Archives

”Alma mater”, ”Caruselul informațiilor – încotro?”, muze creatoare, ”flori în delir” … !


Un final de Aprilie 2022 destul de plăcut și de candid, doar cu dimineți ceva mai răcoroase, și un început de Mai 2022 aflat după cum ne-am obișnuit sub auspiciile sărbătoririi muncii, ne-am dori sub toate aspectele și formele ei, și a primăverii intrate în toate drepturile. Pomii fructiferi au înflorit cu toții trimițându-ne pe toți către visare și beatitudine. Căpșunile și zmeura se arată și ele sensibile și promițătoare. Pe la oraș m-au impresionat cireșii japonezi din zona centrală care au înflorit spectaculos și atât de impresionant. Prin grădină am găsit câte ceva de făcut în fiecare zi chiar dacă nu pot să spun că am muncit propriu-zis. Până acum ploile au căzut la timp și liniștit, fiind atât de benefice tuturor plantelor și cerealelor. Am putea spune că natura și Dumnezeu au fost darnice cu noi din acest punct de vedere. Vegetalul și fauna vibrează transmițând mesajul unei noi regenerări și revitalizări la scară planetară.

Sărbătorile Pascale au trecut și ele reamintindu-ne simbolurile și tainele învățăturii creștine, salvând de la durere credincioșii care au primit în cele din urmă vestea cea bună și au putut spune tradiționalul:”Hristos a Înviat”. Credința contemporanilor este tot mai scăzută, aș observa eu, mulți având doar o credință nedefinită, devenind agnostici, deși e posibil să nu cunoască acest termen. Învățăturile religioase, zic eu, că e folositor să fie cunoscute de către oricine, dar în același timp nu trebuie neglijate cunoștințele tehnologice și cele despre univers, deoarece și inteligența ( tehnică sau abstractă) de acest tip tot de la divinitate e lăsată. Iar cei care nu cred în nimic în locul existențialismului ar trebui să exerseze respectul față de semeni, bunele maniere și intenții. Nu este de preferat o societate/civilizație teocratică, dar nici una atee și insensibilă. Din aceste considerente apreciez această perioadă neo-elenistică, zic eu, fără precedent în istorie pentru libertatea de exprimare religioasă și de opinie în lumea occidentală.

Activitatea multor personalități europene și nord-atlantice s-a intensificat în aceste momente atât de dramatice la nivel mondial. Impresia proprie este însă că totuși nu se face suficient. ”Inter arma silent musae” spunea Cicero, dar sperăm cu toții ca muzele, științele și artele să înflorească în continuare și o soluție să se găsească la acest conflict din vecinătatea noastră. Reverberațiile acestuia se regăsesc în litigii istorice peste tot pe mapamond și este în interesul tuturor persoanelor rezonabile să sădească pacea și bunele relații internaționale bazate pe respect și reciprocitate. În același timp, conducerea Rusiei pare a spune: ”dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”…

Dinamismul, varietatea și complexitatea lumii noastre, chiar dacă incumbă specificul fiecărei regiuni în parte, nu trebuie să se lase descumpănite de problemele economice globale și de mediu. Cred că un efort colectiv ar putea îndrepta greutățile actuale planetare și ar putea relansa umanitatea pe coordonate ecologice, eficiente și creative, dar pentru a începe trebuie să recunoaștem că greșim. Încă motorul economiei globale, acea ”alma mater” a tuturor, este combustibilul fosil, realitate dezamăgitoare…

O invitație neașteptată m-a convins să particip la un eveniment al bibliotecii județene desfășurat în săptămâna bibliotecilor. ”Caruselul informațiilor – încotro?” a propus o masă rotundă la care printre participanții media din județ, psihologi, profesori invitați, au putut participa și studenți sau oameni simpli interesați de subiectele cetății. Personal am imaginat în urmă cu câțiva ani necesitatea unor evenimente de acest gen, constatând că prelegerile unilaterale de la unele evenimente sunt cam depășite. Dialogul este atât de necesar și de util atunci când atât personalitățile participante, cât și moderatorii sau participanții obișnuiți sunt capabili să-și prezinte propriile opinii, au propriile convingeri și valori universale pe care doresc să le apere. Subiectele abordate au fost de actualitate și intervențiile fiecăruia au fost relevante. De apreciat este interactivitatea acestui gen de eveniment deosebit de importantă și adorabilă dacă discuțiile nu se suprapun sau nu degenerează.

Am sperat ca acest deceniu să fie unul revoluționar, epocal pentru întreaga omenire. Cred că mai există premise pentru așa ceva, dar optimismul și euforia mea inițiale sunt mai moderate acum. Scenariile științifico-fantastice privind viitorul umanității ne place să credem că au fost doar amânate pentru o scurtă vreme. Până atunci e loc de suficientă suferință, umilință și incertitudine peste tot pe planeta albastră… Asaltați de veștile pesimiste și negative încercăm să ne dezmeticim și să fim cât mai economi cu putință. Situația financiară personală nu este de invidiat, dar nu abandonez și mai păstrez speranțe de revigorare pentru acest an. Este evident însă că voi plana sub însemnele austerității.

Câteva ieșiri în aer liber la marginea localității natale și cam tot atâtea pe la oraș m-au fortificat și m-au menținut în formă. Îmi doresc să fiu mai activ în online și să progresez cu câteva volume care sunt începute și se află în așteptare. Sentimentul personal este însă că am pierdut deosebit de mult timp din motive care nu au depins de mine. România e țara tuturor românilor, nu?

Aș dori să închei cu un triolet/haiku personal:

haiku:

flori în delir

pe pajiști zburdă mieii;

e luna lui mai…

triolet – amintiri

sunt stalagmite spiralate

nostalgicele amintiri;

albume vii sedimentate

sunt stalagmite spiralate…

ai veșniciei picurate

lacrimi aprinse-n unduiri,

sunt stalagmite spiralate

nostalgicele amintiri…

Vă doresc o lună Mai 2022 cât mai senină, benefică și inspiratoare … !

”Upgrade”, ”Historia Magistra Vitae”,”iubește-ți aproapele”, ”tandră ondină” … !


Zile ale unui final de Martie 2022 care au avut parte de aripile mângâietoare ale temperaturilor de primăvară și ale razelor candide ale soarelui și un debut de Aprilie 2022 ceva mai răcoros pe valul unui puseu glacial caracteristic capriciilor primăverii. Floricele plăpânde au înflorit deja, iar caișii au dat și ei în floare luând-o la colindat înaintea corcodușilor. Prin grădini și livezi am văzut zumzăind primele albinuțe ușor mai amorțite totuși și seduse de promisiunile anotimpului. Două ieduțe anglo-nubiene îmi fac de câteva zile diminețile mai plăcute dovedindu-se tot mai jucăușe și mai plăpânde în același timp. De asemenea cinci pui de iepure belgian și californian au văzut și ei lumina zilei de curând. Așadar nu prea am motive de plictis peste zi făcându-mi timp și de sesiuni de lectură, internet și consolidare proiecte personale cu pași mici. Îndrăznesc să sper într-o primăvara candidă, îmbucurătoare și îngăduitoare care să ne înduplece și înduioșeze pe toți…

Întreaga lume creștină se află în perioada postului Paștelui și în așteptarea sărbătorilor Pascale, pe care în ciuda patimilor Mântuitorului, ni le amintim și le așteptăm cu bucuria renașterii generale vegetale, animale și spirituale. Pilda jertfei divine ar trebui să ne fie tuturor un exemplu, ar trebui să ne facă mai buni, mai smeriți și mai dispuși să ne respectăm și iubim aproapele. Porunca divină ”Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți” ar trebui măcar încercată în această perioadă. Preocupările spirituale și lepădarea de sine sau câte o zi de repaos alimentar (de post) ar putea să ne facă mai buni, iar dacă nu rezistăm să ne reținem de la alimente măcar să refuzăm să ne ”mâncăm” aproapele, vorba preotului Constantin Necula. În spiritul sfaturilor sănătoase aș evidenția o afirmație a Sf. Niceta de Remesiana:” Psalmul mângâie pe cel trist, pe fericit îl potolește, pe mânios îl îmblânzește, pe sărac îl înviorează, pe bogat îl mustră să se cerceteze. Pentru toți cei care-l primesc, psalmul se dovedește a fi leacul potrivit; dar nu-l lasă nici pe păcătos, căci îi aduce îndreptare în mod mântuitor prin lacrima pocăinței” (Opere,III,5).

Pe la oraș impresionează magnoliile din zona centrală care au înflorit și se oferă întregii lumi înseninând clipele trecătorilor. Prin apropiere o expoziție dedicată femeii, doamnelor și domnișoarelor, prezenta panouri cu imagini deosebite care surprinde feminitatea în diferitele ei ipostaze. Cel mai spectaculos, din punctul meu de vedere, este panoul care asociază feminitatea cu florile primăverii. Urbea încearcă să-și revină după marile încercări ale ultimilor ani și să pulseze firesc, să vibreze din nou în termenii unei minime normalități. În momentele matinale de destindere pe care mi le-am permis am putut să mă deconectez savurând câte un ceai sau un capucino. Apele Crișului Repede curg destul de liniștit și pot fi văzute păsări zburătoare care se odihnesc pe apele râului. M-am întrebat de numeroase ori dacă va fi posibil în viitorul apropiat să trăim într-o lume verde creată de o civilizație eficientă, conștientă, hiper-dezvoltată și pașnică.

Deși nu am fost sigur că voi fi prezent, am participat la evenimentele domnilor Adrian Cioroianu și Armand Goșu la Oradea care încercau să prezinte motivele de îngrijorare și întregul context regional și internațional al acestei grozăvii care s-a declanșat și trenează în spațiul european. Speranțele sunt puse într-o soluționare cât mai rapidă a conflictului, iar regretul principal este că victimele umane ale acestuia nu vor mai putea fi aduse niciodată înapoi. Într-o altă zi am participat la biblioteca universitară orădeană la un eveniment unde am întâlnit profesori universitari pe care i-am avut și colegi sau bibliotecare. Departamentul de Istorie a sărbătorit douăzeci de ani de studii doctorale la Oradea cu participarea excepțională a renumitului cercetător Dan Cepraga de la Universitatea din Padova având ca amfitrion pe universitarul medievist orădean Sorin Șipoș. ”Historia Magistra Vitae” atât de celebra exprimare a lui Cicero a răsunat în mințile tuturor alături de un binemeritat ”Gaudeamus igitur”. Mi-am propus însă să particip mai rar la evenimente și voi respecta cât mai fidel această decizie.

