această situație să se perpetueze după 2025. Visând la planete locuibile care să fie explorate și la o umanitate hiper-dinamică, sunt nevoit să constat că situația financiară proprie nu prea este de invidiat. Nu abandonez însă și sper că anormalitățile și incredibilul nu pot trena la infinit și că există și părți bune și nobile ale acestei lumi.

Aș dori să închei cu un haiku și un triolet personale:

haiku:

flori de cireș

rugă trimisă spre cer din

poarta lojelor…

triolet: tandră ondină…

chipul tău tandru de ondină

pădurea mi-a adeverit;

e diamant pentru lumină

chipul tău tandru de ondină…

smarald cu rubin se îngână

printre frunzișul lăstărit,

chipul tău tandru de ondină

pădurea mi-a adeverit…

Vă doresc o lună Aprilie 2022 benfică, splendidă și lipsită de păcăleli păguboase … !

Mărțișor 2022, ”Ființa Cosmică”,”centaurii și lapiții”, ”în așteptare” … !

Un final de Februarie 2022 nesperat de îngăduitor sub aspectul temperaturilor și un debut de Martie 2022 dominat de frumusețea lui Mărțișor și de speranțele puse într-o primăvară splendidă și candidă. Euforia primăverii ne face mai senini și mai încrezători trimițându-ne către o beatitudine al cărei nimb frizează erupția spiritului către sublim și divin. Natura reînvie încet-încet prin mica vegetație și floricelele care se ițesc din pământul care e insuficient încălzit deocamdată de soare și prin pomii fructiferi care se dezmorțesc și se trezesc din repaos… Pregătirile din livezi și grădini au început, iar efortul propriu nu l-am pus la socoteală deoarece rezultatul este deja vizibil și relativ promițător. Există însă, așa cum e firesc, și zile mai răcoroase. Mă bucur că turturelele care toată iarna au viețuit prin ramurile copacilor din jur vor avea parte de o perioadă mai plăcută și binemeritată… Pulsul naturii vibrează și ne animă pe fiecare dintre noi…

Încerc să mă informez cât mai bine și caut permanent posibilități de a comunica și colabora cu persoane sau organizații care promovează și împărtășesc pasiuni și aspirații comune cu ale mele. Preocupările mele cultural-științifice îmi oferă posibilitatea de a afla permanent lucruri noi și interesante despre om, natură și univers. Scriitorul irlandez Joseph Murphy spunea: ”Dumnezeu, care este însăşi Viaţa, nu are favoriţi. Dar cei care acţionează întotdeauna în acord cu legile armoniei universale, par favorizaţi de soartă”. Am rămas impresionat când am văzut că unii scriitori străini promovează direct sau indirect România și vorbesc frumos despre țara noastră. Fiecare zi e o nouă zi în care putem încerca să desăvârșim propria ființă și tot ceea ce există în jurul nostru. Lucrez din când în când, fără termen, la mai multe proiecte personale și alte câteva zeci de proiecte sunt doar în faza minimă de titlu sau subiect. Citesc cu plăcere din literatura universală, dar sunt nevoit să țin cont și de volumele grele de istorie, filosofie etc. care deși vorbesc despre noi oamenii așa cum suntem noi (cu toate relele și grozăviile) fac parte din păcate din identitatea noastră. Remarc cu consternare și mare dezamăgire că: OMUL nu este (încă, dacă va fi vreodată), din nefericire, o Ființă Cosmică … !

Sunt încercat de un mare regret că majoritatea rețelelor literare online și de asemenea multe reviste literare și științifice s-au închis. Mai există în România doar Cronopedia care în calitate de rețea literară reușește să-și atingă menirea și să țină flacăra speranței aprinsă. Noi, cronopedienii, postăm și mai discutăm din când în când și pe acolo… În rest, vorba francezilor, neant, rien… Există web-site-uri și reviste științifice lăudabile, dar acestea nu sunt interactive…

Pandemia coronavirus pare a fi depășită și sentimentul că această amenințare teribilă nu mai amenință lumea este liniștitor. Un omagiu celor care și-au pierdut viața în această perioadă dificilă ar fi absolut necesar. Când am fost pe la orașul de pe Crișul Repede am văzut urbea la fel de bulversată și posomorâtă ca în pandemie, deși arată relativ înfloritor. Râul curgea spectaculos în zona centrală a orașului, dar cu apele sale destul de tulburi din cauza unor aluviuni venite din amonte…

