Welcome 2020, “Perseidele”, A cincea forță, Renaștere … !

Un sfârșit de 2019 aflat sub emoția sărbătorilor de iarnă și un început de 2020 trăit cu speranțe reînnoite și cu beatitudinea unui nou început care ne mângâie de fiecare dată după primele clipe ale anului. Schimbarea prefixului credem că este de bun augur și poate 2020 va descătușa energii, va fi unul psihologic, epocal chiar. Merită să fim optimiști și chiar avem motive aș zice eu, dar trebuie să ținem cont și de greutățile pe care ni le-am făcut uneori singuri. Temperaturile au fost îngăduitoare până într-atât încât iubitorii sezonului de iarnă și de schi au cerșit zăpadă. Nopțile sunt totuși destul de reci, etalând o boltă distantă și impresionantă de cristal.

Majoritatea zilelor le-am petrecut la domiciliu străduindu-mă să-mi mențin optimismul și să ignor unele perspective mai sumbre. Călătoriile virtuale mă mai animă uneori în lipsa celor reale pe care nu mi le pot satisface în totalitate. De fapt dacă ar trebui să-mi satisfac totul din categoria travels (călătorii), sincer nu știu când aș termina. Situația financiară nu este nici ea pe roze, dar imaginația, speranța și dispoziția interioară pot mobiliza orice ființă, o pot distinge și pot constitui un punct de plecare sănătos pentru soluționarea problemelor și neîmplinirilor de moment. Sărbătorile de iarnă sunt în primul rând un prilej de înaltă bucurie, un prilej de a privi spre celălalt și spre tine cu intenția de a deveni mai solidari și umani, dar și un moment al anului când introspecția și analizele diverse sunt inerente și notele de optimism sunt afectate, deși se mențin doar datorită nevinovăției perioadei traversate. Lumea e în mișcare și a te închide în tine și izola precum un personaj kafkanian nu e o soluție. Câteva ieșiri în afara localității locale și grija față de câteva animale domestice sau față de tot ceea ce e în amorțire prin grădină sunt motive serioase pentru a mă fortifica și înviora trupește și sufletește. Avansez lent cu câteva proiecte literare personale, dar sunt bucuros că ating și depășesc de fiecare dată calitatea minimă pe care mi-o doresc. În zilele când m-am găsit pe la Oradea am putut admira târgul de Crăciun și restul orașului strălucitor, cel puțin în zonele sale centrale. Biblioteca a fost colindată aproape zilnic, fiind implicată și pătrunsă de atmosfera candidă a sărbătorilor de iarnă. Urbea a fost cucerită de expoziții,vernisaje și lansări de carte, iar singurul regret a fost că pe Crișul Repede n-am mai văzut îndrăgitele lebede, ci doar câteva perechi de rațe sălbatice. Acasă ajutând pe mama în bucătărie, în amintirea excursiilor din vest, am preparat un striezel care a ieșit bine rumenit și a fost deosebit de gustos și conformându-mă tradiției un pește la cuptor.

O lansare de carte la Librăria Humanitas Oradea mi-a prilejuit întâlnirea cu iubitori de carte, de cultură din județ. Participanții au putut admira, înaintea lansării, oferta de carte foarte diversificată și deosebit de atractivă a librăriei. Colecția de povestiri (short stories) “Perseidele” a lui Mircea Pricăjan a fost recenzată de către distinși invitați: Dan-Liviu Boeriu, Marius Miheț. Măiestria autorului prezintă socialul românesc și captivitatea acestuia aflat în mrejele neputinței și a eternelor întoarceri, dilemele interioare reflectate și consumate meteoric. Autorul prezintă cu amărăciune și într-un stil existențialist și pragmatic, lipsit de spiritualitate, dar realist, ipostazele personajelor din povestirile sale, devoalând grotescul fazelor traversate de către indivizi și societate. Epilogul – “Sub nori, lumea asta” – postulează că nici măcar șansa venită prea târziu nu poate soluționa ceva, ci posibil- ca o parodie neagră – accentuează contradicțiile interioare. Basil Anatol nu devine fericit la bătrânețe în urma câștigării unui circuit european și nici după parcurgerea city-break-urilor prin capitalele europene. “În zadar a mai ridicat ochii spre cer, plin de speranță, degeaba a scrutat peticeala norilor. Sentimentul de abandon era acolo”. Aș reproșa doar stilul retro ortografic utilizat de către autor și faptul că (aproape sigur din cauza unei erori de redactare) s-a strecurat în text în locul basculanta cu balast – <<basculanta cu balastru>>.

Reflectam de ceva vreme la finitudinea cunoașterii umane în ciuda faptului că tot ceea ce se cunoaște este sistematizat pe domenii și pare ( chiar este în acest moment al evoluției) atât de vast… Apostolul Pavel spunea că “în parte cunoaștem”, iar Sf. Ioan Gură de Aur îl completa spunând că nu cunoaștem nici a mia parte… Recent o echipă de cercetători a anunțat că sunt convinși că au detectat o a cincea forță în univers. O parte a celor mai optimiști au spus că de fapt există chiar mai multe forțe. Anticii chiar dacă supertițioși și venerând numeroase zeități au pus un accent mai mare pe capacitățile intelectului uman spre deosebire de creștini care s-au împăcat cu ei înșiși și au lăsat totul în grija lui Dumnezeu. Cu toții erau însă în căutarea împlinirii și fericirii pe care au înțeles-o în felul lor. Aristotel spunea: “Așadar, fericirea pare a fi ceva desăvârșit și de sine stătător, ea fiind scopul final al activităților (ființelor)”. Sunt în căutarea fericirii chiar și persoanele de vârsta a treia deasupra cărora, așa cum subliniasem mai sus, sentimentul de abandon planează. Însă și mai vechiul Sofocle se întreabă în vers, prin gura corului din Oedip Rege, despre plinătatea și persistența acesteia: “Cine a fost vreodată-n stare/să-și ducă pân-la capăt fericirea?/Ea dăinuie cât să pară/C-a fost astfel trăită, și-ndată asfințește…”

Anul Nou a venit astfel și am fost deosebit de nerăbdători să-l primim. El aduce,în ciuda speranțelor noastre, unele îngrijorări și perspective negative. Brexit-ul va deveni cel mai probabil o realitate în mai puțin de o lună și nu ne rămâne decât să sperăm că relațiile de orice fel post-brexit vor fi la fel de bune pentru ambele părți și că ambele părți vor suferi cât mai puțin. Tensiuni internaționale mai vechi par a se acutiza și marii actori internaționali s-ar putea dovedi copleșiți de propriile probleme. România se găsește în an electoral și grijile social-financiare nu sunt de neglijat. Publilius Syrus spune cu convingere în maximele sale: “Cui i se îngăduie mai mult decât i se cuvine, vrea mai mult decât i se îngăduie”. Dorind să rămân totuși pe o traiectorie optimistă vă propun un haiku propriu intitulat ochi-lacrimi-renaștere: “din nimb de spirit/se scurg perle de cristal/hrănind glia vieții”. Fie ca din greutățile și neîmplinirile noastre, care ne smulg lacrimi, să avem puterea de a erupe și de a renaște.

Vă doresc un an 2020 mai bun decât tot ceea ce ați trăit până acum și care să pună bazele unor succese notabile în anii următori … !