M-am găsit majoritar la domiciliu și am încercat să mă bucur cât mai mult de zilele senine, așteptând și zile ploioase atât de necesare tuturor culturilor și plantelor. O ieșire la marginea localității natale pentru a vedea peisaje specifice zonei de câmpie mi-a prilejuit, într-un mod cu totul întâmplător, o întâlnire cu un responsabil al organizației Milvus care încerca să observe și să supravegheze păsări din acest habitat. Astfel prin aparatele speciale de mărire am putut vedea vânturelul roșu sau codalbul aflați la distanțe apreciabile, iar discuția cu respectivul domn a fost deosebit de constructivă și interesantă. Sunt pasionat și de acest domeniu și diversitatea speciilor mă fascinează. Îmi amintesc că în copilărie în pădurea Rădvani admiram colonia de stârci, specie ancestrală cu o vechime de milioane de ani.

În plan național lucrurile trenează într-un mod neplăcut, iar populația acuză creșterea accelerată a prețurilor. Abia în acest context ciudat oamenii conștientizează cât de mici și marginali suntem și cât de activi ar trebui să fim în relațiile noastre cu lumea vestică. Sunt convins că nu există niciun motiv de populism și că în aceste condiții persoanele cu interese străine și mizerabile pot fi identificate cel mai ușor. În același timp, opinia personală este că omenirea este obligată de însuși timpul înaintat să dea un UPGRADE din nou. Este inadmisibil ca economia globală să fie dependentă de combustibilii fosili în 2022 și ar fi îngrozitor ca această situație să se perpetueze după 2025. Visând la planete locuibile care să fie explorate și la o umanitate hiper-dinamică, sunt nevoit să constat că situația financiară proprie nu prea este de invidiat. Nu abandonez însă și sper că anormalitățile și incredibilul nu pot trena la infinit și că există și părți bune și nobile ale acestei lumi.

Aș dori să închei cu un haiku și un triolet personale:

haiku:

flori de cireș

rugă trimisă spre cer din

poarta lojelor…

triolet: tandră ondină…

chipul tău tandru de ondină

pădurea mi-a adeverit;

e diamant pentru lumină

chipul tău tandru de ondină…

smarald cu rubin se îngână

printre frunzișul lăstărit,

chipul tău tandru de ondină

pădurea mi-a adeverit…

Vă doresc o lună Aprilie 2022 benfică, splendidă și lipsită de păcăleli păguboase … !

Mărțișor 2022, ”Ființa Cosmică”,”centaurii și lapiții”, ”în așteptare” … !


Un final de Februarie 2022 nesperat de îngăduitor sub aspectul temperaturilor și un debut de Martie 2022 dominat de frumusețea lui Mărțișor și de speranțele puse într-o primăvară splendidă și candidă. Euforia primăverii ne face mai senini și mai încrezători trimițându-ne către o beatitudine al cărei nimb frizează erupția spiritului către sublim și divin. Natura reînvie încet-încet prin mica vegetație și floricelele care se ițesc din pământul care e insuficient încălzit deocamdată de soare și prin pomii fructiferi care se dezmorțesc și se trezesc din repaos… Pregătirile din livezi și grădini au început, iar efortul propriu nu l-am pus la socoteală deoarece rezultatul este deja vizibil și relativ promițător. Există însă, așa cum e firesc, și zile mai răcoroase. Mă bucur că turturelele care toată iarna au viețuit prin ramurile copacilor din jur vor avea parte de o perioadă mai plăcută și binemeritată… Pulsul naturii vibrează și ne animă pe fiecare dintre noi…

Încerc să mă informez cât mai bine și caut permanent posibilități de a comunica și colabora cu persoane sau organizații care promovează și împărtășesc pasiuni și aspirații comune cu ale mele. Preocupările mele cultural-științifice îmi oferă posibilitatea de a afla permanent lucruri noi și interesante despre om, natură și univers. Scriitorul irlandez Joseph Murphy spunea: ”Dumnezeu, care este însăşi Viaţa, nu are favoriţi. Dar cei care acţionează întotdeauna în acord cu legile armoniei universale, par favorizaţi de soartă”. Am rămas impresionat când am văzut că unii scriitori străini promovează direct sau indirect România și vorbesc frumos despre țara noastră. Fiecare zi e o nouă zi în care putem încerca să desăvârșim propria ființă și tot ceea ce există în jurul nostru. Lucrez din când în când, fără termen, la mai multe proiecte personale și alte câteva zeci de proiecte sunt doar în faza minimă de titlu sau subiect. Citesc cu plăcere din literatura universală, dar sunt nevoit să țin cont și de volumele grele de istorie, filosofie etc. care deși vorbesc despre noi oamenii așa cum suntem noi (cu toate relele și grozăviile) fac parte din păcate din identitatea noastră. Remarc cu consternare și mare dezamăgire că: OMUL nu este (încă, dacă va fi vreodată), din nefericire, o Ființă Cosmică … !

Sunt încercat de un mare regret că majoritatea rețelelor literare online și de asemenea multe reviste literare și științifice s-au închis. Mai există în România doar Cronopedia care în calitate de rețea literară reușește să-și atingă menirea și să țină flacăra speranței aprinsă. Noi, cronopedienii, postăm și mai discutăm din când în când și pe acolo… În rest, vorba francezilor, neant, rien… Există web-site-uri și reviste științifice lăudabile, dar acestea nu sunt interactive…

Pandemia coronavirus pare a fi depășită și sentimentul că această amenințare teribilă nu mai amenință lumea este liniștitor. Un omagiu celor care și-au pierdut viața în această perioadă dificilă ar fi absolut necesar. Când am fost pe la orașul de pe Crișul Repede am văzut urbea la fel de bulversată și posomorâtă ca în pandemie, deși arată relativ înfloritor. Râul curgea spectaculos în zona centrală a orașului, dar cu apele sale destul de tulburi din cauza unor aluviuni venite din amonte…

Nici nu trecuse însă pandemia că o altă grozăvie s-a declanșat, îngrozind întreaga lume civilizată care s-a obișnuit cu pacea chiar dacă alte probleme trenează… Fața urâtă a războiului s-a așternut în Ucraina și mărturisesc că eu, personal, nu mă așteptam la așa ceva… Această incredibilă realitate ne-a cutremurat pe toți cei rezonabili: război în Europa… Cred eu că Vl. Putin poate câștiga în Ucraina spre drama poporului ucrainean care se apără cu eroism ( aproape singuri, deocamdată), dar nu poate învinge în niciun caz lumea civilizată sau Libertatea însăși chiar dacă, într-o variantă optimistă pentru el, s-ar declanșa o luptă a ”centaurilor cu lapiții” în plan mondial… Lumea a treia, lumea săracă toată, deci inclusiv BRICS, i-ar putea fi favorabilă sau neutră din dorința de a se răzbuna oarecum pe occidentalii dominați în opinia lor de toate viciile. În țările occidentale cei nemulțumiți și inconștienți ar putea fi atrași de acțiunile rusești, dar valorile civilizaționale occidentale nu pot fi înfrânte în niciun caz. Occidentul oferă un model în toate domeniile pe care îl copiază, atât cât pot, toate țările lumii dovedind astfel puterea unei civilizații, dar Rusia oare,chiar și Rusia cultural-științifică, ce poate oferi lumii întregi? Haos, instabilitate, dezinformare? Și în fine, în această povest sinistră, România potrivit viziunii lui Tucidide ”e prea mică pentru a rămâne neutră”… Ar fi deci necesare rugăciuni către Dumnezeu cu privirile ațintite către cer pentru miluirea tuturor și pentru instaurarea păcii… Aș mai menționa însă că sincer nu am înțeles de ce unele filarmonici occidentale au suspendat piesele autorilor ruși clasici… Pur și simplu, nu înțeleg…

Nu mă pot lăuda cu prea mari realizări în aceste prime două luni ale lui 2022, dar rămân optimist. De asemenea, nu sunt vinovat de situația mea actuală… Sunt deci tot pe cont propriu. Mă încăpățânez și mai cred cu naivitate într-un viitor apropiat dominat de spirit civic, de intenții pașnice, de preocupări cultural-științifice aplicate în societate într-o civilizație avansată și înfloritoare. Habitusurile politicului și unele ambiții de grup mă temperează însă… Deși am propriile proiecte și cred într-o evoluție personală independentă, mă găsesc oarecum ”în așteptare”

Mărțișorul 2022 a venit candid și timid dominând toate zările celor visători. Primele ore ale dimineții de Mărțișor au fost atât de superbe. Abia în aceste momente apreciem balsamul oferit gratuit de lumea care trăiește în PACE… Fie ca venirea primăverii să ne înțelepțească pe toți oamenii de pe fața pământului și să ne facă mai buni, să ne ajute în păstrarea și consolidarea gândului bun și a dragostei de semeni !

Aș dori să închei cu un haiku personal: ”zi de Mărțișor -/ s-a trezit un ghiocel/ și sări în piept…” și cu un triolet personal mai vechi adecvat zilei de Mărțișor:

Mărțișor – 1 Martie

am cumpărat trei mărțișoare

cu buburuză, crin și ghiocel…

e liniște în buzunare,

am cumpărat trei mărțișoare…

este Femeia și cu Soare

și Mărțișorul – porumbel;

am cumpărat trei mărțișoare

cu buburuză, crin și ghiocel…

Vă doresc un Mărțișor superb și oferit gratuit cu iubire, o lună Martie 2022 superbă, înfloritoare și inspiratoare … !

Unele imagini: sursa Internet/Facebook

”În vis o lume verde”, ”Rondelul crinilor”, ”o lecție de viață”, Postul Crăciunului, despre blogging … !


