Zile de Martie 2021 trăite sub cupola primăverii care avansează tot mai cutezător și un debut de Aprilie destul de candid și de senin. Miresmele floricelelor mărunte zburdă deja prin grădini preamărind marea dezmorțează generală. Diminețile de primăvară, atât de splendide, trimit într-o stare de beatitudine spiritul uman și fortifică trupul uman. Regnul vegatal este în exaltare, iar animalele se întrec în tumbe. Câteva ploițe ar fi însă o adevărată binecuvântare.
Inevitabil, trebuie să fim tot mai optimiști și mai binedispuși, deși greutățile evoluțiilor internaționale și naționale cumpănesc greu și chiar înfioară. Luna Păcălelilor poate să ne facă mai încrezători și este specială pentru că are harul de a descreți frunțile oamenilor. Încerc să mă bucur de fiecare zi și de fiecare lucru pozitiv sau de fiecare întâmplare interesantă. De curând, puișorii de iepure belgian s-au născut, iar acest sentiment e unul pe care nu l-am mai încercat din copilărie. Mama lor le-a pregătit deja cuibul, ”legănelul” din paie cu smocuri de blăniță… Întreaga planetă vibrează, dar adevăratele destinderi depind de micile detalii și plăceri ale vieții.
Sărbătorile Pascale sun tot mai aproape, iar Postul Paștelui prilejuiește reflecții asupra tainelor religioase și ilustrează dieta și pietatea de altădată a credincioșilor. Dar cine mai respectă întocmai sau conștientizează complet momentul spiritual unic pe care-l traversăm? Este de fapt, o dezlegare la ”pește” continuă… Din ceea ce s-a anunțat, Sărbătorile Pascale vor putea fi sărbătorite în acest an în condiții relativ normale, cu respectarea regulilor minime de protecție împotriva pandemiei. Surprize însă pot să apară până atunci. Paștele Catolic este însă atât de aproape, iar credincioșii au putut retrăi săptămâna patimilor Mântuitorului. Într-o lume tot mai tehnologizată, este util aș zice să mai spui din când în când o rugăciune și să înalți capul spre cer. Cred că persoanele cu rețineri în privința tehnologiei ar trebui să reconsidere totul, iar cei care trăiesc hipertehnologizat ar merita să învețe câte ceva din spiritualitatea și cultura iudeo-creștină. M-am bucurat atât de mult când am întâlnit atitudinea părintelui Galeriu care spunea referitor la tehnologie în anii 90: ”Se înnoiește lumea”… Cu siguranță atunci când ți-ai însușit valorile culturale și spirituale, pildele și ideile care trimit spre o viață în univers, în armonie cu universul, (chiar dacă persoana nu mai este un practicant habotnic) devii o persoană mai responsabilă și realizezi că inteligența, rațiunea și înțelepciunea divină se regăsesc în interiorul nostru și viețuiește prin tot ceea ce a creat umanitatea până acum sau va ființa prin tot ceea ce va reuși să creeze umanitatea în viitor. Chipul divinității își dezvăluie gloria prin toate hipertehnologiile pe care le inventăm.
În sprijinul celor afirmate, mă fortifică Sf. Niceta de Remesiana care în Operele sale vorbește despre necesitatea vegherii și a păstrării curăției trupului și sufletului: ”Numai că, preaiubiților, cine veghează cu ochii, să vegheze și cu inima; cine se roagă cu suflarea gurii, să se roage și cu mintea, căci nu e deajuns să veghezi cu ochii și să dormi cu inima, după cum dimpotrivă, ca din partea Bisericii, spune Scriptura: <<Eu dorm, dar inima mea veghează>> (Cânt. 5,2). Ba mai mult, trebuie să avem grijă ca piepturile celor ce au a veghea să nu fie îngreunate de prisosul mâncării ori băuturii, încât râgâind preaplinul de mâncare și băutură, să fim neplăcuți nu doar nouă înșine, ci să fim judecați nevrednici chiar de harul Sfântului Duh. Căci a spus un bărbat deosebit între păstori:<<după cum fumul pune pe fugă albinele, tot astfel râgâiala grea respinge și îndepărtează harurile Sfântului Duh>>” (Cuvântări, III,9).
Din nefericire, momentele trăite, în această perioadă atât de dificilă, sunt deosebit de încrâncenate. Teoriile conspiraționiste înfloresc, în paralel cu încrederea tot mai scăzută de care se ”bucură” autoritățile din cauza incapacității de a gestiona perfect criza generală mondială cauzată sau amplificată de pandemie. Nu prea-mi place să mă lansez în predicții și aprecieri, dar mi-e frică de o radicalizare la nivel european și mondial care ar putea culmina cu terorism, proteste și conflicte majore într-un final de primăvară și debut de vară 2021 ”incendiare”. Îndurerat, mă întreb ce ”împărat”, ”rege” sau ”boieri”, ce ”șleahtă” ar mai putea crea, inventa această situație atât de complexă care ulterior ni se va revela ca o normalitate, deși descinde dintr-o veritabilă degenerare… Iar în plan social, omul simplu ar putea rămâne cu alaiul psihopomp, radicalizat, sub o presiune de inimaginat. S-ar profila astfel o nouă generație cu trăsături ”zombie”, hiper-sensibilă, marcată de fobii, lipsită de conștiință și coeziune și mânată inevitabil de curenți spre stânci… Iar vorba poetului George Coșbuc într-un poem: ”iar marea-i duce-ncet și drept spre stânci…/ La ce-aș cânta români, cuvinte-adânci?”…
Am continuat să citesc câte ceva, dar mi-aș dori să parcurg florilegii din literatura universală actuală sau din domeniul SF. Lucrez și eu la câteva proiecte, dar fără a mă grăbi… Condamn toate actele anti-sociale care au loc. Subscriu opiniei unui universitar orădean care a observat că protestatarii împotriva restricțiilor nu au participat vreodată la o acțiune de protest împotriva derapajelor din justiție, din societate, din educație… Spiritul civic și aspirațiile înalte, nobile lipsesc fără nicio speranță pe termen mediu. Cât de ciudată mi se pare acum opinia antică conform căreia omul este altfel zilnic, apa râului este alta atunci când revii a doua zi… Hâtrii spuneau mai primitiv că ”dacă beau o bere sunt un alt om. Dacă mai beau una, cu siguranță, sunt din nou alt om”…
Am ieșit de puține ori pe la oraș. Mă străduiesc să îndeplinesc cât mai multe sarcini prin intermediul online-ului pentru a nu face deplasări inutile și pentru a nu mă expune. Atunci când am plecat pe la oraș am văzut urbea (Oradea) cea mai apropiată acceptabil, dar lumea părea destul de posomorâtă. Îmi lipsesc ieșirile din natură și normalitatea de altădată. Deși apreciez tot ceea ce mă înconjoară, percep totul ca pe o vizită la un muzeu în aer liber. Mi se pare totul atât de straniu… Mi-aș dori să vizitez totul din ceea ce a creat omul dacă ar fi posibil, dar, în luptă cu timpul fizic, prioritară ar fi explorarea dincolo de ”noi”. Acest gen de captivitate spațio-temporară, nemeritată în ceea ce mă privește, mă obsedează și mă înfioară.
Aș dori să închei cu un triolet personal:
la poarta amintirilor…
la poarta amintirilor
doi pardoși stau de pază…
stă lumea mută, cu mult dor
la poarta amintirilor…
prin oazele petalelor
memoria ta selectează…
la poarta amintirilor
doi pardoși stau de pază…
BALAJ Radu-Alin 