Zile de Februarie 2021 trăite, cu sufletul la gură, în așteptarea primăverii și un început senin de Martie 2021. Iarna nu a fost însă deloc capricioasă sau câinosă, mai ales la câmpie. Temperaturile au fost relativ ridicate, iar soarele a mângâiat părintește glia care a început să freamăte. Simțind zefirul favorabil, tulpinițe de garoafe, ghiocei sau viorele se înălță încetișor, trezite la viață. E felul lor de a spune ”suntem minunea primăverii” și ”bună dimineața”. Spectacolul reînvierii naturii este continuat de corcodușii care se grăbesc să înflorească în curând și la un cot distanță doar de caișii extra-timpurii. Cred însă că iarna va mai avea câteva reveniri scurte până la resemnarea definitivă. Am început munca prin grădină și, deși am fost ocupat cu altceva, am reușit să mențin curățenia pe care mi-o doresc și să admir minimele rezultate. Căpșunile s-au trezit și ele, pomii fructiferi se dezmorțesc și , bucurie maximă, se pare că smochinul plantat în toamnă s-a prins. Verdele la care am pus umărul mă liniștește, mă fortifică și mă extaziază.
Mărțișorul a venit și în acest an m-a găsit acasă. Bucuria a fost maximă deoarece doi ”ghiocei”, două ieduțe s-au născut chiar în această zi și sunt foarte energice. În rest, am fost destul de ocupat cu celelalte probleme intelectuale. Mă bucur că sunt sănătos și că nu am vreo problemă de sănătate sau chiar coronavirus în această perioadă atât de sensibilă și dificilă din punct de vedere medical. Se spune prin popor că, în primul rând, fiecare om este medic pentru el însuși.
Redeschiderea școlilor a deschis porțițele speranțelor, deși au existat voci care au susținut că autoritățile s-au cam grăbit. Deplâng experiențele micuților care au ratat liniștea unduirii degetelor la concretizarea primelor litere sub îndrumarea învățătoarei. ”Ma-ma” sau ”Ana are mere” au fost lipsite de farmecul și magia momentului emoționant și clasic. Mai mult decât orice, cred că primul an de școală (nici măcar cel de la grădiniță) este atât de special și de neuitat. Personal, am mers la șase ani în clasa întâi și știam să număr, să socotesc, cunoșteam literele atunci, dar îndrumarea învățătoarei și sfaturile ei mi s-au părut providențiale. Din păcate, caligrafie se mai face cu adevărat doar în primul an de școală.
Mi-au plăcut toate disciplinele, considerând că din toate poți învăța lucruri utile, deci și matematica… ! Îmi amintesc că prin clasa a treia învățătoarea a avut o inspecție. Era la geografie. Iar eu am fost scos la hartă. Nu pot să-mi explic cum, dar m-am trezit detaliind și explicând resursele României de parcă aș fi fost specialistul la un summit modern în străinătate. La câte o întrebare scurtă a învățătoarei, eu răspundeam dezvoltând și făcând conexiuni și cu alte discipline. Abia mai târziu am realizat naturalețea și originalitatea momentului. Atât învățătoarea, cât și asistența a rămas fără cuvinte, ascultându-mă… Asta este de fapt inocența și prospețimea copilăriei. Și vorba versurilor: ”Unde ești copilărie?”, cu alaiul tău cu tot…
În plan național, în ciuda unor inconsecvențe, este totuși o relativă liniște. Partidele aflate la guvernare își pot lansa proiectele și inițiativele, adnotate de firava opoziție din când în când. Pandemia este în continuare amenințătoare, iar Europa încă este în cumpănă în privința acestei infecții. Se speră însă ca până la vară situația să fie tranșată în favoarea normalității și a civilizației.
În SUA, noua administrație instalată încearcă să-și definească propria viziune și optică, iar președintele american Joe Biden a salutat succesul amartizării roverului Perseverance. Un moment istoric pentru umanitate. Cel puțin asta susțin oamenii de știință și ufologii. În același timp, treburi mai pământene obligă la monitorizarea tensiunilor care se întețesc în Africa și Orient. Și nu întâmplător, Cicero spunea:” Inter arma silent musae” (Când armele vorbesc, muzele tac).
Am reflectat un pic asupra locului pe care îl ocupă literatura și artele în general în viețile noastre și cât de active sunt de fapt ele. Sau tehnologiile noi… Nu sunt tocmai mulțumit în privința modului în care se promovează toate. Ori nu prea o fac deloc, ori o fac strident și regretabil. De cealaltă parte, subcultura a căpătat o popularitate de invidiat, împreună cu melodiile însoțite de mesaje teribiliste și nespecifice civilizației. În aceste condiții se mai străduiete cineva să recite Odiseea lui Homer în limba greacă veche? Și doar unii abia mai putem îngăima, precum o rugăciune: ”Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ și nu ucid/ cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze sau morminte”… (Lucian Blaga)
În zilele în care am ieșit pe la oraș am lăsat câte un exemplar din ultimele mele volume apărute noului director al Revistei Familia și am încercat să surprind orașul așa cum este el într-o zi oarecare. Dar mai cred că doar noaptea se văd cu ochiul liber stelele. Un vers interesant al poetei antice Sapho spune: ”Se cufundă-n mare luna/ Și pleiadele; e miezul/Nopții,/ Anotimpul trece,/ Singură stau de veghe”.
Aș dori să închei cu un triolet personal:
ce o fi viața, ce e omul?
”ce o fi viața, ce e omul?
Exist eu oare? Suntem doar vis?
Întreb o floare, întreb spânul… :
ce o fi viața, ce e omul?
Tot cercetez, caut răspunsul
neliniștei de necuprins…
ce o fi viața, ce e omul?
Exist eu oare? Suntem doar vis?”
Vă doresc o lună Martie 2021 superbă, prosperă, inspiratoare și alături de cei dragi … ! La Mulți Aaani, tuturor doamnelor și domnișoarelor și o primăvară senină … !
BALAJ Radu-Alin 