Zile răcoroase ale unui final de Noiembrie 2021 când noros și încruntat, când ușor însorit și tandru cu mica vegetație care se străduiește încă să mai reziste, și un început de Decembrie 2021 trăit cu emoțiile specifice sărbătorilor de iarnă și cu speranțele puse într-un Crăciun înseninat și un an viitor mai bun, mai prosper, dacă se poate providențial. Miriadele de stele sunt martorele aspirațiilor noastre care erup către orizonturi și ne mențin în același timp tot mai nerăbdători și însingurați. Postul Crăciunului, început de curând, ne amintește de vremurile bunicilor și ne îndeamnă la cumpătare și la reflecții adânci spirituale. Feeria și magia momentelor acestei perioade sunt fabuloase, iar tradițiile s-au menținut într-o anumită măsură până în contemporaneitate. Este la fel de adevărat însă că măcar acum ar trebui să fim mai atenți și darnici, mai mărinimoși cu cei, destul de mulți, pe care soarta nu i-a prea miluit sau nu le-a fost prea generoasă.

De două-trei ori pe săptămână mi-am mai găsit câte ceva de dereticit prin grădină câte o oră sau două, curățind și săpând de toamnă, pregătind pentru verdele de anul viitor și pentru necesitățile curente ale micii noastre gospodării. M-a ajutat din când în când și mama care mai prinde și ea un pic de putere când face puțină mișcare. Îmi înseninează zilele iepurașii albi și pufoși și căprița Alice care este acum spre pragul celui de-al treilea an de viață și cei doi iezi ai ei care sunt destul de mărișori. Surogatul nostru de gâscă de Toulouse și americană se prezintă gălăgioase la fiecare vizită în curtea secundară desfăcându-și aripile și alergând bucuroase… Se aplică, după cum mi se pare am mai spus: ”faci Rai din ce ai”… Urmează să pun și ceva grăunțe în hrănitori pentru păsărelele care trec și ele într-un sezon puțin generos, uneori chiar câinos din punctul de vedere al accesibilității la hrană.

Din punct de vedere financiar de aproape o jumătate de an câștig strict cât să pun ceva pe masă, iar economiile anterioare încep să se subțieze. Sunt optimist în continuare, mi se pare nedrept ceea ce mi se întâmplă de multă vreme, e și înjositor la culme pe de o parte, având în vedere atitudinea mea de viață în general mai independentă. În aceste timpuri atât de tulburi, pentru mine, blogging-ul a rămas principala formă de exprimare directă, gratuită și globală, deși și în acest domeniu comentariile comunității sunt relativ sporadice mai ales în privința blogging-ului cultural pe care îl practic eu. Aș dori doar să menționez că eu nu am pornit pe acest drum pentru a face din asta o afacere neapărat sau pentru a avea beneficii. Constat că multe inițiative din breaslă au ținte precise și interese mercantiliste încă din faza de concept. Bizar este că multe proiecte oneroase creează trenduri și habitusuri nedorite și mizerabile… Acestea sunt pericolele care conduc la o educație nesănătoasă și o subcultură a participanților. Tocmai din aceste motive rețelele literare notabile se închid în ultima vreme închinându-se în fața unor bloggeri subeducați și de kitsch care reușesc să obțină venituri fabuloase uneori… Vrând-nevrând discut, dezbat, atât cât mă pricep, despre un ”existențialism” sălbatic din mediul online unde supraviețuiește, paradoxal, ”dobitocul cu imunitate”.

Revolta personală se îndreaptă în special către suma non-valorilor care se prezintă absolut veritabile și pline de consistență și mă deranjează în special faptul că sunt parcă abonate la succesul continuu, atât în privat, cât și la stat, concept inexistent și utopic în istoria umanității raportat chiar și la existența unei singure persoane. La oamenii obișnuiți nici măcar o zi nu e numai frumoasă sau rea de la început până la sfârșit… Dar ce ne facem, că Emannuel Kant spunea: ”Conceptul fără intuiţie e gol, intuiţia fără concept e oarbă”? Un impuls empiric, uneori planificat, este încurajat sistemic prin intermediul tehnologiei actuale spre dezastrul sau eșecul educațional și social… Este un alt paradox al vremurilor actuale… În cele din urmă se consumă ceea ce se preferă și la final eventual se trag concluziile…

Conferința ONU pentru schimbări climatice care a avut loc la Glasgow a reprezentat un moment major în sfera activităților internaționale relevante. O planetă verde cu un cer azur reprezintă un vis al tuturor oamenilor iubitori de frumos. Va trebui să învățăm să captăm energiile metafizice care roiesc în jurul nostru pentru a accesa un mod de viață modern și în acord cu regulile ecosistemului planetar. M-am bucurat enorm să pot dona sume de câteva zeci de euro pentru plantarea unor copaci pe diferite continente ale lumii, dar aceste inițiative sunt relativ puține. E un sentiment fantastic și de împlinire însă când știi că ai contribuit la plantarea unui copac în Danemarca, Canada, Islanda, Etiopia sau India, spre exemplu… Bucuria nu poate fi comparată cu nimic. Întâlnirea a demonstrat că există o preocupare în acest sens la cele mai înalte nivele ale statelor planetei chiar dacă poluarea se situează la cote incredibile. Acestei aspirații a umanității îi dedic un haiku personal: ”pasăre în zbor;/ în vis o lume verde/ cu cerul azur”…

În plan literar, în România, m-a impresionat lansarea caietelor macedonskiene în trei volume sub coordonarea lui Ion Munteanu, o personalitate tot mai activă și atractivă în mediul publicistic românesc și în mediul online. Evenimentul a avut loc în regiunea natală a lui ”Eminescu al oltenilor”, în condiții deosebite, la 101 ani de la decesul lui Alexandru Macedonski. Marele poet român a proiectat o poezie aflată sub auspiciile simbolismului și misterului, altfel deosebit de clară și senină, accesibilă și tainică deopotrivă. Se cere așadar măcar un vers macedonskian: ”În crini e betia cea rară:/Sunt albi, delicați, subtiratici./ Potirele lor au fanatici/Argint din a soarelui pară”… ( Rondelul crinilor)

Criza migranților în vestul și recent în estul Europei a mâhnit opinia publică internațională. Din păcate nu există o soluție favorabilă și definitivă la drama acestor nefericiți din întreg cuprinsul Asiei și Africii. În același timp suntem cu toții, acei care avem imbolduri cosmice, într-un exil în chiar zona natală și visăm la o lume perfectă, diversă și cât mai modernă. Ne permitem chiar să mergem mai departe și să sperăm la planete favorabile vieții precum se susține că ar fi ceea mediatizată de curând din constelația Alpha Centauri la doar circa 5 ani lumină de Terra… Pentru visătorii de acest gen expresia ”sky is the limit” e doar un prim pas sau o glumă bună…

Relațiile internaționale par a se încrâncena din nou, iar noua variantă a coronavirus (Omicron) se dovedește a fi o sperietoare foarte neliniștitoare. Frica este de regulă primul semnal care determină necesitatea reevaluării personale și a regăsirii individuale prin raportarea la exterior. Neliniștea, incertitudinea încețoșează încrederea de sine. Busolele au alt nord, reperele telurice sunt zgâlțâite, dispar și omul devine înșelător, nimic mai mult decât transfigurarea unui nevertebrat ciudat.

Jocul meu de șah înregistrează câteva mici progrese prin câteva poziționări imediat sub podium la mai multe turnee online. Joc din pasiune, nu mizez pe nimic altceva, iar recent încheiatele campionate europene la masculin și feminin m-au preocupat prin rezultatele spectaculoase. Momentan lupta pentru titlul mondial continuă între două nume arhicunoscute în domeniu ( Carlsen-Nepomniachtchi ). În privința mea, insuccesul meu actual se lovește de o teorie mai slabă, bat-o vina…

Ziua națională a României s-a sărbătorit în acest an și prin parade, sfidându-se pandemia, iar în social media s-au transmis peste tot emoționantele urări de: ”La Mulți Aaani, Române … !” și ”La Mulți Ani, România … !”

În așteptarea clinchetelor de clopoței, a zurgălăilor, a betelei și cetinei brăduților, a lui Moș Nicolae și Moș Crăciun, a colindelor și urărilor obișnuite în această perioadă, nostalgia copilăriei trăite în aceste clipe magice de peste an își face loc într-un mod inevitabil. Cu emoțiile umezite de lacrimile luptei care se dă în noi ne punem speranțele într-o lume mai bună și continuăm să credem că destinul va fi mai bun an de an. În curând vom putea spune ”Hristos s-a Născut” și copiii vor primi de la Moșul cadourile așteptate.

Aș dori să închei pentru jovialitatea textului și pentru a nu fi acuzat de europocentrism cu un Shi personal:

o lecție de viață:

muntele nins a respirat

în dragă voie…

o avalanșă s-a declanșat

către câmpie…

eu privesc senin la cascadă

încă-n neștire;

și în curând sunt om de zăpadă

cu rece gândire…

Vă doresc o lună Decembrie 2021 feerică, plină de împliniri spirituale, inspiratoare și prosperă … !

Sărbători Pascale, Notre Dame de Paris, Ceremonii Centenar, “Prietenii Poeziei” la ceas aniversar !


Zile dintre Aprilie și Mai 2019 deosebit de splendide și cu un conținut spiritual rarisim. Natura jubilează și își dezvăluie adevărata ei splendoare, iar oamenii au ocazia să descopere minunățiile creației și Divinitatea însăși dacă se dedau un pic meditației și contemplării… Vibrațiile și pulsul planetei rezonează cu inimile și sufletele umane obligându-ne să fim mai atenți și mai responsabili. Tradițiile din perioada Sărbătorilor de Paște s-au împletit și au fost rememorate, deși aspectul comercial specific societății de consum a dominat și în România. În cele din urmă, am putut spune “Hristos a Înviat / Adevărat a Înviat” și să ciocnim câte un ou tradițional de Paște, sperând că protecția divină ne va răsfăța și ne va ajuta în viață sub toate aspectele. “Pentru ce stai lângă opaiț, când S-a ivit Soarele?” întreabă Sf. Ioan Gură de Aur

Am participat la mai multe ediții ale “Cenaclului Prietenii Poeziei”. De data aceasta cenaclul a împlinit un anișor și a chemat autori sau public la acest moment de sărbătoare. “Cuibul Democrației”, sală a bibliotecii județene, a găzduit ediția specială și aniversară, fiind sărbătoriți în același timp cei doi mari aforiști ai săi ( Ionuț Caragea și Teodor Dume ) născuți în aprilie. A fost prezentată retrospectiva activității cenaclului , iar participanții au fost pentru prima dată pe măsura locurilor din sală. Exemplarele de aforisme cu autograf oferite gratuit au încântat participanții. S-au exprimat impresii, opinii și sunt convins că dincolo de euforie urările au fost sincere, iar activitatea cenaclului trebuie apreciată ca deosebit de constructivă. În acord cu momentul anului aș remarca câteva aforisme: “Lumânarea îmi rămâne cel mai fidel dintre cititori” și “Internetul – cea mai sofisticată fata morgana din deșertăciunea vieții” ( Ionuț Caragea) sau “Biserica este un spațiu al vindecării sufletului” și “Atrofierea credinței naște uitarea de sine” ( Teodor Dume ).

