Aproape insesizabil, ușor-ușurel, finalul verii și timidul început de toamnă și-a făcut loc printre noi. Personal, deși poate părea paradoxal, am așteptat aceste momente mai mult decât oricând. Se apropie și ziua mea de naștere pe care o sărbătoresc de mulți ani fără festivism și mai mult reflectând, dar parcă doream ca această vară incendiară să-și epuizeze zilele din calendar. Îmi pun speranțele într-o toamnă lungă, iar primele semne par satisfăcătoare: am cules strugurii, merele, perele, diferite legume. Dacă și sub celelalte planuri rezultatele ar fi măcar pe atât de bune, m-aș declara mulțumit. Răcoarea toamnei sper să mă inspire și să contribuie la finalizarea unor proiecte mai vechi.
Deși mă regăsesc acasă în lucrurile pe care le fac sau mi le propun, nu mi-aș fi dorit ca vara să treacă fără a ieși un pic, fie doar și numai pentru o zi, pentru a mă relaxa. Anii trecuți am poposit pe la Băile Felix, iar acum am ales Nimphaea Aquapark din Oradea, un aquapark care după deschidere a devenit unul dintre cele mai renumite din România și nu numai. După unele emoții la intrare, deoarece am fost chiar ultima persoană care a intrat, am putut să văd spațiul modern al aquapark-ului și beneficiile apei termale. Cu alte cuvinte m-am lansat la apă cu doar o brățară din plastic la mână, am evitat zonele cu soare, deoarece nu-mi doresc ca bronzarea să mă afecteze, am făcut excepție și am mâncat mititei cu muștar, dar fără bere, doar cu răcoritoare. Culmea este că la finalul zilei, deși n-am probleme de sănătate și pot să alerg mai mult decât o persoană normală, am simțit o viteză în plus la picioare, iar ajuns acasă am dormit profund și resemnat, un somn mai lin, de mai bună calitate. Mă întrebam cât de fabuloasă este povestea fiecărui strop de apă termală și cred că nimeni nu-i conștientizează valoarea și proprietățile. Printre bazinele acestor ape termale visam la o mare termală de acest gen pe care să o preamăresc precum Moschos din Siracuza: “Când vântul molcom adie, marea albastră ca cerul/ Atrage sfiosul mei suflet; uscatul nu îmi mai place,/Și liniștea mării mă-mbie să merg, să plutesc peste ape”.
O seară de sâmbătă care părea că se va scurge benefic pentru toți, a îndurerat și întunecat mințile tuturor bihorenilor. Televiziunile de știri au început să prezinte în cascadă imagini și informații despre drama suferită de comunitatea greco-catolică și de către orădeni datorită incendiului de proporții pe care l-a suferit Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea. Imaginile inițiale conturau senzația că magnifica clădire va fi mistuită complet de flăcări. Ulterior s-a dovedit că incendiul a fost limitat de intervenția pompierilor și pagubele au fost mult atenuate. Splendida clădire fusese restaurată în exterior de curând și arăta splendid, fiind construită la începutul secolului XX într-un stil eclectic, goticul, romanicul, barocul sau art-nouveau-ul regăsindu-se bine proporționate și plăcut alternate în viziunea marelui arhitect Rimanoczy Kalman. Perioada comunistă a condus la intrarea clădirii în proprietatea statului și timp de mai multe decenii biblioteca județeană și-a avut sediul acolo. Multe generații de studenți și elevi au trecut pe acolo și au studiat sau împrumutat cărți, fiind impresionați de spațiul oferit de această bijuterie arhitectonică. În timpul studenției eram fermecat de marmura policromă și formele ei și de generozitatea încăperilor. Rând pe rând, ortodoxi, catolici, reformați, neoprotestanți și-au exprimat regretul și dorința de a contribui cu ceva la restabilirea stării de normalitate. Dacă salutul tradițional al neoprotestanților, atât de necesar în zilele noastre și simplu, este Pace , inspirat din ebraicul Shalom, salutul greco-catolicilor sau gândul adresat la începerea fiecărei activități este: “Lăudat fie Domnul nostru Isus Hristos !” Celelalte clădiri greco-catolice mult mai vechi din oraș parcă și-au înclinat turlele și elementele arhitectonice în fața acestei cochete clădiri, un ultim turn de apărare al propriei credințe creștine. În acele clipe de cumpănă am putut reflecta suplimentar la una dintre cele mai esențiale porunci divine: “Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Preasfinția Sa, Episcopul Virgil Bercea spunea, exprimându-și optimismul privind refacerea edificiului simbol al orașului,raportându-se la înțelepciunea lui Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat ! Fie numele Domnului binecuvântat !”
Mă declar nemulțumit de realizările mele din această vară sub aspect intelectual. Doar scurte observații și câteva pagini adăugate la câteva proiecte mai vechi. Neavând un termen limită, sper să fiu mai productiv pe finalul anului. Din fericire pot să lucrez în ritm propriu și nu dau seamă nimănui pentru ceea ce concretizez. Surprinzător, România rezistă mulțumitor sub aspect economic, social și politic în ciuda tensiunilor multiple care au fost exercitate în ultima perioadă, dar eu nu sunt convins că acest an va trece neobservat și cred că ne poate oferi încă suficiente emoții și surprize. Contribuția multor persoane rezonabile este zădărnicită, majoritatea relațiilor devin imposibile, astfel că toți cei bineintenționați pot spune precum Euripide: “Dori-vei s-ai atuncea/ un om ( cum am fost eu) !” Și iată cum, fără nicio îndoială, “istoria nu este cea mai frumoasă poveste”, contrazicând un renumit istoric român, nu este nici măcar una dintre ele. Pentru ca experiențele comune de viață să devină de succes, poveștile de viață să fie de basm este nevoie de consens, respect reciproc, perseverență și timpuri favorabile. Istoria în întregul său este din nefericire plină de atrocități, de fapte odioase !
Pentru un week-end tinerii și adulții erau chemați să se relaxeze în Parcul 1 Decembrie sau pur și simplu să participe la diferite activități pe care le propunea The Big Picnic. Copiii au putut să picteze și să deseneze, iar trecătorii să admire generoasele alei ale parcului și să adaste dacă doreau măcar câteva momente pentru a se deconecta de la frenezia orașului și a respira puțin aer curat. Concomitent, un alt eveniment ademenea papilele gustative. Caravana Racilor aducea în prim plan meniuri exotice ( raci, scoici, creveți, fructe de mare ) și dacă din celelalte recunosc că nu am consumat vreodată, fructe de mare gătesc uneori după o rețetă proprie și am rezistat cu greu să nu cer o porție organizatorilor. Cred însă că noi românii suntem experți în mersul racului, chiar ne întrecem să batem recorduri peste recorduri în acest sens. Am trecut pe acolo când nu era prea mare forfotă și manifestările abia debutau. Sunt preocupat de dieta proprie și nu fac exces aproape deloc, dar recunosc că îmi place mâncarea plăcut și moderat aromată și condimentată.
Vă doresc o lună Septembrie 2018 inegalabilă și răcoroasă, o toamnă 2018 plină de realizări !
BALAJ Radu-Alin 