Archive | August 2013

Jurnalul … unui Succes !


Au început examenele pentru obţinerea Gradului II didactic. În data de 19.08.2013 am susţinut proba scrisă la metodica predării istoriei la Universitatea din Oradea, Departamentul pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Didactică.

530960_10151097780660356_766967133_a

Repartizarea pe săli a cuprins candidaţii de la mai multe discipline . Cei de la Istorie am nimerit împreună cu Geografia şi Limba şi Literatura Română. Examenul scris a constat în trei subiecte mari doar din metodica specialităţii şi s-a întins pe durata a 3 (trei ore). M-am mobilizat şi la sfârşitul celor trei ore am scris suficient pentru a spera la o notă bună.

titularizare_2013_77902300(1)

Rezultatele s-au afişat a doua zi pe site-ul Universităţii din Oradea. Am primit nota nouă (9). Bucuria a fost nemăsurată .

Universitatea-din-Oradea

Speram la o notă de până spre nouă , dar ziceam că se va face exces de zel şi voi fi depunctat şi-mi spuneam că mai puţin de opt (8) nu puteam lua. Rămâneau două zile de pregătire pentru următorul examen la psihopedagogie (oral). Am învăţat de dimineaţa până seara târziu cu pauze de relaxare cuprinse între 15-30 minute. Psihopedagogia este destul de complicată şi stufoasă. Pe lângă dublarea agerimii memoriei trebuie şi o gândire logică şi prospectivă deosebit de bine conturată, matură pentru a spera la o nota bună fără surprize. Nu poţi risca să nu pregăteşti toate temele (poţi primi exact subiectul mai puţin sau deloc pregătit). Eram sigur în proporţie de 80 % că îl promovez , dar uşoare reţineri sau griji tot au persistat. Poate surprinzător nu am avut insomnie. 

Ieri, 21.08.2013, am parcurs toate subiectele la psihopedagogie toată ziua cu pauzele de rigoare. Seara m-am deconectat la ora 20.00 când s-au dat ştirile şi am urmărit pătimaş meciul de fotbal al Stelei Bucureşti pentru Liga Campionilor (Steaua Bucureşti-Legia Varşovia , de la orele 21.45, transmis de Digi 1 TV). Din nefericire s-a încheiat 1-1 după un joc cu cel puţin 5 ocazii monumentale de gol ale Stelei şi doar o ocazie fructificată de către echipa poloneză.

steaua-legia-1-1-la-retur-in-final-ne-asteapta-inca-fericirea-18460559(1)

Nemulţumit m-am pregătit de culcare pe la miezul nopţii. Urma în dimineaţa zilei următoare să merg de la Cefa la Oradea cu trenul pentru examenul de la Psihopedagogie. Azi, 22.08.2013, am ajuns la Universitatea din Oradea la orele 6.45. Am urcat în amfiteatrul unde eram repartizat pentru examinarea orală şi am constatat că sunt primul sosit. Examenul începea de la 8.00 şi emoţiile creşteau cu fiecare minut care trecea . După ora 7.30 am început să ne adunăm colegii care eram nominalizaţi pentru examinarea de la ora 8.00. Cu o uşoară întârziere s-a intrat în sala de examen ( pe la ora 8.07). Am fost rugaţi să alegem fiecare câte un bilet de examen căruia să-i parcurgem cerinţele , să ne notăm pe o ciornă ideile principale şi apoi în ordinea alfabetică să susţinem examinarea. Eram chiar primul care trebuia să susţin examenul oral. Devenea astfel o adevărată provocare.Mi-au căzut trei subiecte interesante : Educaţia informală, Activităţile de predare şi Ereditatea.