La doar câteva zile distanță, Oradea a fost în sărbătoare… Ceremoniile dedicate eliberării orașului ( aprilie 1919 – aprilie 2019 ) au prilejuit dezvelirea statuii marelui om politic și intelectual român Iuliu Maniu, stins din nefericire în cele din urmă într-o închisoare comunistă. Statuia este impresionantă și a fost amplasată în fața Catedralei Greco-Catolice Sf. Nicolae. Cântecele și discursurile s-au înălțat către zări și s-au îndreptat către inimile participanților la eveniment. Rareori am văzut atâția participanți entuziasmați și rezonând cu intensitatea momentului. O frumoasă zi de primăvară a răsfățat această ceremonie, reflectând seninătatea și cosmopolitismul orășelului nord-vestic. Centenarul a stârnit emulație, deși intensitatea cu care s-a trăit în epocă a fost halucinantă, iar problemele etnice deosebit de încordate. Întreaga lume s-a cutremurat atunci și, în ciuda unor progrese cultural-științifice, incertitudinile și neîncrederea au adâncit suspiciunile, năruind speranțele…

Continuându-se pe aceiași linie ascendentă, în 20 aprilie au fost dezvelite în apropiere statuia episcopului greco-catolic Demetriu Radu și a celui ortodox Roman Ciorogariu. O altă zi senină a contribuit la reușita ceremoniilor și participanții au fost în beatitudine. Deși în general domină un spirit principial și rezonabil în societate și la nivel central prin județ, din când în când câte o ușoară briză a revizionismului se resimte… Adevăratele soluții sunt însă dincolo de capcanele trecutului, iar dialogul interetnic zic eu că poate să fie productiv, promițător și constructiv dacă este purtat cu înțelepciune. Cred că înaintașii nu ar fi mândri de bilanțul centenarului, iar puținele inițiative lăudabile îmi amintesc de universul caragialesc prin discursul prefăcutului Cațavencu: “Domnilor!… Onorabili concetăţeni!… Fraţilor!… (plânsul îl îneacă.) Iertaţi-mă, fraţilor, dacă sunt mişcat, dacă emoţiunea mă apucă aşa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune şi eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al ţării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpâneşte) mă gândesc… la ţărişoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge. Aplauze în grup)… la fericirea ei!… (acelaşi joc de amândouă părţile)… la progresul ei! (asemenea crescendo)… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare).”

Plimbarea prin oraș a favorizat savurarea câtorva globuri de înghețată și vizitarea Târgului de Paște din Cetatea Oradea. Câteva elemente arătau provocator ( un imens ou de Paște ciocnit și având în interior un pomișor drăguț, cărți à la Cărturești agățate într-un copac machetă, souveniruri). Am citit pe rețelele sociale și despre reproșuri privind târgul. Câteva personalități orădene ar fi dorit mai mult de la un asemenea târg din interiorul cetății orădene și cred că inițiativa este lăudabilă, dar într-adevăr s-ar fi putut mai mult…

În plan național și internațional evoluțiile au fost în măsură să ne înspăimânte … Tornade și furtuni prin țară la început de mai, români dezamăgiți în prag de sărbători, “praful” de pe litoral…, iar în străinătate incendiu la Notre-Dame de Paris în săptămâna Paștelui Catolic, sute de morți în Sri Lanka în urma unui atentat, Venezuela în prag de război civil, rivalități religioase reactivate etc. Credeam că sunt posibile imagini îngrijorătoare în unele momente peste tot pe mapamond datorită unor tensiuni acumulate, dar să văd Catedrala Notre-Dame în flăcări nu concepeam. Un simbol național al Franței care a bucurat sute de milioane de oameni a fost grav afectat, iar cântecele tinerilor parizieni au impresionat și donațiile pentru reconstruire au fost dincolo de orice închipuire. Greutăților deja existente li s-au adăugat în balanță toate aceste monstruozități și barbarii într-o perioadă când Europa și creștinătatea ar fi avut nevoie de liniște și încurajare. Singurul motiv de bucurie a avut loc în Țara Soarelui Răsare unde împăratul a abdicat în favoarea fiului său, anunțându-se o nouă eră. Constat îndurerat că întreaga lume este din nou bulversată și îmi amintesc de spusele lui Platon: “Omul nu se poate ridica decât cu sufletul întreg de la lumea curgerii eterne către cea a științei; numai așa este el în măsură s-ajungă în fața realității, spre a o contempla; numai așa se va putea înfățișa chiar înaintea celei mai luminate dintre realități, pe care o numim Binele” ( Platon, Statul,VII, 514-518).

La marginea localității natale am redescoperit pădurea cu aerul relaxant al stejarilor. Totul în jur părea a se fi dezmorțit, iar plimbarea mea pe jos s-a dovedit reconfortantă și fortifiantă. Un tonul fizic și psihic îmbunătățit și amintiri din copilărie când vizitam și rezervația de stârci, oarecum m-au resetat pentru întregul an. Îmi amintesc un peisaj de Jurasik creat de stârci în jurul câtorva zeci de copaci unde aveau cuiburile, iar ouăle de culoare vernil cu picățele albe erau din aceiași lume deja dispărută…

Vă doresc o lună Mai 2019 deosebit de călduroasă, inspiratoare și senină !

 

 

“Dincolo de noi…”, “Brexit Poker”,”Cadou-Ciorăpel”, “V3n3zu3l@” !


Un Ianuarie 2019 în care spiritul de sărbătoare n-a mai vrut să plece, iar Februarie 2019 a debutat parcă mai blând decât niciodată. Încrâncenarea de câteva zile a iernii din ianuarie a fost repede înlocuită de imaginea deprimantă a dezghețului și a noroiurilor. În unele locuri mai pot fi văzute gătirile din perioada sărbătorilor de iarnă. Suntem într-o perioadă a anului în care ne punem speranțele în lunile de primăvară, deși iubitori iernii și-au pus schiurile și găsesc de fiecare dată ceva de experimentat.

Într-o mare măsură pot să spun că și eu m-am aflat într-o stare de semi-“hibernare”, deoarece chiar îmi propusesem câteva lucruri în această lună și am tot amânat. Nu este mare pagubă, dar acest aspect nu prea mă caracterizează atunci când lucrurile depind exclusiv de mine. În cele din urmă, cred că așteptările tuturor pentru 2019 au fost prea mari și că în cele din urmă se întorc cu toții la cele obișnuite. Am reușit totuși să obțin un cadou ( destul de tardiv ) cu unul dintre blogurile mele secundare. O căciulă și fular de Moș Crăciun puse într-un ciorăpel special mi-au înseninat a doua parte a lunii ianuarie și m-au convins de seriozitatea celor de la blogalinitiative.ro. Dacă anul va fi cel puțin pe jumătate cum a fost de plin ciorăpelul… , atunci pot să spun că o să fie superrr.

Ceea ce părea a fi o veste excelentă pentru întreaga Românie s-a transformat într-o decepție greu de definit. Nobelul atât de așteptat și anunțat de presa română că ar fi fost obținut de către criticul român E. Simion s-a dovedit a fi altceva decât premiul original. Eu de regulă verific și sursele străine atunci când scriu câte ceva pe blog, dar acum văzând că majoritatea site-urilor mari de știri din România ( chiar și Academia Română ) prezintă atât de credibil totul, am fost cuprins de emoție și euforie. În cele din urmă un premiu tot există, iar el va trebui să fie explicat mai bine de către toate forurile îndreptățite și sperăm că toate aceste aventuri nu vor conduce la disensiuni și mai mari în rândul comunității internaționale a umaniștilor. Asistăm fără nicio putere la o luptă a șoarecilor cu broaștele ( Batrachomyomachia ) în plan cultural-științific, politic, economic: “Lupta-și desface hotarele: fapta de arme a lui Ares,/ Prinsă-n tumult, am s-o fac să-i grăiască urechii, să afle/ Oamenii toți, cum ei, șoarecii s-au năpustit printre broaște/ Și-nchipuind pe uriașii pământului s-au războit”. ( Batrachomyomachia,Prolog 1-8).

Românii se pare că vor avea un 2019 provocator. Cred că acest an ar putea fi deosebit de intens și dificil datorită condițiilor și nemulțumirilor interne, dar și a contextului internațional deosebit de variat și nefavorabil. Confruntările politice cu siguranță se vor accentua, iar vechile dezechilibre, în lipsa unor măsuri evidente, ar putea deveni vizibile și apăsătoare.