Nici nu trecuse însă pandemia că o altă grozăvie s-a declanșat, îngrozind întreaga lume civilizată care s-a obișnuit cu pacea chiar dacă alte probleme trenează… Fața urâtă a războiului s-a așternut în Ucraina și mărturisesc că eu, personal, nu mă așteptam la așa ceva… Această incredibilă realitate ne-a cutremurat pe toți cei rezonabili: război în Europa… Cred eu că Vl. Putin poate câștiga în Ucraina spre drama poporului ucrainean care se apără cu eroism ( aproape singuri, deocamdată), dar nu poate învinge în niciun caz lumea civilizată sau Libertatea însăși chiar dacă, într-o variantă optimistă pentru el, s-ar declanșa o luptă a ”centaurilor cu lapiții” în plan mondial… Lumea a treia, lumea săracă toată, deci inclusiv BRICS, i-ar putea fi favorabilă sau neutră din dorința de a se răzbuna oarecum pe occidentalii dominați în opinia lor de toate viciile. În țările occidentale cei nemulțumiți și inconștienți ar putea fi atrași de acțiunile rusești, dar valorile civilizaționale occidentale nu pot fi înfrânte în niciun caz. Occidentul oferă un model în toate domeniile pe care îl copiază, atât cât pot, toate țările lumii dovedind astfel puterea unei civilizații, dar Rusia oare,chiar și Rusia cultural-științifică, ce poate oferi lumii întregi? Haos, instabilitate, dezinformare? Și în fine, în această povest sinistră, România potrivit viziunii lui Tucidide ”e prea mică pentru a rămâne neutră”… Ar fi deci necesare rugăciuni către Dumnezeu cu privirile ațintite către cer pentru miluirea tuturor și pentru instaurarea păcii… Aș mai menționa însă că sincer nu am înțeles de ce unele filarmonici occidentale au suspendat piesele autorilor ruși clasici… Pur și simplu, nu înțeleg…

Nu mă pot lăuda cu prea mari realizări în aceste prime două luni ale lui 2022, dar rămân optimist. De asemenea, nu sunt vinovat de situația mea actuală… Sunt deci tot pe cont propriu. Mă încăpățânez și mai cred cu naivitate într-un viitor apropiat dominat de spirit civic, de intenții pașnice, de preocupări cultural-științifice aplicate în societate într-o civilizație avansată și înfloritoare. Habitusurile politicului și unele ambiții de grup mă temperează însă… Deși am propriile proiecte și cred într-o evoluție personală independentă, mă găsesc oarecum ”în așteptare”…

Mărțișorul 2022 a venit candid și timid dominând toate zările celor visători. Primele ore ale dimineții de Mărțișor au fost atât de superbe. Abia în aceste momente apreciem balsamul oferit gratuit de lumea care trăiește în PACE… Fie ca venirea primăverii să ne înțelepțească pe toți oamenii de pe fața pământului și să ne facă mai buni, să ne ajute în păstrarea și consolidarea gândului bun și a dragostei de semeni !

Aș dori să închei cu un haiku personal: ”zi de Mărțișor -/ s-a trezit un ghiocel/ și sări în piept…” și cu un triolet personal mai vechi adecvat zilei de Mărțișor:

Mărțișor – 1 Martie

am cumpărat trei mărțișoare

cu buburuză, crin și ghiocel…

e liniște în buzunare,

am cumpărat trei mărțișoare…

este Femeia și cu Soare

și Mărțișorul – porumbel;

am cumpărat trei mărțișoare

cu buburuză, crin și ghiocel…

Vă doresc un Mărțișor superb și oferit gratuit cu iubire, o lună Martie 2022 superbă, înfloritoare și inspiratoare … !

Unele imagini: sursa Internet/Facebook

”În vis o lume verde”, ”Rondelul crinilor”, ”o lecție de viață”, Postul Crăciunului, despre blogging … !

