Am participat zilele trecute la deschiderea “Zilelor Revistei Familia”. Poeţi din toată ţara au poposit la Oradea şi în splendida sală a Amfiteatrului Bibliotecii Judeţene Bihor au recitat şi înduplecat simţurile şi pretenţiile publicului. Nume consacrate în domeniul literar din Bihor au fost prezente , unii chiar în prezidiu , alţii recitând sonete : Traian Ştef, Ioan Moldovan, Paşcu Balaci etc. Aplauzele şi bunadispoziţie au fost unanime.
Deşi cea de-a XXIII-a ediţie a continuat până azi , 09.XI.2013, n-am reuşit să mai particip din cauza propriului program destul de încărcat (Cercul Pedagogic de Istorie-Geografie de la Avram Iancu, Bihor pentru sectorul Salonta) şi a unei uşoare răceli care mi-a accentuat o migrenă neplăcută. Participarea de joi, 07.XI.2013, m-a determinat să gândesc mai mult despre poezie şi impactul său social şi cultural.
Scrierea reprezintă una dintre formele de exprimare şi o preocupare multimilenară a comunităţilor umane. Cele mai vechi scrieri evidenţiază ,după cum îndeobşte cunoaştem , mai multe tipuri de scriere antică : cuneiformă, pictografică, hieroglifică, alfabetică. Dovezile se încadrează pe un areal geografic deosebit de întins din Orientul antic , continentul american sau chiar Europa. N-aş dori să se înţeleagă că apreciez mai puţin preistoria , culturile antice. Inclusiv în Evul Mediu sau epoca modernă un număr important de oameni trăiau în mediul rural sau orăşenesc într-o curăţenie morală şi sufletească impecabilă fără a cunoaşte scrisul. Chiar fostul Patriarh Teoctist al României spunea despre bunicii dumnealui că “trăiau încă cu nobleţea necunoştinţei de carte“. Surprinzător însă spaţiul carpato-danubiano-pontic este unul special şi din acest punct de vedere . În opinia mai multor cercetători renumiţi ai secolului XX şi XXI din întreaga Europă şi chiar America de Nord pe teritoriul României a apărut şi persistat primul tip de scriere europeană , contemporană cu scrierea summeriană, asemănătoare acesteia, iar unele opinii susţin chiar anterioară acesteia. Dovada cea mai pertinentă în această direcţie o reprezintă descoperirea lui Nicolae Vlassa din anul 1961 ( Tăbliţele de la Tărtăria), dar şi descoperiri din Bulgaria de azi asemănătoare acestora. Subiectul unor aprige dispute ştiinţifice , contestate chiar de către câţiva autori împreună cu descoperitorul lor , Tăbliţele de la Tărtăria rămân descoperiri definitorii pentru neoliticul românesc în privinţa scrisului. Nu vă destăinui noutăţi în acest sens , sunt convins că dumneavoastră cunoaşteţi sau aţi auzit despre cele afirmate mai sus.
Altceva doream însă să subliniez. Proza sau poezia încearcă alături de pictură , sculptură etc. să dezvăluiască şi să descătuşeze cele mai nobile sentimente umane. Pornind de la rapsodul popular anonim , creator a numeroase balade, doine, cântece , şi spaţiul mioritic este mai mult decât elocvent în acest sens, şi până la cei mai atenţi , sensibili poeţi din Evul Mediu, epoca modernă sau ai zilelor noastre, cu toţii uimesc prin vastitatea abordărilor, ingeniozitatea exprimării, rafinamentul versificaţiei, lejerităţii şi preţiozităţii ideilor . Ritmicitatea bine dozată erupe mirific sub măiestria “penei” şi a cuvintelor potrivite , vorba renumitului poet român Tudor Arghezi, şi precum o preţioasă dantelărie mătăsoasă se poate transforma într-un sonet. Fără muzică şi poezie ,indiferent de genul acestora , lumea în care trăim ar fi mult mai săracă, infirmă. Dezarmat, nemângâiat , Richard Wurmbrand prezintă în “Marx şi Satan” , Capitolul V , omagierea lui Stalin în ziarul Pravda (Moscova, 10 martie, 1939) (“ Soarele blând răsare şi cine n-ar şti oare/ că tu eşti acest soare ?/ Murmurul valurilor mării îi cântă o odă lui Stalin” sau în Capitolul VIII intitulat “Îngeri şi Lumini” , tot el sintetizează uluit poeme şi liturghii satanice relatate anterior de către Dr. Lawrence Pazder în “Michele îşi aduce aminte” sau de către Fr. Nietzsche în “Aşa grăit-a Zarathustra“. Relatările renumitului pastor Wurmbrand denotă că, chiar şi în zone obscure, versificaţia şi ritmul au un loc bine stabilit.