21-40-casia--distractie-in-parc_poze-copii-casia

Le-am parcurs toate trei şi susţinut în faţa comisiei compusă din patru evaluatori. Mi s-au adresat şi câteva întrebări interesante cărora , zic eu, le-am răspuns mulţumitor. La sfârşit unul dintre domnii evaluatori mi-a comunicat şi nota : 8 (opt). După cum am răspuns speram la un nouă , poate chiar 9,50. Deşi uşor nemulţumit n-am contestat sau gesticulat , fiind deosebit de bucuros că am promovat şi că sunt deja deţinătorul unui grad superior al învăţământului românesc. Mi-a venit să strig de bucurie la ieşirea din sala de examen, dar zecile de colegi care aşteptau afară când m-au văzut s-au repezit să mă întrebe cum a decurs totul , ce subiecte au căzut, etc. M-am grăbit şi eu să le răspund cât mai repede şi cuprinzător şi am ieşit din incinta Universităţii deosebit de fericit. Am mai pierdut ceva timp prin oraş pentru plata unor facturi şi la MacDonalds pentru un Capuccino şi apoi m-am îndreptat către microbuzele care circulă din oră în oră către Salonta pentru a mă întoarce acasă la Cefa. Am ajuns acasă în jurul orei 12.00. 

Momentul ar merita sărbătorit. Nu ştiu însă cum ar fi mai potrivit, academic şi unde . Poate mă sfătuiţi dumneavoastră. Oricum starea de beatitudine este la cote înalte , atât nota la Titularizare 2013 , cât şi notele de la Gradul II şi promovarea acestuia sunt rezultatul unei munci şi a unei pregătiri care se întinde pe durata mai multor ani de zile !!! Cheers !!!

top-5-alimente-care-combat-garantat-mahmureala_1_size11.jpg

Reverberaţii şi Intensitate – August 2013 !


Luna august , după cum insistă numele ei, ne-am dori să fie cât mai specială, cât mai fastă, cât mai plină de succese. Din nefericire , pentru mine, am subliniat într-un articol anterior, a debutat cu un mic eşec care din fericire nu este definitiv, putând fi recuperat total. Următoarea perioadă (zile, mă refer la prima decadă a lunii august) s-a scurs aproape imperceptibil, pregătindu-mă, dar fără a excela pentru Examenul de Gradul II.

În 9 August au avut loc repartizările pe posturile pe perioadă nedeterminată din învăţământ a candidaţilor care au obţinut minim nota 7 (şapte ) la Titularizare 2013. Neşansa a fost aproape generală. La disciplina Istorie doar un singur post pe perioadă nedeterminată pe judeţ, dar la limba slovacă (într-o localitate majoritar slovacă). Deci nici nu se putea pune problema titularizării chiar dacă a obţinut nota maximă (10-zece). La alte discipline (engleză,franceză- a mai fost câte ceva , dar foarte puţin). Speranţele se legau de următoarea etapă a repartizărilor .

Photo0232

Din mass-media am aflat , întâmplător , că există o zi a stângacilor. Ziua de 13 August este Ziua Internaţională a Stângacilor , iar eu chiar n-am ştiut acest lucru. Sărbătorirea a fost iniţiată încă din 1976. Eu sunt stângaci, iar unele voci , evident cam deplasate, vorbesc despre “dictatura dreptacilor“, exemplificând prin toate instrumentele şi accesoriile tehnologice pentru mâna dreaptă. Personal am simţit această “maliţiozitate” doar în primele zile ale clasei I-a. Atunci , doamna învăţătoare (deosebită şi graţioasă altfel) a scos “patul lui Procust” din sertar şi mi-a impus să scriu la ore doar cu mâna dreaptă. Ţin minte că exerciţiile au fost mai mult decât înjositoare. Senzaţia era de neputinţă, de paralizie . Mă simţeam ca un paralitic care ţine în mână un stilou greu cât o  furculiţă de plumb şi neascultător , inflexibil. Îmi venea să vorbesc cu el pentru a mă asculta mai bine.Suplimentar altă senzaţie mult mai neplăcută : după o jumătate de oră de încercări transpiraţia îmi cădea “lac” pe spinare şi faţă, scrisul era urât, noduros, iar întârzierea crea probleme în privinţa contribuţiei personale la lecţie. În privinţa stângacilor se spune că sunt diferiţi în mai multe privinţe faţă de majoritate. Se spune că însăşi procesele complexe ale învăţării , dezvoltării personale , conexiunilor conjugate psihice, intelectuale, cognitive, psihomotorii sunt localizate în lobul cerebral opus faţă de cel al dreptacilor.