Zile răcoroase ale unui final de Noiembrie 2021 când noros și încruntat, când ușor însorit și tandru cu mica vegetație care se străduiește încă să mai reziste, și un început de Decembrie 2021 trăit cu emoțiile specifice sărbătorilor de iarnă și cu speranțele puse într-un Crăciun înseninat și un an viitor mai bun, mai prosper, dacă se poate providențial. Miriadele de stele sunt martorele aspirațiilor noastre care erup către orizonturi și ne mențin în același timp tot mai nerăbdători și însingurați. Postul Crăciunului, început de curând, ne amintește de vremurile bunicilor și ne îndeamnă la cumpătare și la reflecții adânci spirituale. Feeria și magia momentelor acestei perioade sunt fabuloase, iar tradițiile s-au menținut într-o anumită măsură până în contemporaneitate. Este la fel de adevărat însă că măcar acum ar trebui să fim mai atenți și darnici, mai mărinimoși cu cei, destul de mulți, pe care soarta nu i-a prea miluit sau nu le-a fost prea generoasă.

De două-trei ori pe săptămână mi-am mai găsit câte ceva de dereticit prin grădină câte o oră sau două, curățind și săpând de toamnă, pregătind pentru verdele de anul viitor și pentru necesitățile curente ale micii noastre gospodării. M-a ajutat din când în când și mama care mai prinde și ea un pic de putere când face puțină mișcare. Îmi înseninează zilele iepurașii albi și pufoși și căprița Alice care este acum spre pragul celui de-al treilea an de viață și cei doi iezi ai ei care sunt destul de mărișori. Surogatul nostru de gâscă de Toulouse și americană se prezintă gălăgioase la fiecare vizită în curtea secundară desfăcându-și aripile și alergând bucuroase… Se aplică, după cum mi se pare am mai spus: ”faci Rai din ce ai”… Urmează să pun și ceva grăunțe în hrănitori pentru păsărelele care trec și ele într-un sezon puțin generos, uneori chiar câinos din punctul de vedere al accesibilității la hrană.

Din punct de vedere financiar de aproape o jumătate de an câștig strict cât să pun ceva pe masă, iar economiile anterioare încep să se subțieze. Sunt optimist în continuare, mi se pare nedrept ceea ce mi se întâmplă de multă vreme, e și înjositor la culme pe de o parte, având în vedere atitudinea mea de viață în general mai independentă. În aceste timpuri atât de tulburi, pentru mine, blogging-ul a rămas principala formă de exprimare directă, gratuită și globală, deși și în acest domeniu comentariile comunității sunt relativ sporadice mai ales în privința blogging-ului cultural pe care îl practic eu. Aș dori doar să menționez că eu nu am pornit pe acest drum pentru a face din asta o afacere neapărat sau pentru a avea beneficii. Constat că multe inițiative din breaslă au ținte precise și interese mercantiliste încă din faza de concept. Bizar este că multe proiecte oneroase creează trenduri și habitusuri nedorite și mizerabile… Acestea sunt pericolele care conduc la o educație nesănătoasă și o subcultură a participanților. Tocmai din aceste motive rețelele literare notabile se închid în ultima vreme închinându-se în fața unor bloggeri subeducați și de kitsch care reușesc să obțină venituri fabuloase uneori… Vrând-nevrând discut, dezbat, atât cât mă pricep, despre un ”existențialism” sălbatic din mediul online unde supraviețuiește, paradoxal, ”dobitocul cu imunitate”.

Revolta personală se îndreaptă în special către suma non-valorilor care se prezintă absolut veritabile și pline de consistență și mă deranjează în special faptul că sunt parcă abonate la succesul continuu, atât în privat, cât și la stat, concept inexistent și utopic în istoria umanității raportat chiar și la existența unei singure persoane. La oamenii obișnuiți nici măcar o zi nu e numai frumoasă sau rea de la început până la sfârșit… Dar ce ne facem, că Emannuel Kant spunea: ”Conceptul fără intuiţie e gol, intuiţia fără concept e oarbă”? Un impuls empiric, uneori planificat, este încurajat sistemic prin intermediul tehnologiei actuale spre dezastrul sau eșecul educațional și social… Este un alt paradox al vremurilor actuale… În cele din urmă se consumă ceea ce se preferă și la final eventual se trag concluziile…

Conferința ONU pentru schimbări climatice care a avut loc la Glasgow a reprezentat un moment major în sfera activităților internaționale relevante. O planetă verde cu un cer azur reprezintă un vis al tuturor oamenilor iubitori de frumos. Va trebui să învățăm să captăm energiile metafizice care roiesc în jurul nostru pentru a accesa un mod de viață modern și în acord cu regulile ecosistemului planetar. M-am bucurat enorm să pot dona sume de câteva zeci de euro pentru plantarea unor copaci pe diferite continente ale lumii, dar aceste inițiative sunt relativ puține. E un sentiment fantastic și de împlinire însă când știi că ai contribuit la plantarea unui copac în Danemarca, Canada, Islanda, Etiopia sau India, spre exemplu… Bucuria nu poate fi comparată cu nimic. Întâlnirea a demonstrat că există o preocupare în acest sens la cele mai înalte nivele ale statelor planetei chiar dacă poluarea se situează la cote incredibile. Acestei aspirații a umanității îi dedic un haiku personal: ”pasăre în zbor;/ în vis o lume verde/ cu cerul azur”…

