Happy New Year 2024, ”îngerii cântă”, Praga însângerată, ”comunismu’ n-o muritu” … !

O lună Decembrie 2023 deosebit de generoasă, petrecută cu dorința de a aprecia toate sărbătorile de iarnă, cu zile care au adus uneori aminte de zilele de toamnă și altele în care fulgii de zăpadă au dansat în căderea lor ca în povești, și un început de An Nou 2024 în care putem reflecta la cele care ne așteaptă în curând sau într-un orizont de timp mai îndepărtat… Deși poate părea că trăim într-o lume care încearcă să se organizeze perfect pentru a evita momentele de impas, în realitate, poate paradoxal, lucru recunoscut și de către analiști din domenii variate, notele de impredictibilitate, de necunoscut, mențin numeroase rezerve oricărui om sincer cu el însuși și poate așterne destui fiori de spaimă… Am dorit să mă bucur de spiritul sărbătorilor de iarnă și să reanalizez această perioadă specială a anului pentru a înțelege valențele ei religioase, cosmice și civice. Atât educația catehetică, cât și cea laică ne cere ca măcar în aceste momente de peste an să fim mai umani și dacă se poate să fim mai mult decât oameni, încercând să activăm și să apelăm la ființa noastră cosmică. Prinși cu toții în tumultul cotidian, nu mai avem niciunii urechi pentru glasul divinității și nici nu-l mai percepem.

Urările de bine și de sănătate au fost de ordinul miriadelor în social media și, de regulă, bunele intenții și o atitudine adecvată au fost observabile în acest cadru general. Fiecare om a încercat să-și chivernisească cât mai bine economiile și să achiziționeze produse de calitate pentru mesele de Crăciun și de Revelion. Prețurile sunt acolo, tot mai sus, iar veniturile reflectă faptul că pentru același salariu, omul de rând trebuie să muncească mai mult. Domeniile creative și creația independentă pot aduce venituri mai importante, dar nu există garanții serioase în acest sens… Nu este simplu nicăieri, și deși la început de an ne place să credem că ”cele rele trebuie să se spele și cele bune să se-adune”, fiecare cetățean român, european, occidental sau de oriunde de pe planetă, conștientizează că anul 2024 va fi destul de dificil, în contextul unui an electoral în zeci și zeci de țări importante ale lumii al căror potențial financiar și economic depășește 60% din cel global…

Mi-a plăcut să cred că spațiul cultural european cuprinde nu numai zonele istorice ale orașelor europene, ci și oamenii. Indiferent de etnie, europenii au acel ceva al lor care îi definește… M-am încăpățânat să cred că terorismul și atacurile armate nu vor fi posibile în Europa și cred și acum că ethosul europeanului de rând nu cuprinde aceste caracteristici chiar dacă există peste tot oarecare tensiuni și neînțelegeri. Atacul armat al tânărului ceh la universitatea din Praga a șocat întreaga lume. A deschide focul cu o armă hiper-performantă într-o instituție universitară de înalt rang european, pare a fi un act de domeniul incredibilului. Zeci de decedați și de răniți și tremurul interior al fiecărui om sensibil și întreg la minte… Din câte se pare, nu este vorba în niciun caz de un fundamentalist, iar actul nu a fost comis având la bază tensiunile mondiale actuale.

Chiar dacă acest lup singuratic a vrut să trăiască întocmai ca în filmele de acțiune, trecând de la jocurile pe calculator la aplicarea în realitate, esențial este faptul că multe legislații occidentale și mondiale fac posibile punerea în practică a acestor atacuri. Deținerea de arme personale nu ar trebui să fie posibilă decât din rațiuni defensive, acordarea acestora ar trebui să se realizeze în urma unor examene psihologice complexe și prin cunoașterea atentă a deținătorilor de către organele competente. Libertatea personală nu este afectată deloc dacă populația este lipsită de arme, lipsa democrației și a libertății nu poate fi invocată într-un context de acest gen… Nu poți crede o persoană care-ți spune ca și-a cumpărat zece arme performante ca să se joace cu ele în cameră, nici măcar pe cei care susțin că urmăresc achiziționarea unei colecții de arme. Mai mult, credibilitatea unei civilizații este serios zdruncinată dacă reprezentanții săi au pasiuni nepotrivite de acest gen. Cred că acest subiect discreditează enorm civilizația/cultura americană care este avanpostul lumii occidentale. Mai cred că Praga nu merita acest episod însângerat. Când am vizitat Praga am fost impresionat de frumusețea acestui oraș, de străduțele sale cochete, de clădirile și catedralele sale care se reunesc pentru a-ți oferi un ”regal imperial” de neuitat, unic… După ce ai văzut Praga cu siguranță nu vei mai avea vreun șoc cultural nicăieri în lumea occidentală. Existențialismul și singurătatea care răzbat în opera lui Kafka sunt posibile cauze ale puseurilor de ferocitate care ne îngrozesc din când în când. Ordinea și echilibrul interior ale acelui tânăr au fost afectate profund chiar dacă inteligența lui a fost peste medie. Ischomah îi spune lui Socrate ( în ”Amintiri despre Socrate” de Xenofon ): ” Dezordine e însă, după părerea mea, atunci când un agricultor azvârle încolo-încoa orzul, grâul, legumele și fructele uscate. Așa se explică că, apoi, când are nevoie de turtă, pâine sau vreo oală de mâncare, ei trebuie să cotrobăiască prin toate, în loc să le găsească bine rânduite.”

