”Bonjour, Herr Schengen”, ”Aula Magna”, ”doar pacea e sfântă”, ”propagandă și manipulare” … !

Un final de Martie 2024 însorit și cu întregul vegetal în exuberanță și un debut de Aprilie 2024 aflat pe același trend crescător al temperaturilor, anunțând instalarea definitivă a primăverii și trimițând în beatitudine ființele umane și animale… Avântul naturii ne-a animat pe toți, a fost o adevărată revelație și un privilegiu să petrec câteva momente zilnic prin grădină și printre pomi fructiferi. Singura dezamăgire a fost provocată de porumbeii comuni care au căznit la maximum mazărea semănată de mama… Celelalte sunt toate mici reușite care au trimis în exaltare micul grădinar și horticultor din mine… Sunt, de asemenea, în așteptarea ieduților anglo-nubieni care trebuie să se nască în curând și mă bucură vioiciunea puișorilor pufoși ai mamei…

Încleștarea în plan internațional pare a trece într-o nouă fază, dar România a simțit efectele doar în planul presiunilor economice și financiare tot mai evidente. Deși am ieșit la marginea localității natale, în preajma unui canal colector și a pădurii ancestrale, putând vedea câte o lebădă somnoroasă și rațe sălbatice sau putând observa cu binoclul câte un vânturel roșu sau chiar câte un codalb, grijile privind problemele internaționale, rostogolite din aproape în aproape până la noi, sunt tot mai serioase… Acordurile zgomotoase ale războiului au provocat vibrații și pe teritoriul românesc prin căderi de drone militare în Dobrogea, ne pace să credem că într-un mod accidental. Ne aflăm în același timp într-o perioadă cu imense semnificații spirituale, iar cuvintele luminate ale unui recent papă luminat ( Papa Ioan Paul al II-lea ), rostite într-un moment istoric, într-o clipă de înțelepțire istorică milenară, conving că pacea e sacră: ”nu există război sfânt; doar pacea e sfântă”… Se dovedește că fundamentalismul și terorismul sunt la fel de periculoase peste tot pe mapamond: recent, la Moscova, un atentat incredibil a făcut sute de victime ( decedați și răniți )…

În același timp, mai mulți gânditori români constată ineficiența învățământului românesc ( de stat și privat ) și prezintă cu subiect și predicat toate argumentele… Se întâmplă să-l întâlnesc din când în când, să-l salut respectuos ( și să mă salute cu mult entuziasm ) pe renumitul autor și profesor Mihai Maci. Dumnealui s-a învrednicit să analizeze și să pună în print tot ceea ce a constatat paradoxal sau în neregulă în educația din România… O grozăvie greu de înțeles pretinde a mobiliza forțele în domeniul educațional la nivel național, aducând tete-a-tete profesori obscuri și elevi nevinovați ( altfel ), dar nemotivați și inconștienți. Într-o cascadorie a paradoxurilor, putem observa anual regimente de absolvenți de liceu și de facultate analfabeți funcțional și cu lucrări copy-paste și, în același timp, copilul unui magnat bihorean care nu a absolvit liceul, în condițiile în care, nu-i așa?!, nu se punea problema financiară… Educația a devenit piatra de încercare a fiecărei națiuni și civilizații… Convins de rolul educației în societate, J.A. Comenius spune: ”Toată viața este școală”, putând înțelege că omul învață și este implicat într-o formă de experiență sau educațională pe toată durata vieții chiar și în regimurile dictatoriale unde am putea spune că există mai degrabă forme empirice de educație ( mai degrabă dresaj ) și de subordonare absolută…

Încercând să mai ies câte puțin, deși mi-am propus să o fac mai rar, am participat la Oradea, ”capitala de județ”, la evenimentul care a pus în dialog pe renumitul critic literar bihorean, Dan-Liviu Boeriu, cu Mircea Cărtărescu, un profesor și autor apreciat de majoritatea criticilor, dar având pe alocuri și critici mai puțin onorante. Dialogul a fost unul interesant, ideile vehiculate au ținut trează atenția publicului. În concluzie, evenimentul a fost util. Opera cărtăresciană merită parcursă, deși eu mi-aș dori, spre exemplu, mai mult SF în ea, decât fantastic… E însă o problemă de gust. Deosebit de apreciat în lumea latină, autorul a mărturisit că este copleșit de mulțimea cititorilor italieni, spanioli și sud-americani. Am fost mai puțin de acord cu opinia dumnealui privind supremația și întâietatea mondială a lui F. Kafka, la care, din cunoștințele mele, nu e surprins cosmicul, dar e surprins magistral existențialismul atroce produs de relațiile lacunare ale societății burgheze europene de început de secol XX… La final, am solicitat un autograf la una dintre cărțile dumnealui și am putut dialoga preț de câteva secunde. Și pentru a rămâne neîmpăcat o vreme, peste câteva zile a fost anunțat decesul unui alt mare critic literar român. Nicolae Manolescu ne-a părăsit și dumnealui mai repede decât ne-am fi dorit…