În plan literar, în România, m-a impresionat lansarea caietelor macedonskiene în trei volume sub coordonarea lui Ion Munteanu, o personalitate tot mai activă și atractivă în mediul publicistic românesc și în mediul online. Evenimentul a avut loc în regiunea natală a lui ”Eminescu al oltenilor”, în condiții deosebite, la 101 ani de la decesul lui Alexandru Macedonski. Marele poet român a proiectat o poezie aflată sub auspiciile simbolismului și misterului, altfel deosebit de clară și senină, accesibilă și tainică deopotrivă. Se cere așadar măcar un vers macedonskian: ”În crini e betia cea rară:/Sunt albi, delicați, subtiratici./ Potirele lor au fanatici/Argint din a soarelui pară”… ( Rondelul crinilor)

Criza migranților în vestul și recent în estul Europei a mâhnit opinia publică internațională. Din păcate nu există o soluție favorabilă și definitivă la drama acestor nefericiți din întreg cuprinsul Asiei și Africii. În același timp suntem cu toții, acei care avem imbolduri cosmice, într-un exil în chiar zona natală și visăm la o lume perfectă, diversă și cât mai modernă. Ne permitem chiar să mergem mai departe și să sperăm la planete favorabile vieții precum se susține că ar fi ceea mediatizată de curând din constelația Alpha Centauri la doar circa 5 ani lumină de Terra… Pentru visătorii de acest gen expresia ”sky is the limit” e doar un prim pas sau o glumă bună…

Relațiile internaționale par a se încrâncena din nou, iar noua variantă a coronavirus (Omicron) se dovedește a fi o sperietoare foarte neliniștitoare. Frica este de regulă primul semnal care determină necesitatea reevaluării personale și a regăsirii individuale prin raportarea la exterior. Neliniștea, incertitudinea încețoșează încrederea de sine. Busolele au alt nord, reperele telurice sunt zgâlțâite, dispar și omul devine înșelător, nimic mai mult decât transfigurarea unui nevertebrat ciudat.

Jocul meu de șah înregistrează câteva mici progrese prin câteva poziționări imediat sub podium la mai multe turnee online. Joc din pasiune, nu mizez pe nimic altceva, iar recent încheiatele campionate europene la masculin și feminin m-au preocupat prin rezultatele spectaculoase. Momentan lupta pentru titlul mondial continuă între două nume arhicunoscute în domeniu ( Carlsen-Nepomniachtchi ). În privința mea, insuccesul meu actual se lovește de o teorie mai slabă, bat-o vina…

Ziua națională a României s-a sărbătorit în acest an și prin parade, sfidându-se pandemia, iar în social media s-au transmis peste tot emoționantele urări de: ”La Mulți Aaani, Române … !” și ”La Mulți Ani, România … !”

În așteptarea clinchetelor de clopoței, a zurgălăilor, a betelei și cetinei brăduților, a lui Moș Nicolae și Moș Crăciun, a colindelor și urărilor obișnuite în această perioadă, nostalgia copilăriei trăite în aceste clipe magice de peste an își face loc într-un mod inevitabil. Cu emoțiile umezite de lacrimile luptei care se dă în noi ne punem speranțele într-o lume mai bună și continuăm să credem că destinul va fi mai bun an de an. În curând vom putea spune ”Hristos s-a Născut” și copiii vor primi de la Moșul cadourile așteptate.

Aș dori să închei pentru jovialitatea textului și pentru a nu fi acuzat de europocentrism cu un Shi personal:

o lecție de viață:

muntele nins a respirat

în dragă voie…

o avalanșă s-a declanșat

către câmpie…

eu privesc senin la cascadă

încă-n neștire;

și în curând sunt om de zăpadă

cu rece gândire…

Vă doresc o lună Decembrie 2021 feerică, plină de împliniri spirituale, inspiratoare și prosperă … !