Aspiraţii profunde : dragostea, patriotismul, splendoarea naturii, Universul,libertatea , demnitatea, sunt reliefate şi nuanţate în poeme de către spirite sensibile încât au contaminat şi pe cei neiniţiaţi şi chiar şi pe cei mai insensibili. Într-una dintre poeziile sale (Ofelia) , Arthur Rimbaud se exprimă magistral : “Iubire, Libertate, Cer ! Ce vis trăiai ! /Şi te topeai într-însul ca neaua pe jăratec./ Te gâtuiau vedenii şi , fără glas, purtai /În ochii-albaştri spaima de-un Infinit sălbatec./ – Poetul ne mai spune că , nopţile tu vii/ Şi cauţi pe sub stele , cândva culeasa floare , – /Şi c-a văzut-o , strânsă în văluri străvezii ,/ Pe-Ofelia cea albă plutind , ca un crin mare”.
Scrisă cu rimă sau în stil clasic (în metru antic) , poezia ne încântă simţurile de fiecare dată , ne binedispune, ne face mai buni , mai utili . Precum “un prinţ din Levant” al lui Ştefan Augustin Doinaş , Mircea Cărtărescu , prinţ levantin al poeziei româneşti contemporane , destăinuie visele nemărturisite ale prinţesei Madelaine din Regatul oniric , Evergren: ” În ochi adânc de îi priveai/ Doar cai şi cavaleri zăreai,/ Turnire-n pajişti verzi de rai/ Visa mereu Madelaine. << Ah, niciodată nu voi fi/ Decât a celui ce-tr-o zi/ Într-un turnir m-o cuceri/ Aici, în Evergren>> “. Mai departe distinsul cărturar român prezintă o situaţie care se suprapune perfect sistemului de sănătate din România : ” Dar niciun fel de doftorii/ În tristul Evergren”. Tot în “Levantul” , Mircea Cărtărescu dezvăluind toate celelalte frumuseţi ale creaţiei şi rafinamentului uman afirmă : “Iar sub boltă un fantastic mehanism : e Poesia” şi “Mehanismul cel fantastic să perdea în nori şi brumi”.
Un alt mare scriitor, gânditor , pantomim român, recunoscut în plan internaţional, Dan Puric, dezvăluie într-una dintre ultimele sale cărţi, “Fii demn” ,pe lângă multe altele, o altă latură pe care o poate imprima prin sine însuşi un poem : cea a predestinării. Într-una din istorisirile sale , Dan Puric prezintă cum bunica l-a obligat pe el şi fratele său să participe la o serbare în comuna Nehoiu , unde dumneaei era învăţătoare şi le-a oferit pentru a recita fiecăruia câte un poem. A considerat aceste poeme definitorii pentru cariera lor numind poemele – poeme destin. Poemele erau scrise de către bunică. “Mămăica era astfel poetă-ursitoare” spune Dan Puric.
Rolul poetului poate deveni asfel după caz profetic, responsabilizator, critic uneori într-un mod involuntar. Scuza poetului în cazul unui poem cu tente negative este ca şi cea din afirmaţia lui Tristan Tzara din “Manifestul Dada”: “Eu disting sertarele creierului şi pe cele ale organizării sociale: demoralizând pretutindeni şi aruncând mâinile cerului în infern , ochii infernului în cer”.
Poetul roman Ovidius relatează în poemele sale despre geţi şi aprigele ierni pontice, iar Juvenal în “Satire”, III, nuanţează o situaţie socio-economică care se regăseşte şi în zilele noastre din cauza inechităţilor, viciurilor şi indiferenţei din societăţile şi sistemul financiar vest-occidentale , o situaţie paradoxală de la Roma în timpul său : ” Dar aici îmbrăcămintea ni se cere-a fi mai scumpă/ decât ne permite punga şi , ca să se-ndestuleze/ peste cele de nevoie, cetăţeanul se-mprumută/ de la sipete străine : Ăsta-i viciul tuturor 
să trăieşti în sărăcie lucie , însă fudulă./ Ce să mai întindem vorba?/ Totul e pe bani la/ Roma”.
În acest domeniu atât de pretenţios , personal, nu am decât două poeme publicate recent în ultimii doi ani, deşi îmi amintesc că mă trezeam scriind versuri chiar din clasele primare. Bineînţeles nici nu am nicio pretenţie. Citesc însă tot ceea ce consider important în domeniu sau ceea ce în privinţa poeziei îmi cade în mână şi în faţa ochilor. Cunosc personal câţiva autori de volume de sonete şi am citit destul de mult din poezia contemporană. Poemul ca şi armonia ecosistemului planetar , a Universului , a unicităţii fiecărei fiinţe umane , cred eu că au o origine superioară şi chiar şi celor mai maliţioşi dintre poeţi li se poate doar spune: “Cum ai căzut din Cer, Luceafăr strălucitor, Fiu al Zorilor”, precum textul din Isaia,14.
BALAJ Radu-Alin 