Am urmărit cu interes problema Brexit-ului, momentele luării deciziilor în Parlamentul britanic pe Sky News. Deși a părut sau poate părea puțin lucru, acest fenomen a afectat întreaga Europă ( fiecare stat al ei ) prin pierderi financiare incredibile. Personal, speram într-o soluționare favorabilă tuturor, adică o rămânere a britanicilor în uniune, dar al doilea referendum pare a fi doar o opțiune secundară în acest moment. Spun doar că dacă 48% dintre votanți au fost pro-uniune, cu doar puțină campanie pro-unionistă s-ar fi putut depăși 50% și ar fi fost evitate scenariile de dezastru general și scepticism european. Senzația mea atunci când mă aflam la Londra în 2017 a fost că două treimi din populație dorea rămânerea în blocul comunitar chiar dacă unii erau nemulțumiți din diferite motive. Cunoaștem cu toții proverbul românesc: “Când doi se ceartă, al treilea câștigă…”

Din agenda internațională mi-a atras atenția problemele din Venezuela. În America de Sud acolo unde părea că monștrii dorm sătui și viermii mor fericiți se pare că se întâmplă totuși ceva. O opoziție fără precedent aproape l-a proscris pe Maduro și întreg mapamondul așteaptă deznodământul care sperăm să fie unul pașnic și propice dezvoltării unei societăți venezuelene moderne. V3n3zu3l@, căci așa o alintă internauții, a devenit așadar ținta unei mize internaționale. Atenți fiind, cu toții ne străduim ca nici măcar să nu clipim pentru a nu influența negativ evoluții pe care ni le-am dori cât mai prolifice și constructive. Daniil Harms, un precursor al literaturii absurdului, observa în lucrarea sa “Iluzie optic㔓omul care doarme nu clipește”…

Sfântul Valentin face parte deja din calendarul mult așteptatelor clipe de tandrețe și iubire de peste an. Tinerii sunt cuprinși de febra acestei zile încă de pe la sfârșitul lunii ianuarie. Cadourile din ce în ce mai subtile și pretențioase se pregătesc pentru grațioasele doamne-domnițe din dorința de a le sensibiliza, de a le intra în grații. Nu cred că este momentul să devenim habotnici și să ne împotrivim unei astfel de sărbători dacă aceasta nu cade în lascivitate și nesinceritate. Avem motive așadar să ne pierdem mințile chiar în toiul iernii…

Am ieșit în această perioadă de puține ori prin localitatea natală sau prin marile orașe ale Bihorului din apropiere. Oradea m-a ademenit de câteva ori cu câte un ceai sau capucino în zona centrală sau la biblioteca județeană, ocazie cu care am încercat să observ starea de spirit a cetățenilor sau mulțimea turiștilor. La sfârșit de ianuarie am ales să particip în sala mare a primăriei Oradea la un moment mai special, fiind sărbătorit un renumit scriitor și poet bihorean ( de acum), un intelectual de înaltă ținută. Ioan F. Pop este cunoscut în țară, fiind un membru al Uniunii Scriitorilor din România și având câteva lucrări excepționale, iar gândirea lui de excepție s-a răsfrânt și pe prestigioasa platformă contributors.ro. A fost sărbătorit pentru împlinirea a 60 de ani prin prezența a numeroși și prestigioși membri ai comunității greco-catolice, dar și a numeroși intelectuali și critici literari bihoreni, având ca invitat special pe Sorin Lavric, scriitor-traducător bucureștean, Ioan Simuț, critic literar. Ultima carte lansată a fost de poezie în vers alb în care autorul își prezintă scepticismul, speranțele frânte , dorințele abandonate, ipocrizia generalizată, virtuțile luate în derâdere … “Poeme abandonate în cuvinte” este un volum profund, scris într-un mod original și năstrușnic de către un autor aflat în căutarea propriului refugiu și care constată că pe sistemul clasic se găsește în prima fază a “senectuții … juvenile”. dincolo de noi nu mai era nimeni/nicio mirare nu se mai poate strecura pînă aici./doar un cerșetor aștepta monedele ploii,/să-i cadă în mâinile strălucitoare./iar marea aducea doar valuri de insecte străvezii,/ vuiete strivite la mal, cîteva licăriri care schiopătau în depărtare./dincolo de noi pluteau lucrurile în derivă/ca într-un început fără sfîrșit”. Primul vers este folosit ca titlu al poemului și nu știu de ce… autorul preferă să nu scrie în întregul volum cu î din a. Dacă poemele sunt interesante și de recomandat, mă nemulțumește doar această singură deviere de la ortografia actuală a limbii române fără a fi explicată. Teza de doctorat a lui Ioan F. Pop este dedicată operei și biografiei Sf. Augustin, un stâlp al învățăturii creștine de limbă latină.

  

Vă doresc o lună Februarie 2019 prosperă, fără regrete, aflată sub auspiciile binecuvântării Sf. Valentin și a iubirii de semeni !

 

“Medalia de Aur”, “Steaua sus Răsare”, “Alles Walze”, “SHOP-ul și Ciocolata” !


Zile de Decembrie 2018 petrecute cu emoția finalului de an și a inegalabilelor clipe ale sărbătorilor de iarnă. Gătite, cu mai mult sau mai puțin simț estetic, localitățile României s-au străduit să facă față entuziasmului general. Pentru câteva zile am avut parte și de zăpadă, aspect care a amplificat amintirile sărbătorilor de altădată. După atâta efort, pregătiri, euforie, sentimente intense, repede-repejor a trecut atât Moș Nicolae și Moș Crăciun lăsând în urmă bucuria copiilor și mulțimea cadourilor, Anul Nou bătând la ușă. Regrete, reflecții, speranțe trecute prin filtrul gândirii individuale, transformate în experiențe meritate sau nemeritate de viață sau în aspirații, planuri, dorințe de viitor. Despre anul care tocmai a trecut s-au spus multe, se mai pot spune multe… Privitor la 2019, intuim unele evoluții și sperăm ca relele și greutățile să ne ocolească, deși toți cei dominați de un spirit sapiențial ne-am fi dorit să fi fost pregătit mai bine la nivel național și internațional. Beatitudinea lăuntrică și exuberanța focurilor de artificii, în clipele maxime ale lepădării unui an și primirii altuia care ne-am dori să fie cât mai revoluționar, epocal și pur, ne-au animat pe toți și fortificat, dar ochiului critic nu-i scapă și celui căruia îi place să cumpănească corect realitățile și evoluțiile nu ratează dezechilibrele și posibilele greutăți care se profilează datorită unor inconsecvențe la nivel central.

Sărbătoarea Nașterii Domnului ( Crăciunul ) este una dintre cele mai așteptate din întregul an. Datinile, obiceiurile, colindele fac parte din zestrea fiecărei regiuni și popor în această zi de sărbătoare, dar foarte puțini realizează adevărata măreție și însemnătate a acestei sărbători. Odată cu nașterea pruncului divin începe o altă eră. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că Isus Hristos chema la “o viață cu totul nouă”.“A îndepărtat traiul bun și a îndrumat la post ! A îndepărtat dragostea de averi și a îndrumat la sărăcie ! A îndepărtat desfrâul și a îndrumat spre curățenie trupească și sufletească ! A îndepărtat mânia și a îndrumat spre blândețe ! A îndepărtat invidia și a îndrumat spre mulțumire !”, spunea tot el.

Deoarece nu am mai vizitat Clujul de foarte multă vreme, mi-am propus să rememorez vizitele din copilărie în această capitală a Transilvaniei, un oraș cu o istorie impresionantă de-a lungul epocilor istorice. În prima excursie la Cluj pe care mi-o amintesc în copilărie am fost cazat împreună cu ceilalți copii școlari la un mare hotel din acest oraș. Deși nu-mi lipsea aproape nimic, la intrare am văzut o vitrină securizată pe care scria SHOP ( era în plină epocă comunistă) și unde puteau fi observate fel de fel de produse mai rarisime, inclusiv mărci de ciocolată străine și deosebit de atrăgătoare. După câteva ore petrecute în camera de hotel, ușor plictisit, am coborât la parterul hotelului și ,străfulgerat instantaneu de un gând, mi-am propus să-mi cumpăr de la shop-ul respectiv o ciocolată. În consecință am solicitat o ciocolată, dar doamna respectivă cu un oarecare regret și cu un ușor zâmbet binevoitor îmi răspundea că e imposibil, deoarece plata se făcea în valută și produsele erau destinate doar pentru străini. Scena s-a repetat de vreo trei-patru ori, eu neînțelegând de ce nu mi se putea oferi ciocolata, iar doamna încercând să mă împăciuiască spunându-mi cât mai politicos că nu este posibil schimbul. Dacă nici antichitatea nu este de neglijat la această localitate, epoca medievală este de-a dreptul fabuloasă. Câteva obiective pe care le mai vizitasem sau mi-am propus să le vizitez mărturisesc despre celebritatea orașului ( catedralele, breslele meșteșugărești etc.). Catedrala romano-catolică este magnifică, impunătoare, dar nici cele ale celorlalte culte creștine nu sunt de neglijat. Statuia lui Matei Corvin este un simbol al orașului și foarte aproape târgul de Crăciun trăgea cu ochiul vizitatorilor. Am mai vizitat teatrul, opera, grădina botanică și toate acestea în prima zi cu zăpadă a iernii 2018-2019, într-o autentică zi de iarnă. Destinderea totală am realizat-o cu un croissant cu unt și un capucino la câteva cafenele cochete din zona centrală. Dieta și floarea nobilimii transilvane au devenit istorie, precum curtea lui Augustus după cum spunea îndurerat Marcus Aurelius. Nu trebuie neglijată activitatea intelectuală care a vibrat în acest oraș din evul mediu până în zilele noastre. La final, un tren interregio m-a adus înapoi la Oradea. Mă gândeam că o relație mai specială între marile orașe transilvănene, precum Alianța Vestului recent anunțată, ar putea contribui la succese mai notabile în toate planurile.

   

M-a surprins și extaziat de-a dreptul premiul acordat academicianului român de renume mondial, Eugen Simion. Dacă eram descurajat privind șansele ca unui autor român să-i fie acordată înalta distincție, mă declar “prea-fericit” că această mare onoare a fost acordată unui român la acest hiper-nivel al gramaticii, criticii și istoriei literare. Medalia de Aur pentru Filologie Alfred Nobel ( echivalent al Nobelului) care urmează să fie decernată înnobilează eforturile solitare ale octogenarului român care s-a străduit prin activitatea sa întinsă pe durata multor decenii să evidențieze frumusețea, profunzimea și claritatea limbii române, un adevărat “miracol istoric” (milenar) după cum spunea Gh. I. Brătianu. Cert este că se poate și pe la noi și că fabuloasa distincție nu s-a acordat în România unor autori de manele. În mod cert putem depăși complexul șanselor mai mici de câștig a Nobelului decât la 6/49, conform celebrei și siropoasei exprimări.  Opera academicianului român este voluminoasă, deosebit de bine îngrijită, profundă și expresivă, devoalând tomuri pe care ar trebui să le parcurgi obligatoriu, dar care în România se citesc deosebit de puțin. Steaua Polară a literaturii și națiunii române a răsărit prin această inegalabilă distincție pe bolta noastră fără de stele de până acum. Ne dorim ca momentul să fie cât mai fecund și apărut sub cele mai bune auspicii. E. Cioran asemuia limba română cu o rugăciune, iar Nina Cassian spunea că limba română e sângele ei.