La aceeași locație, aula magna a universității orădene, am putut viziona un film istoric interesant care s-a realizat cu sprijinul unei echipe orădene de istorici specialiști în istoria modernă a Transilvaniei. Docu-drama ”Avram Iancu” mi s-a părut a fi realizată într-un mod inedit și relativ echilibrat, alternând în ea explicațiile istoricilor și prestațiile binevenite ale actorilor… În ciuda câtorva review-uri negative, cred că filmul este necesar și că personalitățile transilvănene trebuie promovate cu meritele și fața lor reală… Mărturisesc că în copilărie am fost nemulțumit că nu vedeam filme care să evidențieze marile figuri ale spațiului transilvănean, în contrast cu o promovare predilectă a unor domnitori, importanți în felul lor, din spațiul muntean, oltenesc sau moldovenesc prin invocarea cărora se încerca stabilirea unui paralelism cu carisma și rolul ”celui mai iubit fiu al poporului” sau cu promovarea unor haiduci care toți aveau dreptate, erau tineri și frumoși prin contrast cu tabloul general al boierului și ciocoiului asupritor, bătrân, bolnav și avar… Mi-aș fi dorit, spre exemplu, să văd ( și ) filmul ”Iancu de Hunedoara”… Insist, prefer filmele de animație, de comedie și nu rezistam când venea caravana în localitatea natală și proiecta filmele de comedie ale lui Louis De Funes sau când puteam vedea ceva interesant la televiziunea maghiară… Din păcate, și vecinii noștri provocau, inevitabil, o propagandă și o manipulare la scară largă, dar, zic eu, în anii 80, ei au avut și filme occidentale la televiziunea națională. În rest, era evident că și la ei trendul propus de filmele Sandokan și Rozsa Sandor ( un haiduc maghiar ) era de factură propagandistică și manipulatoare…

Coincidență sau nu, ”festivalul” a continuat peste câteva zile, de dată aceasta la Muzeul Țării Crișurilor, cu ”Zilele Filmului Istoric”, în cadrul cărora Gabriel Moisa, director al instituției orădene, a lansat un volum inedit intitulat ”Film și propagandă în România comunistă”. La lansare au fost prezenți în prezidiu: Adrian Cioroianu, Sorin Șipoș și Virgiliu Țârău, universitari și istorici de renume… Subliniind, fără echivoc, existența și impactul major al propagandei și manipulării în favoarea regimului comunist prin intermediul cinematografiei și televiziunii ( singurele instrumente de tip social media din acele momente ), autorul spune că sub presiunea conducerii comuniste ”cinematografia a avut de transpus în practică un program ambițios de scriere, rescriere și re-rescriere vizuală a istoriei”, … , iar ” istoria oficială devenea tot mai prezentată în cinematografe, în concordanță cu manualele de istorie triumfalistă după care învățau la școală aspiranții la un loc de student la istorie”… Îmi vin în minte cuvintele lui Polybios din Istorii, Cartea I, cap. 3-4: ”istoria parțială contribuie foarte puțin la cunoașterea sigură a ansamblului. Numai prin împletirea și compararea tuturor părților, precum și prin asemănarea și deosebirea lor, se poate ajunge la aceasta; și numai cine cercetează istoria cu atenție, sub toate aspectele, va putea să tragă cu adevărat folos și desfătare”…

Și dacă câte un hate-ăr m-ar putea acuza de scepticism și de plăcerea predilectă de a critica lacunele societății românești sau ale celorlalte societăți sau civilizații umane, aș dori să evidențiez acum un progres notabil al României ( chiar dacă momentan e doar unul parțial ). România a intrat în spațiul Schengen aerian și maritim chiar din ultima zi a lui martie 2024. Discutăm de o realitate și nu de un vis acum… Ultima etapă ar fi includerea țării noastre și în spațiul terestru Schengen… Așadar, Herr Schengen bine ai venit !

Aș dori să închei cu un triolet personal:

în Aula Magna se cântă

în Aula Magna se cântă,

pe voci, ”Gaudeamus Igitur”;

se speră într-o lume cultă,

în Aula Magna se cântă…

a mai trecut un an; ascultă

cântecul nobil, dulce fagur;

în aula Magna se cântă

pe voci ”Gaudeamus Igitur”…

Vă doresc o lună Aprilie 2024 superbă, Sărbători Pascale benefice în plan spiritual, o primăvară plină de bucurii … !