explicatia-dezastrului-de-la-titularizare-iq-ul-romanilor-echivalent-cu-iq-ul-mediu-al-englezilor-de-14-ani-101913

Despre stângaci se spune că sunt inventivi, visători, cu înclinaţii speciale în mai multe domenii. În mare măsură mi se potriveşte : inventiv ,mă străduiesc măcar inovativ, visător cât încape suprapunându-se refuzului de a  accepta o situaţie reală ,artificial creată şi suficient de nedreaptă , iar în privinţa înclinaţiilor n-aş vrea eu să fac aprecieri măgulitoare asupra propriei persoane, dar cel puţin cochetez şi mă manifest în mai multe domenii cu un anume succes, fie el şi mediu. Concret, însă, până în clasa a patra am scris urât cu mâna dreaptă, caietul meu fiind o ruşine din această cauză. Mie îmi mai este caracteristică şi altă situaţie asemănătoare acesteia, tocmai pentru a face notă contrastantă definitivă majorităţii : temperatura medie a corpului meu este de 36 grade Celsius, faţă de 37 Celsius a majorităţii. A nu se crede că sunt “rece” ca un neamţ. Vă vine să credeţi ?

Culmea ironiei 13 August 2013 a coincis în Calendarul Mobilităţii Didactice 2013 cu data în care posturile pe perioadă nedeterminată nerepartizate (s-ar presupune că au fost multe-multe-multe şi au fost luate de către candidaţi puţine) se transformă în posturi cu angajare pe perioadă determinată. Ce glumă bună ! Au nimerit-o din nou sau chiar au simţul umorului foarte bine dezvoltat iluştrii noştri artizani ai Calendarului Didactic 2013.

Persoanele care au predilecţia nativă pentru mâna stângă se estimează că reprezintă maxim 13 % din populaţie. Personalităţi care au avut o influenţă deosebită în domenii diverse sunt stângace: Iulius Caesar, Leonardo da Vinci, Charlie Chaplin, prinţul William al Marii Britanii, J. Hendrix , Nicole Kidman sau preşedinţi ai SUA : Bill Clinton şi actualul Barack Obama. Pe pagina proprie Facebook , actualul preşedinte Barack Obama a postat imaginea propriei “stângăcii”, sperăm să fie singura,  intitulând postarea : “Left Handers Day”.  Am dat “Like” imediat ,bineînţeles .

995152_10151749778856749_324863779_n

Singura deconectare notabilă : vreo 6 ore de pescuit . Am prins două ştiuci şi câţiva caraşi. Una dintre ştiuci a avut circa 2 kg. Valoarea inestimabilă !!!

Photo0231

Azi , 14 August 2013, am fost nevoit să mă duc la etapa următoare de repartizare a cadrelor didactice în ordinea mediilor şi cu nota 8,20 am putut să iau doar o fracţiune de normă într-o localitate aparţinătoare comunei Tinca (Gurbediu- 6 ore) – atâtea cât orele mele de relaxare la pescuit . Doar atât în urma unui examen şi a unei pregătiri care s-a întins pe durata unui an întreg. Este mai mult decât nedrept şi inconvenabil , ţinând cont că am şi un masterat absolvit în domeniu şi mai multe cursuri de specializare. Sper însă să pot completa cu ceva în următoarea perioadă până la începerea anului şcolar 2014. 

Photo0233

Mâine , 15 August 2013 , este o sărbătoare mare a creştinătăţii ortodoxe : Adormirea Maicii Domnului. “La Mulţi AAAAAni !!! ” tuturor celor care poartă numele de Maria , Marian sau derivate ale acestora !!!

“Didactica Magna” – Titularizare 2013 !