În același timp, României îi revine sarcina de a gestiona timp de o jumătate de an președinția Consiliului Uniunii Europene, iar aici multă lume își exprimă îngrijorările privind capacitatea și competențele delegaților români în asigurarea unui mandat de succes. Din nefericire, nu atât limitele reprezentanților noștri cântăresc enorm, cât neîncrederea și suspiciunile celorlalte state membre. Sperăm însă, datorită mecanismului și edificiului instituțional european, că efectele negative majore vor fi evitate.

În rest, la domiciliu mă înseninez cu micile mele activități zilnice de prin curte sau de pe internet. Am sărbătorit acasă, deși mi-aș fi dorit ca măcar de Revelion să ies un pic. Agitația maximă însă nu-mi este deosebit de plăcută și o cheltuială care nu m-ar satisface complet nu mă convinge, căci “mărețe lucruri naște pacea” spunea Bachilide. Oricum, timp este să mă duc și pe la băile termale, pe la pârtie poate sau la câte un mic shopping. M-a înviorat în prima zi a anului celebrul concert al Filarmonicii de la Viena.  Ariile celebrelor valsuri de muzică clasică interpretate de către cel mai îndreptățit for internațional emoționează și purifică deopotrivă. Un Alles Walze perpetuu, injust și fără prea multe reguli ne înfierează , din păcate, peste tot pe mapamond de milenii pe unii dintre noi.

Sunt creștin și deci nu cred în horoscop chiar dacă acesta ar avea și ceva baze științifico-astrale. Chiar magii s-au ghidat după o stea puternic strălucitoare la nașterea lui Isus Hristos. Din curiozitate și din joacă am căutat să văd conform mai multor zodiacuri care-mi este zodia. După zodiacul druidic sunt o salcie, după cel japonez sunt o piatră de grădină, iar conform zodiacului chinezesc sunt un cocoș. Repet, este o chestiune doar de curiozitate și distractivă, dar paradoxal unele descrieri ale acelor zodii mi se potrivesc, mă caracterizează.

Vă doresc un An Nou Fericit, o lună ianuarie 2019 deosebit de prosperă, senină și plină de inspirație !

 

“Europa … Liberă”, “România 100”, “Licăriri…Efemeride”și “Pasărea cu clonț de rubin” !


Un final de Noiembrie 2018 și un început de Decembrie 2018 trăite de către toți românii la cote maxime. Zilele au devenit ceva mai reci, dar suportabile și destul de plăcute. Primii fulgi răzleți au căzut și pe la câmpie timp de câteva ore, dar topindu-se încă înainte de a ajunge pe pământ. Măreția și taina iernii împletite cu splendoarea mult așteptatelor Sărbători de Iarnă sunt în măsură să ne sensibilizeze, trimițându-ne, indiferent de probleme, într-o stare de visare și de nostalgie a anilor copilăriei.

 

Finalul Primului Război Mondial a fost un motiv de speranță pentru întreaga lume. Acest război, primul de dimensiune planetară, a făcut numeroase victime umane, fiind numit și războiul împăraților. Lumea medieval-modernă dispare ( cel puțin oficial) începând ceea ce cunoaștem sub numele de epoca contemporană. Pe teritoriul fostelor imperii europene au luat ființă statele naționale prin aplicarea principiilor wilsoniene. În Transilvania mulți tineri și bărbați transilvăneni au fost mobilizați încă de la începutul confruntărilor. Cei 100 de ani de la încheierea ostilităților au fost sărbătoriți în întreaga Europă ( 10-11 nov.) la nivel statal și cetățenesc, iar un manifest adoptat de către o mulțime de orașe ( inclusiv capitale ) europene propunea în cinstea momentului fraternitate europeană, proiecte comune, instituții europene stabile, puternice și active pe întregul teritoriu european, cetățenie europeană tuturor cetățenilor, etc. La Oradea evenimentul a fost promovat de către universitarul orădean Orlando Balaș, germanist, filolog, în Sala Mare a Primăriei Oradea unde în prima parte a manifestării au intonat Imnul Europei ( Oda Bucuriei ) studenții Facultății de Arte. Deosebit de nobilele și sensibilele obiective propuse fac parte din agenda idealului și mai puțin din spectrul posibilităților noastre reale. Bineînțeles, cârcotașilor le putem spune că în urmă cu 50 de ani însăși ideea unei Uniuni Europene era o utopie, iar intrarea României în clubul european o aberație. Din punct de vedere ideologic s-au conturat două viziuni asupra devenirii europene teoretizate de către specialiști: Europa națiunilor ( statelor ) și Europa popoarelor ( cetățenilor ) fără ca vreuna să se fi impus definitiv, deși observăm că Europa națiunilor este activă și ideea unei confederații este cea mai adecvată. Mi s-a părut ciudat în declarație că se vorbea în numele tuturor cetățenilor unor capitale europene ( inclusiv Londra ), deși trebuie avut în vedere că există diferențe de opinie în fiecare familie. În contextul actualității Brexitului și a răcirii atitudinii statelor est-europene, activitatea mi s-a părut mărinimoasă și seducătoare. Ideal ar fi într-adevăr ca Europa ( eventual până la Urali ) să fie unită, fără frontiere, având cetățeni nediscriminați și instituții ( culturale, economice, militare, juridice, administrative ) active în toate orașele și comunele sale. Mă îndoiesc însă că acest ideal se va realiza curând sau vreodată. Comunismul propunea în esență egalitate, trai în comun, dar oare aceste aspirații nobile s-au îndeplinit vreodată? Chiar de la început, este demonstrat că liderii comuniști nu au făcut decât să manipuleze populația, ajungându-se destul de repede la dictatură în fiecare stat comunist. Dar indiferent de forma de guvernare suntem în măsură să ne întrebăm, precum Corul din opera Oedip Rege a lui Sofocle: “Cine-a fost vreodată-n stare/ Să-și ducă până la capăt fericirea ?” Discuțiile din cadrul evenimentului au fost deosebit de interesante și constructive ( aș spune eu ), deși participanții au putut fi numărați pe degetele de la două mâini. Când este vorba însă despre fonduri europene, observam toți participanții, totul este altfel și se intră sau se bate la altă ușă. Și din nefericire, succinta mea expunere, ca de altfel și dicuțiile respective, au avut loc într-un context al unei note mici primite de către România din partea înaltelor foruri europene și a izolării noastre fără precedent, având un corespondent doar perioada 1985-1989. Ar fi deosebit de multe de adăugat și am putea iniția, eventual, realizarea unor volume și studii pe aceste  teme și cu siguranță nu am epuiza subiectele. Aș mai adăuga că nu există spre exemplu la nivel european o indemnizație general acceptată pentru toți absolvenții de studii superioare ( care ar putea fi testați pentru ca să le fie acordată, eventual) sau acordată oricărui cetățean indiferent de pregătire, dar există subvenții pentru animale care se acordă cu generozitate. Dacă un animal fără atestat genetic ( în multe situații sau contrafăcut ) este mai important decât un om, dați-mi voie să mă îndoiesc de justețea raționamentelor și să subliniez mercantilismul mentalităților. Edmund Husserl remarca în 1935: “Problema pe care o punem este aceasta: cum se caracterizează configurația spirituală numită <<Europa>>? Prin urmare, nu Europa într-un sens geografic, înțeleasă ca o hartă […] În sens spiritual de Europa aparțin în mod evident dominioanele engleze, Statele Unite […] Este vorba aci de unitatea unei vieți spirituale, a unei acțiuni, a unei creații spirituale, incluzând și scopurile, grijile și eforturile, instituțiile, modalitățile de organizare” ( E. Husserl,Criza Umanității Europene și Filosofia ). 

Se întâmplă ca zilele să treacă una după cealaltă, iar cei mai rezervați dintre noi, printre care mă număr și eu, se bucură de frumusețile și clipele mărunte ale acestora. Cel mai recent, dincolo de bucuria pe care mi-o oferă curățenia de toamnă prin gradină și curte și clipele petrecute în compania puținelor animale domestice de acasă, mă înseninează privirea în zorii dimineții a unor pițigoi jucăuși și insistenți care vizitează zilnic grădina din curte. Sunt însă atât de atenți încât orice mișcare îi îndepărtează. Societatea Ornitologică Română mi-a răspuns la o aplicație și în limita timpului disponibil încerc să dau curs voluntariatului și să-mi aprofundez cunoștințele mele în materie de specii de păsări. Deocamdată primul pas făcut a fost amplasarea unui cuib realizat de către mine. Am observat că vrăbiuțele rămân cele mai bine adaptate și obișnuite cu peisajul românesc. Îmi propun să vizitez mai des Parcul Natural Cefa pentru a vedea ceea ce mai există în condițiile abandonării tuturor proiectelor importante. Anul trecut vizitau fânarul de acasă câteva perechi de bufnițe pitice deosebit de interesante. Mi-aș dori ca totul să arate precum într-unul dintre parcurile din Oradea cu spații bine delimitate, cuiburi și hrănitori, pițigoi, mierle și alte specii rare ciripind fiecare pe limba lor. Căci spunea N. Labiș: “Pasărea cu clonț de rubin […]/ Nu mai pot s-o mângâi…”

  

Cenaclul internațional Prietenii Poeziei a reunit câțiva iubitori ai genului, iar întâlnirea mea cu organizatorii a fost una utilă și emoționantă. D.H. Popescu și-a auto-recenzat propria carte apărută la editura Humanitas ( o carte de traducere ). Câtorva elevi li s-au analizat câteva poeme de către criticul Ionuț Caragea și discuțiile au fost suficient de degajate pentru ca tinerii să poată obține noi cunoștințe din domeniul atât de sensibil și adorat al poemului. “Oamenii – zeii captivi în lagărul perpetuării” ( aforism marca Ionuț Caragea ), cel puțin unii, cred în destinul lor chiar dacă unii fac nopți albe știind că “Luna – bătrâna vrăjitoare care ghicește viitorul în palma tăcutei insomnii” ( aforism, I. Caragea).