Una dintre zilele lui decembrie 2023 a propus la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea o lansare de carte a doamnei Ana Blandiana și dialogul ei cu criticul literar orădean Dan-Liviu Boeriu. ”Mai-mult-ca-trecutul” reprezintă memoriile renumitei disidente dintre anii 1988-1989… Evenimentul s-a suprapus oarecum cu o știre recentă rostogolită în media românească potrivit căreia aproximativ 46% dintre români cred că în perioada comunistă a fost mai bine. Pe cât de neverosimil și de incredibil ne poate părea după treizeci și patru de ani de la revoluția română, pe atât de alarmant, îngrijorător și preocupant ar trebui să se concretizeze pentru fiecare dintre noi. Expresia populară ”comunismu’ n-o muritu, numa’ un pic s-o hodinitu” pare a se aplica în acest context atât de ciudat… Cred că doar frustrarea și inadaptarea indivizilor poate conduce la opinii pro-ceaușiste sau pro-comuniste. Trăim noi oare acum în ”comunismul cu față umană”?!

Întreaga lume are probleme și s-a cutremurat tot mai des în ultima vreme, dar eu sunt convins că în comunism nu a fost niciodată vorba despre egalitate și despre bune intenții. Prioritatea clasei muncitoare, ridicarea nivelului de viață și de trai al celor săraci, au fost doar subterfugii ale unor potentați ai vremii pentru ca așa numita elită a acelui moment să se poată primeni în liniște. Realizările din țările comuniste est-europene au fost depășite de realizările vest-europenilor care au fost la fel de vitregiți și de sărăciți în urma celor două războaie mondiale. Succesul lumii comuniste dintre anii 1950-1985 a avut la bază tehnologiile internaționale mai eficiente decât cele din prima jumătate de secol XX. În România însă oamenii nu au putut ( sau nu au vrut ) decât să vadă cum a fost în țară înainte de 1950 și cum a fost după 1950. O țară închisă, în care nu se putea circula în exterior, a favorizat această percepție indusă și, evident, eronată… La finalul evenimentului am solicitat autograful și dedicația pe volumul cumpărat. Mi-am permis să solicit ca dedicația să fie atât pentru mine, cât și pentru website-ul meu libertatesidemocratie.ro. Un paragraf al autoarei evidențiază eșecul nostru colectiv și posibilitatea deosebit de rarisimei salvări individuale: ” Nimeni nu mai are încredere în nimeni, nimeni nu mai este alături de nimeni, o asociere este o utopie, un gest de sprijin al cuiva sau a ceva, aproape de neimaginat. Suntem singuri, cu desăvârșire singuri, nu doar în istorie, ca popor, ci și în eternitate, ca oameni. De aceea, în toată devenirea noastră am reușit doar lucrurile care puteau fi făcute de unul singur ( poezie, spre exemplu ) și am fost jalnici sau pur și simplu inexistenți în domeniile în care ar fi fost nevoie de cea mai elementară asociere sau solidarizare.”

Ulterior am vizitat în noapte târgul de Crăciun orădean, în altă zi și târgul de Crăciun salontan… În ciuda tuturor involuțiilor și greutăților, adulții și copiii au încercat să trăiască spiritul sărbătorilor. Pacea și armonia pe care le-am putea visa în acest secol XXI sunt rara avis și pot fi create artificial în oaze destul de restrânse ca spațiu și timp. Revelionul l-am petrecut la domiciliu. Am putut ciocni un păhărel de șampanie cu mama și să-i urez ”la mulți aaani ” … !

Aș dori să închei cu un haiku personal:

îngerii cântă:

în ieslea de la Bethleem –

Hristos S-a născut …

Vă doresc un An Nou 2024 îmbelșugat, o lună Ianuarie 2024 benefică și divină … !