Azi, 5 August 2013 , s-au afişat notele candidaţilor la Examenul de Titularizare 2013. Un întreg an de muncă, pregătire etc. îşi caută în această perioadă  confirmarea. Rezultatele anunţate reflectă o stare nu prea roză : 52 % dintre candidaţii înscrişi au obţinut note sub 7. În Bihor au fost înscrişi 1447 de persoane pentru acest examen major al învăţământului românesc. Peste două sute de persoane au obţinut note între 7.00 şi 7.99. Între 8.00 şi 8.99 au obţinut 183 de persoane. Iar în jur de 100 persoane au obţinut note între 9.00 şi 10. Sunt şi note maxime : 10 persoane au obţinut nota 10. Le adresez pe această cale “Sincere Felicitări” !

titularizare-1343824218

Nota mea este de 8.20, iar anul trecut am obţinut 8.30. M-am gândit să fac o contestaţie poate mai obţin câteva zecimi. Eu zic că la o evaluare moderată nota mea ar fi spre 9.00, dar, în fine, este bine şi aşa. Din păcate nu sunt posturi titularizabile (perioadă nedeterminată) la istorie în Bihor nici anul acesta, iar cele de la suplinire sunt în proporţie de 98 % fracţiuni de catedră. Cu toate că nu este cea mai bună situaţie pentru mine , este totuşi o veste bună şi o confirmare. Sper să-mi fie o notă folositoare în următorul an şcolar.

top-5-alimente-care-combat-garantat-mahmureala_1_size11.jpg

Nu ar fi atât de dureroasă lipsa posturilor titularizabile, cât lipsa de eficienţă sau valoare care se acordă acestor rezultate notabile la Titularizare (notele peste 7). Largheţea cu care s-au acordat posturile în urmă cu 5 ani sau la alte materii în special la educatoare , învăţătoare , de ordinul zecilor anual, într-o listă aproape interminabilă la afişările anuale ale posturilor, ne dezamăgeşte. Anumite persoane printre care mă pot regăsi şi eu, insist, nevinovate de situaţia creată, este mai mult o problemă sistemică în învăţământul românesc, pot deveni paranoici, pot crede că sunt cu adevărat urmăriţi de o “politică” total nefavorabilă lor, iar eu cred că e chiar vorba de lipsă de şansă şi de o suprasaturare de ordin sistemic.

67186_108329605906533_5614542_a

Remunerarea precară a tuturor cadrelor didactice conduce anual la incertutidine , la “reîntoarceri”, la neajunsuri. Situaţia economică a României ultimilor ani nu a permis acumulări financiare şi nici la obţinerea unor venituri importante din alte surse. Aş prezenta pentru a exemplifica doar cazul meu : colaborez pe sistem voluntariat cu trei siteuri online importante în ţară, dar nu obţin venituri din asta. Pot posta orice şi apare cu numele propriu la fel ca şi pe blogul personal şi am şi statutul recunoscut de Redactor Online, dar atât.

Fără a mai insista mai mult, mă bucur totuşi de nota obţinută la Titularizare 2013 – este un real succes !

1 August 2013 – cu Ghinion !


Grozav, splendid, mirific … !!! Am reuşit să-mi adaug medalia zornăitoare a primului mare eşec din acest an … Dacă săptămâna trecută am promovat ambele “pachete” ECDL Start ( la Windows şi Internet) , azi am căzut aproape inexplicabil următoarele două (Word şi Excel)…

01_Word2007Screen

Îmi vine să dau cu pumni în aer… E drept că am avut examenul de titularizare în urmă cu două zile şi m-am relaxat crezând că aceste două examinări sunt de mult mai mică importanţă şi că am dat examinările în aceaşi zi cu pregătirea realizată de către examinator , ceea ce era prevăzut pentru zile diferite … , dar am marea nemulţumire pentru că lucrez în Word de zece ani , cunosc Excel de peste 5 ani şi nu credeam că e posibil… M-a consolat doar faptul că pot să reiau examinările, dar , totuşi, nu e acelaşi lucru… 

caramenggunakanmicrosoftexcel2007-2

Sper să fie şi singurul eşec … Mi-ar ajunge unul singur… N-am mai căzut un examen de peste 20 de ani !!! Şi se întâmplă la ceva care credeam că nu este posibil în ce mă priveşte… Am obţinut 72 % pentru Word (minimum promovabil era 75 %)… Iar la Excel 63 % (acelaşi minimum promovabil de 75 %) … Ar trebui să consult un specialist în Horoscop … ! Ce ziceţi ?

titularizare-1375113685