Ziua Porților Deschise a Bibliotecii Județene Gh. Șincai a fost deosebit de intensă și bogată în evenimente. Elevii Liceului de Artă au susținut câteva arii de muzică clasică în holul instituției, iar centenarul românesc a fost sărbătorit în amfiteatru printr-o conferință la care au participat elevi, studenți, profesori, iar invitații și-au expus observațiile și argumentat punctele de vedere, evidențiindu-se contextul internațional și importanța anilor 1918-1920 pentru stabilitatea europeană. După-amiază am avut ocazia să-mi lansez propriile volume ( eseu&poem ) prezentându-mi intențiile și detaliind genurile în fața unui public orădean deloc numeros, dar onorant. Am subliniat complexitatea mini-eseurilor și strădania cu care am încercat să surprind cotidianul românesc și internațional în mijlocul problemelor și evoluției ( involuției ) personale. Am remarcat cu bucurie că lansarea s-a reflectat cu moderație și în presa locală, înainte și după desfășurarea acesteia. În fine, din nefericire, deocamdată stagnez, constructiv totuși și cu motive de speranță. Deși întreaga noastră existență pare a fi circumscrisă și dependendă de principiile existențialiste, aș conchide, datorită acestei perioade cu profunde rezonanțe spirituale, cu cuvintele lui Niceta din Remesiana: “Preștiința tuturor lucrurilor se află în Dumnezeu, iar El este cunoscător și al celor ascunse” ( Cartea III,2,10.).

  

Ziua Națională în an centenar ar fi trebuit sărbătorită la Alba-Iulia și inițial chiar așa am intenționat. În cele din urmă m-am mulțumit cu participarea la festivitățile de la Oradea unde am achiziționat o cocardă  tricoloră pe care am pus-o în piept și ulterior mi s-a oferit gratuit un steguleț tricolor pe care am putut să-l flutur în timpul intonării cântecelor naționale. Piața Unirii a vibrat, deși participanții au fost mai puțini decât în alți ani. Nu am rămas la parada militară, dar pentru a păstra spiritul de sărbătoare am ales să fac un mic shopping și să mă destind cu un suc natural și un capucino.

 

Vă doresc o lună Decembrie 2018 splendidă, Sărbători de Iarnă feerice și divine !

 

 

“Aspirations”, “Geopolitică și Ziduri”,”Invențiile unui Geniu”, Viteza Luminii+1 !


Într-un Martie 2018 și început de Aprilie 2018 încercăm să ne regăsim cu toții datorită unei primăveri atât de așteptate și întârziată parcă de Crăiasa Zăpezilor și Ghețurilor care a fost atât de generoasă în sezonul de iarnă. Perioada Postului Paștelui este parcursă de către fiecare după putință și dacă n-aș spune că există vreun zel deosebit în acest sens nici măcar la cei mai evlavioși ( nici măcar nu ar fi obligatoriu), această perioadă stârnește emoții deosebite an de an. Paștele Catolic deja a avut loc și comunitatea catolică a parcurs cu responsabilitate măreția jertfei Mântuitorului. Ceilalți credincioși sărbătorind intrarea Domnului în Ierusalim ( Floriile ) se găsesc acum în săptămâna cu cea mai mare intensitate la finalul căreia, după momentele dramatice ale răstignirii și morții, bucuria Învierii va anima sufletele și trupurile tuturor celor care privesc cu optimism victoria Binelui, Rațiunii și Spiritului.

 

În plan internațional noi provocări se conturează și nimeni nu știe cum vor putea fi gestionate cât mai eficient. Conflictul anglo-rusesc, alegerile fără alte alternative din Rusia, o relație ușor agravată U.S.A. – China care dă frisoane, acuze reciproce ale marilor state mondiale privind taxele practicate pentru anumite produse… Chiar și așa totul ar părea suportabil dacă vechile probleme sau drame pe care le parcurge anumite segmente de populație a lumii în care trăim ar fi deja soluționate. Unele ziduri dintre oameni par a fi de neînlăturat mai mult decât în majoritatea situațiilor. În aceste condiții democrația pretinsă devine o glumă sinistră, iar unii oameni se confruntă cu lipsa de orice speranță. Un eveniment care propunea o scurtă incursiune în detaliile distanțelor geografice, spiritual-filosofice și economice care separă civilizații și popoare ale lumii a avut loc prin grija lui Dacian Palladi și s-a intitulat “Geopolitică și Ziduri”. Încă din cele mai vechi timpuri cele mai simple și eficiente granițe au fost cele naturale ( munți, fluvii ), dar atunci când acestea au devenit insuficiente sau erau inexistente, orașe-state, regate, imperii și-au realizat propriile sisteme de apărare și de conservare a granițelor și valorilor ( Zidul Chinezesc, Zidul lui Hadrian, recentele garduri împotriva imigranților, etc.). Din nefericire chiar până în zilele noastre multe domenii cu vocație universală sunt influențate și infestate de un spirit neloial al divizării și regionalizării. Nu doresc în niciun fel, ba dimpotrivă, ca dreptul la propria identitate al fiecăruia, al fiecărei regiuni sau popor să fie afectat, dar când astfel de tendințe câștigă teren trebuie să ne întrebăm de ce este posibil și dacă este benefic. Reversul medaliei este spre exemplu că în România profesori sau politicieni care au fost împotriva integrării României în Uniunea Europeană și chiar mai sunt împotriva spiritului european, să fie acum primii care folosesc bani europeni și sărbătoresc demagogic ziua de 9 Mai ( Ziua Uniunii Europene ). În același timp este o problemă de opțiune al fiecărui popor sau civilizații ca atunci când simte o mare diferență culturală la vecinii săi sau o presiune prea mare la granițele sale să ia deciziile pe care le consideră necesare prin consens. Cea mai recentă dispută în această direcție a fost odată cu inflamarea declarației președintelui D. Trump privind zidul de la sudul U.S.A. Un răspuns care trimite spre universalitate la fel ca aspirațiile S.U.A. a venit din partea Papei Francisc. El propunea punți (poduri) și nu ziduri. Cred că și S.U.A. ,inclusiv prin președintele ei, dorește la fel, dar se găsesc cu toții într-o antinomie păguboasă. În loc să găsească punctele comune care-i apropie, se împiedică de cioturile care-i despart și micile detalii care-i individualizează. Cred că S.U.A. dorește ca central și sud-americanii să-și soluționeze problemele acasă și nu îngroșând rândurile infracționalității, și așa ridicate, din Statele Unite. Discuțiile de la finalul evenimentului s-au desfășurat fiind influențate de aceste momente de pregătire spirituală. Cred că Dumnezeu nu este împotriva colaborării și solidarității dintre oameni, chiar dacă a fost împotriva generației Turnului Babel spre exemplu, identificând la aceasta vanitatea, histrionismul, dorința de a obține un mod de viață dedicat exclusiv plăcerilor și nu unei dedicații nevinovate pentru cunoștințele și tainele universului. Richard Wurmbrand îndemna: “Cercetează noțiunea <<Dumnezeu>>, chiar dacă nu-l cunoști”. Tot el mai spunea: “Există o singură realitate. Ceea ce pare a fi pluralitate sunt deseori aspectele multiple ale aceleiași realități. S-a descoperit că Gaurinsakar și Everest erau nume ale aceluiași vârf al Himalayei văzut din văi diferite”.

 

Preocupat să văd evoluțiile din mica grădină și livadă de acasă unde mă străduiesc să aplic cele mai noi cunoștințe de inițiat, am observat că florile de primăvară se trudesc să răsară și unele să înflorească, fiind întârziate doar de ușoarele evoluții meteorologice neplăcute din ultimele săptămâni. Deocamdată doar stânjeneii au înflorit și par a jubila datorită ineditului înregistrat. În Japonia cireșii sunt deja înfloriți și sunt admirați de foarte mulți vizitatori.

Am participat de asemenea la un alt eveniment jubiliar, aș putea spune, care a avut loc în Casa Memorială Aurel Lazăr, unde au fost lansate două volume în onoarea a două personalități bihorene aflate la o vârstă respectabilă, dar încă în putere creatoare: Lucia Cornea și Sever Dumitrașcu ( apreciat printr-un volum la împlinirea vârstei de 80 de ani). Deși ar fi trebuit să fiu în mediul meu, mărturisesc că nu m-am simțit prea bine în mijlocul acelor participanți, printre care din motive meschine nu m-am putut regăsi și eu ca slujitor salariat al culturii și istoriei naționale. Am participat doar din respect, inclusiv cu unii profesori nu am avut o relație strălucită încă din studenție (cred că n-am nicio vină ), iar unii foști studenți pretind acum erudiția, publicând chiar în renumită revistă a Muzeului Țării Crișurilor – Crisia, dar nu își conștientizează lacunele sau limitele. Ca profesori, istorici și muzeografi ar trebui să-i preocupe adevărul, adevăratele valori și detaliile, nu doar rezultatul net care le convine de minune sau berile băute în timpul programului. Am făcut urările cuvenite, am oferit un exemplar din volumul propriu de eseuri, am cumpărat un exemplar Crisia impecabil apărut, am discutat puțin și apoi am plecat neînduplecat de starea generală.

    

Prima etapă a Centenarului a avut loc deja după 27 Martie. Aurel Lazăr, cel care a avut un rol deosebit în realizarea Unirii, sunt sigur că și-ar fi dorit o altă Românie în secolul XXI. Din păcate nu putem spune prea multe în aceste momente care ar fi trebuit să fie înălțătoare pentru români. Putem conchide cu un fragment-elegie din Arhiloh (sec. VII î.e.n.): “Rana deschisă suspin/ Scoate din sufletul nostru. Dar mâine nenorocirea/ Îi va lua la rând și pe alții. Răbdați așadar…”

Una dintre vizitele pe cale le-am realizat cu un entuziasm deosebit a fost pentru a admira exponatele unei expoziții mult așteptată în urbea de pe Crișul Repede la Muzeul Țării Crișurilor. “Invențiile unui geniu. Mașinile lui Leonardo Da Vinci” se găsește la Oradea și atrage numeroși vizitatori.Imaginația și ingeniozitatea lui Leonardo Da Vinci a dat roade în Evul Mediu prin concretizarea unor proiecte și aplicații ale acestora și care ne surprind și azi prin complexitatea lor. Marele inventator a reușit să proiecteze și să realizeze automobile, biciclete, tancuri, sisteme de ridicare-coborâre, de prindere sau extragere care îmbunătățite în epoca modernă au impulsionat societatea europeană. Leonardo Da Vinci este așadar un mare deschizător de drumuri, o personalitate care în timpuri de obscuritate științifică a reușit să redirecționeze societatea umană însăși, aflată la răscruce sau în impas, către perspective atractive. Vizita proprie a avut loc într-o vineri când o mulțime de copii aflați în săptămâna “Școala Altfel” erau și ei în vizită la muzeu.

  

Într-o oarecare măsură am putea realiza un paralelism între epoca lui Leonardo Da Vinci și epoca ultimilor 50 de ani spre exemplu ( 1970-2020). În prelungirea acestui paralelism aș menționa că am citit recent că la Institutul CERN Geneva s-a realizat într-un experiment depășirea vitezei luminii ceea ce mi s-a părut epocal și fabulos. Ulterior am rămas dezamăgit când am văzut că site-ul respectiv de știri științifice a etichetat articolul cu: “April Fools”. Din nefericire chiar în această perioadă a trebuit să ne luăm rămas bun de la Stephen Hawking, marele cercetător englez, care pe lângă prodigioasa activitate științifică a publicat o lucrare autobiografică în care descrie printre altele emoția avută în copilărie când tatăl i-a cumpărat primul trenuleț cu cheie ( o raritate atunci) sau că s-a născut pe 5 ianuarie la 300 de ani de la moartea lui Galileo Galilei.

O fotografie a unei expoziții de la biblioteca județeană, intitulată Aspirations, îndemna la reflecții și chiar la zâmbete. Un pion de șah, joc atât de iubit de către mine, era reflectat în oglindă într-o piesă de rege. Aspirații mai puțin realiste, încredere neîntemeiată, oameni care doresc mai mult decât merită, peste puterile lor?; bufoniadă sau comedie? Realizarea fotografiei în alb-negru ar fi trebuit să adâncească reflecțiile.

Vă doresc Sărbători  Pascale 2018 Luminate, o lună Aprilie 2018 însorită, fără păcăleli, mărinimoasă !

 

“Cristal de Boemia”, “Semper Opera”,”Biserica Tyn”, “Orologiul Apostolilor”,Lacrimi şi Regrete,Majestate, “Bancnota de Un Milion de Lire”-Gratuit !


Ultima lună a anului este trăită de fiecare dată cu intensitate şi emoţie. Anotimpul de iarnă s-a lăsat aşteptat însă pe la câmpie, deoarece a căzut zăpadă doar într-o singură zi şi pentru câteva ore. În rest, nu ne-a rămas decât să admirăm recordurile celor care s-au străduit să redea atmosfera de sărbătoare şi de aşteptare a lui Moş Crăciun sau a clipelor dintre ani – Revelionul. Cu siguranţă, printre toate celelalte, din subsidiar, această perioadă este şi una de evaluare şi de conturare a unor proiecte de viitor. Cea mai importantă funcţie a lunii cadourilor este însă cea de revigorare spirituală, regăsire de sine şi comuniune cu familia şi cu cei dragi.

 

Din nefericire nu toate clipele de sărbătoare sunt încununate de beatitudine. În data de 5 Decembrie 2017 fiind la Oradea şi apoi dorind să revin spre casă am consultat smartphone-ul propriu pentru a parcurge câteva ştiri. Îndurerarea s-a aşternut imediat lăsându-mă înmărmurit când pe la miezul zilei începuseră să curgă ştirile privind decesul Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României. Marea personalitate, ultimul conducător în viaţă al unui stat din cel de-al doilea război mondial, resemnat şi regăsindu-se în pasiuni, stabilit în Elveţia, a reprezentat un reper al conştiinţei româneşti şi a dorinţei de afirmare româneşti în plan mondial. Ceremoniile de înhumare au fost deosebit de grandioase şi bineînţeles meritate, fiind onorat cu prezenţa unor capete încoronate şi membri ai unor case regale de prim rang din Europa. A fost poate pentru prima dată când în mijlocul problemelor din ţară şi a lipsei generale de respect, poporul român şi oficialităţile s-au ridicat la nivelul onoarei şi conştiinţei necesare unor clipe înălţătoare.Recunoaşterea lui Mihai I al României a fost unanimă. “Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie” spunea Mihai I la vârsta de 90 de ani în Parlamentul României. Dumnezeu să-l odihnească în pace !

Dorind să mai vizitez câte ceva, deşi nemulţumit de progresul profesional şi de inflexibilitatea ofertei de muncă din România, mi-am rezervat încă din noiembrie o excursie de trei zile la Târgurile de Crăciun din Praga şi Dresda . Pornind din 8 decembrie trebuia să străbatem cu autocarul Ungaria şi Slovacia până în capitala Cehiei, Praga. Deosebit de entuziasmat, m-am pregătit exemplar şi ajunşi în capitala cehă la lăsarea week-end-ului am reuşit să vizităm câteva obiective turistice de importanţă majoră încă înainte de lăsarea serii. Recomand oricui acest oraş romantic. Este fabulos. Cunoşteam foarte multe dinainte, dar străbaterea lui la pas de unul singur sau cu ghidul dă o dimensiune superioară întregii aventuri. Trecutul acestui oraş atât de cosmopolit în Evul Mediu şi de ce nu chiar şi în zilele noastre este în măsură să impresioneze. Am fost cazaţi la un hotel chiar din centrul oraşului de unde în doar câteva minute puteau fi vizitate Biserica Tyn, Orologiul Apostolilor, Sinagogile. Pe timp de noapte Biserica Tyn este parcă desprinsă dintr-un desen animat de Walt Disney, iar Orologiul emoţionează prin apariţia apostolilor din oră în oră. Cetatea pragheză este de asemenea impresionantă. Praga a fost capitală imperială în anumite momente, iar Rudolf al II-lea atras de alchimie a susţinut unele cercetări mai mult sau mai puţin ortodoxe în acest sens. Cristalul de Boemia, unic în lume prin calităţile lui, este un garant al cunoştinţelor artistice activate până la nivelul excelenţei. Personalităţi de prim rang s-au născut sau şi-au legat destinul de acest somptuos oraş ( Comenius, Kepler, Mozart, F. Kafka, J. Hasek etc.). Străduţele vechiului centru praghez au fost atât de pline de turişti încât nu puteai face un pas înainte sau înapoi, la stânga sau la dreapta fără a atinge pe cineva. A fost … revoluţia şi reveria turiştilor ! 

        

Toate aceste considerente şi multe alte detalii l-au făcut pe Bohumil Hrabal să afirme în O singurătate prea zgomotoasă:“Praga este atât de plină de spiritul grec, nu numai pe faţadele locuinţelor, ci şi în mintea oamenilor, şi asta numai fiindcă gimnaziile şi universităţile umaniste au uns cu Grecie şi cu Romă milioane de capete ceheşti”.

A doua zi am plecat spre Dresda, capitala landului Saxonia. Meticulozitatea şi disciplina germană sunt observabile încă din Cehia, iar ajunşi la Dresda a trebuit să constatăm că am prins o zi destul de rece. Oraşul Dresda a fost deosebit de încercat de-a lungul istoriei sale, dar mai ales în timpul celui de-al doilea război mondial când majoritatea construcţiilor sale au fost bombardate. Semper Opera şi Catedrala Catolică refăcute după planurile iniţiale sunt fără îndoială maiestuoase. Câteva ore libere au prilejuit achiziţionarea câtorva suveniruri şi a servirii unui Cafe-Latte şi a unei Mozzarella. Prinţii electori de Saxonia au avut o influenţă la nivel european în anumite momente ( Augustus I,II,III ) între secolele XVII-XIX. Goethe a studiat la Dresda dreptul, Richard Wagner,creatorul compoziţiilor Walkiriile şi Inelul Nibelungilor, a fost un fiu al locului.

      

Reveniţi la Praga am vizitat în ultima zi cetatea pragheză cu numeroasele sale atracţii ( biserici şi catedrale vechi, clădiri imperiale, strada aurarilor). Catedrala Vitus se prezenta înăţătoare şi delicată prin elementele sale arhitectonice, Statuia Sf. Gheorghe sugera victoria asupra balaurului, iar la ieşire probabil o studentă cânta duios la harpă. Ultimele două ore de timp liber le-am petrecut intrând într-o librărie deosebit de cochetă din centrul Pragăi. Cărţi, suveniruri, accesorii ademeneau orice vizitator. Am fost la un pas de a achiziţiona Metamorfoza lui F. Kafka în limba engleză, dar am rezistat în cele din urmă comandând doar ceva pentru hidratare la cafe-barul librărirei. Regret enorm că n-am achiziţionat lucrarea deoarece la întoarcerea în ţară mai aveam suficiente coroane ceheşti necheltuite. Sper să am în România alături de aceste coroane o viaţăboemă !

   

Revenit în ţară, într-una dintre zile am vizitat târgul de Crăciun din Oradea. Întregul context se asemăna cu peisajele de sărbătoare ale unor capitale europene. Am auzit că Cărtureşti deschisese o librărie în Lotus Center Oradea şi am dorit să văd minunea. Am cumpărat binecunoscuta carte a lui Dario Fo ( E-un rege nebun în Danemarca) şi cea a renumitului om de ştiinţă S.W. Hawking ( O scurtă istorie a vieţii mele). Recent au reînceput dezbaterile privind inteligenţa artificială punându-ne serios pe gânduri pe toţi.Am primit în urma achiziţiei o carte gratuit, iar din cele de la promo am ales: Bancnota de un milion de lire a lui Mark Twain.

  

În România numeroase probleme se amplifică şi soluţionarea lor se leagă de anul 2018 care se doreşte a fi unul de renaştere culturală şi naţională. În ce măsură vom reuşi să ne desprindem de tot ceea ce este nociv şi vom construi un social armonios şi prosper rămâne să vedem cu toţii. Un gri lucios este observabil şi în planul relaţiilor internaţionale datorită unor ameninţări, inconsecvenţe şi instabilităţi perpetuate pe durata mai multor ani.

Vă doresc un An Nou 2018 prosper, multă sănătate şi inspiraţie, bucurie şi realizări familiilor dumneavoastră !